Prosecution's cassation appeal rejected; limitation-triggered termination of influence peddling upheld, bribery convictions and confiscation preserved

Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23/F din 03 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2016:

I. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii continuate de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale comise în perioada 2012-2015 în legătură cu B.), la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii continuate de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale comise în perioada 2014-2015), la 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pretins comisă în 2011 în legătură cu C.), deoarece fapta nu a existat.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai mare de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu o treime din pedeapsa care nu se mai execută, şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul A. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, începând cu data de 19.10.2015 şi până la data de 05.01.2018.

II. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D., pentru comiterea infracţiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale comise în perioada 2014-2015), la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 4 ani, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului D. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., iar, în baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca acesta să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul D. ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un program de reintegrare socială, precum şi să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei Zalău, jud. Sălaj, ori Primăriei Meseşenii de Jos, jud. Sălaj.

Potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea parţială a contractului autentificat sub nr. x/17.12.2013 la BNP E., prin care F. a cumpărat terenul în suprafaţă totală de 8.433 mp situat în municipiul Zalău (format din suprafaţa de 1290 mp, 1570 mp, 1470 mp, 2440 mp, 1663 mp), numai în ceea ce priveşte suprafaţa de 1570 mp teren intravilan înscrisă în CF nr. x Zalău, nr. cad/topo x Zalău, şi desfiinţarea totală a contractului autentificat sub nr. x/25.02.2014 la BNP G. prin care cumpărătorul D. a cumpărat suprafaţa totală de 831 mp teren intravilan înscris în CF nr. x Zalău, nr. cadastral x, situată în Zalău, parcela "H.", categoria de folosinţă arabil, tarla nr. x, parcelă nr. 866/2.

Conform art. 291 alin. (2) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 278.216 RON şi suprafaţa de teren de 1570 mp înscris în CF x, număr cadastral x situat în mun. Zalău, strada x nr. 1, jud. Sălaj, proprietate tabulară a lui F. şi I..

Conform art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul D. terenul în suprafaţă de 831 mp, înscris în CF nr. x Zalău, situat în Zalău str. x, şi suma de 4.262,58 RON, proprietate tabulară a lui D. şi J..

Conform art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurator dispus prin ordonanţa din 14.01.2016 a DNA- S.T.Cluj în dosarul nr. x/2015 asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului A.:

- imobil în suprafaţă de 550 mp teren situat în Zalău, strada x, înscris în CF nr. x cu nr. cadastral x şi imobil în suprafaţă de 158 mp situat în Zalău, strada x nr. cadastral x,

- imobil în suprafaţă de 1400 mp teren situat în extravilanul municipiului Zalău înscris în CF x nr. cadastral x şi terenul în suprafaţă de 1600 mp teren situat în extravilanul municipiului Zalău, înscris în CF x nr. cadastral x, dobândite prin contractul autentic 7890/29.08.2008,

- imobil în suprafaţă de 1500 mp situat în intravilanul municipiului Zalău, înscris în CF x a municipiului Zalău nr. cadastral x dobândit prin contract autentic x/2007,

- imobil teren în suprafaţă de 1570 mp teren situat în Zalău, strada x, nr. 1, înscris în CF x nr. cadastral x,

- iar în ceea ce priveşte pe inculpatul D., asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 831 mp situat în Zalău, strada x, nr. 11, înscris în CF x.

S-a constatat că, în ceea ce priveşte imobilul clădire în suprafaţă de 158 mp situat în Zalău, strada x, nr. 1, înscrisă în CF x a municipiului Zalău, sechestrul a fost ridicat prin încheierea nr. 131/J/05.10.2020 dată în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus arhivarea, odată cu dosarul cauzei, a suporţilor optici care conţin activitatea de supraveghere tehnică cu seria x.

În final, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 25.000 RON, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., din care suma de 17.000 RON cade în sarcina inculpatului A. şi suma de 8.000 RON în sarcina inculpatului D., ţinând cont de faptul că au fost provocate într-o mai mare măsură de cel dintâi, atât în faza de urmărire penală, cât şi cea a judecăţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului A., care a pretins în luna septembrie 2012 şi a primit în perioada 03.10.2013-24.08.2015, în mod direct suma totală de 115.816 RON şi indirect suma de 162.400 RON, precum şi suprafaţa de teren de 1570 mp înscris în CF x, situată pe strada x nr. 1 din municipiului Zalău, proprietate tabulară a soţilor F. şi I., în schimbul ajutorului acordat martorului B. la reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie asupra terenurilor agricole, invocând influenţa de care se bucura asupra unor funcţionarilor nenominalizaţi cu atribuţii în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate şi punerii în posesie din cadrul Primăriei municipiului Zalău care va duce la reuşita demersului, influenţă reală care a dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării în perioada iulie 2013 - iulie 2015 a celor 4 titluri de proprietate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale legate de eliberarea titlurilor de proprietate).

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, calificată prin scop, prevăzând şi urmărind rezultatul faptelor sale. Urmarea imediată a constat în starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi punerea în posesie, iar urmarea imediată rezultă din materialitatea faptelor, infracţiunea fiind una de pericol abstract.

