Convictions for judicial outrage upheld as extraordinary appeal rejected, sentence of 3 years and 4 months’ imprisonment confirmed

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2025

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3548 din data de 18.12.2023, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia I Penală:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat art. 46 alin. (2) cu referire la art. 279 alin. (2) şi (4) raportat la art. 207 alin (1) şi (3) cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de art. 66 alin. (1) lit. b) din C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., constând în dreptul de a comunica, prin orice mijloace, cu persoana vătămată B. sau de a se apropia de persoana vătămată B. la mai puţin de 100 metri, cu excepţia cazurilor în care se află în instituţii publice, la chemarea organelor judiciare, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., i-au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 alin. (2) cu referire la art. 279 alin. (2) şi (4) raportat la art. 193 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar.(fapta din 28.07.2022).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de art. 66 alin. (1) lit. b) din C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., constând în dreptul de a comunica, prin orice mijloace, cu persoana vătămată B. sau de a se apropia de persoana vătămată B. la mai puţin de 100 metri, cu excepţia cazurilor în care se află în instituţii publice, la chemarea organelor judiciare, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., i-au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a), s)-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de art. 66 alin. (1) lit. b) din C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., constând în dreptul de a comunica, prin orice mijloace, cu persoana vătămată B. sau de a se apropia de persoana vătămată B. la mai puţin de 100 metri, cu excepţia cazurilor în care se află în instituţii publice, la chemarea organelor judiciare, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (6)1 din C. proc. pen., s-a stabilit că persoana vătămată B. poate solicita emiterea unui ordin european de protecţie în condiţiile legii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., instanţa a dedus din durata pedepsei privative de libertate aplicate inculpatului A. perioada în care acesta s-a aflat în stare de reţinere, de arest preventiv şi de arest la domiciliu, respectiv perioada 08.08.2022-22.01.2023.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.400 RON (suma de 600 de RON aferentă fazei de urmărire penală, suma de 200 de RON aferentă fazei de cameră preliminară şi suma de 600 RON aferentă fazei de judecată).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a Penală, la data de 06.02.2024, sub nr. de dosar x/2022

Prin decizia penală nr. 1283/A din 01.11.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 3548 din 18.12.2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 .

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reţinut că instanţa de fond a analizat judicios material probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt şi încadrarea juridică, dar şi vinovăţia inculpatului în raport cu acuzaţiile aduse prin actul de sesizare.

Instanţa de apel a apreciat că, în sentinţa atacată, a fost realizată o coroborare judicioasă a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, reţinând o situaţie de fapt corectă.

Curtea a constatat că, inculpatul A. a recunoscut nuanţat săvârşirea faptelor imputate(" de fapta care mi se impută nu sunt responsabil în proporţie de 50%-60%), încercând să acrediteze ideea că ameninţarea părţii vătămate de către martorul C. nu s-a făcut la iniţiativa sa, ci a fost demersul personal al acestuia din urmă . Această idee este însă contrazisă de martorul C..

În acelaşi sens sunt şi conversaţiile purtate în data de 28.07.2024, între susnumiţi, care au fost puse la dispoziţie de către martorul C., care au fost redate de către procuror în procesul-verbal din data de 9.08.2024.

Instigarea martorului C. de către inculpatul A. a fost confirmată şi de către martorul D..

Şi martora E. a relatat despre " întâlnirea" persoanei vătămate, soţul său, cu inculpatul şi martorii.

Despre aceste discuţii telefonice, în care a fost ameninţată, a relatat pe larg persoana vătămată în declaraţia sa din 4.08.2022(dosar de urmărire penală).

Curtea a reţinut cu relevanţă şi împrejurarea potrivit căreia inculpatul A. şi martorul C. au încercat să stabilească un plan comun de "ieşire din situaţie", având în vedere sesizarea de către persoana vătămată a organelor judiciare cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciare şi teama martorului că va fi făcut răspunzător.

În esenţă, făcând o evaluare proprie a materialului probator administrat, respectiv: declaraţiile persoanei vătămate, declaraţia martorei E., certificat medico-legal nr. x/29.07.2022, procese-verbale de vizionare a imaginilor video, procese-verbale de identificare, procese-verbale de redare a înregistrărilor audio şi suporturile optice aferente, procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. x/UP/08.08.2022, declaraţia martorului D., declaraţia inculpatului A., dar şi a declaraţiei martorului C. oferită în apel, Curtea a constatat că, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. există, au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege şi nu există niciun impediment legal pentru tragerea la răspundere penală a apelantului-inculpat.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a reţinut că instanţa de fond a dat semnificaţia cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepsei, enumerate în art. 74 din C. pen., orientându-se către pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022) şi 1 an închisoare pentru s complicitate la săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar (fapta din 28.07.2022), făcând ulterior aplicarea prevederilor concursului de infracţiuni.

