Decizia nr. 178/A/2025 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 18 iulie 2025

Asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 47 din 10.03.2023, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

A constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt în concurs real cu infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 175 din data de 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul x/2018, sentinţă rămasă definitivă prin decizia nr. 272/A/16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (respectiv 4 ani), în final inculpatul A. având de executat pedeapsa principală de 10 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen. cu referire art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen. raportat la art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. i-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. i-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii de 24 de ore din data de 09.02.2021 la 10.02.2021.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., a scăzut din durata pedepsei perioada executată de la 16 noiembrie 2021 la zi, din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/16.11.2021 al Curţii de Apel Craiova.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/16.11.2021 al Curţii de Apel Craiova, emis în baza sentinţei penale nr. 175 din data de 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul x/2018, sentinţă rămasă definitivă prin decizia nr. 272/A/16 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentinţe, la data rămânerii definitive.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.

L-a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei 1.478.280 de RON.

L-a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei 7.045,05 RON, ce reprezintă dobânda legală moratorie de la 04.11.2020 până la data de 31.12.2020 şi la plata dobânzii legale moratorii aferentă celorlalte zile, până la data ridicării efective a popririlor.

A fost menţinută ca fiind legală şi temeinică măsura sechestrului asigurator dispusă cu privire la inculpatul A. prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din data din 19.03.2021, constând în indisponibilizarea bunurilor imobile ale inculpatului A., respectiv un teren intravilan în suprafaţă de 2313 mp, plus construcţii, situat în loc. Stăneşti, judeţul Gorj, identificat cu nr. cadastral x 84, carte funciară nr. x, precum şi a tuturor celorlalte bunuri mobile (inclusiv sume de bani) sau imobile, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumelor de: 1.478.280 RON, paguba infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi 7.045,05 RON (pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020) la care se adaugă şi dobânda legală calculată pentru suma de 4.939.001,16 RON aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor din dosarul de executare, paguba infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., la care se adaugă sumele ce vor fi stabilite ca şi obligaţii accesorii şi cheltuieli judiciare.

A fost menţinută ca fiind legală şi temeinică măsura asiguratorie a popririi dispusă cu privire la inculpatul A. prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din data din 19.03.2021, cu privire la sumele de bani, prezente şi viitoare, datorate de orice persoană cu orice titlu, din conturile deţinute la instituţiile bancare de inculpatul A., până la concurenţa sumelor de: 1.478.280 RON, pagubă a infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi 7.045,05 RON (pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020) la care se adaugă şi dobânda legală calculată pentru suma de 4.939.001,16 RON aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor din dosarul de executare, paguba infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., la care se adaugă sumele ce vor fi stabilite ca şi obligaţii accesorii şi cheltuieli judiciare.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din data din 19.03.2021, în vederea confiscării speciale, cu privire la bunurile imobile ale numitei B., reţinute ca fiind în fapt bunurile inculpatului A., respectiv teren în suprafaţă de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casă de locuit în suprafaţă de 168 mp şi anexă cu suprafaţa de 45 mp, identificate cu nr. cadastral x, înscrise în cartea funciară nr. x, situate în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj.

În baza art. 274 C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON, cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 5.742,2 RON din cursul urmăririi penale).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma analizării probelor administrate în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, fiind urmată procedura de drept comun, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), că aceasta a fost săvârşită de inculpatul A. în formă continuată şi are ca premisă dosarul de executare nr. 1/E/2015.

Astfel, referitor la primul act material din structura infracţiunii continuate, Curtea a constatat că, la data de 09.01.2015, martorul C., în calitatea sa de creditor al obligaţiei de a face, prin avocat D., a formulat o cerere de executare silită la BEJ A., solicitând încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor cu caracter civil din titlul executoriu - sentinţa nr. 132 din 20.01.2012 a Judecătoriei Motru, prin care instanţa a stabilit obligaţia pârâtelor E. şi SNL Oltenia S.A. să efectueze lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de 44.933 mp afectată de lucrări miniere, aspecte care reies din declaraţia martorului C. şi din hotărârile judecătoreşti existente la dosarul de urmărire penală în volumul IV.

De asemenea, a subliniat că, potrivit sentinţei civile nr. 132 din 20.01.2012 anterior menţionată, SNL Oltenia S.A. a fost obligată să efectueze lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de 44.933 mp afectată de lucrări miniere, adică o obligaţie de a face. De altfel, această chestiune de drept a fost remarcată şi de inculpatul A., prin procesul-verbal din data de 02.02.2015, BEJ A. constatând că debitorul Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu nu a executat în mod voluntar obligaţia în natură stabilită în sarcina sa în termenul legal de 10 zile, context în care a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 903 C. proc. civ. care prevăd că într-o asemenea situaţie, creditorul are dreptul de a formula la instanţa de executare o cerere privind autorizarea de a îndeplini el însuşi sau prin alte persoane obligaţia de a face pe cheltuiala debitorului, fiind, aşadar, evident că martorul C. (creditorul obligaţiei) nu era încă autorizat de instanţă să execute el însuşi obligaţia de a face pe cheltuiala debitorului.

În acest context, instanţa de fond a reţinut că este evidentă interpretarea cu rea-credinţă a normelor legale, deoarece, anterior, prin încheierea din 09.01.2015, BEJ A. a dispus admiterea cererii, înregistrarea şi deschiderea dosarului de executare nr. 1/E/2015 şi încuviinţarea executării silite a obligaţiei de a face solicitată de creditorul C., fiind emisă la aceeaşi dată o somaţie către Societatea CEO S.A., somaţie ce a fost comunicată debitorului în aceeaşi zi.

De altfel, din înscrisurile de la dosarul cauzei (hotărâri judecătoreşti vol. IV d.u.p.) a reieşit că martorul C. (creditorul obligaţiei) nu a fost autorizat nici ulterior de instanţă să execute el însuşi obligaţia de a face care era stabilită în sarcina debitorului, deşi a formulat mai multe cereri în acest sens, înregistrate sub nr. x/2011 pe rolul Judecătoriei Motru, respectiv nr. 2423/318/2015 şi nr. 6762/318/2015 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu.

Instanţa de fond a constatat, aşadar, că şi ulterior încheierii din 09.01.2015 emisă de BEJ A., respectiv la data de 23.02.2015, martorul (creditorul obligaţiei de face) C. a chemat în judecată pe intimata S.C Complexul Energetic Oltenia S.A., ca unitate succesoare a fostelor pârâte S.N.L.O Târgu-Jiu şi E., solicitând ca, prin încheiere executorie ce se va pronunţa, să fie autorizat să îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala pârâtei, obligaţia impusă acesteia prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 132 din 20.01.2012 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2011.

Prin încheierea nr. 1470 din 07.05.2015 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a constatat că obligaţia instituită în sarcina intimatei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (fostă S.N.L.O. şi E.) nu face parte din categoria obligaţiilor de a face prevăzute de art. 903 C. proc. civ., ci din categoria obligaţiilor de a face prevăzute de art. 905 C. proc. civ., şi a stabilit că lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de teren ce aparţine creditorului C. nu pot fi efectuate de către o persoană fizică, respectiv creditor, ci doar de către intimate (devenite Societatea CEO SA) după lucrările de închidere a minei, într-un cadru bine organizat, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 85/2003, sub conducerea, coordonarea Ministerului de Resort, prin direcţiile de specialitate.

Or, chiar şi în aceste condiţii, în care existau hotărâri judecătoreşti care semnalau şi obligau executorul la o conduită contrară, inculpatul A., în calitatea sa de executor judecătoresc, a desfăşurat acte de executare, respectiv BEJ A. a dispus efectuarea unei expertize de către expertul în îmbunătăţiri funciare F., prin care să se stabilească activităţile ce se vor efectua în teren pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiei prin executare silită şi care implică prezenţa executorului judecătoresc, în vederea stabilirii cheltuielilor de executare silită, iar după întocmirea raportului de expertiză, printr-o încheiere datată 09.06.2015, BEJ A. a dispus stabilirea sumei de 785.640,00 RON, cu TVA inclus, ca şi cheltuieli de executare silită.

Prin procesele-verbale din 10.08.2015 şi 05.02.2016, BEJ A. a constatat din nou că Societatea CEO S.A. Târgu Jiu nu a executat de bună voie obligaţia în natură stabilită în sarcina sa şi creditorul are dreptul de a formula la instanţa de executare o cerere privind autorizarea de a îndeplini el însuşi sau prin alte persoane obligaţia de a face pe cheltuiala debitorului, conform art. 903 C. proc. civ. De asemenea, chiar dacă nu a obţinut de la instanţă autorizarea creditorului şi, astfel, nu putea face executarea silită în numele debitorului, inculpatul A. a stabilit cheltuieli de executare şi, în continuare, a făcut demersuri pentru obţinerea sumelor de bani.

Astfel, la data de 04.04.2016, BEJ A. a emis adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare pentru suma de 785.640 RON, în final obţinându-se poprirea sumei din contul societăţii deţinut la G. S.A.

Prin adresa din 21.11.2019, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a comunicat că, urmare actelor de executare desfăşurate în cadrul acestei prime executări, la data de 13.04.2016, BEJ A. a încasat efectiv din contul societăţii deţinut la G. S.A. suma de 785.640 RON, sumă ce nu a mai fost restituită.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză în faza de urmărire penală, din cauza popririlor instituite şi comunicate instituţiilor bancare, în data de 13.04.2016, unitatea bancară G. a decontat (prin OP nr. x) poprirea în dosarul nr. x/2015, virând suma de 785.640 RON, poprită, în contul BEJ A., deschis la instituţia bancară H. S.A. (conform extras din data 14.04.2016).

De asemenea, contrar celor susţinute de inculpat, din acelaşi raport de expertiză a rezultat că sumele de bani încasate efectiv de BEJ A. de la debitorul Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în dosarul de executare nr. 1/E/2015, în cuantum de 1.478.280 RON, nu au fost restituite debitorului Societatea CEO S.A. şi nu au fost transferate creditorului C..

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că cele concluzionate în raportul de expertiză contabilă confirmă aspectele sesizate de partea civilă, precum şi declaraţia martorului C. care a menţionat că nu a primit vreo sumă de bani în cadrul executării silite şi că nici în fapt nu au fost efectuate lucrări pe terenul său, ce ar fi trebuit să fie adus la starea iniţială.

Deşi inculpatul a negat că şi-ar fi însuşit sumele de bani poprite, instanţa a reţinut că, potrivit raportului de expertiză, suma de 785.640 RON a fost încasată în data de 14.04.2016 în contul de consemnare al BEJ A., reprezentând prima executare în dosarul execuţional nr. x/2015, a fost fragmentată şi transferată în alte conturi ale BEJ A., de unde o parte a fost retrasă din acele conturi de A., iar o altă parte din sumă a fost transferată în conturi deţinute de persoana fizică A. de unde ulterior a fost retrasă în numerar, circuitul sumei fiind redat în anexele nr. 1.1-1.3 la raportul de expertiză contabilă.

Curtea a mai reţinut că este nefondată apărarea inculpatului A. care a susţinut în mod constant că a aplicat în mod legal dispoziţiile C. proc. civ., iar organele de urmărire penală nu înţeleg procedura de executare silită, deoarece nelegalitatea desfăşurării procedurii de executare silită a fost observată şi de instanţele civile competente material şi teritorial, astfel că, prin încheierea nr. 1540 din 08.04.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1/E/2015 al BEJ A..

Prin sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin decizia nr. 1518 din 28.09.2017 a Tribunalului Gorj, a fost admisă contestaţia la executare formulată de Societatea CEO S.A. şi s-a dispus anularea încheierii din data de 09.06.2015 emisă de BEJ A. în dosarul de executare nr. 1/E/2015, anularea popririlor înfiinţate în baza acesteia şi a tuturor actelor subsecvente, precum şi întoarcerea executării în cauză cu obligarea BEJ A. la restituirea către contestatoare a sumei de 785.640 RON, întrucât nu a existat autorizarea creditorului pentru a executa lucrările pe cheltuiala debitorului, iar în lipsa unui astfel de titlu s-a efectuat în mod nejustificat o expertiză faţă de care au fost stabilite cheltuielile de executare în dosarul nr. x/2015. Aşadar, s-a reţinut că nu a existat un titlu executoriu valabil în baza căruia BEJ A. a emis încheierea de stabilire cheltuieli din 09.06.2015.

Cu privire la întoarcerea executării dispuse de instanţă, a fost constituit dosarul de executare silită nr. x/2017 împotriva debitorului BEJ A., dosar ce a fost înregistrat pe rolul BEJ I., în care a fost încuviinţată de instanţă executarea silită şi a fost înfiinţată poprire pe suma de 785.640,00 RON, martorul I. declarând în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe că nu s-a reuşit recuperarea sumei de bani, pe conturile debitorului existând mai multe popriri de la alte instituţii sau birouri de executare, iar cu inculpatul A. nu a reuşit să vorbească, nefiind găsit la birou.

Referitor la cel de-al doilea act material comis de inculpatul A. în dosarul de executare nr. 1/E/2015 (a doua executare), instanţa de fond a constatat că inculpatul avea cunoştinţă că, prin încheiere, s-a dispus suspendarea primei executări, iar prin sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 a Judecătorie Târgu Jiu, definitivă prin decizia nr. 1518 din 28.09.2017 a Tribunalului Gorj, s-a admis contestaţia la executare formulată de Societatea CEO S.A. şi s-a dispus anularea încheierii din data de 09.06.2015 emisă de BEJ A. în dosarul de executare nr. 1/E/2015.

Astfel, s-a reţinut că organele de urmărire penală au identificat în dosarul contestaţiei la executare, o cerere formulată la data de 31.08.2016, prin care creditorul C. a solicitat să se renunţe la executarea silită în dosarul nr. x/2015 şi a cerut remiterea titlului executoriu, cerere ce poartă semnătura de primire a executorului A., însă executorul nu a dat curs acestei cereri, nu a dispus încetarea executării silite şi nici restituirea sumei încasate.

De asemenea, s-a reţinut că executorul judecătoresc A. a avut cunoştinţă de sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, în care se menţiona că nu a existat un titlu executoriu valabil, adică autorizarea creditorului de către instanţă pentru a executa lucrările pe cheltuiala debitorului, în baza căruia BEJ A. a emis încheierea de stabilire cheltuieli, întrucât respectiva hotărâre a fost comunicată organelor de urmărire penală de către acesta.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul A. a ignorat atât cererea de renunţare a creditorului, cât şi dispoziţiile instanţelor, iar prin procesul-verbal din data de 09.11.2017, acesta a constatat că, deşi au fost anulate titlul executoriu reprezentat de încheierea de stabilire cheltuieli din 09.06.2015, poprirea înfiinţată şi actele de executare subsecvente şi a fost dispusă întoarcerea executării, au rămas valabile actele întocmite anterior încheierii din 09.06.2015 şi nu există impedimente pentru continuarea executării silite mobiliare în vederea recuperării cheltuielilor de executare silită aferente titlului executoriu principal, dispunând, aşadar, recuperarea debitului cheltuieli de executare silită, contrar tuturor considerentelor instanţei care a admis contestaţia la executare.

Astfel, prin încheierea din data de 25.01.2018 cu denumirea "continuare executare silită după contestaţie", BEJ A. a constatat înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul C., rămânând deschis dosarul nr. x/2015 din 15.01.2015, a constatat valabilitatea actelor de executare, respectiv somaţie - 12.01.2015, proces-verbal 02.02.2015, proces-verbal 18.02.2015, a analizat cheltuielile cu activităţile de executare, a dispus stabilirea sumei de 692.640 RON, cu TVA inclusă, ca şi cheltuieli de executare, şi a emis, la aceeaşi dată, adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare pentru suma de 692.640 RON.