Constatând că fapta există, a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi este imputabilă inculpatului, instanţa l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. Întrucât circumstanţele concrete ale infracţiunii comise de inculpat reflectă şi o stare de nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, în participarea la organizarea şi reprezentarea comunităţii din care face parte, au fost interzise dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a mai reţinut că faptele inculpatului A., care, la datele de 25.02.2014 şi respectiv de 03.09.2015, a dat inculpatului D. foloase necuvenite, transmiţând acestuia dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 831 mp teren intravilan în valoare de 69.056 RON, provenită din terenurile pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea martorului B. şi fratelui acestuia prin x/25.10.2013, înscrisă în CF nr. x Zalău, situată în Zalău str. x, prin intermediul contractul autentic de vânzare cumpărare nr. x/25.02.2014, interpunerea martorului F. şi stabilirea unei preţ care nu a fost plătit, respectiv i-a remis inculpatului D., suportând contravaloarea ei, cantitatea totală de 876 bucăţi cărămidă tip K. în sumă de 4.262,58 RON livrată de către S.C. L. S.A. către S.C. M. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului D. în calitate de subprefect al judeţului Sălaj care au dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării x/10.09.2013 şi x/25.10.2013 martorului B. şi fratelui acestuia, respectiv în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului D. în calitate de şef al Serviciului fond funciar din cadrul Primăriei Municipiului Zalău şi membru al Comisiei locale de fond funciar Zalău care au dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării x/29.09.2014 şi x/27.07.2015 martorului B. şi fratelui acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Sub aspectul laturii subiective, s-a subliniat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, calificată prin scop, prevăzând şi urmărind rezultatul faptelor sale, iar urmarea imediată, ce a rezultat din materialitatea acestora, a constat în starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi punerea în posesie.

Constatând că fapta există, a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi este imputabilă inculpatului, instanţa l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. Întrucât circumstanţele concrete ale infracţiunii comise de inculpat au reflectat şi o stare de nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, în participarea la organizarea şi reprezentarea comunităţii din care face parte, au fost interzise dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Totodată, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului D., care la data de 25.02.2014 şi respectiv 03.09.2015, a primit de la inculpatul A. foloase necuvenite reprezentând dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 831 mp teren intravilan în valoare de 69.056 RON, provenită din terenurile pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit în favoarea martorului B. şi fratelui acestuia prin x/25.10.2013, înscrisă în CF nr. x Zalău, situată în Zalău str. x, prin intermediul contractul autentic de vânzare cumpărare nr. x/25.02.2014, interpunerea martorului F. şi stabilirea unei preţ care nu a fost plătit, respectiv a primit de la inculpatul A. foloase necuvenite reprezentând cantitatea totală de 876 bucăţi cărămidă tip K. în sumă de 4.262,58 RON livrată de către S.C. L. S.A. către S.C. M. S.R.L., în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitate de subprefect al judeţului Sălaj care au dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării x/10.09.2013 şi x/25.10.2013 martorului B. şi fratelui acestuia, respectiv în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitate de şef al Serviciului fond funciar din cadrul Primăriei Municipiului Zalău şi membru al Comisiei locale de fond funciar Zalău care au dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării x/29.09.2014 şi x/27.07.2015 martorului B. şi fratelui acestuia, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi alegerea modalităţii de executare, instanţa a ţinut cont de criteriile generale prevăzute de lege, de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, de natura şi gravitatea rezultatului produs, de motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, de antecedenţa penală a infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

S-a mai constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi în legătură cu punerea în posesie a martorului C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în varianta alternativă a pretinderii de foloase prin acceptarea promisiunii unui procent minim de 1% din valoarea terenurilor care urmau a fi vândute.

În urma analizării probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că se impune achitarea inculpatului, întrucât din probe nu rezultă, fără dubiu, că pretinderea ori acceptarea promisiunii a avut loc, mai ales în condiţiile arătate de martorul C.. S-a menţionat că elementul material al infracţiunii este dovedit direct numai prin declaraţiile martorului, în condiţiile în care martorul N. nu a confirmat nici măcar faptul că C. i-ar fi spus despre o atare înţelegere. S-a subliniat că, întrucât martorul C. a decedat între timp, nu a putut fi audiat nemijlocit la Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru lămurirea inadvertenţelor apărute în declaraţiile acestuia, după ce a intrat în contact cu inculpatul A., care i-a asigurat transportul la DNA ST Cluj, conform declaraţiei martorului O.. În plus, nu s-a reţinut că inculpatul A. ar fi primit, în virtutea acestei pretinse înţelegeri, vreo parte din sumele de bani plătite de cumpărătorii terenurilor, deşi acesta a fost prezent la majoritatea tranzacţiilor încheiate la notar şi a primit personal cele mai multe sume de bani plătite de aceşti martori cumpărători. S-a avut în vedere că martorul C. a arătat că a încasat sumele aferente contractelor încheiate, peste 307.884 RON.

În atare situaţie, prima instanţă a constatat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului A. în acest sens bazându-se doar pe declaraţia martorului, care nu a fost audiat nemijlocit de instanţă, fără ca aceasta să se coroboreze cu alte probe care să fundamenteze concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestei fapte. Aşa fiind, dând prioritate cauzei prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa nu a mai analizat dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile legale privitoare la prescripţia răspunderii penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Cluj (sub aspectul greşitei achitări a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă vizând pe martorul C.) şi inculpaţii A. şi D., sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - S.T. Cluj şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 03 martie 2023 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care a fost desfiinţată cu privire la soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A., soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. şi cu privire la conţinutul pedepselor complementare şi a celor accesorii aplicate inculpatului D. şi, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită în septembrie 2012 în legătură cu B. (ca urmare a înlăturării celor 3 acţiuni materiale din perioada 03.10.2013-24.08.2015 în legătură cu B.), întrucât a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită în anul 2011 în legătură cu C.), întrucât a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale.

S-au aplicat inculpatului D. pedepsele complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie publică care implică atribuţii privind retrocedarea ori stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sau emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-au aplicat inculpatului D. pedepsele accesorii cu acelaşi conţinut, respectiv cele prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul D. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 03 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În baza art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D. la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuieli judiciare în apel, iar restul cheltuielilor judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut starea de fapt conformă cu probele legal administrate în cursul urmăririi penale şi în cele două cicluri procesuale, motiv pentru care au fost păstrate, în bună parte, în cuprinsul deciziei, astfel că, în argumentare, respectivele probe nu au fost reluate.

