Criminal jurisdiction transfer denied for lack of collective judicial impartiality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, Penal Section, dismissed as unfounded the request for the transfer of jurisdiction (strămutare) filed by the applicant regarding Case No. x/2025 pending at the Court of Appeal Suceava, ordering the applicant to pay 300 RON in judicial fees to the state. The dispute concerned the applicant’s challenge to a prosecutor’s decision to dismiss a criminal investigation for multiple offenses, including abuse in office and perjury, arguing that the entire Court of Appeal Suceava lacked impartiality due to alleged personal connections and prior interactions between specific prosecutors, judges, and the applicant, which he claimed violated his right to a fair trial. The court held that the applicant’s arguments merely reflected dissatisfaction with specific procedural decisions and individual rulings rather than demonstrating a reasonable, objective suspicion of collective bias affecting all judges of the court, and that the cited circumstances did not meet the stringent legal thresholds for transfer under Articles 71–73 of the Code of Criminal Procedure, which require a collective compromise of judicial impartiality or a danger to public order, distinct from grounds for individual recusal or abstention.
Legislator headnote
AI generatedart. 72 alin. (6) din C. proc. pen, art. 340 din C. proc. pen, art. 297 alin. (1) C. pen, art. 273 C. pen, art. 300 C. pen, art. 268 C. pen; Criminal jurisdiction transfer denied for lack of collective judicial impartiality: , petentul şi-a întemeiat cererea de strămutare a cauzei pe dispoziţiile art. 71, 72 şi următoarele din C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 27 mai 2025
Asupra cererii de strămutare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 07.05.2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025 a fost înregistrată cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Suceava.
Astfel, prin cererea formulată, petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului penal anterior menţionat la o altă instanţă, referindu-se la activitatea procurorilor ce îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum şi la magistraţii de la Curtea de Apel Suceava.
În esenţă, petentul a arătat că în dosarul nr. x/2018 soluţia de clasare a fost pronunţată de d-na procuror B., procuror faţă de care dl C. a acuzat că a favorizat dispunerea unei soluţii în favoarea numitei D., în dosarul nr. x/2015 preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.
A arătat că demersul procurorului C. de a prelua, la nivelul D.I.I.C.O.T. Suceava, dosarul x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (privind lipsa celor 50 de baxuri cu ţigarete), demers ce a avut loc în anul 2017, a condus la restituirea la I.P.J. Suceava - Serviciul de Investigaţii Criminale, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a dosarului x/2015 În momentul în care procurorul C. a întreprins demersuri pentru preluarea dosarului, cauza nr. x/2015 a fost trimisă de către Serviciul de Investigaţii Criminale al I.P.J. Suceava către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunere de trecere în evidenţa specială a cauzelor cu A.N., propunere semnată chiar de ofiţerii S.I.C. (E. şi F.) care se află printre principalii responsabili pentru acţiunea de compromitere a urmăririi penale din dosarul nr. x/2016 (anterior 4530/P/2015).
A precizat petentul că în dosarul x/2015, la data de 21.09.2015, scms. E., prin ordonanţa nr. 4530/P/2015/21.09.2015 a dispus efectuarea unei expertize de către I.G.P.R. - I.N.C., sens în care pentru acoperirea activităţilor prin care se acţiona pentru compromiterea urmăririi penale în dosar, s-a prezentat spre avizare cu ordonanţa susmenţionată la procurorul G., procuror care nu avea calitatea de procuror de supraveghere, procuror de supraveghere în dosarul x/2015 fiind desemnat dl H.. Ingerinţa gravă a procurorului Steiciuc avea ca scop acoperirea actelor şi activităţilor infracţionale prin care se acţiona pentru compromiterea cauzei de incendiu în dosarul nr. x/2015 şi implicit a activităţilor infracţionale de compromitere a urmăririi penale, totul pentru exonerarea de răspundere penală a celor care au incendiat locuinţa şi implicit a celor care cu intenţie şi-au încălcat atribuţiile de serviciu. Faptul că dosarul nr. x/2015 privind lipsa din camera de corpuri delicte a unei importante cantităţi cu ţigarete, a fost trimis în mod nelegal spre soluţionare la Serviciul de Investigaţii Criminale al I.P.J. Suceava, a condus la formarea unor relaţii între cms. sef F. - şef al S.I.C. şi scms. E. - şef birou în cadrul S.I.C., relaţii bazate pe interese personale, respectiv procurorul Steiciuc fiind interesat în a fi ţinut în nelucrare dosarul nr. x/2015 pentru a fi trecut în evidenţa specială a cauzelor cu AN şi a se împiedica recuperarea prejudiciului de peste 300.000 RON, iar ofiţerii de poliţie judiciară indicaţi, fiind interesaţi în a fi exoneraţi de răspundere în ceea ce priveşte activităţile infracţionale derulate în cauza nr. 4530/P/2015, activităţi ce vizau compromiterea urmăririi penale şi implicat compromiterea cauzei de incendiu, în interesul şi al favorizării numitului I. şi a angajaţilor acestuia (principalii bănuiţi în cauza incendierii), dar şi pentru a se împiedica recuperarea importantului prejudiciu suferit în urma incendierii locuinţei.
