Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 210/2025 AI generated

Criminal complaints against magistrates dismissed for non-existence of acts based on subjective dissatisfaction with judicial decisions

Case Number Încheierea nr. 210/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the complaint filed by two complainants, upholding the Prosecutor General's Office order to dismiss the criminal case for non-existence of the acts; the complainants were ordered to pay 300 RON each in judicial costs. The dispute arose from multiple complaints alleging organized criminal group activity, abuse of office, non-compliance with court judgments, mistreatment, extortion, violence, torture, human trafficking, illegal deprivation of liberty, and forgery against various magistrates and officials, which the prosecution investigated and dismissed because the complainants failed to provide concrete factual elements or evidence beyond subjective dissatisfaction with prior disciplinary and civil proceedings. The court held that mere dissatisfaction with judicial decisions does not constitute a criminal offense, noting that the conduct described fell within the normal exercise of judicial functions and lacked the specific intent and material elements required for the alleged crimes, thereby affirming the legal basis of Article 16(1)(a) and Article 315(1)(b) of the Code of Criminal Procedure regarding the dismissal of cases where facts do not exist.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 lit. a) din C. proc. pen, art. 367 din C. pen, art. 297 alin. (1) din C. pen, art. 281 din C. pen, art. 207 din C. pen, art. 193 din C. pen; Criminal complaints against magistrates dismissed for non-existence of acts based on subjective dissatisfaction with judicial decisions: The dispute arose from multiple complaints alleging organized criminal group activity, abuse of office, non-compliance with court judgments, mistreatment, extortion, violence, torture, human trafficking, illegal deprivation of liberty, and forgery against various magistrates and officials, which the prosecution investigated and dismissed because the complainants failed to provide concrete factual elements or evidence beyond subjective dissatisfaction with prior disciplinary and civil proceedings. The court held that mere dissatisfaction with judicial decisions does not constitute a criminal offense, noting that the conduct described fell within the normal exercise of judicial functions and lacked the specific intent and material elements required for the alleged crimes, thereby affirming the legal basis of Article 16(1)(a) and Article 315(1)(b) of the Code of Criminal Procedure regarding the dismissal of cases where facts do not exist.

Keywords

AI generated
criminal complaint disciplinary dismissal civil dispute conduct of proceedings violence against officials e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 16 lit. a) din C. proc. pen
b), în referire la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerile formulate de persoanele vătămate A.
art. 367 din C. pen
de art. 367 din C. pen., abuz în serviciu, prev.
art. 297 alin. (1) din C. pen
de art. 297 alin. (1) din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev.
art. 281 din C. pen
de art. 281 din C. pen., şantaj, prev.
art. 207 din C. pen
de art. 207 din C. pen., lovirea sau alte violenţe, prev.
art. 193 din C. pen
de art. 193 din C. pen., tortură, prev.
art. 282 din C. pen
de art. 282 din C. pen., trafic de persoane, prev.
art. 210 din C. pen
de art. 210 din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen.

Main ground for dismissing the complaint as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the complainants to pay judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 07 mai 2025

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa 1416/P/2022 (1416/76/P/2022) din data de 11 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în baza art. 315 alin. (1) lit. b), în referire la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerile formulate de persoanele vătămate A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 alin. (1) lit. d) şi e) din C. pen., supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 din C. pen., şantaj, prev. de art. 207 din C. pen., lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 din C. pen., tortură, prev. de art. 282 din C. pen., trafic de persoane, prev. de art. 210 din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de an. 205 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală a reţinut următoarele:

La data de 26.04.2022, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a înregistrat sub nr. x/2022 plângerea penală formulată de persoana vătămată A. faţă de magistraţii judecători C., D., E., F., G., H., I., J., K., toţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, L. şi M. Curtea de Apel Piteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 287 alin. (1) lit. d) şi e) din C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi supunerea la rele tratamente prev. de art. 281 alin. (2) din C. pen.

În susţinerea plângerii, persoana vătămată a arătat că în dosarul disciplinar nr. x/2019 al Inspecţiei Judiciare, în care a fost cercetată pentru că ar fi insultat un grefier, nu a fost citată procedural, nu s-a respectat principiul contradictorialităţii, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi s-a dispus în mod abuziv suspendarea sa din funcţie pentru o perioadă de un an, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea 303/2004, susţinându-se că ar fi refuzat nejustificat să se prezinte la efectuarea expertizei psihiatrice, deşi înştiinţase secţia pentru judecători despre faptul că i se impusese de către preşedinta comisiei medicale obligaţia de internare în Spitalul "Alexandru Obregia" din Bucureşti, ca şi precondiţie a efectuării expertizei psihiatrice.