S-a arătat că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că înţelegerea iniţială dintre inculpatul A. şi martorul B. a fost ca, în schimbul ajutorului acordat martorului la reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie asupra terenurilor agricole, lăsând să se înţeleagă influenţa de care se bucura asupra unor funcţionarilor nenominalizaţi cu atribuţii în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate şi punerii în posesie din cadrul Primăriei municipiului Zalău care va duce la reuşita demersului (influenţă reală care a dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării în perioada iulie 2013 - iulie 2015 a celor 4 titluri de proprietate, x/10.09.2013, x/25.10.2013, x/29.09.2014 şi x/27.07.2015), ulterior obţinerii titlurilor de proprietate, pe măsură ce terenurile vor fi vândute de către inculpat, acesta să încaseze banii şi să remită o parte din sumele primite martorului, sume lăsate la aprecierea inculpatului A.. Prin urmare, pretinderea, ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă, a avut loc şi a condus la consumarea infracţiunii în luna septembrie a anului 2012, când s-au stabilit modalitatea de colaborare dintre inculpat şi martor, precum şi modalitatea de plată, iar acţiunile de primire s-au realizat în perioada 03.10.2013-24.08.2015, fiecare ulterior acţiunilor funcţionarilor, respectiv ulterior emiterii titlurilor de proprietate, astfel că aceste acţiuni nu constituie o nouă modalitate de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă.

S-a apreciat că infracţiunea de trafic de influenţă poate fi comisă în formă continuată când în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale traficantul de influenţă pretinde la intervale diferite de timp diverse sume de bani pentru a-şi exercita influenţa, caz în care, într-adevăr, s-ar epuiza la data ultimului act de executare, însă, în cauză, inculpatul A. nu a şi primit sumele de bani anterior acţiunilor funcţionarilor pentru a-i determina pe aceştia să acţioneze în sensul emiterii titlurilor de proprietate, acţiunile de primire de foloase având loc ulterior eliberării respectivelor titluri.

Astfel, Curtea a reţinut că faptele se circumscriu unei infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 C. pen., în formă simplă, săvârşită prin modalitatea pretinderii. S-a considerat că o schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea tuturor acţiunilor, în afară de prima, din cuprinsul formei continuate nici nu putea avea loc, întrucât valoarea juridică a acţiunilor nu putea fi anticipată înainte de evaluarea întregului probatoriu, care să conducă la concluzia lipsei de tipicitate a acţiunilor de trafic de influenţă, în forma primirii, adică la o soluţie de fond privind temeinicia acuzaţiei.

Pe altă parte, s-a menţionat că o discuţie cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor ar fi fost de prisos, având în vedere că, potrivit art. 154 C. pen., raportat la data săvârşirii faptelor (septembrie 2012) şi la termenul de prescripţie de 8 ani (pedeapsa pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., este de la 2 la 7 ani), acesta s-a împlinit în luna septembrie 2020. Sub acest aspect, s-a reţinut, că la data de 9 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. De la data publicării sale, decizia a devenit opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanţe atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor pe care se sprijină.

Or, în considerentele deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituţională a tranşat în mod explicit natura juridică a deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând şi consecinţele asociate pronunţării acesteia, în lipsa intervenţiei active a legiuitorului: absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).

Curtea a constatat că, la momentul soluţionării cauzei în apel, termenul de prescripţie al răspunderii penale se împlinise în luna septembrie a anului 2020, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în formă simplă reţinută în sarcina inculpatului A., motiv pentru care eventuala punere în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptelor nu ar putea conduce la schimbarea soluţiei raportat la infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât la acest moment există impedimentul exercitării acţiunii penale (prescripţia răspunderii penale), care a devenit incident. Continuarea verificării acuzării, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, s-a impus ca expresie a voinţei inculpatului A. din faţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud, voinţă juridică care nu a suferit altă modificare unilaterală (prin concluziile scrise depuse la data de 28 august 2023 a solicitat ca la calculul termenului prescripţiei să nu fie avute în vedere decretele porezidenţiale de instituire a stării de urganţă din 2020, subsidiar menţinerii cererii de achitare). S-a arătat că acesta este şi principalul argument pentru care se poate dispune măsura confiscări speciale, măsură de drept penal substanţial, chiar şi în absenţa răstunării prezumţiei de nevinovăţie prin hotărâre de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei. Al doilea argument, cu caracter general rezultă din interpretarea art. 4 din C. proc. pen. (orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă), care este similar cu art. 48 din Carta drepturilor fundamentale ale UE (orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi stabilită în conformitate cu legea), respectiv că vinovăţia se stabileşte în condiţiile legi şi prin hotărâre penală definitivă, care nu trebuie să fie în mod necesar de condamnare. De altfel, legea penală română permite stabilirea vinovăţiei chiar şi în cazul intervenirii prescripţiei răspunderii penale, la cererea expresă a inculpatului.

S-a subliniat că inculpatul a arătat în apărarea sa că nu ar fi pretins şi nici nu sunt dovezi privind o eventuală pretindere, însă în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi ulterior a arătat că sumele de bani pe care le-a obţinut reprezintă în fapt sume cuvenite, întrucât i-au fost cesionate drepturile viitoare asupra terenurilor. Or, o astfel de apărare, faţă de care inculpatul a rămas oarecum fidel, nu are valoare juridică, iar pe de altă parte, confirmă şi conţine esenţa pretinderii. Lipsa valorii juridice rezultă din faptul că cesiunea ar fi presupus o plată înainte din partea inculpatului (împrejurare care nici măcar nu a fost sugerată şi cu atât mai puţin afirmată), nicidecum o eventuală plată făcută din vânzarea bunurilor pe care pretinde că le-a dobândit prin cesiune;

însăşi afirmaţia unei cesiuni de bunuri viitoare presupune, prin esenţă, o înţelegere privind soarta juridică a bunurilor, anterioară dobândirii lor, ceea ce reprezintă o pretindere şi, totodată, singura modalitate raţională de a descifra înţelegerea din inculpat şi martor, privind cumpărarea de către inculpat a bunurilor martorului cu o parte din preţul vânzării lor, tot de către inculpat. Chiar dacă acţiunile de primire, care au fost dovedite, nu sunt fapte tipice de trafic de influenţă, ele stabilesc, suplimentar şi în mod indubitabil, acţiunea iniţială de pretindere care a cuprins şi înţelegerea de bază, mai cu seamă că procurile autentificate, prin care inculpatul a fost autorizat să vândă terenurile, au fost încheiate de fiecare dată la scurtă vreme de la emiterea titlurilor de proprietate, adică în baza unei înţelegeri iniţiale.

