Criminal complaint against magistrates: judicial independence bars criminal liability for adverse rulings absent proof of independent illicit conduct

Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa de clasare nr. 1317/P/2022 din 29.10.2024 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. clasarea cauzei privind plângerea formulată de A. sub aspectul presupuselor infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. şi represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune în acest sens, Parchetul a reţinut că în urma verificărilor efectuate cu privire la cauza în care a fost judecat şi condamnat A. reiese că, prin rechizitoriul nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea, acesta a fost trimis în judecată, alături de o altă persoană, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi spălare de bani.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub nr. x/2015, dosar în care instanţa de fond a pronunţat sentinţa de condamnare nr. 138/25.10.2017, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 351/A/2018, a menţinut-o.

A apreciat cu privire la acuzaţiile formulate de persoana vătămată A. la adresa procurorului B., în sensul că ar fi exercitat constrângeri atât asupra denunţătorului în cauza în care a fost condamnat, cât şi asupra completelor de judecată care l-au condamnat, că nu există nicio probă care să le susţină.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal este cel al prezumţiei de nevinovăţie, care poate fi răsturnat doar prin probe certe, care să nu lase nicio îndoială asupra vinovăţiei persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.

Conform sentinţei nr. 138/2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2015, dosarul nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea s-a format ca urmare a denunţului numitului C., încarcerat la acea dată în Penitenciarul Oradea:

"La data de 25.09.2014, la sediul S.J.A. Satu Mare a fost adresată de către C., încarcerat în Penitenciarul Oradea, o solicitare privind intenţia de a formula un denunţ referitor la săvârşirea de fapte de corupţie de către un lucrăror de poliţie. Lucrătorii din cadrul S.J.A. Satu Mare s-au deplasat în penitenciarul Oradea, unde la data de 02.10.2014, în prezenţa apărătorului ales, av. D., C. a formulat un denunţ împotriva ofiţerului de poliţie A.."

A precizat că din cuprinsul sentinţei mai sus menţionate reiese că denunţătorul a avut iniţiativa sesizării organelor de urmărire penală, iar denunţul a fost dat în prezenţa apărătorului său, în faţa unor lucrători de poliţie.

De asemenea, a reţinut că din cuprinsul sentinţei reiese faptul că instanţa a analizat toate probele de la dosar (declaraţiile denunţătorului, ale martorilor, bunurile identificate cu ocazia percheziţia domiciliară), pronunţând o hotărâre de condamnare, menţinută şi în apel.

În acest context, a considerat că afirmaţiile persoanei vătămate privind o presupusă constrângere exercitată de procurorul de caz atât asupra denunţătorului, cât şi asupra judecătorului rămân simple afirmaţii, nesusţinute de nicio probă.

Înregistrarea la care persoana vătămată face referire într-una dintre solicitările adresate CSM şi Inspecţiei Judiciare, prezentată ca mijloc de probă, respectiv "înregistrare care se regăseşte online atât în diverse publicaţii, cât şi pe pagina de facebook a avocatului E. care a făcut sesizare şi a predat înregistrarea la SIIJ făcând obiectul dosarului x/2019 conform relatărilor din mass media", nu este aptă să dovedească niciuna dintre acuzaţiile formulate de persoana vătămată, cu referire la cazul în care a fost urmărită penal, judecată şi condamnată.

Mai mult, a precizat că persoana vătămată îşi susţine acuzaţiile pe presupusa incompatibilitate a judecătorilor (cereri analizate de altfel de către instanţe), pe faptul că procurorul nu a cerut recuzarea, pe modul în care magistraţii au instrumentat cauza, pe dispoziţiile acestora în ceea ce priveşte probatoriul şi cererile formulate în acea cauză, fapt ce excedează competenţelor organului de urmărire penală în prezenta cauză.

Cu referire la modul în care magistraţii au instrumentat cauza, a menţionat că infracţiunea de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective, presupune ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, funcţionarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane.

Prin Decizia nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, Curtea Constituţională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres în legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului.

Curtea a reţinut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave. În opinia Curţii, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului, de natură să substituie normele juridice.

Totodată, Curtea a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) a arătat că:

"de vreme ce judecătorii pot fi traşi la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credinţă şi dacă se poate demonstra, neglijenţă gravă. Judecătorii nu ar trebui traşi la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existenţa relei-credinţe şi pentru diferenţele de interpretare a dreptului; remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eşecurile provocate cu intenţie printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijenţă gravă, repetată şi serioasă ar trebui să dea naştere acţiunilor disciplinare şi sancţiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile."