Prin adresa din 21.11.2019, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a comunicat că, urmare a actelor de executare desfăşurate în cadrul celei de-a doua executări, la data de 31.01.2018, BEJ A. a încasat efectiv din contul societăţii deţinut la J. suma de 692.640 RON, sumă ce nu a mai fost restituită.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit raportului de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate, în data de 25.01.2018, BEJ A. a emis un supliment la adresa de înfiinţare a popririi din data de 09.01.2015 în dosarul de executare nr. 1/E/2015, solicitând societăţilor bancare G. S.A., K. S.A., Transilvania S.A. înfiinţarea popririi asupra conturilor societăţii CEO S.A. Tg. Jiu pentru suma de 692.640 RON. În data de 31.01.2018, suma de 692.640 RON a fost executată definitiv din contul J. S.A. deţinut de societatea CEO S.A. Tg. Jiu şi a fost virată în contul BEJ A. deschis la instituţia bancară H. S.A. (conform extras din 01.02.2018).

De asemenea, contrar celor susţinute de inculpatul A., care a negat că şi-ar fi însuşit aceste sume de bani, din raportul de expertiză contabilă a rezultat că suma de 692.640 RON, reprezentând a doua executare în dosarul execuţional nr. x/2015, a fost încasată în data de 01.02.2018 în contul de consemnare al BEJ A. şi a fost transferată succesiv în alte conturi ale BEJ A., operaţiunile bancare desfăşurându-se în perioada 01.02.2018-02.02.2018, după cum urmează:

- în data de 01.02.2018 a avut loc încasarea sumei de 692.640 RON în contul BEJ A. cont de consemnare x banca H. S.A., de unde a fost transferată în contul de consemnare x al BEJ deschis la L. S.A. (anexa nr. 2.2):

- în aceeaşi dată, suma de 692.640 RON a fost transferată în contul curent x al BEJ deschis la L. S.A. (anexa nr. 2.3), de unde:

- suma de 131.609 RON a fost transferată în contul bancar x- BEJ, din care cu suma de 131.594 RON se face plata pentru bugetul statului (TVA) în contul de trezorerie, iar 15 RON reprezintă comisionul bancar reţinut de instituţia bancară (anexa nr. 2.4),

- suma de 560.900 RON a fost transferată în contul bancar x, cont deschis la L. în numele persoanei fizice A., din care suma de 558.000 RON a fost ridicată în numerar de persoana fizică A., iar suma de 2900 RON a fost reţinută de bancă sub forma de comision bancar.

Suma de 558.000 RON a fost ridicată în numerar de persoana fizică A. în două tranşe: suma de 480.000 RON a fost ridicată în data de 01.02.2018, iar suma de 78.000 RON a fost ridicată în data de 02.02.2018 (anexa nr. 2.5 la raportul de expertiză contabilă).

Instanţa de fond a mai constatat că, potrivit declaraţiei martorului C., acesta nu a primit vreo sumă de bani în cadrul executării silite şi, în fapt, nu au fost făcute lucrări pe terenul său, ce trebuia adus la starea iniţială.

Prin încheierea nr. 2998 din 11.05.2018, Judecătoria Târgu-Jiu a admis contestaţia formulată de debitor (partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA) şi dispus anularea executării silite din dosarul nr. x/2015 al Bej A. continuată după data de 16.03.2017, respectiv adresa şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 25.01.2018, întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia şi a obligat intimaţii să restituie sumele reţinute, actualizate cu dobânda legală aferentă, de la data reţinerii.

În considerentele încheierii nr. 2998 din 11.05.2018, Judecătoria Târgu-Jiu a reţinut autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 2105 din 16.03.2017 (hotărârea prin care s-a admis contestaţia la executare din prima executare), respectiv că din prevederile art. 903 C. proc. civ. rezultă în mod clar că executarea pentru contravaloarea lucrărilor/despăgubiri se poate realiza doar în situaţia în care în titlul executoriu s-a dispus autorizarea creditorului de a executa pe cheltuiala debitorului, iar în lipsa unui astfel de titlu, creditorul, cu concursul executorului, a procedat în mod nejustificat la efectuarea unei expertize faţă de care au fost stabilite cheltuielile de executare în cuantum de 785.640 RON, conform încheierii din data de 09.06.2015 a BEJ A. în dosarul nr. x/2015. Prin urmare, instanţa civilă a stabilit că actele de executare emise de BEJ A. în dosarul nr. l/E/2015, ulterior celor anulate prin sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017, respectiv încheierea de stabilire cheltuieli şi adrese de înfiinţare a popririi din 2018 sunt nelegale, întrucât nu există un titlu executoriu valabil pentru a justifica executarea în respectivul dosar, iar emiterea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare se poate realiza doar în condiţiile existenţei unui titlu executoriu valabil pentru executarea având ca obiect contravaloarea lucrărilor/despăgubiri.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel BEJ A., calea de atac fiind respinsă de Tribunalul Gorj, prin decizia nr. 1782/12.12.2018, ca nefondată.

Analizând, în continuare, faptele imputate inculpatului, prima instanţă a reţinut că, în drept, infracţiunea de abuz în serviciu este incriminată la art. 297 alin. (1) C. pen. şi constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, astfel că noile limite prevăzute de lege pentru pedeapsa principală sunt între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 8 luni.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., prima instanţă a subliniat că folosul necuvenit pe care îl obţine funcţionarul public prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, cu încălcarea legii, a atribuţiilor sale de serviciu este reprezentat fie de avantaje de ordin patrimonial - bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea ori promovarea în serviciu - fie de avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate.

Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. nu poate fi decât persoana care are calitate de funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (1) şi (2) C. pen.

În prezenta cauză, s-a reţinut că inculpatul A. este autor al infracţiunii de abuz în serviciu, având calitatea de funcţionar public, potrivit art. 175 alin. (2) C. pen. deoarece a săvârşit faptele deduse judecăţii în calitatea sa de executor judecătoresc, astfel că era o persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea serviciului respectiv. Executarea silită este unul din modurile de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor din titlurile executorii, circumscrisă astfel interesului public, siguranţei şi stabilităţii circuitului juridic civil, ca urmare a delegării de competenţe de către autorităţile publice, activitatea executorului judecătoresc fiind supusă controlului şi supravegherii unei autorităţi publice, respectiv instanţele judecătoreşti. Aceste aspecte rezultă şi din dispoziţiile art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 188/2000 care statuează că executorii judecătoreşti sunt învestiţi de Ministrul Justiţiei să îndeplinească un serviciu de interes public şi coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti se exercită de către Ministerul Justiţiei.

Subiectul pasiv general este statul, iar subiectul pasiv special este persoana căreia i s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime.

În ceea ce priveşte elementul material, s-a reţinut că acesta constă alternativ într-o inacţiune (neîndeplinirea unui act - omiterea, neefectuarea unui act care trebuia să fie îndeplinit şi care cădea în sarcina funcţionarului public) sau dintr-o acţiune (îndeplinirea actului în mod defectuos - îndeplinire ce priveşte conţinutul, forma, condiţiile sau momentul efectuării actului).

Prin decizia nr. 405 din 15.06.2016, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Ca urmare, cerinţa esenţială "prin încălcarea legii", ataşată elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, este o condiţie care tine de tipicitatea faptei penale, iar aceasta înseamnă că orice acuzaţie având ca obiect o faptă despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor obligaţii a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită de Curtea Constituţională în considerentele deciziei precitate (legislaţie primară - legi şi ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă).

Urmarea imediată constă în cauzarea unei pagube persoanei fizice sau juridice.

În privinţa formei de vinovăţie, aceasta este intenţia, care poate fi directă sau indirectă.

În concret, instanţa de fond a reţinut că acţiunile inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul BEJ A. şi funcţionar public în sensul legii penale [art. 175 alin. (2) C. pen..], care:

- în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 1/E/2015 (prima executare), activitate desfăşurată în perioada 09.01.2015 - 14.04.2016 (data încasării sumei în contul de consemnare) şi, ulterior, cu referire la transferul, retragerea sumei de bani (2017 - 2019) şi nerestituirea acestei sume, cu intenţie directă, a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, precum şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2), art. 702 alin. (1), (2), (3), art. 719 alin. (5), art. 722 alin. (1) C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, totodată, obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 785.640 RON,

- în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 1/E/2015 (a doua executare), activitate desfăşurată în perioada 09.11.2017 - 01.02.2018 (data încasării sumei în contul de consemnare) şi, ulterior, cu referire la transferul, retragerea sumei de bani (01.02 - 02.02.2018) şi nerestituirea acestei sume, cu intenţie directă, a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, precum şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2), art. 702 alin. (1), (2), (3), art. 719 alin. (5), art. 722 alin. (1) C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, totodată, obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 692.640 RON, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), cu un prejudiciu total de 1.478.280 RON.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu de executor judecătoresc în cadrul BEJ A., a dispus admiterea cererii, înregistrarea şi deschiderea dosarului de executare nr. 1/E/2015 şi încuviinţarea executării silite a obligaţiei de a face, solicitată de creditorul C., cu încălcarea dispoziţiilor art. 903, 904 şi 905 C. proc. civ.

Instanţa de fond a constatat că această primă încălcare a legii este una fundamentală, deoarece însăşi încuviinţarea executării silite a obligaţiei de a face a fost admisă prin încălcarea legii, celelalte acte efectuate, respectiv stabilirea onorariului, stabilirea cheltuielilor de executare silită, popririle efectuate şi sumele de bani încasate, fiind, aşadar, nelegale, deoarece derivă din primul act nelegal. Cu alte cuvinte, inculpatul a încercat să dea o aparenţă de legalitate pentru stabilirea onorariului, stabilirea cheltuielilor de executare silită, popririle efectuate şi sumele de bani încasate, prin admiterea unei cereri de încuviinţare a executării silite care, potrivit dispoziţiilor art. 903, 904 şi 905 C. proc. civ., nu trebuia încuviinţată.

Prima instanţă a reţinut că această încălcare a legii a fost constatată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 1470/07.05.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în care s-a arătat clar şi fără echivoc că obligaţia instituită în sarcina intimatei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (fostă SNLO şi E.) nu face parte din categoria obligaţiilor de a face prev. de art. 903 C. proc. civ., ci din categoria obligaţiilor de a face prev. de art. 905 C. proc. civ.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1518/28.09.2017 a Tribunalului Gorj, a fost admisă contestaţia la executare formulată de Soc. CEO S.A. şi s-a dispus anularea încheierii din data de 09.06.2015 emisă de BEJ A. în dosarul de executare nr. 1/E/2015, anularea popririlor înfiinţate în baza acesteia şi a tuturor actelor subsecvente, precum şi întoarcerea executării în cauză cu obligarea BEJ A. la restituirea către contestatoare a sumei de 785.640 RON, constatându-se, în esenţă, că nu a existat autorizarea creditorului pentru a executa lucrările pe cheltuiala debitorului, iar în lipsa unui astfel de titlu s-a efectuat în mod nejustificat o expertiză faţă de care au fost stabilite cheltuielile de executare în dosarul nr. x/2015. Astfel spus, nu a existat un titlu executoriu valabil în baza căruia BEJ A. a emis încheierea de stabilire cheltuieli din 09.06.2015.

Aşadar, în sarcina inculpatului s-a reţinut că a încălcat dispoziţiile din C. proc. civ., care sunt norme procedurale de care executorul se foloseşte, în exercitarea atribuţiilor de serviciu

Astfel, potrivit art. 625 alin. (1) C. proc. civ., executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate, iar conform art. 903 C. proc. civ., dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia de a face sau, după caz, să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face, nu mai este necesară obţinerea unui nou titlu executoriu prin care să se stabilească despăgubirile datorate de debitor sau, după caz, contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare încălcării obligaţiei de a nu face. În aceste din urmă cazuri, sumele respective se determină pe bază de expertiză sau de alte documente justificative de către executorul judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 628 C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut că, în prezenta cauză, prin titlul executoriu, creditorul C. nu era autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi obligaţia de a face, astfel că în acest caz trebuia cerută încuviinţarea instanţei potrivit art. 904 C. proc. civ., care prevede că, în cazul în care debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

Prin urmare, inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 632 alin. (1) C. proc. civ., care menţionează că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, deoarece sentinţa nr. 1470/07.05.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 nu putea fi pusă în executare potrivit art. 633 C. proc. civ. teza finală (care prevede că sunt titluri executorii orice alte hotărâri care, potrivit legii, pot fi puse în executare), obligaţia instituită în sarcina intimatei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (fostă SNLO şi E.) nefăcând parte din categoria obligaţiilor de a face prev. de art. 903 C. proc. civ., ci din categoria obligaţiilor de a face prev. de art. 905 C. proc. civ., adică o obligaţie care implică un fapt personal al debitorului.

Aşadar, prin declanşarea unei executări silite, în contra dispoziţiilor legale, inculpatul şi-a atribuit în mod nelegal şi onorariu de executare, în realitate, nefiind efectuată nicio executare.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 703 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care prevăd că executarea silită încetează dacă creditorul a renunţat la executare.

Potrivit art. 703 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului şi debitorului. În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 2, 3 şi 5 executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau reprezentantului său titlul executoriu.

Prima instanţă a reţinut, aşadar, că inculpatul A., în calitatea sa de executor judecătoresc [funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) C. pen..], a îndeplinit prin încălcarea legii actele de executare în dosarul nr. x/2015 (atât în prima executare, cât şi în cea de-a doua executare), acţiunea din prima executare fiind întreruptă atât prin finalizarea de către inculpat a actelor de executare, cât şi prin pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţa de executare în judecarea contestaţiei la executare.

De asemenea, prin continuarea executării, respectiv prin declanşarea unei alte executării în acelaşi dosar de executare (cea de-a doua), a desfăşurat o nouă activitate infracţională corespunzătoare unui alt act material, deşi creditorul renunţase la executare. Astfel, prin procesul-verbal din data de 09.11.2017, executorul A. a constatat că nu există impedimente pentru continuarea executării silite mobiliare în vederea recuperării cheltuielilor de executare silită aferente titlului executoriu principal, astfel că a dispus recuperarea debitului cheltuieli de executare silită, deşi se stabilise de către instanţă că nu există un titlu valabil pentru executarea silită şi exista şi o cerere de renunţare din partea creditorului.

Exercitarea atribuţiilor de serviciu şi actele încălcate sunt reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv C. proc. civ. şi Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Instanţa de fond a subliniat, aşadar, că inculpatul a eludat şi dispoziţiile din C. civ., deoarece în calitatea sa de profesionist al dreptului (executor judecătoresc) cunoştea sau trebuia să cunoască dispoziţiile art. 1528 C. civ. care prevăd că, în cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia, iar teza finală a articolului anterior menţionat reglementează cazul obligaţiilor de a face care implică un fapt personal al debitorului (aşa numitele obligaţii intuitu personae), caz în care, în scopul executării silite în natură a obligaţiilor de a face, creditorul poate recurge la procedura execuţională, reglementată de art. 906 C. proc. civ.

De altfel, instanţele civile au menţionat în hotărârile pronunţate acest aspect, din motivare rezultând că lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de teren ce aparţine creditorului C. nu pot fi efectuate de către o persoană fizică, respectiv creditor, ci doar de către intimate-debitor (devenite Societatea CEO SA) după lucrările de închidere a minei, într-un cadru bine organizat, astfel cum sunt dispoziţiile Legii nr. 85/2003, sub conducerea, coordonarea Ministerului de resort, prin direcţiile de specialitate.

Prin urmare, creditorul avea la dispoziţie două mijloace legale, pentru îndeplinirea obligaţiei, fie de a solicita instanţei de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, fie să aleagă calea execuţională reglementată de art. 906 C. proc. civ., în cazul în care instanţa nu admitea prima cale, deoarece obligaţiile de a face care presupun faptul personal al debitorului nu pot fi realizate prin executare silită în natură prin mijloace directe, ci numai prin mijloace de constrângere indirectă, prin măsuri asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, determinându-se astfel indirect acţiunea debitorului de a face.

