Prosecutorial duty to conduct effective preliminary investigation: requirement to reconcile contradictory evidence regarding post-signing modifications of judicial decisions in electronic case management systems

Şedinţa publică din data de 08 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 05 februarie 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2025, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2024 şi menţinută prin ordonanţa nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi structuri.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei procurorului şef şi a ordonanţei de clasare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. şi fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. (2 acte materiale) toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi redeschiderea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2024 şi completarea urmăririi penale.

Sub aspectul situaţiei de fapt care, în opinia petentului, se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunilor sesizate, apărarea a arătat următoarele:

Prin ordonanţa de clasare nr. 13/76/P/2024 din 23.10.2024, comunicată la data de 15.11.2024, au fost clasate în bloc patru infracţiuni, pe motivul că nicio faptă nu ar exista, motivarea fiind lapidară şi eronată, lipsind orice fel de temei de drept al procurorului care să combată temeiurile de drept invocate de petent în cuprinsul plângerii pentru dovedirea existenţei fiecărei fapte în parte.

A mai arătat că probatoriul administrat este insuficient, iar urmărirea penală a fost începută in rem la aproape patru luni de la înregistrarea plângerii penale.

În susţinerea solicitării de desfiinţare a ordonanţei de clasare şi a ordonanţei procurorului ierarhic superior, a arătat că un prim argument vizează încălcarea prevederilor procedurale şi a dreptului la apărare aparţinând persoanei vătămate, urmărirea penală nefiind completă, iar soluţia de clasare, nelegală.

În acest sens a învederat că, în cuprinsul plângerii formulate, a arătat că are calitatea de persoană vătămată, fiind direct afectat de infracţiunile săvârşite, dar procurorul de caz nu a analizat cu atenţie argumentele invocate, nu a dispus citarea şi audierea petentului în cauză, nici măcar după momentul obţinerii unui minimum de probe, pentru a lămuri situaţia de fapt rezultată din acestea, deşi potrivit dispoziţiilor procesual penale, organele de urmărire penală aveau dreptul, dar şi obligaţia de a audia persoana vătămată.

Din această perspectivă, petentul a apreciat că nu s-au respectat exigenţele dreptului la un proces echitabil şi ale art. 306 din C. proc. pen., urmărirea penală nefiind completă, clasarea fiind prematură, soluţia fiind nelegală.

Un alt argument invocat vizează neadministrarea de probe care să conducă la lămurirea integrală a situaţiei de fapt de la momentul încărcării hotărârii originale şi până la momentul comunicării în format letric a hotărârii falsificate, respectiv de identificare certă a tuturor persoanelor care au participat şi cum au interacţionat cu sistemul ECRIS, mapa de hotărâri a instanţei şi exemplarele semnate ale hotărârii iniţiale denotând existenţa unei urmăriri penale incomplete.

Astfel, a arătat că, din cuprinsul ordonanţei de clasare nu rezultă că s-ar fi solicitat un extras cu toate log-urile privind accesările/modificările/încărcările/ştergerile realizate în sistemul informatic ECRIS aferent dosarului electronic creat pentru dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, pentru perioada 01 septembrie 2023 până în prezent, precum şi identificarea posturilor de lucru de la care s-a realizat accesarea (cu adresele IP aferente) din cadrul instanţei, cu menţionarea persoanelor/userilor care au acces la acestea, precum şi identificarea fişierului pdf care a fost încărcat şi se regăsea în dosarul electronic la data de 07 septembrie 2023, în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

În continuare, a susţinut că soluţia de clasare dispusă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cu referite la toate infracţiunile reclamate, pe unicul motiv că fapta nu există este eronată şi nemotivată. În opinia petentului, infracţiunile reclamate sunt distincte şi ar fi trebuit analizate individual, nu prin crearea unui amalgam de situaţii de fapt, iar motivarea ce viza presupusa lipsă de vinovăţie nu are nicio legătură cu temeiul clasării. A mai arătat că procurorul de caz a susţinut că forma iniţială a deciziei civile nr. 1532 din 06 iunie 2023 a fost încărcată în ECRIS la data de 06 septembrie 2023, iar varianta reclamată de petent ca fiind falsificată, la data de 08 septembrie 2023, însă nu se poate invoca că, din eroare, s-a modificat şi completat un act încărcat şi semnat cu 2 zile în urmă.

