Statute of limitations halts 2019 assault case; attempted murder conviction and damages upheld for 2020 hoe attack

Şedinţa publică din data de 11 august 2025

I. Prin sentinţa penală nr. 20 din data de 09.07.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 10.07.2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (data săvârşirii 21.05.2019), la o pedeapsă principală de 9 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de "tentativă de omor", prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. (data săvârşirii 25.06.2020), la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen. (în acest din urmă caz individualizată în concret în interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen. (în acest din urmă caz individualizată în concret în interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, sporită cu 3 (trei) luni închisoare (reprezentând 1/3 din restul pedepsei aplicate), pedeapsa principală finală fiind de 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv, cea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen. (în acest din urmă caz individualizată în concret în interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. .

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen. (în acest din urmă caz individualizată în concret în interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a adus la cunoştinţa inculpatului A. că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 20 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. cu ref. la art. 1357 Noul C. civ., 1385 Noul C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi a sumei de 232 RON, reprezentând despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată B.), la care se va adăuga dobânda de referinţă practicată de B.N.R. până la achitarea integrală a prejudiciului, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 20 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. cu ref. la art. 1357 Noul C. civ., 1385 Noul C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi a sumei de 174,64 RON, reprezentând despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare pentru persoana vătămată B.), la care se va adăuga dobânda de referinţă practicată de B.N.R. până la achitarea integrală a prejudiciului, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

În art. 19 C. proc. pen., art. 20 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. cu ref. la art. 1357 Noul C. civ., art. 1387 Noul C. civ. şi art. 1391 Noul C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă B., sens în care a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 5.000 Euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea hârleţului folosit la săvârşirea faptei, depus la camera de corpuri delicte a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272 C. proc. pen. şi art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a luat act că asistenţa judiciară a inculpatului A. a fost asigurată de apărători aleşi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, în esenţă, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, din data de 01.03.2022, în dosarul de urmărire penală nr. 270/P/2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de "tentativă de omor", prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 32 alin. (1) C. pen. şi de "lovire sau alte violenţe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului A., s-a reţinut, în esenţă, că la data de 21.05.2019, în jurul orelor 23:00, pe fondul unui conflict cu persoana vătămată B., inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni ce au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar la data de 25.06.2020, în jurul orelor 23:00, în contextul stării conflictuale existente între persoana vătămată B. şi inculpatul A., acesta din urmă i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ, în zona capului, provocându-i persoanei vătămate un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi traumatism cranio-facial.

Dezvoltând starea factuală, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. şi persoana vătămată B. sunt vecini, ambii având locuinţele în satul Lunca Cetăţuii din comuna Ciurea. Astfel, persoana vătămată B. locuieşte în imobilul situat la nr. 8 pe strada x, iar zona din spatele locuinţei sale se învecinează în partea dreaptă cu o biserică, în partea stângă cu locuinţa martorului C., iar vizavi de locuinţa sa se află strada x şi locuinţa inculpatului A..

Deşi relaţiile dintre inculpat şi persoana vătămată au fost unele fireşti, normale, de bună vecinătate, începând cu anul 2018, între cei doi a început o stare conflictuală determinată de cumpărarea unei parcele de teren de către persoana vătămată B., teren pe care inculpatul de asemenea îşi dorea să îl achiziţioneze. Parcela de teren ce a făcut obiectul disputelor dintre inculpat şi persoana vătămată a fost achiziţionată prin contract de vânzare-cumpărare de la martorul C., vecin cu cei doi şi se află situată în spatele locuinţei persoanei vătămate, lângă un drum public de acces, terenul fiind folosit anterior achiziţionării de către persoana vătămată şi de către inculpatul A. cu scopul de a-şi parca autoturismele personale. Reţine în continuare instanţa că, ulterior achiziţionării acestei parcele de teren, persoana vătămată B. i-a adus la cunoştinţă inculpatului A. că nu mai doreşte ca acesta să îşi parcheze autoturismele pe terenul său, acesta procedând de altfel de-a lungul timpului şi la îngrădirea/împrejmuirea terenului, la început cu pietre, bolovani, ulterior efectuând lucrări de săpare de şanţuri necesare ridicării unui gard, inculpatul ignorând solicitările repetate ale persoanei vătămate şi continuând să îşi parcheze autoturismele pe terenul respectiv, aspect ce a generat de fiecare dată discuţii în contradictoriu între cei doi, inclusiv adresare reciprocă de injurii, ameninţări, conflicte ce s-au finalizat cu sesizări ale organelor de poliţie.

Pe acest fond conflictual, la data de 21.05.2019, în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla pe terasa locuinţei sale, persoana vătămată B. a observat că inculpatul A. parchează, din nou, autoturismul pe terenul ce îi aparţine, în contextul în care în cursul zilei respective efectuase lucrări de delimitare şi împrejmuire, motiv pentru care, persoana vătămată i-a cerut inculpatului să îşi mute autoturismul, acesta din urmă refuzând, şi începând să mute pietrele ce delimitau terenul pentru a putea parca, adresându-şi injurii reciproc. În continuare, situaţia a devenit şi mai tensionată în momentul în care persoana vătămată a încercat să pună pietrele la loc, inculpatul acuzându-l că i-a lovit maşina, moment în care a intervenit fosta soţie a inculpatului, martora D., care i-a aplicat persoanei vătămate B. o lovitură cu pumnul în zona feţei, moment în care persoana vătămată a împins-o cu braţele pe martora D., cu scopul de a o îndepărta, după care inculpatul A. a început să îi aplice persoanei vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului în mod repetat, agresiunile desfăşurându-se în timp pe o perioadă de aproximativ 30 minute, cu întreruperi, martorele D. şi E. încercând şi ele în mod repetat să îi despartă e cei doi. Pe parcursul acestei perioade de timp, persoana vătămată a fost lovită cu pumnii şi picioarele de către inculpat nu doar în momentele în care se afla în picioare, dar şi în momentele în care era căzut la pământ ca urmare a dezechilibrării sau încercării de a scăpa din mâinile inculpatului, între cei doi interpunându-se de fiecare dată fie soţia victimei, martora E., fie fosta soţie a inculpatului D..

Din certificatul medico-legal nr. x din 22.05.2019 emis de IML Iaşi, a rezultat faptul că persoana vătămată B. a prezentat excoriaţii, echimoze, tumefacţii, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente posibil urmate de cădere ce pot data din data de 21.05.2019 şi au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, respectiv declaraţiile persoanei vătămate B. atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul judecăţii, declaraţiile martorilor E. şi D. din ambele faze procesuale, actele medicale, înregistrările de pe camerele de supraveghere ale persoanei vătămate şi, nu în ultimul rând, declaraţiile inculpatului.

În ceea ce priveşte incidentul din data de 25.06.2020, s-a reţinut că în data de 25.06.2020, în jurul orelor 17:00-18:00, persoana vătămată B., împreună cu soţia sa - martora E., au săpat un şanţ pe terenul cumpărat de la martorul C. şi disputat, de altfel, cu inculpatul, lucrare necesară construirii unui gard pentru împrejmuirea proprietăţii. La un moment dat, la faţa locului a ajuns inculpatul A. care conducea o dubiţă roşie, pe care a parcat-o lateral cu gardul bisericii, iar din autoturism a coborât concubina inculpatului A., martora F., care a intrat în curte, iar inculpatul A., după ce a coborât din autoturism, s-a dus direct la persoana vătămată B. şi i-a dat o palmă peste cap, reproşând atât persoanei vătămate, cât şi soţiei acestuia, faptul că:

"ceea ce faceţi voi aicea e ţigăneală". Între timp, câinele persoanei vătămate a scăpat din curtea locuinţei pe terenul unde se aflau părţile şi a intrat în curtea locuinţei inculpatului, context în care B. s-a speriat crezând că inculpatul îi va tăia capul căţelului, şi a strigat după ajutor la vecinul său martorul G., care a venit la poarta de la intrarea în curtea locuinţei inculpatului şi a scos căţelul.

Ulterior, persoana vătămată B. a apelat SNUAU 112 şi a solicitat intervenţia poliţiei, însă, între timp, inculpatul A., împreună cu concubina sa, s-au urcat în autoturismul cu care au venit şi au plecat de la faţa locului.

În continuare, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla pe terasa locuinţei sale, persoana vătămată B. a observat că inculpatul A. s-a întors la domiciliu, motiv pentru care a ieşit din curte pentru a se asigura că acesta nu va parca autoturismul pe terenul său, având în vedere incidentul din după-amiaza zilei respective. În acest context, victima B. i-a cerut inculpatului, la fel ca şi cu celelalte ocazii să nu mai parcheze autoturismul pe terenul său şi au început să îşi adreseze injurii reciproc, iar persoana vătămată a luat un pumn de pământ şi a aruncat spre maşina inculpatului, iar inculpatul a început să îl fugărească pe teren.

Ulterior, persoana vătămată a intrat în curtea locuinţei sale, iar în momentul în care a deschis poarta, câinele a ieşit pe teren pentru o scurtă perioadă de timp, l-a prins şi l-a băgat înapoi în curte, după care a aruncat din nou cu o mână de pământ către inculpatul A., care încerca să intre pe terenul victimei şi să o agreseze. Între timp, din curte a ieşit şi soţia victimei, martora E., care a fost alertată nu doar de lătratul câinelui, cât şi de ţipetele care se auzeau, a intrat pe parcela de teren, moment în care a apărut inculpatul A. cu un hârleţ cu care l-a lovit pe B., cu partea metalică în zona dreaptă a capului, pe lateral.

Pentru a nu mai fi lovită din nou, persoana vătămată B. a prins cu mâinile coada de lemn a hârleţului şi a încercat să îl tragă din mâna inculpatului, moment în care a căzut la pământ împreună cu inculpatul şi cu soţia sa martora E.. Ulterior, la locul faptei a venit martorul C., vecinul părţilor alertat fiind de strigătele de ajutor ale soţiei victimei, care a încercat să îi despartă pe cei doi care se aflau încă la pământ încercând fiecare dintre ei sa intre în posesia hârleţului. Martorul C. l-a îndepărtat pe inculpat de lângă victimă şi l-a ţinut la distanţă până la sosirea ambulanţei.

În urma loviturii primite, persoana vătămată B. a fost transportată la Spitalul de Urgenţă " Sf. Spiridon - Iaşi", unde a fost diagnosticată cu "Policontuzionat, agresiune TCC cu pc, TCF, Contuzie toraco-abdominală", iar din certificatul medico-legal nr. x din data de 27.06.2020 a rezultat faptul că acesta a prezentat excoriaţii, echimoze, tumefacţii, plagă contuză, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu obiecte contondente şi pot data din data de 25.06.2020, necesitând 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, respectiv declaraţiile persoanei vătămate B. atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul judecăţii, declaraţiile martorilor E., F., C., H. şi I. din ambele faze procesuale, actele medicale, înregistrările de pe camerele de supraveghere ale persoanei vătămate şi nu în ultimul rând declaraţiile inculpatului.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" din data de 21.05.2019, instanţa a reţinut că acesta a constat în aplicarea de lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi corpului persoanei vătămate B. .

Urmarea imediată a faptei săvârşite de către inculpat a constat în leziunile (excoriaţii, echimoze, tumefacţie) provocate persoanei vătămate în zona feţei, toracelui, abdomenului, ce au necesitat pentru vindecare 3-5 zile de îngrijiri medicale.

Legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi provocarea leziunilor a fost dovedită de certificatul medico-legal nr. x întocmit la data de 22.05.2019 de Institutul de Medicină Legală Iaşi .

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut că inculpatul A. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul că, a prevăzut rezultatul faptei sale, pe care l-a urmărit, formă de vinovăţie ce rezultă în primul rând din modalitatea concretă de comitere a faptei, din actul efectiv de executare comis de către inculpat, care au condus la vătămarea victimei, rezultând că a prevăzut rezultatul posibil letal al faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui.

Referitor la elementul material al infracţiunii de "tentativă de omor" din data de 25.06.2020, prima instanţă a reţinut că acesta a constat în aplicarea unei singure lovituri cu partea metalică a unui hârleţ, în zona capului, lateral dreapta persoanei vătămate B..

Urmarea imediată a faptei de tentativă de omor săvârşită de către inculpat a fost reprezentată de un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi un traumatism cranio-facial.

Legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi provocarea leziunilor este dovedită de certificatul medico-legal nr. x întocmit la data de 27.06.2020 de Institutul de Medicină Legală Iaşi.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut că inculpatul A. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directă, aceasta rezultând din modalitatea concretă de comitere a faptei, din actul efectiv de executare comis de către inculpat, precum şi din împrejurările faptei - noaptea, pe fondul unei stări conflictuale cu persoana vătămată, aflat în stare de ebrietate, aplicând o lovitură într-o zonă vitală, respectiv zona capului, cu un obiect contondent, tăietor-partea metalică a hârleţului, lovitură care a condus la vătămarea victimei, rezultând că a prevăzut rezultatul posibil letal al faptei sale, rezultat pe care l-a urmărit.

Astfel, în condiţiile în care la aplicarea loviturii, inculpatul a folosit un obiect vulnerant, respectiv un hârleţ, care avea aptitudinea de a provoca moartea, într-o zonă vitală a corpului uman, respectiv în zona capului, cu o intensitate destul de ridicată dată în vileag prin leziunile provocate, care au condus la vătămarea victimei, în condiţiile în care între inculpat şi persoana vătămată au existat mai multe incidente conflictuale, nu doar verbale, ci şi fizice, inclusiv în după-amiaza zilei de 25.06.2020, când inculpatul i-a dat persoanei vătămate o palmă peste faţă, rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul posibil letal al faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui.

S-a conchis în sensul că circumstanţele reale ale săvârşirii faptei de către inculpat, gradul de participaţie a acestuia conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracţiunii menţionate.

Probatoriul administrat în cauză este suficient de concludent sub aspectul activităţii concrete reţinute în sarcina inculpatului A.. Activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, fiind caracterizată la nivel subiectiv prin aceea că inculpatul a prevăzut elementele ce ţin de tipicitatea obiectivă a faptei comise, la momentul în care a ales să acţioneze astfel, se poate susţine că a urmărit producerea rezultatului.

Lovirea victimei B. de către inculpat, cu partea metalică a hârleţului în zona capului, victima prezentând leziuni traumatice de tipul excoriaţiilor, echimozelor, tumefacţii, leziuni produse prin lovire cu obiecte contondente şi care au necesitat 7-9 zile îngrijiri medicale, chiar dacă nu au pus în primejdie viaţa vătămatului, constituie indubitabil tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de loviri sau alte violenţe, astfel cum a susţinut apărarea.

Faţă de mijlocul folosit în agresiune, respectiv un hârleţ-partea metalică, obiect tăietor, zonele corporale vizate şi modalitatea concretă de acţiune (lovitura fiind aplicată de sus în jos, în momentul în care persoana vătămată era în retragere), modalitate care a produs leziunile menţionate, prima instanţă a apreciat că nu se poate susţine că inculpatul A. nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care de altfel l-a urmărit. Contrar celor susţinute de apărare, din imaginile surprinse de camerele video de supraveghere, a rezultat că victima se afla în retragere, spre propria locuinţă în momentul în care a fost lovită cu hârleţul de către inculpat, care alerga de altfel cu acest obiect în mână, fiind ridicat în aer, deasupra capului, lovitura fiind aplicată de sus în jos şi nicidecum victima nu a apărut din senin în faţa sa, astfel cum în mod eronat a încercat să susţină inculpatul.

Este irelevant, sub aspectul corectei încadrări juridice a faptei, dacă leziunile produse au pus sau nu în primejdie viaţa victimei, câtă vreme inculpatul a prefigurat şi realizat o acţiune potenţial tanato-generatoare îndreptată împotriva unor zone vitale, unde se găsesc organe vitale. Nu se poate susţine că rămânerea faptei în faza tentativei s-a datorat unui control conştient al inculpatului asupra intensităţii loviturii aplicate, astfel încât acestea să nu devină fatale, ci a faptului că atât el, cât şi persoana vătămată, respectiv martora E. ţineau cu toţii de coada hârleţului, încercând să îl tragă din mâna inculpatului, pentru a-l dezarma şi a opri acţiunea sa violentă, motiv pentru care aceştia s-au şi dezechilibrat şi au căzut cu toţii la pământ.

Mai mult, faptul că intenţia inculpatului nu a fost de a lovi victima, ci chiar de a-i suprima viaţa reiese şi din faptul că odată căzut la pământ ca urmare a dezechilibrării anterior menţionate, inculpatul a continuat actele de agresiune fizică la adresa persoanei vătămate, continuând să o lovească cu pumnii şi picioarele în zona toracelui, abdomenului, a picioarelor şi a braţelor, agresiuni care au continuat aproximativ 30 de minute ulterior, inculpatul A. alergând după victimă în mod constant şi încercând să îl prindă şi să îl lovească de fiecare dată când acesta reuşea să se sustragă din mâinile sale, între cei doi interpunându-se de fiecare dată soţia victimei-martora E..