Instanţa de fond a mai reţinut că, prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A., cu intenţie directă, a încălcat şi dispoziţiile prevăzute de art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

În acest sens, s-a constatat că, prin calcularea şi poprirea cheltuielilor de executare silită fără a exista un titlu valabil, precum şi prin nerestituirea către debitor a sumei poprite şi reţinerea în interes personal a acesteia, în condiţiile în care exista dispoziţia instanţei în acest sens şi cererea de renunţare din partea creditorului, cerere care ar fi obligat executorul să reţină cheltuielile de executare legale de la creditor, inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 625 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

Aşadar, s-a reţinut că, prin îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea legii, inculpatul a cauzat o pagubă părţii civile Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în cuantum total de 1.478.280 RON, constituit din 785.640 RON în prima executare şi 692.640 RON în cea de-a doua executare. Sumele încasate în fiecare dintre cele două executări, intrate în conturile de consemnare, transferate în alte conturi personale ale executorului şi retrase în totalitate, reprezintă, totodată, un folos nejustificat pentru inculpatul A., fiind aplicabile dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, prima instanţă a constatat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă pentru fiecare dintre cele două acte materiale, în sensul că a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea acestuia prin săvârşirea faptei, forma de vinovăţie rezultând din modul de săvârşire a faptei, deoarece actele încheiate de inculpat denotă faptul că, deşi cunoştea dispoziţiile legale în materie de executare silită, a acţionat cu rea-credinţă, în scopul de a-şi însuşi sumele de bani obţinute, sub aparenţa unei executări silite.

De asemenea, s-a reţinut că pentru cele două acte materiale a existat o singură rezoluţie infracţională, ce rezultă din modul similar de operare, perioada de desfăşurare a faptelor, conţinutul concret al actelor de executare şi scopul urmărit, faptele constituind, astfel, o infracţiune unică sub formă continuată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen.

II. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Craiova a reţinut că aceasta a fost comisă de inculpatul A. în acelaşi dosar de executare nr. 1/E/2015, inculpatul pornind o a treia executare.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia nr. 1518 din 28.09.2017 a Tribunalului Gorj şi prin încheierea nr. 2998 din 11.05.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia nr. 1782 din 12.12.2018 a Tribunalului Gorj (în care apelul a fost formulat chiar de BEJ A.), instanţele civile au stabilit fără dubiu că nu exista un titlu executoriu valabil pentru a putea fi efectuată executarea silită, respectiv prima şi a doua executare.

De asemenea, inculpatul A. a ignorat şi o cerere de renunţare la executarea silită formulată la data de 31.08.2016 de către creditorul C., cerere ce poartă semnătura de primire a executorului inculpat A., iar la data de 19.10.2020 a emis o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul nr. x/2015, respectiv adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare, pentru suma de 701.148 RON, astfel cum rezultă din adresa de înfiinţare poprire comunicată de partea civilă Soc. CEO S.A..

Instanţa de fond a constatat că inculpatul A. a purtat o corespondenţă prin email cu angajaţii G. din care rezultă că executorul a emis alte adrese către instituţia bancară, în datele de 28.10.2020 şi 29.10.2020, solicitând menţinerea şi virarea sumelor poprite în dosarul de executare.

Prin adresa înaintată către G. la data de 10.11.2020 (dată la care instanţa a dispus suspendarea executării), executorul A. a insistat în executarea silită a sumelor de bani poprite şi a încunoştinţat cu privire la eventuale demersuri viitoare privind formularea unor plângeri penale faţă de angajaţii băncii care refuză să se conformeze.

Prin adresa nr. x/09.12.2020, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a comunicat că, urmare a adreselor de poprire emise de BEJ A. în data de 19.10.2020, au fost blocate mai multe conturi ale societăţii deţinute la mai multe bănci, suma blocată totalizând 4.939.001,16 RON, iar pierderea suferită este reprezentată de dobânda legală calculată de la data popririi şi în continuare.

Astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit raportului de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate întocmit în cauză în faza de urmărire penală, care se coroborează cu înscrisurile de la dosarul cauzei, în data de 19.10.2020, BEJ A. a emis încheierea de stabilire cheltuieli de executare silită pronunţată în dosar execuţional nr. x/2015 prin care a stabilit cheltuieli de executare silită în sumă de 701.148 RON în sarcina debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A..

În baza acestei încheieri din data de 19.10.2020, BEJ A. a transmis adrese de înfiinţare a popririi către societăţile bancare unde debitoarea Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. avea deschise conturi: K. S.A., J. S.A., M. S.A., L. S.A., N., O., P., Q., G. S.A., iar unităţile bancare au blocat în total suma de 4.939.001,16 RON, sumă confirmată ca blocată după cum urmează: K. S.A. - suma poprită 701.214 RON, conform extrase de cont din data de 02.11.2020 (194.611 RON) şi 04.11.2020 (506.603 RON); J. S.A., suma blocată 701.298 RON din data de 10.11.2020, conform corespondenţă prin mail; M./cont RO83..., suma blocată 26.503,06 RON, conform extras bancar din data de 10.11.2020; M./cont RO13..., suma blocată 1770,10 RON, conform extras bancar din data de 10.11.2020; L. S.A., suma indisponibilizată la poprire de 701.179 RON, conform corespondenţă prin mail din data de 04.12.2020; N. suma blocată de 2.418 RON, conform corespondenţă prin mail din data de 04.12.2020; O. suma blocată de 701.175 RON, conform corespondenţă prin mail din data de 04.12.2020; P., suma indisponibilizată de 701.148 RON în data de 23.10.2020, conform corespondenţă prin mail din data de 26.10.2020; Q. suma blocată de 701.148 RON, conform corespondenţă prin mail din data de 04.12.2020; G. S.A., suma blocată de 701.148 RON, conform corespondenţă prin mail din data de 04.12.2020.

Deşi pentru această sumă s-a obţinut în instanţă suspendarea executării, executorul judecătoresc nu a dispus stoparea executării, suma fiind în continuare indisponibilizată în conturile băncilor mai sus menţionate, la data efectuării raportului de expertiză.

Instanţa de fond a reţinut că, din cauza acestei noi executări, urmare a popririlor dispuse de BEJ A. în a treia executare desfăşurată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost indisponibilizată suma de 4.939.001,16 RON, partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a suferit o pierdere, întrucât din momentul blocării, suma indisponibilizată nu a mai putut fi utilizată de societatea CEO S.A. în desfăşurarea activităţii sale economice. Astfel, pentru perioada în care suma de 4.939.001,16 RON a fost indisponibilizată, potrivit raportului de expertiză, paguba cauzată a constat în dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare în cuantum 110.977,09 RON, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011.

Prima instanţă nu a reţinut cuantumul prejudiciului determinat prin raportul de expertiză, deoarece paguba adusă părţii civile este reprezentat doar de dobânda legală calculată la suma totală de 4.939.001,16 RON, poprită din conturile debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., aferentă perioadei de la data instituirii popririlor şi, în continuare, până la ridicarea acestor popriri. Prin urmare, ca şi dobândă legală, s-a reţinut doar dobânda legală moratorie, astfel cum a fost determinată de specialistul din cadrul DNA şi de expertul contabil, fără a se reţine dobânda legală penalizatoare calculată de expertul contabil. Această dobândă penalizatoare putea, eventual, să fie reţinută dacă debitorul era de drept în întârziere, în cazul în care sumele de bani intrau efectiv în conturile B.E.J.

În această situaţie, s-a constatat că raportul de constatare a determinat în mod corect prejudiciul cauzat părţii civile, motiv pentru care s-a reţinut că paguba produsă prin această infracţiune este de 7.045,05 RON pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020, la care se adaugă şi dobânda legală moratorie aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor.

Instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului A., care, în calitate de executor judecătoresc în cadrul BEJ A. şi funcţionar public în sensul legii penale [art. 175 alin. (2) C. pen..], în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 1/E/2015 (a treia executare), activitate desfăşurată în perioada octombrie - noiembrie 2020, cu intenţie directă, a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, precum şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2) şi art. 702 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. constituită din dobânda legală aferentă perioadei de blocare a sumelor poprite, respectiv suma de 7.045,05 RON pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020 la care se adaugă şi dobânda legală aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor, precum şi o vătămare a drepturilor părţii civile Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., reprezentată de indisponibilizarea sumei totale de 4.939.001,16 RON (peste un milion de euro), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de executor judecătoresc în cadrul BEJ A., a îndeplinit, prin încălcarea legii, actele de executare în dosarul nr. x/2015, corespunzătoare celei de-a treia executări. Activitatea infracţională s-a derulat în perioada octombrie - noiembrie 2020, executarea acţiunii din a doua executare silită din dosar fiind întreruptă atât prin finalizarea de către inculpat a actelor de executare, cât şi prin pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţa de executare în judecarea contestaţiei la executare.

În atare situaţie, prima instanţă a constatat că, prin continuarea executării şi declanşarea unei alte executării în acelaşi dosar de executare (cea de-a treia), s-a desfăşurat o nouă activitate infracţională, astfel că această a doua infracţiune nu intră în conţinutul infracţiunii continuate, cu referire la primele două executări, luând în considerare timpul scurs de la ultima executare, precum şi faptul că inculpatul cunoştea că a fost anulată executarea silită, fapt ce denotă că la cea de-a treia executare, a luat o nouă rezoluţie infracţională.

Astfel, s-a reţinut că exercitarea atribuţiilor de serviciu şi actele încălcate sunt reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi C. proc. civ., prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. încălcând dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, art. 625 alin. (1), art. 719 alin. (5), art. 722 alin. (1) şi (2), art. 787 alin. (1), art. 863, art. 625 alin. (1), art. 719 alin. (5), art. 722 alin. (1) şi (2), art. 787 alin. (1) şi art. 863 C. proc. civ.

De asemenea, s-a constatat că prin îndeplinirea cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu, inculpatul a cauzat o vătămare a drepturilor părţii civile Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., reprezentată de indisponibilizarea sumei totale de 4.939.001,16 RON (peste un milion de euro), ceea ce a influenţat bugetul societăţii şi a afectat bunul mers al activităţii, precum şi o pagubă, reprezentată de dobânda legală calculată la suma totală de 4.939.001,16 RON, poprită din conturile debitoarei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., aferentă perioadei de la data instituirii popririlor şi, în continuare, până la ridicarea acestor popriri, deoarece partea civilă a fost lipsită de folosinţa acestor sume de bani.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale şi a urmărit producerea acestuia.

Astfel, deşi exista o cerere de renunţare la executare din partea creditorului, executorul judecătoresc A. a pus în executare un titlu care nu era valabil, creditorul nefiind autorizat de instanţă să execute el însuşi obligaţia de a face, iar pentru punerea în executare a acestui titlu nevalabil, executorul a stabilit cheltuieli de executare, care nu trebuiau stabilite, deoarece executarea nu era legală.

În această situaţie, prin calcularea şi poprirea cheltuielilor de executare silită fără a exista un titlu valabil, în condiţiile în care exista şi o cerere de renunţare din partea creditorului, executorul a încălcat dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi alin. (2), art. 702 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Instanţa de fond a mai reţinut că toate demersurile inculpatului A., ulterior anulării formelor de executare, reliefează că acesta s-a substituit rolului instanţelor de judecată pentru a eluda dispoziţiile legale, deoarece ştia că sumele poprite sunt nepermis de mari şi a stabilit în mod discreţionar onorarii pentru fiecare aşa zis act de executare nevalabil încheiat.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului A. în sensul că nu putea refuza executarea silită cu care a fost învestit întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 188/2000 prevăd că executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, instanţa de fond a apreciat că aceasta este lipsită de orice logică juridică, inculpatul încercând să acrediteze ideea că cererea creditorului primează înaintea oricăror norme de drept, chiar dacă sunt încălcate.

Referitor la incidenţa răspunderii disciplinare pentru faptele comise, astfel cum a susţinut inculpatul A., prima instanţă a reţinut că faptele imputate acestuia nu îndeplinesc condiţiile de aplicare a unor abateri disciplinare ale executorilor judecătoreşti reglementate de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 188/2000, tragerea la răspundere penală a inculpatului fiind singurul mod de a restabili adevărul juridic.

De asemenea, s-a apreciat nefondată apărarea formulată de inculpatul A. în sensul că instanţa penală nu este chemată să examineze legalitatea executării silite a debitoarei, constituită parte civilă în prezenta cauză, aceasta fiind de competenţa unei instanţe de executare, întrucât faptele de abuz în serviciu deduse judecăţii pun în discuţie modalitatea de îndeplinire de către executorul judecătoresc a atribuţiilor legale ce îi reveneau în această calitate, aşa încât, în mod evident, examenul efectuat de instanţa penală trebuie să vizeze actele de executare silită şi, în acest context, modalitatea în care s-a derulat executarea silită.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului referitoare la încetarea procesului penal deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost dezincriminată ca urmare a dispoziţiile general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392 din 06.06.2017 şi nr. 405 din 15.06.2016, respectiv a faptului că termenul expres prevăzut de lege pentru punerea în acord a dispoziţiilor Curţii Constituţionale cu legislaţia în vigoare a expirat, cu consecinţa încetării imediate a efectelor juridice a normei penale de incriminare, în cauză fiind, aşadar, incidente dispoziţiile art. 16 coroborate cu art. 17 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că acestea sunt nefondate deoarece în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului au fost reţinute încălcări ale legii, iar actele încălcate sunt reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv Legea nr. 188/2000 şi C. proc. civ., astfel cum au fost detaliate în analiza fiecărui act imputat.

Pentru argumentele prezentate anterior, apreciind ca fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu şi constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, faptele acestuia fiind săvârşite cu intenţie directă, nefiind realizate elementele de tipicitate ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, cum a susţinut inculpatul A..

III. Referitor la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), prima instanţă a reţinut că, din cercetările efectuate în cauză de organele de urmărire penală s-a stabilit că inculpatul A., cu ajutorul unor persoane interpuse, rude şi afini, a efectuat un schimb de bunuri şi apoi un transfer de bunuri, tranzacţii ce au avut la bază suma de 70.000 euro, ce reprezintă produs al infracţiunii de abuz în serviciu, infracţiune comisă de inculpat în desfăşurarea activităţii de executare silită din dosarul nr. x/2014 şi care a fost evidenţiată în dosarul penal nr. x/2015 al DNA - ST Craiova, devenit dosar penal nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova.

Astfel, din probele administrate în cauză a reieşit că imobilul situat în municipiul Târgu-Jiu, str. x, jududeţul Gorj, compus din teren în suprafaţă de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casă de locuit în suprafaţă de 168 mp şi anexă cu suprafaţa de 45 mp, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, a fost achiziţionat în fapt de inculpatul A., printr-o persoană interpusă (R. - nepot de soră al inculpatului) şi, ulterior, transferat unei alte persoane interpuse (B. - sora soţiei inculpatului), pentru a ascunde originea ilicită a sumei de bani ce a fost plătită ca şi preţ de achiziţie şi pentru păstrarea produsului infracţional.

În ceea ce priveşte prima tranzacţie, conform înscrisurilor înaintate de BIN S., bunul imobil a fost vândut de proprietarii T. şi U. şi cumpărat de numitul R., la data de 03.07.2015, fiind încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x la Biroul Individual Notarial S. din mun. Târgu-Jiu, însă în realitate imobilul a fost achiziţionat de inculpatul A..

Preţul a fost stabilit la suma de 315.000 RON, echivalentul a 70.000 euro, iar în concret, aşa cum rezultă din foia de vărsământ din data de 03.07.2015, suma de 70.000 euro a fost depusă în numerar în contul vânzătoarei U., deschis la G..

S-a reţinut că din declaraţiile martorilor U. şi V., atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul judecăţii în primă instanţă, a rezultat că persoana care a purtat negocierile în ceea ce priveşte vânzarea imobilului a fost inculpatul A., martorii având tot timpul percepţia că adevăratul cumpărător este inculpatul A.. Astfel, martorii U. şi V. au declarat că inculpatul a sunat iniţial, ca urmare a anunţului de vânzare, iar apoi s-a întâlnit cu cei doi martori, a văzut imobilul şi a negociat preţul cu vânzătorii, stabilindu-se suma de 70.000 euro. De asemenea, la biroul notarial, inculpatul A. s-a prezentat împreună cu nepotul său, R., cumpărătorul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare, dar acesta nu a manifestat niciun interes şi nu a purtat nici un fel de discuţie cu vânzătorii în ceea ce priveşte achiziţia imobilului sau preţul acestuia, fiind prezent doar la biroul notarial în ziua întocmirii documentelor.

Instanţa a mai reţinut, din declaraţia martorei U. (vânzătoarea imobilului), că aceasta a mers împreună cu R. la G. unde respectivul i-a depus în cont suma de 70.000 euro, pe care îi avea în numerar, într-o plăsuţă, precum şi că, după încheierea contractului, nu a mai discutat cu cei doi bărbaţi, însă a mai trecut pe strada unde este situat imobilul şi l-a văzut în curtea respectivă pe inculpatul A..