Prin modul în care sunt reglementate aceste proceduri, magistraţii care îndeplinesc activitatea de jurisdicţie, în cadrul căreia pronunţă o anumită soluţie, se supun numai legii şi reglementărilor în materia respectivă, beneficiind de protecţie în faţa oricăror ingerinţe, înţelegând astfel că sesizarea penală nu poate fi transformată într-o cale de atac neprevăzută de lege.

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, magistraţii trebuie să aplice legea la anumite situaţii de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situaţiei de fapt supusă actului de justiţie, de interpretare a dispoziţiilor legale şi, în final, de identificare şi aplicare a dispoziţiilor legale la cazul concret.

Aşadar, în opinia procurorului de caz, împrejurarea că soluţiile pronunţate de către magistraţi în cadrul atribuţiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.

În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

Soluţiile pronunţate de magistraţi sunt cenzurate în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare, iar nu pe calea unei plângeri penale îndreptate împotriva magistraţilor care le-au pronunţat.

În raport de cele expuse, procurorul de caz a constatat că nu există fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei-credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către magistraţi, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează activitatea acestora.

Referitor la presupusa infracţiune de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen. ce ar fi fost săvârşită de către magistraţi (procurorul B. şi judecătorii care l-au condamnat pe numitul A.), a reţinut că există o hotărâre definitivă de condamnare a numitului A., ce a dobândit autoritate de lucru judecat (ne bis in idem). Prin urmare, raportarea la aceasta se va face în sensul că reflectă adevărul în considerarea imutabilităţii actului jurisdictional, iar acest adevăr poate fi contestat doar prin intermediul căilor extraordinare de atac.

Astfel, a apreciat că în cauză nu există nicio probă care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă nevinovăţia numitului A. şi faptul că magistraţii au dispus măsurile prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., cunoscând că acesta este nevinovat.

Împotriva acestei ordonanţe de clasare, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., respingerea plângerii formulate de petentul A..

În esenţă, procurorul ierarhic superior a reţinut că soluţia de clasare dispusă în cauză este corectă, a existat o motivare suficientă şi cu argumente convingătoare asupra incidenţei cazului de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

A considerat că elementele existente în cuprinsul sesizării şi în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentări a probaţiunii.

Prin raportare la conţinutul concret al faptelor sesizate, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale au fost suficiente pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

De asemenea, a mai arătat că procurorul are libertatea de a dispune soluţia în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor în mod coroborat.

Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În practica Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, de principiu, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Împotriva ordonanţei nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen legal, petentul A. a formulat plângere.

În esenţă, petentul a solicitat admiterea plângerii formulate şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale şi a completării actelor efectuate, apreciind soluţia dispusă de procuror ca fiind netemeinică.

A arătat că a formulat mai multe memorii către Inspecţia judiciară cu referire la demersurile şi practicile în afara cadrului procedural legislativ şi efectuate de către organele de anchetă investite cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Satu Mare şi a Curţii de Apel Oradea, respectiv de către magistratul procuror B. din cadrul DNA Serviciul Oradea, ofiţer de politie judiciară, magistraţii judecători în cauză, fapte care se circumscriu în sfera elementelor constitutive a mai multor infracţiuni.

Ulterior evaluării memoriilor, Inspecţia Judiciară în mod judicios sesizând aspectele semnalate şi constatând indicii rezonabile că în cauză au fost săvârşite fapte penale, a transmis spre competentă cercetare sesizările către PICCJ formând dosarul nr. x/2020 ulterior declinat şi reînregistrat sub numărul x/P/2022.

Urmare a acestora, procurorul de caz investit în soluţionarea dosarului x/2022 a PICCJ, deşi avea obligaţia imperativă, conform prev. art. 1, art. 2, art. 5, art. 8, art. 285, art. 306 C. proc. pen., art. 6 Convenţia E.D.O de a strânge şi de a administra probe în cauză, acestea au fost desconsiderate în totalitate de către procurorul de caz care fără a administra vreo probă, de a dispune audierea părţii vătămate, de a efectua o cercetare minimă şi efectivă, a dispus clasarea cauzei.

