Proportionality of multi-year seizure measures in corruption cases versus statutory statute of limitations defenses

Şedinţa publică din data de 02 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 3 februarie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2502 raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. şi S.C. B. S.R.L., prin ordonanţa procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurilor asigurătorii.

Astfel, s-a reţinut că modificarea legislativă introdusă prin Legea nr. 6/2021 instituie o obligaţie procedural pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în cazurile în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

În acelaşi sens, având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asigurătorii, raţiunea acestei modificări evidenţiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica o dată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare, prin instituirea acestei obligaţii procesuale compensatoare, să efectueze periodic o analiză concretă a testului proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Forminster Enterprises Limited contra Republicii Cehe (hotărârea din 9 ianuarie 2009, paragrafele 76-78) şi Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (hotărârea din 28 septembrie 2010, paragraful 103), în scopul asigurării unei protecţii mai eficiente a dreptului de proprietate.

Inclusiv în jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 19/2017 privind recursul în interesul legii, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Curtea a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În cauza de faţă, s-a reţinut că inculpatele persoane juridice au fost trimise în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunilor de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. în ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. B. S.R.L. şi sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. în ceea ce o priveşte pe inculpata SC A. S.R.L., existând suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi putut comite faptele pentru care este cercetate, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care acesta beneficiază, potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

Curtea a constatat în cauză incidenţa unuia din cazurile de instituire obligatorie a sechestrului asigurător, dat de particularităţile infracţiunilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, dar şi incidenţa art. 32 din Legea nr. 656/2002.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, Curtea a constatat că, în raport de natura infracţiunilor imputate inculpatelor persoane juridice S.C. B. S.R.L. (art. 289 din C. pen.) şi S.C. A. (art. 255 din C. pen. din 1969), şi văzând şi dispoziţiile art. 112 alin. (6) din C. pen., întinderea măsurii asigurătorii este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire o bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

S-a notat că măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este aplicată în mod nediscriminatoriu şi nu aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, imobilele fiind exploatate conform destinaţiei de către proprietari.

Contrar susţinerilor apărătorilor inculpaţilor, curtea a apreciat că valoarea bunurilor supuse sechestrului asigurător nu este disproporţionată în raport de valoarea stabilită de organul de urmărire penală pentru care s-a solicitat a fi confiscarea.

S-a reţinut că susţinerile apărării, potrivit cărora măsura asiguratorie a fost dispusă faţă de inculpatele persoane juridice după împlinirea termenului de prescripţie pentru cele două fapte de corupţie, nu pot fi analizate în acest moment, aceste apărări urmând a fi analizate la finalizarea cercetării judecătoreşti.

În contextul factual al cauzei, cercetarea judecătorească nu este încheiată şi nu au fost administrate probe care să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor iniţiale avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii, curtea a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale.

În ceea ce priveşte motivul de critică formulat privind nerezonabilitatea termenului de aproape 8 ani scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, curtea a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit, astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (în jurisprudenţa precitată), care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

În aprecierea termenului rezonabil al procedurii, curtea a avut în vedere şi comportamentul dilatoriu al inculpaţilor care au comunicat cu întârziere calitatea avută, aspect care a determinat prelungirea procedurii judiciare.

Faţă de cele reţinute, curtea a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate S.C. A. şi S.C. B. S.R.L., prin ordonanţa procurorului emisă la data de 19.05.2017, în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum au fost identificate prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din 25.07.2017.

Împotriva încheierii din data de 3 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, au formulat contestaţii inculpatele S.C. B. S.R.L. şi S.C. A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 februarie 2025, sub nr. x/2021/a4.

Motivele de contestaţie au fost susţinute oral de către apărătorii aleşi ai celor două inculpate cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei încheieri, nefiind necesară reluarea lor. Totodată, au fost depuse şi motive scrise ale contestaţiilor.

Prin motivele de contestaţie depuse la dosar, inculpata B. S.R.L. a solicitat, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, ridicarea măsurii asiguratorii, iar în subsidiar, limitarea acesteia la o valoare proporţională cu obiectul infracţiunii/confiscării.

