Imputation of abuse of service and favoring the perpetrator based on judicial interpretation of evidence in prior criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 06 mai 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16.01.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea petentelor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., presupus a fi săvârşite de magistraţii C. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, de procurorul ierarhic superior şi de magistratul D., judecător în cadrul de Apel Iaşi, întrucât faptele nu există.

Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a constatat că la data de 27.02.2024, a fost înregistrată, în baza referatului nr. x/2023 din 22.02.2024, plângerea formulată de A. şi B..

În ordonanţă, procurorul a reţinut că în plângere, reclamantele şi-au exprimat nemulţumirea faţă de soluţiile dispuse de magistraţii procurori în dosarele penale nr. x/2022 şi nr. y/2023 şi de încheierea nr. 56/CP, pronunţată de magistratul judecător D. din cadrul Curţii de Apel Iaşi la data de 04.12.2024 în dosarul nr. x/2024, în care au formulat plângere împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

În urma studierii materialelor aflate la dosarul cauzei s-a constat că, la data de 05.09.2023, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost înregistrată, sub nr. x/2023, plângerea formulată de A. şi B., prin care acestea solicitau tragerea la răspundere penală a avocatei E., din cadrul Baroului Iaşi, sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, fiind audiată în calitate de martor, la data de 10.02.2022, aceasta ar fi făcut afirmaţii mincinoase, cu privire la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a constatat că acesta a fost constituit la data de 24.02.2022 în baza plângerii formulate de F. (preot ieromonah în cadrul mănăstirii Vlădiceni, Iaşi), prin reprezentant convenţional, prin care solicită tragerea la răspundere penală a numitelor A. - avocat în Baroul Iaşi şi B..

În plângere s-a arătat faptul că, în seara zilei de 09.11.2022, petentele l-au îmbrâncit şi i-au pus piedică, acţiuni în urma cărora persoana vătămată a căzut la pământ, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal nr. x/14.11.2022 emis de I.M.L. Iaşi. Cu aceeaşi ocazie, susnumitele au exercitat acte de violenţă şi ameninţări şi împotriva altor persoane prezente la slujba religioasă, tulburând liniştea şi ordinea publică, provocând scandal, hărţuind călugării şi alte persoane prezente în mănăstire, adresând ameninţări şi refuzând să părăsească incinta mănăstirii, deşi li s-a cerut expres acest lucru.

De asemenea, prin plângerile formulate de A. şi B. au solicitat tragerea la răspundere a lui F. pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen., ameninţare, prev. de art. 206 alin. (1) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., precum şi a numiţilor G., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. şi H., pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. rap la art. 229 alin. (1) C. pen.

În fapt, acestea au motivat faptul că, în seara zilei de 09.11.2022, F. le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu palma şi pumnul la nivelul corpului şi al capului, fiindu-le provocate leziuni fizice, le-a ameninţat şi i-a distrus petentei A. telefonul mobil. Totodată, în acţiunile sale infracţionale, acesta a fost ajutat de către G. care a agresat-o fizic pe B., iar H. a lovit-o şi i-a sustras telefonul mobil petentei A..

S-a reţinut că, din actele efectuate în cursul urmăririi penale, a rezultat următoarea situaţie de fapt: în cursul anului 2021, în urma îmbolnăvirii cu virusul coronavirus, mama celor două surori, A. şi B., a decedat, fiind înhumată în cimitirul Mănăstirii Vlădiceni din Mun. Iaşi. Din declaraţia lui F. reiese faptul că, după înmormântare, A. şi B. au locuit vreme de aproximativ o lună şi jumătate în incinta Mănăstirii Vlădiceni, unde făceau şi parastasele de după moartea mamei lor, parastase la care participa inclusiv F., însă acestea participau activ şi la slujbele ce se ţineau în biserica din cadrul mănăstirii (citeau cărţi religioase în faţa enoriaşilor, precum şi alte activităţi ce aveau loc). Treptat, relaţia dintre cele două şi personalul mănăstirii Vlădiceni s-a deteriorat, motiv pentru care au avut loc mai multe incidente nefericite între acestea şi preoţii din cadrul mănăstirii, precum şi cu enoriaşii ce participau activ la activitatea din cadrul mănăstirii.

Astfel, fiind audiat în calitate de martor, I. (angajat al Mănăstirii Vlădiceni) a declarat faptul că în ziua de 09.11.2022 a discutat la telefon cu A., căreia i-a comunicat faptul că E. i-a transmis că îi va face acesteia un raport la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, motivat de faptul că a dat-o afară din biserică. Discuţia dintre martor şi E. a avut loc cu aproximativ 10 minute înainte de incidentul dintre acestea şi F..

Martorul J. a declarat faptul că le cunoaşte pe A. şi B., iar acestea, prin prezenţa şi comportamentul lor agresiv, au tulburat liniştea şi bunul mers al slujbelor, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia lucrătorilor de poliţie. De asemenea, aceasta a precizat faptul că A. şi B. au agresat fizic o femeie în vara anului 2022, pe părintele G. l-au tras de hainele preoţeşti, iar pe K. l-au ameninţat cu acte de violenţă. Totodată, acestea şicanează şi tracasează preoţii şi enoriaşii în timpul slujbelor, filmându-i insistent şi din apropiere, iar în primăvara anului 2022 au ţipat la martor, cerându-i pe un ton imperativ să se dea din faţa lor.

Martora L. a declarat faptul că le cunoaşte pe A. şi B. din vedere şi cunoaşte faptul că acestea sunt surori, că merg des Mănăstirea Vlădiceni, în cimitirul căreia au înmormântat-o pe mama lor. În primăvară, în timp ce se afla la slujbă, una dintre surori i-a spus martorei pe un ton imperativ să nu se mai uite la ea, pentru că, în caz contrar, o va da în judecată.

Cel mai elocvent mijloc de probă de unde reiese starea conflictuală generată de A. şi B. rezultă din fişa de intervenţie întocmită de lucrătorii de poliţie din cadrul secţiei 5 a Municipiului Iaşi din data de 31.08.2022. Astfel, aceştia au fost sesizaţi prin intermediul SNUAU - 112 de către M., paznicul Mănăstirii Vlădiceni, care a reclamat că două persoane de sex feminin au intrat în conflict eu alte femei prezente la slujba organizată de preotul F.. De asemenea, din discuţiile avute cu stareţul N. a rezultat că acesta le cunoaşte pe cele două surori şi că s-a mai întâmplat ca acestea să intre în conflict cu personalul care asigură paza sau alte persoane, motivele fiind ori locul în care au oprit autoturismele, ori dorinţa acestora de a intra la slujbă înaintea altor enoriaşi. Conducătorul mănăstirii Vlădiceni, N., le-a comunicat celor două surori A. şi B., că, începând cu ziua următoare, nu li se va mai permite accesul în interiorul curţii lăcaşului de cult din cauza reclamaţiilor frecvente primite de la alţi preoţi sau de la alte persoane prezente în zonă. Toată această stare conflictuală a dus la incidentul din seara de 09.11.2022.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că, în seara de 09.11.2022, după un schimb de replici avut cu A. (aşa cum reiese din declaraţia martorului I.), E. s-a dus la F. pentru a se plânge de atitudinea acesteia. F. s-a deplasat către locul în care se aflau A. şi B., a început să le bruscheze, cerându-le să plece din incinta mănăstirii. Din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă faptul că, în timpul incidentului, A. i-a pus piedică F., acţiune în urma căreia acesta s-a dezechilibrat şi a căzut în genunchi, iar după ce s-a ridicat s-a îndreptat către B. şi i-a aplicat o lovitură cu palma în zona corpului, lovitură în urma căreia B. a căzut la pământ (această din urmă agresiune rezultă şi din imaginile video puse la dispoziţie de persoanele vătămate). În urma vizionării imaginilor video surprinse în exteriorul mănăstirii Vlădiceni, din cauza calităţii slabe a înregistrării, s-a constatat că acestea nu pot reda cu exactitate evenimentele petrecute în seara zilei de 09.11.2022, imaginile nefiind apte să prezinte întreagă situaţie de fapt într-un mod obiectiv.

