Cassation admissibility limit: exclusion of factual reevaluation and change of legal qualification under the non-incrimination ground

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83/F din data de 29.06.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153 din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- instigare la comiterea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 249 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L.), art. 2561 din C. pen., rap. la art. 183 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- instigare la comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L. prin administrator C.);

- instigare la comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (64 de acte materiale comise de D.);

- instigare la comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (22 de acte materiale comise de E.)

Ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A fost admisă în parte acţiunea civilă şi, în temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen., în referire la art. 1349, 1357-1358, 1381, 1385 din C. civ., a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 2.065.665,54 RON şi a obligaţiilor accesorii calculate până la data plăţii efective către partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila, reprezentând prejudiciul cauzat prin decontarea de prescripţii fictive pentru medicamentul F..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţele nr. 678/D/P/2015 din data de 23.04.2018 şi nr. 678/D/P/2015 din data de 15.02.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În temeiul art. 275 pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care 25.000 RON cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

Împotriva acestei sentinţei penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, inculpata A. şi partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila.

Prin decizia penală nr. 234/A din 19 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, inculpata A. şi partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila împotriva sentinţei penale nr. 83/F din data de 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată, sub aspectul laturii civile şi al cheltuielilor judiciare şi rejudecând:

A fost obligată inculpata A. la plata sumei de 3.822.205,09 RON la care s-a adăugat dobânda legală calculată până la data plăţii efective, către partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila.

A fost redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata în primă instanţă de la 40.000 de RON la 20.000 RON.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 678/D/P/2015 din data de 23.04.2018 şi nr. 678/D/P/2015 din data de 15.02.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în vederea reparării pagubei produse până la concurenţa sumei de 3.842.205,09 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru apelanta A., în cuantum de 998 RON a rămas în sarcina statului şi s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Decizia penală nr. 234/A din 19 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019 a fost comunicată inculpatei A. la data de 26 septembrie 2024, la adresa de domiciliu, astfel că termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpata A. la data de 28 octombrie 2024.

Împotriva hotărârii instanţei de apel la data de 23 octombrie 2024, prin mail, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpata A., invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., solicitând achitarea şi înlăturarea nelegalităţii constatate pe latură civilă.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 234/A din 19 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.

A mai solicitat, anonimizarea datelor personale (confidenţializarea numelui şi prenumelui) din prezenta cauză în condiţiile GDPR - Regulamentul general privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

În esenţă, a susţinut că s-a dispus încetarea procesului penal pentru o infracţiune care nu era prevăzută de legea penală, iar pe latură civilă s-a dispus obligarea la achitarea prejudiciului pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală sau civilă.

A arătat că potrivit deciziei a fost trimisă în judecată pentru instigare la comiterea infracţiunii de fraudă informatică informă continuată prevăzută de art. 47 din C. pen., rap. la art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L.), art. 2561 din C. pen., rap. la art. 183 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând în aceea că, la începutul anului 2011, a determinat pe S.C. B. S.R.L. să introducă în platforma informatică din asigurările de sănătate un număr de 157 de reţete fictive. Infracţiunea de instigare a unei persoane juridice nu era prevăzută de legea penală în perioada reţinută ca perioadă infracţională (începutul anului 2011 cu atât mai puţin în 2010). Răspunderea persoanei juridice şi posibilitatea instigării ei la fost introdusă prin C. pen. din februarie 2014. Până în februarie 2014 persoanele juridice nu puteau răspunde penal şi deci nu puteau avea calitatea de autor al vreunei infracţiuni şi prin urmare nu puteau fi instigate. Prin urmare, a arătat că a fost trasă la răspundere pentru o infracţiune care nu era, la data faptei, prevăzută de legea penală (01.01.2011-01.06.2012). Răspunderea civilă are la bază răspunderea penală deoarece hotărârea a fost pronunţată de către o instanţă penală şi nu una civilă şi se face în limitele rechizitoriului. Angajarea răspunderii civile delictuale se face în limita încadrării prezentate de parchet fiind necesar a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, mai ales când e vorba despre determinarea unei persoane juridice. Astfel, a arătat că a fost trasă la răspundere penală pentru instigarea unei persoane juridice, fapte comise în perioada 01.01.2011-01.06.2012 când legea penală nu prevedea o astfel de infracţiune.