A mai arătat petentul prin plângere faptul că la data de 29.03.2017, I.P.J. Suceava - Serviciul de Investigaţii Criminale, a trimis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, dosarul nr. x/2015 cu propunere de trecere în evidenţa specială a cauzelor cu A.N., propunere extrem de favorabilă procurorului Steiciuc, sens în care, actele emise de I.P.J. Suceava, printre alţii, fiind semnate şi de scms. E. (cel care avea în lucru şi dosarul nr. x/2016, anterior 4530/P/2015), şi cel care la datele de 21.09.2015 şi 20.09.2016 a prezentat actele emise în dosarul nr. x/2015, ulterior 616/P/2016, spre avizare procurorului G. ca parte a înţelegerilor infracţionale privind susţinerea reciprocă a intereselor infracţionale. La data de 21.09.2015 în dosarul x/2015, procuror de supraveghere era desemnat dl H., iar la data de 20.09.2016 a dispus realizarea expertizei de către J., procuror de supraveghere fiind dl. K..
Iniţial, acest dosar a fost înregistrat la PICC J - S.I.I.J. sub nr. x/2018, dosar la care au fost reunite alte plângeri/dosare penale, pentru ca, ulterior, dosarul x/2018 să fie trecut la P.I.C.C.J. -S.U.P.C. ca urmare a desfiinţării S.I.I.J., unde a fost înregistrat sub nr. x/2022.
Astfel, a menţionat că în dosarul nr. x/2018 (ulterior 119/P/2022) au fost formulate 3 contestaţii privind durata urmăririi penale, toate judecându-se la nivelul Curţii de Apel Suceava, la fel şi prima plângere împotriva primei soluţii de clasare pronunţată în dosarul nr. x/2022.
S-a precizat în plângere referitor la magistraţii procurori care au reprezentat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în faţa instanţei Curtea de Apel Suceava, a arătat următoarele:
- dl. procuror L. s-a aflat şi se află într-o relaţie de prietenie/cunoştinţe cu numiţii M. (valutist) şi N. - fost ofiţer S.R.I. Numitul M. făcea parte din anturajul numitului O., acesta din urma, potrivit actelor de la dosarul x/2016 fiind la un moment dat unul din bănuiţii în cauza privind incendierea locuinţei persoanelor vătămate A. şi P., pentru ca în prezenta cauză, cât şi în cauzele anterioare, dl procuror L. să reprezinte Ministerul Public în dosarele indicate. Tot dl procuror L. se află într-o relaţie de prietenie/amiciţie cu dl procuror C., procurorul C. fiind vizat de demersurile derulate pe rolul Curţii de Apel Suceava. Având în vedere faptul că petentul a desfăşurat activităţi de poliţie judiciară, cunoaşte, la modul personal, faptul că în nenumărate rânduri dl L. şi dl C. au servit cafeaua împreună, la unele dintre aceste întâlniri participând şi el.
- dl. procuror Q. a activat în cadrul D.I.I.C.O.T. Suceava, sens în care, în anul 2017, în semn de solidaritate cu procurorul C. vizat de un control al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, a plecat de la D.I.I.C.O.T. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, la fel procedând şi procurorul C..