Cu privire la procesul-verbal de redare a imaginilor, întocmit pe persoanele vătămate, s-a constatat că acesta are un caracter subiectiv, motiv pentru are nu poate fi avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt. De asemenea, având în vedere starea conflictuală existentă între A. şi B. şi personalul Mănăstirii Vlădiceni, atitudinea acestora faţă de enoriaşii bisericii, precum şi acţiunea petentei A. de a-i pune piedică lui F., acţiune în urma căreia acesta a căzut în genunchi (fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, aşa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. x din 14.11.2022 emis de Iaşi), s-a constatat că acestea au fost de natură a-i provoca lui F. o puternică stare de tulburare sau emoţie, motiv pentru care în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinându-se în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Având în vedere împrejurările concrete de săvârşire a faptei şi urmarea produsă (numărul mic de zile de îngrijiri medicale, starea de provocare în care se afla făptuitorul, a faptului că acesta nu are antecedente penale, dar şi a faptului că este o persoană foarte cunoscută şi apreciată la nivel naţional de către practicanţii ortodoxismului), existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse prin săvârşirea faptei, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la renunţarea la urmărirea penală.

De asemenea, s-a constatat că în cauză nu s-a evidenţiat o periclitare a relaţiilor sociale, avându-se în vedere, cu precădere, împrejurările comiterii faptei, care nu a avut urmări grave, în condiţiile prejudiciului relativ redus menţionat anterior ii modului simplu de operare, activitatea infracţională aducând, În acest context, o atingere minimă valorilor sociale ocrotite penal.

Astfel, în urma administrării materialului probator, la data de 16.01.2024, în baza art. 318 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. rap. la art. 314 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. şi art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen.., art. 311 C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.; renunţarea la urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (parte vătămată B.); renunţarea la urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. (parte vătămată F.); clasarea cauzei privind comiterea celorlalte infracţiuni reclamate.

Nemulţumite de soluţie, la data de 12.02.2024, A. şi B. au formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior, conform art. 339 C. proc. pen.., un exemplar fiind înaintat şi către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a redirecţionat, conform adresei nr. 2283/VIII/l/2024 din 21.02.2024, către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, având în vedere că nu au primit răspuns la aceasta, petentele au sesizat instanţa, pe rolul Curţii de Apel Iaşi fiind constituit dosarul nr. x/2024.

Petentele au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiilor de clasare menţionate mai sus, ca nefiind legale şi temeinice, cu consecinţa dispunerii trimiterii cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale faţă de suspecţii F. şi apropiaţii săi menţionaţi şi completării urmăririi penale, respectiv cu consecinţa modificării temeiului de clasare în privinţa celor trei infracţiuni imputate reclamantelor, pentru care s-ar fi dispus clasarea pe un temei incorect, fiind reţinută în legătură cu acestea incidenţa art. 16 lit. b) C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală în loc de art. 16 lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există.

Analizând actele şi lucrările dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petente împotriva soluţiilor atacate.

Cu privire la dosarul penal nr. x/2022 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a constatat că acesta a fost format la data de 05.09.2023, în baza plângerii petentelor A. şi B., prin care solicitau tragerea la răspundere penală a avocatei E. - din Baroul Iaşi, sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 10.11.2022, fiind audiată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în calitate de martor în dosarul penal cu numărul x/2022, ar fi făcut afirmaţii mincinoase. Fiind audiată în legătură cu acest aspect, A. a precizat că în evidenţele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi este înregistrat dosarul penal nr. x/2022, în cadrul căruia are calitatea de persoană vătămată, atât ea, cât şi sora sa, B., deoarece în datele de 31.08.2022 şi 09.11.2022, în timp ce se aflau în curtea Mănăstirii Vlădiceni din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, ar fi fost agresate verbal şi fizic de către F., preot slujitor al mănăstirii, cunoscut sub numele de "Părintele F.".

În cadrul dosarului penal nr. x/2022 au fost audiate mai multe persoane, printre care şi E., despre care persoanele vătămate afirmă că ar fi făcut afirmaţii mincinoase relatând în faţa organelor de cercetare penală din cadrul secţiei 5 Poliţie Urbană Iaşi o versiune distorsionată, diferită de cea reală, a desfăşurării evenimentelor din data de 09.11.2022.

În concret, petentele au arătat că E. ar fi declarat faptul că ele ar fi intrat în biserica mănăstirii în timpul slujbei Sfântului Maslu, că ar fi provocat un scandal în biserică, că ar fi ţipat la enoriaşi, tulburând buna desfăşurare a slujbei, motiv pentru care o parte din persoanele prezente le-ar fi solicitat să iasă din biserică, împingându-le afară. Acestea susţin că, în realitate, nu numai că nu au provocat niciun scandal, ci nici măcar nu au intrat în biserică în acea seară. E. a fost audiată în legătură cu acest aspect, declaraţia acesteia aflându-se la dosarul cauzei.

Analizând procesele-verbale de redare depuse la dosarul cauzei de către persoanele vătămate, reiese faptul că în ziua de 06.11.2022, între A., B. şi E. a avut loc o discuţie în contradictoriu, aspecte ce rezultă şi din declaraţia persoanei vătămate B., mai mult decât atât, E. neagă că le-ar fi văzut pe cele două surori în incinta bisericii în ziua de 09.11.2022.

Prin ordonanţa din data de 16.01.2024 s-a constatat că în seara de 09.11.2022, F. a agresat-o fizic pe B., producându-i leziuni ce au necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, faptă pentru care s-a dispus renunţarea la urmărire penală.

De asemenea, din probatoriul administrat în dosarul penal nr. x/2022 s-a reţinut şi faptul că în seara de 09.11.2022 A. i-a pus piedică F., acţiune în urma căreia acesta din urmă a căzut la pământ, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal nr. x/14.11.2022 emis de I.M.L. Iaşi. Mai mult, s-a menţionat faptul că declaraţia avocatei E. cu privire le cele reclamate de persoanele vătămate ca fiind afirmaţii mincinoase, nu a fost reţinută în vederea stabilirii adevărului în soluţionarea dosarului penal nr. x/2022

În concluzie, s-a constatat că nu se poate reţine, prin înlăturarea oricărui dubiu, că E. a observat momentul în care F. a agresat-o fizic pe B..

Prin ordonanţa din data de 16.01.2024 s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de distrugere, constatându-se, în urma probatoriului administrat, faptul că telefonul mobil nu a fost distrus de F. cu intenţie, ci ca urmare a unei culpe a acestuia.

În respectiva cauză, raportat la probele administrate, s-a apreciat că regula in dubio pro reo produce efecte inclusiv cu privire la existenţa infracţiunii sesizate de către persoanele vătămate şi s-a dispus, clasarea cu privire la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, soluţie menţinută prin ordonanţa nr. 30/11-2/2024, emisă de procurorul general al Curţii de Apel Iaşi la data de 19.04.2024.

Nemulţumite de soluţie, A. şi B. au formulat plângere pe care au adresat-o instanţei, pe rolul Curţii de Apel Iaşi fiind constituit dosarul nr. x/2024.

În urma judecării cauzei, prin încheierea pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu la data de 5.06.2022, instanţa a admis plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului de clasarea cauzei din 04.03.2024 dată în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută prin ordonanţa nr. 30/11/2/2024 din 19.04.2024 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi; a desfiinţat ordonanţa atacată, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în vederea completării urmăririi penale.