Totodată, din declaraţia martorului R., care se coroborează cu declaraţia martorei W., mama lui R. şi soră a inculpatului A., s-a reţinut că suma de bani plătită ca preţ al imobilului a provenit de la A..

Prima instanţă a reţinut, aşadar, că singura persoană care s-a ocupat de identificarea imobilului, negocierea preţului şi stabilirea tuturor detaliilor a fost inculpatul A., iar după perfectarea tranzacţiei, inculpatul a locuit în permanenţă în imobilul respectiv, aspecte care rezultă din declaraţia martorului R., care se coroborează cu declaraţiile martorilor X., Y., Z. şi AA., persoane ce locuiesc în vecinătatea imobilului achiziţionat de inculpat, care au susţinut că imobilul situat pe str. x a aparţinut BB., iar de la înstrăinarea acestuia de către BB., în acel imobil au locuit doar inculpatul A. şi soţia sa, inculpatul comportându-se ca şi proprietar de drept.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că, deşi inculpatul A. a negat faptul că imobilul i-ar aparţine, toate acţiunile pe care le-a întreprins denotă că acesta s-a comportat ca un adevărat proprietar al imobilului situat pe str. x, respectiv a efectuat activităţi de reparaţii sau renovare a casei, a coordonat echipele de muncitori şi deţine animale în gospodărie.

În continuare, instanţa de fond a constatat că la finalul anului 2019 a avut loc cea de-a doua tranzacţie, imobilul fiind transferat, prin încheierea unui act de donaţie, în proprietatea numitei B., sora soţiei lui A., însă, în realitate, imobilul a rămas în proprietatea inculpatului A..

Astfel, din declaraţiile martorului R., a reieşit că, urmare unor discuţii purtate cu A., au stabilit ca imobilul să fie donat unei alte persoane, sens în care i-a făcut o procură numitei CC., soţia lui A..

De asemenea, potrivit contractului de donaţie autentificat sub nr. x/04.12.2019 la Biroul Individual Notarial S., R., prin mandatar CC., i-a donat numitei B. imobilul situat în mun. Tîrgu Jiu, str. x, jud. Gorj, înscris în cartea funciară nr. x

Totodată, din declaraţia martorei B. a reieşit că aceasta a avut cunoştinţă despre faptul că sora sa, CC., şi inculpatul A. au locuit pe str. x şi înainte de perfectarea donaţiei. În acest sens, martora a precizat că anterior încheierii actului de donaţie a fost întrebată de sora sa dacă doreşte să primească ca şi donaţie imobilul respectiv şi i-a solicitat să o lase să locuiască în continuare acolo.

Instanţa de fond a reţinut, aşadar, că toţi martorii audiaţi în cauză în legătură cu situaţia imobilului de pe str. x au menţionat că în acest imobil a locuit, locuieşte şi se gospodăreşte şi în prezent inculpatul A. împreună cu soţia sa, aspecte confirmate, de altfel, şi în cursul urmării penale, deoarece la acel imobil a fost identificat A. odată cu îndeplinirea mandatului de aducere şi acolo i-au fost înmânate şi unele citaţii ulterioare. În acest sens, din declaraţia martorului DD., angajat al Poştei române însărcinat cu predarea corespondenţei către familia x la adresa din str. x ce figurează ca şi domiciliu legal, a reieşit că îl cunoaşte pe inculpatul A. de mai mulţi ani şi, întrucât ştia că acesta locuieşte de mult timp pe str. x, a mers acolo şi i-a predat citaţiile primite.

Referitor la provenienţa ilicită a sumei de 70.000 euro, folosite pentru achiziţionarea imobilului, prima instanţă a constatat că aceasta rezultă cu certitudine din materialul probator administrat în cauză.

Astfel, din rechizitoriul nr. x/2015, ce a stat la baza constituirii prezentului dosar penal, a reieşit că, în desfăşurarea procedurii de executare silită în mai multe dosare de executare, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile legale şi a produs o pagubă totală de 5.924.320,74 RON părţii civile CEO S.A., sumă ce reprezintă totodată şi un folos nejustificat pentru inculpatul A., sumele de bani însuşite în mod ilegal în dosarele de executare silită fiind retrase în numerar, de inculpat, de la începutul anului 2015.

Referitor la sumele încasate ilegal de inculpat până la data de 03.07.2015, în condiţiile în care imobilul ce face obiectul cercetărilor a fost achiziţionat la această dată, în rechizitoriul anterior menţionat s-a precizat că, în dosarul de executare nr. 4/E/2014 (prima executare), executorul judecătoresc A. a comis infracţiunea de abuz în serviciu, urmare căreia a produs o pagubă Societăţii CEO S.A. şi a obţinut pentru sine un folos necuvenit în sumă de 855.791,18 RON.

Actele de executare ilegale au fost desfăşurate în luna iunie 2014, iar suma de 855.791,18 RON a fost încasată în contul de consemnare al biroul de executare în perioada iunie - iulie 2014 iar, ulterior, de la începutul anului 2015 suma a fost transferată în conturile personale ale inculpatului A. şi retrasă în numerar, la data de 03.07.2015, inculpatul A. fiind în posesia sumei de 855.791,18 RON (echivalent a peste 190.000 euro la cursul din ziua respectivă), obţinută din săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Pe de altă parte, s-a reţinut că veniturile declarate de A. în perioada 2011-2014 sunt nesemnificative, astfel cum a rezultat din datele comunicate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. De altfel, chiar şi în situaţia în care toate aceste venituri declarate ar fi fost în totalitate venituri legale, respectiv fără să cuprindă şi veniturile obţinute în dosarul de executare nr. 4/E/2014, acestea nu ar fi putut reprezenta sursă pentru suma de 70.000 euro, în condiţiile în care veniturile declarate de A. pentru anul 2015, respectiv 955.258 RON, deşi sunt mai mari decât suma de 70.000 euro, vizează întreaga perioadă a anului şi cuprind inclusiv veniturile declarate ca fiind obţinute după achiziţia imobilului, respectiv după data de 03.07.2015.

Mai mult, în cursul anului 2015, inculpatul a obţinut venituri ilegale din desfăşurarea activităţii de executare silită în dosarele nr. x/2014 (855.791,18 RON) şi 6/E/2015 (1.424.512 RON), venituri care le depăşesc cu mult pe cele declarate la organele fiscale.

Astfel, din rechizitoriul nr. x/2015 reiese că, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 6/E/2015 (prima executare), executorul judecătoresc A. a comis infracţiunea de abuz în serviciu urmare căreia a produs o pagubă Societăţii CEO S.A. şi a obţinut pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 1.424.512 RON.

Actele de executare ilegale au fost desfăşurate în perioada martie - august 2015, iar suma de 1.424.512 RON a fost încasată în contul de consemnare al biroul de executare în luna august 2015 iar, ulterior, pe parcursul anului 2015, suma a fost transferată în conturile personale ale inculpatului A. şi retrasă în numerar de către acesta.

Săvârşirea acestor infracţiuni a fost confirmată şi de instanţă, care a dispus condamnarea inculpatului A., prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, aşa cum a reieşit din extrasele de cont aflate la dosarul de urmărire penală, din activitatea de executare silită, cu excepţia sumelor de bani încasate în mod ilegal în dosare de executare silită în care debitor era Societatea CEO S.A., executorul A. a obţinut venituri nesemnificative, iar din înscrisurile înaintate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a reieşit că membrii de familie ai inculpatului au obţinut venituri nesemnificative, fiul şi soţia inculpatului fiind angajaţi ai BEJ A..

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că suma de 70.000 euro utilizată în data de 03.07.2015 pentru achiziţia imobilului situat în str. x, înmânată de către inculpatul A. numitului R. şi apoi de către acesta din urmă vânzătoarei U., este o parte din suma de 855.791,18 RON (aproximativ 190.000 euro), obţinută de inculpatul A. ca urmare a săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu comisă în legătură cu dosarul de executare nr. 4/E/2014.

Prima instanţă a mai reţinut că modul de derulare al faptelor, respectiv cele două tranzacţii, privind achiziţia şi transferul imobilului, prin interpunerea unor persoane de încredere, rude şi afini, ca şi aparenţi dobânditori de drept ai imobilului, deşi în realitate singurul utilizator al imobilului a fost inculpatul A., indică fără dubiu că inculpatul a încercat să disimuleze originea ilicită a sumei de bani folosite pentru achiziţie.

Aşadar, circumstanţele faptice obiective au confirmat provenienţa ilicită a sumei de bani şi scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestei, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 49 alin. (4) din Legea nr. 129/2019.

Inculpatul A. nu a dat declaraţii în cursul urmăririi penale cu referire la aceste fapte, rezervându-şi dreptul la tăcere.

Instanţa de fond nu a reţinut afirmaţiile martorului R. în sensul că acest imobil ar fi fost cumpărat pentru el, cu suma pe care a împrumutat-o de la inculpat şi că după ce a cumpărat casa a locuit acolo până la înstrăinare, deoarece martorul a revenit asupra acestei declaraţii în cursul urmăririi penale precizând că, de fapt, în perioada respectivă el a locuit mai mult în Austria şi venea rar în România, când ar fi locuit în casa respectivă împreună cu inculpatul şi soţia acestuia. De asemenea, declaraţia martorului R. a fost apreciată ca fiind subiectivă, întrucât acesta a avut tendinţa de a-l apăra pe inculpat, şi, mai mult, respectiva declaraţie a fost infirmată de cele relatate de martorii X., Y., Z. şi AA. care au declarat că nu îl cunosc pe martorul R. şi că acesta nu a locuit în casa respectivă, ci doar inculpatul A. şi soţia acestuia, iar în vizită l-au văzut pe fiul inculpatului.

În acelaşi sens, s-a apreciat că nu poate fi reţinută afirmaţia martorului R. care a susţinut că suma de 70.000 euro a fost un împrumut pe care l-a luat de la inculpat în vederea achiziţiei imobilului, deoarece acest martor nu putea susţine şi restitui un astfel de împrumut din câştigurile realizate de în perioada respectivă (în jur de 35 euro pe zi ca barman în Austria).

Instanţa de fond nu a reţinut nici afirmaţia martorei W., în sensul că imobilul de pe str. x a fost cumpărat de fiul său şi că acesta a locuit acolo, având în vedere că martora a precizat că în perioada respectivă era certată cu fiul său şi a aflat despre imobil abia când au reluat legătura, această afirmaţie fiind, de altfel, infirmată şi de celelalte probe anterior menţionate.

Aşadar, prima instanţă a reţinut din declaraţiile martorilor R. şi W. aspectele care se coroborează cu celelalte probe, respectiv că suma plătită ca preţ al achiziţiei a provenit de la inculpatul A., că inculpatul s-a ocupat de identificarea imobilului şi de toate detaliile tranzacţiei şi că inculpatul a locuit în permanenţă împreună cu soţia sa în casa achiziţionată.

Instanţa de fond nu a reţinut nici afirmaţia martorei CC., care a declarat că, deşi imobilul din str. x a fost achiziţionat cu suma provenită de la inculpat şi că la un moment dat R. i-a făcut o procură pentru a dispune de el, întrucât nu putea restitui împrumutul, în urma înţelegerii cu inculpatul au hotărât să dispună de imobil în mod gratuit, total dezinteresat. Astfel, declaraţia martorei CC., în sensul că locuieşte cu a inculpatul la acea adresă fiind tolerată de sora sa, pentru a avea grijă de casă, s-a apreciat ca fiind necorespunzătoare adevărului, deoarece adevăratul proprietar este inculpatul, iar martora a avut tendinţa de nu expune activitatea infracţională a inculpatului şi pentru faptul că este beneficiar indirect.

Referitor la declaraţia martorei B., prima instanţă a reţinut că aceasta a susţinut că, iniţial, în cursul urmăririi penale, a considerat donaţia ca fiind reală, ea fiind adevăratul proprietar al imobilului din str. x, însă în prezent nu ştie ce să mai creadă. De asemenea, martora a menţionat că sora sa, CC., i-a spus că vrea să îi doneze acest imobil şi i-a solicitat să o lasă să locuiască acolo, ceea ce în fapt s-a şi întâmplat, deşi din declaraţia martorei a reieşit că situaţia financiară a familiei sale nu ar justifica darea în folosinţă gratuită a unui imobil de o asemenea valoare.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că toate probele administrate în cauză conduc la concluzia că achiziţia iniţială a fost făcută în realitate de inculpatul A., prin intermediul martorului R., iar donaţia nu este reală, nefiind făcută cu intenţia de a dona, astfel că cele două tranzacţii, prin persoane interpuse, nu pot avea ca justificare decât ascunderea adevăratului proprietar şi a provenienţei ilicite a sumei folosite pentru achiziţia iniţială a imobilului şi, prin urmare, şi a provenienţei ilicite a imobilului în sine.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care, la data de 03.07.2015, cu suma de 70.000 euro, ce reprezenta produsul unei infracţiunii de abuz în serviciu, comise anterior cu ocazia desfăşurării executării silite în dosarul nr. x/2014, a achiziţionat bunul imobil constituit din casă de locuit şi teren, situat în mun. Tîrgu-Jiu, str. x, jud. Gorj, înscris în cartea funciară nr. x, prin persoana interpusă R. (nepot de soră al inculpatului), odată cu încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/03.07.2015 la Biroul Individual Notarial S., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de bani folosite pentru achiziţie, iar la data de 04.12.2019 a transferat acelaşi bun imobil, de la persoana interpusă R. la o altă persoană interpusă, B. (cumnata inculpatului), prin perfectarea Contractului de donaţie, autentificat sub nr. x/04.12.2019 la BIN S., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de bani folosite pentru achiziţia iniţială a imobilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Referitor la elementul material al laturii obiective, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a efectuat două tranzacţii prin persoane interpuse, rudă şi afin, prima tranzacţie fiind efectuată prin achiziţia imobilului cu o sumă de bani provenită din infracţiunea de abuz în serviciu, ce se circumscrie elementului material al schimbului de bunuri (bani contra imobil) şi ce-a de-a doua tranzacţie fiind efectuată prin donarea imobilului achiziţionat cu suma de bani de provenienţă ilicită, ce se circumscrie elementului material al transferului de bunuri (de la un proprietar aparent la alt proprietar aparent).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A. a săvârşit faptele cu intenţie directă, în sensul că a cunoscut provenienţa ilicită a sumei de bani folosite pentru achiziţia iniţială a imobilului şi a acţionat prin persoane interpuse tocmai pentru a disimula originea ilicită a acestei sume.

De asemenea, s-a apreciat că pentru cele două acte materiale există o singură rezoluţie infracţională, ce rezultă din elementele faptice ale actelor de executare, urmărindu-se disimularea originii ilicite a aceleiaşi sume de bani, fiind aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea din rechizitoriu a Ministrului Public, de confiscare a imobilului compus din teren arabil, curţi construcţii şi casă de locuit, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, situat în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, bunul fiind achiziţionat cu suma de 70.000 euro provenită din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în dosarul penal nr. x/2015 şi condamnat prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond nu a dispus confiscarea specială deoarece, prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 5.924.320,74 RON cu titlu de daune materiale către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., iar acţiunea penală în acel dosar a avut ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului A., referitor la procedura de desfăşurarea a executării silite în dosarul x/2014

Or, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile privind confiscarea bunurilor din Legea nr. 286/2009 (C. pen.), cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 fac trimitere la condiţiile generale din C. pen., care prevăd la art. 112 alin. (1) lit. e) că pot fi confiscate bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Or, bunul achiziţionat cu suma de 70.000 euro, provenită din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în dosarul penal nr. x/2015, condamnat prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova şi pentru care a fost obligat la plata sumei de 5.924.320,74 RON cu titlu de daune materiale către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., poate face obiectul silite şi poate ajuta la despăgubirea părţii civile Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că, într-adevăr, are posibilitatea de a pune în discuţia contradictorie a părţilor solicitarea de constatare a simulaţiei formulată de reprezentantul Ministerului Public (în calitate de reprezentant al intereselor statului - creditor chirografar), însă este obligatorie citarea terţului în procesul penal, aducându-i-se la cunoştinţă consecinţele ce se pot produce cu privire la patrimoniul său şi pentru ca acesta să îşi poată face o apărare atât cu privire la reaua-credinţă care e susţinută de Ministerul Public, cât şi cu privire la simulaţia actului juridic. De asemenea, din moment ce este posibilă luarea unei măsuri asigurătorii şi asupra bunurilor altei persoane, în vederea confiscării, se impune citarea acelei persoane în procesul penal, pentru ca terţul să cunoască, încă de la luarea măsurii asigurătorii, consecinţele ce se pot produce indirect asupra patrimoniului său, prin constatarea unei transmiteri fictive a bunurilor dobândite din săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Astfel, fiind discutată în contradictoriu luarea măsurii confiscării bunului transmis către terţ, reprezentantul Ministerului Public va invoca transmiterea fictivă a bunului de la persoana acuzată către terţul de rea-credinţă, iar în această situaţie trebuie să se stabilească pe baza mijloacelor de probă de la dosar, dacă transmiterea bunului către terţul de rea-credinţă a fost sau nu una fictivă, efectuată în scopul fraudării intereselor statului, întrucât sancţiunea simulaţiei este inopozabilitatea actului juridic simulat, terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.