Petentul a arătat că, în calitate de lucrător de poliţie judiciară şi şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, a avut nenumărate contacte profesionale cu dl procuror Q., context în care a constatat că acesta avea abordări diferite în cauzele ce l-au vizat pe colegul său, dl C., faţă de alte speţe asemănătoare.
În ceea cel priveşte pe dl. procuror R., petentul a arătat că, în cursul anului 2019, în presa locală a apărut un articol potrivit căruia un procuror a sedus şi şantajat mai multe doamne măritate. A arătat că, îndeplinind funcţia de şef al S.I.C.E., petentul a aflat, atât de la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cât şi din rândul lucrătorilor de poliţie judiciară ai I.P.J. Suceava, faptul că procurorul la care se făcea referire în articol era dl R..
Dosarul format la nivelul P.I.C.C.J. - S.I.I.J. ar fi fost instrumentat de dl procuror K., procuror vizat şi în dosarul nr. x/2022 - 1293/321/P/2018/d1, context în care este evident motivul pentru care dl procuror R., în calitate de procuror de şedinţă, a pus concluzii de respingere a cererilor formulate de petent.
Dl procuror K. este cel care a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava dosarul x/2016 şi a acoperit toate neregularităţile din dosar, i-a permis procurorului G. să intervină în dosarul nr. x/2016 (avizare ordonanţa din 20.09.2016), pentru ca, ulterior, la nivelul S.I.I.J. să aibă în lucru dosarul x/2018 privind plângerea împotriva tuturor celor care au acţionat pentru compromiterea urmăririi penale în cauza privind incendierea locuinţei petentului A. şi P., postură din care era pus în situaţia de a efectua urmărirea penală şi cu privire la propriile fapte anterior săvârşite.
În ceea ce priveşte pe judecătorii de la Curtea de Apel Suceava, petentul a arătat că dl. judecător S. este magistratul care, în dosarul nr. x/2016, la data de 05.01.2017, a admis propunerea procurorului G. privind interceptarea numitului I. şi a unui alt angajat at acestuia. Judecătorul a înţeles să admită cererea formală a procurorului G. cu toate că probatoriile anexate indicau evidentele activităţi infracţionale ale organelor de urmărire penală, activităţi ce vizau în realitate compromiterea urmăririi penale şi blocarea aflării adevărului în cauza privind incendierea.
Dl. judecător S. este cel care, în anul 2019, a soluţionat plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei emise de acelaşi procuror G., procuror care a dispus amendarea judiciară a petentului A. (care avea calitatea de comisar şef) în dosarul x/2018, această activitate reprezentând o răzbunare a procurorului Steiciuc pentru faptul că nu a răspuns la ameninţările şi presiunile acestuia de a renunţa la toate demersurile de persoană vătămată, respectiv cele de pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava (dosar incendiu) cât şi cele de pe rolul S.I.I.J.
A menţionat petentul în plângere că la data la care dl judecător S. a respins plângerea împotriva amenzii judiciare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi I.P.J. Suceava au luat şi măsurile nelegale (specifice controlului judiciar) de interzicere a exercitării atribuţiilor de serviciu şi implicit interzicerea accesului în sediul parchetului a petentului. Mai mult, înaintea aplicării amenzii judiciare, la data de 11.03.2019, în timp ce petentul se afla în sediul I.P.J. Suceava, a fost acostat de numitul T. - naşul de cununie al procurorului G., sens în care T. a exercitat presiuni, ameninţări şi acte de intimidare faţă de el pentru a-l determina să renunţe la toate demersurile legale. Urmare a gravului incident de la data de 11.03.2019 din sediul I.P.J. Suceava, petentul a aflat şi faptul că numitul T. se afla în posesia unor importante date privind urmărirea penală din dosarul x/2016, dar şi din dosarele ce se afla pe rolul S.I.I.J., pentru ca în acest context infracţional să fie ulterior amendat judiciar de acelaşi procuror G., iar dl judecător S. să ignore realitatea în ceea ce priveşte abuzul comis de procurorul G..
