Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 222/2025 AI generated

Appeal against recusal denial and constitutional review referral declared inadmissible for lack of appealable jurisdiction.

Case Number Decizia nr. 222/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's appeal against a decision that had rejected her challenges to the judicial panel and established a separate docket for a constitutional review request, thereby upholding the lower court’s procedural rulings and ordering the appellant to pay 300 RON in state judicial costs. The dispute involved a *sine die* appeal filed by a party who had previously failed to establish justifiable suspicion of bias among the judges of the fifth panel (based on Article 64 of the Code of Criminal Procedure) and sought to challenge the legality of the sixth panel’s composition; the appellant additionally raised new recusal claims and a constitutional exception against Article 341(2) of the Code of Criminal Procedure. The Court held that the original order was a final procedural ruling not subject to ordinary or extraordinary appeal, rendering the appeal *ab initio* inadmissible, and ruled that a constitutional exception raised in an inadmissible legal proceeding is itself inadmissible unless it challenges the specific statutory provisions determining the inadmissibility, such as the exclusive nature of the appeal pathways defined in the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 67 alin. (2) din C. proc. pen, art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen, art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen, art. 126 din Legea nr. 303/2022, art. 8 din C. proc. pen; Appeal against recusal denial and constitutional review referral declared inadmissible for lack of appealable jurisdiction: Prin încheierea din data de 20 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a doamnei judecător B. şi a domnului judecător C.. S-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnelor judecător D., E. şi domnului judecător F., formulată de recurenta A., în dosarul nr. x/2025, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală. S-a format dosar asociat în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., şi s-a fixat termen pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la data de 03.04.2025, cu citarea petentei A..

Keywords

AI generated
judicial review constitutional jurisdiction referral to separate proceedings code of criminal procedure appealability of remand decision cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 67 alin. (2) din C. proc. pen
S-a format dosar asociat în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., şi s-a fixat termen pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la data de 03.04.2025, cu citarea petentei A..
art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004
pen., coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art.
art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen
pen., coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art.
art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen
Astfel, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii formulate, recurenta a arătat că cei trei judecători nu asigură echitatea procedurilor, întrucât nu au dispus citarea domnului judecător C.
art. 126 din Legea nr. 303/2022
În plus, în cuprinsul aceleiaşi cereri, recurenta a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
art. 8 din C. proc. pen
6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care recunosc oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, principiu ce se regăseşte şi în legislaţia naţională în art. 8 din C. proc. pen., legiuitorul a înţeles să instituie în art.
art. 64 lit. f) din C. proc. pen
Astfel, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin.
art. 68 din C. proc. pen
pen., în temeiul art. 68 din C. proc. pen., cererea de recuzare formulată în cauza ce formează obiectul dosarului nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a doamnei judecător B. şi a domnului judecător C.. S-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnelor judecător D., E. şi domnului judecător F., formulată de recurenta A., în dosarul nr. x/2025, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală. S-a format dosar asociat în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., şi s-a fixat termen pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la data de 03.04.2025, cu citarea petentei A..

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 18 martie 2025, recurenta A. a transmis, prin e-mail, o cerere de recuzare a doamnelor judecător D., E. şi a domnului judecător F., membri ai Completului nr. 5, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2025, având ca obiect soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 303/2004, art. 52 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu art. 341 alin. (6) lit. c) din C. proc. pen., art. 67 alin. (2) teza finală din C. proc. pen., formulată de recurenta A..

Astfel, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii formulate, recurenta a arătat că cei trei judecători nu asigură echitatea procedurilor, întrucât nu au dispus citarea domnului judecător C. pentru termenul de judecată din data de 18 martie 2025, în condiţiile în care, în opinia petentei, domnul judecător are interes în cauză şi nu este imparţial, fiind deferit judecăţii alături de petentă în cauza având ca obiect plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă în dosarul nr. x/2022.

Totodată, la data de 19.03.2025, recurenta A. a transmis la dosar, prin e-mail, o cerere prin care a invocat nelegala compunere a Completului de judecată nr. 6 investit cu soluţionarea cererii de recuzare a membrilor Completului de judecată nr. 5, având în vedere lipsa de imparţialitate şi integritate a domnilor judecători B. şi C..

În acest sens, a arătat că se menţin motivele invocate în cuprinsul cererii de recuzare formulate împotriva doamnei judecător B., la data de 06.02.2025, iar, în ceea ce îl priveşte pe domnul judecător C. a precizat că acesta are interes în cauză, având calitatea de parte în dosarul având ca obiect plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă în dosarul nr. x/2022.

În plus, în cuprinsul aceleiaşi cereri, recurenta a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. De asemenea, la 20.03.2025, recurenta a transmis la dosar, prin e-mail, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte a notat că aspectele învederate de recurenta A. în cuprinsul cererii formulate la data de 19.03.2025, prin care a invocat nelegala compunere a completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a membrilor Completului de judecată nr. 5, reprezintă, în realitate, motive de recuzare a doamnei judecător B. şi a domnului judecător C., membri titulari ai completului de judecată nr. 6.