Persoana vătămată a apreciat că cele două hotărâri ale secţiei pentru judecători în materie disciplinară, respectiv nr. 1197/02.07.2019 privind suspendarea din funcţie şi nr. 1084/20.08.2020 privind eliberarea din funcţie, au fost emise în mod abuziv.

Cu referire la judecătorii din cadrul Curţii de Apel Piteşti ce au pronunţat soluţia din dosarul civil nr. x/2020, prin care s-a anulat contestaţia împotriva eliberării sale din funcţie, persoana vătămată a susţinut că au încălcat principiul constituţional al liberului acces la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţie şi dispoziţiile art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "lipsa semnăturii se poate complini în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe". Totodată, persoana vătămată a apreciat că faptele magistraţilor M. şi L. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de supunere la rele tratamente, ca urmare a lipsirii de surse de subzistenţă.

Referitor la promovarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unei revizuiri împotriva deciziei nr. 1450 a S.C.A.F., în motivarea căreia se invocă contrarietatea dintre hotărârea ÎCCJ nr. 3951/15.09.2021 prin care a fost confirmată soluţia de anulare a contestaţiei sale împotriva hotărârii de eliberare din funcţie şi hotărârea Î.C.C.J. prin care este anulată hotărârea iniţială a secţiei pentru judecători cu nr. 1197/02.07.2019, persoana vătămată a susţinut că această acţiune întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi supunere la rele tratamente, ca urmare lipsirii de surse de subzistenţă.

O altă plângere a persoanei vătămate a fost înregistrată la data de 04.04.2022, solicitându-se efectuarea de cercetări faţă de magistraţii D., N. şi O. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi şantaj, fapte constând în aceea că ar fi dispus efectuarea expertizei psihiatrice în baza unui raport întocmit de un psiholog care nu a întâlnit-o şi cu care nu a discutat, au publicat pe intranet-ul instanţei hotărârea Colegiului de Conducere privind dispunerea expertizei psihiatrice, au refuzat să-i plătească integral indemnizaţia de judecător aferentă lunilor octombrie 2012- ianuarie 2013, au formulat împotriva sa numeroase sesizări disciplinare şi au solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să se pronunţe cu privire la acceptul acestora de a face parte din acelaşi complet de judecată. Toate aceste fapte au fost apreciate de către persoana vătămată ca fiind săvârşite în scopul de a o determina să renunţe la demersurile sale judiciare, ca formă de constrângere şi ca "formă de batjocorire publică"

În ceea ce-l priveşte pe judecătorul P., preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, persoana vătămată a precizat că în perioada 05.02.2011-04.07.2012 a participat alături de magistraţii D., N. şi O. la promovarea acţiunilor disciplinare împotriva sa ca formă de presiune.

Printr-o plângere înregistrată sub nr. x/VII-l/2022 (iniţial sub nr. 565/VIII-l/2022 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti), persoanele vătămate A. şi B. au solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, abuz în serviciu, şantaj şi lipsire de libertate faţă de făptuitorii Q. şi R., judecătorii S., T., D., P., N., O. şi U., V., W., X., Y., Z., AA., şi societatea de avocatură "BB.", constând în aceea că persoanele antemenţionate s-ar fi asociat în vederea exercitării unor acţiuni de "înlăturare din orice activitate specifică muncii de judecător, iniţiind şicane care au avut rolul să-i creeze, la început, nesiguranţa cu privire la poziţia sa în cadrul secţiei a IX-a de Proprietate Intelectuală, în timp exercitându-se forme din ce în ce mai grave de presiune însoţite de cererea de a pleca din instanţă (ameninţări, stigmatizarea constantă în mediul de muncă faţă de judecători şi de personalul auxiliar, şantaj, violenţă fizică şi verbală, atât din partea persoanelor cu funcţii de conducere, cât şi a unui număr tot mai mare de categorii de personal din cadrul instanţei, judecători, grefiere, informaticieni, jandarmi, etc)".