A reţinut instanţa de judecată că lovitura a fost aplicată cu un obiect vulnerant (prin materialul dur-parte metalică) şi în zona capului, în contextul unor reacţii fireşti de apărare din partea persoanei vătămate, astfel încât nu se poate concluziona că neproducerea rezultatului fatal s-a datorat lipsei intenţiei de suprimare a vieţii.

Argumentele apărării legate de faptul că ar fi "lovit în orb" persoana vătămată, aceasta aflându-se într-o continuă mişcare sunt nefondate, în condiţiile în care era noapte-orele 23.30, inculpatul se afla în stare de ebrietate, aspect de altfel recunoscut şi necontestat de inculpat, şi încercând în mod repetat să o prindă pe victimă pentru a o vătăma, fiind oprit de fiecare dată de soţia victimei care se interpunea între ei şi încerca să îl îndepărteze pe inculpat.

A observat instanţa că inculpatul se contrazice spunând că lovitura aplicată ar fi fost aplicată "în orb" sau "pe bâjbâite" iar, pe de altă parte susţine că ar fi fost orbit de farurile de la maşină, împrejurare care de altfel nu este susţinută de probele administrate în cauză, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere reieşind în mod clar că în momentul în care a aplicat lovitura cu hârleţul în capul victimei se afla cu spatele la maşină, iar farurile erau stinse.

Inculpatul a mai invocat şi faptul că tocmai prin prisma profesiei sale de avocat cunoştea ce riscă, motiv pentru care a lovit din lateral. Această alegaţie nu face decât să întărească faptul că inculpatul, raportat la pregătirea sa profesională şi la experienţa sa de viaţă şi profesională, prevăzând rezultatul posibil letal al acţiunii sale violente, trebuia să se abţină de la o astfel de conduită, să aibă capacitatea de a-şi controla impulsurile violente, de a se retrage, în condiţiile în care cunoştea ce se poate întâmpla în cazul în care se exercită o astfel de lovitură în împrejurările date: noaptea, fără a avea o bună vizibilitate, fără a vedea destul de clar în ce zonă a corpului loveşte, pe fondul unei stări conflictuale şi în stare de ebrietate.

Faptul că lovitura, datorită intensităţii estompate de reacţia de apărare a victimei, dar şi de faptul că împreună cu inculpatul şi cu martora E. s-a dezechilibrat şi au căzut la pământ, nu au produs consecinţe fatale nu a împiedicat instanţa să aprecieze că inculpatul a prevăzut, acceptat şi urmărit ca prin loviturile aplicate să suprime viaţa victimei, neputându-se afirma că inculpatul prin lovitura aplicată cu partea metalică ce viza zona capului victimei a avut doar reprezentarea unor leziuni nefatale. Or, latura subiectivă, respectiv forma de vinovăţie în cazul tentativei se determină nu prin raportare la rezultatul efectiv produs, ci prin raportare la rezultatul prevăzut şi urmărit/acceptat, dar care nu s-a mai produs. Or, în cazul de faţă, este evidentă cel puţin acceptarea de către inculpat a unui deznodământ fatal al acţiunii sale.

Referitor la circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. În acest sens, a reţinut că inculpatul A. a invocat faptul că starea de tulburare sub imperiul căreia ar fi acţionat în mod violent faţă de victimă ar fi fost provocată de tachinările constante ale persoanei vătămate, care de fiecare dată când îşi parca autoturismele fie integral, fie parţial pe terenul său şi îi solicita să le mute, iar discuţiile erau purtate într-un mod neadecvat cu injurii şi ameninţări reciproce, pe o perioadă de timp destul de îndelungată, circa 2 ani de zile, ultimul incident datând chiar din după-amiaza de 25.06.2020, dar şi de faptul că victima a dat drumul la câine în seara respectivă, că l-a auzit lătrând şi că i-a fost frică de el.

În cauză nu au fost administrate probe care să dovedească în mod cert şi indubitabil că aceste tachinări ale victimei exercitate de-a lungul timpului, respectiv lătratul câinelui din sera incidentului ar fi fost atât de intense încât să îi provoace inculpatului o stare puternică de tulburare sau de emoţie şi care să îl determine să reacţioneze cu o lovitură de hârleţ în zona capului. Din înregistrarea video a rezultat că persoana vătămată în momentul în care câinele a ieşit pe poartă l-a prins şi l-a introdus înapoi în curtea locuinţei sale, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul ar fi fost tulburat de o posibilă agresiune a câinelui sau că a luat hârleţul pentru a se apăra de câine, din moment ce acesta nu se mai afla pe teren, ci în curtea locuinţei persoanei vătămate .

Pe lângă disproporţia evidentă dintre actele presupus provocatoare ale victimei şi atacul violent al inculpatului, instanţa a avut în vedere şi faptul că actele provocatoare ale victimei B. sunt imputabile inculpatului, care deşi i s-a solicitat de nenumărate ori de către victimă să nu mai parcheze autoturismele pe parcela de teren ce îi aparţinea, fiind proprietar (inclusiv arătându-i actele de proprietate astfel cum rezultă din probele administrate în cauză), inculpatul a sfidat prin atitudinea sa constantă aceste rugăminţi ale victimei, nu doar în după-amiaza zilei de 25.06.2020, dar şi în cursul nopţii când a avut loc incidentul dedus judecăţii. Faptul că inculpatul a contestat situaţia juridică a parcelei de teren pe care obişnuia să îşi parcheze autoturismele, negând în mod constant dreptul de proprietate al victimei asupra acestuia, fie verbal, fie juridic cu acţiuni litigioase nu poate justifica sub nicio formă acţiunea sa violentă.

Nu în ultimul rând, a mai reţinut instanţa că în prima parte a zilei de 25.06.2020, inculpatul A. a aplicat victimei o palmă peste faţă, adresându-şi reciproc injurii, în contextul în care acesta şi-a parcat autoturismul pe terenul victimei chiar în momentul în care în cursul zilei respective persoana vătămată efectuase lucrări de săpare a unui şanţ, necesar împrejmuirii proprietăţii, în condiţiile în care acesta se afla în procedurile legale de obţinere a unui certificat/autorizaţie de construire a gardului necesar. Cu atât mai mult, presupusa provocare a victimei, invocată de apărare a fost precedată de o provocare a inculpatului, care îi este imputabilă şi care nu poate legitima prin urmare reţinerea circumstanţei atenuante.

Analizând cu prioritate prescripţia răspunderii penale invocate de către inculpatul A. cu privire la fapta de "lovire sau alte violenţe", din data de 21.05.2019, instanţa de fond a constatat că prin raportare la data comiterii faptei, termenul general de prescripţie este de 5 ani prin raportare la încadrarea juridică de lovire sau alte violenţe prevăzută de dispoziţiile art. 193 alin. (2) C. pen., dată de la care a început să curgă şi termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen.

Având în vedere că fapta a fost comisă după intrarea în vigoare a Noului C. pen., instanţa a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 155 C. pen., care reglementează instituţia întreruperii cursului prescripţiei penale, raportat şi la Deciziile nr. 297 din 2018 a Curţii Constituţionale şi nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale.

Având în vedere totodată şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a avut în vedere doar termenul general de prescripţie, acela de 5 ani, care a început să curgă la data de 21.05.2019 .

Totodată, cu privire la cele două Decrete ale Preşedintelui României, respectiv Decretul nr. 195/2020 şi Decretul nr. 240/2020 privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgenţă pe perioada pandemiei, Curtea a constatat faptul că termenul de prescripţie, respectiv curgerea acestuia a fost suspendată pentru o perioadă de 60 de zile. Astfel, a constat că în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 156 alin. (1) teza I C. pen., aspectul invocat fiind un caz legal de suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Concluzionând, prima instanţă a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de loviri sau alte violenţe nu s-a împlinit. În plus, a reţinut că procurorul de caz nu a efectuat vreun act de urmărire penală pe perioada suspendării cursului prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, constatând, dincolo de orice dubiu rezonabil, existenţa faptelor deduse judecăţii care sunt prevăzute de legea penală, inoperabilitatea în cauză a vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul său penal, precum şi vinovăţia inculpatului A. în comiterea sa, Curtea a reţinut că, în cauză, a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie şi a dispus condamnarea inculpatului A.. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, prima instanţă s-a orientat către pedeapsa principală cu închisoarea orientată către minim

Sub aspectul laturii civile, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care a admis acţiunile civile formulate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi.

Referitor la acţiunea civilă formulată de victima B., prima instanţă a reţinut că aceasta a solicitat obligarea inculpatului A. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea certificatelor medico-legale şi onorariile de avocat, precum şi la suma de 25.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale pentru suferinţele fizice şi psihice cauzate.

Analizând cererea persoanei vătămate, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, în ceea ce priveşte existenţa unei fapte ilicite şi a vinovăţiei inculpatului, având în vedere că, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii penale, instanţa a constatat că există fapte ilicite ce formează obiectul prezentei cauze penale, fapte ce au fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte cheltuielile solicitate în legătură cu obţinerea certificatelor medico-legale, s-a reţinut că persoana vătămată nu a depus niciun înscris în acest sens, din care să rezulte cuantumul unor astfel de cheltuieli. Prin urmare, nefăcându-se dovada lor, cererea sub acest aspect a fost apreciată nefondată.

Referitor la cheltuielile efectuate cu onorariile de avocat pe care persoana vătămată le-a efectuat în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, instanţa a apreciat că acestea nu se pot circumscrie noţiunii de despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, ele nerezultând în mod direct din săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, ci pot fi solicitate ca şi cheltuieli de judecată efectuate de partea în cauză.

În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea a avut în vedere că partea civilă B. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 25.000 Euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii în raport cu ambele fapte.

Examinând această cerere, s-a reţinut că din probele administrate în cauză, cu precădere declaraţiile martorilor J. şi E., fosta soţie a victimei, a rezultat că persoana vătămată B. a suferit o schimbare în comportament, ajungând chiar la depresie, apelând la serviciile unui psihoterapeut. Martorul J. a arătat în acest sens că aflat în curtea propriei locuinţe persoana vătămată vorbea în şoaptă, fiindu-i teamă de vecinul din spate, respectiv de inculpat şi că, deşi se afla în relaţii apropiate cu vecinii săi, după incidentul din anul 2020, relaţiile cu aceştia s-au răcit şi nu se mai vedeau la fel de des ca înainte, iar starea lui s-a degradat pe mai multe planuri: psihologic, financiar, dar şi social, renunţând chiar la locul de muncă pe care îl avea la acel moment. Nu în ultimul rând, cu privire la perioada de timp necesară vindecării leziunilor fizice suferite în urma incidentului din 25.06.2020, martorul a mai precizat că B. a rămas cu o echimoză urâtă pentru care a primit servicii medicale o perioadă destul de lungă de timp, de ordinul săptămânilor, dureri cervicale de care se plânge şi în prezent .

Aceste împrejurări au fost confirmate şi de martora E., fosta soţie a inculpatului care a declarat în faţa instanţei de judecată că în urma incidentului din 25.06.2020 s-a deplasat mai greu, s-a concentrat mai puţin, a acuzat dureri, era foarte agitat şi că nu ştia ce să facă, cum să procedeze. Martora a mai arătat că a fost nevoită să apeleze la bunicii copilului lor, să vină să stea cu copilul, în scopul de a-l proteja pe minor să nu îl vadă în starea în care era

Faţă de aceste considerente, prima instanţă a apreciat că un cuantum de 5.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii pentru persoană vătămată B. reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Şi în ultimul rând, referitor la cheltuielile judiciare avansate de partea civilă B., având în vedere că acesta a solicitat cu titlu de daune materiale obligarea inculpatului la plata sumelor avansate cu titlu de onorarii avocat ales în cursul urmăririi penale, iar instanţa de judecată le-a calificat ca şi cheltuieli de judecată, având în vedere soluţia de condamnare pe care instanţa a pronunţat-o, instanţa de fond l-a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă B. a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul legal inculpatul A., astfel cum rezultă din cererea de apel depusă prin serviciul registratură, la data de 10.07.2024 şi partea civilă B., potrivit cererii de apel depusă, de asemenea, prin serviciul registratură, la data de 15.07.2024 .

Atât partea civilă cât şi inculpatul şi-au motivat în scris apelurile formulate, după cum urmează:

Partea civilă B. a criticat sentinţa Curţii de Apel Iaşi atât din perspectiva laturii penale, cât şi a celei civile, invocând trei aspecte, respectiv:

a) Nelegalitatea şi netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că pedeapsa minimă aplicabilă era de 5 ani şi nu au fost reţinute circumstanţe atenuante, motiv pentru care se impune reindividualizarea acesteia, în sensul majorării raportat la circumstanţele personale ale inculpatului şi poziţia sa procesuală.

b) Admiterea integrală a acţiunii civile sub aspectul cuantumului daunelor morale.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, dovedite prin perioada îndelungată de timp pentru vindecarea leziunilor fizice, durerile resimţite şi în prezent şi declaraţiile martorilor J. şi E., aceştia confirmând o schimbare de comportament manifestată prin depresie, pentru a cărei vindecare au fost necesare serviciile unui psihoterapeut. De asemenea, a arătat că în permanenţă a manifestat teamă faţă de vecinul din spate, respectiv faţă de inculpat, fiindu-i afectate relaţiile de vecinătate şi confortul în propria proprietate. Nu în ultimul rând, a invocat o degradare resimţită pe mai multe planuri: psihologic, financiar, dar şi social, renunţând chiar la locul de muncă.

c) Admiterea cererii privind plata integrală a cheltuielilor judiciare, constând în onorariu de avocat pentru toate fazele procesuale. Astfel, a arătat că deşi a dovedit cu înscrisuri faptul că a efectuat cheltuieli cu onorariul de avocat în cuantum de 9.000 de RON, instanţa i-a acordat doar 4.000 de RON, drept cheltuieli judiciare.

Prin urmare, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi admiterea în integralitate a acţiunii civile, în sensul acordării daunelor morale solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă şi cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat.

Inculpatul A. a depus la dosarul cauzei două seturi de motive de apel (în şedinţa de judecată din 02.10.2024, prin avocat K. şi prin e-mail, la 12.11.2024, formulate prin avocat L.).

Punându-i-se în vedere inculpatului să precizeze pe care dintre acestea le susţine, în şedinţa din 12.02.2025, inculpatul, prin avocatul ales M., a depus la dosarul cauzei precizări privind motivele de apel prin care:

a) În ceea ce priveşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe din data de 21 mai 2019, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 193 alin. (2) din C. pen., a solicitat să se dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, neoptând pentru continuarea procesului penal.

Cu privire la acest motiv de apel, a solicitat să se aibă în vedere, pe de o parte că cele doua decrete prezidenţiale la care se refera instanţa fondului nu au avut efect suspensiv de prescripţie in raport de considerentele Deciziei nr. 152 din 6 mai 2020 a Curţii Constituţionale, neîncadrându-se în noţiunea de "dispoziţii legale" în sensul art. 156 C. pen.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 154 alin. (2) din C. pen. prevăd un termen de prescripţie de 5 ani care se calculează din momentul săvârşirii faptei (21 mai 2019), iar instanţa de fond, în mod greşit, a soluţionat cauza prin raportare la dispoziţiile legale, neavând în vedere şi Decizia nr. 297 din 26/04/2018 a Curţii Constituţionale a României, din a cărei interpretare rezulta că în perioada 26.04.2018 - 30.05.2022 nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 155 alin. (1) din C. pen.. Astfel, ţinând cont de termenul de prescripţie, care, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. este de 5 ani, a apreciat că acesta s-a împlinit la 21 mai 2024. Chiar şi într-o interpretare contrară, în sensul că pe perioada stării de urgenţă, prescripţia răspunderii penale ar fi fost suspendată, se impune a se constata intervenirea prescripţiei răspunderii penale

b) Referitor la infracţiunea de tentativă de omor din data de 25 iunie 2020, a solicitat să se dispună, în principal, achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu prezintă tipicitatea infracţiunii de tentativă la omor, nefiind săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

În ceea ce priveşte acest motiv de apel, apărarea a invocat că fapta inculpatului nu întruneşte condiţiile de ordin obiectiv şi subiectiv indicate în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) cu raportare la art. 32 din C. pen.

Pe de o parte, a susţinut că inculpatul a acţionat în mod spontan, fără intenţia de a ucide victima, ci aceea de a o lovi (a-i produce leziuni fizice), aspect dedus de împrejurarea ca victima a fost lovită o singură dată, cu intensitate redusă, acesteia fiindu-i provocate leziuni de mică însemnătate ce au avut nevoie de un număr infim de zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune viaţa în primejdie.