A doua consecinţă importantă a primirii sumelor de bani, chiar dacă nu este faptă penală tipică, este cea a confiscării speciale, dar nu în temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., ci în temeiul general prevăzut de art. 112 alin. (1) lit.

d) C. pen., respectiv bunurile care au fost date pentru a răsplăti inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în modalitatea pretinderii, aşa cum s-a reţinut mai sus. Cu privire la scăderea sumelor de bani cheltuite de către inculpat mai cu seamă pentru plata serviciilor de topografie îndeplinite de către martorul P., Curtea a reţinut că nu au caracter decontabil cheltuielile efectuate de către făptuitor în legătură cu săvârşirea infracţiunii, pentru a fi deduse sau scăzute din beneficiul infracţional.

În contextul analizei privind traficul de influenţă, Curtea a analizat şi apelul declarat de către Ministerul Public în raport de fapta de trafic de influenţă, prezentată în actul de sesizare ca urmare a demersurilor făcute de către inculpatul A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate a martorului C.. Instanţa de fond a reţinut că acuzaţia se întemeiază, în mare măsură, pe declaraţiile martorului C. care nu a mai putut fi audiat de către instanţa de fond, întrucât a decedat, motiv pentru care nu pot fi reţinute elemente de fapt din care să rezulte existenţa faptei.

S-a apreciat că, în principiu, argumentele teoretice ale instanţei de fond sunt judicioase, Curtea reţinând că o soluţie de stabilirea unei vinovăţii penale nu se poate întemeia, în cea mai mare măsură, pe probe care nu pot fi contestate în faţa unei instanţe şi, astfel, nu pot fi verificate. Însă, în cauza de faţă s-a observat că martorul a fost audiat în cursul urmării penale şi apoi în faţa Tribunalului Sălaj, în primul ciclu procesual, declaraţie care a fost menţinută prin decizia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare.

Consecvenţa din declaraţiile martorului, acurateţea detaliilor, împrejurarea că martorul a fost audiat şi de către o instanţă de judecată, cu garantarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpaţilor, precum şi faptul că martorul C. a prezentat, în esenţă, aceeaşi conduită a inculpatului A. ca şi martorul B., cu aceeaşi finalitate, respectiv obţinerea titlului de proprietate x, urmată de vânzarea terenurilor, împrejurări de fapt care trebuie socotite probe independente, conferă, în opinia instanţei de apel, greutate probatorie caracterizată şi suficientă pentru a nu înlătura declaraţiile martorului din primul ciclu procesual.

În faţa primei instanţe de fond, la data de 28 septembrie 2016, martorul a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul A. la sediul primăriei, observat de către acesta din urmă, în zilele în care verifica listele cu terenurile propuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Inculpatul s-a interesat de problemele martorului şi i-a propus să îl ajute spunând că se poate rezolva, asigurându-mă că totul se poate rezolva în mod legal ... nu cunosc şi nici nu l-am întrebat cum poate să obţină terenurile de la primărie ... am dedus că probabil d-ul A. are cunoştinţe, dar eu nu am fost efectiv cu dânsul la nimeni ... acesta nu mi-a spus prin ce modalitate porate să obţină terenurile, dar eu am dedus că are cunoştinţe, întrucât e logic şi bănuiam că nu are cum altfel.

Bănuiala martorului s-a bazat pe faptul că inculpatul i-a spus că poate rezolva o problemă privind dreptul de proprietate al martorului, în condiţiile în care martorul, titularul dreptului nu a reuşit, deşi a uzat de toate căile care i-au fost la îndemână; acesta a fost motivul pentru care martorul nici nu a cerut detalii suplimentare privind modalitatea de reuşită şi nici inculpatul nu a oferit informaţii nenecesare. De altfel, convingerea martorului cu privire la liceitatea demersului era bazată pe împrejurarea că era îndreptăţit la punerea în posesie şi la eliberarea titlului de proprietate, însă ştia că era nevoie de cunoştinţe sau relaţii suplimentare în legătură cu persoanele care aveau atribuţii pentru valorificarea dreptului martorului; aici a intervenit inculpatul A.

şi a oferit exact ceea ce-i lipsea martorului pentru a-şi valorifica drepturile, motive suficiente pentru a nu discuta multe detalii şi de a prefigura recunoştinţa martorului.

Curtea a considerat că similaritatea situaţiilor prezentate de martorul C. cu cele prezentate de martorul B. nu este deloc întâmplătoare şi trebuie să găsească aceeaşi rezolvare juridică. A subliniat că singura diferenţă constă în beneficiul urmărit şi dobândit de către inculpatul A., argument pe care l-a folosit în favoarea sa, respectiv că nu a dobândit niciun beneficiu pentru ajutorul dat martorului, ajutor care nu a fost negat de către inculpat; or, nu poate fi acceptată teza ajutorului dezinteresat al inculpatului pentru o persoană necunoscută, pe care inculpatul o abordează pentru a-i oferi un ajutor, ajutor ce constă tocmai într-una dintre activităţile principale aducătoare de venit ale inculpatului. Însă, martorul a explicat că ne-am înţeles ca dânsul să îmi caute cumpărători şi pentru că la întrebarea martorului privind pretenţiile inculpatului, acesta din urmă a spus că ne vom înţelege, martorul, care a dorit să clarifice lucrurile eu i-am propus să-i dau 1% din banii proveniţi din vânzări ... conform înţelegerii urma să îi dau 1% la sfârşit când se termină tot. Martorul a precizat că a primit toţi banii stipulaţi ca preţ în contracte, dar contractele au fost negociate de către inculpat. S-a apreciat că împrejurarea că inculpatul nu ar fi dobândit niciun beneficiu în urma ajutorului dat martorului, fie pentru că nu a primit comisionul de 1%, fie din alte motive, nu afectează tipicitatea faptei de trafic de influenţă, de vreme ce a acceptat promisiunea unui beneficiu în scopul traficării influenţei către funcţionari, nedeterminaţi, dar determinabili, din rândul celor care avea atribuţii privind reconstituirea dreptului de proprietate imobiliar.

