Cassation inadmissibility where challenge to evidentiary validity mischaracterizes lack of typicality under criminal extraordinary appeal

Şedinţa din cameră de consiliu din 10 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 248 din data de 11 noiembrie 2024 a Judecătoriei Calafat pronunţată în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 120 din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea unei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (2) din C. pen., a patru infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. şi a unei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., totul cu aplicarea, în final, a art. 38 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 121 alin. (1) lit. a) şi e) din C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata executării măsurii educative, să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; supravegherea executării obligaţiilor s-a dispus a se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj, conform art. 121 alin. (3) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 din C. pen. referitoare la consecinţele comiterii unei noi infracţiuni în timpul executării măsurii educative sau ale nerespectării, cu rea credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, constând în înlocuirea măsurii educative cu măsura educativă a internării într-un centru educativ.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr. 395/14.06.2024, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2024, dispoziţia fiind executorie conform art. 399 alin. (4) din C. proc. pen.

În temeiul art. 127 şi art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpatul A. s-a aflat sub puterea reţinerii şi a arestului la domiciliu în perioada 14.12.2023-14.06.2024.

Împotriva sentinţei penale nr. 248 din data de 11 noiembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. x/2024 a declarat apel inculpatul A..

b. Prin decizia nr. 129/2025 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 248 din data de 11 noiembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. x/2024.

În esenţă, curtea a reţinut că, în mod legal s-a stabilit de prima instanţă că faptele inculpatului minor A. constând în acelea că, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule,

- la data de 09.08.2022, în jurul orei 18:13, a condus pe DN 55A, pe strada x, pe DC 52 de pe raza localităţii Ghidici, judeţul Dolj, pe o distanţă de aproximativ 11 km, autoturismul;

- la data de 23.09.2023, în intervalul orar aproximativ 02:00-03:00, a condus autoturismul, pe DC 52 (strada Emil Năiculescu) şi pe DN 55A (strada Mihai Viteazu), de pe raza comunei Ghidici, judeţul Dolj;

- la data de 23.09.2023, în intervalul orar aproximativ 21:00-21:33, a condus pe DN 55A de pe raza localităţii Ghidici, judeţul Dolj autoturismul;

- la data de 26.09.2023, în jurul orei 19:00, a condus pe DN 55A de pe raza localităţii Ghidici, judeţul Dolj autoturismul;

- la data de 27.09.2023, în intervalul orar aproximativ 20:27-22:00 şi la data de 28.09.2023, în jurul orei 03:30, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a condus pe DN 55A, DC 52 şi strada x de pe raza localităţilor Ghidici şi Poiana Mare, judeţul Dolj autoturismul;

- la data de 29.11.2023, în jurul orei 21:40, a condus pe DN 55A de pe raza localităţii Ghidici, judeţul Dolj autoturismul, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) din C. pen. (09.08.2022), a patru infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. (23.09.2023 intervalele orare 02:00-03:00 şi 21:30, 26.09.2023 şi 29.11.2023) şi ale unei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. (două acte materiale - 27.09.2023 şi 28.09.2023), totul cu aplicarea în final a art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la motivele de apel ale inculpatului care vizează individualizarea şi aplicarea măsurii educative, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întemeiate, motiv pentru care sentinţa nu a fost reformată sub acest aspect.

Analizând în ansamblu cauza, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori care se putea produce, motivul săvârşirii infracţiunilor, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, curtea a constatat că instanţa de fond a individualizat în mod legal şi temeinic motivat măsura educativă aplicată inculpatului minor.

În acest sens, Curtea de Apel Craiova a constatat că, în mod legal, instanţa de fond a luat în considerare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv, dispoziţiile art. 114 din C. pen., potrivit cărora, faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, precum şi ale art. 129 din C. pen. potrivit cărora, în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74.

Astfel, a apreciat că, în mod legal, instanţa de fond s-a raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen. respectiv, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, la circumstanţele concrete ale speţei pentru a alege felul şi durata măsurii educative.

Totodată, a apreciat corectă argumentarea primei instanţe că, infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prezintă o gravitate abstractă ridicată, în raport cu urmările dintre cele mai grave pe care o astfel de faptă le poate avea pentru sănătatea, integritatea fizică şi chiar viaţa participanţilor la trafic, având în vedere şi faptul că inculpatul a săvârşit într-un interval relativ scurt un număr de 6 infracţiuni (7 acte materiale).

Curtea de apel a constatat că numărul faptelor de conducere (6 infracţiuni, 7 acte materiale), dar şi circumstanţele faptice (lipsa instruirii teoretice şi practice necesară conducerii pe drumurile publice a unor autoturisme, existenţa pasagerilor în autoturism, încălcarea regulilor de circulaţie, conducerea cu viteză excesivă, refuzul de oprire la semnalele efectuate de agenţii de poliţie, determinarea urmăririi în trafic a autoturismelor) denotă un dispreţ total al inculpatului pentru normele legale, atitudine pe care o păstrează în continuare, dovedind şi în faţa instanţei de apel că nu a înţeles că faptele sale pot avea un efect negativ asupra viitorului său.

În acest sens a reţinut că, din probele administrate în cauză reise că inculpatul a fost în situaţia de a pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, cum s-a întâmplat în data de 29.11.2023, când a tăiat calea autoturismului doar manevra de frânare a celuilalt conducător auto reuşind să împiedice o coliziune.

Prin urmare, în raport cu toate elementele faptice prezentate anterior, dar şi cu atitudinea adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, când a fost sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, instanţa de apel a apreciat că alte măsuri educative nu sunt suficiente ca să îndrepte comportamentul inculpatului, în acelaşi sens fiind şi concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză.