Instanţa de fond a reţinut că nu poate, în lipsa unei propuneri a Ministerului Public, să introducă din oficiu în proces terţul de rea-credinţă căruia i s-a transmis bunul şi să invoce din oficiu simulaţia actului juridic sau transmiterea fictivă a bunului, întrucât s-ar încălca regulile de drept civil la care fac trimitere dispoziţiile art. 52 C. proc. pen.

Aşadar, prima instanţă a constatat, prin considerente, că actul juridic încheiat între persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi nejustificată sau o infracţiune şi terţul de rea-credinţă (pentru confiscarea specială), respectiv între persoana condamnată şi membrul de familie sau persoana juridică asupra căreia persoana condamnată deţine controlul (pentru confiscarea extinsă) este inopozabil statului, bunul fiind, de fapt, întotdeauna în patrimoniul inculpatului/persoanei condamnate, urmând astfel ca în urma constatării inopozabilităţii, ca o chestiune prealabilă soluţionării fondului, să fie dispusă măsura confiscării bunului de la inculpat/persoana condamnată, aceasta din urmă fiind proprietarul real al bunului. În acest mod, statul prin Ministerul de Finanţe va avea un titlu asupra bunului respectiv, titlul terţului nefiind opozabil statului.

Cu privire la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art. 74 C. pen., a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea dedusă judecăţii folosindu-se de calitatea sa de executor judecătoresc, a interpretat în favoarea sa, pentru a-şi atinge obiectivul într-un mod contrar oricărei logici juridice textele legale care reglementează modul de desfăşurare a activităţii de executare silită, a ignorat hotărârile instanţelor civile care au anulat actele de executare şi au dispus întoarcerea executării silite, a provocat părţii civile un prejudiciu însemnat, însuşindu-şi în interes personal sumele poprite. De asemenea, inculpatul şi-a desfăşurat activitatea infracţională pe o perioadă îndelungată de timp, dovedind perseverenţă infracţională, nu a depus nicio diligenţă în vederea recuperării prejudiciului cauzat părţii civile, iar cu ocazia desfăşurării judecăţii în fond a cauzei a oferit aceleaşi explicaţii de interpretare a legii, considerând că organele de urmărire penală şi instanţele de judecată interpretează greşit legea, aspect care conduce la concluzia că nu a înţeles gravitatea faptelor comise şi urmările produse, inculpatul nefiind, de altfel, la prima faptă de genul celor deduse judecăţii.

Aşadar, prin raportare la situaţia de fapt şi la circumstanţele reale şi personale (nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare şi este integrat social) care pledează în favoarea inculpatului A., instanţa a reţinut că se impune a se realiza un just echilibru în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, sens în care a dat valoare sporită circumstanţelor reale şi personale şi a aplicat pedepse de 5 ani şi 4 ani închisoare pentru infracţiunile de abuz în serviciu, peste minimul special spre mediu, având în vedere şi dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, cuantum apreciat ca fiind proporţional cu scopul şi funcţiile pedepsei, cu rolul coercitiv, fără însă a minimiza şi funcţia de reeducare pe care trebuie să o aibă pedeapsa în ansamblul său.

În legătură cu infracţiunea de spălare a banilor, instanţa a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege (3 ani închisoare), considerând că aceasta este proporţională cu scopul şi funcţiile pedepsei, luând în considerare şi vârsta inculpatului, precum şi problemele medicale, dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Referitor la acţiunea civilă, instanţa a reţinut că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este reglementată de C. civ. la art. 1357, stabilind că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului. Astfel, de esenţa răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiţii obiective în absenţa cărora nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăţia, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancţionării sale, prin angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei.

C. civ. reglementează la art. 1349 alin. (1) şi (2), principiul reparării integrale a prejudiciului precizând că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul BEJ A. şi funcţionar public în sensul legii penale - art. 175 alin. (2) C. pen., astfel cum au fost descrise în cele ce preced, constituie infracţiuni şi, evident, fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii, fiind săvârşite cu intenţie directă. Prin urmare, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., obligând inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei totale 1.478.280 de RON, ce constituie prejudiciul creat prin comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), respectiv obligarea la plata sumei 7.045,05 RON, ce reprezintă dobânda legală legală moratorie de la 04.11.2020 până la data de 31.12.2020 şi la plata dobânzii legale moratorii aferentă celorlalte zile, până la data ridicării efective a popririlor.

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii dispuse cu privire la inculpatul A. prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din data din 19.03.2021 (sechestru asigurator şi poprire - până la concurenţa sumelor de 1.478.280 RON, pagubă a infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi 7.045,05 RON (pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020) la care se adaugă şi dobânda legală calculată pentru suma de 4.939.001,16 RON aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor din dosarul de executare, paguba a infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., la care se adaugă sumele ce vor fi stabilite ca şi obligaţii accesorii şi cheltuieli judiciare), acestea au fost menţinute, constatându-se că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite exigenţelor de proporţionalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a apreciat că, la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile comise.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului referitoare la nerezonabilitatea termenului scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, instanţa a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei. Or, în cauză, instanţa de fond a constatat că durata măsurilor instituite prin ordonanţele procurorului menţionate anterior este justificată la acest moment procesual de complexitatea cauzei şi de natura acuzaţiilor aduse inculpatului, iar consecinţele pe care le produc asupra inculpatului nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reţinut.

Cu privire la măsura sechestrului asupra imobilului compus din teren arabil, curţi construcţii şi casă de locuit, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, situat în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care nu se mai poate dispune confiscarea, nu se mai poate menţine nici măsura sechestrului, deoarece măsura a fost instituită pentru acest scop.

Astfel, s-a subliniat că, deşi, în realitate, imobilul compus din teren arabil, curţi construcţii şi casă de locuit, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, situat în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, este proprietatea inculpatului, faţă de împrejurarea că actele de înstrăinare sunt fictive (simulate), dat fiind caracterul lor pro causa, dovedit de momentul încheierii acestor contracte, respectiv după săvârşirea faptelor pentru care s-a început urmărirea penală faţă de inculpat, de calitatea persoanelor interesate şi de caracterul gratuit al actului translative de proprietate ulterior, doar actul public este opozabil terţilor.

Or, terţul presupus prejudiciat de contractul aparent şi care are interesul să invoce existenţa actului secret, în cauză Ministerul Public sau partea civilă, poate intenta acţiunea în simulaţie pentru a dovedi activitatea actelor juridice secrete încheiate de inculpat cu persoanele interesate, iar o astfel de acţiune nu este de competenţa instanţei penale, neputând fi considerată o chestiune prejudicială, în sensul art. 52 alin. (1) C. proc. pen.., cu atât mai mult cu cât la momentul luării măsurii asigurătorii procurorul avea cunoştinţă de actele juridice pe care le califică ca fiind fictive, încheiate pro causa, însă nu a întreprins nicio măsură pentru a stabili, pe cale legală, caracterul lor simulat (în acest sens I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1098 din 16 decembrie 2016).

Ca atare, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din 19.03.2021, în vederea confiscării speciale, cu privire la bunurile imobile ale numitei B., reţinute ca fiind în fapt bunurile inculpatului A., respectiv teren în suprafaţă de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casă de locuit în suprafaţă de 168 mp şi anexă cu suprafaţa de 45 mp, identificate cu nr. cadastral x, înscrise în cartea funciară nr. x, situate în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj.

Prin încheierea din 13.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă sesizarea din oficiu privind îndreptare erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 47 din 10.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, în sensul că se va menţiona în mod corect, prin îndreptare unei erori de redactare "În baza art. 297 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare."

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că, în dispozitivul sentinţei penale nr. 47 din 10.03.2023, în mod eronat, s-a menţionat "În baza art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare", aceasta fiind o eroare de redactare cu o preluare automată ca în cazul primei infracţiuni, în condiţiile în care este evident că prin rechizitoriul nr. x/2018 inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul A..

Parchetul a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, în temeiul art. 424 C. proc. pen.., înlăturarea dispoziţiei de ridicare a sechestrului asigurător instituit de procuror la data 19.03.2021, în vederea confiscării speciale a terenului de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casei de locuit de 168 mp şi anexei de 45 mp, identificate cu nr. cadastral x, înscrise în cartea funciară nr. x, situate în municipiului Târgu-Jiu, judeţul Gorj, proprietatea persoanei interesate B., bunuri care în fapt aparţin inculpatului A., care deşi a fost obligat la plata despăgubirilor civile în dosarul nr. x/2018, iar imobilul a fost achitat cu o sumă de bani provenită din comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, la acest moment procesual, proprietar de drept al imobilelor este B., motiv pentru care nu se poate susţine că prin confiscarea acestora s-ar ajunge la o dublă sancţionare a inculpatului A..

La data de 31.10.2024, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia judiciară a modificat motivele de apel, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât instanţa de fond condamnându-l pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu calificat la plata de despăgubiri civile către partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituită în cauză asupra imobilelor înscrise în carte funciară pe numele persoanei interesate B. în vederea confiscării speciale, fără să dispună luarea măsurii asiguratorie a sechestrului judiciar asupra aceloraşi imobile în scopul asigurării reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în fond.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2501 alin. (4) C. proc. pen.. care prevăd că instanţa de apel poate să dispună o măsură asiguratorie direct în calea de atac şi cu faptul că nu s-a dovedit că valoarea celorlalte bunuri indisponibilizate care sunt proprietatea inculpatului ar putea acoperi prejudiciul de 1.478.280 de RON produs prin săvârşirea infracţiunii, în temeiul art. 249 alin. (1), (2) şi (5), art. 2501 alin. (4) C. proc. pen.. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului constând în terenul de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casă de locuit de 168 mp şi anexă de 45 mp, identificate cu nr. cadastral x, înscrise în cartea funciară nr. x, situate în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, până la concurenţa sumei de 1.478.280 de RON, înscris în carte funciară pe numele numitei B., dar aparţinând în fapt inculpatului A..

Inculpatul A. a criticat hotărârea atacată atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, solicitând, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, menţinerea pedepsei la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 175 din. 22.10.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât actele materiale cercetate în prezenta cauză intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat prin hotărârile anterior menţionate, fiind aşadar, aplicabilă decizia nr. 11/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În subsidiar, a solicitat, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, susţinând, în esenţă, că instanţa penală nu are competenţa de a analiza actele executorului judecătoresc, activitatea acestuia fiind supusă cenzurii instanţei de judecată în materie civilă, potrivit Legii nr. 188/2000.

De asemenea, a susţinut că activitatea executorului judecătoresc poate intra în sfera ilicitului penal în ipoteza în care acesta nu respectă o hotărâre judecătorească definitivă care i-a fost adusă la cunoştinţă, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.

Totodată, a apreciat că, pentru a putea fi analizată activitatea executorului judecătoresc în cadrul unei proceduri penale, ar trebui să existe atât o decizie a organizaţiei profesionale din care face parte executorul, care să constate modul fraudulos de desfăşurare a executării silite, cât şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie civilă în care să se constate aceste aspecte.

Apelantul a mai susţinut că instanţa penală trebuie să aibă în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele civile, în care a fost verificată activitatea sa, întrucât hotărârile civile care tranşează definitiv elemente de fapt sau de drept care au o relevanţă în stabilirea caracterului infracţional al unei fapte au autoritate de lucru judecat în procesul penal, potrivit deciziei nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale. În acest sens, a menţionat că în dosarul de executare există trei hotărâri definitive, soluţionate potrivit Legii nr. 188/2000, prin care instanţele civile s-au pronunţat asupra actelor de executare, hotărâri care beneficiază de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, instanţa penală ar fi fost competentă să judece respectivele acte materiale doar dacă acuzaţia ar fi vizat o infracţiune de fals, neputând analiza legalitatea actelor asupra cărora s-au pronunţat, conform legii, instanţele civile.

Deopotrivă, a arătat că, în calitate de executor judecătoresc, îşi desfăşura activitatea în cadrul unei organizaţii profesionale care a efectuat mai multe verificări la Biroul Executorului judecătoresc şi, dacă ar fi constatat că nu respectă legile privind executarea silită, ar fi aplicat sancţiunile disciplinare care se impuneau.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, întrucât din modul în care a fost formulată acuzaţia, aceasta ar putea fi circumscrisă dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. c) din legea specială, în forma anterioară modificării acesteia. La acest moment, inculpatul nu poate fi, însă, subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019 deoarece, ulterior modificării acestei dispoziţii legale, subiect activ al infracţiunii poate fi doar o terţă persoană, diferită de cea care este subiect activ al infracţiunii din care provin banii.

De asemenea, referitor la sursa banilor cu care a fost achiziţionat imobilul, a susţinut că nu s-a dovedit provenienţa ilicită a acestora, în condiţiile în care a plătit taxe către bugetul de stat pentru fiecare sumă înscrisă în contabilitatea Biroului şi nu există nicio adresă sau decizie de impunere din partea autorităţilor financiare din care să rezulte că sunt creanţe fictiv declarate sau cu un caracter ilicit.

Totodată, a subliniat că, în lipsa unor probe certe, condamnarea anterioară pronunţată în dosarul nr. x/2018 nu este suficientă pentru a justifica existenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor.

În motivele scrise de apel, inculpatul a mai susţinut că hotărârea atacată este nemotivată, atât pe latură penală, curtea de apel limitându-se la a copia rechizitoriul, cât şi pe latură civilă, şi a criticat soluţia instanţei de fond care nu a dispus introducerea în cauză a Casei de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti.

De asemenea, a solicitat analiza legii penale mai favorabile şi a invocat prescripţia răspunderii penale pentru actele materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu comise în perioadele 09.01.2015-14.04.2016 (potrivit C. pen. anterior), 09.11.2017-01.02.2018 (potrivit C. pen. actual), respectiv pentru actele materiale ale infracţiunii de spălare a banilor din perioada 09.01.2015-14.04.2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu Completului C7, cu primul termen la 02.05.2023, când, pentru a da posibilitatea apelantului intimat inculpat A. să fie asistat de apărător ales, a fost amânată cauza şi a fost acordat termen la 13.06.2023.

La termenul din 13.06.2023 a fost încuviinţată solicitarea apelantului intimat inculpat A. de amânare a cauzei, pentru a-i da posibilitatea să fie asistat de apărător ales, având în vedere susţinerile acestuia că, în pofida demersurilor efectuate personal sau prin membrii familiei, nu a reuşit să ia legătura cu avocat EE., şi a fost acordat termen la 26.09.2023, punându-i-se, totodată, în vedere că, în situaţia în care avocat EE. nu va face dovada calităţii de reprezentant, la următorul termen ce va fi acordat cauza va fi soluţionată cu apărătorul desemnat din oficiu.

La termenul din 26.09.2023, Înalta Curte, având în vedere că prin motivele de apel formulate de parchet s-a solicitat, printre altele, înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond cu privire la ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 183/P/2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, asupra bunurilor imobile ale numitei B., a dispus introducerea în cauză şi citarea acesteia în calitate de intimat persoană interesată, motiv pentru care a amânat cauza şi a acordat un nou termen de judecată la 07 noiembrie 2023, punând, totodată, în vedere apelantului intimat inculpat A. ca, până la termenul acordat să îşi precizeze poziţia procesuală, în sensul dacă este de acord să dea declaraţie în cauză, precum şi să depună eventualele cereri în probaţiune.

