Evasion of breathalyzer test constitutes refusal or evasion from biological sample collection

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2025

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentinţa penală nr. 158 din 22 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută şi pedepsită de art. 337 C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 167/19.05.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin neapelare la data de 08.06.2021, iar în baza art. 96 alin. (5) C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen., s-a cumulat pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa rezultantă aplicată în cauză rezultând pedeapsa finală de 4 ani închisoare, care se va executa în regim de detenţie.

În temeiul art. 404, alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reţinerii şi a arestării din data de 11.10.2023 până la data de 16.10.2023.

În temeiul art. 399, alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar a inculpatului A..

Prin decizia penală nr. 998/A din 28.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 158 din data de 22 iulie 2024, pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr. x/2023, ca nefondat.

S-a menţinut sentinţa atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu solicitarea de admitere a recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen.

În esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că acţiunile reţinute în sarcina sa, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de instanţele care l-au condamnat în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

În opinia apărării, starea de fapt probată efectiv se opreşte la nivelul neconformării conducătorului auto dispoziţiilor poliţistului rutier de a rămâne la locul opririi, pentru eventuale activităţi viitoare concrete fiind în prezenţa unei contravenţii sancţionată de art. 100 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002. Pentru a avea relevanţă penală activitatea autorului trebuie să se concretizeze printr-o acţiune de refuz/sustragere de la recoltarea probelor de sânge şi nicidecum "de a porni autoturismul şi a pleca în viteză de la faţa locului"; or, din situaţia de fapt reiese că inculpatului nu i s-a solicitat de către agentul de poliţie să se prezinte la o unitate medicală autorizată în vederea recoltării de probe biologice.

Prin încheierea din 6 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, făcând referire la situaţia de fapt, recurentul inculpat a susţinut că, acţiunea reţinută în sarcina sa, aceea "de a porni autoturismul şi a pleca în viteză de la faţa locului" nu intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 437 C. pen., aceasta neputând reprezenta o acţiune de refuz/sustragere de la recoltarea probelor de sânge, atât timp cât nu i s-a solicitat de către agentul de poliţie să se prezinte la o unitate medicală autorizată în vederea recoltării de probe biologice.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanţei de fond, confirmată de instanţa de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen.

În fapt, instanţele de fond şi apel au reţinut că, în data de 08.10.2023, în jurul orelor 09:05, patrula de poliţie din cadrul secţiei 5 Poliţe Rurala Ineu, formată din agentul şef adjunct B. şi agentul şef adjunct C., în timp ce efectuau supravegherea şi controlul traficului rutier în localitatea Şicula, pe DJ 709 din Judeţul Arad, a procedat la oprirea regulamentară în trafic a autoturismului, condus de către inculpatul A., iar ulterior solicitării documentelor, inculpatul A. le-a înmânat certificatul de înmatriculare al autoturismului, precizând verbal că se numeşte A. şi nu are asupra sa permisul de conducere şi cartea de identitate. În urma verificărilor efectuate de către agenţii de poliţie în bazele de date ale poliţiei, s-a stabilit că, într-adevăr şoferul se numeşte A., este deţinător al permisului de conducere categoria AM, B1 şi B, iar poza corespunde cu fizionomia acestuia.

După verificarea identităţii acestuia de către agenţii de poliţie, agentul şef adjunct B. i-a adus la cunoştinţă inculpatului A. că urmează să fie supus testării cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, şi solicitându-i să se supună testării, însă, înainte de a fi testat, inculpatul A. a pornit autoturismul şi a plecat în viteză de la faţa locului, sustrăgându-se astfel de prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

Organele de poliţie au procedat la urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase, însă în timp ce se deplasau în spatele acestuia i-au pierdut urma, fiind astfel solicitat şi sprijinul unui echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu. În urma verificărilor efectuate pe raza localităţii Gurba din judeţul Arad, organele de poliţie au identificat autoturismul parcat în faţa imobilului cu nr. administrativ 100 din localitatea Gurba, Judeţul Arad. Când organele de poliţie au ajuns în dreptul imobilului în faţa căruia a fost identificat autoturismul condus de către inculpatul A., au procedat la identificarea proprietarului imobilului, stabilind că să numeşte D., însă acesta le-a declarat că nu cunoaşte de ce se află autoturismul în cauză parcat în faţa imobilului său, precum şi că, nu le poate permite accesul în imobil, deoarece nu are cheile la el. La un moment dat, din imobil a ieşit o persoană de sex masculin, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în momentul în care a fost întrebată dacă se află în locuinţă o altă persoană, a refuzat să comunice şi a adresat cuvinte jignitoare organelor de poliţie. După acestea, numitul D. s-a deplasat la un magazin alimentar din localitatea Gurba, iar în momentul când s-a întors la domiciliu, avea asupra sa trei sticle cu apă şi mai multe lămâi, după care a intrat în imobil, iar la un moment dat, a ieşit din imobil, s-a apropiat de autoturismul ce a fost condus de către inculpatul A., a deschis uşa din spate a autoturismului, căutând ceva, după care a plecat.

Întreaga activitate desfăşurată constând în oprirea în trafic a inculpatului A. a fost filmată cu dispozitivele Body Worn Camera pe care organele de poliţie le aveau în dotare. Astfel, conform procesului-verbal de vizualizare din 09.10.2023, s-a procedat la vizualizarea imaginilor surprinse de dispozitivul Body Worn Camera, ID recorder 253022, din dotarea Poliţiei Române, ce fost alocat în data de 08.10.2023 agentului şef adjunct de poliţie B., iar din această filmare se vede cum, după ce agentul de poliţie îi aduce la cunoştinţă inculpatului A. că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, şi solicitându-i să se supună testării, acesta accelerează foarte tare autoturismul şi pleacă în viteză de lângă agentul de poliţie, care este nevoit să urce de îndată în autoturismul de serviciu pentru a porni cu semnalele acustice şi luminoase în urmărirea acestuia.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 337 C. pen., "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice" constă în "refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive".