În esenţă, contestatoarea a susţinut că instanţa de fond nu a motivat corespunzător soluţia de menţinere a măsurilor asiguratorii, limitându-se la consideraţii de ordin general privind necesitatea acestora, fără a analiza criticile formulate în apărare. S-a arătat, în acest sens, că măsura afectează posibilitatea renovării imobilului prin accesarea unor programe investiţionale cu fonduri europene. De asemenea, contestatoarea a invocat existenţa unei disproporţii semnificative între valoarea imobilelor indisponibilizate şi cuantumul sumei reţinute ca fiind dobândită prin presupusa activitate infracţională.

Totodată, a susţinut că măsura aduce atingere dreptului de folosinţă asupra bunului, în condiţiile în care aceasta este notată în cartea funciară şi împiedică utilizarea imobilului în scopuri economice, fie prin includerea într-un proiect de reabilitare, fie ca aport în natură într-o asociere cu un operator din domeniul hotelier. S-a invocat şi durata excesivă a măsurii - aproape 8 ani -, despre care contestatoarea a afirmat că afectează dreptul de proprietate şi relevă caracterul nerezonabil al sechestrului.

Prin motivele de contestaţie depuse la dosar, inculpata S.C. A. a solicitat, în principal, ridicarea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanţa din 19.05.2017, iar în subsidiar, restrângerea acesteia până la concurenţa sumei de 655.124 RON, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de spălare de bani.

În susţinerea contestaţiei, contestatoarea a invocat, în esenţă, faptul că măsura a fost dispusă şi este menţinută în condiţiile în care, la data instituirii acesteia, răspunderea penală era deja prescrisă în raport cu fapta imputată, aspect care fusese invocat constant în procedurile anterioare fără a fi analizat efectiv. Totodată, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu răspunde punctual criticilor apărării, în special celor referitoare la prescripţie, caracterul disproporţionat al măsurii şi lipsa riscului de înstrăinare, ci conţine considerente generale, fără o motivare individualizată cu privire la necesitatea menţinerii sechestrului în privinţa acestei inculpate.

Contestatoarea a arătat că valoarea bunurilor sechestrate depăşeşte semnificativ suma estimată a fi supusă confiscării, fără ca instanţa să analizeze în ce măsură se impune menţinerea măsurii în această formă. A fost invocat şi riscul unei duble acoperiri, în contextul în care măsura a fost luată şi faţă de o altă inculpată pentru aceeaşi presupusă sumă de bani. S-a susţinut, de asemenea, că măsura produce un impact economic negativ asupra societăţii, limitând capacitatea acesteia de a accesa finanţări şi de a utiliza bunurile în mod eficient, inclusiv pentru investiţii, iar durata excesivă a sechestrului - menţinut timp de aproape 8 ani - este de natură să afecteze substanţa dreptului de proprietate. În sprijinul acestor critici, contestatoarea a invocat jurisprudenţa CJUE privind caracterul disproporţionat al unor astfel de măsuri, atunci când sunt menţinute o perioadă îndelungată fără justificare concretă.

Examinând contestaţiile formulate de inculpatele B. S.R.L. şi A., prin prisma normelor legale incidente, precum şi a datelor existente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin ordonanţa din data de 19.05.2017, emisă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor aparţinând persoanei juridice S.C. B. S.R.L., până la concurenţa sumei de 16.771.659 RON şi asupra bunurilor aparţinând persoanei juridice S.C. A. (în prezent A.), până la concurenţa sumei de 13.714.414 RON.

Potrivit actului de instituire a măsurii, în perioada 18.08.2009 - 10.05.2011 societatea A. ar fi plătit societăţii B., cu titlu de mită în 27 de tranşe, suma de 3.100.000 euro (echivalentul a 13.059.290 RON) sumă ce a fost considerată ca făcând obiectul confiscării speciale în temeiul art. 289 din C. pen., în ceea ce o priveşte pe B. S.R.L., şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, în ceea ce priveşte A..