Însă, având în vedere că s-a împlinit termenul prescripţiei generale, în condiţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, Curtea a dispus încetarea procesului penal. Deşi Ministerul Public a solicitat condamnarea inculpatului şi ignorarea deciziilor amintite mai sus, în lumina jurisprudenţei CJUE, Curtea a considerat că o astfel de solicitare nu poate fi primită, întrucât, jurisprudenţa CJUE îşi găseşte exprimare în cauze care au ca obiect infracţiuni ce aduc atingere intereselor UE (inclusiv decizia recentă în cauza C-107/2023 din 24 iulie 2023, care tratează şi problema prescripţiei răspunderii penale în contextul legislaţiei române actuale), iar pe de altă parte riscul sistemic de impunitate a faptelor de corupţie se regăseşte doar la nivel de afirmaţie.

Despre individualizarea pedepselor, Curtea a constatat că instanţa de fond a identificat criteriile legale relevante şi a apreciat în mod judicious cu privire la gravitatea sportită a faptelor de luare şi dare de mită, în raport de anvergura infracţională care a fracturat, la nivel instituţional, viabilitatea procedurilor administrative de retrocedare a terenurilor în condiţiile preexistenţei hotărârilor judecătoreşti definitive. Or, încrederea în corectitudinea funcţionarilor privind atribuţiile lor legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, mai cu seamă împotriva statului, care, ca şi principiu, ar trebui puse în executare din oficiu, a fost compromisă într-un grad ridicat şi în principiu ar justifica agravarea răspunderii penale a celor doi inculpaţi.

Însă, având în vedere durata procedurilor, de aproape 8 ani, durată care nu s-a datorat, în bună măsură, conduitei procesuale a inculpaţilor, Curtea a acordat un beneficiu inculpaţilor, prin menţinerea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (două acţiuni materiale) şi prin menţinerea modalităţii de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (două acţiuni materiale), respectiv suspendarea sub supraveghere.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj (prin procuror Q.), la 26 septembrie 2023, şi inculpatul A., la 09 octombrie 2023 (prin avocat R., care a ataşat, în copie, împuternicirea avocaţială nr. 81 din 09.10.2023, dosar nr. x/2016).

Prin cererea scrisă de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul nelegalei încetări a procesului penal faţă de inculpatul A., ca urmare a reţinerii eronate a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În acest sens, s-a susţinut că prin decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25.06.2018, s-a constatat că soluţia legislativă care prevedere întreruperea cursului termenului de prescripţie prin îndeplinirea oricărui act de procedură, din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională. În considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a oferit şi interpretarea conformă cu normele constituţionale, trimiţând la reglementarea din art. 123 C. pen. (1969) care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiţii, legea devine previzibilă. Întrucât forţa obligatorie care însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează atât dispozitivului, cât şi considerentelor pe care se sprijină, Parchetul a considerat că examinarea cursului prescripţiei răspunderii penale trebuia realizată nu numai prin prisma termenului general, ci şi prin raportare la instituţia întreruperii cursului prescripţiei, prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat de Curtea Constituţională prin decizia nr. 297/2018.

Ulterior, prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 565 din 09 iunie 2022, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) sunt neconstituţionale, reţinând că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea respectivului curs.

S-a mai arătat că, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 30 mai 2022, legiuitorul a intervenit şi a modificat textul art. 155 alin. (1) C. pen., având următorul cuprins "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

În atare situaţie, s-a apreciat că întreruperea cursului prescripţiei este legală întrucât actele întrerupătoare de prescripţie sunt expres prevăzute de lege, obligatorie, pentru că, dacă s-au efectuat acte întreruptive de prescripţie, organele judiciare sunt obligate a le recunoaşte efectul întrerupător, şi absolută, în sensul că produce efecte în cazul tuturor infracţiunilor pentru care răspunderea penală poate fi prescrisă.

Totodată, s-a considerat că, în mod greşit, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, în cauză, nu este aplicabil raţionamentul dezvoltat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-107/24.07.2023, fiind necesar a se constata că, cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale s-a întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză, realizat până la data de 25 iunie 2018, precum şi că, în raport cu data întreruperii, respectivul termen nu s-a împlinit. Deşi prezenta cauză are ca obiect o infracţiune de corupţie, în opinia Parchetului, considerentele Hotărârii Marii Camere pronunţată în cauza C-107/23 sunt aplicabile mutatis mutandis, având în vedere obligaţia ce îi revine României, în temeiul art. 325 alin. (1) TFUE, de a se asigura că infracţiunile de fraudă gravă şi de corupţie gravă care aduc atingere intereselor financiare ale U.E. sunt pasibile de sancţiuni penale care au caracter efectiv şi dinamic, precum şi obligaţia asumată în baza deciziei cadru nr. 2006/928 (pct. 191 din Hotărârea din 21 decembrie 2022 în cauza S.), de a lua măsuri pentru combaterea efectivă a corupţiei, ceea ce presupune atât urmărirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie în general, cât şi punerea în aplicare a pedepselor aplicate.