Având în vedere că, în speţă, recurenta A. prin cererea vizând nelegala compunere a completului de judecată a solicitat, în realitate, recuzarea domnilor judecători B. şi C. chemaţi să decidă asupra cererii de recuzare a membrilor Completului de judecată nr. 5, Înalta Curte, a respins, ca inadmisibilă, solicitarea formulată.

Analizând, în continuare, cererea de recuzare a doamnelor judecător D., E. şi a domnului judecător F. formulată de recurenta A., în dosarul nr. x/2025, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, Înalta Curte a constatat următoarele:

Pornind de la dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care recunosc oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, principiu ce se regăseşte şi în legislaţia naţională în art. 8 din C. proc. pen., legiuitorul a înţeles să instituie în art. 64 lit. f) din C. proc. pen., o garanţie care să asigure, în realizarea actului de justiţie, imparţialitatea celor chemaţi să dezlege raportul juridic dedus judecăţii, stabilind că, în situaţia existenţei unei suspiciuni rezonabile că judecătorul ar fi părtinitor într-o cauză, acesta este obligat să se retragă de la judecată.

Or, aşa cum rezultă din cererea de recuzare formulată de recurenta A. pentru a susţine imparţialitatea membrilor completului de judecată nu furnizează elemente concrete de natură a demonstra existenţa unor relaţii ori împrejurări care să pună sub semnul îndoielii obiectivitatea magistraţilor în soluţionarea cauzei şi care s-ar putea circumscrie noţiunii de suspiciune rezonabilă, aşa cum o cere textul de lege anterior menţionat.

În ceea ce priveşte aspectele referitoare la lipsa citării domnului judecător C., judecător care a pronunţat hotărârea recurată în dosarul nr. x/2025, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de intimata A. în dosarul nr. x/2023 al instanţei supreme şi eventuala calitate de intimat a acestuia în respectiva cauză, s-a apreciat că nu pot constitui un argument pentru admiterea prezentei sesizări, în condiţiile în care, acestea nu se încadrează în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., nefiind de natură să atragă imparţialitatea magistraţilor investiţi cu judecarea cauzei în care s-a ivit incidentul procedural.

În consecinţă, având în vedere că motivele invocate nu creează o suspiciune rezonabilă în sensul afectării imparţialităţii doamnelor judecător D., E. şi a domnului judecător F., nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în temeiul art. 68 din C. proc. pen., cererea de recuzare formulată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost respinsă, ca nefondată.

Totodată, s-a dispus formarea unui dosar asociat în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs recurenta A..

În cuprinsul cererii formulate, recurenta a solicitat trimiterea spre repartizare aleatorie a recursului formulat împotriva sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 126 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport cu dispoziţiile art. 11 şi art. 148 alin. (2) şi (4), 73 l, j, p din Constituţie, art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (5), art. 126 din Constituţia Românie, urmând să precizeze motivele de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu rugămintea comunicării încheierii din dosarul nr. x/2025 pentru redactarea de îndată a recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 28 martie 2025, sub dosar nr. x/2025.2, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 01 aprilie 2025.

La data 01 aprilie 2025, petenta a depus motive de recurs, formulând, totodată, cerere de recuzare a completului având în vedere că nu i-a fost asigurată echitatea procedurilor pentru prezentul termen de judecată, precum şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din C. proc. pen.

Prealabil, în ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată, Înalta Curte are în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a procurorului sau a judecătorului care efectuează activităţi judiciare în cauză. Alin. 4 al aceluiaşi articol stabileşte că cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Înalta Curte constată că cererea de recuzare formulată de recurenta A. nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege şi nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza I din C. proc. pen., nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2)-(4) ale aceluiaşi articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că este inadmisibilă cererea de recuzare formulată.

Examinând recursul formulat în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025, prin care s-au respins cererile de recuzare, s-a format dosar asociat în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., fixându-se termen la data de 03.04.2025.

Aşadar, obiectul prezentului recurs îl constituie dispoziţia din încheiere prin care s-a dispus formarea dosar asociat în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen. şi fixarea termenului pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la data de 03.04.2025, fiind o hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei căi ordinare sau extraordinare de atac, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în prezenta cauză, Înalta Curte constată că recurenta a înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 341 alin. (2) din C. proc. pen. într-o cale de atac inadmisibilă, iar dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât criticile invocate nu vizează dispoziţii legale referitoare la admisibilitatea căii de atac formulate.

Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia". (Decizia nr. 203 din 06 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012; Decizia nr. 585 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 162 din 27 februarie 2024).

Aşadar, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia instanţei de contencios constituţional nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză, decât în măsura în care sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.

Astfel, soluţia privind admisibilitatea căii extraordinare de atac declarate de recurenta A. nu depinde de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) C. proc. pen., excepţia invocată nefiind justificată prin existenţa interesului specific al relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar mai putea să le aibă în cauză faţă de stadiul procedurii, respectiv contestaţie în anulare declarată împotriva unei încheieri căreia legea nu prevede nicio cale de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că prezentul recurs a fost formulat împotriva unei încheieri definitive, având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 aprilie 2025.