Analizând susţinerile persoanelor vătămate, în sensul comiterii unor infracţiuni de serviciu de către magistraţii care au soluţionat dosarele, procurorul de caz a constatat că în sprijinul celor sesizate nu este invocată decât propria convingere derivată din nemulţumirea subiectivă firească, fapt care însă nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale. În cauză nu a constatat fapte sau elemente concrete care să indice existenta relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către magistraţii reclamaţi, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce le reglementează activitatea, aceasta fiind una de a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile.

S-a arătat că exercitarea de către magistraţi a atribuţiilor de serviciu în lipsa unor elemente de natura a le pune la îndoială buna credinţă, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu, este necesar să existe o atribuţie de serviciu încălcată şi prevăzută în legislaţia primară, după cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuţie nu poate fi confundată cu rezultatul desfăşurării activităţii de jurisdicţie, împrejurare care nu intră sub incidenta legii penale. Activitatea judiciară are ca principiu fundamental independenţa magistraţilor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie şi aceasta se manifestă în posibilitatea conferită acestora de a soluţiona cauza potrivit propriei conştiinţe, respectiv prin impunerea propriului mod de interpretare a mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, şi justificarea existenţei lor, în acest context nemulţumirile părţilor implicate în proces, cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a soluţionat cauza.

În consecinţă, în lipsa indicării unor circumstanţe ilicite de adoptare a soluţiilor sau unui mod contrar cu legea de administrare probelor, urmărite de către magistraţi în administrarea probelor, nu va exista ilicit penal.

S-a apreciat că din cele expuse în plângere nu se poate reţine că magistraţii reclamaţi au acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate în contextul instrumentării cauzelor contestate de către acestea, în condiţiile în care soluţiile dispuse s-au bazat pe probe egal administrate, a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare şi nu al părţilor implicate în actul de justiţie.

Activitatea magistraţilor judecători este una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţi lor ca urmare a plângerii penale a părţii nemulţumite. Prin formularea de noi plângeri penale nu se pot suplimenta căile de jurisdicţie, soluţiile procurorului putând fi atacate numai în condiţiile legii.

De asemenea, s-a precizat că, atât doctrina, cât şi practica judiciară, au apreciat că indicarea, în plângerea penală, a unei încadrări juridice care, de facto, nu corespunde cu descrierea faptelor, nu obligă organul de urmărire penală să efectueze cercetări şi să se pronunţe cu privire la toate încadrările juridice şi toate persoanele indicate în plângerea penală.

Având în vedere că faptele sesizate nu se înscriu în tipicitatea infracţiunilor reclamate, în conformitate eu prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., procurorul a dispus clasarea cauzei.

Împotriva ordonanţei de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, petentele A. şi B. au formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 45/II-2/2025 din 10 martie 2025 a procurorului şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen.., s-a respins plângerea formulată de petentele A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Examinând plângerea, ordonanţa şi actele dosarului, procurorul ierarhic superior a constatat că, în raport de datele spetei, în mod just, s-a dispus soluţia de clasare. În cauză, procurorul de caz a reţinut în mod corect, printr-o motivare clară şi cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. Elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probaţiunii, prin raportare la conţinutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată fiind suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

Împotriva ordonanţei de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 45/II-2/2025 din 10 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet, au formulat plângere petentele A. şi B., la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2025, fiind fixat termen aleatoriu la data de 06 mai 2025, completul C15 C. pen.

În plângerea depusă la dosar, petentele au solicitat a se observa nu doar o superficialitate a activităţii de urmărire penală, ci o lipsă completă a acesteia. În primul rând, s-a solicitat să se verifice modalitatea în care un procuror din cadrul Parchetului General, care ar avea obligaţia instrumentării efective a dosarelor penale care îi sunt date în soluţionare, a pronunţat o soluţie de clasare cu nesocotirea normelor legale. Petentele au susţinut că procurorul din cadrul Parchetului General avea obligaţia instrumentării efective a dosarelor penale care îi sunt date în soluţionare, dar a pronunţat o soluţie de clasare cu nesocotirea normelor legale, iar procurorul său ierarhic superior nu a motivat soluţia de respingere a plângerii şi nu a solicitat dosarul de urmărire penală nu a fost solicitat de la Parchetul Curţii de Apel Iaşi. În opinia petentelor, procurorul sesizat cu cercetarea unor fapte de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului nu avea dreptul să respingă plângerea fără să demonteze motivat şi argumentat acuzaţiile şi probatoriile indicate şi care se află toate în dosarele penale nr. x/2022, nr. y/2023, de pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi nr. 57/45/2024 de pe rolul Curţii de Apel Iaşi. S-a susţinut că procurorul de caz şi procurorul superior (şef-secţie UP) nu au studiat dosarele pe care nu le-au solicitat pentru a desfăşura o minimă anchetă, astfel încât au încurcat numerele dosarelor în legătură cu prezenta speţă: dosarul în care magistratul D. şi-a încălcat obligaţiile profesionale fiind nr. 57/45/2024, soluţionat pe 19.02.2024, iar procurorii de la PÎCCJ au făcut trimitere la dosarul nr. x/2024, soluţionat după introducerea plângerii la Parchetul General.

Petentele au susţinut că procurorul de caz nu a analizat niciunul dintre motivele indicate în plângere, reţinând fără temei că ar fi nemulţumite de soluţiile pronunţate de cei doi magistraţi şi că nu ar fi indicat niciun motiv concret care să conducă la ideea săvârşirii de către aceştia a infracţiunilor de serviciu imputate.

De asemenea, petentele au arătat în plângere faptul că nu critică soluţia, ci modalitatea în care s-au administrat probatoriile, în care s-a desfăşurat urmărirea penală, indicând în concret fapte culpabile ale celor doi magistraţi în desfăşurarea activităţilor de serviciu, pentru favorizarea unor făptuitori, procurorul din cadrul PÎCCJ era obligat să dispună audierea lor, să facă o verificare in concreto a dosarului pentru a ancheta dacă au fost încălcate de cei doi magistraţi textele de lege indicate. În schimb, acesta nu a făcut nicio referire la aspectele pe care le-au indicat, aspecte care, probate, sunt de o gravitate extremă, astfel încât motivarea sa generală şi abstractă.

Aşadar, petentele au criticat soluţiile din cele două două dosare, susţinând că pentru infracţiunea de abuz în serviciu au arătat actele care le cădeau în atribuţii, respectiv de a nu le îndeplini cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute în C. pen., C. proc. pen., Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, alte tratate internaţionale, cu precizarea că fiecare dintre aceste dispoziţii a fost indicată în plângere prin subpuncte separate. Pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, s-a explicitat ajutorul dat făptuitorului prin indicarea expresă a următoarelor fapte: ascunderea unor mijloace de probă, scoaterea acestora din dosar, ascunderea unei cereri de recuzare pe care le-au formulat împotriva organului de cercetare penală delegat (aspect confirmat în dosarul nr. x/2024), refuzul constant de a administra anumite probatorii esenţiale, de soluţionare a unor cereri de probe care ar fi condus la aflarea adevărului în cauză, principiu de bază al procesului penal, refuzul de către judecătorul de cameră preliminară de a-şi îndeplini atribuţiile prin verificarea legalităţii unei soluţii etc. Petentele au susţinut că dosarul privind făptuitorul F. este tratat într-o modalitate preferenţială şi la Parchetul General, acesta fiind protejat de procurori, deoarece nici solicitările repetate de preluare a cercetărilor din dosarele formate la nivel local, asupra cărora planează suspiciuni majore de lipsă de imparţialitate, nu au primit niciun răspuns până la această dată. Petentele au susţinut că nu s-a administrat proba cu înregistrările efectuate de camerele de supraveghere ale mănăstirii, probă obţinută de către secţia I de Poliţie Rurală Iaşi şi inscripţionată pe suporturi optice de Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Iaşi. Aşadar, o probă certă, obiectivă, care demonstra modalitatea reală în care s-au petrecut evenimentele care demonta toate acuzaţiile mincinoase ale făptuitorului F. la adresa victimelor. Mai mult, procurorul avea îndatorirea de a identifica persoanele prezente tot pe baza acestor înregistrări pentru a le audia ca martori, ceea ce nu s-a întâmplat, martorii fiind aleşi dintre cei care au dat declaraţii olografe de susţinere a făptuitorului, ucenici fideli ai acestuia.