Pe de altă parte, leziunile produse părţii civile nu sunt grave, nefiind apte de a produce decesul, astfel cum rezultă din concluziile certificatului medico-legal nr. x din data de 27.06.2020 eliberat de IML Iaşi, precum şi din declaraţia din apel a martorei H. care este şi cadru medical.

Un alt motiv de apel (nesusţinut cu ocazia dezbaterilor) a vizat lipsa motivării instanţei de fond cu privire la solicitarea apărării de achitare a inculpatului raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv că fapta nu există.

Astfel, a arătat că sub aspectul laturii obiective nu există elemente probatorii certe care să conducă la concluzia că plaga de la nivelul arcadei victimei ar fi fost produsă prin lovirea de către inculpat cu un obiect tăietor - în speţă cu un hârleţ.

De asemenea, s-a arătat că instanţa nu a motivat solicitarea apărării de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 188 alin. (1) raportat la art. 32 din C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru aceasta.

Sub acest aspect, a invocat faptul că inculpatul nu a acţionat cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe de a ucide, concluzie ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv din examinarea situaţiei de fapt.

În lipsa unei expertize de specialitate care să stabilească natura obiectului contondent folosit, intensitatea loviturii aplicate şi dacă lovitura aplicată persoanei vătămate a fost sau nu aptă de a-i pune viaţa în pericol, nu se poate susţine că lovitura a fost aplicată cu un obiect tăietor, întrucât acesta ar fi pătruns mult mai adânc în ţesutul uman, producând leziuni grave.

Prin urmare, leziunile produse nu sunt suficient de grave, nefiind apte de a produce decesul şi, pe cale de consecinţă, fapta se încadrează în elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Cu privire la acest aspect, a solicitat să se aibă în vedere şi Decizia nr. 250 din data de 16 aprilie 2019 prin care Înalta Curte a stabilit în cadrul recursul în interesul legii că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza I şi art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituţionale, în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare sau printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei.

Într-un alt subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. lit). a) din C. pen. pentru infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 32 din C. pen. (solicitare formulată cu ocazia dezbaterilor);

Referitor la reţinerea acestei circumstanţe atenuante, a solicitat să se aibă în vedere atitudinea persoanei vătămate, de constantă şicanare a inculpatului, manifestată prin reproşurile repetate legate de problema parcării, injurii, înregistrarea activităţii acestuia fără niciun motiv, lovirea cu pietre a inculpatului şi a concubinei acestuia, aruncarea de pământ şi pietre către automobilul familiei Dinu, acte ce au produs inculpatului o tulburare sau o emoţie suficient de puternică pentru a-i răpi posibilitatea de control asupra acţiunilor sale, determinându-l să reacţioneze de maniera arătată, prin agresarea fizică a persoanei vătămate.

Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26.07.2024, fiind repartizată completului C8, cu prim termen de judecată la 02.10.2024.

La primul termen de judecată, Înalta Curte, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen., i-a adus la cunoştinţă apelantului-inculpat posibilitatea de a da declaraţii în faţa instanţei de apel, cauza fiind amânată la cererea inculpatului pentru pregătirea apărării. Au fost depuse motive de apel din partea inculpatului, prin avocat ales K..

În 13.11.2024, inculpatului i-a fost desemnat avocat din oficiu, întrucât contractul de asistenţă al apărătorului ales a încetat ca urmare a neplăţii onorariului. De asemenea, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru protecţia victimelor infracţiunii, în cauză a desemnat avocat din oficiu pentru partea civilă B.. Tot la acest termen de judecată, s-a luat act că inculpatul, prin avocat L., a depus la dosarul cauzei noi motive de apel, precum şi o cerere de probe, constând în efectuarea unei expertize medico-legale, respectiv efectuarea unei expertize criminalistice. Totodată, s-a constatat încetată delegaţia avocatului din oficiu al inculpatului, ca urmare a prezentării avocatului ales M., cauza fiind amânată urmare a cererii avocatului ales în vederea pregătiri apărării şi precizării motivelor de apel.

La următorul termen de judecată acordat la 11.12.2024, cauza a fost amânată pentru imposibilitatea obiectivă de prezentare a avocatului ales al inculpatului. Totodată, a fost reactivată delegaţia avocatului din oficiu desemnat iniţial pentru apelantul-inculpat A. şi i s-a pus acestuia din urmă în vedere să indice, în concret, care sunt motivele de apel pe care înţeleg să le susţină în cauză, raportat la cererile depuse succesiv, fiind acordat termen la 12.02.2025.

La acest termen de judecată, inculpatul, prin apărător ales, şi-a precizat motivele de apel, ulterior acordându-se cuvântul părţilor în susţinerea probele pe care înţeleg să le propună în apărare, fiind stabilit termen pentru pronunţare la 24.02.2025, iar pe fondul cauzei la 26.02.2025.

Prin încheierea din 24.02.2025, Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri reprezentând dovada achitării unor sume de bani către partea civilă şi instituţiile medicale, precum şi înscrisuri în circumstanţiere, solicitată de apelantul-inculpat A..

A încuviinţat, de asemenea, pentru inculpat proba testimonială constând în reaudierea martorilor C. şi H..

A fost respinsă cererea de reaudiere a martorilor N., I., D., F., G., O., E. şi J., precum şi cererile privind efectuarea unei expertize criminalistice, expertiza tehnică-video a înregistrărilor video existente la dosarul cauzei şi cererea de expertiză medico-legală, probe solicitate de apelantul-inculpat A..

A fost respinsă, ca nefiind utilă soluţionării cauzei, proba cu înscrisuri solicitată de apelantul-parte civilă B..

Pentru termenul din 26.02.2025, s-a constatat imposibilitatea obiectivă a doamnei judecător P. de participare la judecată, completul de judecată fiind întregit prin includerea din planificarea de permanenţă a doamnei judecător Q..

La acest termen de judecată au fost audiaţi martorii H. şi C. şi i-a fost încuviinţată inculpatului proba cu înscrisuri constând în cererea de mediere înregistrată, diplome de studii, decizia de intrare în Baroul Vaslui, caracterizări şi dovada achitării cheltuielilor civile stabilite prin sentinţa penală atacată.

Inculpatul, personal, a arătat că înţelege să invoce excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, punându-i-se în vedere să o formuleze în scris până la termenul următor. I s-a pus în vedere, de asemenea, că, faţă de poziţia sa procesuală, urmează a fi audiat la termenul următor.

După şedinţa de judecată din data de 26 februarie 2025, martora H. a depus la dosarul cauzei o cerere de decontare a cheltuielilor ocazionate de deplasarea efectuată în vederea audierii la termenul de judecată anterior, cerere însoţită de înscrisuri doveditoare.

Pentru următorul termen de judecată acordat la 26 martie 2025, inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul că nu a invocat în scris excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală. La acest termen s-a procedat la audierea inculpatului şi s-a acordat cuvântul asupra cererii în probaţiune formulate de apărătorul ales al apelantului-inculpat A., cu menţiunea de a preciza motivul pentru care s-a formulat din nou solicitarea de efectuare a unei expertize medico-legale, deşi aceasta fusese respinsă prin încheierea din data de 24 februarie 2025.

Totodată, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisurile din care rezultă că părţile civile au primit integral sumele pe care le avea de recuperat de la inculpat. A fost respinsă cererea de amânare pentru realizarea medierii având în vedere poziţia categorică a apelantului-parte civilă B., în sensul refuzului parcurgerii procedurii de mediere în raport cu latura civilă a cauzei.

Prin încheierea de la aceeaşi dată, a fost respinsă cererea apelantului-inculpat A. privind efectuarea unei expertize medico-legale asupra părţii civile B., fiind acordat termen la 09.04.2025.â

La data de 09.04.2025, apelantul-inculpat A. a transmis la dosarul cauzei o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de "tentativă la omor", prevăzută de dispoziţiile art. 188 alin. (1) raportat la art. 32 din C. pen., la infracţiunea de "lovire sau alte violenţe" prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Faţă de imposibilitatea obiectivă de participare la şedinţa de judecată a unuia dintre membrii completului de judecată, la termenul de judecată din data de 09.04.2025, în temeiul dispoziţiilor art. 354 alin. (2) C. proc. pen., pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, s-a dispus amânarea cauzei.

La următorul termen de judecată, respectiv la 07.05.2025, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul în dezbateri, după ce i s-a pus în vedere apărătorului ales al apelantului-inculpat A., avocat M., să susţină cererea de schimbare a încadrării juridice în cadrul motivelor de apel.

Ulterior, după ce i s-a acordat cuvântul pe fond apărătorul din oficiu al apelantului-parte civilă, acesta în dovedirea daunelor morale suferite, a solicitat depunerea unui înscris constând într-o scrisoare medicală, înscris pe care nu a reuşit să îl depună la începutul şedinţei de judecată, având în vedere că instanţa a acordat cuvântul în dezbateri şi nu a putut întrerupe concluziile apărătorului ales al inculpatului.

Înalta Curte a acordat cuvântul cu privire la cererea formulată de apelantul-parte civilă, prin apărătorul desemnat din oficiu, după care, deliberând, a încuviinţat depunerea la dosar a înscrisului, certificat pentru conformitate cu originalul, solicitat de către apărătorul desemnat din oficiu al apelantului-partea civilă B., dându-i posibilitatea inculpatului A., prin avocatul său ales, să pună concluzii cu privire la acesta.

Apărătorul ales al apelantului-inculpat A., avocat M., a apreciat că această situaţie nu este conformă Codului de procedură, întrucât nu au fost reluate dezbaterile, motiv pentru care a înţeles să recuze întregul complet de judecată.

Prin încheierea din 09.05.2025, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnelor judecător R. şi Q., precum şi a domnului judecător S. formulată de apelantul-inculpat A..

Ulterior, a fost acordat termen la 21.05.2025 când cauza a fost amânată la cererea apărătorului ales al inculpatului pentru imposibilitate obiectivă de prezentare.

La ultimul termen de judecată, respectiv la 04.06.2025, Înalta Curte a dispus reluarea dezbaterilor din momentul în care acestea au fost suspendate ca urmare a formulării cererii de recuzare de către apărătorul ales al apelantului-inculpat A., respectiv cu susţinerea apelului declarat de apelantul-partea civilă.

Totodată, a constatat încetată delegaţia apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat A., avocat T., ca urmare a prezenţei apărătorilor aleşi.

După reluarea dezbaterilor, Înalta Curte a stabilit termen în vederea deliberării, pronunţării şi redactării hotărârii la 30.06.2025, termen la care a amânat pronunţarea pentru data de 28.07.2025.

Ulterior, stabilirii termenului pentru pronunţare, inculpatul A., personal şi prin avocatul ales a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Astfel, la 27.06.2025, inculpatul, prin apărătorul ales, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care, în esenţă, a reiterat concluziile formulate cu ocazia dezbaterilor.

În plus, a solicitat soluţionarea cu prioritate a cererii de schimbare a încadrării juridice (reiterată în faţa instanţei de apel, dar şi ca cerere nouă, pe baza probelor noi administrate), cu consecinţa repunerii cauzei pe rol, având în vedere Decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, pentru a-i da posibilitatea inculpatului ca, în caz de admitere, să-şi exprime poziţia în sensul de a opta între continuarea sau încetarea procesului penal, potrivit art. 18, respectiv art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În consecinţă, pentru ca instanţa de apel să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice printr-o încheiere separată care nu soluţionează fondul cauzei, a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Un alt aspect a vizat latura civilă, solicitând respingerea acţiunii civile în caz de achitare, iar, în caz de condamnare, să fie admisă în măsura dovedirii pretenţiilor civile, urmând a se avea în vedere faptul că a achitat părţilor civile prejudiciul produs, mai puţin părţii civile B. care nu a dat curs procedurii de mediere.

Totodată, a solicitat excluderea din materialul probator a ultimului act medical depus de partea civilă, întrucât, pe de o parte, inculpatului nu i-a fost comunicat, motiv pentru care nu a putut să-şi formuleze apărării, iar, pe de altă parte, acest înscris nu poate fi credibil după 5 ani de la eveniment, fiind depus pro causa.

La aceeaşi dată, respectiv la 27.06.2025, inculpatul a depus la dosarul cauzei completări la concluziile scrise depuse iniţial.

Un prim aspect a vizat modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând a se avea în vedere săvârşirea infracţiunii în condiţiile provocării, motivul faptei, respectiv provocările persoanei vătămate, starea de pericol social, gravitatea şi rezultatul produs, nivelul de educaţie, vârsta şi situaţia familială a inculpatului, precum şi conduita după eveniment.

Un alt aspect, a vizat faptul că inculpatul a acţionat în legitimă apărare, fiind incidente dispoziţiile art. 19 C. pen. sau, în subsidiar, art. 26 C. pen., respectiv excesul imputabil.

Nu în ultimul rând, inculpatul a solicitat şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 75 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, a apreciat că daunele morale nu sunt probate şi, în plus, vizează ambele fapte. Or, fapta din 2019 fiind prescrisă, se impune reducerea daunelor morale acordate.

III. Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul judecăţii în primă instanţă a fost constituit de acuzaţiile aduse inculpatului A. care, la data de 21.05.2019, în jurul orelor 23:00, pe fondul unui conflict cu persoana vătămată B. i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni ce au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În sarcina acestuia s-a mai reţinut şi că la data de 25.06.2020, în jurul orelor 23:00, în contextul stării conflictuale existente între el şi persoana vătămată B. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ, în zona capului, lateral dreapta, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi un traumatism cranio-facial

Procedând la reevaluarea probatoriului administrat pe parcursul procesului penal, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, acuzaţiile formulate împotriva inculpatului fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., săvârşită la data de 21.05.2019, întrucât inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal pentru a-şi dovedi nevinovăţia, solicitând să se constate intervenirea prescripţiei penale, Înalta Curte nu va proceda la examinarea materialului probator administrat sub acest aspect, reţinând că instanţa de fond a analizat în mod corect probele relevante sub acest aspect, stabilind vinovăţia inculpatului.

Prin urmare, fără a relua examinarea materialului probator, însă în soluţionarea acţiunii civile exercitate de partea civilă B., instanţa de apel constată că existenţa faptei ilicite a inculpatului, vinovăţia acestuia şi raportul de cauzalitate au fost pe deplin dovedite. În acest sens, trebuie avute în vedere, în principal, declaraţiile părţii civile, declaraţiile inculpatului şi declaraţiile martorilor E. şi D., susţinute de înregistrările video ale camerelor de supraveghere deţinute de parte civilă, dar şi de certificatul medico-legal nr. 196 din 22.05.2019 emis de Institutul de Medicină Legală Iaşi prin care s-a constatat că persoana vătămată B. a prezentat excoriaţii, echimoze, tumefacţii, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente posibil urmate de cădere şi pot data din data de 21.05.2019, necesitând 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Referitor la cealaltă faptă de care este acuzat inculpatul, respectiv tentativă de omor din data de 25.06.2020, săvârşită asupra victimei B., Înalta Curte, reevaluând materialul probator administrat în cele trei faze ale procesului penal, reţine următoarea situaţie de fapt:

Victima B. şi inculpatul A. locuiesc ambii în satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi, având locuinţele învecinate, respectiv vizavi de partea din spate a casei persoanei vătămate B. se află locuinţa inculpatului A..

Dacă, iniţial, relaţiile dintre cei doi erau de bună vecinătate, ulterior acestea s-au deteriorat şi au culminat cu mai multe episoade de tensiune şi stări conflictuale, manifestate inclusiv prin violenţe, unele chiar reciproce, recunoscute chiar de către cei doi. Această situaţie a fost determinată de cumpărarea unui imobil (dorit inclusiv de inculpat), respectiv a unui teren, de către victima B., imobil situat pe strada unde locuia inculpatul şi pe care acesta obişnuia să-şi parcheze autoturismele. Imediat după cumpărare şi realizarea formelor legale, partea civilă B. i-a adus la cunoştinţă inculpatului faptul că a achiziţionat acel teren şi că urmează să-l îngrădească, interzicându-i să-şi mai parcheze autoturismele, lucru ce l-a înfuriat pe inculpat. Astfel, partea civilă precizează în faţa primei instanţe, în declaraţia din 12.06.2023: (...) Totul a plecat de la bucata de teren cumpărată în anul 2018 (...)

Inculpatul a ignorat solicitările părţii civile şi a continuat în mod repetat să-şi parcheze autoturismele, chiar şi în momentele când era atenţionat de partea civilă. Evenimentele au degenerat de multe ori în discuţii contradictorii, injurii reciproce, ameninţări şi conflicte, multe dintre acestea aduse în atenţia organelor de ordine publică (de exemplu, conflictul sesizat poliţiei din 06.04.2019, în urma căruia partea civilă a obţinut un certificat medico-legal privind leziunile suferite).