Referitor la situaţia personală a acestuia, instanţa a constatat că poziţia subiectivă a inculpatului faţă de normele de drept penal, de respectul cuvenit agenţilor de ordine învestiţi cu autoritate statală şi, în general, raportarea acestuia la societate sunt urmare mai degrabă a lipsei unui model corespunzător în viaţa sa şi, posibil, a însuşirii unor valorii promovate în anturajului său, pe fondul incapacităţii de a face o proprie evaluare a acestor chestiuni, decât urmare a unei opoziţii intrinseci faţă de autoritate.

Astfel fiind, Curtea de Apel Craiova a reţinut că măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, este legală, justă şi proporţională, raportat la infracţiunile comise care prezintă un pericol social concret ridicat, dar şi la circumstanţele de ordin personal referitoare la persoana inculpatului (gradul de maturitate, poziţia subiectivă faţă de normele de drept, situaţia familială, abandonul şcolar), motiv pentru care supravegherea comportamentului inculpatului de către Serviciul de Probaţiune, în scopul asigurării participării acestuia la cursuri de formare profesională, în vederea asigurării inserţiei sociale a acestuia şi a prevenirii riscului comiterii altor fapte antisociale s-a apreciat a fi absolut necesară.

Decizia instanţei de apel, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 06 februarie 2025, iar inculpatului A., prin reprezentant legal B. la data de 05 februarie 2025.

În raport cu data comunicării hotărârii din apel, termenul legal de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul A., la data de 10 martie 2025.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. prin apărător ales C., la data de 04 martie 2025, data mail-ului .

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei Penale, la data de 27 martie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeaşi dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10 aprilie 2025.

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit şi depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat şi apel în cauză.

Cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele şi prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casaţie, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului, împuternicirea avocaţială aflându-se la dosar nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, a susţinut că, în mod eronat instanţa de apel a dispus respingerea apelului formulat de acesta, fără a analiza probatoriul din care nu reiese săvârşirea elementului material al conducerii, fiind astfel incident motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În continuare, recurentul inculpat prin intermediul apărătorului ales a făcut o expunere succintă a situaţiei de fapt, arătând, cu referire la fapta din data de 09 august 2022, a arătat că, ulterior momentului în care a coborât din autoturism a fost urmărit, în continuare, de agenţii de poliţie, că a auzit două focuri de armă, deşi nu a fost avertizat cu privire la utilizarea armei de foc, ci doar somat. Ulterior, deşi se afla în stare de şoc, urmare a utilizării armei de foc, a fost supus unui tratament degradant şi excesiv, fiindu-i refuzată solicitarea de hrană, lichide şi alte nevoi, deşi era minor.

A mai arătat că impactul acestor evenimente a cauzat consecinţe deosebit de grave, ce au fost constatate prin Raportul de Evaluare Psihologică nr. x din 25 octombrie 2022, efectuat pentru a evalua starea psihologică şi evaluarea vulnerabilităţilor existente în urma evenimentului traumatizant.

În acest sens a mai arătat că, organele de urmărire penală au avut o conduită şicanatorie, incompatibilă cu asigurarea dreptului la apărare.

Cu referire la incidenţa motivului de casare, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a susţinut că, în cauză au fost administrate multiple probe nelegale sau viciate care, conform susţinerilor nefondate ale organelor de cercetare penală, ar trebui să demonstreze vinovăţia inculpatului, ignorând cu desăvârşire probele în favoarea acestuia, singurele administrate în mod corespunzător.

Cu privire la probele cu înregistrările video ale diverselor camere de supraveghere, a arătat că, din descrierea acestora, nu pot fi luate în considerare ca arătând fapte certe, dar acestea sunt şi nelegale.

În continuare a criticat şi modalitatea de interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, împrejurare ce face imposibilă corecta identificare a inculpatului, mărturiile la care face referire rechizitoriul, arătând că acesta nu a comis faptele care i se impută.

Totodată, a susţinut că incertitudinea cu privire la identificarea făptuitorului, prin utilizarea înregistrărilor efectuate cu diverse camere de supraveghere este şi motivul pentru care o infracţiune nu poate fi constatată decât prin mijloace tehnice omologate.

În acest sens a solicitat să se reţină prevederile art. 324 alin. (3) din C. proc. pen., care statuează că, "Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a aproba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice". Astfel, înregistrările obţinute prin utilizarea unor mijloace tehnice neomologate, nu pot produce efecte juridice.

De asemenea, inculpatul prin apărător a făcut şi o paralelă cu regimul contravenţiilor privind circulaţia pe drumurile publice, susţinând că, dacă O.U.G. nr. 195/2002 prevede "Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei", ar fi absurdă interpretarea potrivit căreia exigenţele în conformitatea probelor în cazul unei contravenţii sunt superioare exigenţelor în materie penală.

Concluzionând a arătat că administrarea probelor cu înregistrările video în prezenta cauză a fost una nelegală şi a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale nr. 129/2025 din data de 31 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Craiova şi achitarea inculpatului A., prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în dovedirea cererii anexând înscrisuri.

Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situaţii în care, fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Deşi recurentul inculpat A. şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu formal cazului de recurs în casaţie invocat, acesta contestând legalitatea probelor administrate în cauză.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, www.x.ro).

Înalta Curte constată astfel că, în realitate criticile recurentului au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, acesta făcând referire la probele administrate în cauză (înregistrările video de la diverse camere de supraveghere) precum şi modalitatea în care au fost administrate probele în faza de urmărire penală, contestând chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de fond şi confirmată de cea de control judiciar.

Aşadar, recurentul solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte reaminteşte, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu caracter definitiv, de instanţa de apel.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat şi nici din perspectiva altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 129/2025 din data de 31 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 129/2025 din data de 31 ianuarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 aprilie 2025.