Totodată, s-a reţinut că în perioada 15.08.2009 - 01.04.2016, din asocierea celor două societăţi ar fi rezultat un profit total de 4.367.493 RON, din care 3.712.369 RON (85%) ar fi revenit societăţii B. S.R.L., iar 655.124 RON (15%) ar fi revenit societăţii A.. Aceste sume au fost de asemenea indicate ca obiect al confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (6) din C. pen., raportat la art. 289 C. pen. pentru B. S.R.L., respectiv art. 112 alin. (6) raportat la art. 255 C. pen. pentru A.. (fila x din ordonanţa nr. 326/P/2016 din 19.05.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie).

Ulterior, prin procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din data de 25.07.2017, s-a procedat la identificarea şi sechestrarea unor bunuri imobile aparţinând celor două societăţi, în cazul societăţii B. S.R.L. până la concurenţa sumei de 16.771.659 RON, iar în cazul societăţii A. până la concurenţa sumei de 13.714.414 RON.

Astfel, în cazul S.C. B. S.R.L., a fost indisponibilizat imobil situat în Bucureşti, strada x nr. 18 - 20, cu nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x), compus din teren şi construcţiile C1, având destinaţia de hotel şi C 2 - bloc finalizat, cu o valoare estimată de 3.754.000 euro, conform raportului de evaluare. În cazul S.C. A., s-a dispus sechestrul asupra a două imobile: unul situat în municipiul Craiova, strada x nr. 30, având o valoarea estimată, conform raportului de evaluare, de 2.742.000 euro, şi unul situat în municipiul Iaşi, strada x nr. 63, judeţul Iaşi, cu o valoarea estimată de 1.091.000 euro.

Prin rechizitoriul emis la data de 21.08.2017, în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alţi opt inculpaţi, a inculpatei S.C. B. S.R.L. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. cu referire la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi a inculpatei S.C. A. S.A. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Ulterior trimiterii în judecată, dosarul a parcurs mai multe etape procesuale, fiind soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti. Hotărârea a fost desfiinţată în calea apelului, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., reţinându-se necompetenţa instanţei, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, competentă să judece cauza în primă instanţă, judecata fiind reluată începând cu procedura camerei preliminare.

În prezent, cauza se află în faza de judecată în primă instanţă, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În susţinerea contestaţiilor formulate, cele două societăţi au invocat, în esenţă, lipsa unei motivări efective a încheierii prin care s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii, arătând că instanţa de fond nu a analizat în mod concret criticile formulate şi s-a limitat la considerente generale, fără a răspunde punctual argumentelor prezentate. S-a arătat, totodată, că nu au fost examinate susţinerile privind lipsa riscului de sustragere, intervenirea prescripţiei răspunderii penale, precum şi caracterul disproporţionat al măsurii în raport cu suma pretinsă a fi supusă confiscării. În continuare, se impune examinarea acestor critici prin raportare la actele şi lucrările dosarului.

Analizând motivul de nelegalitate invocat de contestatoarele inculpate privind pretinsa lipsă a unei motivări efective, precum şi conţinutul încheierii contestate, Înalta Curte constată că argumentele instanţei de fond nu pot fi apreciate ca fiind stereotipe sau generale, acestea fiind raportate la situaţia de fapt reţinută şi fiind apte să justifice soluţia de menţinere a măsurilor asigurătorii.

De altfel, susţinerile formulate de contestatoare în prezenta cauză sunt, în esenţă, similare cu cele invocate în mod constant pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare de verificare a măsurilor asigurătorii, vizând aceleaşi aspecte precum lipsa riscului de sustragere, intervenirea prescripţiei sau disproporţia dintre bunurile indisponibilizate şi suma reţinută. Faptul că instanţa a răspuns în mod similar acestor critici, în lipsa unor elemente de noutate, nu poate fi interpretat ca o lipsă de motivare a hotărârii contestate.