Sub acest aspect, relevanţă prezintă şi evenimentul dovedit care formează unul dintre obiectele prezentului dosar, respectiv cel din 21.05.2019, când, tot pe fondul conflictului generat de interdicţia de a mai parca autoturismele pe terenul părţii civile, inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni ce au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

De asemenea, episoadele violente ale inculpatului la adresa părţii civile şi intenţia conştientă, directă, de a-l agresa au continuat, derulându-se în mod constant, aspect ce rezultă din declaraţiile părţii civile, martorilor, declaraţiile inculpatului, dar şi din înregistrările audio-video existente la dosar.

Astfel, prezintă relevanţă sub acest aspect declaraţia martorului I.: (...) În acele momente, A. îi spunea lui B. că nu vrea să mai audă de dreptul lui de proprietate asupra terenului şi că s-a săturat să îl tot bată, dar dacă insistă, o să îl bată în continuare (...), (declaraţie din data de 15.12.2021 din faza de urmărire penală).

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului C. din 14.12.2021, dată în faţa procurorului, unde acesta afirmă: (...) În timp ce mă aflam între cei doi, numitul A. a afirmat către B. "Te-am bătut anul trecut, te bat şi anul ăsta, te bat în fiecare an" (...).

Aceste declaraţii ale martorilor se coroborează cu declaraţiile părţii civile date în calitate de persoană vătămată în faţă procurorului în data de 17.06.2021, unde aceasta afirmă: (...) l-a auzit pe vecinul A. lăudându-se în faţa unor prieteni că "m-a bătut de vreo trei ori, şi o să mă mai bată în continuare".

De altfel, aspectul privind violenţele exercitate de-a lungul timpului la adresa părţii civile a fost recunoscut de inculpat chiar în faţa instanţei de apel, care, la momentul audierii a declarat: (...) Problemele cu partea civilă au fost numeroase, acestea s-au limitat la nivelul confruntării fizice, al bătăilor, niciodată nu s-a pus problema de agresiuni săvârşite cu ură, de agresiune decisivă. În certificatele medico-legale numărul zilelor de îngrijiri medicale sunt mici (...).

Revenind la evenimentul din 25.06.2020, Înalta Curte, pe baza probelor administrate, reţine că la acea dată, în jurul orelor 17:00-18:00, în timp ce partea civilă împreună cu soţia sa executau săpături în vederea realizării un gard care să împrejmuiască terenul cumpărat de la martorul C., la faţa locului s-a prezentat inculpatul A., împreună cu concubina sa, martora F.. După ce au coborât din autoturismul cu care veniseră, o autoutilitară de culoare roşie, martora F. i-a salutat pe cei doi după care a intrat în curte. În acest timp, inculpatul A. s-a deplasat în direcţia părţii civile şi a soţiei acesteia, reproşându-le calitatea precară a lucrării şi lovind partea civilă B. cu palma peste cap.

Ulterior, câinele părţii civile, nefiind supravegheat, a intrat accidental în curtea inculpatului, moment în care partea civilă, speriată fiind de faptul că inculpatul îl va ucide, întrucât l-a ameninţat că îi va tăia capul câinelui, a cerut ajutorul martorului G. care a intervenit şi a scos câinele din curtea locuinţei inculpatului. Partea civilă a sesizat organele de poliţie cu privire la acest eveniment, apelând numărul de urgenţă 112.

Aceste aspecte sunt confirmat de declaraţiile părţii civile (menţinute în cele două faze procesuale, nefiind audiat în apel), dar şi de declaraţiile martorei E., menţinute şi acestea în totalitate, ambele coroborându-se cu declaraţiile martorului G. în ceea ce priveşte secvenţa referitoare la strigătul de ajutor al părţii civile cu privire la temerea privind uciderea câinelui de către inculpat.

Astfel, partea civilă la data de 17.07.2020, făcând referire la inculpat, a declarat cu privire la acest eveniment, în faţa organelor de poliţie judiciară, declaraţie menţinută şi în faţa procurorului, cât şi în faţa instanţei de fond, faptul că: (...) Când a coborât din autoturism, a venit direct la mine şi mi-a dat o palmă peste cap, sărindu-mi ochelarii. A. mi-a reproşat mie şi soţiei în felul următor "ceea ce faceţi voi aicea e ţigăneală".

Aceeaşi secvenţă este confirmată şi de soţia părţii civile în declaraţia dată în aceeaşi fază procesuală, respectiv la urmărire penală, declaraţii care sunt întărite şi confirmate de procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice dintre partea civilă B. şi dispecerul SNUAU 112 din data de 04.01.2021, aflat la dosarul cauzei la filele nr. x din volumul nr. 2 al dosarului de urmărire penală. Întrebat fiind de către dispecer ce urgenţă are, partea civilă a afirmat: (...) iar am fost agresat, (...) am fost agresat de domnul avocat A.,(...) mi-a băgat câinele în curte, a zis că vrea să aducă securea să-l taie, (...) mi-a dat o palmă.

În schimb, depoziţia inculpatului nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, acesta relatând evenimentul de o manieră total diferită. Deşi confirmă faptul că partea civilă a ţipat spunând că inculpatul doreşte să-i ucidă câinele, nu recunoaşte agresiunea exercitată asupra părţii civile şi, din contră, afirmă că el împreună cu concubina sa, martora F., au fost cei agresaţi, în sensul că au fost loviţi cu pietre şi li s-au adus cuvinte injurioase de către partea civilă B., care, deşi nu se afla pe terenul disputat, la momentul sosirii lor, a sărit gardul locuinţei sale.

În plus, această declaraţie dată în faza de urmărire penală, referitore la faptul că partea civilă ar fi sărit gardul şi ar fi iniţiat conflictul este contrazisă chiar de susţinerile inculpatului din faţa instanţei de fond (declaraţia din 18.03.2024): (...) în momentul în care am ajuns acasă am încercat să parchez maşina fără să îi afectez terenul, iar vecinul B. săpa un şanţ, căra bolovani, aspecte de acest gen (...). Practic, prin această depoziţie, inculpatul confirmă derularea evenimentelor astfel cum au fost prezentate de partea civilă.

Deşi nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, declaraţia inculpatului este parţial contrazisă de depoziţia fostei sale concubine, martora F., aceasta prezentând evenimentul ca o altercaţie verbală exclusiv între partea civilă şi inculpat, fără a fi implicată în vreun fel, respectiv agresată fizic sau verbal. De asemenea, această martoră nu susţine prezenţa la faţa locului a martorei E. (declaraţie dată în faţa organului de cercetare penală al poliţiei judiciare din 14.01.2022): (...) acel vecin cu care concubinul este în conflict a început să-i adreseze injurii lui A., fără niciun motiv anume, (...) doar şi-au adresat injurii reciproc (...). Dacă la urmărire penală, martora F. afirmă că partea civilă a fost cea care a iniţiat conflictul, în faţa instanţei de fond, aceasta şi-a nuanţat declaraţia susţinând că: inculpatul a avut un conflict verbal cu vecinul legat de teren (...).

Deşi a fost sesizată poliţia, inculpatul A. şi concubina sa au părăsit locul evenimentelor.

În aceeaşi zi, respectiv în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, partea civilă a sesizat că inculpatul şi concubina sa s-au întors la domiciliu, fapt pentru care a ieşit din curte pentru a se asigura că nu îi va fi încălcată din nou proprietatea, în sensul că inculpatul A. nu îşi va mai parca autoturismul pe terenul său. Astfel, i-a solicitat acestuia să nu-şi mai parcheze autoturismul pe terenul său, moment în care situaţia a degenerat într-un conflict verbal, manifestat prin injurii reciproce, ulterior partea civilă aruncând cu pământ luat de pe jos în direcţia inculpatului şi a maşinii acestuia, fapt ce a stârnit furia inculpatului care a început să alerge partea civilă.

După acest eveniment, partea civilă s-a retras în curtea locuinţei sale, fapt ce a determinat ieşirea câinelui, inclusiv a părţii civile care a părăsit din nou curtea locuinţei sale pentru a introduce câinele în curte şi, cum inculpatul încerca să se îndrepte spre locuinţa sa, partea civilă a părăsit din nou curtea s-a îndreptat spre inculpat şi din nou a aruncat un pumn de pământ în direcţia acestuia. În momentul în care partea civilă a sesizat că inculpatul se îndrepta cu intenţia de a o agresa, s-a retras în curtea locuinţei, după care a avut un moment de ezitare şi a ieşit în întâmpinarea inculpatului. Tot în acest moment, din curte a ieşit soţia părţii civile alarmată de ţipetele care se auzeau şi de lătratul câinelui şi s-a îndreptat spre soţul său. Concomitent, inculpatul A., s-a îndreptat către partea civilă având asupra sa un hârleţ pe care îl ţinea cu ambele mâini, iar în momentul când s-a apropiat suficient de partea civilă i-a aplicat acesteia printr-o mişcare circulară de sus în jos o lovitură în partea dreaptă a capului. Partea civilă, deşi a ridicat braţele, nu a reuşit să pareze lovitura, s-a dezechilibrat, încercând să se retragă. Imediat, inculpatul a fost prins de braţul stâng de soţia părţii civile care a încercat, fără să reuşească, să-l tragă în spate pe inculpat care continua să urmărească partea civilă. Aceasta din urmă, pentru a nu mai fi lovit, a reuşit la un moment dat să prindă cu mâinile coada din lemn a acelui hârleţ şi, încercând să-l tragă din mâna inculpatului, a produs dezechilibrarea acestuia, astfel că toţi cei trei s-au prăbuşit la pământ. Violenţele inculpatului asupra părţii civile au continuat, acesta lovind victima căzută la pământ cu pumnii şi picioarele.

Ulterior, la faţa locului s-a prezentat martorul C., vecinul celor implicaţi, fiind alertat de strigătele de ajutor ale soţiei părţii civile. Acesta i-a despărţit pe cei doi şi l-a îndepărtat pe inculpat din zona unde partea civilă era căzută până la momentul sosirii echipei de prim-ajutor de la ambulanţă.

După acest moment, au ajuns şi martorii I., H. şi O., H. fiind cea care i-a oferit primul ajutor victimei, asigurându-se că are puls. Chiar şi în acest context, inculpatul a încercat să se apropie de victimă şi să continue agresiunea.

Urmare a acestei agresiuni, persoana vătămată B. a fost transportată la Spitalul de Urgenţă " Sf. Spiridon - Iaşi", unde a fost diagnosticat cu "Policontuzionat, agresiune TCC cu pc, TCF, Contuzie toraco-abdominală", iar din certificatul medico-legal nr. x din data de 27.06.2020 a rezultat faptul că acesta a prezentat excoriaţii, echimoze, tumefacţii, plagă contuză, leziuni care au putut fi produse prin lovire cu obiecte contondente şi pot data din data de 25.06.2020, necesitând 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ulterior, prin adresa nr. x/05.08.2020, IML Iaşi, cu referire la partea civilă B., a precizat: Leziunile prezentate nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa sus-numitului .

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa de apel are în vedere declaraţiile părţii civile B. date în tot cursul procesului penal, acestea coroborându-se cu cele ale martorilor C., H., I. şi O..

Este de precizat că partea civilă B. şi-a menţinut întocmai declaraţiile pe tot parcursul procesului penal, acesta prezentând de fiecare dată aceeaşi situaţie. Referitor la celelalte declaraţii, instanţa de apel apreciază că declaraţiile date în faţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, fiind cele mai apropiate de eveniment, prezintă fidel situaţia de fapt, unele dintre declaraţiile ulterioare date în faţa instanţei de fond sau a celei de apel fiind influenţate firesc de trecerea unei perioade considerabile de timp sau de instinctul de autoconservare.

Situaţia de fapt, negată de inculpat sau prezentată nuanţat în unele cazuri, este confirmată întru totul de imaginile captate de camerele de supraveghere aparţinând părţii civile, montate la locuinţa sa şi care au surprins exact momentul agresiunii exercitate de inculpat asupra părţii civile prin folosirea acelui hârleţ.

De asemenea, leziunile suferite de partea civilă sunt constatate şi confirmate de certificatul medico-legal nr. x din data de 27.06.2020, planşele foto de la dosarul cauzei şi declaraţiile părţii civile şi ale martorilor.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată de partea civilă, ulterior confirmată de martori şi imaginile de pe camerele fixe de supraveghere, este confirmată şi de înregistrările video surprinse cu telefonul mobil (a se avea în vedere fişierul video x.mp4, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu operatorii SNUAU 112 din noaptea evenimentului şi, nu în ultimul rând, chiar de către inculpat, care, deşi a prezentat derularea evenimentelor sub o altă formă, confirmă lovitura aplicată părţii civile în zona capului.

În continuare, instanţa de apel va prezenta aspectele relevante privind lovitura aplicată părţii civile de către inculpat în partea lateral dreapta a capului, respectiv în zona arcadei/tâmplei.

Astfel, partea civilă, declară că ulterior conflictului petrecut în după-amiaza aceleaşi zile, orele 17:00-18:00, inculpatul s-a întors la locuinţă în jurul orelor 23:00 şi, pentru a se asigura că inculpatul nu parchează autoturismul pe proprietatea sa (terenul cumpărat de la martorul C.) a ieşit în întâmpinarea inculpatului. Arată: (...) M-am întâlnit cu A., am avut un schimb de replici, ne-am jignit reciproc, iar eu am luat o mână de pământ moale pe care l-am aruncat spre maşina lui. (...) A. a venit pe terenul meu, într-un mod foarte agresiv, jignindu-mă în tot acest timp (...). L-am văzut pe A. că vine spre mine şi în următorul moment m-a lovit cu un hârleţ, cu partea metalică, în partea dreaptă a capului (...). Fiind la pământ, A. s-a urcat pe mine şi a continuată să mă lovească cu pumnii şi cu picioarele (declaraţie dată în faţa organului de cercetare al poliţiei judiciare în faza de urmărire penală).

Această situaţie de fapt este confirmată de martora E., aceasta declarând că în jurul orelor 23:00 a auzit câinele lătrând foarte tare şi a ieşit în curtea locuinţei şi ulterior pe terenul de la care a pornit disputa. În continuare, arată: (...) L-am văzut pe A. că ieşise din curtea sa având un hârleţ în mână. Acesta s-a apropiat de soţul meu şi l-a lovit cu hârleţul cu partea metalică la tâmplă, în zona capului. Am văzut o singură lovitură (...).

Instanţa de apel, urmare a vizionării imaginilor captate de camerele de luat vederi, montate la locuinţa părţii civile şi care au fost depuse la dosar de partea civilă B., fiind stocate pe suportul de memorie, constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă de partea civilă, cât şi de martora E., este confirmată de aceste imagini care surprind exact momentul în care inculpatul A. se îndreaptă ameninţător spre partea civilă B., aflată iniţial în retragere, inculpatul având asupra sa un hârleţ pe care îl ţinea cu ambele mâini. În momentul când s-a apropiat de partea civilă suficient cât să-l poată lovi, inculpatul i-a aplicat din scurt, de la înălţimea umerilor, circular, de la stânga spre dreapta, o lovitură părţii civile în zona lateral-dreaptă a capului, respectiv în zona tâmplei/arcadei, cu partea metalică a hârleţului. Partea civilă a schiţat, fără eficienţă un gest de apărare, ridicând uşor braţele. Lovitura nu a determinat căderea părţii civile, ci doar dezechilibrarea acesteia care, imediat după ce a fost lovită, a încercat şi reuşit să prindă hârleţul de coada din lemn. În tot acest timp, martora E. a încercat să-l oprească pe inculpat, trăgându-l iniţial de braţul stâng şi, ulterior, de partea din spate a tricoului. Urmare a acestor încercări ale martorei de a-l opri pe inculpat şi ale părţii civile de a-i smulge hârleţul din mâini, s-a produs dezechilibrarea şi căderea celor trei, încleştarea continuând la nivelul solului până la apariţia martorului C. care a reuşit să-l smulgă pe inculpat din acea zonă.

Este de precizat că imaginile video surprinse nu conţin şi înregistrări audio.

Leziunile produse de inculpat nu au pus în primejdie viaţa victimei, aspect confirmat de IML Iaşi. Partea civilă B. a prezentat excoriaţii, echimoze, tumefacţii, plagă contuză, atestate prin certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei, având nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cu toate acestea, lovitura aplicată de inculpatul A. asupra părţii civile a fost aptă să ducă în mod direct şi nemijlocit la suprimarea vieţii acesteia. Instanţa de apel în acord cu instanţa de fond are în vedere obiectul contondent şi tăietor cu care a lovit-o pe partea civilă, zona anatomică vizată, precum şi acţiunile anterioare şi concomitente cu acţiunea de lovire cu hârleţul îndreptată asupra părţii civile.