Prin urmare, având în vedere raţionamentul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 coroborat cu deciziile anterioare pronunţate în cauzele S. şi Asociaţia "Forumul judecătorilor din România şi alţii", precum şi cu Ordonanţa Curţii din 07 noiembrie 2022, hotărâri prin care s-a circumscris sfera infracţiunilor cu privire la care României îi revin obligaţii suplimentare, în virtutea statutului de stat membru al Uniunii Europene, din perspectiva constatării şi pedepsirii lor, Parchetul a solicitat reevaluarea modalităţii de aplicare a principiului legii penale mai favorabile, urmând a se ţine seama că, în speţă, anterior datei de 25 iunie 2018, au existat mai multe acte de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, acte care, potrivit legii, trebuiau comunicate inculpatului.

Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea deciziei penale atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

La rândul său, inculpatul A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., sub aspectul:

- nelegalităţii dispunerii încetării procesului penal în lipsa punerii în discuţia părţilor a legii penale mai favorabile, în condiţiile în care din cuprinsul acuzaţiei în legătură cu B. au fost înlăturate toate acţiunile imputate ulterior datei de 01.02.2014, reţinându-se doar varianta pretinderii în luna septembrie 2012, ca modalitate de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă. A subliniat că între cele două Coduri penale succesive sunt diferenţe majore cu privire la instituţiile confiscării, circumstanţelor atenuante şi chiar în privinţa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, aşa încât, nefiind pusă în discuţie legea penală mai favorabilă, a fost pus în imposibilitatea de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea art. 5 C. pen. şi a fost nevoit să suporte o pedeapsă (în accepţiunea jurisprudenţei C.E.D.O.) nelegală, prin măsura confiscării speciale, nebeneficiind de dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

- nelegalitatea dispunerii încetării procesului penal în lipsa punerii în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice. Sub acest aspect, a învederat că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (4 acte materiale) raportat la numitul B., iar Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal pentru respectiva infracţiune în formă simplă, cu un singur act material. A apreciat că, pe lângă instituţia prescripţiei răspunderii penale, există şi alte consecinţe ale schimbării încadrării juridice, de exemplu din perspectiva măsurilor de siguranţă (în speţă, a măsurii confiscării speciale), aşa încât nu este valabil argumentul Curţii de Apel Cluj, în sensul că o discuţie în acest sens ar fi fost de prisos, întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, s-a împlinit în anul 2020.

- nelegalitatea soluţiei confiscării speciale în condiţiile în care, din conţinutul aceleiaşi infracţiuni, prin decizie au fost înlăturate acţiunile de "primire", rămânând doar varianta "pretinderii". În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., doar banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, în natură sau prin echivalent, nu şi cele promise. În plus, s-a susţinut că prin decizie a fost modificat temeiul confiscării, din art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., cum s-a reţinut în sentinţă, în art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., ceea ce i-a creat inculpatului o situaţie mai defavorabilă pentru că doar acesta a declarat apel în legătură cu respectiva infracţiune. Cum admiterea căii de atac declarată de inculpat au fost înlăturate acţiunile de "primire" din conţinutul acuzaţiei, se impunea şi desfiinţarea măsurii confiscării speciale, din moment ce temeiul în baza căruia s-a solicitat măsura nu mai exista.

- nelegalitatea confiscării terenului de 1570 mp, înscris în CF x, nr. cadastral x, situat în mun. Zalău, str. x, considerându-se că, în condiţiile în care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., contractul autentificat sub nr. x/17.11.2013 la BNP E. a fost desfiinţat, în parte, în ceea ce priveşte respectivul teren, acesta a reintrat în patrimoniul numitului B., aşa încât nu se mai poate susţine că inculpatul ar fi fost răsplătit cu suprafaţa de teren de 1570 mp în discuţie.

- nelegalitatea confiscării sumelor de bani obţinute din vânzarea terenurilor după denunţul din 05 mai 2015, dublat de împrejurarea că s-au confiscat sume de bani aferente contractelor din 24 august 2015, ce nu au făcut obiectul judecăţii, în privinţa acestora nefiind incidente dispoziţiile art. 291 alin. (3) C. pen.

- greşita stabilire a sumelor de bani supuse confiscării speciale, nefiind avute în vedere corespunzător probatoriile administrate în cauză (proba testimonială, înscrisuri).

Pentru aceste motive, recurentul inculpat a solicitat, în principal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., înlăturarea greşitei aplicări a legii (referitor la măsura confiscării speciale subsecventă soluţiei de încetare a procesului penal raportat la infracţiunea de trafic de influenţă), iar, în subsidiar, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă referitoare la numitul B. în vederea punerii în discuţie a legii penale mai favorabile, a schimbării încadrării juridice şi a tuturor chestiunilor subsecvente, în special a măsurii confiscării speciale.

Prin încheierea nr. 809/RC din 05 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin aceeaşi încheiere, reţinând că cererea recurentului inculpat A. nu întruneşte cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectată cerinţa de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din perspectiva motivării în fapt], Înalta Curte, în baza art. 440 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de acesta împotriva aceleiaşi decizii penale.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte subliniază, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunile de trafic de influenţă, cu luarea în considerare doar a termenului general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) C. pen., fără a se avea în vedere raţionamentul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 (dar şi din deciziile anterioare pronunţate în cauzele S. şi Asociaţia "Forumul judecătorilor din România şi alţii", precum şi Ordonanţa Curţii din 07 noiembrie 2022) şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., câtă vreme, în cauză, anterior datei de 25 iunie 2018 au fost efectuate mai multe acte care, potrivit legii, trebuiau comunicate inculpatului, acte care au avut ca efect întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel că la data pronunţării deciziei din apel respectivul termen nu era împlinit.