Mai mult, a arătat că inculpatul trebuie tras la răspundere pentru fapta menţionată în rechizitoriu şi nu pentru altă faptă, chiar pe latură civilă. Instigare la instigare nu e sancţionată de legea penală şi nici nu am fost trimisă în judecată pentru această infracţiune (presupunând că ar fi fost trimisă în judecată pentru instigarea unei persoane fizice care să instige o persoană juridică, deoarece conform rechizitoriilor aflate la dosar este o persoană juridică şi nu fizică). Mai mult, legea civilă nu sancţionează determinarea unei persoane să determine pe altul, acela fiind o persoană juridică.

De aceea, a solicitat să se constate că nu există nicio hotărâre civilă din care să rezulte fapta, vinovăţia sau legătura de cauzalitate a C. cu prejudicial iar completul care judecă acest dosar nu poate să constate nici fapta, nici calitatea de autor, nici vinovăţia sau legătura de cauzalitate a acesteia pentru că nu a fost investită cu ea.

A mai arătat că prin decizia recurată instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la cererea de anulare a probelor administrate în cauză.

A mai susţinut că acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acţiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează şi temeiul acţiunii civile, conform art. 19 alin. (1) din C. proc. pen.

Organele judiciare au obligaţia respectării exigenţelor unui proces echitabil, căci, în conformitate cu art. 8 C. proc. pen., organele judiciare au îndatorirea de a desfăşura judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi drepturilor părţilor, astfel încât să fie constatate în mod complet a faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar potrivit art. 6 parag. 1 din CEDO orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărâ asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter penal şi civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Prin soluţia pronunţată instanţa realizează o reală repunere în termen pentru angajarea răspunderii civile delictuale a mea pentru determinarea unei persoane fizice să săvârşească o faptă prejudiciabilă deşi nu are calitatea de autor stabilită de parchet sau de o instanţă. Tribunalul Brăila o poate sancţiona pe C. pentru instigare la fraudă informatică, iar pe societate pentru calitatea de autor, pentru că aşa a fost trimisă în judecată şi legea prevede că penalul ţine în loc civilul pentru faptă, făptuitor şi vinovăţie art. 19 C. proc. pen. art. 1365 C. civ. având o dispoziţie clară.

De asemenea, s-a menţionat că din rechizitoriul nr. x/2012, aflat la dosar, rezultă că C. nu e trimisă în judecată pentru instigarea unei persoane juridice ci doar a persoanelor fizice.

Mai mult, a arătat că, în mod greşit, se face aplicarea art. 1365 C. civ. atâta timp cât legea vorbeşte despre instanţa civilă, ori în cazul nostru instanţa este una penală şi nu una civilă. În aceste condiţii trebuia să ţină cont de răspunderea penală care trebuia, pentru că nu era prevăzută de legea penală, să nu existe.

A mai solicitat să se observe faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesual active a C.J.A.S. în prezenta cauză.

Deopotrivă, a arătat că instanţa nu s-a pronunţat nici asupra introducerii în cauză a C.N.A.S. ca parte responsabilă civilmente, deşi cererea a fost formulată şi în fond ea a fost respinsă pentru că s-a considerat că nu există interes, dar interesul rezidă în acoperirea de către aceasta a prejudiciului şi întreruperea dobânzilor.

Totodată, a arătat că, în mod greşit, s-a dispus obligarea la acoperirea unui prejudiciu atâta vreme cât există autoritate de lucru judecat cu privire la valabilitatea înscrisurilor de la dosar (acordul de recunoaştere al inculpaţilor D., G. şi H. -înscrisuri care nu se regăsesc la dosar. A reiterat că niciun înscris nu a fost declarat nul sau desfiinţat, în accepţiunea legii penale sau civile, iar în prezentul dosar nu se poate constata acest lucru deoarece excedează cadrului procesual. Prejudiciul creat prin înscrisuri poate fi considerat cert doar când acestea sunt nule/anulate/desfiinţate. Partea civilă trebuia să dovedească caracterul cert.