Printr-o plângere înregistrată la data de 30.12.2022, persoanele vătămate A. şi B. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc CC., membrii Consiliului Superior al Magistraturii, DD. - ministru şi EE. - prin reprezentant legal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 din C. pen., şantaj prev. de art. 207 din C. pen. şi tortură prev. de art. 282 din C. pen., constând în aceea că, în urma unei acţiuni disciplinare iniţiată împotriva persoanei vătămate A., secţia pentru judecători din cadrul CSM a amestecat atribuţiile jurisdicţionale cu cele administrative în scopul deliberat al tergiversării procedurii timp de mai mulţi ani şi al eliminării persoanei vătămate A. din magistratură. În acelaşi timp, s-ar fi acţionat în sensul constrângerii acesteia, prin suspendarea din funcţie la data de 30.01.2019 pentru o perioadă de 4 ani până la data sesizării, procedura disciplinară fiind întemeiată pe acuzaţii false. Faţă de executorul judecătoresc CC., persoanele vătămate au apreciat că, în cadrul procedurii de executare din dosarul nr. x/2022, s-a procedat în mod nelegal la iniţierea unei proceduri de urmărire silită pentru o sumă minoră, respectiv de 5465 RON, ajungându-se la vânzarea prin licitaţie publică a imobilului persoanelor vătămate şi distribuirea sumelor rezultate către creditori ale căror creanţe nu erau constatate de titluri executorii.

Printr-o sesizare formulată la data de 30.01.2023, persoana vătămată A. a formulat o completare a plângerii penale faţă de FF. secretar de stat în cadrul Ministerului Sportului - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prev. de art. 13 ind. I din Legea 78/2000 coroborat cu art. 207 din C. pen., grup infracţional organizat prev. de art. 367 din C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 şi complicitate la răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei prev. de art. 48 din C. pen. coroborat cu art. 274 din C. pen., constând în aceea că, în data de 26.01.2023, a chemat-o pe persoana vătămată, în calitate de angajată, în biroul acestuia şi a avertizat-o că va iniţia împotriva sa o acţiune disciplinară, fără însă a-i indica vreo faptă care să facă obiectul cercetării, apreciindu-se în acest context că folosul nepatrimonial pe care făptuitorul l-a urmărit a fost acela de a o determina să nu iniţieze demersuri legale şi să continue să comunice Comitetului de Represalii acţiunile coordonate ale autorităţilor statale.

La data de 07.02.2023, persoana vătămată A. a formulat o completare a plângerii susmenţionate faţă de GG. - executor judecătoresc, CC. - executor judecătoresc şi HH. - fără calitate specială, prin care a precizat că acţiunea de executare silită "face parte din acţiunile de represiune coordonate de către autorităţile judiciare şi militare îndreptate împotriva sa şi a familiei sale şi face parte din atacul sistematic organizat metodic denumit de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. h) din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale denumit ca atare de tratatul internaţional". In concret, persoana vătămată a apreciat că executarea silită imobiliară are la bază un înscris întocmit de ANCPI prin fals şi uz de fals, în sensul în care în conţinutul acestuia s-a omis să se menţioneze cel de-al doilea imobil deţinut de către persoana vătămată în sectorul 4, având o valoare mai mică şi care, în ultimă instanţă, ar fi putut face obiectul urmăririi silite imobiliare.

La data de 02.06.2022 s-a înregistrat, iniţial sub nr. x/2022 la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, după care a fost ataşată prezentei cauze, plângerea persoanei vătămate A., care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi tortură, faţă de membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi faţă de numita II., prin aceea că în dimineaţa zilei de 01.06.2022, cea din urmă, făcând parte din "grupul organizat de către autorităţile statului" i-a adresat "insulte şi obscenităţi", utilizând expresiile "panarame, cerşetoare, pomanagioaice"

În cauză, prin ordonanţa nr. 1416/P/2022 din 03.02.2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 alin. (1) lit. d) şi e) din C. pen. şi supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 alin. (2) din C. pen.

Analizând aspectele semnalate şi înscrisurile de la dosar, procurorul a constatat că se impune clasarea cauzei pe temeiul inexistenţei faptelor, date fiind considerentele expuse în continuare.

Persoana vătămată A. a ocupat funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, făcând obiectul unor cercetări disciplinare întreprinse de către Inspecţia Judiciară şi finalizate prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, acţiuni ce au fost demarate inclusiv în urma unor plângeri ale conducerii instanţei din care făcea parte persoana vătămată, astfel cum rezultă din actele de sesizare şi din înscrisurile depuse în probatoriu. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii au fost supuse analizei instanţelor judecătoreşti în urma formulării căilor de atac de către persoana vătămată, primind soluţii diferite, în funcţie de obiectul cauzelor şi rezultatul cercetărilor judecătoreşti.