De asemenea, petentele au susţinut că procurorul C. a avut în vedere înregistrările video, care sunt cele date publicităţii de un martor, efectuate cu un telefon mobil şi înregistrările trunchiate puse la dispoziţia politiei de stareţul mănăstirii şi nu înregistrările oficiale, de pe DVR-ul ridicat de secţia 1 Poliţei Rurală şi inscripţionate pe 4 DVD-uri de către Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Iaşi. De asemenea, procurorul a ascuns de la dosar o cerere de recuzare a organului de urmărire penală, efectuată imediat după audierea de către acesta a primului martor din dosar. Aşadar, pentru a nu se pronunţa asupra aspectelor care îl făceau pe agentul de poliţie O. incompatibil să mai desfăşoare acte de urmărire penală în cauză, procurorul C. nu numai că nu s-a pronunţat în termenul legal asupra cererii de recuzare, dar a sustras de la dosar cererea.

Petentele au susţinut că instanţa Curţii de Apel Iaşi, în modalitatea părtinitoare de soluţionare a cauzei, pentru că nu a putut nega scoaterea din dosar a înscrisului, s-a detaşat de aceste aspecte, susţinând prin încheiere că nu fac parte din competenţa ei de verificare, instanţa fiind învestită doar cu plângere împotriva ordonanţei de clasare. În aceste condiţii, procurorul superior din cadrul PÎCCJ avea în prezenta speţă atribuţia de verificare a legalităţii şi temeiniciei modalităţii în care procurorul de caz a clasat cauza privind pe făptuitorii C. şi D., care şi-au încălcat atribuţiile de serviciu; primul prin sustragerea de la dosar a unei cereri de recuzare pe care să nu o soluţioneze, precum şi nemotivarea respingerii unei plângeri împotriva actelor de urmărire penală, iar în ceea ce îl priveşte pe al doilea, refuzul de a verifica aceste aspecte, constatând că soluţia procurorului este legală şi temeinică.

Petentele au menţionat şi alte aspecte procedurale şi de legalitate încălcate de procurorul C., respectiv administrarea vădit părtinitoare a mijloacelor de probă, răstălmăcirea evidentă a acestora; excluderea implicită din analiză a mijloacelor de probă obiective nefavorabile făptuitorului şi reţinerea abuzivă doar a unor probatorii favorabile acestuia, declaraţiile martorilor P., Q. nu au fost avute în vedere; neadministrarea nemotivată a probatoriilor în defavoarea făptuitorului, deşi au fost solicitate; desconsiderarea înregistrărilor video şi audio - probe obiective în cauză, care demonstrau adevărata modalitate de desfăşurare a faptelor; încălcarea normelor de procedură privind incompatibilitatea martorei-făptuitor E. de a mai fi avocat în cauză după ce primise calitatea de martor şi menţinerea actelor nelegal depuse de către aceasta la dosar; ascunderea unor probatorii din dosar, scoaterea din dosar a unor cereri care nu au primit răspuns, precum şi trimiterea la ordonanţe de soluţionare care nu au fost comunicate părţilor; ignorarea totală a unor probatorii pe tot parcursul urmăririi penale; nu au fost urmărite înregistrările video şi audiate cele audio care relevau repetabilitatea şi consecutivitatea loviturilor; respingerea cererii de schimbare încadrare juridică ce viza reţinerea infracţiunilor de purtare abuzivă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în sarcina făptuitorilor de abia prin ordonanţa de renunţare şi fără o motivare corespunzătoare.

Petentele au mai arătat că prin ordonanţa de admitere a probatoriilor din 02.02.2023 - dosar UP, s-a încuviinţat audierea celor patru martori propuşi în cererea de la dosar UP, pentru ca apoi, prin ordonanţa din 03.02.2023, de delegare a audierii către agentul de poliţie O. de la dosar UP, procurorul să dispună ca audierea să aibă loc în teza probatorie a părţii adverse.

De asemenea, au susţinut că s-au răstălmăcit declaraţiile unui martor pentru a profita făptuitorului, reţinerea nereală a recunoaşterii şi regretului ce ar fi fost exprimate de către făptuitorul F. fără ca acesta să fi fost audiat ca suspect şi fără să fi fost întrebat asupra acestor aspecte; a fost delegată efectuarea tuturor activităţilor de audiere a martorilor, precum şi a întocmirii unor procese-verbale de redare, cu toate că procurorul avea obligaţia să analizeze ex propriis sensibus credibilitatea martorilor şi să lase posibilitatea confruntării celor care au dat declaraţii diferite în vederea aflării adevărului în cauză; a clasat plângerile referitoare la săvârşirea anumitor infracţiuni fără a administra niciun probatoriu în legătură cu acestea, ori fără a identifica făptuitorii, plângerile privind declaraţia lui F. în calitate de persoană vătămată în plângerea sa; numita R. nu are nici măcar indicat numele de familie, nicio probă nu a fot administrată, deşi exista fişa de intervenţie 112 şi înregistrarea din acea zi; plângerea privind pe făptuitorii S. şi K., pentru care a reţinut că nu au fost solicitate probatorii, deşi acestea erau cu opis depuse la dosar şi el nu s-a pronunţat asupra acestora. Mai mult, nu s-a pronunţat decât prin ordonanţa de renunţare la urmărirea penală asupra anumitor cereri de probe formulate de persoanele vătămate, fiind astfel puse în imposibilitatea de a ataca soluţia acestuia.

S-a mai arătat că procurorul C. a făcut trimitere prin ordonanţa de renunţare la urmărirea penală la un număr limitat de probe, respectiv: declaraţiile persoanelor vătămate; declaraţia martorului I. în mod trunchiat care a primit în ordonanţă o interpretare contrară spuselor martorului în privinţa unui aspect, iar în privinţa celorlalte fapte consemnate, pentru că erau favorabile victimelor, nu s-a reţinut nicio relatare a acestuia; declaraţia martorilor J., L., T., U., V., G., toţi apropiaţii fideli, subalterni sau ucenici, fii duhovniceşti ai lui F. şi doar în privinţa aspectelor declarate de către aceştia care îi profită făptuitorului; fişa de intervenţie eveniment, secţia V Poliţie - 31.08.2022 - care conţine date consemnate greşit, fără a se admite solicitarea noastră de a fi anexată înregistrarea video a intervenţiei. În schimb, fără a le exclude în mod oficial şi motivat, procurorul a nu a avut în vedere declaraţiile martorilor P., Q., W., H., K., X., S., E., Y., Z., indiferent dacă mărturiile erau reţinute ori excluse, majoritatea fiind nereale, aceste aspecte trebuiau consemnate în ordonanţă.