Premergător analizării criticilor formulate de parchet, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii, prin hotărârea recurată, a legii penale mai favorabile. În acest sens, este şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (cu titlu exemplificativ: deciziile nr. 289/RC din 30 octombrie 2014, nr. 193/RC din 23 septembrie 2014, nr. 55/RC din 10 februarie 2015, nr. 202/RC din 02 iunie 2016, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 98/RC din 23 martie 2018, nr. 140/RC din 18 aprilie 2019, nr. 188/RC din 22 mai 2019, încheierea din 11 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, încheierea din 25 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi altele), în care s-a statuat că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, respectiv recursul în casaţie, întrucât o asemenea chestiune nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., se analizează doar dacă a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la legea reţinută prin hotărârea definitivă recurată.

Verificând, prin raportare la aceste consideraţii teoretice, decizia penală nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, ce a fost recurată în cauză, Înalta Curte constată că, prin aceasta, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită în septembrie 2012 în legătură cu B. (ca urmare a înlăturării celor 3 acţiuni materiale din perioada 03.10.2013-24.08.2015 în legătură cu B.), precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită în anul 2011 în legătură cu C., întrucât a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a pretins, în luna septembrie 2012, primind în perioada 03.10.2013-24.08.2015, în mod direct suma totală de 115.816 RON şi indirect suma de 162.400 RON, precum şi suprafaţa de teren de 1570 mp înscris în CF x, situată pe strada x nr. 1 din municipiului Zalău, proprietate tabulară a soţilor F. şi I., în schimbul ajutorului acordat martorului B. la reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în posesie asupra terenurilor agricole, invocând influenţa de care se bucura asupra unor funcţionarilor nenominalizaţi cu atribuţii în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate şi punerii în posesie din cadrul Primăriei municipiului Zalău care va duce la reuşita demersului, influenţă reală care a dus la îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare eliberării în perioada iulie 2013 - iulie 2015 a celor 4 titluri de proprietate, x/10.09.2013, x/25.10.2013, x/29.09.2014 şi x/27.07.2015.

Instanţa de apel a mai reţinut că pretinderea, ca modalitate de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă, a avut loc şi a condus la consumarea infracţiunii în luna septembrie a anului 2012, când s-au stabilit modalitatea de colaborare dintre inculpat şi martor, precum şi modalitatea de plată, iar acţiunile de primire s-au realizat în perioada 03.10.2013-24.08.2015, fiecare ulterior acţiunilor funcţionarilor, respectiv ulterior emiterii titlurilor de proprietate, astfel că aceste acţiuni nu constituie o nouă modalitate de săvârşire a infracţiunii de trafic de influenţă. Curtea a reţinut că faptele se circumscriu unei infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în formă simplă, săvârşită prin modalitatea pretinderii.

De asemenea, în sarcina inculpatului A. s-a mai reţinut că, în cursul anului 2011, a pretins foloase materiale, acceptând promisiunea plăţii unui procent de 1% din preţul de vânzare al terenurilor ce urmau a fi dobândite de către martorul C. şi numita T. (sora sa) prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole de către Comisia locală de fond funciar din cadrul Primăriei municipiului Zalău, urmare a influenţei pe care inculpatul a lăsat să se înţeleagă că o are asupra funcţionarilor primăriei, influenţă reală, în baza căreia s-a eliberat procesul-verbal de punere în posesie nr. x/14.12.2011 şi respectiv x din data de 15.12.2011. S-a apreciat că şi această faptă, care a fost săvârşită în anul 2011, se circumscrie infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale atacate, instanţa de apel a reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. în vigoare în perioada cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022).

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte condiţiile de tragere la răspundere penală, C. pen., în forma intrată în vigoare la 01 februarie 2014, prevedea în art. 155 alin. (1) C. pen., a cărui incidenţă în cauză o susţine parchetul, "cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură".

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că respectivele dispoziţii sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Curtea a constatat, de asemenea, că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat (paragraful 34).

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022), s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerentele acestei hotărâri subliniindu-se că, "deşi în anumite cazuri o decizie a Curţii Constituţionale poate fi aplicată la speţa dedusă judecăţii într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenţia legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligaţiei acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare." (paragraful 52). Totodată, s-a reţinut că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 09 iunie 2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Pe de altă parte, se reţine că, subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

Prin urmare, având în vedere aspectele statuate prin deciziile instanţei de contencios constituţional, se constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 - 25 iunie 2018, care este anterioară pronunţării deciziei penale nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în cadrul procesului penal ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, în care s-a pronunţat decizia penală atacată în prezenta cauză, instanţa de apel a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 352/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate. În acest sens, s-a arătat că evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile de trafic de influenţă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului se face în raport cu termenul general de prescripţie, prevăzut de art. 154 C. pen., calculat de la momentul consumării faptelor, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate acestuia neputând fi valorificate în cauză.

Având în vedere caracterul obligatoriu al celor trei decizii menţionate şi situaţia factuală reţinută în mod definitiv, care nu mai poate fi cenzurată în această cale extraordinară de atac, instanţa de recurs în casaţie constată că, în cauză, în mod corect, prin hotărârea recurată s-a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 154 C. pen., iar nu şi cele ale art. 155 C. pen., astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, în raport cu datele consumării faptelor, situate în anul 2011 şi, respectiv, în septembrie 2012, s-a împlinit în anul 2019, respectiv septembrie 2020, aşadar anterior pronunţării atât a sentinţei penale nr. 23/F din 03 martie 2023 de către Tribunalul Bistriţa Năsăud, cât şi a deciziei penale nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În acest sens, Înalta Curte constată că infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, imputată intimatului inculpat, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

De asemenea, se observă că, reglementând termenele generale ale prescripţiei răspunderii penale, art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. stipulează că, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, aşa cum este situaţia şi în speţă, respectivul termen este de 8 ani şi curge, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de la data săvârşirii infracţiunii.

Faţă de aceste dispoziţii, având în vedere acuzaţiile reţinute în sarcina intimatului inculpat în formă simplă, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, curge, în privinţa fiecărei infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la momentul consumării lor, şi anume din anul 2011, în privinţa faptei săvârşite în legătură cu C., şi din luna septembrie 2012 în cazul faptei în legătură cu B., astfel că s-a împlinit în anul 2019 şi, respectiv, septembrie 2020.

