Inadmissibility of contestation against final preliminary chamber judgment rejecting criminal complaint for abuse in office
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal of two complainants against a lower court order, thereby upholding the rejection of their penal complaint and ordering each appellant to pay 300 RON in judicial costs. The dispute concerned a criminal complaint alleging that a judge committed abuse in office and favoring the offender by allegedly issuing rulings in four separate penal cases that favored specific defendants and violated procedural norms; while the Investigating Judge and the Court of Appeal had previously rejected the complaint on the merits for lack of factual basis and due to procedural irregularities being merely clerical errors, the Supreme Court did not reach the merits. The decisive legal basis was the principle of public order and statutory exhaustiveness of appellate remedies under Article 129 of the Constitution and Articles 340 and 341(6) and (8) of the Code of Criminal Procedure, which establish that the decision by a preliminary chamber judge rejecting a complaint against a prosecutor's non-prosecution order is final and cannot be further challenged through a contestation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 297 alin. (1) C. pen, art. 269 alin. (1) C. pen, art. 282 alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of contestation against final preliminary chamber judgment rejecting criminal complaint for abuse in office: Prin încheierea penală nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (menţinută prin Ordonanţa nr. 94/II/2/2024 a procurorului general).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (menţinută prin Ordonanţa nr. 94/II/2/2024 a procurorului general).
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că prin ordonanţa nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.
Prin ordonanţa nr. 94/II/2/2024 a procurorului general a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva soluţiei menţionate anterior.
Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii ordonanţei nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin prisma faptului că în cuprinsul acesteia este menţionată data de începere a urmăririi penale ca fiind 10.03.2022, cu patru luni înaintea sesizării organelor de urmărire penală de către petenţi, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că aceasta reprezintă o eroare materială. Astfel, cât timp la dosarul de urmărire penală se regăseşte, cronologic, atât sesizarea organelor de urmărire penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în data de 27.07.2022, cât şi ordonanţa procurorului de începere a urmăririi penale in rem la data de 10.03.2023, simpla eroare de tehnoredactare din cuprinsul ordonanţei de clasare nu este de natură să atragă nulitatea actului.
Contrar celor susţinute de petenţi, Curtea a apreciat că în cauză nu poate fi reţinut nici cazul de nulitate relativă prevăzut de art. 282 alin. (1) C. proc. pen., care este condiţionat de producerea unei vătămări la adresa drepturilor părţilor ori subiecţilor procesuali, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în cazul de faţă, petenţii nu au demonstrat în concret în ce anume constă vătămarea produsă prin strecurarea unei erori de tehnoredactare în cuprinsul ordonanţei de clasare, pentru ca nulitatea relativă prevăzută de art. 282 alin. (1) C. proc. pen. să poată fi reţinută.
Totodată, Curtea a reţinut că petenţii au invocat şi nulitatea ordonanţelor întrucât organele de urmărire penală au administrat probe exclusiv în favoarea magistratului judecător, cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 C. proc. pen.
A apreciat prima instanţă că potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu ori la cerere, însă, judecătorul de cameră preliminară nu identifică la dosarul de urmărire penală vreo cerere privitoare la administrarea unor probe formulată de petenţi.
Analizând natura faptelor ilicite reclamate, precum şi înscrisurile ataşate plângerii petenţilor, procurorul de caz, în soluţionarea cauzei, a dispus administrarea probei cu înscrisuri constând în încheierile de şedinţă pronunţate de magistratul judecător în dosarele penale nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2018 şi nr. 7839/212/2020 ale Judecătoriei Constanţa, întocmai cum au fost indicate de către petenţi în cuprinsul plângerii formulate. Contrar susţinerilor acestora, procurorul de caz nu era îndrituit să analizeze temeinicia actelor care au stat la baza pronunţării hotărârilor în dosarele penale indicate, ci să cerceteze exclusiv dacă magistratul judecător şi-a exercitat abuziv atribuţiile de serviciu ori a ajutat făptuitorii reclamaţi, ceea ce s-a şi realizat în cauză.
Pe fondul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că soluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de clasare a cauzei privind plângerea penală formulată de către numiţii A. şi B., pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există, este legală şi temeinică.
Astfel, petenţii A. şi B. au formulat plângere penală adresată organelor de urmărire penală, prin care au solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului judecător C..
În susţinerea acestei plângeri, petenţii au învederat împrejurarea că, în opinia lor, magistratul judecător a soluţionat dosarele penale nr. x/2018, nr. y/2021, nr. z/2020 şi nr. 4822/118/2021 contrar dispoziţiilor legale, soluţiile fiind pronunţate cu ignorarea probatoriul administrat. Astfel, petenţii au arătat că aceste soluţii au profitat numiţilor D. şi E., intimaţi în acele cauze, motiv pentru care au apreciat că aceştia au fost favorizaţi de către magistratul judecător.