În privinţa declaraţiilor favorabile persoanelor vătămate, mărturia lui I., parte din mărturia lui W., precum şi mărturiile date de P. şi Q., au fost complet desconsiderate. De asemenea, nu a avut în vedere fişa intervenţie eveniment din 09.11.2022, ordonanţa de ridicare înregistrări video de către secţia 1 Rurală în dosarul nr. x/2022, dosar UP; adresa IPJ Serviciul Criminalistic către secţia 1 Rurală de înaintare la dosar a 4 DVD-uri cu imaginile stocate pe DVR-ul ridicat de la Mănăstirea Vlădiceni şi înregistrările conţinute de cele 4 DVD-uri -în special primele două DVD-uri, ce privesc ziua de 09.11.2022 - filele x si 72 vol. dosar UP; înregistrarea audio completă a prezenţei noastre în curtea mănăstirii în seara zilei de 09.11.2022 - aflată pe DVD-ul de la dosar UP; înregistrarea video de pe camerele de supraveghere din afara Mănăstirii din seara de 09.11.2022, pe care a fost aplicată funcţia AA., cu marcarea persoanelor surprinse şi pe care este suprapusă înregistrarea audio, cu subtitrare dosar IJP; înregistrarea video dată publicităţii de ucenicul lui F. cu scena trunchiată din data de 31.08.2022 - dosar UP; procesele-verbale complete de redare a înregistrărilor audio-video de la dosarul cauzei - fila x si urm. vol. V dosar UP; toate celelalte probe solicitate prin cererea de suplimentare probatoriu de la dosar UP, asupra căreia procurorul nu s-a pronunţat motivat, aşa cum prevede legea, prin ordonanţă - înregistrările care atestă hărţuirea constantă de către ucenicii lui F. în curtea mănăstirii, atât înainte, cât şi ulterior agresiunilor, cele care relevă mărturiile mincinoase ale acestora, precum şi modul abuziv în care unii au formulat plângere penală; probele cuprinse în cererea de probatorii privind făptuitorii S. şi K., despre care procurorul a susţinut că nu ar fi fost solicitate, respingându-le implicit, dosar UP.

Aşadar, petentele au susţinut că existat o părtinire vădită din partea procurorului, desfăşurând urmărirea penală strict în beneficiul făptuitorului F., cu încălcarea oricăror norme de profesionalism şi deontologie profesională şi, mai ales, cu încălcarea principiului legalităţii activităţii urmăririi penale, a principiilor aflării adevărului şi caracterului echitabil al procesului penal. Au susţinut că procurorul a operat prin delegarea efectuării tuturor actelor de urmărire penală, inclusiv audierea martorilor, denaturând tezele probatorii şi neadministrând nicio probă în vederea dovedirii plângerilor, ci doar în cea a lui F..

În opinia petentelor, un alt aspect de încălcare a atribuţiilor de serviciu a fost acela că, în dosarul nr. x/2022, procurorul a permis ca martora E., care a dat declaraţie în dosar pe 10.11.2022, să depună ulterior acestui moment cereri şi documente în calitate de apărător ales al făptuitorului F., inclusiv prin depunerea unei împuterniciri avocaţiale în acest sens, cu toate că, atât C. proc. pen., cât şi Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea şi organizarea profesiei de avocat, interzic expres acest lucru. Petentele au susţinut că toată urmărirea penală din dosarul nr. x/2022, a fost incompletă, nelegală, fiind încălcate principiile legalităţii procesului penal şi al aflării adevărului. Mai mult, întregul proces s-a desfăşurat cu încălcarea dreptului persoanelor vătămate constituite ca părţi civile în cauză, la un proces echitabil, în accepţiunea art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Petentele au mai susţinut că procurorul a clasat o infracţiune de furt, în condiţiile în care pe înregistrări se aude cum în timpul bătăii primite, victimele strigau la preotul în cauză să le înapoieze telefonul mobil, fără vreun rezultat. Deposedarea unei persoane de un bun şi refuzul clar de a-l restitui, cumulat cu predarea acestuia către un terţ, nu constituie, în accepţiunea procurorului, furt. De asemenea, faptul că persoana vătămată nu l-a primit înapoi, ci l-a recuperat singură de pe jos după ce acesta a fost distrus de F., nu a fost luat în considerare. Chiar făptuitorul, H., a declarat la data de 16.11.2023 că i-a înmânat telefonul proprietatea victimei lui F., aspect neconsemnat în ordonanţa de clasare. Totodată, a motivat că niciunul dintre cei care l-au ajutat pe făptuitorul F. să le înconjoare şi să le restrângă spaţiul pentru a nu putea scăpa, nu poate fi acuzat de complicitate, pentru că faptul de a merge la locul agresiunii alături de agresor nu reprezintă acte de complicitate.

Nu în ultimul rând, procurorul C. a încălcat atribuţiile profesionale şi în dosarul nr. x/2023, în care este cercetată mărturia mincinoasă săvârşită de E. în dosarul nr. x/2022, prin audierea sa a doua oară pentru a eluda prima declaraţie mincinoasă, care nu a fost anexată la dosar, deşi în raport cu aceasta se formulase plângere penală. Aspectele sesizate au fost soluţionate de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr. 43/04.07.2024, statuând că a fost o urmărire penală neefectivă, procurorul de caz desconsiderând obligaţiile ce îi reveneau în anchetă.

Cât priveşte faptele săvârşite de judecătorul D., s-a susţinut că acestea intră în aceeaşi sferă de influenţă pentru făptuitorul F., prin trecerea cu vederea a propriilor obligaţii profesionale de verificare a modalităţii în care procurorul de caz şi-a făcut treaba. S-a arătat că judecătorul de cameră preliminară invocă faptul că nu putea verifica legalitatea şi loialitatea administrării probelor în cursul procedurii de confirmare, însă faptul că în cazul în care sunt reliefate carenţe ale probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi se dovedeşte că acestea au condus implicit la soluţia de renunţare, era obligat să respingă cererea de confirmare şi să trimită cauza în vederea completării urmăririi penale. De asemenea, împotriva soluţiei de renunţare stabilită în privinţa A., era clară incidenţa uneia dintre impedimentele la punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv că fapta nu există, aspect ce putea fi decelat prin urmărirea înregistrărilor camerelor de supraveghere, impunându-se soluţia de clasare. Totodată, judecătorul a refuzat să administreze proba cu înregistrările camerelor de supraveghere în şedinţă publică, iar din încheierea de confirmare a soluţiei că acestea nu au fost vizionate nici la deliberare.

Cât priveşte prezumţia de nevinovăţie încălcată de judecătorul de cameră preliminară, aceasta este strâns legată de imparţialitatea instanţei, deoarece numai în faţa unei instanţe independente şi imparţiale pot fi în mod adecvat administrate probatorii, cu respectarea principiilor şi garanţiilor echitabilitaţii procedurii, pentru a se evita erorile judiciare. În schimb, judecătorul s-a raportat strict la conţinutul ordonanţei, considerând ab initio că acesta este conform realităţii, fără a mai necesita vreo verificare.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat să se constate că procurorul din cadrul PÎCCJ, desemnat pentru soluţionarea plângerii, a desconsiderat rolul atribuit prin lege acestuia şi a pronunţat soluţii de clasare în lipsa unei minime anchete, ceea ce reprezintă o modalitate abuzivă prin care se aduce atingere dreptului la un proces echitabil. S-a solicitat desfiinţarea ordonanţei atacate din dosarul nr. x/2024 şi dispunerea continuării urmăririi penale în cauză. De asemenea, s-a apreciat că pentru efectivitatea urmăririi penale, se impune să se pună în vedere procurorului în primul rând solicitarea celor trei dosare integrale şi a urmelor acestora de la PCA Iaşi şi de la CA Iaşi.

La data de 05 mai 2025, prin e-mail, petentele au transmis la dosar concluzii scrise, arătând că, efectuând copii după suporturile optice la care a făcut referire PÎCCJ în adresa de comunicare a dosarului, au constatat că de pe DVD-ul intitulat "PROBE" şi inscripţionat de către subsemnata cu denumirea "PROBE AUDIO-VIDEO", din cele 27 fişiere mai există doar 16, lipsind fişierele numerotate de la 08 la 18 inclusiv, acelea reprezentând extrase din înregistrările de pe camerele de supraveghere ale Mănăstirii din diferite unghiuri şi perspective. Pe fondul plângerii, au făcut referire la nelegalitatea procedurii şi au solicitat ca instanţa supremă să se raporteze la cauză fără a lua în considerare persoanele, dar mai ales funcţiile deţinute de cei doi făptuitori.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport de criticile formulate, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 340 C. proc. pen.., după respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare pronunţată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen.. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire este reglementată prin dispoziţiile art. 341 C. proc. pen.., iar judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele de cercetare penală, respectiv a soluţiei date.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că soluţia de clasare, cuprinsă în ordonanţa ce face obiectul cauzei pendinte, este legală şi temeinică.