În acest context, petentul a precizat că ordonanţa de clasare încalcă prevederile art. 286 alin. (1) şi (2) lit. d) din C. proc. pen., acesta fiind un motiv de desfiinţare şi redeschidere a urmăririi penale.

Totodată, a susţinut că, în decizia originală, motivele vizau chestiuni de natură procedurală, fără nicio dezlegare de drept impusă instanţei fondului, iar în decizia falsificată apar alte dezlegări, care modifică efectul soluţiei pronunţate.

A mai arătat că modificarea ulterioară realizată de aceiaşi membri ai completului nu reprezintă o situaţie care să denote lipsa faptei. Astfel, a arătat că prevederile art. 426 alin. (6) rap. la art. 429 din C. proc. civ., cu aplicarea art. 425 şi art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi prevederile art. 128 alin. (5) din Hotărârea CSM nr. 3243 din 27 decembrie 2022 implică ca, anterior publicării hotărârii în ECRIS, documentul să fie închis, iar hotărârea reprezintă un tot unitar, considerente şi dispozitiv, ambele producând efecte juridice, aceasta reprezentând actul final şi material al pronunţării, mai ales că la momentul închiderii documentului şi primirii codului ECLI, instanţa se dezînvesteşte de cauza respectivă, indiferent dacă motivarea este corectă sau nu.

Concluzionând, pentru toate încălcările de prevederi legale invocate în prezenta plângere, a susţinut că se aplică prevederile art. 339 alin. (6) rap la art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 282 alin. (1) din C. proc. pen., petentul susţinând că vătămarea suferită este atât procedurală, cât şi patrimonială, deoarece scopul final al acţiunii penale este ca de la făptuitori să se recupereze prejudiciul creat şi pentru care s-a constituit parte civilă. De asemenea, a susţinut că, fără o soluţie de condamnare nu poate fi desfiinţată decizia civilă falsificată, care a determinat pierderea litigiului în rejudecare şi imposibilitatea redobândirii calităţii de titular în învăţământ şi a veniturilor aferente, fiind evident vătămat şi patrimoniul petentului.

Cu privire la ordonanţa nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025, a invocat împrejurarea că procurorul şef nu a răspuns criticilor formulate de petent, astfel că, în opinia sa echivalează cu o nemotivare, fiind astfel încălcate prevederile art. 339 alin. (6) raportat la art. 336, 286 alin. (2) lit. d) teza finală cu aplicarea art. 282 alin. (1) din C. proc. pen.

În dovedirea plângerii, petentul A. a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Prin rezoluţia din data de 05 februarie 2025, în cauză a fost stabilit termen de soluţionare a plângerii la data de 27 martie 2025, pentru când s-a dispus citarea părţilor, precum şi ataşarea dosarului de urmărire penală în care s-a pronunţat ordonanţa contestată.

La data de 13 februarie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică a înaintat instanţei supreme dosarul de urmărire penală nr. 13/76/P/2024 şi lucrarea nr. 242/II/2/2024.

La termenul din data de 27 martie 2025, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, a încuviinţat cererea petentului, prin apărător ales, de amânare a cauzei în vederea eliberării unei copii electronice a CD-ului ataşat dosarului cauzei, stabilind termen la data de 08 mai 2025.

La data de 04 aprilie 2025, i s-a înmânat apărătorului ales al petentului DVD-ul conţinând copia electronică solicitată.

La termenul din data de 08 mai 2025 au avut loc dezbaterile, susţinerile apărătorului ales al petentului A. şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei încheieri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reţine următoarele:

Prin ordonanţa nr. 13/76/P/2024 din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în temeiul art. 327 lit. b) rap. la art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea numitului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen. şi fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut, în esenţă că, la data de 27 februarie 2024 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, plângerea formulată de numitul A., în care solicita efectuarea de cercetări faţă de magistraţii B., C. şi D., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. şi fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen.

Analizând susţinerile persoanei vătămate în sensul comiterii infracţiunilor anterior menţionate, de către magistraţii antereferiţi, procurorul de caz a arătat că, din probele administrate, nu se poate reţine că magistraţii reclamaţi au acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate, în contextul instrumentării cauzei contestate de către acesta, în condiţiile în care soluţiile dispuse de magistraţi s-au bazat pe probe legal administrate, a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare şi nu al părţilor implicate în actul de justiţie.