În aceste condiţii, s-a invocat autoritatea de lucru judecat, raportat la valabilitatea înscrisurilor de la dosar şi drept consecinţă a solicitat respingerea cererii de acoperire a prejudiciului şi implicit a celor două căi de atac exercitate de C.J.A.S. şi de parchet.

Cu privire la înscrisurile faţă de care instanţele nu au pronunţat o hotărâre definitivă în cazul autorilor, a solicitat să fie considerate valabile sau să se constate că acţiunea civilă este prematur introdusă şi, de aceea a solicitat respingerea acţiunii civile.

De asemenea, a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a dat valoarea declaraţiei de inculpat, dată sub presiune, toată familia inculpatei fiind arestată inclusiv mama acesteia care era bolnavă de cancer, probabil în stadiu terminal, şi nu declaraţiei de martor dată liber în faţa instanţei.

Instanţa ar fi trebuit ca în acest caz, fie să constate că fapta nu există potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate şi în consecinţă să facă aplicarea art. 16 alin. (1) lit. a). Aceasta se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzută de legea penală.

Fapta nu era prevăzută de legea penală în 2011 pentru că răspunderea penală a unei persoane juridice a intervenit în 2014, prin C. pen.

Condiţiile de tipicitate nu erau îndeplinite nici pentru fapta civilă de determinare pentru că subiect pasiv al determinării este o persoană fizică şi nu una juridică, iar infracţiunea pentru care am fost trimisă în judecată este de instigare a unei persoane juridice. Instanţa nu poate dispune condamnarea nici pe latură civilă pentru o faptă pentru care nu a fost cercetată penal. Răspunderea pentru o altă faptă este de competenţa unei instanţe civile sesizate de partea interesată.

Recurenta a mai arătat că potrivit declaraţiei martorului I. din 2018, susţinerea inculpatei C., nu este reală, deoarece aceasta nu l-a cunoscut niciodată pe acest domn. Mai mult, a arătat că nu a instigat-o să săvârşească infracţiuni. Conform declaraţiei sale în calitate de inculpat faptele s-ar fi produs în iulie 2010 şi nu la 01.01.2011 aşa cum susţine parchetul. În aceste condiţii încadrarea juridică a faptei este greşită, cu atât mai mult cu cât instigarea nu este susceptibilă de acte pregătitorii, la acea dată inculpata putea să săvârşească infracţiunea de instigare la înşelăciune şi nu la fraudă informatică deoarece dispoziţiile legale s-au schimbat abia cu 01.06.2011, iar reţeta electronică, aşa cum a arătat s-a implementat în februarie 2014.

De asemenea, a arătat că rechizitoriul nu reţine fapta începând din 2010 aşa cum a dispus Î.C.C.J., prin urmare a fost trasă la răspundere pentru altă faptă. Instigatorul nu răspunde pentru faptele mai grave săvârşite de alte persoane şi nici măcar pentru cele săvârşite de autor. Recurenta a precizat că nu putea instiga la fraudă informatică în 2010 sau începutul lui 2011. Infracţiunea pentru care a fost trasă la răspundere penală nu există sau nu întruneşte condiţiile legale de tipicitate.

Infracţiunea de instigare la fraudă pentru 198 acte materiale săvârşite de alte persoane nu există şi nici nu exista nici în perioada supusă cercetării judiciare. Răspunderea pentru faptele altei persoane nu este prevăzută de legea penală.

Fapta de introducere în platforma informatică a unor date de către S.C. B. S.R.L. în perioada 01.01.2011-01.06.2012 nu a existat.

Recurenta a mai menţionat că ÎCCJ a reţinut altă perioadă infracţională decât cea dedusă judecăţii fila. 20. Dacă despre descărcarea fişierelor de pe dischetă este vorba această operaţiune a fost realizată de angajaţii C.J.A.S.

A mai arătat că a fost cercetată în baza unei legi care nu era prevăzută de legea penală făcându-se aplicarea art. 5 C. pen.-legea penală mai favorabilă în mod nelegal.