În ceea ce priveşte zona anatomică vizată de lovitura aplicată de inculpat, certificatul medico-legal a atestat o plagă contuză suturată de aproximativ 2 cm în zona latero-sprâncenar dreapta. Anterior, lovitura aplicată a produs o sângerare abundentă, aspect confirmat de declaraţiile părţii civile ale martorilor, imaginile surprinse cu telefonul mobil la faţa locului şi planşele foto de la dosarul cauzei.

Astfel, analizând imaginile surprinse cu telefonul mobil de la momentul acordării de îngrijiri medicale, Înalta Curte constată că partea civilă a prezentat o sângerare abundentă cu precădere în zona lateral dreaptă a feţei, dovadă fiind petele de sânge de la nivelul feţei, cât şi cele impregnate pe îmbrăcămintea victimei. De asemenea, tot din această imagine se observă că partea civilă a prezentat o plagă deschisă în continuarea sprâncenei drepte, imediat sub tâmpla dreaptă, plagă de aproximativ 2 centimetri.

Este de precizat că şi după ce martorii au sesizat evenimentul şi agresiunea prin SNUAU 112, inculpatul s-a manifestat în continuare agresiv, inclusiv după ce soţia victimei i-a reproşat că: te-am văzut când ai ieşit pe poartă cu lopata şi i-ai dat în cap (...). La această remarcă a soţiei victimei, inculpatul, practic, recunoaşte lovirea victimei, pe care ar mai fi lovit-o din nou dacă ar mai fi avut ocazia, afirmând, de faţă cu ceilalţi martori, agresiv, ridicând vocea: (...) Da ce-i mai fut una, ce-i mai fut una, futu-i Cristosu mami lui!

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, acesta deşi a recunoscut faptul a aplicat o lovitură victimei cu acel hârleţ, declaraţiile sale sunt nesincere, în contradicţie cu probele anterior menţionate, şi nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Astfel, inculpatul a declarat la momentul aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect faptul că în acea seară, întorcându-se din oraş, partea civilă a sărit gardul (aspect contrazis de imaginile video înregistrate de camerele de supraveghere) pe terenul care a făcut obiectul disputei şi a început să arunce cu pietre în inculpat şi concubina sa. Arată că, la un moment dat a fost ameninţat cu moartea de partea civilă, aceasta folosind expresia: până acum m-ai bătut tu, acum te omor eu!, ocazie cu care a găsit pe acel teren un hârleţ şi, deşi nu ştie cum a ajuns în mâna sa, a lovit pe B. cu partea metalică, dar nu cu muchia, ci cu lateralul. În continuare, a arătat: Am intenţionat să-l lovesc în spate, nu în cap. Ştiu că vecinul are sistem de supraveghere video, iar derularea evenimentelor poate fi observată pe acele înregistrări (...).

Ulterior, în faţa instanţei de fond, această declaraţie a fost nuanţată de inculpat care, pe lângă cele arătate anterior, a invocat pentru a se disculpa alte elemente, respectiv faptul că a auzit câinele victimei lătrând, aspect care l-a făcut să se teamă, crezând că acel câine a fost scos cu intenţia de a-l ataca pe inculpat. Astfel, s-a împiedicat de un hârleţ pe care l-am apucat cu intenţia de a mă folosi de el dacă vecinul urma să dea câinele pe mine. Acest aspect nu poate fi primit de instanţa de apel, pe de o parte, nefiind invocat iniţial, iar, pe de altă parte, în imaginile video nu se observă niciodată intenţia inculpatului de a se apăra cu hârleţul împotriva câinelui care, de altfel, s-a aflat la momentul conflictului lângă cei trei, însă nu s-a manifestat niciodată agresiv.

În aceeaşi declaraţie dată în faţa primei instanţe, inculpatul a invocat şi faptul că "eu am încercat să îl lovesc peste mână sau pe spate pentru a-l dezarma sau de a-l împiedica să mai arunce cu pietre. I-am aplicat o lovitură în zona laterală a corpului (...)", aspect contradictoriu cu cel relevat anterior.

Deşi, iniţial, în faza de urmărire penală, a declarat că a intenţionat să-l lovească în spate şi nu în cap, recunoscând lovitura aplicată la nivelul capului, în faţa instanţei de fond, îşi nuanţează declaraţia precizând că l-a lovit în zona laterală a corpului. Prin urmare, este evident că declaraţiile inculpatului sunt nesincere şi contradictorii, fiind contrazise de altfel, de imaginile video surprinse de camerele de luat vederi.

În plus, nu poate fi primită nici teza conform căreia lovitura a fost aplicată pentru a-l dezarma pe inculpat şi a-l împiedica să mai lovească cu pietre.

Pe de o parte, cel care a avut iniţiativa de a avea contact fizic direct cu partea civilă a fost inculpatul. Acesta a fost cel care a pătruns pe terenul victimei şi cel care a iniţiat atacul alergând victima care se poate observa cum se retrage alergând. De asemenea, aşa-zisul atac din partea victimei invocat de inculpat a constat în două-trei lovituri cu pământ adunat de pe jos, aruncat înspre inculpat.

Un aspect foarte important îl reprezintă faptul că, la momentul iniţierii atacului de către inculpat care se îndrepta cu hârleţul spre victimă, aceasta se afla în retragere, având la un moment dat o reacţie de ezitare care a făcut-o să se întoarcă, în acea clipă fiind lovită de inculpat. Astfel că, victima nu era înarmată în niciun fel, ci se afla în defensivă, fără vreo intenţie de agresare a inculpatului. Prin urmare, teza invocată de inculpat, respectiv dezarmarea şi apărarea contra agresiunilor exercitate de victimă nu este susţinută de probă şi nici credibilă, fiind invocată de inculpat doar pentru a scăpa de răspunderea penală.

De asemenea, poziţia oscilantă a inculpatului este demonstrată şi de depoziţia din faţa instanţei de apel în care revine şi arată că: (...) am dorit să lovesc la nivelul corpului, respectiv al mâinii şi l-am lovit în acea zonă, lovitura mea nu i-a atins zona capului. Consider că arcada părţii civile a fost lovită în urma confruntării corp la corp pe care am avut-o cu aceasta atât în picioare, cât şi la nivelul solului. De altfel, însăşi partea civilă susţine că atunci când a căzut la nivelul solului l-am lovit cu pumnii, mâinile şi picioarele în zona abdomenului şi a capului.

Această depoziţie nu este susţinută de niciuna dintre probele administrate. Imaginile video relevă în mod clar intenţia inculpatului de a lovi capul victimei, lovitura fiind aplicată circular de la nivelul umerilor/capului inculpatului, de sus în jos. Prin urmare, nu se poate susţine că inculpatul a urmărit să lovească mâinile sau corpul părţii civile, ci a lovit din plin capul victimei.

În plus, în faţa instanţei de apel, inculpatul a adăugat faptul că a intenţionat să se apere şi să îi aplice o corecţie părţii civile, susţinând: (...) Nu am avut nicio clipă intenţia să îi suprim viaţa sau să îl rănesc, ci doar să mă apăr şi să îi aplic o corecţie.

Referitor la susţinerea conform căreia arcada părţii civile a fost lovită în urma confruntării corp la corp, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, instanţa are în vedere fotografiile aflate la dosarul cauzei, în care se observă cum partea metalică a hârleţului are suprafaţa acoperită cu sânge, sânge provenit în urma hemoragiei pe care victima a prezentat-o în zona dreaptă a arcadei. Astfel, partea metalică a hârleţului a fost acoperită cu sânge urmare a loviturii aplicate şi a încercării victimei de a smulge hârleţul din mâinile inculpatului.

Prin urmare, instanţa de apel apreciază că hemoragia pe care a prezentat-o victima a fost anterioară momentului în care inculpatul, partea civilă şi martora E. s-au dezechilibrat şi au căzut la pământ, cât şi momentului în care inculpatul a continuat să exercite violenţe asupra părţii civile, când aceasta s-a aflat căzută la sol.

Planşele fotografice se coroborează cu celelalte declaraţii ale victimei, declaraţiile martorilor, cât şi cu concluziile certificatului medico-legal.

În ceea ce priveşte intensitatea loviturii, iniţial, inculpatul a declarat că lovitura a fost una medie, neputând-o aprecia ca fiind puternică şi nici uşoară, având în vedere că este obişnuit cu exerciţiul fizic. Ulterior, în faţa instanţei de apel, a revenit asupra acestei poziţii procesuale, declarând că lovitura a fost slabă spre moderată. În plus, a arătat că nu a putut aprecia corect distanţa din cauza întunericului.

Referitor la atitudinea intelectiv subiectivă a inculpatului, Înalta Curte are în vedere faptul că inculpatul are profesia de avocat, cunoscând, prin urmare, consecinţele faptelor sale. Astfel, în faţa instanţei de fond, inculpatul a arătat: (...) cunosc că orice lovitură în zona capului este interpretată ca tentativă de omor, dacă nu chiar omor (...). În legătură cu hârleţul, prin natura sa, un asemenea obiect, fiind tăios şi cu o zonă metalică, conştientizam că o lovitură în zona capului ar fi putut fi fatală şi l-ar fi putut nenoroci pe vecin (...) am ţinut ca lovitura să fie cu lateralul său.

Prin urmare, deşi conştient cu privire la urmări, inculpatul a ales să lovească victima în zona capului.

Totodată, instanţa de control judiciar, în aprecierea capacităţii volitive, are în vedere şi faptul că atât inculpatul, cât şi partea civilă se aflau sub influenţa alcoolului, aspect ce rezultă din declaraţiile inculpatului şi ale martorilor.

Cu privire la atitudinea procesuală manifestată de inculpat pe procesul penal referitor la acuzaţiile reţinute în sarcina sa, instanţa de apel constată că afirmaţiile inculpatului nu reflectă adevărul, ci au doar rolul de a conduce la atenuarea gravităţii faptei comise.

Revenind la probatoriul administrat, declaraţiile părţii civile, martorei E. şi, parţial, declaraţiile inculpatului sunt confirmate şi de cele ale martorilor sosiţi ulterior la faţa locului.

Astfel, martorul C. declară cu privire la incident faptul că, în jurul orelor 23:30, în timp ce dormea, a auzit zgomote afară şi pe vecina sa, E. strigând "C., ajutor!". A ajuns pe terenul familiei Humă, sărind gardul, şi a observat că cei doi (inculpatul şi partea civilă) se ţineau de unul de celălalt, de corp. A intervenit pentru a-i desparte, reuşind să-l tragă pe A. care se afla peste victimă. Aceasta din urmă încerca să se ridice, dar a fost oprit de martor, întrucât avea sânge pe faţă. După acest moment, martorul a arătat că la faţa locului au ajuns şi U.. Martorul a precizat despre inculpat că era agitat şi vorbea mult, afirmând la un moment dat: te-am bătut anul trecut, te bat şi anul ăsta, te bat în fiecare an. Martorul a mai precizat că a auzit-o pe martora E. spunând că soţul său a fost lovit de A. cu un hârleţ, hârleţul aflându-se la faţa locului, fiind observat de martor. Cu privire la starea victimei, martorul a arătat că victima nu prea era conştientă, mai mult gemea, probabil din cauza durerilor.

Ţipetele puternice şi strigătele de ajutor au fost sesizate şi de martora H., aceasta declarând în faţa organelor de poliţie, faptul că într-o seară, în vara anului 2020, a auzit un ţipăt puternic, motiv pentru care s-a deplasat în acea zonă, ocazie cu care a ajuns pe terenul familiei Humă, unde a văzut că la pământ se afla B., iar în apropiere soţia sa, E.. Martora a susţinut faptul că: B. avea faţa plină de sânge, din declaraţia soţiei sale ar fi fost lovit de numitul A. (...) l-ar fi lovit cu o lopată (...) am acordat ajutor numitului B.. În timpul acordării îngrijirilor medicale a venit şi numitul A. care s-a manifestat agresiv verbal şi a acreditat ideea că B. joacă teatru. În acest context, numitul A. a afirmat către B. că oricum îl va bate. A. chiar a încercat să se apropie de B., aflat în continuare la pământ, însă atât eu, cât şi soţul meu l-am împiedicat să îi facă rău victimei.

Din analiza acestei declaraţii, date în faţa procurorului, coroborată cu cea din apel, se confirmă starea de temere şi îngrijorare a soţiei victimei, faptul că A. se manifesta agresiv atât verbal, cât şi fizic, încercând să lovească în continuare partea civilă. Chiar în declaraţia dată în faţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare martora a afirmat: (...) respectivul domn ameninţa pe toată lumea cu bătaia şi avea un limbaj vulgar la adresa tuturor (...).

Edificatore în sensul gravităţii situaţiei sunt şi declaraţiile martorului I., soţul martorei H., date în faţa organelor de poliţie, acesta precizând că în cursul lunii iunie se afla la domiciliu şi după lăsarea întunericului a auzit ţipete de genul: sunaţi la salvare! Ajutor. Ajuns la faţa locului, martorul a declarat că i-a găsit pe cei trei, iar soţia victimei se adresa inculpatului lasă-l în pace că îl omori. Cu privire la starea victimei, martorul a afirmat că se afla într-o stare de semiconştienţă, având sânge pe faţă şi pe tricou. Referitor la inculpat, a arătat că acesta vorbea urât, adresând jigniri, înjurături şi ameninţând cu acte de violenţă pe toţi cei prezenţi. La un moment dat, la sosirea ambulanţei, acesta a căzut pe jos, apreciind martorul că se prefăcea.

Referitor la declaraţiile martorei V., Înalta Curte constată că aceasta nu a asistat la eveniment, în declaraţiile sale precizând că după ce a fost lovită în spate cu bulgări de pământ a intrat în casă. În ceea ce priveşte ameninţarea cu moartea exercitată de victimă asupra inculpatului, invocate de martoră, aceasta nu poate fi probată, necoroborându-se cu celelalte probe.

Nu în ultimul rând, situaţia de fapt este confirmată şi convorbirile telefonice din acea seară purtate de martora E. cu dispecerii SNUAU 112, redate în procesul-verbal din 04.01.2021 din volumul 2 al dosarului de urmărire penală.

Astfel, sunând la numărul de urgenţă 112, convorbirea a început cu exclamaţia martorei E.: Lasă-l în pace, ceea ce confirmă faptul că inculpatul a fost cel care exercita violenţe asupra părţii civile B..

La întrebarea dispecerului să precizeze ce s-a întâmplat, martora a răspuns: A ieşit vecinul cu lopata şi a dat în soţul meu cu lopata în cap. Este un vecin, soţul meu nu se mai poate ridica de jos. (...) Nu este conştient, dar este... (...) Este jos, la pământ. Este jos, întins, lovit la cap. Martora fiind întrebată dacă soţul său respiră, a răspuns: Păi nu ştiu. (...) Da, respiră. Ulterior, martora a strigat: Pleacă de aici, ceea ce sugerează din nou o potenţială a încercare a inculpatului de a lovi victima.

Conchizând sub aspectul analizei probelor, instanţa de apel apreciază că fapta inculpatului din seara zile de 25.06.2020 este probată dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Înalta Curte va proceda la examinarea infracţiunii din punct de vedere obiectiv cu ocazia analizei asupra motivelor de apel invocate de inculpat, întrucât acestea vizează inexistenţa faptei, neprevederea acesteia în legea penală, săvârşirea faptei cu o altă formă de vinovăţie decât cea prevăzută de lege, lipsa urmării imediate şi a legăturii de cauzalitate.

Analizând criticile formulate de inculpatul A. prin motivele de apel, Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate, însă doar în parte, exclusiv sub aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (fapta din 21.05.2019), fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

a) Motivul de apel vizând încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., este întemeiat.

În prealabil, Înalta Curte constată că apelantul-inculpat A. nu a cerut continuarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. proc. pen., solicitând ca prin raportare la data comiterii faptei să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, prin urmare, impunându-se a se dispune încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune.

Acuzaţia de lovire sau alte violenţe a constat în aceea că la data de 21.05.2019, în jurul orelor 23:00, pe fondul unui conflict cu persoana vătămată B., inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni ce au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Potrivit art. 153 alin. (1) C. pen.: Prescripţia înlătură răspunderea penală.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa de apel constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) teza I din C. pen.: Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

În raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte, constată că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penală îl reprezintă data săvârşirii infracţiunii, respectiv 21.05.2019.

În ce priveşte durata termenului de prescripţie, Înalta Curte reţine că infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. se pedepsea la data săvârşirii cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., potrivit cărora termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 5 ani.

În jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea, fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, instanţa de apel apreciază că în intervalul anterior precizat, C. pen. reprezintă o lege mai favorabilă pentru inculpat din perspectiva dispoziţiilor art. 5 alin. (2) C. pen.

Evaluată în contextul celorlalte dispoziţii pertinente în materia prescripţiei, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menţionat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă pentru inculpat şi, astfel, să devină aplicabilă în speţă, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.