S-a arătat cu privire la dl. judecător U. că petentul a formulat cerere de recuzare în dosarul x/2023 al Curţii de Apel Suceava, evidenţiind că se afla într-o evidentă stare de incompatibilitate în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei privind pe procurorul C.. Cu toate că dl judecător U. a admis plângerea formulată de petent, nu s-a pronunţat în niciun fel referitor la toate excepţiile şi neregularităţile sesizate, nu a dispus executarea niciunei activităţi de către organul de urmărire penală, context în care, la scurt timp după trimiterea dosarului nr. x/2022 la P.I.C.C.J. (ca urmare a admiterii primei plângeri împotriva primei soluţii de clasare), s-a dispus o nouă soluţie de clasare, motivat şi de faptul ca judecătorul de cameră preliminară nu a stabilit activităţi obligatorii a fi executate de organul de urmărire penală în raport cu criticile formulate de petent.
În opinia petentului dl judecător U. a avut acest comportament pentru că soţia sa, V., a fost procuror DIICOT în perioada în care dl C. era şeful acestei structuri.
Petentul apreciază că între procurorii şi judecătorii de la nivelul parchetelor instanţelor superioare există legături şi conexiuni ce conturează o suspiciune mai mult decât rezonabilă a încălcării dreptului la un proces echitabil.
În drept, petentul şi-a întemeiat cererea de strămutare a cauzei pe dispoziţiile art. 71, 72 şi următoarele din C. proc. pen.
v
În cauză, potrivit art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Suceava, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 27.05.2025.
Prin informarea transmisă de Curtea de Apel Suceava, în esenţă, s-a arătat că dosarul nr. x/2025 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 06.02.2025 şi are ca obiect plângerea formulată de petentul A., în temeiul art. 340 din C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 1293/321/P/2018/d1 din 16.12.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a ordonanţei nr. 1/II/2/2025 din 15.01.2025 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C14 C. pen. şi a avut primul termen de judecată la data de 24.03.2025, când petentul a solicitat declinarea competenţei în vederea reunirii prezentei cauze cu dosarul nr. x/2024 al ÎCCJ. În vederea efectuării unor verificări suplimentare, judecătorul de cameră preliminară a amânat cauza Ia data de 27.03.2025. La acest termen de judecată, Judecătorul de cameră preliminară, deliberând, în situaţia concretă a plângerilor formulate de petent, a apreciat că nu se impune înaintarea dosarului în vederea discutării reunirii, ordonanţele având obiecte diferite. Pentru a da posibilitatea petentului de a studia dosarele de urmărire penală şi de a-şi pregăti apărarea, a fost amânată cauza pentru termenul din data de 25.04.2025.
La termenul acordat, petentul A. a depus la dosar, în scris, cerere de strămutare a cauzei şi a formulat cerere de recuzare a reprezentantului Ministerului Public.
Judecătorul de cameră preliminară a amânat cauza la data de 26 mai 2025, în vederea soluţionării cererii de recuzare a reprezentantului Ministerului Public şi a înaintat cererea de strămutare depusă la dosar de către petentul A. către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării.
S-a mai arătat în informare că prin ordonanţa nr. 1293/321/P/2018/d1 din 16.12.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, emisă de procuror B., au fost respinse cererile de probe şi reaudierea persoanei vătămate A.. S-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C. pen., uzurparea funcţiei, prev. de art. 300 C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 C. pen., divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin. (1) C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen., omisiunea sesizării prev. de art. 267 C. pen., şantaj prev. de art. 207 C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 C. pen., pe motiv că fapta nu există.
Petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 1293/321/P/2018/d1 din 16.12.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanţa nr. 1/II/2/2025 din 15.01.2025 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În ceea ce priveşte motivele prezentate în cererea de strămutare de către petentul A., în informarea Curţii de Apel Suceava s-au arătat următoarele:
Curtea de Apel Suceava a fost învestită să soluţioneze dosarul nr. x/2025 ce are ca obiect plângerea formulată de petentul A., în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 1293/321/P/2018/d1 din 16.12.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Cauza a fost repartizată judecătorului de cameră preliminară W.. S-a precizat că este real că petentul l-a recuzat pe procurorul de şedinţă, L., însă, prin încheierea din data de 6 mai 2025, a fost respinsă cererea de recuzare ca neîntemeiată.