La termenul din 07.11.2023, a fost încuviinţată cererea formulată de intimata persoană interesată B. de amânare a cauzei, pentru a-i da posibilitatea să îşi angajeze un avocat, având în vedere că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie o vizează pe aceasta.

La termenul dn 09.01.2024, Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare a cauzei formulată de intimata persoană interesată B., având în vedere şi modificarea motivelor de apel depuse de Ministerul Public, dispunând, totodată, emiterea unei adrese către Baroul Bucureşti, Serviciul de asistenţă judiciară, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru intimata persoană interesată B..

La termenul din 20.02.2024, în temeiul art. 2502 C. proc. pen.., au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din 19 martie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului A., iar în temeiul art. 2502 C. proc. pen.., a fost menţinută măsura asigurătorii instituită prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din 19.03.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, asupra imobilului constând în teren în suprafaţă de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casă de locuit în suprafaţă de 168 mp şi anexă în suprafaţă de 45 mp, identificate cu nr. cadastral x, înscrise în cartea funciară nr. x, situat în municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, imobil înscris în cartea funciară pe numele numitei B..

De asemenea, au fost încuviinţată, în parte, proba testimonială solicitată de apelantul intimat inculpat A., respectiv numai în ceea ce priveşte reaudierea martorei B., apreciind că administrarea acestui mijloc de probă serveşte la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei cu referire la infracţiunea de spălarea banilor şi este relevantă în raport cu teza probatorie invocată, şi au fost respinse solicitarea de încuviinţare a probei testimoniale constând în reaudierea în calitate de martori a celorlalte persoane la care se face referire în cererea în probaţiune, a probei cu înscrisurile reprezentând documentele justificative aparţinând biroului de executor judecătoresc A., precum şi a probei cu expertiză financiar-contabilă, considerând că nu sunt utile în raport cu obiectul cauzei, cu teza probatorie invocată şi cu motivele de apel depuse la dosar, cu atât mai mult cu cât, în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în fond au fost administrate suficiente mijloace de probă cu privire la acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, printre care şi proba testimonială cu martorii vizaţi de cerere.

La termenul din 02.04.2024 s-a dispus amânarea cauzei în vederea audierii martorei B. (care are calitatea de intimată persoană interesată) şi a fost emis mandat de aducere pe numele acesteia.

La termenul din 30.04.2024, Înalta Curte a procedat la audierea martorei B., declaraţia acesteia fiind ataşată la dosarul cauzei, şi, având în vedere poziţia procesuală a inculpatului A., în sensul că, din cauza unor probleme de sănătate la acest termen de judecată nu poate da declaraţie în faţa instanţei de apel, a dispus amânarea cauzei şi acordarea unui ultim termen în vederea audierii acestuia.

La termenele din 25.06.2024 şi 17.09.2024, Înalta Curte a procedat la audierea apelantului intimat inculpat A., declaraţiile acestuia fiind ataşate la dosarul cauzei .

Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul A., cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată că apelul inculpatului A. este fondat, în timp ce al Parchetului urmează să fie respins pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor apelanţilor, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute anumite precizări date fiind acuzaţiile formulate la pct. 1 şi pct. 2 din actul de sesizare a instanţei, în contextul în care de la data de 09.01.2015, când inculpatul A. a admis cererea de executare silită formulată de creditor în dosarul nr. x/2015 până în prezent au intervenit modificări legislative în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., motiv pentru care se constată că legiuitorul, reglementând o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu, a incriminat, iniţial, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, făcând trimitere la dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, obţinând, totodată, şi un folos necuvenit pentru sine ori pentru altul.

Ulterior, prin decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 08.07.2016, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu - atât în varianta tip, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cât şi în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Astfel, instanţa de contencios constituţional a restrâns în mod substanţial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei menţionate că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înţelesul legii penale, acele comportamente ale funcţionarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului. În acest sens, Curtea a reţinut că "raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară" (paragr. 59), ajungându-se, astfel, ca latura obiectivă a abuzului în serviciu să fie configurată atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (în cazul fişei postului), lucru inacceptabil în sistemul juridic de drept penal (paragr. 64).

Ca atare, instanţa constituţională a concluzionat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar [respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie] să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (paragr. 65).

La opt ani de la publicarea acestei decizii, legiuitorul a adoptat Legea nr. 200 din 05.07.2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 06.07.2023, prin care a pus în acord dispoziţiile care incriminează abuzul în serviciu cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că la articolul 297 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptări, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

Drept urmare, aceste modificări legislative au condus şi la reconfigurarea conţinutului constitutiv al formei speciale a infracţiunii de abuz în serviciu incriminată în art. 132 din Legea nr. 78/2000, care, aşa cum s-a arătat anterior, este reglementată prin raportare la varianta tip a infracţiunii, sens în care cerinţa esenţială ataşată elementului material ce constă în neîndeplinirea unui act sau în îndeplinirea unui act cu nesocotirea unor prevederi legale vizează numai dispoziţii cuprinse în legislaţia primară, adică în legi organice, legi ordinare, ordonanţe de urgenţă ori ordonanţe emise de guvern sau de un alt act normativ care, la data adoptări, avea putere de lege.

Suplimentar, pentru a exista infracţiunea de abuz în serviciu, în forma prevăzută de legea specială, este necesar ca inacţiunea sau acţiunea funcţionarului public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu să aibă ca urmare atât obţinerea unui avantaj necuvenit pentru sine sau un terţ, cât şi producerea unei pagube sau a unei atingeri a drepturilor ori intereselor altei persoane. Astfel, în lipsa oricăreia dintre urmările menţionate, fapta autorului nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, în forma calificată.

De asemenea, şi în situaţia în care neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a actului de serviciu nu este cauzată de atitudinea conştientă şi voită a făptuitorului constând în prevederea rezultatului faptei sale şi urmărirea sau acceptarea acestuia, nu se conturează toate elementele de conţinut ale infracţiunii de abuz în serviciu în varianta specială, întrucât activitatea nu a fost desfăşurată cu reaua-credinţă specifică săvârşirii faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei, în oricare din modalităţile sale.

Deci, în raport cu dezvoltările anterioare, se constată că începând cu data de 08.07.2016, când a fost publicată decizia nr. 405 din 15.06.2016 a instanţei de contencios constituţional, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, poate angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuţii a avut loc prin încălcarea legii, fiind exterioare normativului penal substanţial regăsit în art. 297 alin. (1) C. pen. şi, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcţionar ale dispoziţiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităţilor publice centrale sau locale, regulamente de funcţionare sau organizare internă ale entităţilor publice sau private, hotărâri ale organelor de deliberare şi decizie (adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor) sau ale celor de supraveghere şi control (consiliul de administraţie) din cadrul companiilor, societăţilor comerciale sau altor organizaţii, coduri etice sau deontologice, fişe ale postului, contracte de muncă, de mandat sau de performanţă managerială.

Cu toate acestea, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală. De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracţiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislaţia secundară doar în situaţia în care acestea transpun ca atare dispoziţii exprese din legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nu şi în cazul în care îndeplinirea atribuţiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care adaugă, completează sau chiar modifică ori contravin actelor normative de reglementare primară.

Având ca punct de plecare aceste consideraţii teoretice care stabilesc limitele în care urmează să fie analizate în calea de atac exercitată de inculpat acuzaţiile de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat în fond, Înalta Curte, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanţă, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate la urmărire penală cât şi în faza de judecată, reţine, în esenţă, că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 1/E/2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încălcat în perioadele 09.06.2015 - 14.04.2016 şi 09.11.2017 - 01.02.2018 dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, precum şi ale art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2), art. 702 alin. (1), (2) şi (3), art. 719 alin. (5) şi art. 722 alin. (1) C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., parte civilă în prezenta cauză, obţinând, totodată, pentru sine foloase necuvenite în cuantum de 785.640 RON, respectiv, 692.640 RON.

De asemenea, în lunile octombrie - noiembrie 2020, în aceeaşi calitate şi în procedura de executare desfăşurată în cadrul aceluiaşi dosar, a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, precum şi ale art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2) şi art. 702 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. ce constă în dobânda legală aferentă perioadei de blocare a sumelor poprite, respectiv suma de 7.045,05 RON pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020, la care se adaugă şi dobânda legală aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor, precum şi o vătămare a drepturilor părţii civile, reprezentată de indisponibilizarea sumei totale de 4.939.001,16 RON.

Dispoziţiile legale nesocotite de inculpat în exercitarea atribuţiilor specifice activităţii de executor judecătoresc în dosarul de executare nr. 1/E/2015 sunt reglementate de:

(i) Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti:

- art. 5 - activitatea executorilor judecătoreşti se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială;

- art. 7 alin. (1) - Executorul judecătoresc are printre atribuţii - punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;

- art. 39 alin. (1) - Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

- art. 54 - Executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie.

(ii) C. proc. civ.:

art. 625 alin. (1) - Executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate;

art. 632 alin. (1) - Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu;

art. 632 alin. (2) - Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

- art. 702 alin. (1) - Executarea silită încetează dacă: (…) 3. creditorul a renunţat la executare;

- art. 702 alin. (2) - În toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului şi debitorului;

- art. 702 alin. (3) - În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 2, 3 şi 5 executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau reprezentantului său titlul executoriu.

- art. 719 alin. (5) - Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă;

- art. 722 alin. (1) - În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

În concret, la data de 09.01.2015, creditorul C., prin avocat, a formulat cererea de executare silită la BEJ A. în legătură cu dispoziţiile cu caracter civil din sentinţa nr. 132 din 20.01.2012 a Judecătoriei Motru, prin care pârâtele E. şi SNL Oltenia S.A. au fost obligate să efectueze lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de 44.933 mp afectată de lucrări miniere către creditor, fără ca acesta din urmă să fie autorizat să execute el însuşi obligaţia de a face stabilită în sarcina debitoarelor. Drept urmare, la aceeaşi dată, executorul judecătoresc A. a dispus prin încheiere admiterea cererii, înregistrarea şi deschiderea dosarului de executare nr. 1/E/2015 şi încuviinţarea executării silite a obligaţiei de a face, pentru ca la data de 02.02.2015, să consemneze într-un proces-verbal că, întrucât debitoarea Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (fostă E. şi SNL Oltenia SA) nu şi-a executat obligaţia în natură în termenul legal, creditorul are dreptul de a solicita instanţei de executare autorizarea îndeplinirii personal sau prin terţi a obligaţiei de a face pe cheltuială debitorului conform art. 903 C. proc. civ.

Judecătoria Târgu Jiu, prin încheierea nr. 1470 din 07.05.2015, a respins solicitarea creditorului făcută în acest sens constatând că obligaţia instituită în sarcina intimatei debitoarei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. nu face parte din categoria obligaţiilor de a face prevăzute de art. 903 C. proc. civ. (dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor) să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, ci din categoria obligaţiilor de a face prevăzute de art. 906 C. proc. civ. (dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare), astfel că lucrările de îmbunătăţiri funciare pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de teren în discuţie nu pot fi efectuate de către creditor, ci doar de către intimată.

În contra celor decise de instanţa civilă, inculpatul A. a desfăşurat în continuare acte de executare cu încălcarea dispoziţiilor legale, sens în care a dispus prin încheiere efectuarea unei expertize de către expertul în îmbunătăţiri funciare F., prin care să se stabilească activităţile ce se vor efectua în teren pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiei de a face prin executare silită şi care implică prezenţa executorului judecătoresc în vederea stabilirii cheltuielilor de executare silită, deşi creditorul C. nu fusese autorizat de instanţă să execute el însuşi lucrările de îmbunătăţiri funciare; a stabilit cheltuieli de executare silită prin încheierea din 09.06.2015, în cuantum de 785.640 RON, cu TVA inclus; a emis la data de 04.04.2016 adresele de înfiinţare poprire pentru suma de 785.640 RON, către mai multe instituţii bancare; a transferat în conturile personale suma de 785.640 RON încasată efectiv în contul de consemnare al biroului din contul părţii civile deţinut la G.

S.A., deşi cheltuielile erau stabilite ilegal şi fără să fie efectuate acte de executare; a retras în numerar, în perioada 2017 - 2019, din conturile personale suma de 785.640,00 RON, deşi exista o cerere de renunţare la executare formulată de creditor încă din 31.08.2016 care poartă semnătura de primire a inculpatului, iar Tribunalul Gorj admisese, în mod definitiv, prin decizia nr. 1518 din 28.09.2017, prin care a fost respins apelul inculpatului împotriva sentinţei civile nr. 2105 din 16.03.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, contestaţia la executare formulată de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. (Societatea CEO SA), dispunând anularea încheierii din data de 09.06.2015 emisă de BEJ A.

în dosarul de executare nr. 1/E/2015, anularea popririlor înfiinţate în baza acesteia şi a tuturor actelor subsecvente, precum şi întoarcerea executării în cauză cu obligarea la restituirea către contestatoare a sumei de 785.640 RON, în contextul în care, prin încheierea nr. 1540 din 08.04.2016, Judecătoria Târgu Jiu dispusese în prealabil suspendarea provizorie a executării silite. Astfel, instanţele civile au constatat cu titlu definitiv că nu a existat autorizarea creditorul să execute lucrările pe cheltuiala debitorului, iar în lipsa unui astfel de titlu în mod nejustificat s-a efectuat expertiza în baza căreia au fost stabilite cheltuielile de executare în dosarul nr. x/2015, motiv pentru care s-a reţinut că executorul a emis încheierea de stabilire a cheltuielilor din 09.06.2015 fără să aibă un titlu executoriu valabil.

Cu toate acestea, inculpatul fără a restitui suma reţinută iniţial, deşi s-a constituit dosarul de executare silită nr. x/2017 pe rolul BEJ I. în care s-au instituit mai multe popriri asupra conturilor BEJ A., a pornit o nouă executare silită în dosarul nr. x/2015, sens în care a constatat, prin procesul-verbal din 09.11.2017, că "nu există impedimente pentru continuarea executării silite mobiliare în vederea recuperării cheltuielilor de executare silită aferente titlului executoriu principal", motiv pentru care a dispus "recuperarea debitului cheltuieli de executare silită"; a stabilit cheltuieli de executare silită, la data de 25.01.2018, prin încheiere, în cuantum de 692.640 RON, cu TVA inclus; a emis la aceeaşi dată adresele de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare; a transferat în conturile personale suma de 692.640 RON încasată efectiv în contul de consemnare al biroului BEJ A. din contul Societăţii CEO S.A. deţinut la J.; a transferat, în perioada 01-02.02.2018, întreaga sumă în conturile personale, pe care ulterior le-a retras în numerar.

În acest context, Societatea CEO S.A. a formulat contestaţie la executare care a fost admisă de Judecătoria Târgu Jiu, prin încheierea nr. 2998 din 11.05.2018 (rămasă definitivă prin decizia nr. 1182 din 12.12.2018 a Tribunalului Gorj), dispunându-se anularea executării silite din dosarul de executare nr. 1/E/2015 al BEJ A. şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, cu restituirea sumelor reţinute, întrucât "în dosarul nr. x/2016 (n.n. al aceleiaşi instanţe) s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că executarea având ca obiect contravaloarea lucrărilor/despăgubirilor se poate realiza doar în situaţia în care prin titlul executoriu s-a dispus autorizarea creditorului de a le executa pe cheltuiala debitorului, însă titlu executoriu valabil nu există pentru a justifica executarea în dosarul nr. x/2015 al BEJ A.. În aceste condiţii actele de executare emise de BEJ A. ulterior celor anulate prin sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu sunt nelegale, având în vedere că nu există un titlu executoriu valabil pentru a justifica executarea".