Referitor la modalitatea de calcul a termenului de prescripţie, de 5 ani, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (1) teza finală C. pen.: Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.

Procedând la calcularea termenului de prescripţie de 5 ani, instanţa de apel constată că acesta a început să curgă la 21.05.2019 şi s-a împlinit la data de 20.05.2024.

Prin urmare, Înalta Curte constată că împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. privind încetarea procesului penal.

b) Motivele de apel privind achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, schimbarea încadrării juridice, reţinerea circumstanţelor atenuante şi latura civilă sunt nefondate.

Este neîntemeiată solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv că fapta nu există, în condiţiile în care acest caz care împiedică exercitarea acţiunii penale se reţine în situaţia în care din probele administrate rezultă inexistenţa unei fapte în materialitatea ei care s-ar circumscrie cel puţin formal elementului material descris în norma de incriminare. Practic, pentru a se justifica o soluţie de achitare în baza acestui temei este necesar să nu existe sau să nu se fi produs nicio modificare în realitatea obiectivă urmare a acţiunii ilicite pe care o descrie verbum regens.

Or, în cazul de faţă acţiunile violente exercitate de inculpat asupra părţii civile B., respectiv aplicarea unei lovituri cu partea metalică a unui hârleţ în zona capului latero-sprâncernar dreapta, există, fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă. De altfel, acţiunea agresivă, concretizată prin lovirea victimei în cap cu un hârleţ, respectiv cu partea metalică a acestuia, este recunoscută chiar de către inculpat. Or, recunoscând faptul că a aplicat victimei o lovitură cu acel hârleţ, implicit a recunoscut existenţa elementului material prevăzut în norma de incriminare.

Astfel, în declaraţia din 22.12.2021, dată în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, inculpatul A. recunoaşte lovitura aplicată victimei, afirmând: (...) Am lovit pe B. cu partea metalică, dar nu cu muchia, ci cu lateralul. Am intenţionat să îl lovesc în spate, nu în cap (...).

Prin urmare, conduita ilicită a inculpatului descrisă de verbum regens în norma de incriminare, respectiv în art. 188 C. pen., există în materialitatea ei, fiind dovedită şi producând modificări în realitatea obiectivă, manifestate prin existenţa unui traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi a unui traumatism cranio-facial provocate părţii civile B.. Astfel, fapta inculpatului A. de a-i aplica persoanei vătămate B. o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ, în zona capului, lateral dreapta, există şi are conotaţie penală.

În cadrul acestui motiv de apel, inculpatul a arătat suplimentar că nu există elemente probatorii certe care să conducă la concluzia că plaga de la nivelul arcadei victimei ar fi fost produsă prin lovirea de către inculpat cu un obiect tăietor, respectiv cu un hârleţ.

Chiar şi dacă s-ar admite cele susţinute de apărare în sensul inexistenţei unor probe conform cărora plaga de la nivelul arcadei victimei nu ar fi fost produsă prin lovire cu acel hârleţ, în contextul în care, astfel cum anterior s-a precizat, acţiunea interzisă de norma de incriminare există, fiind recunoscută chiar de către inculpat, nu se poate analiza această critică din perspectiva cazului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În realitate, această critică vizează neîntrunirea cerinţelor privind existenţa laturii obiective din perspectiva urmării imediate şi a legăturii de cauzalitate, însă aceste aspecte vor fi analizate cu ocazia examinării următorului motiv de apel, referitor la neprevederea faptei în legea penală.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu a motivat solicitarea apărării de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază nefondată această critică, în condiţiile în care prima instanţă a motivat cererea apărării privind achitarea pe motiv că fapta nu există. Chiar apărarea a invocat pasajul în care se argumentează de ce nu se impune reţinerea acestui caz de achitare .

Pe de altă parte, la fila nr. x din sentinţa penală atacată, prima instanţă reţine dincolo de orice dubiu rezonabil, existenţa faptelor deduse judecăţii apreciind că acestea sunt prevăzute de legea penală. De asemenea, a constatat inoperabilitatea în cauză a vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul său penal, precum şi vinovăţia inculpatului, conchizând în sensul că în cauză a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie ce a operat în favoarea inculpatului, motiv pentru care se impune tragerea sa la răspundere penală.

Nefondată este şi critica din perspectiva solicitării de achitare, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă.

Ceea ce s-a invocat de inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. vizează, în esenţă, neîntrunirea elementelor laturii obiective a infracţiunii de omor din perspectiva elementului material, a urmării imediate şi a legăturii de cauzalitate, în sensul că, pe de o parte, lovitura aplicată de inculpat nu a fost aptă să producă decesul victimei, nepunând în pericol viaţa acesteia, iar, pe de altă parte, că probele administrate nu au condus la concluzia că plaga de la nivelul arcadei ar fi fost produsă de inculpat cu acel hârleţ, lipsind, practic, legătura de cauzalitate.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 188 alin. (1) C. pen.: Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol: Tentativa se pedepseşte.

Nu în ultimul rând, conform art. 32 alin. (1) C. pen.: Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., se constată, în esenţă, că infracţiunea de omor este una de rezultat care constă în suprimarea cu intenţie a vieţii, urmarea imediată fiind moartea victimei, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Referitor la tentativa la infracţiunea de omor, din perspectiva dispoziţiilor art. 32 alin. (1) C. pen., aceasta constă în punerea în executare a intenţiei de a ucide, executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul, rămânând, practic, fără rezultat.

În prealabil examinării condiţiilor de tipicitate obiectivă, instanţa de apel, astfel cum anterior a constatat în urma propriului examen asupra probatoriului administrat, reţine că prima instanţă a stabilit în mod corect starea factuală, în sensul că la data de 25.06.2020, în jurul orelor 23:00, în contextul stării conflictuale existente între el şi persoana vătămată B., pe fondul disputei cu privire la parcarea autoturismelor inculpatului pe un teren aparţinând victimei, inculpatul i-a aplicat părţii civile o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ, în zona capului, lateral dreapta, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi un traumatism cranio-facial.

De asemenea, în contextul în care, pe de o parte, se invocă neprevederea faptei de omor în legea penală, cu consecinţa achitării, iar, pe de altă parte, în subsidiar, se solicită schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune de lovire sau alte violenţe, Înalta Curte urmează să analizeze aceste solicitări împreună.

Examinând acţiunea inculpatului, prin raportare la starea de fapt descrisă anterior, contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte reţine că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor săvârşită de inculpatul A., fapta neputând constitui în circumstanţele date, o infracţiune contra integrităţii şi sănătăţii corporale.

Astfel, este adevărat că în cazurile în care se exercită violenţe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrităţii corporale a acesteia, apare ca fiind dificilă distincţia între tentativă la infracţiunea de omor şi una dintre infracţiunile contra integrităţii corporale, când acţiunea tentantă a fost realizată prin acte încercate (întrerupte sau terminate), dar fără a produce decesul victimei.

O astfel de ipoteză este invocată în speţa de faţă de inculpatul A. care susţine că acţiunile sale, în special lovitura aplicată cu acel hârleţ, nu au fost apte să producă decesul şi nu au determinat leziuni caracteristice infracţiunii de omor, nefiind întrunite cerinţele laturii obiective a infracţiunii de omor, respectiv elementul material, urmarea imediată şi, chiar, legătura de cauzalitate.

În examinarea acestor critici, Înalta Curte porneşte de la definiţia infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor şi are în vedere faptul că, fiind o formă a infracţiunii, tentativa trebuie să realizeze toate cerinţele de esenţă ale acesteia. Pe de altă parte, constituind un tip de infracţiune care se abate de la caracteristicile obişnuite, se deosebeşte de infracţiunea consumată prin neproducerea rezultatului cerut de legiuitor în dispoziţiile art. 188 alin. (1) C. pen., respectiv decesul victimei.

Deşi tentativa la omor nu obţine rezultatul cerut de norma de incriminare (decesul unei persoane), manifestându-se în unele cazuri, cum este şi situaţia în speţa de faţă, prin simple leziuni sau chiar prin lipsa oricărei vătămări (de exemplu: tentativa de omor prin împuşcare când proiectilul nu atinge corpul victimei), aceasta produce o urmare periculoasă pentru ordinea de drept penal, respectiv starea de pericol ce se creează pentru dreptul la viaţă al persoanei vizate prin acţiunea prevăzută de norma de incriminare (verbum regens).

Practic, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, pentru a fi reţinută această formă a infracţiunii, este necesar a se verifica dacă acţiunile inculpatului A. au presupus acte specifice elementului material ce s-au concretizat într-o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită (dreptul la viaţă), respectiv trebuie să se examineze dacă actele inculpatului, la momentul săvârşirii lor, au fost susceptibile de a produce urmarea vizată, respectiv decesul victimei, practic, dacă lovitura aplicată de inculpat victimei B., în circumstanţele date, putea produce decesul acesteia.

Însă, pentru a verifica incidenţa acestei ipoteze şi pentru a încadra activitatea făptuitorului ca fiind tentativă la omor se impune realizarea unui examen care presupune a verifica dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită şi dacă rezultatul susceptibil de a fi produs poate fi consecinţa stării de pericol create prin acţiune.

Aşadar, în situaţia în care se exercită violenţe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrităţii corporale a acesteia, pentru a putea aprecia că acţiunea făptuitorului realizează elementele constitutive ale unei infracţiuni de omor în formă tentată, este necesar a se analiza dacă a fost folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea, dacă prin atac a fost vizată o zonă vitală, care au fost gradul de intensitate al loviturilor aplicate şi numărul acestora, circumstanţele comiterii infracţiunii (timp de noapte, participarea mai multor persoane, consum de alcool sau alte substanţe psihoactive, stări conflictuale anterioare, persoana fiecăruia dintre cei implicaţi, capacitatea intelectivă şi volitivă etc.), precum şi urmările produse.

În ceea ce priveşte această ultimă împrejurare, Înalta Curte are în vedere faptul că lipsa unor leziuni grave suferite de victimă nu are relevanţă determinantă asupra încadrării juridice a faptei, infracţiunea de tentativă la omor subzistând şi în cazul lipsei unor leziuni vizibile/grave, când făptuitorul a început executarea acţiunii circumscrise elementului material (uciderea), dar aceasta a fost întreruptă ori nu şi-a produs efectul, putându-se concluziona că activitatea infracţională a fost curmată din cauze exterioare voinţei făptuitorului. Practic, pentru existenţa infracţiunii de omor în formă tentată, nu este absolut necesar că leziunile traumatice să pună în primejdie viaţa victimei, astfel cum apărarea solicită să se constate, în acest caz acţiunile exercitate trebuind a fi numai susceptibile de a produce decesul victimei.

Practic, în urma examinării acestor elemente se conturează existenţa sau nu a intenţiei de a ucide, iar în lipsa unei astfel de intenţii fapta constituie o infracţiune contra sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei. Aşadar, deosebirea dintre cele două specii de infracţiunii se realizează la nivelul laturii subiective, ţinând cont de criteriile anterior menţionate.

Analizând cauza dedusă judecăţii prin raportare la aspectele teoretice anterior prezentate şi la starea de fapt rezultată din probele administrate, Înalta Curte constată că elementul material al infracţiunii pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată constă în acţiunea violentă a acestuia de a lovi o singură dată victima B. cu partea metalică a unui hârleţ (cazma) în zona dreaptă a capului.

Iniţial, inculpatul a recunoscut faptul că a lovit victima în zona capului, precizând că a intenţionat să-l lovească în spate sau peste mâini pentru a-l dezarma, nu însă în cap. Ulterior, acesta şi-a nuanţat declaraţiile, susţinând chiar că lovitura a fost aplicată în zona corpului, că nu există probe în sensul că plaga de la nivelul capului a fost provocată de lovitura de hârleţ sau că nu a avut poziţia necesară să aplice o astfel de lovitură, hârleţul având un mâner destul de lung, iar inculpatul îl ţinea de capăt.

Contrar celor susţinute de apărare, lovitura aplicată de inculpat în zona capului este pe deplin dovedită, recunoscută, de altfel, chiar de inculpat.

Este de necontestat că declaraţiile părţii civile, a martorei E. (soţia victimei) sau a inculpatului pot fi apreciate, pe bună dreptate, ca fiind subiective, raportat la calitatea şi interesul fiecăruia. Cu toate acestea, prezumţia subiectivismului în ceea ce îi priveşte pe soţii Humă este înfrântă de probatoriul administrat. Astfel, cu unele excepţii minore, explicabile de altfel, de percepţia fiecărei persoane cu privire la desfăşurarea unui anumit evenitment, cele declarate de partea civilă, cât şi de soţia sa, se coroborează cu restul materialului probator şi probează lovitura aplicată de inculpat în zona lateral dreaptă a capului victimei.

Că este aşa, o demonstrează imaginile surprinse de camerele de luat vederi, vizionate de instanţa de apel, în care se observă foarte clar, deşi acţiunea a avut loc pe timp de noapte, cum inculpatul îi aplică victimei lovitura în zona capului cu acel hârleţ. Practic, aceste imagini sunt edificatoare şi lămuritoare în sensul stabilirii situaţiei de fapt şi a existenţei urmărilor loviturii, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu. De asemenea urmările acestei acţiuni sunt pe deplin probate şi certificatul de constatare medico-legală coroborându-se cu declaraţiile părţii civile, ale martorilor, cu planşele foto de la dosar, dar şi cu imaginile surprinse de camerele de luat vederi.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel apreciază că nu pot fi primite apărările inculpatului.

Referitor la faptul că lovitura a fost aplicată cu scopul de a dezarma victima, Înalta Curte constată că la momentul aplicării loviturii, victima nu era înarmată, nu avea intenţii agresive, aflându-se la un moment dat chiar în retragere, şi, în plus, inculpatul nu a vizat niciodată mâinile victimei sau corpul acesteia, lovitura fiind ghidată precis spre cap. Prin urmare, nu se poate susţine că inculpatul a avut vreo intenţie defensivă, în sensul dezarmării victimei sau folosiri hârleţului pentru a se apăra de câine. Cum anterior s-a precizat, câinele, cel puţin cum se observă pe înregistrării, a fost total inofensiv şi nu a fost niciodată vizat de acţiunile inculpatului, nici măcar vizual. În plus, aceste susţineri ale inculpatului, în sensul că acţiunea sa ar fi fost defensivă, sunt contrazise chiar de inculpat care, în faţa instanţei de apel, a declarat că intenţia sa a fost de a se apăra şi de a-i aplica o corecţie victimei. Or, aceste scopuri invocate de inculpat, respectiv apărarea şi aplicarea unei corecţii sunt incompatibile din punct de vedere al legii penale şi, prin urmare, nu pot fi primite.

Pe de altă parte, aplicarea unei corecţii unei persoanei cu partea metalică a unui hârleţ în zona capului poate, în anumite circumstanţe, cum este în prezenta cauză, conduce la decesul acesteia.

Nici susţinerea conform căreia inculpatul nu ar fi avut poziţia necesară să lovească, întrucât hârleţul având un mâner destul de lung, iar inculpatul îl ţinea de capăt, nu poate fi însuşită de instanţă.

Din imaginile captate se observă că inculpatul, la momentul aplicării loviturii, ţinea acel hârleţ cu ambele mâini, respectiv cu mâna stângă ţinea coda hârleţului în apropierea zonei metalice, iar cu dreapta coada acesteia (partea din spate), mecanica loviturii dovedind clar o intenţie de a lovi victima în zona capului.

Nu se poate susţine nici că inculpatul a acţionat în mod spontan la momentul aplicării loviturii. Din imagini se observă că inculpatul se îndreaptă hotărât înspre victimă, înarmat cu acel hârleţ şi în poziţie de atac, reacţia victimei fiind de retragere. Or, în condiţiile existenţei unei pregătiri (înarmarea cu acel hârleţ, poziţia de atac şi intenţia agresivă încă de la început de a-i aplica o corecţie victimei) este exclusă spontaneitatea atacatului.

Cu privirea la faptul că lovitura nu ar fi fost aplicată cu un obiect tăietor, întrucât acesta ar fi pătruns mult mai adânc în ţesutul uman, producând leziuni grave, Înalta Curte apreciază neîntemeiată o asemenea critică, reţinând, în acest sens, chiar declaraţia inculpatului care a afirmat că lovitura a fost aplicată cu partea metalică a hârleţului, însă nu cu tăişul, ci cu componenta plată a acestuia, dar şi concluziile certificatului medico-legal care atestă că leziunile s-ar fi putut produce prin lovire cu obiecte contondente. Prin urmare, lovitura fiind executată cu partea plată, era, practic, imposibilă o consecinţă, în sensul celei descrise de inculpat.