În opinia petentului, nu a fost creat cadrul procesual de administrare a probelor, cercetarea lipsind efectiv pentru infracţiunea de sustragerea de probe (înregistrarea ambientală care dovedea nevinovăţia sa), nici măcar nu s-a dispus urmărirea penală in rem, iar faţă de faptele de instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, urmărirea penală in rem a fost dispusă în data de 28.10.2024 şi fără să administreze vreo probă, în data de 29.10.2024 s-a dispus soluţia de clasare în cauză, apreciindu-se că fapta nu există.

Astfel, a considerat că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi lezarea fără nicio justificare a principiilor directoare ale procesului penal.

De asemenea, a mai arătat că săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, în raport de poziţia procesuală adoptată de către făptuitori, sustragere de probe, instigare şi inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi toate cele sesizate rezultă la o simplă analiză comparativă a conţinutului adresei Tribunalului Satu Mare sub numărul x/2015 emisă în data de 31.10.2017, încheierea din data de 11.10.2017 a Tribunalului Satu Mare fila x din care rezultă că înregistrarea a fost depusă atât în anul 2015, cât şi la efectuarea fondului, dată de la care dosarul a rămas în pronunţare la completul de judecată, încheierea din 10.02.2016 a Tribunalului Satu Mare având ca obiect menţinere măsura preventivă în baza temeiului fals invocat la fila nr. x alin. antepenultim, prinţ sceen-ul denunţului formulat şi trimis de către procuror către "denunţător" cu îndrumarea de a fi semnat de către "denunţător" şi ulterior depus pentru înregistrare, cererea şi respectiv copia certificată de grefă, emisă de Tribunalul Satu Mare din data de 08.12.2015, copia certificată (răspuns) pentru conformitate cu ştampila Tribunalului Satu Mare în referire la solicitarea din dosar de asistare apărător ales la efectuarea oricărui act, încheierile Tribunalului Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea din faza camerei preliminare, dosar nr. x/2015 prin care s-a respins excepţia nulităţii actelor efectuate în lipsa apărătorului ales, înregistrarea făcută publică de Avocat E..

A apreciat că, în mod cert, procurorul de caz învestit cu soluţionarea prezentei cauze în care s-a dispus clasarea, nu a decelat cu exactitate temeiurile de fapt şi de drept ale faptelor sesizate şi nu a statuat în mod critic asupra acestora, nu a administrat nici o probă în cauză în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

Trimiterile făcute la modalitatea teoretică regăsite la fila nr. x din ordonanţa de clasare fiind singurele corecte în considerarea faptului că "soluţiile pronunţate (cu buna credinţă) de magistraţi sunt cenzurate în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare." Însă, a considerat că în cauză este vorba despre o "intenţie de abuz deliberat", printr-o neglijenţă gravă a solutiilor şi a demersurilor în cauză şi nicidecum de o soluţie obiectiv legală, aspecte ce reies din:

- Inserarea în mod fals ca temei al motivelor menţinerii măsurii preventive, a existenţei înregistrărilor telefonice a ameninţărilor la adresa martorei F.;

- Inserarea de către magistratul judecător în încheierea din 13.07.2015 că la dosarul nr. x/2014 DNA aferent 1043/83/2015 nu există dovada că s-a solicitat asistarea la efectuarea actelor în faza de urmărire penală, temei care a fundamentat soluţia pentru respingerea excepţiilor în considerarea motivării acesteia şi care este una neconformă;

- Faptul că magistratul procuror cunoştea incompatibilitatea magistratului completului de la fond şi nu a depus nici o diligenţă în acest sens, aspect ce rezultă din însăşi înregistrarea făcută public de către avocat E.;

- Dispariţia de la dosar a înregistrării din mediul ambiental care dovedea nevinovăţia sa în contextul în care a fost depusă atât la începutul procesului, cât şi la fondul cauzei când instanţa a rămas în pronunţare;

- Denunţul redactat de către procurorul de caz în afara cadrului procesual şi trimis prin e-mail pentru semnare "denunţătorului", cât şi celelalte demersuri de influenţare, şantaj, promisiuni evidente.

În opinia petentului, toate acestea dovedesc reaua credinţă, abuzul şi celelalte fapte săvârşite în instrumentarea cauzei în toate ciclurile procesuale chiar şi anterior înregistrării cauzei,

De asemenea, tot sub aspectul netemeiniciei soluţiei de clasare, a invocat lipsa efectivă a unei cercetări în cauză.

În acest sens, a apreciat că se impune a fi audiaţi martorii - judecător G., procurorul B., grefierul care şi-a desfăşurat activitatea în perioada 11.10.2017 - 25.10.2017, la data pronunţării, respectiv 31.10.2017, când s-a constatat lipsa CD-ului cu înregistrarea-, martorul denunţător şi petentul, în calitate de parte vătămată.

