Prosecutorial dismissal of abuse-of-office complaint upheld for lack of criminal indicia; complainant ordered to pay costs

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra plângerii de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus, clasarea cauzei având ca obiect plângerile formulate de petentul A. cu privire la infracţiunile sesizate de către acesta, respectiv abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. şi tortură prev. de art. 282 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 10.01.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie s-a înregistrat, sub nr. x/2020, plângerea petentului A., care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiţiei de fals şi constituirea unui grup infracţional organizat, faţă de magistraţii procurori B. şi C., ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în legătură cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2017, precum şi faţă de judecătorul D., din cadrul Tribunalului Cluj, şi completul de judecată format din E., F. şi G., din cadrul Curţii de Apel Cluj, în legătură cu modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2018

În esenţă, conform actului de sesizare, procurorii mai susmenţionaţi ar fi instrumentat dosarele penale, în care petentul a fost parte, cu încălcarea procedurilor procesual penale, în scopul favorizării persoanelor reclamate în dosar, iar în ceea ce priveşte judecătorii, petentul a apreciat că aceştia au pronunţat soluţii nelegale şi netemeinice în dosarul penal nr. x/2018, atât pe fondul cauzei, cât şi în recurs.

Faţă de acuzaţiile formulate de petent, procurorul a reţinut că activitatea de urmărire penală şi de judecată desfăşurată de către un procuror, respectiv un judecător, nu poate fi apreciată în mod implicit ca fiind una abuzivă, întrucât, pe de o parte, nu au fost relevate în acest sens probe certe, lipsite de echivoc, care să contureze o rea credinţă specifică infracţiunii de abuz în serviciu, iar pe de altă parte, pentru conturarea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni este necesar ca subiectul activ să fi urmărit sau să fi acceptat prejudicierea petentului cu ocazia soluţionării cauzelor cu care au fost învestiţi. Or, din datele expuse de către petent s-a apreciat că nu au rezultat date concrete care să contureze o astfel de ipoteză, fiind necesar ca, dincolo de aprecierile subiective fireşti izvorâte din soluţiile nefavorabile pronunţate, să rezulte fără echivoc că fapta penală a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, este imputabilă şi nejustificată de către făptuitorii reclamaţi.

S-a reţinut că administrarea şi aprecierea probatoriului este un atribut exclusiv al organelor judiciare, respectiv al organelor de urmărire penală sau al instanţei de judecată, exercitat prin respectarea exigentelor procesual penale ale liberei aprecieri, constând în coroborarea tuturor probelor directe sau indirecte, aprecierea probelor în mod rezonabil, imparţial, onest, pe baza datelor, faptelor şi împrejurărilor rezultate din activitatea de urmărire penală, fără a fi imputabil din punct de vedere al ilicitului penal modul în care magistraţii procurori au interpretat materialul probatoriu şi au dispus soluţiile corespunzătoare. Administrarea insuficientă a probelor în cursul cercetărilor nu poate constitui factor determinant care să contureze o acţiune părtinitoare a organelor de urmărire penală, iar în lipsa relevării unor probe certe de vinovăţie a acestora, administrarea unor mijloace de probă nu poate fi apreciată decât în contextul unei activităţi judiciare derulată în condiţii de legalitate. Modul de sancţionare a ineficientei administrării probatoriului nu poate fi exercitat pe calea formulării unei plângeri penale, ci prin exercitarea căilor de atac expres prevăzute de procedurile procesual penale, respectiv prin intermediul plângerii împotriva actelor procurorului ori al controlului judecătoresc, după caz.

Astfel, s-a apreciat că argumentele petentului sunt insuficiente şi nu fac dovada faptică a unor pretinse influenţe exercitate asupra soluţiilor pronunţate de către magistraţii procurori şi judecători, astfel încât nici sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, de fals ori de constituire a unui grup infracţional organizat nu pot fi reţinute elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă. Conform legii, eventualele erori de drept material sau de drept procesual din cursul urmăririi penale sau al judecăţii nu intră automat în verbum regens al infracţiunii de abuz în serviciu, acestea putând fi invocate de către persoanele interesate în cadrul căilor ordinare extraordinare de atac prevăzute de lege, urmând ca asupra acestora să se pronunţe tot instanţele judecătoreşti, conform competentei legale, acesta fiind de altfel singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de magistraţi.

S-a subliniat că magistraţii îndeplinesc o activitate de jurisdicţie şi îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligaţi să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice, respectiv prin formularea de concluzii în şedinţele de judecată, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac (plângere, contestaţie, etc). Un magistrat nu poate constitui obiectul unei anchete penale pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, ci răspunderea sa va fi antrenată strict atunci când există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza pe care a fost chemat să o soluţioneze.

Drept urmare, s-a apreciat că din cele invocate în actul de sesizare şi înscrisurile probatorii nu au rezultat date concrete care să conducă la conturarea elementelor de tipicitate ale unor infracţiuni de serviciu, contra înfăptuirii justiţiei sau de fals şi nici a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare.

Împotriva soluţiei de clasare, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa ordonanţa nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând plângerea, ordonanţa şi actele dosarului, în esenţă, a constatat că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanţială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia, soluţia de clasare fiind temeinică şi legală.

Împotriva soluţiei de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, precum şi împotriva ordonanţei nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat plângere petentul A., solicitând admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa trimiterii la parchet în vederea efectuării unei cercetări efective. Petentul a mai criticat faptul că nu există o motivare în fapt şi în drept a ordonanţelor atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 martie 2025, sub nr. x/2025.