După cum se poate observa din sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi din decizia pronunţată de ICCJ fila x termene de prescripţie pentru faptele penale erau împlinite la data trimiterii în judecată, respectiv 30.12.2016. termenul de prescripţie pentru instigarea la fraudă s-a împlinit la data de 27.11.2022. |

În aceste condiţii, instanţa de fond avea obligaţia să constate la primul termen de judecată împlinirea termenului de prescripţie pentru o parte din fapte. Să ridice în şedinţă această excepţie, să fie întrebată dacă solicită continuarea procesului penal şi în funcţie de răspunsul acesteia să continue sau nu cercetarea.

Instanţa supremă însăşi recunoaşte greşeala judiciară şi reţine că instanţa de fond a menţionat că la 5 aprilie 2023 ar fi întrebat inculpata dacă doreşte continuarea procesului penal. Adică toată perioada cuprinsă între septembrie 2019 şi 5 aprilie 2023 instanţa a încălcat legea sau a desfăşurat cercetarea judecătorească în baza unei dispoziţii legale care nu exista la acea dată.

Legea impunea să fie întrebată dacă doreşte să continue cercetarea judecătorească după constatarea prescripţiei. De luat în seamă este respingerea excepţiei privind prescripţia prin încheierea din aceeaşi perioadă, aşadar dacă s-a respins cererea de prescripţie nu avea cum să facă menţiunea că a solicitat continuarea procesului penal. Această menţiune a fost făcută nelegal conform înregistrărilor audio de la dosar.

Acest lucru nu s-a întâmplat aşa că a dus la generarea de cheltuieli judiciare fiind obligată/condamnată la plata cheltuielilor în baza unei dispoziţii legale care nu era prevăzută de legea penală sau civilă.

Se impunea angajarea răspunderii parchetului/instanţei pentru fapta proprie dar I.C.C.J. a respins această cerere încălcând dispoziţiile legii civile.

ICCJ nu a respectat dispoziţiile legale atunci când a stabilit cuantumul prejudiciului ce trebuie acoperit fiind necesar ca din cuantum să fie scăzută suma ce a fost plătită, indiferent de cererea părţii civile.

Din cuantumul de 3.978.929,49 RON ar fi trebuit să scadă, sumele plătite, aşa cum reţine la fila x ultimele două alineate, sumele de 156.724,40 RON plătite de inculpatul D., 58.296 RON şi 14.683 RON achitaţi de inculpaţii J. şi K.. Restul de sumă fiind de 3.749.226,09 RON şi nu de 3.822.205,09 RON.

A solicitat să se constate că, plăţile către societatea B. sunt în cuantum de 83.424,42 RON (reprezintă medicamente care nu au fost ridicate de către pacienţi). Dintre acestea suma de 75.679,28 RON medicamente prescrise de dr. J. şi 7.745,14 RON medicamente prescrise de dr. D..

Medicamentele ridicate de pacienţi, conform declaraţiilor acestora trebuie scăzute din total deoarece nu reprezintă un prejudiciu la FNUASS mai ales că reţetele sunt valabile. Asta reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză.

Din cuantumul prejudiciului trebuie scăzută şi suma din raportul de control din mai 2012 acesta stabileşte în sarcina B. plata sumei de 74.685,27 RON adică contravaloarea a trei reţete (CSBE 9913066, din 18.10.2011 prescris de J., valoare de 24895,09, CSBE 9913172, din 27.10.2011 prescris de J., valoare de 24895,09 şi CSBE 9914853, din 31.10.2011 prescris de K., valoare de 24895,09. Această sumă urmează a fi scăzută din suma totală cu care CJAS s-a constituit parte civilă, deoarece a fost recuperate de CJAS.

În consecinţă, suma cu care s-ar fi putut constitui parte civilă o persoană vătămată este reprezentată doar de valoarea reţetelor ce au fost emise şi medicamentele nu au fost ridicate de pacient, excepţie fac cele achitate deja de inculpatul D., adică 75.679,28 RON medicamente prescrise de doctorul J. faţă de care a solicitat să se constate că nu i se pot imputa inculpatei A.. Doctorul J. nu a fost instigată de A. să le emită, scrisorile medicale au fost antedatate, aşa încât reţetele erau emise la dat emiterii scrisorilor, cu atât mult cu cât instigarea doctorului D. nu a existat. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că instigarea la fals este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat şi că nicio persoană din dosar 235 sau din prezentul dosar nu este acuzată de instigarea medicilor de familie pentru emiterea de reţete.