Totodată, persoanele vătămate au formulat în decursul timpului mai multe plângeri penale împotriva mai multor persoane, inclusiv magistraţi, unele dintre acestea regăsindu-se şi în prezenta cauză, exprimându-se în esenţă în aceiaşi termeni, ai unor presupuse acţiuni concertate împotriva acestora, în scopul constrângerii şi al supunerii la tratamente inumane şi degradante.

Astfel, s-a arătat că aceste plângeri au fost înregistrate şi soluţionate după cum urmează: dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj, faţă de magistratul judecător D. şi prim procurorul JJ., soluţionat prin clasare pe temeiul inexistenţei faptelor; dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de distrugere, abuz în serviciu, instigare la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, pretins săvârşite de către magistraţi judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, soluţionat prin clasare pe temeiul inexistenţei faptelor; dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat şi represiune nedreaptă, pretins săvârşite de către magistraţii D., KK., LL.

şi MM., soluţionat prin clasare pe temeiul inexistenţei faptelor; dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor abuz în serviciu şi şantaj, pretins săvârşite de către magistraţii NN. şi OO., soluţionat prin clasare pe temeiul inexistenţei faptelor; dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, tentativă de vătămare corporală şi loviri sau alte violenţe, pretins săvârşite de către magistraţii D., KK., JJ.

şi alte persoane fătă calitate specială, soluţionat prin clasare pe temeiul inexistenţei faptelor; dosarul Penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă înalta curte de casaţie Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor abuz în serviciu, şantaj, constituirea unui grup infracţional organizat, ş.a., pretins săvârşite de către PP., QQ., RR. şi SS., soluţionat prin clasare pe temeiul inexistenţei faptelor.

În cauză, procurorul a constatat, pe de o parte, că, deşi au fost solicitate cercetări sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiţiei sau contra libertăţii persoanei, acestea au fost insuficient descrise şi neconforme exigenţelor procesual penale, persoanele vătămate limitându-se la a indica încadrarea juridică, fără a oferi elemente factuale sau probatorii care să contureze în concret în ce a constat elementul material al faptelor reclamate, perioada de timp în care au fost săvârşite ori alte elemente asemănătoare.

În esenţă, plângerile persoanelor vătămate au fost orientate către expunerea unor nemulţumiri subiective rezultate din modul în care au fost cercetate şi soluţionate mai multe acţiuni disciplinare şi judecătoreşti, apreciind că s-ar fi urmărit prejudicierea drepturilor şi intereselor lor procesuale, însă din actele de urmărire penală nu au rezultat în concret elemente probatorii care să susţină ipoteza persoanelor vătămate.

Activitatea desfăşurată de către organele judiciare nu poate fi apreciată în mod implicit ca fiind una abuzivă, în lipsa unor probe certe, lipsite de echivoc, care să contureze o rea-credinţă tipică infracţiunii de abuz in serviciu, conform căreia, pentru conturarea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să fi urmărit sau acceptat neîneplinirea ori îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile lor de serviciu cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgentă a Guvernului sau alt act normativ care la data adoptării avea putere de lege, cu consecinţa prejudicierii drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate.

S-a subliniat că administrarea probatoriului este un atribut exclusiv al organelor judiciare, exercitat prin respectarea exigenţelor procesual penale ale liberei aprecieri, constând în coroborarea tuturor probelor directe sau indirecte, aprecierea probelor în mod rezonabil, imparţial, onest, pe bază de probe.

Conform legii, eventualele erori de drept material sau de drept procesual din cursul urmăririi penale nu intră automat în verbum regens al infracţiunii de abuz în serviciu, acestea putând fi invocate de către persoanele interesate în cadrul căilor ordinare şi extraordinare de atac prevăzute de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunţe tot pe calea controlului ierarhic şi judecătoresc, conform competenţei legale, acesta fiind, de altfel, singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de organele judiciare.

Un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raţionament logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

De asemenea, procurorul de caz a reţinut că argumentele expuse în referire la conturarea unei grupări infracţionale la nivelul organelor judiciare nu pot depăşi limitele unor simple speculaţii, fără, însă, a putea fi susţinute în realitatea obiectivă cu dovezi certe de vinovăţie, circumscrise sferei ilicitului penal. În acest sens, s-a constatat că persoana vătămată nu a indicat niciun element factual, concret care să contureze la nivel de suspiciune rezonabilă săvârşirea unor infracţiuni de către magistraţii reclamaţi.