S-a reţinut în informare faptul că petentul şi-a structurat motivele de strămutare pe două paliere: în legătură cu modul de instrumentare a dosarelor, în care a avut calitatea de persoană vătămată, de către procurori şi modul în care i-au fost soluţionate plângerile de către judecătorii de la Curtea de Apel Suceava.
În ceea ce priveşte primul palier, referitor la activitatea procurorilor ce îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a constatat că petentul face aprecieri cu privire la modalitatea de soluţionare a unor dosare (inclusiv cele în care el a formulat plângere penală), apreciind că aceştia sunt responsabili de compromiterea urmăririi penale, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, pronunţând soluţii în funcţie de interesele pe care le-au avut.
Or, s-a arătat în informare că, în plângerea ce face obiectul dosarului a cărui strămutare se cere petentul A., în temeiul art. 340 C. proc. pen., a adus aceleaşi critici cu privire la care doar judecătorul de cameră preliminară se poate pronunţa.
În ceea ce priveşte magistraţii de la Curtea de Apel Suceava, petentul a precizat că domnul judecător S. a admis propunerea procurorului Steiciuc privind interceptarea numitului I. şi a unui alt angajat al acestuia. În anul 2019, acelaşi judecător a soluţionat plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei emise de procurorul G. prin care a dispus amendarea judiciară a petentului A. (care avea calitatea de comisar şef) în dosarul x/2018
Verificând aspectele semnalate, s-a constatat că domnul judecător S., la data la care era judecător la Tribunalul Suceava, a soluţionat cererile pe care petentul le invocă. Domnul judecător U., în calitate de judecător de cameră preliminară, a soluţionat dosarul nr. x/2023 cea avut ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanţei nr. 119/P/2022 din data de 20.06.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea, a desfiinţat ordonanţele atacate şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică pentru a completa urmărirea penală în dosarul nr. x/2022.
S-a mai arătat în informare faptul că este real că petentul a formulat o cerere de recuzare în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Suceava, evidenţiind că judecătorul se afla într-o evidentă stare de incompatibilitate în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei privind pe procurorul C., însă cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată.
S-a menţionat că domnul judecător U. este soţul doamnei procuror V. care a activat la DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, iar în prezent este procuror la DNA- Serviciul Teritorial Suceava.
În informare s-a apreciat în sensul că susţinerile petentului denotă nemulţumirea acestuia cu privire la modul în care s-a desfăşurat atât urmărirea penală, cât şi cu privire la soluţiile pronunţate în plângerile pe care le-a avut pe rolul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, neexistând niciun indiciu că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor sau altor cauze. Astfel, s-a considerat că modul în care au fost analizate cererile formulate de petent în cadrul procesului penal, precum şi soluţiile pronunţate de judecătorii de cameră preliminară nu pot forma convingerea că imparţialitatea judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava este afectată.
Totodată, s-a arătat că au fost îndeplinite condiţiile art. 73 din C. proc. pen., sens în care au fost ataşate în copie dovezile de înştiinţare a părţilor.
v
Cu prilejul dezbaterilor asupra cererii de strămutare de faţă, la termenul de judecată din data de 27.05.2025, Înalta Curte a luat concluziile reprezentantului Parchetului, acestea fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cererea de strămutare formulată de petentul A., în raport de prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."
Din analiza textului de lege care reglementează instituţia strămutării, rezultă că strămutarea este măsura dispusă pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi respectarea dreptului la un proces echitabil, constând în trecerea unei cauze penale de la instanţa de judecată sesizată cu aceasta la o instanţă egală în grad, în situaţia în care nu există garanţii de imparţialitate cu referire la judecarea cauzei, în privinţa judecătorilor instanţei sesizate.
Cele două cazuri de strămutare prevăzute de lege se raportează, pe de o parte, la existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor, fiind necesar ca toţi judecătorii unei instanţe să se afle în mod evident într-o stare de incompatibilitate sau să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la riscul de parţialitate a acestora, care trebuie să rezulte din împrejurările de fapt sau de drept ale cauzei ori ţinând seama de calitatea părţilor, iar pe de altă parte, la existenţa unui pericol de tulburare a ordinii publice.
Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor unei instanţe.
Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei).
Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului, Pentru ca instanţa să fie considerată imparţială din punct de vedere obiectiv, aceasta trebuie să ofere suficiente garanţii care să excludă orice dubiu legitim cu privire la acest aspect (hotărârea Fey contra Austriei). Opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).
Totodată, trebuie avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României care a statuat că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că doctrina a arătat că strămutarea este acea "deplasare a competenţei" care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenta materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). Curtea a statuat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014).
Curtea Constituţională a apreciat că, în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi neutru că imparţialitatea judecătorilor este afectată.
Astfel, simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv şi neutru că imparţialitatea judecătorului este afectată (Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, precizată, paragraful 22).
Examinând în aceste coordonate de principiu, anterior redate, cererea de strămutare formulată în cauză de petentul A. vizând dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Suceava, Înalta Curte constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Suceava şi, analizând împrejurările invocate în speţă drept temeiuri ale cererii de strămutare, constată că acestea nu sunt susţinute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparţialităţii întregii instanţe.
În speţă, dosarul nr. x/2025, aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava, a cărui strămutare se solicită, are ca obiect plângerea formulată de petentul A., în temeiul art. 340 din C. proc. pen., împotriva ordonanţei nr. 1293/321/P/2018/d1 din 16.12.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menţinută prin ordonanţa nr. 1/II/2/2025 din 15.01.2025 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar A. are calitatea de petent.
Înalta Curte reţine că, din cuprinsul cererii de strămutare aflate la dosar, rezultă în esenţă că petentul A. a solicitat strămutarea dosarului penal nr. x/2025, aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava, susţinând că imparţialitatea judecătorilor din cadrul acestei instanţe este afectată, în esenţă, motivat de faptul că între procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi judecătorii Curţii de Apel Suceava există legături şi conexiuni, fiind în opinia petentului, evident faptul că există o suspiciune mai mult decât rezonabilă a încălcării dreptului la un proces echitabil.
Fără a relua argumentele petentului aduse în susţinerea cererii de strămutare, anterior redate şi evidenţiate inclusiv în informarea transmisă de Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte constată că petentul A. critică pe de o parte, activitatea şi soluţiile procurorilor ce îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi pe de altă parte, critică soluţiile pronunţate de magistraţii de la Curtea de Apel Suceava, care au soluţionat plângerile petentului, în realitate, acesta fiind nemulţumit de modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală în dosarele penale privindu-l pe petent, în care a avut calitatea de persoană vătămată, precum şi de soluţiile pronunţate în plângerile sale soluţionate de magistraţii Curţii de Apel Suceava.
În concret, referitor la magistraţii Curţii de Apel Suceava, se reţine că petentul A. a făcut referire la soluţia dispusă de judecătorul de cameră preliminară, U., în dosarul nr. x/2023 ce a avut ca obiect plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei nr. 119/P/2022 din data de 20.06.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Soluţionând dosarul nr. x/2023, magistratul judecător indicat de petent a dispus admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţele atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică pentru a se completa urmărirea penală în dosarul nr. x/2022, precizând petentul că deşi domnul judecător U. a admis plângerea formulată de acesta, nu s-a pronunţat însă asupra tutor excepţiilor şi neregularităţilor sesizate de petent şi nu a dispus executarea niciunei activităţi de către organul de urmărire penală, context în care, la scurt timp după trimiterea dosarului nr. x/2022 la P.I.C.C.J., ca urmare a admiterii primei plângeri împotriva primei soluţii de clasare, s-a dispus o nouă soluţie de clasare.
A mai menţionat petentul că a formulat o cerere de recuzare în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Suceava, evidenţiind că judecătorul U. se afla într-o evidentă stare de incompatibilitate în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei privind pe procurorul C., însă cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată. De asemenea, a apreciat petentul că soluţia judecătorului U. "se datorează faptului că în intervalul în care dl procuror C. îndeplinea funcţia de procuror şef al D.I.I.C.O.T. -S.T. Suceava, la nivelul serviciului s-a transferat în calitate de procuror soţia dlui judecător U.".