Ordonanţa de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 45/II-2/2025 din 10 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet, face referire la fapte penale care au fost examinate în mai multe dosare penale în a căror soluţionare petentele au arătat că s-au comis fapte penale de către judecători şi procurori. În consecinţă, în cele ce urmează, vor fi analizate considerentele ce decurg din modul de soluţionare a respectivelor cauze şi care au determinat petentele să sesizeze în legătură cu săvârşirea de infracţiuni de către judecători şi procurori.

Petentele au formulat plângere cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., de către magistraţii C. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, de procurorul ierarhic superior şi de magistratul D., judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi, cu privire la soluţiile dispuse de procuror şi respectiv judecător în dosarele penale nr. x/2022 şi nr. y/2023 şi în încheierea nr. 56/CP de la 04.12.2024 în dosarul nr. x/2024.

Prin încheierea nr. 56 din 04.12.2024, judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondate plângerile formulate de petente împotriva soluţiilor de clasare dispuse de procuror prin ordonanţa emisă la data de 16.01.2024 în dosarul de urmărire penală nr. 761/259/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iaşi.

Judecătorul D. a soluţionat dosarul nr. x/2024 prin încheierea nr. 10 din 19 februarie 2024, admiţând cererea formulată de Parchetul de le lângă Curtea de apel Iaşi şi confirmând soluţiile de renunţare la urmărire penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe dispuse în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iaşi.

În concret, prin plângerea formulată, petentele A. şi B. au arătat că sunt nemulţumite de soluţia adoptată în cauză, deoarece procurorii nu au administrat probele necesare pentru aflarea adevărului, nefiind audiate în calitate de persoane vătămate. Petentele au susţinut caracterul obligatoriu al audierii lor de către procuror în orice condiţii, arătând că modalitatea în care s-au administrat probatoriile, în care s-a desfăşurat urmărirea penală, a condus la săvârşirea în concret de fapte culpabile ale celor doi magistraţi, în desfăşurarea activităţilor de serviciu. Petentele au susţinut că procurorul era obligat să dispună audierea lor, să facă o verificare in concreto a dosarului pentru a ancheta dacă au fost încălcate de cei doi magistraţi textele de lege indicate. În schimb, procurorul nu a făcut nicio referire la aspectele pe care le-au indicat în plângere, iar motivarea ordonanţei este generală şi abstractă.

În examinarea plângerii formulate de petente urmează să fie analizate actele de urmărire penală în dosarele penale care au condus la soluţiile criticate în cauza de faţă, deoarece conduitele care fac obiectul plângerii sunt legate de soluţii anterioare cu privire la faptele avându-le ca părţi vătămate pe B. şi A..

Nu există fundament pentru tragerea la răspundere penală atunci când unicul temei al faptelor penale reclamate este interpretarea mijloacelor de probă administrate de către procuror sau de către judecător. Suplimentarea gradelor de jurisdicţie împotriva soluţiei care nemulţumeşte una dintre părţile raportului juridic nu este posibilă prin promovarea unei plângeri penale împotriva judecătorului sau procurorului care au soluţionat o cauză penală, în limitele competenţelor proprii.

Analizând ordonanţa procurorului, prin prisma criticilor formulate de petent şi în limitele prevăzute de art. 341 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora soluţionarea plângerii se face pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate, Judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală faţă de intimaţii indicaţi în plângere (care au calitatea de procuror şi judecător) este legală şi temeinică, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., împrejurare care a determinat, în mod just, pronunţarea unei soluţii de clasare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petente.

În procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen.., se analizează dacă aspectele sesizate de un petent prin plângerea penală au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă utile în raport de faptele reclamate, iar soluţia de clasare dispusă de procurorul de caz este susţinută prin conţinutul acestor probe. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, nu se poate realiza un real control jurisdicţional cu privire la soluţia Parchetului.

În speţa de faţă, petentele şi-au exprimat nemulţumirea faţă de soluţiile dispuse de procuror în dosarele penale nr. x/2022 şi nr. y/2023 şi de hotărârea pronunţată de judecătorul D. din cadrul Curţii de Apel Iaşi privind soluţionarea cererii de confirmare a soluţiei de clasare din dosarul nr. x/2022 (încheierea nr. 10 din 19.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori).

Aşadar, petentele au solicitat efectuarea de cercetări faţă de C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, faţă de procurorul ierarhic superior şi faţă de D., judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.

Cele două norme au următorul conţinut:

- favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.): Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

- abuzul în serviciu [art. 297 alin. (1) C. pen..]: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice .

Petentele au susţinut că procurorul a încălcat normele de profesionalism şi deontologie profesională şi principiul legalităţii activităţii urmăririi penale, a delegat efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, nu a administrat probe, iar martora E., a depus ulterior audierii sale cereri şi documente în calitate de apărător ales al lui F.. De asemenea, au susţinut că urmărirea penală în dosarul nr. x/2022 a fost incompletă şi nelegală, iar în dosarul nr. x/2023 nu a fost ataşată declaraţia dată de E..

În ceea ce îl priveşte pe judecător, în opinia petentelor, ilicitul penal a constat în aceea că nu a verificat verifica legalitatea şi loialitatea administrării probelor în cursul procedurii de confirmare, trebuind să trimită cauza în vederea completării urmăririi penale. S-a susţinut că judecătorul trebuia să urmărească camerele de supraveghere de unde reieşea că fapta reţinut în sarcina petentei A. nu există, însă judecătorul nu a administrat proba cu înregistrările camerelor de supraveghere nici în şedinţă publică.

Contrar susţinerilor, petentelor, în cauză, a fost îndeplinită obligaţia instituită în sarcina organelor judiciare de a efectua o anchetă aptă să formeze convingerea unui observator independent că plângerea a fost analizată de o manieră rezonabilă.

Declaraţia martorei E. (avocat din cadrul Baroului Iaşi) de la data de 10.02.2022 nu poate reprezenta o împrejurare esenţială în situaţia în care acuzarea a reţinut deja o situaţie de fapt pe baza unor alte probe şi a dispus deja o soluţie în conformitate cu art. 318 C. proc. pen.,

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi nu mai poate analiza legalitatea soluţiilor date în conformitate cu art. 318 C. proc. pen.., ci doar soluţia cu a cărei legalitate este sesizat în cauza de faţă, respectiv prezenţa sau absenţa elementelor de ilicit penal în activitatea procurorului, respectiv a judecătorului care au analizat, fiecare în parte, conform competenţelor date de lege, o cauză penală care era în legătură cu un martor la o fapta faţă de care, anterior, se dispusese soluţia din art. 318 C. proc. pen.

Procurorul a cărui conduită este indicată de petente ca întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv favorizarea făptuitorului şi-a motivat soluţia în sensul că: Din însuşi conţinutul plângerii rezultă că ceea ce este sesizat ca fiind un abuz, sunt chiar soluţiile dispuse, fără indicarea niciunui alt element de natură să sugereze existenţa unui raport de drept penal. Procurorul a mai reţinut că în plângere, în sprijinul celor sesizate nu este invocată decât propria convingere derivată din nemulţumirea subiectivă firească, fapt care însă nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale.

