Tax evasion conviction: inadmissibility of cassation appeal challenging legal recharacterization of continuous fiscal evasion under Law No. 241/2005

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurenţii A. şi B., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 200 din data de 20.11.2024, Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 126/2024 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. si art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie;

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioada de 2 ani.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata B. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 126/2024 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. si art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. la o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie;

S-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioada de 2 ani; ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

S-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, cu titlu de pedeapsă accesorie, ce se va executa conform dispoziţiilor art. 65 alin. (3) şi art. 45 alin. (4) din C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpata societatea C. S.R.L., ca urmare a radierii persoanei juridice.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 din C. proc. pen., art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 1357 din C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Roman prin ANAF - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata sumei de 8.716.991 RON precum si a accesoriilor aferente, care vor fi calculate de la data scadentei fiecărei categorii de impozit/contribuţie socială în parte şi până la data stingerii debitului principal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituită de procuror prin ordonanţa din data 23.03.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului A. până la concurenţa sumei de 8.716.991 RON.

S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită de procuror prin ordonanţa din data 27.07.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pe conturile bancare deschise la instituţii bancare D., E. S.A., F. S.A., G. SUCURSALA BUCUREŞTI, H. S.A., I. S.A., pe numele inculpaţilor A. şi B. până la concurenţa sumei de 8.716.991.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator instituită de procuror prin ordonanţa din data 23.03.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea societăţii C. S.R.L. ORADEA, ca urmare a radierii persoanei juridice inculpate.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii la data rămânerii definitive a acesteia pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.

Prin decizia penală nr. 764/A din 24 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 200 din 20 noiembrie 2024 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:

A înlăturat pedeapsa principală de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 20.000 RON amendă (100 zile-amendă x 200 RON ziua-amendă) pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a urmat a se executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală a amenzii penale de 20.000 RON.

În aplicarea art. 65 alin. (3) din C. pen. şi a deciziei nr. 29/2019, pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a înlăturat dispoziţia instanţei de fond de aplicare a pedepsei accesorii faţă de inculpatul A..

A înlăturat pedeapsa principală de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatei B. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 20.000 RON amendă (100 zile-amendă x 200 RON ziua-amendă) pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. a urmat a se executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală a amenzii penale de 20.000 RON.

În aplicarea art. 65 alin. (3) din C. pen. şi a deciziei nr. 29/2019, pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a înlăturat dispoziţia instanţei de fond de aplicare a pedepsei accesorii faţă de inculpata B..

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 764/A din 24 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B..

Inculpaţii A. şi B. au înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpaţii au invocat faptul că, natura acuzaţiilor formulate se circumscriu infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, dispoziţii legale care au fost declarate neconstituţionale prin decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale, criticând astfel soluţia instanţei de fond de a nu da eficienţă dispoziţiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare faţă de inculpaţi.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunţate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casaţie. - Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casaţie. - (1) Cererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:

a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casaţie. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

2. - 6 abrogate;

7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

9. - 10 abrogate;

11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanţa dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare, părţile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurenţii A. şi B. se constată că aceasta este inadmisibilă.

Prealabil, instanţa de recurs reţine că recurenţii au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă motivele prezentate de recurenţi în susţinerea cererii de recurs în casaţie nu se circumscriu, în mod real, cazului de casare.

În cadrul procesual al recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanţele de fond şi apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii.

Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privinţa evaluărilor în drept ce pot fi devoluate şi acestea sunt limitate, prin voinţa legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres şi limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluţia reglementării în sensul restrângerii devoluţiunii admisibile şi analiza jurisprudenţei aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinţei legiuitorului şi aduce în sfera cenzurii instanţei elemente extrinseci, generând caracterul de soluţie nelegală deciziei pronunţate în recursul în casaţie.

Recursul în casaţie declarat în prezenta cauză este inadmisibil. Se constată că inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., reţinându-se, în drept, că în calitate de administratori al inculpatei S.C. C. S.R.L., în scopul sustragerii de plata obligaţiilor fiscale, în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2015 au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi au evidenţiat alte operaţiuni fictive, respectiv cheltuieli fictive cu deplasări şi detaşări în străinătate ale angajaţilor societăţii, sumele fiind în fapt plătite angajaţilor cu titlu de diferenţă salariu faţă de salariul minim pe economie plătit scriptic, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 8.716.991 RON, constând în impozit pe veniturile din salarii, contribuţii sociale datorate de angajator şi pentru angajaţi.