Totodată, se impune verificarea adresei de ID de unde s-a trimis denunţul formulat de către procuror şi de pe care purta corespondenţa cu denunţătorul, aspect arătat prin memoriul depus la plângerea formulată la CSM şi care ar trebui să se regăsească în actele şi lucrările dosarului, la fel ca şi adresa Tribunalului Satu Mare cu referire la dispariţia CD-ului.

A mai invocat ca element de nelegalitate şi împrejurarea că în dispozitivul ordonanţei de clasare procurorul nu a cercetat infracţiunea de sustragere a probei, şi anume a CD-ului.

Mai mult, cercetarea faptelor s-a realizat formal, având în vedere că începerea urmăririi penale in rem s-a realizat la data de 28.10.2024 şi la scurt timp s-a dispus soluţia de clasare.

Legalitatea soluţiei de clasare analizate este afectată de lipsa de rigoare în legătură cu calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale, date fiind elemente de incertitudine ce rezultă din actele de urmărire penală în legătură cu forma simplă sau continuată a infracţiunii de cercetare abuzivă în discuţie şi, implicit, în legătură cu faptele/actele materiale vizate prin soluţia de clasare, determinarea momentului de la care se calculează termenul de prescripţie şi împlinirea acestuia raportat la o încadrare juridică certă stabilită de procuror.

Aceste chestiuni nu pot fi suplinite/clarificate de judecătorul de cameră preliminară, în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen., care conferă acestuia atributul de a verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei, nu verificarea cauzei sub toate aspectele.

Prin urmare, a apreciat că se impune desfiinţarea soluţiei de clasare sub aspectul infracţiunilor cercetate, dispusă prin ordonanţa de clasare nr. 1317/P/2022 din 29.10.2024, urmând ca procurorul să stabilească fără echivoc forma simplă sau continuată a infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă presupus comisă de procurorul B., cu consecinţe asupra lămuririi faptei or actelor materiale încadrate juridic acestor infracţiuni, chestiuni necesar a fi prezentate cu rigoare pentru un control jurisdictional real şi eficient în procedura reglementată de art. 341 C. proc. pen., inclusiv în eventualitatea intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A opinat în sensul că se impune reluarea urmăririi penale pentru motivele expuse şi pentru aceea că procurorul de caz nu a examinat şi nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele şi împrejurările factuale reclamate.

Trimiterea cauzei la procuror se impune şi pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei în raport de sesizările existente la dosar şi lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, sens în care a solicitat a se efectua verificări concrete sub aspectul faptelor real sesizate.

În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să determine ab initio conţinutul factual propriu-zis şi complet al acuzaţiilor reale aduse de petent, după care să procedeze, eventual, la audierea acestuia pentru clarificarea tuturor aspectelor reclamate şi să soluţioneze cauza cu privire la toate faptele şi persoanele reclamate, urmând a administra, eventual, probele pe care le va considera necesare.

A precizat că toate probele în sensul celor arătate, au fost depuse şi la plângerea împotriva soluţiei respinsă prin ordonanţa nr. 21/II/2/2025, cât şi la plângerea formulată la CSM.

Examinând plângerea formulată de petentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor susţinute de petenţi în cuprinsul plângerii, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. "în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată."; art. 341 alin. (8) C. proc. pen. "încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."

Judecătorul de cameră preliminară constată că, în fapt, nemulţumirea petentului priveşte modul de instrumentare a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în sensul că s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul presupuselor infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. şi represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât faptele nu există.

Analizând actele dosarului, precum şi întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, judecătorul de cameră preliminară apreciază că petentul nu a învederat fapte, date, împrejurări, în mod concret care să releve elementele de tipicitate ale infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. şi represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen., nici chiar din perspectiva existenţei activităţii pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens, motiv pentru care temeiul de drept al clasării prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. este legal şi temeinic.

Acest caz de împiedicare rămâne incident şi când există o anumită conduită, dar aceasta nu este prevăzută ca element material al infracţiunii, astfel cum sunt faptele imputate intimaţilor care nu îmbracă forma exercitării abuzive a unor acte, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane nevinovate, în sensul prev. de art. 283 C. pen., în lipsa indicării unor circumstanţe ilicite de adoptare a soluţiei sau a unui mod de acţiune care să se circumscrie dispoziţiilor legii penale.