Aşadar, se constată cu privire la cele două acte materiale care se circumscriu infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare un titlu care nu era valabil, creditorul nefiind autorizat de instanţă să execute el însuşi obligaţia de a face pe cheltuiala debitorului şi, totodată, a continuat executarea, stabilind prin încheieri cheltuieli de executare în cuantum de 785.640 RON, respectiv de 692.640 RON, iar, ulterior, pentru aceste sume a instituit poprire pe conturile debitorului. De asemenea, deşi instanţele civile au dispus, în mod definitiv, anularea actelor de executare şi întoarcerea executării constatând nelegalitatea acestora, inculpatul A. nu a restituit către debitor sumele poprite şi încasate, ci dimpotrivă a efectuat operaţiuni de transfer şi apoi retrageri de numerar în interes personal.

Ulterior, inculpatul A., ignorând cererea de renunţare la executare a creditorului, precum şi dispoziţiile instanţelor civile (sentinţa civilă nr. 2105 din 16.03.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin decizia nr. 1518 din 28.09.2017 a Tribunalul Gorj şi încheierea nr. 2998 din 11.05.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin decizia nr. 1182 din 12.12.2018 a Tribunalului Gorj) a efectuat în dosarul de executare nr. 1/E/2015, cu încălcarea dispoziţiilor art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2) şi art. 702 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. şi nesocotirea prevederilor 5 şi 54 din Legea nr. 188/2000, mai multe activităţii, sens în care a stabilit, la data de 19.10.2020, prin încheiere, cheltuieli de executare; a emis la aceeaşi dată adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare pentru suma de 701.148 RON; a comunicat părţii civile Societatea CEO S.A. adresa de înfiinţare poprire; a comunicat la datele de 28.10.2020 şi 29.10.2020 către G. S.A., prin adresă, dispoziţia de menţinere şi virare a sumelor poprite în dosarul de executare; a comunicat, la data de 10.11.2020, către aceeaşi unitate bancară, prin adresă, faptul că insistă în executarea silită a sumelor de bani poprite şi a încunoştinţat că în cazul unui refuz al angajaţilor bancari de a se conforma intenţionează că formuleze plângeri penale împotriva lor, acest din urmă demers fiind întreprins, deşi fusese formulată contestaţie la executare împotriva actelor de executare nou emise de BEJ A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2020 de către partea civilă Societatea CEO S.A., care solicitate şi suspendare provizorie a executării silite, măsură dispusă în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu, prin încheierea nr. 6037 din 10.11.2020. În urma emiterii adreselor de poprire au fost blocate mai multe conturi ale societăţii debitoare, suma totală indisponibilizată fiind de 4.939.001,16 RON.

Astfel, se observă că inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de executor judecătoresc, a pus în executare din nou un titlu care nu era valabil, în condiţiile în care creditorul nu fusese autorizat de instanţă să execute el însuşi obligaţia de a face, stabilind cheltuieli de executare, cu consecinţa instituirii popririi pe conturile debitorului, chiar dacă în concret nu s-a desfăşurat nicio executare a obligaţiei şi, totodată, creditorul formulase cerere de renunţare la executare.

Contrar susţinerilor inculpatului care, negând comiterea activităţii infracţionale imputate, a declarat constant că, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 188/2000, în calitate de executor judecătoresc are obligaţia să pună în executare orice titlu executoriu, altfel fiind pasibil de a fi tras la răspundere penală, Înalta Curte reţine că acestuia în exercitarea atribuţiilor specifice profesiei îi revine obligaţia de a-şi desfăşura activitatea în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi să îşi îndeplinească îndatoririle profesionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/2000, ale statutului profesiei, ale regulamentului de aplicare a acestui act normativ, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din legea anterior menţionată.

Astfel, deşi prin sentinţa civilă nr. 132 din 20.01.2012, Judecătoria Motru a respins cererea creditorului C. de a fi abilitat să efectueze lucrările de redare a terenului în circuitul agricol pe cheltuiala debitoarelor E. şi SNL Oltenia S.A. (în prezent partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA) şi a admis doar în parte acţiunea civilă, cu consecinţa obligării pârâtelor la executarea lucrărilor de îmbunătăţire funciară pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de 44.933 mp afectată de lucrările miniere, iar, prin încheierea definitivă nr. 1470 din 07.05.2015, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererea formulată de acelaşi creditor de a fi autorizat să execute obligaţia de a face, reţinând că "obligaţia instituită în sarcina intimatei nu face parte din categoria obligaţiilor de a face prevăzute de art. 903 C. proc. civ., ci din categoria obligaţiilor de a face prevăzute de art. 906 C.prco.civ., respectiv acele obligaţii de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de intimata din prezenta, întrucât suprafaţa de teren în discuţie (...) a fost afectată de către lucrările miniere ale minei Horoşti. (...) Astfel, lucrările de îmbunătăţire funciară (...) arătate în acţiune nu pot fi efectuate de o persoană fizică, respectiv creditorul, ci doar de către intimate după lucrările de închidere a minei, într-un cadru bine organizat, astfel cum sunt dispoziţiile Legii nr. 85/200, republicată, sub conducerea şi coordonarea ministerului de resort, prin direcţiile de specialitate", inculpatul A. a stabilit la data de 09.06.2015, prin încheiere, cheltuielile de executare silită în cuantum de 785.640 RON, pentru ca prin procesele-verbale din 10.08.2015 şi 05.02.2016 să constate din nou că partea civilă Societatea CEO S.A. nu şi-a executat de bună voie obligaţia în natură, emiţând, totodată, la data de 04.04.2016, adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare pentru suma ce reprezintă cheltuielile de executare, context în care G. a decontat la data de 13.04.2016, prin OP nr. x, suma de 785.640 RON, virând-o în contul BEJ A., deschis la H. S.A., conform extrasului din data 14.04.2016, moment la care era deja suspendată provizoriu, de la data de 08.04.2015, executarea silită, măsură dispusă prin încheierea nr. 1540 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu

Aşadar, apărările inculpatului că a respectat prevederile C. proc. civ. aplicabile în materia executării silite nu pot fi primite în condiţiile în care obligaţia instituită în sarcina părţii civile face parte din categoria obligaţiilor de a face care implică un fapt personal având în vedere că nu poate fi îndeplinită decât de debitor care dacă nu o execută în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţarea executării poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare, aşa cum prevede art. 906 C. proc. civ. Ca atare, obligaţiile de a face care implică un fapt personal nu pot fi realizate prin executare silită în natură prin mijloace directe, adică de creditor (autorizat în acest sens de instanţa de executare) pe cheltuiala debitorului, ci doar prin mijloace de constrângere indirectă, prin măsuri asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, determinându-se, astfel, indirect acţiunea acestuia de a face. Prin urmare, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 632 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, având în vedere că dispoziţia cu caracter civil privind executarea lucrărilor de îmbunătăţire funciară pentru redarea în circuitul agricol a suprafeţei de 44.933 mp afectată de lucrările miniere din cuprinsul sentinţei nr. 132 din 20.01.2012 a Judecătoriei Motru nu putea fi pusă în executare de creditor pe cheltuiala debitorului, aspect constatat de Judecătoria Târgu Jiu prin încheierea nr. 1470 din 07.05.2015, cu atât mai mult cu cât, conform art. 632 alin. (2) teza finală C. proc. civ., constituie titluri executorii hotărâri care potrivit legii pot fi puse în executare.

Relevante sub acest aspect sunt şi considerentele încheierii nr. 1540 din 08.04.2016 a Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1/E/2015 al BEJ A., în cuprinsul cărora s-a arătat că "condiţia urgenţei este întrunită având în vedere modalitatea de executare silită aleasă în dosarul de executare, respectiv poprirea asupra conturilor petentei, poprire înfiinţată în baza unei încheieri de stabilire cheltuieli emisă de executorul judecătoresc deşi, prin încheierea nr. 1470 din 07.05.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu nu a fost autorizat creditorul să execute obligaţia pe cheltuiala debitorului", dar şi cele reţinute de aceeaşi instanţă în cauza ce a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de Societatea CEO S.A., prin sentinţa civilă nr. 2105 din. 16.03.2017, rămasă definitivă prin respingerea ca tardiv a apelului formulat de inculpat de către Tribunalul Gorj prin decizia 1518 din 28.09.2017.

Astfel, Judecătoria Târgu-Jiu care, aşa cum s-a arătat anterior, a admis contestaţia la executare cu consecinţa anulării încheierii din 09.06.2015 emisă în dosarul de executare nr. 1/E/2015, a popririlor înfiinţate în baza acesteia şi a tuturor actelor subsecvente acesteia şi expertiza tehnică efectuată în cauză, dispunând întoarcerea executării şi obligarea BEJ A. la restituirea sumei de 785.640 RON către contestatoare, a reţinut prin sentinţa civilă menţionată că "se reţine că textul de lege este clar în acest sens, art. 903 C. proc. civ., respectiv că executarea pentru contravaloarea lucrărilor/despăgubiri se poate realiza doar în situaţia în care în titlul executoriu s-a dispus autorizarea creditorului de a executa pe cheltuiala debitorului, iar în lipsa unui astfel de titlu, creditorul cu concursul executorului a procedat nejustificat la efectuarea expertizei faţa de care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 785.640 RON, conform încheierii din 09.06.2015 a BEJ A.

în dosarul nr. x/2015. Astfel, se reţine că nu există un titlu executoriu valabil în baza căruia BEJ A. a emis încheierea din 09.06.2015", stabilind, totodată, că "raportul de expertiza de specialitate îmbunătăţiri funciare întocmit (...) la solicitarea executorului judecătoresc (...) este lovit de nulitate absolută, având în vedere că a fost efectuat fără încunoştinţarea părţilor, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 335 C. proc. civ.." .

De asemenea, inculpatul A. a încălcat şi dispoziţiile art. 703 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât, deşi executarea silită încetează dacă creditorul a renunţat la executare, a continuat să efectueze activităţii de executare în dosarul nr. x/2015 ulterior datei de 31.08.2016, când creditorul C. a formulat cerere de renunţare la executare silită, ocazie cu care a solicitat să-i fie remis şi titlul executoriu, cerere ce poartă viza de primire a inculpatului, care avea obligaţia de a întocmi o încheiere motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării, care trebuie comunicată de îndată creditorului şi debitorului, în timp ce titlul executoriu este remis personal creditorului sau reprezentantului său, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 703 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., activităţii care însă nu au fost efectuate de executorul judecătoresc .

Totodată, nesocotind dispoziţiile instanţelor civile şi cererea creditorului de renunţare la executare, inculpatul a emis la data de 25.01.2018 o încheiere denumită "continuare executare silită după contestaţie" în dosarul nr. x/2015, constatând valabilitatea actelor de executare care nu fuseseră anulate şi a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 692.640 RON, emiţând adrese de poprire către mai multe unităţi bancare, suma menţionată fiind executată definitiv la data de 31.01.2018 din contul J. S.A. al debitoarei şi virată la 01.02.2018 în contul BEJ A. de la H. şi apoi transferată succesiv în conturile inculpatului, aspect dovedit de raportul de expertiză contabilă nr. 183/P/2018 din 22.03.2021 .

În acest context, se constată că inculpatul a mai încălcat şi dispoziţiile art. 625 alin. (1) C. proc. civ., întrucât executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii şi a drepturilor părţilor, nerespectarea dispoziţiilor legale fiind sancţionată de către Judecătoria Târgu-Jiu, prin încheierea nr. 2988 din 11.05.2018 (definitivă prin decizia civilă nr. 1782 din 12.12.2018 a Tribunalului Gorj), care făcând trimitere la sentinţa civilă nr. 2015 din. 16.03.2017 a reţinut autoritatea de lucru judecat cu privire la "faptul că executarea având ca obiect contravaloarea lucrărilor/despăgubiri se poate realiza doar în situaţia în care în titlul executoriu s-a dispus autorizarea creditorului de a executa pe cheltuiala debitorului, însă nu există un astfel de titlu executoriu valabil pentru a justifica executarea în dosarul nr. x/2015 al BEJ A., astfel că actele de executare emise în dosar ulterior celor anulate prin s.c. nr. 2105/2017, respectiv încheierea de stabilire cheltuieli şi adresele de înfiinţare a popririi din 2018 sunt nelegale, întrucât nu există titlu executoriu valabil pentru a justifica executarea, iar emiterea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare se poate realiza doar în condiţiile existenţei unui titlu executoriu valabil pentru executarea având ca obiect contravaloarea lucrărilor/despăgubiri", motiv pentru care s-a dispus admiterea contestaţiei la executare formulată de Societatea CEO S.A., anularea executării silite din dosarul nr. x/2015 al BEJ A. continuată după data de 16.03.2017 şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, cu obligarea intimaţilor la restituirea sumelor reţinute .

În contra celor statuate de instanţele civile cu autoritate de lucru judecat cu privire la titlu executoriu şi procedura de executare silită derulată în dosarul nr. x/2015 al BEJ A., inculpatul a emis din nou o încheiere la data de 19.10.2020, prin care a stabilit cheltuielile de executare în acest dosar, precum şi adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare, demers ce a condus la blocarea sumei totale de 4.939.001,16 RON în diferite conturi ale părţii civile, ba mai mult la data de 10.11.2020, când Judecătoria Târgu-Jiu a dispus prin încheierea nr. 6037 suspendarea provizorie a executării silite, dosar despre care avea cunoştinţă întrucât BEJ A. fusese citat în calitate de intimat, executorul judecătoresc a revenit cu adresă către G. în vederea popririi sumelor din conturile debitoarei, aducând, totodată, la cunoştinţa funcţionarilor bancari demersurile pe care urma să le facă în cazul în care refuzau să se conformeze solicitărilor sale .

Aşadar, Înalta Curte reţine că instanţele civile au stabilit, în mod definitiv, în mai multe cauze, că actele de executare întocmite de inculpatul A. în dosarul de executare nr. 1/E/2015 sunt nelegale, cu consecinţa anulării încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, a adreselor de poprire emise în baza acestora şi a tuturor actelor subsecvente efectuate, constatând, totodată, nulitatea absolută a raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar F. la solicitarea executorului judecătoresc din data de 09.01.2015.

Ca atare, activitatea desfăşurată de executorul judecătoresc în dosarul de executare a format obiectul examinării instanţelor civile în cadrul mai multor dosare în care s-au formulat contestaţii la executare de către debitor sau cereri de suspendare, după caz de suspendare provizorie a executării silite, cauze în care s-a constatat în mod explicit că inculpatul a nesocotit anumite dispoziţii aplicabile în materia executării silite prevăzute de C. proc. civ., motiv pentru care susţinerile avocatului ales al inculpatului potrivit căruia atât procurorul semnatar al rechizitoriului cât şi prima instanţă ar fi făcut o evaluare proprie a prevederilor legale care contravine celor statuate de instanţele civile, care în opinia apărării sunt singurele organe judiciare în măsură să deceleze asupra valabilităţii actelor de executare silită, înfrângându-se, astfel, autoritatea de lucru judecată a sentinţelor civile şi încheierilor anterior menţionate, cu consecinţa nerespectării deciziei nr. 102 din 17.02.2021 a Curţii Constituţionale, sunt nefondate.

Este adevărat că actele efectuate în procedura executării silite sunt supuse controlului judecătoresc prin intermediul mijloacelor procedurale reglementate de norma procesual civilă, însă verificarea legalităţii procedurilor execuţionale nu exclude tragerea la răspundere penală a executorilor judecătoreşti pentru fapte comise în exercitarea funcţiei, căci, în caz contrar, s-ar bucura de imunitate fiind astfel nesocotite dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prin excluderea de la aplicarea legii penale a unei categorii profesionale, care îndeplinind un serviciu de interes public are obligaţia să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi altor persoane interesate, conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 188/2000.

Ca atare, executorii judecătoreşti care, în mod intenţionat, respectiv cu rea-credinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îndeplinesc, cu încălcarea legii, un act ce se circumscrie funcţiei pe care o deţin şi prin aceasta cauzează o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau a unei persoane juridice pot răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în forma simplă [art. 297 alin. (1) C. pen..] sau în varianta specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 (când au obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit), dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii lor penale.