În continuare, se impune reamintirea cadrului normativ incident în materia măsurilor asigurătorii. Acestea sunt măsuri procesuale cu caracter real, având ca efect indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile care aparţin inculpatului ori părţii responsabile civilmente, în scopul asigurării confiscării, reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau garantării executării altor obligaţii procesuale.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune măsuri asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea ori înstrăinarea bunurilor care pot face obiectul confiscării sau pot servi la garantarea executării unor obligaţii. Măsura are caracter provizoriu şi preventiv, fiind justificată în raport cu scopul procesual urmărit, iar potrivit art. 2502 din C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a verifica periodic, din oficiu, dacă subzistă condiţiile care au impus luarea sau menţinerea măsurii, cel puţin o dată la şase luni în cursul urmăririi penale, respectiv anual în cursul judecăţii.

În plus, măsurile asigurătorii, deşi aduc atingere exerciţiului dreptului de proprietate, se circumscriu limitelor permise de art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în măsura în care sunt dispuse prin lege, urmăresc un scop legitim - desfăşurarea instrucţiei penale - şi sunt proporţionale cu scopul urmărit, aplicându-se în mod nediscriminatoriu şi fără a suprima substanţa dreptului.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se observă că, prin Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura, prin durata şi scopul urmărit, să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

În speţă, sechestrul asigurător a fost instituit în cursul urmăririi penale prin ordonanţa emisă la data de 19.05.2017 de către procuror în dosarul nr. x/2016, cu respectarea dispoziţiilor art. 249-250 din C. proc. pen. şi ale art. 20 din Legea nr. 78/2000. În cuprinsul ordonanţei de instituire a măsurii asiguratorii, precum şi în procesele-verbale privind aplicarea unor măsuri asigurătorii din data de 25.07.2017, au fost indicate faptele care fac obiectul cercetării penale, persoanele vizate, sumele a căror confiscare se are în vedere, precum şi bunurile asupra cărora se aplică măsura.

Din conţinutul ordonanţei rezultă că măsura a fost dispusă pentru a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor persoanelor cercetate în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse şi respectiv, în vederea garantării executării pedepsei amenzii sau a plăţii cheltuielilor judiciare. În ceea ce priveşte cadrul legal incident, Legea nr. 78/2000 prevede în mod expres, la art. 20, caracterul obligatoriu al dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor de corupţie şi al celor asimilate. De asemenea, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

În aceste condiţii, se constată că măsura a fost instituită cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii, Înalta Curte reţine că menţinerea sechestrului este justificată, în continuare, de existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatelor, respectiv dare de mită, complicitate la luare de mită şi spălare de bani, precum şi de necesitatea asigurării executării unei eventuale măsuri de confiscare specială sau de confiscare extinsă, chiar dacă se va constata că s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.

Din conţinutul ordonanţei de instituire a măsurii asigurătorii rezultă că aceasta a fost dispusă pentru a garanta confiscarea sumei de 3.100.000 euro, pretins plătită de către A. societăţii B. cu titlu de mită, precum şi a sumelor provenite din profitul obţinut în cadrul asocierii dintre cele două entităţi, respectiv 3.712.369 RON în cazul S.C. B. S.R.L. şi 655.124 RON în cazul S.C. A.. Astfel, în cazul S.C. B. S.R.L., s-a dispus instituirea sechestrului, până la concurenţa sumei de 16.771.659 RON, iar în cazul A., până la concurenţa sumei de 13.714.414 RON, nefiind depăşită valoarea sumelor ce pot face obiectul măsurilor de siguranţă.

Caracterul preventiv al măsurii justifică menţinerea acesteia în măsura în care nu au fost prezentate elemente noi care să înlăture riscul de sustragere a bunurilor de la aplicarea măsurilor legale, precum şi în contextul în care procesul penal se află în curs de desfăşurare. Simpla trecere a timpului sau reluarea aceloraşi argumente de natură patrimonială nu sunt suficiente pentru a justifica ridicarea unei măsuri care vizează bunuri susceptibile de confiscare, în condiţiile în care nu au intervenit împrejurări noi care să modifice riscurile sau scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

Totodată, menţinerea sechestrului asupra imobilelor nu echivalează cu o lipsire de dreptul de proprietate, ci doar cu o restrângere temporară a exerciţiului dreptului de dispoziţie, fără a împiedica folosirea bunurilor în scopul lor obişnuit. Această ingerinţă este justificată de scopul legitim urmărit de organul judiciar, proporţională şi permisă de lege.