Faptul că hotărârea în cauză a fost modificată ulterior încărcării sale în format electronic nu poate constituit o faptă prevăzută de legea penală, atât timp cât soluţionarea cauzei era de competenţa magistraţilor reclamaţi, iar faptul că în sistemul ECRIS a fost introdusă iniţial o hotărâre incompletă, ce a fost ulterior înlocuită cu varianta finală, care este formulată în acord cu voinţa completului de judecată şi exprimă opinia acestuia la momentul judecării, nu poate atrage răspunderea persoanei care a făcut substituirea.

De asemenea, procurorul de caz a arătat că dispozitivul deciziei civile în cauză nu a fost modificat, deci hotărârea completului de judecată în sine nu a fost modificată, efectul juridic produs de aceasta fiind acelaşi, motiv pentru care persoana vătămată nu poate invoca vreo vătămare a drepturilor sale sau vreun prejudiciu.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în cauză la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut că modalitatea de redactare a hotărârilor judecătoreşti presupune mai multe etape de lucru, forma finală a hotărârii fiind forma care se comunică părţilor.

În ceea ce priveşte varianta vizualizată de către petentul A. la data de 07 septembrie 2023, s-a reţinut că la acel moment redactarea deciziei nr. 1532 din data de 06 septembrie 2023 nu era finalizată.

În acest sens, procurorul de caz a reţinut că activitatea de redactare a hotărârii se efectuează în aplicaţia ECRIS, aplicaţie în care lucrează atât judecătorii (motivarea hotărârii) cât şi grefierii de şedinţă (încheieri de şedinţă, încheieri de amânare a pronunţării, etc) şi, din eroare petentul A. a avut acces la vizualizarea şi printarea deciziei civile nr. 1532 din 06 iunie 2023 anterior finalizării redactării acesteia.

Ulterior, după finalizarea redactării deciziei civile nr. 1532 din 06 iunie 2023 şi semnarea acesteia de către toţi membrii completului de judecată, grefierul de şedinţă a procedat, la data de 06 septembrie 2023, la comunicarea acesteia către părţi.

În acest sens, a mai precizat că aplicaţia ECRIS este folosită până la finalizarea redactării documentelor, practica instanţei nefiind aceea de a fi încărcate documentele după întocmirea acestora în format Word separat de aplicaţia ECRIS, astfel că, la momentul la care petentul a vizualizat şi printat forma nefinalizată a deciziei civile, aceasta nu era semnată de către membrii completului de judecată.

După finalizarea redactării deciziei sus-menţionate, aceasta a fost închisă în sistemul ECRIS şi comunicată părţilor.

Tot din verificări s-a stabilit că decizia civilă nr. 1532 din data de 06.06.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost introdusă în ECRIS la data de 06 septembrie 2023, într-o variantă de motivare nefinalizată şi, ulterior, la data de 08 septembrie 2023, s-a procedat la redeschiderea documentului şi introducerea variantei finalizate a motivării deciziei, aceleaşi date rezultând şi din verificările efectuate la Compartimentul Informatică.

De asemenea, s-a stabilit că s-a procedat la închiderea documentului la data de 06 septembrie 2023 din eroare, având în vedere că motivarea prezentată de judecătorul redactor, respectiv domnul judecător D., nu se afla în varianta finalizată, astfel cum a menţionat şi petentul în sesizarea formulată.

Întrucât faptele pentru care s-a început urmărire penală nu există, procurorul de caz a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi a dispus clasarea cauzei.

Prin ordonanţa nr. 242/II/2/2024 din data de 08 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 13/76/P/2024 din data de 23 octombrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, ca nefondată.

În argumentarea soluţiei dispuse, procurorul ierarhic superior a constatat că procurorul de caz, în raport cu datele speţei, a dispus în mod just soluţia de clasare.

A reţinut că, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia faptică reclamată şi în raport cu care s-a dispus soluţia de clasare atacată, din aspectele relatate în plângerea formulată constatându-se că nu sunt indicii privind săvârşirea vreunei fapte de natură penală.

A apreciat că nemulţumirile petentului cu referire la modul concret de soluţionare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraţilor care au rezolvat cauza.

Totodată, a reţinut că răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane, în actualul sistem de drept, magistratul având libertatea de a dispune soluţii potrivit propriei sale convingeri, formate pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei-credinţe.