Subsecvent lipsei constatării unor infracţiuni de serviciu în sarcina magistraţilor judecători reclamaţi, procurorul de caz a considerat că nici elementele de tipicitate ale infracţiunii de supunere la rele tratamente, constând într-o pretinsă lipsire a unei surse de subzistenţă, nu sunt îndeplinite.

Astfel, în ceea ce priveşte săvârşirea unor infracţiuni de lovire şi alte violenţă şi tortură, procurorul a constatat, pe de o parte, că nu există elemente probatorii care să susţină o astfel de acţiune iar, pe de altă parte, simplele "insulte şi obscenităţi" prin adresarea unor cuvinte jignitoare nu constituie elemente implicite ale unei fapte de natură penală, fiind sancţionabile în primul rând în sfera ilicitului contravenţional, date fiind prevederile Legii nr. 61/1991 care enumeră cu prioritate aplicarea unor sancţiuni pentru faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În ceea ce priveşte faptele imputabile executorilor judecătoreşti, persoanele vătămate au apreciat că au fost încălcate normele de executare silită prin aceea că, în derularea procedurii, s-ar fi ţinut seama în mod nelegal de un act pretins falsificat, emis de către ANCPI, prin care s-a urmărit silit cu prioritate un imobil al persoanei vătămate cu o valoare considerabil mai mare, deşi în proprietatea acesteia se mai afla un alt apartament cu o valoare mai mică, dar neprecizat în actul emis de către funcţionarii din cadrul ANCPI.

Din actele de urmărire penală a rezultat că persoana vătămată A. a făcut obiectul unei executări silite, prin intermediul executorului judecătoresc CC., în urma unei cereri de executare formulată de către creditoarea EE. S.A., pe baza unui titlu executoriu încuviinţat printr-o încheiere din data de 24.02.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pronunţată în dosarul civil nr. x/2022

Subsecvent lipsei constatării infracţiunii de fals intelectual, s-a apreciat că nu pot fi reţinute nici elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals.

Faţă de acuzaţiile de şantaj formulate împotriva conducătorilor Curţii de Apel Bucureşti şi Ministerului Sportului, s-a reţinut că nu au rezultat elemente probatorii care să contureze suspiciuni ale derulării unei acţiuni de intimidare a persoanei vătămate, în contextul în care demararea unor proceduri disciplinare constituie prerogative acordate prin art. 247 din Codul Muncii şi Legea 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor şi Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte pretinsa săvârşire a infracţiunilor de trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal, s-a constatat că persoanele vătămate nu au fost suficient de explicite în a indica elementul material al acestor fapte, limitându-se să formuleze aceste acuzaţii doar prin indicarea încadrării juridice, fără însă a expune toate elementele de timp, loc şi modalitate de săvârşire, exigenţe impuse de prevederile procesual penale în vederea demarării activităţii de urmărire penală.

Totodată, s-a mai reţinut, referitor la pretinsa săvârşire a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, că nu există indicii sau elemente probatorii care să contureze suspiciunea iniţierii sau constituirii unui grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Împotriva acestei ordonanţei, au formulat plângere petentele B. şi A..

Prin ordonanţa nr. 3/II-2/2025 din data de 23 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, plângerea formulată de petentele B. şi A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 1416/761P/2022 din 11.12.2024.

La data de 17 februarie 2025, petentele B. şi A. au formulat, în temeiul art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., plângere împotriva ordonanţei nr. 1416/P/2022 (1416/76/P/2022) din data de 11 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 3/II-2/2025 din data de 23 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2025, repartizată aleatoriu Completului nr. C16 C. pen. cu prim termen de judecată la data de 26 martie 2025, când s-a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de petenta B. şi s-a acordat termen la data de 07 mai 2025.