Or, în lipsa unor informaţii independente şi obiective, nemulţumirea petentului cu privire la actele de conduită imputate intimaţilor nu poate conferi acestora, doar prin ea însăşi, o conotaţie ilicită şi, prin aceasta, semnificaţia penală invocată.

În cadrul unei cercetări penale desfăşurate faţă de un magistrat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu serviciul trebuie să se probeze ilicitul penal, respectiv să se fi identificat un act de conduită al magistraţilor contrar atribuţiilor de serviciu şi care să se înscrie în elementele de tipicitate indicate în norma de incriminare prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., de art. 47 C. pen. rap. la art. 268 alin. (1) C. pen., de art. 280 alin. (2) C. pen. şi de art. 283 alin. (1) şi (2) C. pen.. Faţă de cele constatate, faptele sesizate nu pot fi asimilate elementului material al laturii obiective a infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă.

În acest sens, raportat la faptele imputate intimaţilor magistraţi, judecătorul de cameră preliminară, notează că independenţa magistraţilor în deciziile lor presupune, printre altele, ca aceştia să nu fie supuşi unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe măsurile şi soluţiile dispuse în cauzele instrumentate. Aceasta deoarece, prin specificul lor, măsurile şi soluţiile magistraţilor sunt susceptibile de a provoca nemulţumirea uneia sau alteia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare a unei simple cereri a părţilor ar lipsi de conţinut dispoziţiile ce garantează statutul magistratului ori independenţa sa.

De aceea, intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru eventuale infracţiuni prevăzute de art. 297 din C. pen. trebuie să se realizeze numai în scopul investigării actelor de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar soluţiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale împotriva procurorului, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-un dosar penal.

În egală măsură, reţinerea activităţii infracţionale circumscrise infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă impune constatarea unui suport faptic, de natură obiectivă, neputându-se fundamenta exclusiv pe alegaţiile persoanei care formulează acuzaţiile, indiferent de calitatea persoanelor vizate de aceasta.

Or, în cauza de faţă, nu s-au relevat probator acele împrejurări de fapt din care ar rezulta că intimaţii B., G., H. ar fi comis infracţiunile care le sunt imputate.

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, indiferent de încadrarea lor în drept, acuzaţiile aduse intimaţilor se circumscriu exclusiv contestării modalităţii de exercitare a acestora a atribuţiilor de serviciu, în situaţiile punctuale invocate de petent, respectiv: -inserarea în mod fals ca temei al motivelor menţinerii măsurii preventive, a existenţei înregistrărilor telefonice a amenintărilor la adresa martorei F.; - inserarea de către magistratul judecător în încheierea din 13.07.2015 că la dosarul nr. x/2014 DNA aferent 1043/83/2015 nu există dovada că s-a solicitat asistarea la efectuarea actelor în faza de urmărire penală; -împrejurarea că magistratul procuror cunoştea incompatibilitatea magistratului completului de la fond şi nu a depus nici o diligenţă în acest sens; - dispariţia de la dosar a înregistrării din mediul ambiental care dovedea nevinovăţia sa în contextul în care a fost depusă atât la începutul procesului, cât şi la fondul cauzei când instanţa a rămas în pronunţare; - redactarea denunţului de către procurorul de caz în afara cadrului procesual şi trimis prin e-mail pentru semnare "denunţătorului".

Aşadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita intimaţilor, reflectată de actele dosarului, se înscrie în exerciţiul firesc al atribuţiilor lor de serviciu.

În acest sens, raportat la susţinerile petentului, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că alegerea modalităţii celei mai adecvate de asigurare a bunei desfăşurări a anchetei penale constituie un act care se încadrează în exerciţiul firesc al atribuţiilor specifice funcţiei de procuror desemnat să efectueze urmărirea penală, cenzurabile exclusiv în formele şi procedurile prevăzute de lege.

Simpla nemulţumire a persoanei, pretins defavorizate printr-o soluţie, nu poate reprezenta o premisă pentru concluzia că aceasta este abuzivă, în absenţa unor indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, activitatea fiecăruia dintre participanţii la înfăptuirea actului de justiţie fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În mod judicios, procurorul a apreciat că ansamblul probatoriu conturează o derulare a evenimentelor coerentă, probată şi posibilă şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciunei dintre infracţiunile sesizate.

Pentru toate aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 29 octombrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (1070/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Va obliga petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 29 octombrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (1070/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 21/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 29 aprilie 2025.