În acest context s-a constatat că prima instanţă a dat dovadă de suficientă clemenţă la stabilirea pedepselor raportat la limitele prevăzute de legea penală, câtă vreme infracţiunea de ultraj judiciar este o infracţiune de gravitate deosebită, prin săvârşirea sa fiind vătămate nu numai relaţiile ce guvernează organizarea sistemului judiciar şi buna desfăşurare a actului de justiţie dar şi persoana celor implicaţi în înfăptuirea acestuia.

Prin incriminarea infracţiunii de ultraj judiciar s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale a căror existenţă şi desfăşurare sunt asigurate prin apărarea respectului datorat autorităţii, ce impune protejarea, în mod special, a persoanelor care îndeplinesc o funcţie în cadrul sistemului judiciar care impune atât încredere, cât şi autoritate.

Natura pedepsei spre care s-a orientat prima instanţă şi cuantumul acesteia se justifică în totalitate raportat la modalitatea de comitere a faptelor. Nu ne aflăm în prezenţa unei fapte izolate, ci de un veritabil conflict între inculpat şi persoana vătămată B. (avocat), conflict care s-a desfăşurat pe o perioadă îndelungată de timp şi în care au fost angrenate mai multe persoane (martorul C. şi martorul D.), cu scopul de a teroriza persoana vătămată prin comportamentul său violent.

S-a menţionat faptul că, inculpatul A. a dat dovadă de sfidare a oricăror reguli morale şi legale în momentul în care a manifestat acte de violenţă verbală şi fizică faţă de persoana vătămată, pe timp de noapte, într-un loc public şi accesibil circulaţiei publicului. Şi modalitatea insidioasă de atragere a persoanei vătămate, prin intermediul unei alte persoane, pretins potenţial client, arată periculozitatea inculpatului şi justifică aplicarea pedepselor contestate de către inculpat.

De asemenea, Curtea a avut în vedere şi faptul că, inculpatul nu se afla la primul contact cu legea penală, acesta implicându-se cu uşurinţă în diferite activităţi infracţionale, dând dovadă astfel de un comportament predilect antisocial, în prezent fiind arestat preventiv, conform propriilor declaraţii, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii sexuale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că numai pedeapsa stabilită de către prima instanţă, în cuantumul şi modalitatea de executare, este aptă să răspundă nevoilor societăţii şi să îndeplinească scopul prevăzut de legea penală, determinând inculpatul să adopte în viitor un comportament pro-social.

Cât priveşte solicitarea inculpatului, formulată prin motivele de apel, de înlăturare a dispoziţiilor art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. (săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), pe considerentul că faţă de martorul D. s-a dispus clasarea, reţinându-se că există un dubiu cu privire la împrejurarea că acesta a acordat sprijin inculpatului A. şi martorului C., instanţa de control judiciar a respins-o, de asemenea, ca nefondată, câtă vreme chiar neajutând în mod concret, prezenţa acestuia, în locul şi momentele ameninţării şi lovirii de către aceştia a persoanei vătămate, nu doar că i-a creat o temere reală acesteia, dar a întărit hotărârea infracţională a celor doi făptuitori. De altfel, aşa cum a şi declarat martora E., soţia persoanei vătămate, la sosirea sa, "soţul era înconjurat de cei trei şi mi-a spus la un moment dat că mai sunt şi alţii, dar nu ştie unde au plecat, se tot uita în jur să nu se întoarcă".

Împotriva deciziei penale nr. 1283/A din 01 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.01.2025, când s-a stabilit termen la data de 06 martie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În motivarea cererii, inculpatul A., prin avocat, a invocat cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că faptele pentru care a fost condamnat (ultraj judiciar în formă continuată şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar) nu sunt prevăzute de legea penală, în condiţiile în care, instanţele de fond şi apel au reţinut că persoana vătămată îl reprezenta pe inculpat, în calitate de avocat, deşi, la dosar, nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de asistenţă juridică încheiat în acest sens între părţi.

Prin urmare, s-a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul reprezintă contravenţii şi nu pot fi considerate ca fiind infracţiuni.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că, în mod greşit, în sarcina sa a fost reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen., instanţele de fond şi apel reţinând că faptele au fost săvârşite de trei participanţi, deşi, în judecată au fost trimişi doar doi inculpaţi.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06 martie 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În fapt, instanţa de apel a reţinut că în perioada 28.07.2022-02.08.2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii C. şi A. au ameninţat-o în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de avocat pe persoana vătămată B., în mod direct şi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă cu producerea unor consecinţe defavorabile în profesie şi cu exercitarea unor acte de violenţă împotriva familiei sale, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos patrimonial, respectiv suma de 8000 RON achitată anterior de A. cu titlu de onorariu, astfel:

- în data de 28.07.2022, în jurul orei 23:00, în timp ce persoana vătămată B. se afla pe aleea Dealul Mitropoliei sector 4, inculpaţii au ameninţat-o cu acte păgubitoare, respectiv că va suferi consecinţe defavorabile, împreună cu martorul D. şi o persoană neidentificată;

- inculpatul A. l-a instigat pe inculpatul C. să o constrângă pe persoana vătămată B. prin ameninţarea în mod repetat că îi va fi violată familia, precum şi că a doua zi va merge "peste el" la cabinetul de avocatură, avocat, în data de 01.08.2022, în jurul orei 19:00;

- inculpatul A. l-a instigat pe inculpatul C. să o constrângă pe persoana vătămată B. prin ameninţarea în mod repetat că îi va fi violată familia, precum şi că a doua zi va merge "peste el" la cabinetul de avocatură, avocat, în data de 02.08.2022, în jurul orei 19:00.