Pentru dovedirea situaţiei de fapt, au fost transmise, în copie, încheierile de şedinţă pronunţate de magistratul judecător în dosarele penale nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2018 şi nr. 7839/212/2020 ale Judecătoriei Constanţa.
Astfel, prin încheierea nr. 1584/02.12.2021 pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 al Judecătoriei Constanţa, magistratul judecător C., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei procurorului nr. 8967/P/2017 din data de 29.08.2019, menţinută prin ordonanţa nr. 719/II/2/2019 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Pentru judecarea acestei plângeri, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentului A., care a expus pe larg de ce în opinia sa ordonanţa atacată nu a fost legală şi/sau temeinică. Totodată, judecătorul de cameră preliminară s-a pronunţat în legătură cu cererile formulate de către petent. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul apărătorului intimatului, precum şi reprezentantului Ministerului Public, aceştia punând concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de A.. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a celor de mai sus, a ordonanţei de clasare atacată şi a actelor de urmărire penală efectuate şi a constatat în final că soluţia procurorului a fost una corespunzătoare, iar prin urmare a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de A..
Prin încheierea nr. 540/21.04.2022 pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 al Judecătoriei Constanţa, magistratul judecător C., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanţei procurorului nr. 2418/P/2020 din data de 21.05.2020, menţinută prin ordonanţa nr. 74/II/2/2021 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Din lecturarea încheierii de şedinţă mai sus menţionată, precum şi a încheierii intermediare din data de 18.01.2022, s-a constatat că pentru judecarea acestei plângeri judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentului B., care a expus tot ceea ce în opinia sa demonstra că ordonanţa atacată nu a fost legală şi/sau temeinică. Cu această ocazie, petentul B. a precizat că va formula plângere penală faţă de procurorul de caz (înregistrată la 10.06.2022 cu nr. 652/P/2022 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa). De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul intimatei, precum şi reprezentantului Ministerului Public, aceştia punând concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de B.. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a actelor dosarului şi a motivat cum a ajuns la concluzia că plângerea formulată de B. este nefondată.
Prin încheierea nr. 298/14.02.2019 pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Constanţa, magistratul judecător F., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Constanţa împotriva ordonanţei nr. 31/II/2/2018 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ca inadmisibilă, iar în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Constanţa împotriva ordonanţei de clasare nr. 5360/P/2016 din 16.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, menţinută prin ordonanţa nr. 31/II/2/2018 prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Din lecturarea încheierii de şedinţă mai sus menţionată, precum şi a încheierii de şedinţă intermediare din data de 01.02.2019 s-a constatat că pentru judecarea acestei plângeri judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentei reprezentată prin consilierul juridic, precum şi intimaţilor A. şi G.. A. a susţinut că deşi nu i-au fost comunicate ordonanţa de clasare şi ordonanţa prim procurorului prin care aceasta a fost menţinută, a venit întâmplător la proces şi a expus de ce în opinia sa demonstra că ordonanţa de clasare este legală şi/sau temeinică. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul şi reprezentantului Ministerului Public, care a formulat concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de UJCC Constanţa. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a actelor dosarului şi a motivat de ce a ajuns la concluzia că plângerea formulată de UJCC Constanţa este nefondată şi implicit de ce va fi menţinută ordonanţa de clasare atacată.
Pe parcursul soluţionării acestui dosar, petentul A. a arătat că a fost nemulţumit de faptul că la termenul de judecată din data de 19.10.2018, când completul de judecată a fost constituit din judecătorul de cameră preliminară C., s-a dispus prin încheierea de şedinţă aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 5000 RON faţă de acesta pentru nerespectarea solemnităţii şedinţei de judecată şi pentru atitudine nerespectuoasă.
Însă, petentul A. a formulat cale de atac, ce i-a fost admisă şi astfel, prin încheierea nr. 1575/01.11.2018 i s-a anulat amenda judiciară aplicată de magistratul judecător C..
Prin încheierea nr. 836/22.07.2020 pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 al Judecătoriei Constanţa, magistratul judecător C., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanţei procurorului nr. 7200/P/2018 din data de 21.02.2020, menţinută prin ordonanţa nr. 181/II/2/2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Din lecturarea încheierii de şedinţă mai sus menţionată, precum şi a încheierii intermediare din data de 23.06.2020 s-a constatat că pentru judecarea acestei plângeri judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul petentului B., care a expus pe larg de ce este nemulţumit de soluţia de clasare. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul şi reprezentantului Ministerului Public, acesta punând concluzii de respingere ca nefondată a plângerii formulate de B.. Judecătorul de cameră preliminară a realizat o analiză a actelor dosarului şi a motivat de ce a ajuns la concluzia că plângerea formulată de B. este nefondată şi implicit de ce a menţinut ordonanţa de clasare atacată.