Cu privire la susţinerea caracterului disproporţionat al măsurii asigurătorii, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 249 şi urm. din C. proc. pen., scopul măsurilor asigurătorii este acela de a garanta executarea unei eventuale măsuri de siguranţă, precum confiscarea specială sau confiscarea extinsă. În cauză, bunurile sechestrate au fost identificate în mod concret, fiind imobile a căror valoare estimată, apropiată sumelor ce pot forma obiectul confiscării, a fost indicată în cuprinsul ordonanţei de instituire a măsurii şi a proceselor-verbale de aplicare a măsurii asiguratorii.

În lipsa unor elemente concrete care să justifice reevaluarea caracterului proporţional al măsurii, susţinerea contestatoarelor sub acest aspect apare ca neîntemeiată. De altfel, nu poate fi reţinută o suprapunere valorică a sumelor supuse confiscării în raport cu cele două inculpate, întrucât obiectul măsurii asigurătorii a fost individualizat în funcţie de poziţia procesuală a fiecăreia, iar cuantumul indicat în ordonanţa de instituire reflectă sumele pretins obţinute sau oferite în contextul faptelor reţinute în sarcina fiecăreia.

În ceea ce priveşte durata măsurii asigurătorii, Înalta Curte reţine că sechestrul a fost instituit în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa din data de 19.05.2017, iar cauza se află în prezent în faza de judecată în primă instanţă, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, după reluarea procedurii de la etapa camerei preliminare, ca urmare a constatării necompetenţei instanţei sesizate iniţial. Menţinerea măsurii pe o perioadă extinsă de timp - de aproape 8 ani - este justificată, în mod obiectiv, de complexitatea ridicată a cauzei, numărul mare de persoane trimise în judecată (10 inculpaţi persoane fizice si juridice), precum şi de natura infracţiunilor reţinute în actul de sesizare, respectiv luare de mită, dare de mită şi spălare de bani, comise fie în forma autoratului, fie a complicităţii.

În evaluarea caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare şi implicit al menţinerii măsurilor asigurătorii, trebuie avut în vedere faptul că prelungirea acesteia a fost determinată şi de conduita procesuală a inculpatului C., care, deşi a fost prezent în faţa organelor de urmărire penală şi la instanţa de fond, în primul ciclu procesual, nu a spus că este avocat, calitate care atrăgea competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, a curţii de apel.

Deşi măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, acest caracter nu presupune o durată fixă sau limitată în mod rigid, ci una adecvată scopului pentru care au fost dispuse, respectiv garantarea executării unei eventuale măsuri de confiscare. Durata în sine nu este determinantă, ci raportarea acesteia la diligenţa autorităţilor, comportamentul părţilor şi stadiul procesual.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, prin care a fost introdus art. 2502 din C. proc. pen., reglementarea procesuală permitea instituirea şi menţinerea măsurilor asigurătorii pe întreaga durată a procesului penal, fără a reglementa un termen maximal. Legea nr. 6/2021 nu limitează această posibilitate, ci instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii: cel puţin o dată la 6 luni în cursul urmăririi penale şi cel puţin o dată pe an în cursul judecăţii.

Această obligaţie legală a fost respectată în cauză: măsura asigurătorie a fost verificată, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, succesiv, atât în faza de cameră preliminară, cât şi în cursul judecăţii, de către Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierile din 25.02.2022, 23.02.2023 şi 16.02.2024, soluţii menţinute în contestaţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceste hotărâri reflectă existenţa unui control judiciar efectiv, exercitat în mod periodic, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile şi cu exigenţele jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, susţinerile contestatoarei A. cu privire la cauza Lysak împotriva Poloniei (hotărârea din 2021, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că menţinerea unei măsuri asigurătorii pe o durată de 6 ani a constituit o sarcină disproporţionată şi excesivă) trebuie privite prin prisma caracterului contextual al analizei realizate de Curte. CEDO evaluează proporţionalitatea şi rezonabilitatea duratei în funcţie de complexitatea fiecărei cauze, diligenţa autorităţilor şi comportamentul părţilor implicate.