A mai susţinut recurenta că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică, existând cel mult o înşelăciune. Deopotrivă a susţinut că instigarea nu are formă continuată. Reţinerea actelor de complicitate ca presupusă formă continuată a infracţiunii reprezintă o eroare de încadrare juridică atâta vreme cât instigarea nu este susceptibilă de formă continuată, decât, cel mult, în condiţiile în care s-a instigat societatea de mai multe ori, situaţie pe care acuzarea nu o susţine.

Autorul indică existenţa unei condiţii esenţiale şi anume concomitenta actelor de complicitate care în cazul de faţă nu există atâta vreme cât presupusa instigare s-a realizat la 01.01.2011 şi prima plată s-a efectuat în 27.12.2011. Aceste acte sunt succesive, nu concomitente.

În susţinerea celor arătate a făcut trimitere la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Deopotrivă, recurenta a mai susţinut că la datele indicate, diferit, ca fiind momentul presupusei instigări, aceasta nu putea avea reprezentarea modificării legislaţiei şi introducerea reţetei electronice, validarea şi decontarea fiind efectuate în baza documentelor letrice, aşa încât nu putea instiga la infracţiunea de frauda informatică ce s-a putut realiza abia din 2014 odată cu obligativitatea reţetei electronice, parchetul reţinând că achiziţiile de medicamente fictive au început în 01.07.2010 şi că decizia de săvârşire a fost luata atunci, pentru că altfel nu încarci contabilitatea cu medicamente fictive, preferă să ignore acest fapt doar pentru ca în acest dosar să fie dată o aparenţă de legalitate privind încadrarea juridică greşită de fraudă informatică şi menţinerea competenţei. Pentru societate şi pentru ceilalţi participanţi era uşor pentru că ei au emis, facturat şi decontat şi în 2014 F. dar în acest dosar era complicat deoarece nicio reţetă nu este electronică. Sub imperiul păstrării competenţei materiale parchetul decide să greşească şi interpretează ca moment al instigării 01.01.2011, situaţie imposibilă deoarece decizia fusese luată din 01.07.2010, de către societate, aşa cum parchetul precizează. Trebuie totuşi să se aibă în vedere faptul că acestea reprezintă doar 20 miliarde din total medicamente de F. restul fiind achiziţionate de la firme, aşa încât achiziţia a fost legală (unele din firmele în cauză fiind L., M., N. etc.).

Din nicio probă de la dosar nu rezultă faptul că inculpata A. s-a înţeles cu societatea în calitate de autor să o ajute să săvârşească fapta penală. Autorul, persoană juridică, nu avea nevoie de sprijinul inculpatei în săvârşirea faptei penale deoarece între momentul aducerii reţetelor la CJAS şi momentul plăţii existau multe procese realizate de către alte persoane decât directorul care aveau atribuţii de verificare validare etc. şi directorul era obligat |să plătească sumele validate altfel săvârşea infracţiunea de abuz în serviciu. Indiferent dacă a existat un control pe voriconazolum sau nu în 2011 plăţile s-au făcut deoarece raportul din mai 2012 relevă lipsa abaterilor grave şi nu dispune imputarea sumelor ca în cazul epoetinei de exemplu unde în aceeaşi perioadă s-au recuperate peste 4 miliarde RON. În aceeaşi perioadă auditul CNAS, apoi corpul de control CNAS, Garda Financiară apoi însăşi Curtea de Conturi a României au afirmat că prescrierea era legală şi toate astea pentru că nu se puteau audia pacienţii. Lipsa dispoziţiilor legale nu-i pot fi imputate inculpatei, angajaţilor CNAS/CJAS sau ai Curţii de Conturi, şi abia când parchetul a audia pacienţii s-au putut dovedii neregulile.