Referitor la soluţiile dispuse de judecătorul judecător S. care a admis propunerea procurorului Steiciuc privind interceptarea numitului I. şi a unui alt angajat al acestuia şi care în anul 2019, a soluţionat plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei emise de procurorul G. prin care a dispus amendarea judiciară a petentului A. în dosarul x/2018, se reţine faptul că în informarea transmisă la dosarul cauzei de către Curtea de Apel Suceava s-a precizat că aceste cereri la care petentul face referire au fost soluţionate de domnul judecător S. la data când acesta era judecător la Tribunalul Suceava.
Astfel, examinând datele concrete ale cauzei şi împrejurările invocate drept temeiuri ale cererii de strămutare formulate de petentul A., văzând şi informaţiile comunicate în cauză, Înalta Curte constată că argumentele expuse de petent în conţinutul cererii de strămutare nu se circumscriu dispoziţiilor art. 71 din C. proc. pen. şi nu au aptitudinea de a fundamenta obiectiv suspiciuni plauzibile asupra imparţialităţii judecătorilor instanţei.
În realitate, argumentele formulate în susţinerea solicitării de strămutare a pricinii au legătură cu nemulţumirea petentului generată de modul de desfăşurare a proceselor vizându-l pe acesta, fiind criticate soluţiile procurorilor care au soluţionat plângerile petentului şi soluţiile magistraţilor asupra plângerilor petentului formulate împotriva ordonanţelor procurorilor, pe care petentul le contestă şi de asemenea este criticată soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare formulate de către petent, aspecte care însă nu constituie temeiuri apte a justifica strămutarea pricinii.
Nemulţumirea petentului A. referitoare la dispoziţiile procurorilor sau ale instanţei nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parţialitate a întregii instanţe, în speţă, a Curţii de Apel Suceava, fiind necesar a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile asupra imparţialităţii tuturor judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza.
Faptul că instanţa a respins cererea de recuzare formulată de petent ori că pe rolul Curţii de Apel Suceava au fost soluţionate plângeri formulate de petent, fiind criticate soluţiile din aceste plângeri dispuse de anumiţi magistraţi, nu constituie motive de strămutare specifice unei astfel de cereri reglementată de dispoziţiile art. 71 din C. proc. pen.
Înalta Curte reaminteşte că în materia strămutării motivele nu privesc - personal - pe judecători, ci condiţiile în care o instanţă penală, în întregul ei, trebuie să judece o anumită cauză.
La momentul examinării cererii de strămutare, se analizează existenţa unei suspiciuni rezonabile colective, mai precis dacă imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calităţii părţilor.
De asemenea, motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini sau comportamente care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate, reflex al influenţei exercitate de climatul în care se desfăşoară procesul penal.
Ca atare, relativ la cazul de strămutare întemeiat pe existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, Înalta Curte subliniază că, în această situaţie, este necesar ca toţi judecătorii instanţei să se afle, în mod evident, într-o situaţie de incompatibilitate sau să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la existenţa unui risc de parţialitate care să planeze asupra ansamblului întregii instanţe, astfel încât partea să considere că buna înfăptuire a actului de justiţie este afectată. Aşa cum s-a arătat, în cazul strămutării, motivele nu privesc personal pe judecător, ci condiţiile în care o instanţă penală, în întregul ei, trebuie să judece o anumită cauză.
Prin urmare, revenind la motivele invocate în cauză de petentul A., în considerarea tuturor aspectelor teoretice anterior menţionate şi având în vedere şi informarea transmisă la dosar de către Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte constată că motivele expuse de petent nu au natura împrejurărilor reglementate de dispoziţiile art. 71 din C. proc. pen., pentru a genera suspiciunea colectivă menţionată anterior - specifică unei cereri de strămutare.
Aşadar, în prezenta cauză, în raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că argumentele petentului A. nu se încadrează în cazurile de strămutare prevăzute de lege, iar în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmaţiile petentului, simpla susţinere că instanţa nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.
În concluzie, având în vedere că argumentele invocate de petent nu sunt de natură să pună sub semnul îndoielii imparţialitatea judecătorilor instanţei ori să evidenţieze elemente obiective pentru a considera că prin judecarea dosarului nr. x/2025 la Curtea de Apel Suceava, s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi totodată, având în vedere informaţiile furnizate de Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte apreciază că nu se evidenţiază în cauză motive temeinice care să justifice strămutarea pricinii. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Suceava.
Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curţii de Apel Suceava.
Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2025.