Soluţiile pronunţate de magistraţi nu pot fi cenzurate decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare.

Prin urmare, a constatat că soluţia de clasare emisă în dosarul nr. x/2024 este legală şi temeinică, motiv pentru care a respins plângerea, ca nefondată.

Analizând plângerea formulată, în termen legal, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în limitele ce se vor arăta şi în considerarea următoarelor argumente:

Prioritar, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară constată că, în cuprinsul plângerii formulate, petentul A. a criticat atât ordonanţa de clasare din data de 23 octombrie 2024, dată în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, cât şi ordonanţa nr. 242/II/2/2024 din data de 08 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că motivarea procurorului şef este străină de actul analizat, ceea ce echivalează cu absenţa motivării.

Obiectul procedurii vizate de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat, însă, exclusiv de soluţia prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict, aspect ce rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen.."Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât şi din conţinutul dispoziţiilor art. 341 alin. (51) din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Or, soluţia procurorului ierarhic superior, dispusă conform art. 339 din C. proc. pen., are o natură juridică distinctă, proprie unei condiţii de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. şi nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate judecătorului de cameră preliminară.

Procurorul ierarhic nu dispune clasarea cauzei, ci exercită atribuţii de verificare şi cenzurare a legalităţii soluţiei de clasare dispuse anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii şi menţinerea integrală a soluţiei atacate, situaţie în care ordonanţa de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual şi procedural atacat în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă şi în speţă), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parţială a ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în aceste limite. Însă, în această ultimă ipoteză, nu există însăşi premisa "respingerii plângerii", prevăzută de alin. (1) al art. 340 din C. proc. pen. pentru sesizarea judecătorului competent, astfel că nu se pune, în principiu, problema sesizării judecătorului de cameră preliminară în procedura analizată.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nemotivarea ordonanţei dispuse de procurorul ierarhic superior nu justifică în sine, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror.

Ceea ce justifică, însă soluţia de admitere a plângerii este caracterul incomplet al urmăririi penale efectuate în cauza de faţă, în care nu s-a lămurit, în mod efectiv, care au fost împrejurările de fapt în care au survenit modificările aduse deciziei nr. 1532 din data de 06 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sistemul ECRIS.

În concret, în plângerea formulată, petentul A. a sesizat faptul că magistraţii B., C. şi D., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu prilejul judecării dosarului civil nr. x/2021, au pronunţat decizia nr. 1532 din data de 06 iunie 2023, care a fost încărcată în dosarul electronic la data de 06 sau 07 septembrie 2023 şi accesată de persoana vătămată. Ulterior, la data de 17 octombrie 2023, hotărârea respectivă a fost comunicată petentului A. în format letric, cu această ocazie constatându-se că actul procedural comunicat are un conţinut semnificativ diferit de conţinutul primei decizii încărcate în ECRIS, la momentul dezînvestirii completului de judecată, fiind operate o serie de modificări ulterior acestui moment.

Sub aspectul faptelor reclamate de petent, prin ordonanţa nr. 13/76/P/2024 din data de 14 iunie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. şi fals informatic, prev. de art. 325 din C. pen.

Subsecvent acestui act procesual, procurorul a dispus predarea de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a următoarelor înscrisuri: deciziile pronunţate, în faza recursului, în dosarul nr. x/2021 şi un raport generat din aplicaţia ECRIS, de către Compartimentul IT din cadrul aceleiaşi instanţe, din care să reiasă istoricul accesărilor şi al modificărilor efectuate în aplicaţie de către personalul instanţei, precum şi datele de identificare ale conturilor de la care s-a făcut accesul, de la momentul înregistrării recursului şi până la soluţionarea acestuia.

La data de 05 iulie 2024 au fost comunicate organelor de urmărire penală înscrisurile solicitate, parchetul solicitând ulterior curţii să precizeze motivul pentru care există diferenţe între cele două variante ale deciziei nr. 1532 din 06 iunie 2023, precum şi motivul pentru care s-a procedat la înlocuirea variantei iniţiale cu cea comunicată petentului. Răspunsul a fost înaintat la data de 11 octombrie 2024, împreună cu procesul-verbal întocmit de grefierul de şedinţă la data de 30 ianuarie 2024, aceste relaţii constituind baza probatorie exclusivă a soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa atacată.