A mai arătat inculpata că, depunerea cererii de decontare care presupunea depunerea reţetelor, borderoului şi facturii, nu ducea direcţia decontare. Pentru a fi decontată suma trebuia ca angajaţii CAS să valideze reţetele, apoi trebuia ca altă persoană să aplice bun de plată, şi altă persoană să aplice CFPP. Toate aceste persoane care aveau atribuţii de serviciu, fiind funcţionari publici, pe care trebuiau să le respecte. Persoana care verifica reţetele sau serviciul medical aveau obligaţia să invalideze serviciile şi să facă refuz la plată aşa încât nu se mai angaja cheltuiala, această teză este susţinută de declaraţiile martorelor O. si P. care îşi recunosc vina pentru lipsa invalidării. Faptul că aceşti inculpaţi nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu cu intenţie directă nu-i este imputabil acesteia (inculpatei) mai ales că O. a declarat că niciodată A. nu i-a cerut să nu respecte legea sau să valideze serviciile medicale presupus false, aceeaşi declaraţia a dat-o şi P. şi Q., dar şi R., S., T., U. şi V. încă din 2015.

De aceea a considerat inculpata că angajarea răspunderii penale sau a răspunderii civile în cadrul procesului penal pentru instigare sau pentru plăţile efectuate de către aceasta este nelegală.

Deopotrivă, a susţinut că sumele achitate de către inculpaţii din dosar sunt mult mai mari dar instanţele nu au dorit să administreze proba cu expertiză pentru identificarea sumelor, din contabilitatea C.J.A.S. Brăila.

Mai mult, a susţinut că instanţa de apel nu a dorit să angajeze răspunderea CJAS/CNAS pentru culpă proprie, atâta vreme cât au un raport de control din 2014 şi nu l-au pus în executare şi nici pentru care CNAS nu a limitat plăţile începând cu ian 2013, când preşedintele W. a fost anunţat că există o cercetare pe rol.

De asemenea nu s-a dorit angajarea răspunderii parchetului pentru fapta proprie, având în vedere că nu a respectat dispoziţiile C. pen. şi de procedură penală, putând anunţa CJAS de cercetare şi să limiteze plăţile-sept 2012. Mai mult, niciun inculpat nu poate fi obligat să achite sume care au fost achitate deja, deoarece suma trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă. Suma fiind calculată în funcţie şi de alte reţete nu trebuie să fie menţinute în calculaţie şi mă refer la menţiunea CJAS la care se adaugă suma de 3.917,72 RON aferentă reţetei medicale cu seria x nr. x/24.07.2012 prescrisă de medicul D.-fila x. Această reţetă nu a fost trecută în rechizitoriu si nici nu a făcut obiectul cercetării penale şi nici civile. În consecinţă din suma de 3.749.226,09 RON trebuie să se scadă această reţetă care a fost emisă de dr. D. si care a fost achitată de acesta.

Raportat la acordarea dobânzii legale calculată până la data plăţii, dată de către instanţa de apel a solicitat să se observe că acesta nu a fost un motiv de apel, nici al parchetului şi nici al CJ.A.S. Brăila. Instanţa de fond a acordat penalităţi de întârziere corespunzător obligaţiei de plată stabilită de ea 2.065.665,54 RON, adică a dat altceva decât s-a cerut.

S-a mai considerat că e necesară sesizarea unui complet de dezlegare a cauzelor penale sau/şi a unui complet de dezlegare a cauzelor civile, pentru a lămuri dacă instanţa poate pe latură civilă în cadrul procesului penal să pronunţe o hotărâre pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost cercetat sau dacă dispoziţiilor art. 1369 C. civ. se referă la răspunderea pentru determinarea unei persoane juridice.

Drept urmare, s-a menţionat că subiectul activ al infracţiunii continuate este S.C. B. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. SRL) şi nu inculpata, în consecinţă chiar dacă instigarea s-ar fi realizat de către A., actele de complicitate faţă de care parchetul retine forma continuată au fost săvârşite de S.C. B. S.R.L. în calitate de autor şi de aceea a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, solicitând achitarea pentru fapta nu a fost săvârşită de inculpată sau fapta nu există.

Pentru soluţionarea legală a laturii civile recurenta inculpată a solicitat casarea/anularea hotărârii/ICCJ şi, rejudecând admiterea excepţiilor invocate şi respingerea pretenţiilor sau trimiterea spre rejudecare cu obligaţia aplicării dispoziţiilor legale care menţionează neprevederea legii pentru fapta dedusă judecăţii şi fapta nu e prevăzută nici de legea civilă; şi nici penală şi poate chiar administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a indica cuantumul sumelor rămase de calculat. Să se constate că dobânda legală nu putea fi aplicată şi cheltuielile judiciare respinse.