Referitor la numărul şi intensitatea loviturilor, instanţa de apel reţine că inculpatul i-a aplicat printr-o mişcare circulară de sus în jos, de la nivelul umerilor/capului său, o singură lovitură victimei cu un hârleţ în zona dreaptă a capului, latero-sprâncenar dreapta, sub tâmplă, adică într-o zonă vitală.

Contrar celor susţinute de apărare, zona vizată de lovitură nu a fost afectată doar superficial. Deşi lovitura a fost de o intensitate medie, aceasta a avut consecinţe grave, respectiv hemoragie abundentă, o plagă contuză suturată de aproximativ 2 cm, traumatisme cranio-cerebrale şi cranio-faciale şi, nu în ultimul rând, pierderea cunoştinţei. De altfel, raportat la critica apărării, existenţa infracţiunii nu este condiţionată de gravitatea leziunilor şi nici de aptitudinea acestora de a produce decesul, leziunile suferite, în contextul speţei, neavând relevanţă asupra încadrării juridice.

Chiar dacă aceste leziuni nu i-au pus viaţa victimei în primejdie, consecinţele puteau fi fatale. În cazul de faţă urmarea imediată a infracţiunii sub forma tentativei a constat într-o stare de pericol la adresa vieţii victimei şi nu s-a produs din motive independente de voinţa inculpatului, ceea ce a făcut ca infracţiunea de omor să rămână în faza de tentativă, chiar dacă leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Astfel, deşi intenţia de a săvârşi infracţiunea a fost pusă în executare, actul fiind consumat (lovitura fiind aplicată), se observă că aceasta nu şi-a produs efectul întrucât, pe de o parte a intervenit spiritul de conservare al victimei care a încercat să se apere ridicând mâinile deasupra capului şi rezistenţa acesteia care a prins cu ambele mâini acel hârleţ şi l-a împiedicat, practic, pe inculpat să-şi continue agresiunea. Pe de altă parte, un alt factor care a determinat stoparea activităţii criminale a fost intervenţia martorei E. care, sesizând intenţia inculpatului de a lovi victima, a încercat să-l oprească prinzându-l de braţul stâng şi de tricou şi încercând să-l împiedice de a se apropia din nou de victimă.

Cu privire la posibilitatea producerii urmăriri imediate, trebuie avută în vedere şi atitudinea ulterioară aplicării loviturii de către inculpat care a continuat să exercite violenţe asupra victimei prin lovirea acesteia cu pumnii şi picioarele şi cât timp aceasta se afla căzută la pământ în stare de semiconştienţă.

Un alt element care a contribuit la stoparea inculpatului şi, inclusiv a producerii rezultatului socialmente periculos, a fost reprezentat de strigătele de ajutor ale soţiei părţii civile, fapt ce a determinat intervenţia celorlalţi martori şi sesizarea evenimentului prin SNUAU 112.

Chiar şi în aceste condiţii, inculpatul a încercat reluarea acţiunii violente asupra victimei, declaraţiile martorilor fiind elocvente în acest sens, aceştia declarând că inculpatul se manifesta în continuare agresiv atât verbal, cât şi fizic, încercând să lovească partea civilă B..

Referitor la obiectul folosit în agresiune, se constată că inculpatul a folosit o unealtă pentru săpat care, prin natura şi construcţia ei (formată dintr-o coadă din lemn şi o lamă solidă metalică) este aptă să producă, în anumite circumstanţe, decesul unei persoane.

Contrar celor susţinute de inculpat care a afirmat că nu a lovit cu tăişul, ci cu partea plată, motiv pentru care nu se putea produce decesul victimei şi nici acele leziuni menţionate în certificatul medico-legal, instanţa de apel apreciază că, indiferent dacă lovitura era aplicată cu muchia (partea tăietoare) sau cu zona plată a hârleţului, lovitura tot ar fi fost aptă să producă decesul, întrucât zona anatomică vizată a fost vitală.

Pe de altă parte, în distincţia dintre infracţiunea de tentativă la omor şi o infracţiune contra sănătăţii şi integrităţii corporale, trebuie avute în vedere şi circumstanţele comiterii infracţiunii.

Astfel, comiterea infracţiunii a avut loc pe un fond conflictual mai vechi, de notorietate, generat tocmai de inculpat care nu a dat curs solicitărilor părţii civile şi a continuat să-şi parcheze autoturismele pe terenul acesteia, fapt ce a determinat o situaţie tensionată între cei doi, manifestată prin certuri frecvente, injurii şi jigniri reciproce, sesizări ale organelor judiciare, ale echipelor de prim-ajutor, dar şi episoade violente, în care inculpatul a mai lovit-o pe victimă, provocându-i leziuni corporale, două dintre acestea formând chiar obiectul prezentului dosar.

Este de precizat, contrar celor afirmate de inculpat, că acesta era conştient de faptul că acel teren aparţinea părţii civile. În declaraţia din 18.09.20210, dată în calitate de persoană vătămată în dosarul nr. x/2019, inculpatul afirmă: Arăt faptul că această bucată de teren a fost cumpărată din de către vecinul meu B. prin anul 2018, nu cunosc exact data (...).

Anterior, respectiv la data de 21.05.2019, tot pe fondul acestui conflict, inculpatul i-a aplicat părţii civile B. lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, provocându-i leziuni ce au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

De asemene, în aceeaşi zi în care a avut loc tentativa la infracţiunea de omor, părţile au mai avut un conflict soldat cu injurii reciproce şi lovirea de către inculpat a părţii civile B..

Nu trebuie pierdută din vedere antecedenţa agresivă a inculpatului, acesta suferind anterior două condamnări tot pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, însă pentru care s-a dispus reabilitarea.

Un alt aspect care poate fi apreciat drept agravant şi care întăreşte ideea că inculpatul a avut reprezentarea acţiunilor sale, îl constituie pregătirea sa. Astfel, inculpatul are profesia de avocat, fapt pentru care se prezumă că are cunoştinţă implicaţiile penale ale faptelor sale. Chiar acesta susţine în declaraţia din faţa instanţei faptul că avea cunoştinţă că orice lovitură în zona capului este interpretată ca tentativă de omor şi că o lovitură în zona capului ar fi putut fi fatală şi l-ar fi putut nenoroci pe vecin.

În raport cu pregătirea sa profesională, inculpatul trebuia să se abţină de la un astfel de comportament, să acţioneze potrivit conduitei morale şi legale şi să prevadă că o astfel de acţiune poate avea urmări reprobabile şi chiar fatale, independent de voinţa sa.

Or, alegând să acţioneze în acest mod în ciuda pregătirii profesionale şi cunoscând faptul că zona în care s-a produs agresiunea era supravegheată video, inculpatul şi-a asumat pe deplin consecinţele faptelor sale, acţionând în deplină cunoştinţă de cauză, în mod intenţionat.

Pe de altă parte, inculpatul a acţionat pe fondul consumului de alcool. Prin urmare, factorul volitiv şi intelectiv ce-l caracteriza anterior putea fi afectat, motiv pentru care capacitatea de acţiune, dar şi de control la rândul lor puteau avea de suferit. Astfel, chiar dacă inculpatul şi-ar fi propus să lovească o anumită parte a corpului, aceasta precizie este clar că putea fi influenţată, existând posibilitatea ca lovitură să nimerească altă zonă decât cea vizată.

Astfel, teoria inculpatului în sensul că a lovit într-un anumit punct pe care l-a vizat încă de la început nu este fezabilă.

Pe de o parte, chiar dacă s-ar presupune că a acţionat, cu precizie, inculpatul a lovit victima noaptea, pe întuneric. Chiar acesta a declarat că nu a putut aprecia distanţa până la victimă. Prin urmare, şi în aceste condiţii, se poate presupune că lovitura a fost hazardată, bazată pe intuiţie, fără niciun control.

În altă ordine de idei, raportat şi la pregătirea sa profesională, acesta putea prevede faptul că orice mişcare a victimei sau chiar mişcarea sa accidentală ar fi putut influenţa rezultatul final, fapt ce ar fi determinat lovirea victimei într-o altă zonă anatomică decât cea iniţial vizată.

În plus, chiar inculpatul a avut dubii în privinţa modalităţii, inclusiv a intensităţii, cu care a aplicat lovitura, neavând certitudinea că a lovit cu partea plată şi nu cu muchia, apreciind doar pe baza unei supoziţii că a lovit cu latul părţii metalice a hârleţului. Astfel, a declarat în faţa instanţei de apel faptul că: A fost o lovitură zgomotoasă, apreciind că l-am lovit cu latul hârleţului, nicidecum cu muchia acestuia.

Prin urmare, doar hazardul şi factorii exteriori, independenţi de voinţa inculpatului, au făcut ca urmarea imediată să nu se producă.

Astfel, chiar dacă lovitura aplicată inculpatului nu a determinat leziuni caracteristice unei infracţiuni contra vieţii, Înalta Curte apreciază că existenţa tentativei la infracţiunea de omor nu este condiţionată de punerea în primejdie a vieţii.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, care, prin decizia nr. 480/21.12.2015, a reţinut că aprecierea medico-legală în legătură cu punerea în primejdie a vieţii nu poate constitui prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor, ci cel mult un element de fapt ce urmează a fi coroborat în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale, respectiv intenţie, regiune corporală vizată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.

Conchizând sub acest aspect, Înalta Curte constată că faţă de dinamica activităţii infracţionale şi de criteriile anterior evocate, acţiunea inculpatului a fost aptă în sine să conducă la suprimarea vieţii victimei B., în cauză impunându-se reţinerea comiterii tentativei la infracţiunea de omor, chiar dacă din certificatul medico-legal rezultă că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, contrar celor susţinute de apărare, aceasta este dovedită, în sensul că acţiunea inculpatului a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită, respectiv pentru viaţa victimei B., lovitura aplicată, intensitatea acesteia, zona vizată şi circumstanţele de comitere reprezentând elemente suficiente pentru a se concluziona că acest comportament al inculpatului a fost adecvat pentru producerea rezultatului tipic, chiar dacă, în final, s-a constatat că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A. de a aplica persoanei vătămate o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ, în zona capului, lateral dreapta, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi un traumatism cranio-facial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Este nefondat şi motivul că fapta săvârşită nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a susţinut că nu a săvârşit fapta cu vinovăţia cerută de lege, pentru a fi reţinută o tentativă la infracţiunea de omor, întrucât a acţionat cu intenţia generală de a vătăma, neavând niciodată intenţia de a ucide. Astfel, inculpatul şi-a motivat comportamentul reprobabil, afirmând că dorinţa sa a fost, pe de o parte, de a dezarma victima şi de a-i aplica o corecţie, iar, pe de altă parte, că înarmarea cu acel hârleţ s-a produs pe fondul temerii unui eventual atac din partea câinelui.

Astfel cum anterior s-a arătat, aceste apărări nu pot fi primite de instanţa de apel, fiind contrazise de probele administrate care dovedesc faptul că actele de punere în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea (acte care nu şi-au produs efectul) relevă prin natura şi împrejurările în care au fost comise că inculpatul a avut intenţia de a suprima viaţa victimei şi nu de a vătăma.

Această convingere a instanţei de apel rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că infracţiunea a fost săvârşită pe fondul unor conflicte vechi între inculpat şi victimă, de durată şi de notorietate, unul dintre acestea având loc anterior în cursul aceleaşi zile, când, de asemenea, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei.

De asemenea, trebuie avut în vedere că fapta a fost săvârşită pe timpul nopţii, pe fondul consumului de alcool şi în ciuda faptului că inculpatul cunoştea şi era conştient de consecinţele şi implicaţiile faptelor sale (fiind de profesie avocat), toate acestea şi în condiţiile în care ştia că zona era supravegheată video.

Un alt element care întăreşte această convingere a instanţei de control judiciar constă în comportamentul agresiv al inculpatului care, urmare a încercărilor victimei de a-l determina să nu mai îşi parcheze autoturismele pe proprietatea sa, a pătruns pe proprietatea victimei, s-a înarmat cu un obiect apt de a produce moartea (un hârleţ), s-a îndreptat înspre victimă care, sesizând apropierea inculpatului s-a retras, şi i-a aplicat acesteia o lovitură de o intensitate medie ce a vizat o zonă anatomică vitală, respectiv capul victimei (zona latero-sprâncenar dreaptă, chiar sub tâmplă), aceasta determinând o reacţie de apărare din partea victimei.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că după aplicarea acelei lovituri, inculpatul nu s-a retras, ci, din contră, a continuat să exercite violenţe asupra victimei (aspect recunoscut chiar de inculpat), lovindu-l în continuare pe acesta cu pumnii şi picioarele. De asemenea, încercările sale de a agresa victima au continuat atât la nivel faptic, cât şi verbal, chiar şi după ce conflictul a fost oprit de intervenţia martorilor, când victima se găsea căzută la pământ, în stare de inconştienţă şi cu hemoragie la nivelul capului.

Modul de săvârşire a faptei şi împrejurările în care aceasta a fost comisă exclud apărările inculpatului. Cum anterior s-a precizat, este exclusă teza încercării inculpatului de a dezarma victima, întrucât, pe de o parte, aceasta nu era înarmată, iar, pe de altă parte, la momentul agresiunii se afla în retragere.

Nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului că înarmarea s-a produs pe fondul temerii de a fi atacat de câinele victimei, întrucât, astfel cum se observă de pe imaginile de supraveghere, inculpatul nu a urmărit niciodată să se apere de câine, care, de altfel, nu s-a manifestat agresiv.

Este neîntemeiată şi susţinerea conform căreia inculpatul a acţionat spontan având o altă intenţie decât aceea de a ucide.

În acest sens, instanţa de apel reţine că între momentul luării rezoluţiei infracţionale şi cel al punerii în aplicare a acesteia a existat un interval de timp suficient care exclude concluzia actului spontan şi înlătură apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârşit fapta ca reacţie la comportamentul provocator al victimei care arunca cu pietre/pământ înspre el şi concubina sa.

În altă ordine de idei, existenţa unui interval temporal suficient îl putea determina pe inculpat, raportat şi la pregătirea şi experienţa sa de viaţă, să reflecteze conştient asupra eventualelor consecinţe cu potenţial letal pe care le putea determina această conduită a sa.

Prin urmare, modul în care inculpatul a acţionat, obiectul folosit, zona anatomică vizată, intensitatea loviturii, circumstanţele de săvârşire, persoana inculpatului şi comportamentul ulterior al acestuia demonstrează cu certitudine intenţia de ucidere. Astfel, Înalta Curte apreciază că inculpatul a prevăzut rezultatul potenţial letal al conduitei sale, urmărind chiar producerea acestuia, aspecte ce caracterizează intenţia directă în comiterea faptei.

Astfel, urmare a vizionării imaginilor captate de camerele de supraveghere instalate pe proprietatea victimei, se observă fără dubii faptul că inculpatul nu a urmărit în nicio clipă să lovească victima peste mâini pentru a se putea susţine că a încercat dezarmarea acesteia şi, în consecinţă, autoapărarea. De asemenea, aceste imagini nu susţin nici teza îndepărtării câinelui de la faţa locului şi, cel mai important, nici aplicarea unei corecţii fizice, cum susţine inculpatul.

Faţă de dinamica activităţii infracţionale şi mecanica loviturii (fiind o lovitură aplicată cu ambele mâini, deci cu o intensitate suficientă, de sus în jos, respectiv de la nivelul capului/umerilor inculpatului), Înalta Curte apreciază că inculpatul a urmărit şi a şi reuşit să lovească capul victimei (zonă anatomică sensibilă şi vitală). Această concluzie este susţinută şi de celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţia părţii civile, a martorei E., certificatul medico-legal şi planşele foto de la dosar.

Prin urmare, instanţa de apel conchide, că sub aspect subiectiv, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia, aspecte ce caracterizează intenţia directă. Rezultatul fatal nu s-a produs din motive independente de voinţa inculpatului, ceea ce a făcut ca infracţiunea să rămână în faza tentativei.

Este nefondată şi susţinerea inculpatului invocată cu ocazia depunerii concluziilor scrise, în sensul că a acţionat în stare de legitimă apărarea sau ca urmare a unui exces neimputabil.

Modalitatea în care inculpatul a acţionat exclude atât reţinerea legitimei apărării, cât şi a excesului neimputabil. Nu se poate susţine că reproşurile adresate de către victimă şi faptul că aceasta a aruncat cu pământ înspre inculpat sau concubina acestuia constituie un atac care să fi putut pune în pericol persoana inculpatului sau a concubinei sale. De altfel, instanţa de apel apreciază că acest aşa-zis atac nu este susceptibil de a produce vreo tulburare sau temere de natură să-l determine pe inculpat să acţioneze într-un mod excesiv. Pe de altă parte, presupusa reacţie de apărare a inculpatului care a lovit victima cu un hârleţ în zona capului nu poate fi considerată proporţională cu gravitatea presupusului atac din partea victimei.

În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă a provocării, instanţa de apel apreciază că este exclusă reţinerea acesteia.