În esenţă, în cuprinsul plângerii, petentele B. şi A. au invocat faptul că ordonanţa de clasare, astfel cum a fost menţinută de procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nelegală şi netemeinică, solicitând să se constate încălcarea de către procurori a dreptului de acces la justiţie reglementat de art. 21 din Constituţia României şi încălcarea sistematică a dreptului acestora la un proces echitabil, în sensul privării de o anchetă efectivă privitoare la faptele sesizate, astfel cum acesta este reglementat de art. 14 din Pactul Internaţional pentru Drepturi Civile şi Politice şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Au arătat că motivele de nelegalitate ale ordonanţei procurorului şef sunt următoarele:

1. A refuzat analizarea motivelor de nelegalitate pe care le-au expus în plângerea formulată la data de 7.01.2025, copiind aproape în totalitate conţinutul ordonanţei procurorului de caz;

2. În ultimele paragrafe ale ordonanţei, procurorul şef a expus în motivarea soluţiei de respingere a plângerii formulate o înşiruire de motive total contradictorii. Astfel, a susţinut că procurorul poate dispune clasarea cauzei, în conditiile art. 294 alin. (3) şi (4), atunci când este evident că rezultă un caz de împiedicare a exercitării urmăririi penale. Deşi nu a indicat care ar fi fost acest motiv, în paragraful următor s-a susţinut că procurorul de caz şi-a format convingerea privitor la soluţia de clasare prin raportare la conţinutul concret al faptelor sesizare şi al mijloacelor de probă administrate;

3. Motivarea ordonanţei primului procuror cuprinde numai analize de ordin general, fără o minimă referire la elementele concrete sesizate prin plângere sau la elementele concrete ale plângerilor si actelor de urmărire penală;

4. Procurorul de caz nu a efectuat nicio analiză logică a faptelor sesizate, cu atât mai puţin o analiză ştiinţifică sau o administrare a probelor şi o apreciere a lor în mod coroborat;

5. Procurorul şef a ignorat cu desăvârşire motivele de nelegalitate privind privarea de dreptul la un proces echitabil, prin lipsa unei anchete efective;

6. Prin ordonanta PICCJ comunicată la data de 12.12.2024 s-a dispus "clasarea cauzei privind plângerile formulate de către persoanele vătămate", fără să se indice în mod clar care dintre plângerile enumerate în considerentele ordonanţei au fost soluţionate. Având în vedere că nu poate fi identificat obiectul soluţiei de clasare dispuse de către procuror şi că prin aceasta se află în imposibilitatea de a formula critici şi a solicita controlul de legalitate al instanţei judecătoreşti şi, totodată faptul că art. 286 alin. (2), lit. d) din C. proc. pen. prevede obligaţia ca ordonanţa să cuprindă în mod clar "obiectul actului sau măsurii dispuse de către procuror", au invocat nulitatea absolută a ordonanţei de clasare.

7. Un alt motiv de nulitate invocat este acela al lipsei ordonanţei procurorului prin care s-a dispus conexarea soluţionării tuturor plângerilor în cadrul aceleiaşi cauze. Astfel, în prezenta cauză procurorul a conexat plângerile formulate de către persoana vătămată A. împotriva membrilor CSM, privitor la acţiunea de represiune deghizată în acţiunile disciplinare promovate începand cu luna ianuarie 2012 şi până în martie 2023, cât şi plângerile ce au privit acţiunile de executare silită, cele de lipsire de venituri şi cele de supunere la acţiuni de violenţă sistematică, prin intermediarii autorităţilor statale.

Deşi au invocat în toate plângerile faptul că acţiunile fac parte din acelaşi plan metodic de represiune politică ce a urmărit excluderea socială, supunerea la tortură în sensul lipsirii de mijloace materiale de asigurare a hranei şi adăpostului, la supunerea la tratamente inumane constând în organizarea de catre instituţiile militare a acţiunilor de umilire şi de supunere la violenţă sistematică, exercitată zilnic împotriva acestora, plângerile au fost distincte, în sensul ca unele priveau acţiunile directe exercitate de către conducerea sistemului judiciar, altele priveau acţiunile exercitate prin intermediul altor autorităţi statale, iar alte plângeri priveau acţiunile de protejare a făptuitorilor ce acţionau ca intermediari ai autorităţilor statale în scopul exercitării actelor de violenţă sistematice organizate la fiecare din domiciliile la care au locuit ulterior anului 2011/2012 cand au început acţiunile de represiune politică. Măsura conexării acestor plângeri într-o cauză comună ar fi trebuit dispusă prin ordonanţă de către procuror, pentru a putea fi verificate motivele si a fi supusă controlului de legalitate a instanţei.

Petentele au considerat că procedând astfel, procurorul a încălcat dreptul lor la un proces echitabil.

8. Un alt motiv de nulitate al ordonanţei se întemeiază pe dispoziţiile art. 286 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen. şi constă în lipsa motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de clasare.