De asemenea, în data de 28.07.2022 inculpatul C., cu sprijinul moral al inculpatului A., a lovit-o pe persoana vătămată B. cu pumnul în zona spatelui, în scop de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de avocat, respectiv în vederea restituirii sumei de 8000 RON achitate anterior de A. cu titlu de onorariu.

A. Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Potrivit cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În esenţă, cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticile inculpatului au vizat faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care, instanţele, de fond şi apel, au reţinut că persoana vătămată îl reprezenta pe inculpat, în calitate de avocat, deşi, la dosar, nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de asistenţă juridică încheiat în acest sens între părţi.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a descris, cu trimitere la probatoriu, faptul că inculpaţii C. şi A. au ameninţat-o în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de avocat pe persoana vătămată B., în mod direct şi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă cu producerea unor consecinţe defavorabile în profesie şi cu exercitarea unor acte de violenţă împotriva familiei sale, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos patrimonial, respectiv suma de 8000 RON achitată anterior de A. cu titlu de onorariu.

Totdată, s-a reţinut, că persoana vătămată B. a fost angajat în calitate de avocat, în baza unui contract de asistenţă judiciară, pentru asistarea şi reprezentarea inculpatului A., într-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Ulterior încheierii contractului şi pe parcursul exercitării mandatului dat avocatului, inculpatul A. a solicitat rezilierea contractului de asistenţă judiciară şi restituirea onorariului în cuantum de 8000 RON, pe care a afirmat că l-a achitat avocatului pentru serviciile avocaţiale aferente fazei judecăţii.

Critica inculpatului, conform căreia instanţele au reţinut că persoana vătămată îl reprezenta pe inculpat, în calitate de avocat, deşi, la dosar, nu s-a făcut dovada existenţei unui contract de asistenţă juridică încheiat în acest sens între părţi, este irelevantă, din moment ce, în raport, cu situaţia de fapt reţinută de instanţe, după administrarea probatoriului, a rezultat că inculpatul a ameninţat persoana vătămată în vederea restituirii banilor pe care i-a achitat pentru prestaţia acesteia în calitate de avocat.

Astfel, în ceea ce priveşte condiţia specială ataşată elementului material al infracţiuni de ultraj judiciar, respectiv ca acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective să fie săvârşită în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale subiectului pasiv al infracţiunii, aceasta este, de asemenea, îndeplinită, inculpatul săvârşind fapta, astfel cum s-a reţinut în fapt de instanţa de apel, pentru a obţine restituirea onorariului în cuantum de 8000 RON achitată anterior de A. cu titlu de onorariu.

Cum motivele invocate de inculpat în susţinerea recursului în casaţie cu privire la pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. vizează o interpretare a probatoriului, Înalta Curte constată că într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept nu se poate realiza o reanalizare a situaţiei de fapt şi nicio reevaluare a materialului probator.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

În concluzie, se constată că baza factuală reţinută, respectiv modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat, a determinat reţinerea caracterizării în drept menţionate, instanţa de apel constatând în mod corect, că acţiunile inculpatului A. îndeplinesc condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022) şi ale infracţiunii de ultraj judiciar(fapta din 28.07.2022).

B. Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În susţinerea pct. 12 al art. 438 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că, în mod greşit, a fost reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen.

În acest sens, Înalta Curte porneşte tot de la situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe.

Astfel, s-a argumentat, în ceea ce priveşte reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul că actul material din data de 28.07.2022 a fost săvârşit de trei persoane împreună, respectiv de cei doi inculpaţi, împreună cu martorul D., care a avut calitatea de suspect pe parcursul urmăririi penale. Deşi martorul D. a acţionat fără vinovăţia prevăzută de lege, respectiv fără a urmări sau accepta întărirea rezoluţiei infracţionale a inculpaţilor prin prezenţa la locul săvârşirii faptei, acest aspect nu a fost de natură să înlăture reţinerea circumstanţei agravante reale, care operează indiferent de vinovăţia participanţilor.

Prin urmare, cum, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta este incident în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, Înalta Curte constată că pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare stabilită în urma contopirii pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, de 3 ani închisoare infracţiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022) şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar (fapta din 28.07.2022) este în limite legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1283/A din 01 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1283/A din 01 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2025.