Concluzionând, procurorul a arătat că în cauză nu se constată fapte sau elemente concrete care să indice existenta relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către magistraţii reclamaţi, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce le reglementează activitatea, aceasta fiind una de a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile.

Exercitarea de către magistraţi a atribuţiilor de serviciu în lipsa unor elemente de natura a le pune la îndoială buna credinţă, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei penal antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu, este necesar să existe O atribuţie de serviciu încălcată şi prevăzută în legislaţia primară, după cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuţie nu poate fi confundată cu rezultatul desfăşurării activităţii de jurisdicţie, împrejurare care nu intră sub incidenţa legii penale.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, şi justificarea existenţei lor, în acest context nemulţumirile părţilor implicate în proces, cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei, trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a soluţionat cauza.

În consecinţă, în lipsa indicării unor circumstanţe ilicite de adoptare a soluţiilor sau unui mod contrar cu legea de administrare probelor, urmărite de către magistraţi în administrarea probelor, nu va exista ilicit penal.

Procurorul a constatat că din cele expuse în plângere nu se poate reţine că magistraţii reclamaţi au acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate în contextul instrumentării cauzelor contestate de către acestea, în condiţiile în care soluţiile dispuse s-au bazat pe probe legal administrate, a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare şi nu al părţilor implicate în actul de justiţie. Activitatea magistraţilor judecători este una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii Implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţi lor ca urmare a plângerii penale a părţii nemulţumite.

De asemenea, a arătat că, atât doctrina cât şi practica judiciară, au apreciat că indicarea, în plângerea penală, a unei încadrări juridice care, de facto, nu corespunde cu descrierea faptelor, nu obligă organul de urmărire penală să efectueze cercetări şi să se pronunţe cu privire la toate încadrările juridice şi toate persoanele indicate în plângerea penală.

Se observă că procurorul a constatat că nu se poate reţine comiterea vreunei fapte de natură penală în ceea ce priveşte conduita indicată de către petentele A. şi B. şi nu s-au identificat fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare şi a dispus clasarea cauzei. S-a reţinut în ordonanţă că plângerea care a format obiectul cercetărilor relevă doar nemulţumirea subiectivă a persoanelor vătămate faţă de soluţia dispusă, fapt care, însă, nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale în lipsa unor elemente concrete privind săvârşirea unor infracţiuni.

Judecătorul de cameră preliminară a cărui conduită este indicată de petente ca întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv favorizarea făptuitorului, prin încheierea nr. 10 din 19.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, analizând, în condiţiile art. 318 alin. (15) C. proc. pen.., cererea de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărirea penală din 16.01.2024, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, şi-a motivat hotărârea reţinând că:

Dacă soluţia de renunţare la urmărirea penală a fost pronunţată în cursul urmăririi penale in rem, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a existenţei unei minime evidenţe că fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

Analiza realizată de procuror şi, subsecvent, de instanţa care verifică soluţia de renunţare la urmărirea penală este diferită de cea realizată de instanţa chemată să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului. Dacă în primul caz sunt avute în vedere, în funcţie de momentul pronunţării soluţiei de renunţare la urmărirea penală, fie minima existenţă a elementelor care determină concluzia că fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., fie bănuielile rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta, fie existenţa probelor din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune, în cel de-al doilea caz instanţa va constata, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Judecătorul de camera preliminară constată că în cauză sunt elemente cu privire la existenţa infracţiunilor de lovire sau alte violenţe din 09.11.2022 pentru care s-au dispus soluţiile de renunţare la urmărirea penală.

Astfel, fiind audiat, martorul H. a declarat că este preot în cadrul Mănăstirii Vlădiceni, iar la data de 09.11.2022, în jurul orei 1730, se afla împreună cu preotul F. în paraclis şi a fost anunţat că în interiorul bisericii se află două femei care tulbură liniştea. A mers împreună cu preotul F. să vadă ce se întâmplă, le-a recunoscut pe BB. şi când acestea l-au văzut pe preotul F., A. a scos telefonul mobil pentru a-l filma. Preotul F. le-a cerut să lase enoriaşii în pace şi să părăsească curtea mănăstirii. Din locul în care se afla, la aproximativ 7-8 metri, martorul a putut observa că A. i-a pus piedică preotului F., care s-a dezechilibrat şi, în timp ce se deplasa spre B., a căzut pe beton.

Din declaraţia martorului U. reiese că una dintre surori a început să-l filmeze pe preot, acesta i-a cerut să nu-l mai filmeze pentru că nu este de acord, a văzut martorul că în timpul discuţiei cu preotul F., numita A. i-a pus piedică preotului şi CC. l-a îmbrâncit, preotul s-a dezechilibrat şi a căzut în genunchi.

Şi martora E. a declarat cu ocazia audierii că din locul în care se afla a observat cum A. i-a pus piedică preotului F., iar B. l-a împins cu mâinile, preotul s-a dezechilibrat şi a căzut.

Fiind audiată, martora X. a declarat că la un moment dat a observat că una dintre surori l-a împins pe preot, iar cealaltă i-a pus piedică, în urma căreia preotul a căzut.

Martora J. a arătat că a auzit de la enoriaşi ce ieşeau din biserică faptul că una dintre cele două femei care au tulburat liniştea i-ar fi pus piedică preotului F., care ar fi căzut pe beton.

Martora W. a declarat că de la persoanele prezente la biserică a aflat că preotul F. a căzut la pământ, deoarece a fost împiedicat însă nu ştie de către cine.

Martora Y. a arătat că de la persoanele de faţă a auzit că una dintre surori i-ar fi pus piedică preotului F., acesta căzând la pământ.

Martora T. a declarat că a auzit de la alte persoane că preotului F. i s-a pus piedică de către o persoană.

Din depoziţia martorei V. rezultă că a auzit de la alte persoane care erau de faţă că una dintre numitele A. şi B. i-ar fi pus piedică preotului F., cel din urmă căzând la pământ.

Martorul S. a arătat că a aflat despre incident în acea seară de la persoanele prezente la mănăstire, respectiv că între preotul F. şi BB. a fost un conflict, mai exact, una dintre cele două i-a pus piedică preotului, ulterior acesta ar fi lovit pe una dintre ele.

În ceea ce priveşte lovirea persoanei vătămate B., aceasta nu a fost negată de numitul F., care a declarat cu ocazia audierii că i-a aplicat o lovitură cu palma în zona umărului, iar din umăr palma a deviat peste cap şi mâna în care avea telefonul. În urma loviturii primite, B. a căzut la pământ.

Lovirea persoanei vătămate B. de către numitul F. este confirmată de înregistrările video aflate la dosar.

Raportul de expertiză medico - legală nr. x din 10.05.2023 întocmit de IML Iaşi a concluzionat că numita B. a suferit în noiembrie 2022 un traumatism cu echimoze, tumefacţie, excoriaţie şi tenosinovită în lunga porţiune a bicepsului brahial drept. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu mijloc contondent (palmă, pumn) urmată de cădere şi pot data din 09.11.2022, necesitând 5-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

De asemenea, din concluziile certificatului medico-legal nr. x/14.11.2022 întocmit de IML Iaşi, rezultă că numitul F. a prezentat tumefacţie, echimoză, excoriaţie, leziuni care au putut fi produse prin cădere, pot data din 09.11.2022 şi au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

Infracţiunea constă în lovirile sau violenţele prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.

Deci, este necesar ca traumatismul produs să necesite pentru vindecare între 1 şi 90 de zile de îngrijiri medicale.