Sub un prim aspect, instanţa de apel are în vedere că modalitatea în care a acţionat partea civilă, în sensul de a arunca cu pământ înspre inculpat şi soţia sa sau de a-i adresa injurii inculpatului (injurii, de altfel, reciproce) nu poate fi apreciată drept o provocare care să conducă la instituirea unei stări puternice de tulburare sau emoţie a inculpatului şi care să-l determine pe acesta să reacţioneze în mod evident disproporţionat, aplicându-i victimei o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ în cap. Instanţa de apel apreciază că actul de violenţă din partea victimei nu a fost de o gravitate deosebită pentru a fi socotit act provocator.

Pe de altă parte, presupusul act de provocare îi este imputabil chiar inculpatului care, deşi a fost atenţionat în nenumărate rânduri să nu mai parcheze autoturismele pe proprietatea victimei, a ales să ignore aceste solicitări, sfidând prin atitudinile sale partea civilă. În realitate, comportamentul inculpatului a constituit factorul declanşator al confruntării, acesta provocând victima să acţioneze de maniera descrisă prin actul de sesizare.

Nu trebuie omis că, anterior producerii evenimentului, chiar inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel reţine şi declaraţiile inculpatului care precizează că una dintre intenţiile sale a constat în aplicarea unei corecţii victimei, fapt ce exclude reţinerea acestei circumstanţe atenuante care presupune o reacţie spontană sub imperiul unei emoţii puternice, şi nu o reacţie conştientă, planificată.

În plus, inculpatul, cu ocazia audierilor repetate, nu a şi-a justificat acea lovitură ca urmare a unei stări emoţionale de puternică emoţie sau tulburare. Din contră, a invocat faptul că a acţionat conştient pentru a dezarma victima, a se apăra de câine sau pentru a-i aplica o corecţie victimei. Prin urmare, nu se poate aprecia că procesul de deliberare al inculpatului a fost afectat, astfel încât acesta să treacă cu foarte mare uşurinţă la executarea hotărârii luate, aceea de a lovi victima.

Referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, Înalta Curte reţine că această solicitare este nefondată, nefiind invocate împrejurări legate de fapta comisă care să diminueze gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Din contră, modalitatea de comitere a faptei şi circumstanţele în care a fost săvârşită relevă o gravitate deosebită, fiind comisă de către o persoană care, în ciuda faptului că are o pregătire profesională care să-i permită să înţeleagă consecinţele potenţial fatale ale acţiunilor sale, a ales să sfideze conduita morală şi normele legale, alegând să atenteze la viaţa unei persoane.

În paralel, trebuie avut în vedere faptul că acţiunile inculpatului de-a lungul timpului relevă o agresivitate deosebită şi crescândă a acestuia. Astfel, anterior, deşi reabilitat, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiuni cu violenţă. De asemenea, în prezenta cauză, chiar dacă s-a constatat incidenţa prescripţiei, cauză de stingere a acţiunii penale, prin soluţionarea acţiunii civile instanţa de apel a reţinut existenţa şi vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte fapta de loviri sau alte violenţe din 21.05.2019.

Totodată, fără a interfera cu prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, însă pentru a evidenţia agresivitatea comportamentului său trebuie avut în vedere şi faptul că acesta ulterior săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor din prezenta cauză a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, într-un alt dosar pentru săvârşirea unei fapte similare, de tentativă de omor.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de apel reţine că inculpatul a solicitat respingerea acţiunii civile în caz de achitare, iar, în caz de condamnare, să fie admisă în măsura dovedirii pretenţiilor civile, urmând a se avea în vedere faptul că a achitat părţilor civile prejudiciul produs, mai puţin părţii civile B. care nu a dat curs procedurii de mediere.

Cu privire la aceste solicitări, Înalta Curte are în vedere existenţa unei contradicţii în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului.

Pe de o parte, a afirmat că este nevinovat, solicitând achitarea fie că pentru că fapta nu există, fie pentru că nu este prevăzută de legea penală sau că nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, iar pe de altă parte, în ciuda acestor solicitări, a achitat despăgubirile civile solicitate de cele două spitale, constând în cheltuielile de spitalizare pentru persoana vătămată B., şi, totodată, a solicitat încheierea unui acord de mediere cu victima, acord refuzat de aceasta tocmai pentru a se realiza tragerea la răspundere penală a inculpatului.

În altă ordine de idei, instanţa de apel reţine că atât pentru fapta din 21.05.2019, cât şi pentru cea din 25.06.2020 sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului potrivit căreia pentru fapta din 21.05.2019 nu se impune acordarea de despăgubiri întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte o apreciază nefondată, reţinând că, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de apel, chiar reţinând prescripţia, se pronunţă asupra laturii civile a cauzei, soluţionând acţiunea civilă formulată în cauză.

Referitor la cuantumul daunelor civile, Înalta Curte reţine că prima instanţă, raportat la probele administrate, a apreciat în mod corect atât daunele morale, cât şi cheltuielile judiciare solicitate de victimă.

Totodată, instanţa de apel va respinge cererea inculpatului de repunere a cauzei pe rol, ca nefondată.

Prin cererea formulată prin notele de concluzii scrise, inculpatul a solicitat soluţionarea cu prioritate a cererii de schimbare a încadrării juridice, cu consecinţa repunerii cauzei pe rol, având în vedere Decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, pentru a-i da posibilitatea inculpatului ca, în caz de admitere, să-şi exprime poziţia în sensul de a opta între continuarea sau încetarea procesului penal, potrivit art. 18, respectiv art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În consecinţă, pentru ca instanţa de apel să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice printr-o încheiere separată care nu soluţionează fondul cauzei, a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Preliminar, instanţa de apel constată că atât prin motivele de apel, cât şi ulterior, printr-o cerere distinctă, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, cerere calificată de instanţa de control judiciar ca reprezentând un motiv de apel şi nu o cerere nouă, întrucât a fost formulată iniţial în faţa instanţei de fond, respinsă prin încheierea din 10.06.2024.

Referitor la schimbarea încadrării juridice, instanţa de apel apreciază că nu se impune o astfel de soluţie, motivele fiind expuse pe larg cu ocazia examinării solicitării inculpatului de achitare pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice, instanţa de apel nu este obligată să se pronunţe asupra acestei cereri printr-o încheiere distinctă, motiv pentru care nu se poate aprecia că a fost nesocotită Decizia nr. 250/2019 a instanţei de control constituţional, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 500 din 20 iunie 2019 prin care s-a statuat că pentru asigurarea caracterului echitabil al procesului penal şi în vederea exercitării în mod efectiv a dreptului la apărare de către inculpat, singura interpretare care asigură textului criticat - art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. - conformitatea cu dispoziţiile din Constituţie şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este aceea care impune ca schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare să se realizeze de către instanţa de judecată prin hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ulterior punerii în discuţia părţilor a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluţionării fondului cauzei, neimpunându-se repunerea cauzei pe rol.

Se impunea repunerea cauzei pe rol în vederea exercitării efective a dreptului la apărare doar în situaţia în care instanţa de apel aprecia că se impune schimbarea încadrării juridice.

Este neîntemeiată şi cererea de excludere din materialul probator a ultimului act medical depus de partea civilă.

Astfel, instanţa de apel constată că cererea privind administrarea acestei probe cu înscrisuri a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din 07.05.2025, iar inculpatul, personal şi asistat de avocatul ales, cât şi de avocatul desemnat din oficiu, a avut dreptul de a examina acest înscris, de a-şi face apărării şi de a pune concluzii cu privire la legalitatea, utilitatea sau pertinenţa acestuia.

Pe de altă parte, apărarea nu a invocat aspecte noi care să nu fi fost avute în vedere de instanţa de apel la momentul deliberării şi pronunţării asupra acestei probe şi care să impună repunerea sa în discuţie.

Referitor la apelul părţii civile B., instanţa de apel apreciază că este nefondat.

a) O primă critică a părţii civile a vizat atât nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului, cât şi netemeinicia acesteia, impunându-se majorarea.

Critica este nefondată.

În ceea ce priveşte nelegalitatea pedepsei, instanţa de apel observă că infracţiunea de omor este pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani, iar prin aplicarea dispoziţiilor privind tentativa, reglementate de art. 33 alin. (2) teza I C. pen. care prevede că tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate, rezultă limite cuprinse între 5 şi 10 ani.

Or, stabilind o pedeapsă de 5 ani, între limitele anterior menţionate, şi nereţinând cauze de atenuare sau de agravare a pedepsei, nu se poate aprecia instanţa de fond a stabilit o pedeapsă nelegală, adică în afara limitelor prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte netemeinicia pedepsei, instanţa de apel constată că aceasta a fost corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. şi dezvoltate în sentinţă de instanţa de fond.

Nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere, pe lângă cele expuse de instanţa de fond, rezultatul produs, dar şi faptul că leziunile provocate victimei nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa acesteia.

b) Este neîntemeiată şi solicitarea părţii civile privind admiterea integrală a acţiunii civile sub aspectul cuantumului daunelor morale.

Prima instanţă a statuat în mod corect faptul că sunt incontestabile prejudiciile de ordin moral suferite de partea civilă B., reţinând din probele administrate faptul că, într-adevăr, victima, urmare a acestui eveniment, a manifestat o schimbare de comportament, aceasta fiind adusă inclusiv în atenţia unui psihoterapeut. De asemenea, s-a reţinut şi faptul că după incident, starea morală a victimei s-a degradat atât pe plan moral, social, dar şi financiar, ajungând să renunţe chiar la locul de muncă pe care îl avea.

Sub un prima aspect, instanţa de apel are în vedere că, deşi a contestat cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de fond, partea civilă s-a mulţumit să reitereze în apel argumentele aduse în primul ciclu procesual, neaducând în atenţie alte argumente care să combată aprecierea instanţei de fond şi să conducă la concluzia unei suferinţe majore care nu a fost avută în vedere în procesul de deliberare.

Deşi prin declaraţiile martorilor, partea civilă a demonstrat că urmare a incidentului, s-a produs o degradare atât din punct de vedere fizic, cât şi social/moral, nu acelaşi lucru se poate afirma referitor la partea financiară. Astfel, partea civilă nu a probat o legătură de cauzalitate între evenimentul produs şi degradarea situaţiei sale financiare. De asemenea, nu a adus argumente pertinente care să conducă la existenţa unei legături cauză-efect între acţiunea ilicită a inculpatului şi renunţarea la locul de muncă. Prin urmare, suma acordată de prima instanţă reprezintă o justă despăgubire pentru suferinţele părţii civile, fiind în concordanţă cu probele administrate de la dosarul cauzei.

Un alt aspect care a fost invocat de partea civilă prin declaraţiile sale din faţa primei instanţe, pentru a demonstra suferinţa încercată, a constat în aceea că una dintre cauzele despărţirii de martora E. a fost reprezentată chiar de acel eveniment, însă această teză a fost combătută de martoră prin declaraţiile date.

Astfel, fiind întrebată de apărătorul său în faţa primei instanţei, partea civilă a declarat: Da, a contat foarte mult acest aspect al conflictului dintre mine şi inculpat despărţirea de fosta soţie.

Cu privire la acest aspect, martora E. a declarat în faţa judecătorului de la instanţa de fond: (...) Arăt că incidentul din acea seară nu a fost unul dintre motivele care să ducă la separarea mea de B..

Prin urmare, aprecierile părţii civile privind degradarea situaţiei financiare şi familiale, nefiind probate, nu pot conduce la majorarea cuantumului daunelor morale acordate. Astfel, instanţa de apel apreciază că daunele morale acordate de prima instanţă sunt proporţionale cu prejudiciul suferit, neimpunându-se majorarea acestora.

c) Şi în fine, este nefondată cererea părţii civile privind plata integrală a cheltuielilor judiciare, constând în onorariu de avocat pentru toate fazele procesuale. Aceasta a arătat că, deşi a dovedit cu înscrisuri faptul că a efectuat cheltuieli cu onorariul de avocat în cuantum de 9.000 de RON, instanţa i-a acordat doar 4.000 de RON, drept cheltuieli judiciare.

Astfel, potrivit art. 276 C. proc. pen.: Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare.

Or, în raport cu aceste dispoziţii şi având în vedere că instanţa de fond a admis doar în parte acţiunea civilă a victimei B., soluţie menţinută în apel, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa i-a acordat părţii civile suma de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, aceasta reprezentând în concret valoarea cheltuielilor judiciare efectuate pentru partea de pretenţii civile admisă şi care reflectă necesitatea lor.

Referitor la cheltuielile judiciare din apel, Înalta Curte constată că, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., acestea sunt suportate de persoana căreia i s-a respins apelul.

Prin urmare, faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată în prezentul ciclu procesual, de respingere a apelului părţii civile, acesta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, neimpunându-se obligarea inculpatului la plata acestora sau la plata celor suportate de partea civilă.

Referitor la cererea martorei H., de decontare a cheltuielilor de transport şi întreţinere prilejuite de chemarea sa în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. proc. pen., solicitarea fiind din acest punct de vedere întemeiată.

Astfel, Înalta Curte va suporta din propriul buget cheltuielile prilejuite de deplasarea martorei în faţa instanţei de apel, în cuantum de 567,03 RON, respectiv suma de 460,07 RON reprezentând cheltuieli cu transportul, constând în plata carburantului, conform bonului fiscal nr. 487 din 26.02.2025, emis de S.C. W. S.R.L. Buzău şi suma de 106,96 RON, reprezentând cheltuieli cu întreţinerea (masa servită), potrivit bonului fiscal nr. x/26.02.2025 emis de X. S.R.L..

În ceea ce priveşte cererea avocatului desemnat din oficiu pentru partea civilă B., avocat Y., privind majorarea onorariului cuvenit, instanţa de apel constată că este nefondată.

Astfel, apărătorul din oficiu al părţii civile a solicitat majorarea onorariului cuvenit, motivând faptul că prezenta cauză a suferit mai multe termene la care avocatul s-a prezentat, formulând chiar şi concluzii scrise.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor invocate: În situaţia în care activitatea avocaţială presupune un volum mare de lucru sau se realizează în cauze de o complexitate deosebită, organul judiciar poate să majoreze cuantumul onorariilor până la dublul limitei minime prevăzute de prezentul protocol (...).

Examinând aceste dispoziţii, instanţa de apel apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru majorarea onorariului, întrucât prezenta cauză nu presupune o complexitate deosebită şi nici un volum mare de lucru, în condiţiile în care are ca obiect două infracţiuni săvârşite cu violenţă asupra unei singure victime (lovire sau alte violente şi tentativă de omor), fiind trimis în judecată un singur inculpat, iar dosarul însumează un total, pe toate stadiile procesuale, de 10 volume.

De asemenea, durata de soluţionare a cauzei în apel este relativ redusă raportat la complexitatea cauzei, aceasta fiind înregistrată la 26.07.2024. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că primul termen de judecată a fost acordat la 02.10.2024, cauza rămânând în pronunţare la 04.06.2025, adică la 9 luni de la primul termen de judecată.

Faptul că apărătorul din oficiu s-a prezentat la toate termenele de judecată, formulând cereri în cauză, inclusiv concluzii scrise, sunt argumente nefondate, acestea reprezentând obligaţii procesual penale şi nu eforturi suplimentare depuse de avocat, motiv pentru care cererea va fi respinsă.

Pentru aceste considerente:

I. În temeiul art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 395 alin. (1) C. proc. pen., va respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de apelantul-inculpat A..

Potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 09.07.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 10.07.2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, doar sub aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

Va desfiinţa în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., aplicate inculpatului A. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (fapta din 21.05.2019), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Va menţine pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (fapta din 25.06.2020), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen., aplicate inculpatului A..

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat A., în cuantum de 1.044 RON, rămâne în sarcina statului.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 09.07.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 10.07.2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe apelantul-parte civilă B. la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (2) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică din oficiu, va respinge cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-parte civilă, avocat Y., privind majorarea onorariului cuvenit.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul-parte civilă, în cuantum de 565 RON, va rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile suportate de martora H., în cuantum de 567.03 RON, se plătesc din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 273 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 09.07.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 10.07.2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 sub aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. şi al pedepsei rezultante aplicate.

Desfiinţează în parte sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., aplicate inculpatului A. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (fapta din 21.05.2019), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Menţine pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (fapta din 25.06.2020), pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h) C. pen., aplicate inculpatului A..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat A., în cuantum de 1.044 RON, rămâne în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 09.07.2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 10.07.2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

III. Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de apelantul-inculpat A..

Obligă apelantul-parte civilă B. la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Respinge cererea apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-parte civilă, avocat Y., privind majorarea onorariului cuvenit.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul-parte civilă, în cuantum de 565 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile suportate de martora H., în cuantum de 567.03 RON, se plătesc din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 august 2025.