Inculpaţii au susţinut, în esenţă, că faptele se circumscriu infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, infracţiune ce a fost dezincriminată.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005, invocat de inculpaţi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M.Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale, apreciindu-se că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.

Se constată că ceea ce li se impută inculpaţilor constă în faptul că au evidenţiat fictiv în contabilitatea societăţii S.C. C. S.R.L. cheltuieli ce nu aveau acoperire în realitate, respectiv deplasări în străinătate ale angajaţilor pentru care ar fi plătit sume cu anumite justificări, indemnizaţii de deplasare sau diurnă, pentru ca ulterior, sumele de bani acordate cu titlu de diurnă şi înregistrate ca atare în contabilitate, să fie folosite pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor societăţii.

Instanţa de apel a evaluat "fictivitatea" acestor operaţiuni apreciind că: pe durata executării acestui contract, în intervalul 1 ianuarie 2010 - 31 ianuarie 2015, conform evidenţelor contabile, inculpata S.C. C. S.R.L., prin reprezentanţii săi, inculpaţii B. şi A., a delegat sute de angajaţi în Italia, la partenerul italian, în interes de serviciu, cu diferite justificări (remedierea unor defecţiuni la produsele finite ş.a.), angajaţilor fiindu-le acordate diferite sume cu titlu de indemnizaţii de deplasare/diurnă, în fapt fictive, angajaţii inculpatei S.C. C. S.R.L. nedeplasându-se vreodată în Italia, documentele justificative fiind ştampilate chiar la sediul din Oradea al firmei pentru "confirmarea" deplasărilor.

Astfel, scriptic, zeci de angajaţi "plecau" lunar în interes de serviciu în Italia, crescând astfel în mod corespunzător şi sumele acordate acestora cu titlu de diurnă,toate aceste sume cu titlu de diurnă fiind "acordate" angajaţilor în baza unor documente justificative fictive (ordine de deplasare, deconturi de cheltuieli şi dispoziţii de plată în RON şi valută, depuse la dosar). În realitate, sumele de bani acordate cu titlu de diurnă şi înregistrate ca atare în contabilitate, erau folosite pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor societăţii, aceste sume reprezentând diferenţa dintre salariile scriptice înscrise în contractele de muncă şi salariile reale acordate angajaţilor, salariile scriptice ale angajaţilor S.C. C. S.R.L. fiind mai mici decât cele reale, inculpaţii acordând aceste salarii mai mici cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor pe salariu şi a contribuţiilor sociale aferente.

Prin acest mecanism, inculpaţii le-au plătit angajaţilor salarii mai mari, dându-le diferenţele de salariu în numerar, iar pentru a efectua plata acestora inculpaţii scoteau din conturile firmei sume semnificative cu titlu de diurnă şi întocmeau documente din care rezulta că periodic angajaţii sunt delegaţi în interes de serviciu la partenerul italian, după care banii reprezentând "diurna" erau în fapt distribuiţi angajaţilor, pe bază de tabel şi semnătură, ca diferenţă de salariu, fără ca angajaţii să se fi deplasat vreodată în Italia.

Instanţa de apel a realizat o riguroasă transpunere a bazei factuale în caracterizarea în drept, reţinând că se circumscrie infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, infracţiune pentru care a pronunţat soluţia condamnării.

Mai mult, inculpaţii au înţeles să recunoască învinuirea, judecându-se în procedura simplificată şi beneficiind cauza de reducerea limitelor de pedeapsă.

Faţă de aceste aspecte, se reţine că recurenţii A. şi B. critică, în esenţă, caracterizarea în drept a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, vizând schimbarea încadrării juridice, demers inadmisibil în procedura pendinte.

Ca urmare, motivele prezentate în susţinerea cererii de recurs în casaţie nu se circumscriu, în mod real, cazului de casare (în practica instanţei supreme invocarea în mod formal a unui caz de casare nu echivalează cu îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse de lege pentru exerciţiul dreptului la acţiune).

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 764/A din 24 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii inculpaţi B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 764/A din 24 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2025.