Ca atare, gravitatea in abstracto a faptelor cercetate, reflectată în regimul sancţionator, dar şi gravitatea in concreto, evaluată în principal prin prisma numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru restabilirea sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor vătămate (sub 10 zile în cazul ambelor persoane vătămate, respectiv 1-2 zile pentru numitul F. şi 5-7 zile pentru numita B.), justifică soluţiile adoptate de procuror, conţinutul faptelor, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, împrejurările concrete de săvârşire, urmările care s-ar fi putut produce, nefiind de natură a contrabalansa elementele anterior menţionate şi a evidenţia un pericol social major, incompatibil cu soluţiile de renunţare la urmărirea penală dispuse.

Nu poate constitui obiect al procedurii prevăzute de art. 318 alin. (12)-16 C. proc. pen.. verificarea legalităţii şi loialităţii administrării probelor în cursul urmăririi penale ori a legalităţii actelor procesuale sau procedurale efectuate de organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară, neputând să dispună nici schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Prin prisma acestui aspect, judecătorul constată, referitor la atribuţiile preoţilor, potrivit clasificării ocupaţiilor din România, că specialiştii în religie perpetuează tradiţiile sacre, practicile şi credinţele religioase. Aceştia oficiază servicii religioase, celebrează sau administrează ritualurile unei credinţe religioase sau confesionale, oferă îndrumare spirituală şi morală şi îndeplinesc alte funcţii asociate cu practicarea unei religii.

Or, la momentul când preotul a lovit-o pe numita B., nu se afla în exercitarea acestor atribuţii. Ieşise din paraclis şi a mers în curtea mănăstirii pentru a încerca să asigure ordinea, activitate ce nu se circumscrie atribuţiilor specialiştilor în religie, lăcaşul de cult având angajat personal de pază pentru aceasta.

Examinând, în ansamblu, toate criteriile prevăzute de lege pentru dispunerea soluţiilor supuse confirmării, constatate ca fiind legale şi temeinice în procedura internă, în funcţie de tipul infracţiunii pentru care s-au făcut cercetări, informaţiile existente despre fapte şi persoana fiecărui făptuitor, judecătorul de cameră preliminară apreciază că analiza procurorului asupra inexistenţei interesului public subzistă, hotărârea procurorului de a renunţa la realizarea activităţilor de investigare a infracţiunilor săvârşite şi la tragerea la răspundere penală a persoanelor, fiind fondată.

În consecinţă, judecătorul a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în baza art. 318 alin. (15) C. proc. pen.., a confirmat soluţiile de renunţare la urmărirea penală adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2022, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe.

În aceste coordonate şi, totodată, reevaluând ansamblul actelor de urmărire penală, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată, la rândul său, că în speţă nu există indicii privind comiterea unor fapte penale dintre cele sesizate de petente referitor la magistraţii - procuror şi judecător - implicaţi în soluţionarea dosarelor, incidenţa temeiului de clasare, prevăzut de art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., fiind astfel corect reţinută prin ordonanţa de clasare atacată în cauză.

Faţă de cele ce preced, soluţia dată prin încheierea nr. 56 din 04.12.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 nu indică niciun element de ilicit penal., astfel cum s-a constatat şi de către parchet.

Aşadar, se constată că argumentaţia procurorului reflectă considerentele esenţiale pentru care organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există. S-au avut în vedere declaraţiile martorilor date în dosarul nr. x/2022 (respectiv, martorii I., J., L.), dar şi celelalte probe administrate în cauză (fişa de intervenţie întocmită de lucrătorii de poliţie din cadrul secţiei 5 a Municipiului Iaşi din data de 31.08.2022), fiind vizionate şi imaginile video surprinse în exteriorul mănăstirii Vlădiceni, dar, s-a constatat că, din cauza calităţii slabe a înregistrării, acestea nu pot reda cu exactitate evenimentele petrecute în seara de 09.11.2022. Mai mult, se observă că actele şi lucrările dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au fost examinate şi de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de apel, cu ocazia soluţionării plângerilor formulate de petente împotriva soluţiilor date în dosar.

Totodată, se constată că procurorul a analizat şi dosarul nr. x/2023 în care petentele solicitau tragerea la răspundere penală a avocatei E. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., constatându-se că ordonanţa dată în acest dosar a fost desfiinţată, fiind trimisă cauza la Parchet în vedere completării urmăririi penale (Încheierea din 04.07.2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, filele x d.u.p.).

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi notează că pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la presupunerea rezonabilă că, în cauză, s-a săvârşit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal. Or, în speţă, contrar susţinerilor petentelor A. şi B. din plângerea formulată, din situaţia de fapt expusă şi din verificarea ansamblului actelor aflate la dosar, se constată că nu se conturează elementele concrete ale vreunei infracţiuni în sarcina procurorului care a instrumentat dosarele penale nr. x/2022 şi nr. y/2023

De asemenea, se constată că şi criticile referitoare la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., de către judecătorul din cadrul Curţii de Apel Iaşi, sunt nefondate, întrucât din situaţia de fapt expusă şi din examinarea încheierii nr. 10 din 19.02.2024 pronunţată de acesta, nu rezultă elementele concrete ale vreunei infracţiuni. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi constată că anchetarea magistraţilor trebuie să vizeze doar actele de conduită ce au conotaţii ilicite, care au fost adoptate distinct şi suplimentar pronunţării unei soluţii prevăzute de lege. În lipsa oricăror indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, simpla nemulţumire, subiectivă, a unei părţi ori subiect procesual, faţă de o măsură sau o soluţie dispusă într-o procedură judiciară, nu poate constitui temeiul angajării răspunderii penale a magistratului care a dispus-o. Activitatea fiecăruia dintre participanţii la înfăptuirea actului de justiţie este supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, acolo unde legea prevede, sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În continuare, se apreciază că argumentele petentelor referitoare la împrejurarea că ordonanţa procurorului nu este suficient motivată, sunt nefondate, aceasta fiind suficient motivată, corectă şi completă, susţinând soluţia dată şi nu se poate reţine existenţa ilicitului penal. Mai mult, conform jurisprudenţei internaţionale, obligaţia de motivare a unei decizii de către organul judiciar nu implică un răspuns detaliat la fiecare dintre argumentele părţilor.

În ceea ce priveşte nemulţumirea petentelor cu privire la faptul că nu au fost audiate în calitate de persoana vătămată, se observă că din cuprinsul plângerii nu rezultă date sau informaţii minime cu privire la existenţa infracţiunilor imputate, astfel că, în absenţa unor atare date factuale, elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii clare a procurorului de caz, neexistând niciun element/indiciu de natură a justifica necesitatea unei suplimentări a probaţiunii (de exemplu: audierea în calitate de persoană vătămată a petentelor). Ordonanţa este fundamentată în fapt şi în drept, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea lor a infracţiunilor reclamante de petente cu privire la persoanele faţă de care se plâng. Se apreciază că, în mod temeinic, în speţă, procurorul a apreciat că probele administrate în dosarul de urmărire penală nu confirmă faptele sesizate, sens în care a fost reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În mod similar s-a constatat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Încheirea nr. 45 din 08 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022) că atunci când nu există legătură de cauzalitate între actul de conduită imputat prin plângere şi rezultatul pe care petentul, prin plângere, îl asociază cu vătămarea sa, iar, totodată, persoana care se consideră vătămată nu indică probe care să fie utile soluţionării cauzei (în raport de intimaţii din plângere), soluţia de clasare pe considerentul inexistenţei faptei este corectă, faţă de înscrisurile aflate la dosar, chiar în absenţa administrării de probe suplimentare.

Pe cale de consecinţă, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi concluzionează că ordonanţa atacată este temeinică şi legală, neexistând motive pentru desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se completa urmărirea penală, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea lor a infracţiunilor reclamante de petente.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentele A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 45/II-2/2025 din 10 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petentele la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentele A. şi B. împotriva ordonanţei de clasare nr. 12/76/P/2024 din 16 ianuarie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 45/II-2/2025 din 10 martie 2025 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

Obligă petentele la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 06 mai 2025.