Înalta Curte apreciază că urmărirea penală efectuată în aceste condiţii a avut un caracter pur formal, fiind inaptă să asigure, în mod real, clarificarea conţinutului concret al faptelor reclamate, a particularităţilor lor obiective şi subiective şi, pe cale de consecinţă, a concordanţei lor cu tiparul legal desprins din normele de incriminare pertinente. Drept urmare, ancheta penală declanşată la sesizarea petentului nu a avut aptitudinea de a permite realizarea obiectului său legal, conform art. 285 din C. proc. pen., şi nici aflarea adevărului, lipsindu-i efectivitatea şi rigurozitatea.

Sub un prim aspect, constată generalitatea extremă a analizei realizate de procuror cu privire la faptele sesizate, incompatibilă cu exigenţele art. 5 din C. proc. pen.

Faptele şi persoanele indicate de petentul A. în plângerea sa penală nu au făcut, în mod individual, obiectul unei veritabile evaluări critice din partea procurorului, în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanţelor în care au acţionat persoanele indicate ca potenţiali făptuitori şi a calităţii, identităţii sau contribuţiei acestora din urmă.

În ordonanţa din data de 23 octombrie 2024, contestată de petent, procurorul a reţinut, pe de o parte, că din probele administrate nu rezultă că magistraţii judecători ar fi acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a intereselor legitime ale petentului, iar modificarea hotărârii ulterior introducerii sale în sistemul ECRIS nu poate constitui o faptă prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, prin aceeaşi ordonanţă, procurorul a dispus, în mod contradictoriu, o soluţie de clasare întemeiată pe impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., inadvertenţă care determină imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a stabili dacă, în urma efectuării urmăririi penale, s-a reţinut sau nu existenţa vreunei fapte, iar în caz afirmativ, care dintre elementele de conţinut obiectiv sau subiectiv specific infracţiunilor cercetate lipseşte în mod concret.

În al doilea rând, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reţine caracterul incomplet al urmăririi penale.

În acest sens, remarcă faptul că înscrisurile administrate de organul de urmărire penală în prezenta cauză nu lămuresc, în mod efectiv, împrejurările în care au survenit modificările aduse deciziei civile nr. 1532 din data de 06 iunie 2023 în sistemul ECRIS.

Astfel, adresa nr. x din data de 11 octombrie 2024 înaintată de Curtea de Apel Bucureşti cuprinde informaţii privind modalitatea de redactare a hotărârilor în aplicaţia ECRIS, menţionându-se că această activitate se desfăşoară direct în aplicaţia informatică atât de către judecători, cât şi de către grefieri. Pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal întocmit de grefierul de şedinţă se menţionează, în mod contradictoriu, că varianta de decizie introdusă din eroare în ECRIS la data de 06 septembrie 2023 a fost prezentată de către judecătorul redactor, într-o formă nefinalizată, operaţiunea de închidere a documentului fiind urmarea unei erori, ulterior procedându-se la redeschiderea documentului.

Or, petentul a invocat tocmai această contradicţie existentă între precizările înaintate de Curtea de Apel Bucureşti, pe de o parte, şi menţiunile făcute de grefierul de şedinţă, pe de altă parte, susţinând că răspunsul oficial al instanţei nu reflectă realitatea şi are în vedere o ipoteză pe care chiar grefierul de şedinţă o neagă prin înscrisul care a stat la baza acestui răspuns.

Din această perspectivă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată caracterul incomplet al anchetei în cauza de faţă, care nu a lămurit contradicţia anterior evocată şi, implicit, nici circumstanţele concrete în care s-a produs rectificarea/modificarea actului procedural introdus iniţial în Ecris, deşi această chestiune era esenţială pentru clarificarea aspectelor sesizate de petent. În cauză nu s-a efectuat o minimă evaluare comparativă critică a informaţiilor transmise la solicitarea procurorului cu datele înaintate de Compartimentul Informatică din cadrul instanţei (în cuprinsul cărora se regăsesc log-urile cu operaţiunile realizate, datele şi persoanele care le-au efectuat), deşi o astfel de evaluare era absolut necesară pentru lămurirea cauzei pe bază de probe.