Astfel, în principal a solicitat:

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există;

- achitarea inculpatei, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., reţinându-se că inculpata nu a acţionat cu vinovăţie, nefiind îndeplinită tipicitatea infracţiunilor deduse judecăţii, sub aspect subiectiv, conduita inculpatei nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege pentru a fi considerate infracţiunile indicate;

- achitarea art. 16 lit. b) C. proc. pen. -fapta nu e prevăzută de legea penală pentru că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate;

- achitarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. -nu există probe cu aplicarea in dubio pro reo, şi

în subsidiar achitarea conform art. 16 lit. f) C. proc. pen. - a intervenit prescripţia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A. cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, la data de 12 noiembrie 2024, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data de 12 noiembrie 2024 şi părţii civile Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila la data de 11 noiembrie 2024.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. au fost depuse concluzii scrise de partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila prin care a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca nefondat.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 februarie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 26 martie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului şi întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casaţie.

Prin încheierea din 26 martie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 234/A din data de 19 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 23 aprilie 2025 cu citarea părţilor şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurenta-inculpată A..

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenta inculpată A..

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen. şi în raport doar de cazul de casare invocat (art. 438 pct. 7 C. proc. pen..- în cauză nu sunt întrunite nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul prezentei cauze), iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenta inculpată A. se constată că este neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpata A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26 martie 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează, atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurenta-inculpată A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de instigare la fraudă informatică prevăzută de art. 47 rap. la art. 249 din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Analizând motivele de recurs în casaţie ale recurentei-inculpate A., se constată că nu se încadrează în cazul de casare invocat, aceasta făcând referire, de fapt, la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile.

Motivele invocate referitoare la alegerea legii mai favorabile reprezintă chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), astfel că nu pot fi nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Tot în jurisprudenţă s-a reţinut că "stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/RC/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).

Invocând acelaşi caz de casare, Înalta Curte constată că inculpata A. solicită, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de instigare la comiterea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 249 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (198 de acte materiale comise de S.C. B. S.R.L.), art. 2561 din C. pen., rap. la art. 183 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 din C. pen.

În acest context, jurisprudenţa instanţei supreme a atestat constant excluderea operaţiunii reevaluării caracterizării în drept şi schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casaţie, reţinându-se că încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei, respectiv a acţiunii penale (în fond sau apel, ambele instanţe competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu instanţei de recurs, învestite cu calea extraordinară de atac a recursului în casaţie (ICCJ, secţia Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020), motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca urmare, criticile recurentei-inculpate A. privind pretinsa greşită încadrare juridică dată faptelor care i se impută, excedează controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

În realitate, prin încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, recurenta-inculpată A. doreşte reexaminarea cauzei sale/apelului şi reformarea hotărârii recurate prin transformarea recursului în casaţie într-o a treia cale de atac, aspect nepermis de legea procesual penală.

În egală măsură se constată că recurenta-inculpata A. solicită o reevaluare a situaţiei de fapt, a forţei probante a mijloacelor de probă sau a întinderii prejudiciului, chestiuni subsumate unor aspecte de temeinicie (iar nu de legalitate) care excedează cenzurii instanţei de recurs în casaţie, aspectele evocate, au intrat în puterea lucrului judecat, fără a mai putea fi antamate în procedura pendinte.

Aşadar, se constată că prima instanţă a constatat că faptele inculpatei A. sunt tipice, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor imputate, respectiv, constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la fraudă informatică în formă continuată, instigare la uz de fals în formă continuată şi două infracţiuni de instigare la fals intelectual în formă continuată, însă a reţinut incidenţa cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) din C. proc. pen., în contextul în care pentru infracţiunile deduse judecăţii a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Având în vedere că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie formulate de inculpata A. nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nefiind evidenţiate elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost cercetată nu sunt prevăzute de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei nr. 234/A din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei nr. 234/A din data de 19 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2025.