Pentru verificarea aspectelor sesizate în plângere, Curtea a pornit de la definiţia infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum este aceasta prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., respectiv:
"Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."
Prin Deciziile nr. 405 din 15.06.2016 şi nr. 392 din 06.06.2017, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 246 şi art. 248 din C. pen. 1969 şi cele ale art. 297 alin. (1) din C. pen. actual, privind incriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, sunt constituţionale, numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege îndeplinirea unor atribuţii de serviciu prin încălcarea legii.
În motivarea celor două decizii, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" cuprinsă în textele de lege criticate este una deficitară şi că numai prin limitarea incriminării penale la o modalitate de exercitare a atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii se evită acele situaţii de incoerenţă şi de instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice, referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
Ca atare, dintr-o primă perspectivă, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să îşi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune şi anume prin neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune, prin îndeplinirea prin încălcarea legii a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În situaţia de faţă, a reţinut Curtea că petenţii nu au identificat în cuprinsul plângerii care sunt atribuţiile de serviciu prevăzute în legislaţia primară pe care magistratul le-ar fi încălcat, ci aceştia doar şi-au expus propria interpretare a probatoriului administrat în dosarele penale indicate.
Or, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în soluţionarea cauzelor, judecătorii au libertate deplină în adoptarea deciziilor ori a oricăror măsuri procesuale pe care, potrivit propriilor convingeri, le apreciază necesare justei, completei soluţionări a cauzei şi aflării adevărului, fiind limitaţi numai de imperativul necesităţii respectării legii.
De asemenea, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, magistraţii neputând fi influenţaţi de părţi să adopte o soluţie potrivit viziunii acestora.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii soluţionează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, fără constrângeri, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii directe sau indirecte din partea oricărei persoane sau autorităţi.
A apreciat că împrejurarea că petentul A. a fost amendat prin încheierea de şedinţă din data de 19.10.2018 în dosarul penal nr. x/2018 nu constituie fapta de abuz în serviciu, cât timp magistratul judecător a indicat temeiul legal ca fiind art. 283 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., iar petentul a avut la dispoziţie şi a şi exercitat calea de atac prev. de art. 284 alin. (2) C. proc. pen., obţinând astfel anularea amenzii.
De asemenea, a reţinut că nici faptul că petenţii se arată nemulţumiţi de modalitatea în care magistratul a interpretat probatoriul administrat în cauzele indicate, aceştia opinând că soluţiile pronunţate au profitat intimaţilor în respectivele dosare, nu are semnificaţia unor fapte de natură penală, cum este cea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care probatoriul cauzei nu permite fixarea unui minim de repere care să conducă la stabilirea voinţei magistratului de a eluda dispoziţiile legale cu ocazia îndeplinirii îndatoririlor profesionale şi, cu atât mai puţin, cum este cea de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
Or, numai pe baza unor probe certe în acuzare poate fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie instituită de dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., în favoarea oricărei persoane, în caz contrar ea operând pe deplin, în virtutea principiului in dubio pro reo (orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului).
De asemenea, a apreciat că în cauză au fost efectuate suficiente acte de urmărire penală, iar procurorul a analizat în detaliu fiecare mijloc de probă, arătând motivele pentru care a ajuns la concluzia dispusă prin soluţie.
Împotriva acestei încheieri, petenţii A. şi B. au formulat contestaţie, solicitând în esenţă admiterea acesteia, desfiinţarea încheierii penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea plângerii formulate şi restituirea cauzei la procuror.
La termenul de judecată din data de 18 martie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a contestaţiei formulate de către petenţii A. şi B..
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării aspectelor invocate de petent, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."
Aşadar, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. îl constituie doar soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror prin ordonanţă sau rechizitoriu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că petenţii au dispus de această cale, prin formularea plângerii împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa nr. 762/P/2022 din 28.08.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (menţinută prin Ordonanţa nr. 94/II/2/2024 a procurorului general).
Prin încheierea penală nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A. şi B.
Conform dispoziţiilor art. 341 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. a) acelaşi articol C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunţat soluţia de respingere a plângerii ca inadmisibilă, tardivă sau nefondată este definitivă.
Prin urmare, contestatorilor petenţi nu le mai este recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii penale nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată.
În acest context, Înalta Curte reţine că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga contestatorii la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 2/P/CP, din data de 14.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă contestatorii la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 18 martie 2025.