Conform art. 88 alin. (3), (4) şi 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, forma în vigoare la data săvârşirii faptei (8.10.2023), "stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.

Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge."

Potrivit alin. (6) al aceleiaşi norme legale penale, "persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge."

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că probele administrate dovedesc fără niciun dubiu existenţa elementului material, respectiv că inculpatul s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest sens, cu relevanţă sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, instanţa de apel a reţinut că apărarea inculpatului (în sensul că, în data de 08.10.2023, în jurul orei 09:00, a fost oprit de un echipaj de poliţie, a oprit regulamentar, a predat actele maşinii şi documentele, a fost de acord cu testarea, a primit aparatul alcooltest în mână, după care i s-a cerut înapoi; nu a suflat în aparatul etilotest, deoarece poliţistul i l-a cerut înapoi, iar când poliţistul s-a întors cu spatele a înţeles că i-a spus că poate pleca, astfel că a plecat) nu este confirmată de probele administrate în cauză.

Conform considerentelor deciziei recurate, procedând la vizualizarea imaginilor surprinse de dispozitivul Body Worn Camera, ID recorder 253022, stocată pe suport CD nr. 307831 din 09.10.2023, instanţa de apel a reţinut că pe filmarea audio-video se observă autoturismul oprit, inculpatul la volan, agentul de poliţie se prezintă, după care îi spune inculpatului să facă o testare pentru alcool şi îl întreabă dacă a mai suflat. Inculpatul răspunde da, da, apoi poliţistul îl întreabă dacă a consumat alcool şi inculpatul răspunde că nu. Poliţistul îi spune din nou "facem o testare, capătul subţire să-l introduceţi în aparat aşteptaţi să se calibreze".

Pe filmare se vede cum inculpatul A. ţine aparatul în mână, poliţistul îi spune să aştepte să se calibreze, încă să nu sufle, inculpatul îi dă aparatul poliţistului, acesta din urmă îi arată poziţia cum trebuie să-l ţină pentru a sufla, îi spune "deci când suflaţi, suflaţi constant fără să întrerupeţi. Bine? Suflaţi constant." În momentul în care poliţistul întinde din nou aparatul înspre inculpatul A., care se afla la volanul autoturismului oprit, acesta porneşte motorul, accelerează foarte tare şi pleacă în viteză de lângă poliţist, sustrăgându-se de la testarea cu aparatul alcooltest.

Cele observate de pe înregistrarea audio-video, au fost corroborate de instanţa de apel cu declaraţiile martorilor agenţi de poliţie.

Prin urmare, analizând motivele de recurs în casaţie, în esenţă, recurentul inculpat susţinând, pe de o parte, că starea de fapt probată efectiv se opreşte la nivelul neconformării conducătorului auto dispoziţiilor poliţistului rutier de a rămâne la locul opririi, pentru eventuale activităţi viitoare concrete, iar, pe de altă parte, că pornirea autoturismului şi plecarea în viteză de la faţa locului nu are semnificaţia refuzului de la recoltarea probelor de sânge, întrucât nu i s-a solicitat de către agentul de poliţie să se prezinte la o unitate medical autorizată în acest sens, Înalta Curte constată că nu sunt reliefate, în cauză, aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat, acţiunile inculpatului A., astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de instanţa de apel, depăşesc sfera celor reglementate ca şi contravenţii de art. 100 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2002 (respectiv, nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), intrând în sfera faptelor incriminate de art. 437 C. pen.

Practic, ceea ce invocă recurentul inculpat este propria culpă, susţinând că nu i se poate reţine săvârşirea faptei, întrucât nu i s-a solicitat de către agentul de poliţie să se prezinte la o unitate medical autorizată să recolteze mostre biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge, în condiţiile în care, pentru a se putea face o astfel de solicitare din partea organului abilitat, prealabil, la momentul opririi sale în trafic de către patrula de poliţie, inculpatul era obligat conform legii să dea curs solicitării de a se supune testării pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat. Ori, conform situaţiei de fapt reţinută în cauză, după momentul în care organele de poliţie i-au adus la cunoştinţă că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, şi solicitându-i să se supună testării, înainte de a fi testat, inculpatul A. a pornit autoturismul şi a plecat în viteză de la faţa locului, acţiune care corespunde elementului material al infracţiunii reglementate de art. 437 C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte aminteşte că, potrivit regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă, pentru a valorifica un drept, invocând nerespectarea de către el însuşi a unor norme legale.

Totodată, instanţa de recurs în casaţie observă că aceleaşi susţineri ale inculpatului, au fost invocate şi în calea de atac a apelului, instanţa de apel constatând că nu se pune problema achitării, fapta inculpatului A. care, deşi initial a acceptat să se supună testului privind alcoolemia, ulterior a demarat în viteză, fugind de agenţii de poliţie, circumscriindu-se ipotezei refuzului sau sustragerii de la prelevarea de mostre biologice, incriminate de art. 337 C. pen.

Criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. care, "în data de 08.10.2023 în jurul orelor 09:05, a condus autoturismul, în localitatea Şicula din Judeţul Arad, şi fiind oprit pentru control de către organele de poliţie, s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, în sensul că, după momentul în care organele de poliţie i-au adus la cunoştinţă faptul că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, prezentându-i acestuia aparatul, numărul testului, şi solicitându-i să se supună testării, înainte de a fi testat, a pornit autoturismul şi a plecat în viteză de la faţa locului", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 998/A din 28.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2025.