De altfel, în cauza Benet Praha, SPOL. S r.o. c. Republicii Cehe (hotarâre din 24.02.2021) - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că menţinerea măsurilor asigurătorii sau a unor restricţii patrimoniale pe durate extinse, prin raportare la complexitatea cauzei, nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în măsura în care măsurile respective sunt justificate printr-un scop legitim şi sunt supuse unui control judiciar efectiv.

Totodată, potrivit deciziei nr. 28/2016 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile procesual penale pot fi completate, în lipsa unei reglementări exprese, cu dispoziţiile C. proc. civ., care prevăd posibilitatea ridicării sechestrului asigurător la cererea debitorului, dacă acesta oferă o garanţie reală sau personală îndestulătoare (art. 957 din C. proc. civ.). Aceste mecanisme legale asigură un echilibru just între interesul public al procesului penal şi protejarea dreptului de proprietate, garantând că măsura asigurătorie nu devine excesivă sau disproporţionată în aplicare.

Contestatoarele au susţinut că menţinerea sechestrului nu mai este justificată, invocând lipsa unui risc actual de sustragere sau înstrăinare a bunurilor indisponibilizate. În susţinerea acestei teze, inculpata S.C. A. a arătat că este o societate stabilă din punct de vedere financiar, cu un patrimoniu consistent, ceea ce exclude pericolul sustragerii de la executare. La rândul său, inculpata S.C. B. S.R.L. a arătat că măsura ar împiedica renovarea imobilului indisponibilizat prin accesarea unor fonduri europene sau implicarea în parteneriate comerciale.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 249 din C. proc. pen. măsurile asiguratorii pot fi dispuse şi menţinute pentru a garanta executarea unei eventuale confiscări speciale sau confiscări extinse, caracterul lor preventiv şi conservator permiţând instituirea chiar şi în lipsa unei conduite active de sustragere, fiind suficientă aptitudinea bunurilor de a realiza scopul urmărit de lege.

Simpla prezentare a unor garanţii de solvabilitate sau a dorinţei de a valorifica economic bunul nu poate justifica, prin ea însăşi, ridicarea măsurii, cât timp aceasta nu împiedică folosirea imobilului conform destinaţiei sale, ci doar limitează temporar dreptul de dispoziţie. O atare restrângere este compatibilă cu exigenţele constituţionale şi cu jurisprudenţa CEDO, în măsura în care este justificată de un scop legitim şi păstrează un just echilibru între interesele generale şi cele individuale.

Cu privire la susţinerea contestatoarei A., referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, anterior instituirii măsurii asigurătorii, Înalta Curte constată că o asemenea apărare, chiar întemeiată pe o interpretare jurisprudenţială recent consacrată în practica instanţei supreme (decizia nr. 1/2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), vizează fondul acuzaţiei şi excede obiectului procedurii de faţă.

În altă ordine de idei, dispunerea măsurilor de siguranţă nu este condiţionată de o soluţie de condamnare.

În concluzie, Înalta Curte constată că măsura asigurătorie instituită în cauză a fost dispusă în mod legal şi justificat, iar menţinerea acesteia se impune în continuare, în condiţiile în care nu au fost relevate elemente de fapt sau de drept care să conducă la restrângerea ori ridicarea măsurii. Argumentele contestatoarelor, deşi dezvoltate, nu sunt apte să înlăture temeiurile care au determinat instituirea sechestrului şi nici să pună în discuţie legalitatea, temeinicia sau proporţionalitatea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii B. S.R.L. şi A. împotriva încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. S.R.L. şi A., în cuantum de câte 100 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii B. S.R.L. şi A. împotriva încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. S.R.L. şi A., în cuantum de câte 100 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 aprilie 2025.