Examinând plângerea formulată de petentul A., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă, pentru considerentele următoare:

Analizând cu prioritate critica petentului A. privind nemotivarea ordonanţelor dispuse în cauză, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte o constată neîntemeiată, apreciind că în cuprinsul actelor procedurale atacate au fost expuse în detaliu argumentele faptice şi juridice pe care procurorii şi-au fundamentat concluzia că faptele imputate intimaţilor nu există.

Aşadar, se apreciază că argumentaţia procurorilor reflectă cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care organul judiciar a apreciat că faptele reclamate nu există, aceste argumente vizând, pe de o parte, constatarea că acuzaţiile formulate de petent se circumscriu unor veritabile critici vizând modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală în ceea ce îl priveşte şi soluţiile dispuse de procurorul de caz, aspecte care nu pot fi cenzurate în prezenta procedură. Pe de altă parte, se reţine că activitatea magistraţilor, care este una de interpretare a probelor, a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, poate fi cenzurată numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin punerea sa în discuţie în cadrul unei proceduri paralele, cu caracter penal, îndreptat împotriva magistraţilor procurori/judecători.

Potrivit art. 340 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare pronunţată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Plângerea astfel cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., dă eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele, respectiv al soluţiei date.

Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, aşadar, că, sesizat cu plângerea menţionată, judecătorul nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 341 alin. (6) C. proc. pen.

La soluţionarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor administrate în cursul judecării prezentei cauze.

Pentru a se iniţia cercetări faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanşează procesul penal.

În speţa de faţă, petentul A. este nemulţumit faţă de modul de instrumentare de către magistraţii procurori B. şi C., ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în legătură cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2017, precum şi de magistratul judecător D., din cadrul Tribunalului Cluj, şi completul de judecată format din magistraţii judecători E., F. şi G., din cadrul Curţii de Apel Cluj, în legătură cu modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2018

Însă, din probele administrate nu s-au evidenţiat elemente care să ducă la concluzia că soluţiile adoptate de către magistraţii procurori/judecători, au fost date prin încălcarea legii, neexistând acel minim de date care să permită a se considera că intimaţii au săvârşit faptele pe care petentul le-a reclamat, din situaţia de fapt expusă neconturându-se elementele concrete ale vreunei infracţiuni, fiind doar simple afirmaţii. Aspectele învederate nu au aptitudinea de a atrage răspunderea penală a magistraţilor, întrucât simpla nemulţumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluţie nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, nefiind reţinută nicio încălcare a dispoziţiilor legale şi, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetaţi intimaţii nu există, ordonanţa atacată este temeinică şi legală, neexistând temeiuri pentru desfiinţarea acesteia. Aspectele învederate de către petentul A. nu constituie date şi indicii privind săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor reclamate, împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de clasarea cauzei privind plângerea penală formulată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. şi tortură prev. de art. 282 C. pen.

De principiu, criticile generale referitoare la modul de soluţionare de către un magistrat a unor cauze penale nu pot face obiectul unei sesizări penale, întrucât activitatea desfăşurată de magistraţi urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăşi o infracţiune. Legalitatea şi temeinicia unei soluţii dispuse este supusă căilor de atac.

Mai mult, pronunţarea unei hotărâri nu poate antrena răspunderea penală a magistraţilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesaţi sau de rea-credinţă.

Pe de altă parte, este avut în vedere şi principiul independenţei de care se bucură orice magistrat în soluţionarea cauzelor ce îi sunt repartizate, rezultând aşadar că aspectele sesizate de petent, departe de a constitui aspecte de natură infracţională, reprezintă o normală exercitare a atribuţiilor de serviciu de către magistraţii vizaţi în plângere.

În acelaşi sens sunt de menţionat şi consideraţiile instanţei supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că "instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii de către magistraţi în urma activităţilor specifice de cercetare şi potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu".

Pe linia aceleiaşi practici jurisprudenţiale se impune a fi menţionată şi sentinţa penală nr. 157/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia "în ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, în acord cu principiile de drept substanţial şi procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor."

Referindu-se la independenţa magistraţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparenţele să arate o îndoială legitimă cu privire la independenţa magistraţilor pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu success (Causbell şi Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belios contra Elveţiei, Hotărâre din 29.04.1988).

Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluţiile propriei sale convingeri, formate pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raţionamentul logico-juridic pe care s-a bazat în solutionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credinţe.

Soluţiile pronunţate de magistrat nu pot fi cenzurate decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare.

Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea în prezenta cauză, observarea măsurilor dispuse în cauză, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petent se privesc ca fiind neîntemeiate.

De aceea, se apreciază că, în mod corect s-a reţinut prin ordonanţa împotriva căreia s-a formulat plângere, că petentul nu invocă fapte şi împrejurări care pot să conducă la desfiinţarea soluţiei atacate, ci doar simple aprecieri cu privire la modul în care magistraţii vizaţi şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Astfel, nu se impune admiterea plângerii petentului şi trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală, deoarece nu rezultă existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existenţa în materialitatea ei a infracţiunilor reclamate de petent. Pentru conturarea vinovăţiei penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea din prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistraţii reclamaţi. În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 631/2014 a statuat că trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) şi caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabileşte un model abstract al faptei, pentru a fi relevanţe din punct de vedere penal faptele sesizate fiind necesar a se circumscrie descrierii din norma de incriminare.

Prin urmare, se constată că soluţia adoptată de parchet este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de clasare a cauzei privind plângerile penale formulate de petentul A., întrucât faptele nu există, nefiind conturate indicii ale săvârşirii vreunei infracţiuni.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 09 decembrie 2024 emisă în dosarul nr. x/2022 (65/321/P/2020) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 26/II-2/2025 din data de 30 ianuarie 2025 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 23 aprilie 2025.