Urmărirea penală nu se poate rezuma la o analiză formală a conţinutului plângerii ca mod de sesizare, ci reclamă o verificare riguroasă atât a elementelor de conţinut, cât şi a fundamentului aspectelor sesizate, în scopul de a asigura efectivitatea obiectului acestei faze a procesului penal, astfel cum este definit de art. 285 din C. proc. pen.

Dispoziţia legală anterior menţionată defineşte obiectul urmăririi penale ca fiind "strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată"; textul reliefează, astfel, caracterul indispensabil al probaţiunii în activitatea de urmărire penală.

Dispoziţiile art. 97 din C. proc. pen. definesc noţiunea de "probă" ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În conţinutul aceluiaşi articol, la alin. (2), sunt enumerate limitativ mijloacele de probă ca fiind: declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; declaraţiile persoanei vătămate; declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Deşi nu toate mijloacele de probă anterior enumerate sunt necesare sau utile pentru justa lămurire a unei cauze, organul judiciar bucurându-se de o largă marjă de apreciere sub acest aspect, totuşi, indiferent de mijlocul ales, el trebuie să fie apt să permită stabilirea, cel puţin, a faptelor esenţiale subsumate obiectului probaţiunii, respectiv, existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către o anume persoană.

În fine, aprecierea probelor, scop şi raţiune a activităţii de probaţiune, constituie o etapă obligatorie în construirea şi, ulterior, expunerea raţionamentului logico-juridic pe care se grefează soluţia dată acţiunii penale, indiferent dacă o atare soluţie survine în faza de judecată şi este dispusă de instanţa competentă sau dacă, dimpotrivă, ea aparţine organului de urmărire penală. Soluţia dată acţiunii penale reflectă întotdeauna existenţa sau inexistenţa unui raport juridic de conflict, astfel că ea trebuie să fie temeinic argumentată şi susţinută probator pentru a fi acceptată de destinatari.

Din perspectiva acestor argumente de principiu, Înalta Curte apreciază că soluţia de clasare dispusă în cauza de faţă, întemeiată preponderent pe înscrisuri, este lipsită de temeinicie, de vreme ce ea a finalizat o anchetă formală, lipsită de efectivitate şi inaptă a clarifica faptele sesizate de către petent ori de a asigura în mod real aflarea adevărului.

Aşa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în jurisprudenţa Curţii Europene, pentru ca o anchetă penală să fie considerată efectivă, ea trebuie să fie independentă, desfăşurată cu o promptitudine rezonabilă, capabilă să conducă la stabilirea caracterului licit sau ilicit al mijloacelor reclamate de victime şi să ofere condiţii suficiente pentru ca publicul să poată controla ancheta (cauza "Hugh Jordan împotriva Regatului Unit", nr. 24746/94, hotărârea din 04.05.2001).

Notând că aceste principii au fost dezvoltate de Curte pe tărâmul art. 2 din Convenţia Europeană şi, prin urmare, nu se aplică integral şi necritic în cauze în care atingerea pretinsă nu vizează dreptul la viaţă, Înalta Curte apreciază, totuşi, că promptitudinea şi rigurozitatea anchetei exprimă cerinţe general aplicabile oricărei urmăriri penale, de natură a garanta, în final, alături de alte elemente, echitatea procedurii.

Prin urmare, pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei şi lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, se impune cu necesitate trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări suplimentare sub aspectul fiecărei fapte sesizate. În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să procedeze la verificări concrete, efective cu privire la condiţiile în care a fost modificată decizia civilă nr. 1532 din data de 06.06.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, luând în considerare datele furnizate de compartimentul informatic, dar şi de către grefierul de şedinţă, după care să procedeze la ascultarea persoanei vătămate şi, eventual, a grefierului de şedinţă sau a oricăror altor persoane ale căror declaraţii vor fi considerate relevante.

Numai subsecvent unor atare verificări efective se poate concluziona cu privire la existenţa faptelor şi, eventual, la concordanţa dintre conţinutul acestora în realitatea obiectivă şi tiparul lor legal ori, după caz, a suportului lor probator.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2024 şi menţinută prin ordonanţa nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi structuri.

Va desfiinţa ordonanţa atacată şi va trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 23 octombrie 2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în dosarul nr. x/2024 şi menţinută prin ordonanţa nr. 242/II/2/2024 din 08 ianuarie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi structuri.

Desfiinţează ordonanţa atacată şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08 mai 2025.