În ceea ce priveşte susţinerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, privind incidenţa în cauză a hotărârii pronunţaţe de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU, care este anterioară deciziei atacate în prezentul dosar, Înalta Curte apreciază că raţionamentul Curţii dezvoltat în respectiva hotărâre nu poate fi extins şi cu privire la infracţiunile de corupţie.

Astfel, prin hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 PPU, Curtea a statuat că "articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că:

1) instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;

2) instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare".

În raport cu cele statuate de Curte în această cauză şi de jurisprudenţa sa constantă cu privire la interpretarea art. 325 alin. (1) TFUE (Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii) se impun următoarele observaţii:

În primul rând, sesizarea Curţii a avut ca obiect o cauză în care se dispusese definitiv condamnarea pentru infracţiunii de evaziune fiscală şi de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 7 raportat la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003, fapte comise în anul 2010, fiind, astfel, aplicabilă Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene. Potrivit art. 1 din această Convenţie constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comutaţilor Europene:

"a) în materie de cheltuieli orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reţinerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; la necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect; deturnarea acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate iniţial, având acelaşi efect; b) în materie de venituri orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete, care au ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Comunităţilor Europene sau ale bugetelor gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect; deturnarea unui avantaj obţinut în mod legal, având acelaşi efect."

În al doilea rând, Curtea a menţionat expres că nu se apleacă şi asupra cauzelor de corupţie deoarece "în măsura în care, potrivit informaţiilor aduse la cunoştinţa (n.n. sa), faptele în discuţie în litigiul principal nu constituie fapte de corupţie, este evident că nici interpretarea Deciziei 2006/928 nu este relevantă" (paragr. 65).

În al treilea rând, prin Hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, S. şi alţii (cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19), la care s-a făcut, de asemenea, trimitere în motivele de recurs în casaţie, nu s-a reţinut că noţiunea de "orice activitate ilegală" la care se referă art. 325 alin. (1) TFUE acoperă orice act de corupţie în general, ci doar acelea care pot aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. În acest sens, Curtea a arătat că: «expresia "orice activitate ilegală", care figurează la articolul 325 alin. (1) TFUE, (...) nu poate fi interpretată în mod restrictiv» (paragr. 184); «noţiunea menţionată de "activitate ilegală" acoperă printre altele orice act de corupţie al funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii» (paragr. 185); «Împrejurarea că articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF coroborat cu articolul 1 alin. (1) din această convenţie se referă numai la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii nu este de natură să infirme această interpretare a articolului 325 alin. (1) TFUE, ai cărui termeni vizează în mod expres "frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii». În plus, aşa cum reiese din articolul 1 litera (a) din convenţia menţionată, o deturnare de fonduri care provin din bugetul Uniunii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate iniţial constituie o fraudă, astfel încât o asemenea deturnare poate fi în egală măsură la originea sau rezultatul unui act de corupţie. Aceasta echivalează cu a demonstra că acte de corupţie pot fi legate de cazuri de fraudă şi, invers, că săvârşirea unei fraude poate fi facilitată prin acte de corupţie, astfel încât o eventuală atingere adusă intereselor financiare poate rezulta, în anumite situaţii, din asocierea unei fraude în domeniul TVA-ului cu acte de corupţie" (paragr. 186).

În atare situaţie, în raport cu obiectul litigiului care a generat sesizarea în cauza C-107/23 (infracţiunea de evaziune fiscală) şi cu interpretarea dată în jurisprudenţa constantă a Curţii, inclusiv prin Hotărârea S. şi alţii, expresiei "orice activitate ilegală" care figurează la articolul 325 alin. (1) TFUE (noţiunea menţionată "acoperă printre altele orice act de corupţie al funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii"), Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, prin faptele de corupţie comise de o persoană care are influenţă asupra unor funcţionari publici nu s-a adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, întrucât banii şi foloasele au fost pretinse de inculpatul A. pentru ajutorul acordat martorilor B. şi C. la reconstituirea dreptului de proprietare şi punerea în posesie a terenurilor agricole.

Prin urmare, jurisprudenţa Curţii anterior prezentată, inclusiv Hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 PPU, nu este incidentă în speţă, motiv pentru care instanţei supreme nu-i incumbă obligaţia de a lăsa neaplicate deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale şi de a da prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie care nu aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, Înalta Curte observă că, prin hotarârea S. şi alţii, s-a statuat că acestea cad sub incidenţa Deciziei 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei prin care se instituie "obligaţia de a accelera lupta împotriva corupţiei, în special a celei de nivel înalt prin asigurarea unei aplicări riguroase a legislaţiei anticorupţie şi a unor sancţiuni efective şi disuasive în cazul unor astfel de infracţiuni". Astfel, Curtea a arătat că Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei "este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România".

Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 şi-a încetat efectele de la data de 07 octombrie 2023, când a intrat în vigoare Decizia 2023/1786 a Comisiei de abrogare a acestei hotărâri.

Aşadar, deşi, într-adevăr, la momentul soluţionării apelurilor declarate în cauză, se impunea a fi făcută o analiză din perspectiva Deciziei 2006/928/CE din 13 decembrie 2006, Înalta Curte constată că la data soluţionării prezentei căi extraordinare de atac (09 ianuarie 2024), examinarea legalităţii hotărârii nu poate fi efectuată prin prisma unor dispoziţii care în prezent nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate din 07 octombrie 2023. Aşa cum a arătat Curtea, Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 era obligatorie în toate elementele ei până la momentul abrogării sale, astfel încât efectele sale nu ar putea fi extinse ulterior abrogării. Ca atare, la acest moment, această decizie nu mai poate fi invocată pentru a lăsa neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), aşa cum a solicitat parchetul prin motivele de recurs în casaţie.

Faţă de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, privind pe inculpatul A..

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 1343/A din 01 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2024.