9. Lipsa unei anchete efective, deoarece procurorul nu a administrat niciun mijloc de probă.

Pentru motivele anterior expuse, petentele au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei de clasare atacate, precum şi trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale şi punerea în miscare a acţiunii penale.

Examinând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime şi dispoziţiile art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în cauza pendinte, este legală şi temeinică.

În cauză se constată că, în concret, prin plângerea formulată, petentele B. şi A. sunt nemulţumite de soluţia adoptată în cauză, susţinând că procurorii nu au administrat probele necesare pentru aflarea adevărului, ignorând motivele de nelegalitate privind privarea acestora de dreptul la un proces echitabil, prin lipsa unei anchete efective. Apreciind că nu poate fi identificat obiectul soluţiei de clasare dispuse de către procuror, că lipseşte ordonanţa procurorului prin care s-a dispus conexarea soluţionării tuturor plângerilor în cadrul aceleiaşi cauze, pentru a putea fi verificate motivele si a fi supusă controlului de legalitate a instanţei şi că prin aceasta se află în imposibilitatea de a formula critici, fiindu-le încălcat astfel dreptul la un proces echitabil şi în lipsa motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de clasare, petentele au solicitat trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale şi punerea în miscare a acţiunii penale.

Analizând ordonanţa procurorului, prin prisma criticilor formulate de petente şi în limitele prevăzute de art. 341 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora soluţionarea plângerii se face pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate, Judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală este legală şi temeinică, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., împrejurare care a determinat, în mod just, pronunţarea unei soluţii de clasare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 alin. (1) lit. d) şi e) din C. pen., supunere la rele tratamente, prev. de art. 281 din C. pen., şantaj, prev. de art. 207 din C. pen., lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 din C. pen., tortură, prev. de art. 282 din C. pen., trafic de persoane, prev. de art. 210 din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de an. 205 din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

În procedura prevăzută de dispoziţiile art. 341 din C. proc. pen., se analizează dacă aspectele sesizate de petente prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă utile în raport de faptele reclamate, iar soluţia de clasare dispusă de procurorul de caz este susţinută prin conţinutul acestor probe.

În speţa de faţă a fost îndeplinită obligaţia instituită în sarcina organelor judiciare de a efectua o anchetă aptă să formeze convingerea unui observator independent că plângerea a fost analizată de o manieră rezonabilă. Se observă că procurorul a constatat că nu se poate reţine comiterea vreunei fapte de natură penală presupusă a fi indicată de către petente şi nu s-au identificat fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare şi a dispus clasarea cauzei. S-a reţinut că plângerea care a format obiectul cercetărilor relevă doar nemulţumirea subiectivă a petentelor faţă de legalitatea soluţiilor dispuse împotriva mai multor persoane, inclusiv magistraţi, care, în opinia petentelor, au comis infracţiuni, fapt care, însă, nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale în lipsa unor elemente concrete privind săvârşirea acestor infracţiuni.

În aceste coordonate şi, totodată, reevaluând ansamblul actelor de urmărire penală, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată, la rândul său, că în speţă nu există indicii privind comiterea unor fapte de natură penală dintre cele sesizate de petente, incidenţa temeiului de clasare, prevăzut de art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fiind astfel corect reţinută prin ordonanţa de clasare atacată în cauză. Aşadar, se constată că argumentaţia procurorului reflectă cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există.

Pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca, din datele existente, să rezulte elemente concrete, de fapt, care să conducă la presupunerea rezonabilă că, în cauză, s-a săvârşit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal. Or, în speţă, contrar susţinerilor petentelor, din situaţia de fapt expusă şi din verificarea ansamblului actelor aflate la dosarul cauzei, se constată că nu se conturează elementele concrete ale vreunei infracţiuni în sarcina persoanelor vizate în plângere.

În lipsa oricăror indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, simpla nemulţumire, subiectivă, a unei părţi ori subiect procesual, faţă de o măsură sau o soluţie dispusă într-o procedură judiciară, nu poate constitui temeiul angajării răspunderii penale a persoanelor care au dispus-o. Activitatea fiecăruia dintre participanţii la înfăptuirea actului de justiţie este supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, acolo unde legea prevede, sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

De asemenea, critica petentelor în sensul că lipsesc motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de clasare, se constată că este nefondată, ordonanţa prin care s-a dispus soluţia clasării fiind suficient motivată, corectă şi completă a susţine soluţia dată, argumentele susţinute de petente nefiind apte să conducă în nicio circumstanţă la reţinerea ilicitului penal.

În ceea ce priveşte nemulţumirea petentelor cu privire la faptul că nu au fost administrate probe şi astfel le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, se observă că din cuprinsul plângerii nu rezultă date sau informaţii minime cu privire la existenţa infracţiunilor imputate, neexistând astfel niciun element de natură a justifica necesitatea unei suplimentări a probaţiunii. Judecătorul de cameră preliminară constată că ordonanţa este fundamentată în fapt şi în drept, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală.

Se apreciază că, în mod temeinic, în speţă, procurorul a apreciat că probele administrate în dosarul de urmărire penală nu confirmă faptele sesizate, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea lor a infracţiunilor reclamante de petente, sens în care a fost reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, este necesar să existe date ori informaţii independente şi obiective despre acte de conduită cu aparente conotaţii ilicite, acestea neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-o cauză aflată în urmărire penală sau dedusă judecăţii.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza anumitor dispoziţii pronunţate în litigiile în care acestea au fost implicate, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso şi în absenţa oricăror altor elemente obiective, cenzurarea soluţiilor pe alte căi şi prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Astfel, dacă persoana care se consideră vătămată nu indică probe care să fie utile soluţionării cauzei, soluţia de clasare pe considerentul inexistenţei faptei este corectă, faţă de înscrisurile aflate la dosar, chiar în absenţa administrării de probe suplimentare.

În cauza de faţă, conduita imputată persoanelor vizate de plângere se înscrie, în mod incontestabil, în exerciţiul normal al atribuţiilor specifice funcţiilor judiciare deţinute, de a căror esenţă este evaluarea mijloacelor de probă administrate sau care sunt necesar a fi administrate, identificarea şi interpretarea normelor de drept pertinente şi, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raţionamentul juridic pe care s-au grefat soluţiile sau conduitele adoptate, magistraţii ar fi adoptat conduite contrare legii, de natură a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulţumire, inerent subiectivă, a petentelor faţă de soluţiile dispuse nu poate constitui temeiul cercetării penale a persoanelor vizate de plângere.

De altfel, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea uneia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părţilor, fără un minimum de elemente probatorii, ar lipsi de conţinut prevederile constituţionale şi legale referitoare la statutul judecătorului şi procurorului ori independenţa lor.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, prin actualul demers al petentelor nu se relevă vreo legătură de cauzalitate între actul de conduită imputat prin plângere şi rezultatul pe care petentele îl asociază cu vătămarea acestora.

Alte critici ale petentelor care nu vizează soluţiile de neurmărire reglementate prin dispoziţiile art. 341 din C. proc. pen., nu pot fi supuse judecătorului de cameră preliminară chemat să realizeze un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele de cercetare penală, respectiv a soluţiei date, cu precizarea că modul de administrare a unei cauze penale aparţine exclusiv organului judiciar căruia i-a fost repartizată plângerea spre soluţionare, iar cenzurarea soluţiilor dispuse de magistraţi se poate realiza numai în formele şi procedurile prevăzute de lege. Astfel, motivele care vizează ordonanţa procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a plângerilor în temeiul art. 339 C. proc. pen. exced analizei pe care o poate face judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 340 C. proc. pen., care vizează soluţia de clasare şi nu modalitatea în care procurorul ierarhic superior verifică în cadrul procedurii prelabile această soluţie.

Judecătorul de cameră preliminară constată, aşa cum a reţinut şi procurorul de caz, că, petentele au formulat în decursul timpului mai multe plângeri penale împotriva mai multor persoane, inclusiv magistraţi, unele dintre acestea regăsindu-se şi în prezenta cauză, plângeri care au fost soluţionate prin ordonanţă de clasare pe temeiul inexistenţei infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj, distrugere, abuz în serviciu, instigare la săvârşirea infracţiunii de ameninţare, represiune nedreaptă, tentativă de vătămare corporală şi loviri sau alte violenţe, ş.a.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentele B. şi A. împotriva ordonanţei nr. 1416/P/2022 (1416/76/P/2022) din data de 11 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 3/II-2/2025 din data de 23 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentele la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentele B. şi A. împotriva ordonanţei nr. 1416/P/2022 (1416/76/P/2022) din data de 11 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 3/II-2/2025 din data de 23 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentele la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 07 mai 2025.