Însă, răspunderea penală nu poate fi angajată cu nerespectarea de către instanţele penale a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către instanţele civile, atunci când acestea se referă la chestiuni prealabile ale cauzei penale care privesc existenţa infracţiuni, întrucât s-ar încălca principiului securităţii raporturilor juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum este prevăzut în art. 1 alin. (3) din Constituţie, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, prin decizia 102 din 17.02.2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din. 07.04.2021, prin care s-a declarat neconstituţională sintagma "cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" din cuprinsul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

Prin urmare, în lumina deciziei Curţii, instanţa penală nu poate reexamina o soluţie definitivă pronunţată de o altă instanţă cu privire la o chestiune prealabilă şi să ajungă, pe baza unor mijloace procesuale distincte, la pronunţarea unei soluţii diferite în privinţa chestiunilor prealabile, care să aibă prevalenţă asupra celei pronunţate de instanţa civilă. Or, în cauză, se constată că nici procurorul semnatar al rechizitoriului şi nici instanţa de fond nu s-au comportat ca o instanţă de revizuire a hotărârilor definitive pronunţate de instanţele civile cu privire la procedura de executare silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al BEJ A., ba din contră, au invocat chestiunile asupra cărora s-a statuat în mod definitiv prin hotărârile civile ca argumente în susţinerea acuzaţiei, respectiv dovedirea activităţii infracţionale săvârşite de inculpatul A., fără să stabilească soluţii opuse cu privire la aceste aspecte, conformându-şi, astfel, conduita standardelor general obligatorii impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale pe această problemă de drept.

De asemenea, nu poate fi vorba despre răspundere disciplinară, aşa cum a încercat inculpatul A. să acrediteze ideea, arătând că activitatea sa profesională a făcut obiectul mai multor controale fără a-i fi imputată încălcarea dispoziţiilor legale în efectuarea actelor ce sunt de competenţa sa, în condiţiile în care sancţionarea disciplinară este angajată în cazurile limitative reglementate de legea specială ca abateri disciplinare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 188/2000 răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: nerespectarea secretului profesional; încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege; săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri; neîndeplinirea obligaţiilor privind formarea profesională a executorilor judecătoreşti stagiari, angajaţi pe bază de contract; întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor; absenţa nejustificată de la birou; omisiunea de a efectua publicitatea vânzării prin Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, conform prevederilor art. 35 alin. (2), motiv pentru care Înalta Curte reţine, faţă de activitatea desfăşurată de inculpatul, că nu sunt incidente aceste prevederi legale.

De altfel, inculpatul a făcut referire de o manieră generală la faptul că legalitatea activităţii desfăşurate în exercitarea profesiei de executor judecătoresc a făcut obiectul controalelor realizate de organismele abilitate din cadrul organizaţiei profesionale din care face parte, fără să indice în care dintre abaterile disciplinare s-ar încadra încălcarea dispoziţiilor codificării procesual civile imputate în cauză şi aceasta pentru că apare ca evident că dincolo de susţinerile sale nu există nici măcar o explicaţie logică care să îl plaseze în sfera disciplinarului. Într-adevăr, din actele dosarului, rezultă că a făcut obiectul mai multor acţiuni disciplinare, fiind sancţionat pentru abaterile disciplinare constând în săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, întârzieri sistematice în efectuarea lucrărilor şi absenţe nemotivate de la birou, fără însă să existe vreun raport de control care să consemneze faptul că activitatea profesională a inculpatului a fost verificată sub aspectul respectării dispoziţiilor legale aplicabile în materia punerii în executare a titlurilor executorii, precum şi rezultatul unui asemenea control.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nici susţinerile apărării privind încălcarea de către organele judiciare a autorităţii de lucru judecat şi nici cele ale inculpatului prin care tinde să de o aparenţă de legalitate actelor de executare silită emise în dosarul nr. x/2015 nu pot fi primite, astfel că faptele, aşa cum au fost descrise în dezvoltările anterioare, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale comise în perioadele de 09.06.2015 - 14.04.2016 şi de 09.11.2017 - 01.02.2018), precum şi al infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în lunile octombrie - noiembrie 2020), întrucât acesta în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de executor judecătoresc a încălcat cu rea-credinţă dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea 188/2000, precum şi ale art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2), art. 702 alin. (1), (2) şi (3), art. 719 alin. (5) şi art. 722 alin. (1) C. proc. civ., cauzând, după caz, o pagubă sau o vătămare drepturilor părţii civile Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi obţinând, totodată, pentru sine foloase necuvenite în cuantum de 785.640 RON, respectiv, 692.640 RON

Ca atare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen..pen., care să atragă achitarea inculpatului pe motivul că faptele de abuz în serviciu nu sunt tipice sub aspectul laturii obiective, aşa cum au susţinut inculpatul A. şi apărătorul său ales.

Pe de altă parte, contrar celor invocate de avocatul ales al inculpatului, se reţine că faptele de abuz în serviciu ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă acte materiale ale infracţiuni de abuz în serviciu, în formă calificată şi continuată, pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, motiv pentru care nu este incidentă decizia nr. 11 din 28.06.2021, dată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din. 07.04.2021, prin care s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din C. pen., în ipoteza în care constată existenţa unei condamnări definitive pentru o infracţiune continuată, instanţa învestită cu judecarea unor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni va proceda la recalcularea pedepsei ţinând seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunţată anterior şi va dispune anularea formelor de executare emise ca urmare a condamnării anterioare şi emiterea unora noi în conformitate cu hotărârea pronunţată sau, după caz, va constata executată pedeapsa".

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Prin decizia nr. 272/A din 16.11.2021, Înalta Curte a reţinut cu privire la actele materiale care se circumscriu infracţiunii continuate de abuz în serviciu, în forma calificată, următoarele împrejurări faptice:

1) două acte materiale ce au la bază dosarul de executare nr. 4/E/2014 care vizează cererile formulate de creditorii FF. şi GG.:

"La baza dosarului de executare nr. 4/E/2014 stă sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 prin care a fost obligată debitoare să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă reclamanţilor FF. şi GG. terenul în suprafaţă de 243 m.p. individualizat prin raportul de expertiză întocmit de inginer HH., după cum urmează: vecini la N - rest proprietate reclamant pe dimensiunea de 12,49 m, la E - II..,JJ. pe dimensiunea de 70,22 m, la S- rest proprietate teren extravilan pe dimensiunea de 16 m şi la V - KK. pe dimensiunea de 70,24 m teren ce face parte din suprafaţa de 2496 mp având numărul cadastral x situat în intravilanul comunei Fărcăşeşti, sat Timişeni, jud. Gorj.

Totodată, debitoarea a fost obligată să-şi ridice de pe terenul reclamanţilor în suprafaţă de 243 m.p., construcţiile individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert HH., respectiv o porţiune dintr-un bazin subteran de apă notat cu C1, o staţie de pompe notată cu C2 şi o porţiune din sediul administrativ notat cu C 3 pe planul de situaţie anexat, precum şi la plata către reclamanţi a sumei de 237,8 RON cu titlu de despăgubiri civile, cât şi a sumei de 3050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, la data de 12.04.2011, reclamanţii FF. şi GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie autorizaţi să îndeplinească personal sau printr-o persoană autorizată, pe seama şi pe cheltuiala pârâtei debitoare, lucrările menţionate în dispozitivul sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010, care constituie titlu executoriu şi obligarea pârâtei debitoare la plata cheltuielilor de judecată.

(...) prin încheierea nr. 1051C/30.05.2011 au fost autorizaţi reclamanţii să îndeplinească ei înşişi sau prin alte persoane, pe seama şi pe cheltuiala debitoarei, obligaţia stabilită în sarcina acesteia prin sentinţa civilă nr. 6040/2010 a Judecătoriei Tg-Jiu (...).

(...)

Pe aceste coordonate, inculpatul A. emite adresă de înfiinţare a popririi în dosarul de executare nr. 4/E/2014 pentru suma de 687.342,59 RON deşi suma stabilită de expert iniţial era de 429.906 RON, inclusiv TVA, sumă ce reprezintă contravaloarea lucrării de ridicare/desfiinţare construcţii şi restabilire a situaţiei anterioare a obligaţiei de a face, având în vedere titlul executoriu reprezentat de dispozitivul sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010 şi încheierea nr. 1051C/30.05.2011, precum şi încheierea nr. 4/10.06.2014, cât şi încheierea nr. 2223/23.04.2014 (aşa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale) prin care a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 a Judecătoriei, executat parţial şi încheierea nr. 1051C/30.05.2011 a Judecătoriei Tg-Jiu pentru ridicare de construcţii şi lucrări, conform încheierii nr. 1051 C/30.05.2011, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, precum şi a cheltuielilor de executare ocazionate de prezenta cerere, fiind autorizaţi creditorii FF. şi GG., să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlurile executorii.

Urmare a faptului că s-a dispus poprire pe o sumă nejustificat de mare, dincolo chiar de ceea ce se stabilise prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi în raport de faptul că suma poprită de inculpat nu a fost predată nici creditorului şi nici nu a fost folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, care de altfel nu au fost niciodată executate, prin încheierea nr. 3357/20.06.2014 a Judecătoriei Tg-Jiu s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite din cadrul contestaţiei la executare ce făcea obiectul prezentului dosar. A reţinut instanţa cu privire la cerinţa urgenţei măsurii ce s-a solicitat a fi luată pe acea cale, că suma de 429.906 RON, inclusiv TVA a fost stabilită, în condiţiile art. 902, art. 628 C. proc. civ. prin încheiere de către executorul judecătoresc, încheiere ce constituie titlu executoriu, însă această încheiere poate fi contestată în condiţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., posibilitate de care debitoarea a uzat prin formularea contestaţiei înregistrată sub nr. x/2014, raportat la valoarea mare a debitului, dar şi la faptul că au fost evaluate şi alte lucrări decât cele menţionate în titlul executoriu (de exemplu, cele privind restabilirea situaţiei anterioare), precum şi la faptul că în adresa de înfiinţare a popririi nu sunt oferite informaţii obiective cu privire la modalitatea calculării debitului sau la împrejurarea că încheierea prin care au fost stabilite aceste despăgubiri a fost sau nu comunicată.

În data de 03.07.2014 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze motivat de faptul că cererea de suspendare a fost întemeiată pe lipsa unui titlu executoriu şi a unei încheieri de încuviinţare a executării silite pentru suma de 469.998 RON, aceste susţineri nefiind necesar să fie probate în vreun mod de către contestatoare, creditorul care a demarat executarea silită trebuind să prezinte titlul executoriu şi încheierea pronunţată de instanţă prin care a fost autorizat executorul judecătoresc să execute prin poprire suma de 469.998 RON.

Acest titlu executoriu nu a fost prezentat de către creditor şi, în condiţiile în care obiectul executării silite în dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A. îl reprezenta sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu şi încheierea nr. 1051C/30.05.2011 a Judecătoriei Tg-Jiu, astfel că pentru executarea silită prin poprire a sumei de 469.998 RON nu exista un titlu executoriu, iar inexistenţa titlului executoriu reprezintă un motiv temeinic, în sensul prevăzut de art. 718 C. proc. pen., pentru a se putea dispune suspendarea executării silite.

(...) prin cele două titluri executorii a fost stabilită obligaţia debitoarei Societatea Complexul Energetic Rovinari S.A. de a ridica de pe terenul proprietatea apelanţilor intimaţi FF. şi GG. construcţiile individualizate în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Tg-Jiu şi în caz de refuz au fost autorizaţi creditorii FF. şi GG. să treacă la urmărirea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu, fiind autorizaţi aceştia să îndeplinească ei înşişi obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 6040/2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu.

Astfel, nu a existat în cele două hotărâri menţionate (şi ale căror dispoziţii sunt executate silit în dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A.) nicio dispoziţie referitoare la obligarea Societăţii Complexul Energetic Rovinari S.A. la plata sumei de 469.998 RON, iar autorizarea creditorilor de a îndeplini, pe cheltuiala debitorilor obligaţiile instituite prin sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 a Judecătoriei Tg-Jiu nu a echivalat cu posibilitatea creditorilor de a pretinde direct, de la debitori, suma apreciată ca necesară pentru executarea acestor dispoziţii."

2) actul material ce are la bază dosarul de executare nr. 4/E/2015 care vizează cererea creditorului LL.:

"Titlul executoriu care este pus în executare în dosarul nr. x/2015 respectiv, sentinţa civilă nr. 2519 din 09.11.2010 pronunţată de Judecătoria Motru a făcut obiectul şi altui dosar de executare silită, respectiv dosarul nr. x/2011 aflat în executare la Biroul executorului judecătoresc MM..

Practic, inculpatul A. s-a deplasat la locuinţa creditoarei LL. (...) şi în acel context i-a spus că doreşte să se ocupe de executarea privind terenul aparţinând soacrei sale, sens în care i-a cerut numărul de telefon spunând că poate să ia legătura mai uşor cu aceasta decât cu LL..

(...) prin sentinţa civilă nr. 2519 din 09 11.2010 a Judecătoriei Motru, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta LL. în contradictoriu cu E. şi SNLO Oltenia S.A. şi au fost obligate în solidar pârâtele să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha conform raportului de expertiză întocmit de domnul expert NN., şi în caz de refuz a fost abilitată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor, acesta reprezentând şi titlul executoriu.

Prin cererea din data de 18.04.2011 înregistrată la BEJ MM., intimata LL. a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 2519/2010 a Judecătoriei Motru arătând că pârâta SNLO Oltenia nu a înţeles până la această dată să se conformeze obligaţiilor ce-i revin potrivit sentinţei, iar prin încheierea din data de 4 mai 2011 pronunţată în dosarul nr. x/2011 s-a admis cererea formulată de BEJ MM. şi s-a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 2519 din 09 11 2010 a Judecătoriei Motru.

Formele de executare au continuat în acest dosar, fiind depus la instanţă inclusiv procesul-verbal din data de 16 iulie 2015 întocmit de executor în dosarul nr. x E/2011, iar la data de 11 iulie 2012 intimata LL. a primit din casieria unităţii contestatoare suma de 24.930 RON pentru executarea sentinţei civile nr. 2519/2010 a Judecătoriei Motru.

La data de 2 iulie 2012, aceeaşi intimată a dat o declaraţie la notariat prin care a arătat următoarele: sunt de acord şi înţeleg să renunţ la orice pretenţii prezente şi viitoare cu privire la suprafaţa de 1,1375 ha teren situată în municipiul Motru, sat Horăşti, judeţul Gorj şi de asemenea menţionez faptul că sunt de acord şi mă angajez să efectuez lucrările de redare în circuitul agricol a acestei suprafeţe de teren fără a solicita cheltuieli suplimentare, aşa cum este menţionat în sentinţa civilă nr. 2519 din 09 11 2010 definitivă şi irevocabilă a Judecătoriei Motru.

Astfel, în acest context juridic şi fără a se lua în considerare faptul că dosarul de executare nr. 138 E/2011 se afla pe rolul executorului judecătoresc MM. tocmai pentru executarea sentinţei civile nr. 2519/2010 a Judecătoriei Motru, s-a formulat o altă cerere de executare la data de 17 februarie 2015 aşa cum s-a arătat către BEJ A. prin care a solicitat de asemenea executarea silită a obligaţiei de a face privind lucrările de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha conform aceluiaşi titlu executoriu respectiv sentinţa nr. .2519 din data de 09.11.2010 a Judecătoriei Motru şi astfel s-a format dosarul nr. x/2015 al BEJ A. iar executarea a fost încuviinţată prin încheierea din 17 februarie 2015 pronunţată de executor şi la aceeaşi dată s-a înaintat şi somaţie către S.C. CO S.A. Tg-Jiu. Ca efect al demarării unei alte proceduri de executare silită, inculpatul A. a încasat în perioada martie- iulie 2015 suma de 3.013.986,52 RON.

Din procesul-verbal de primire a actelor de la executor în dosarul nr. x/E/2015 de către contestatoare a reieşit faptul că inculpatul A. nu a respectat dispoziţiile art. 667 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a înaintat contestatoarei o copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul după sentinţa nr. 2519 din 09.11.2010 a Judecătoriei Motru, aspect ce a atras sancţiunea nulităţii executării silite.

Practic, din dosarul de executare silită ce a fost supus analizei instanţei civile a reieşit faptul că inculpatul A. în dosarul nr. x E/2015 a pus în executare pentru a doua oară un titlu executoriu care deja se afla în executare în dosarul nr. x E/2011 al BEJ MM. şi pentru care nu se perimase executarea, fiind continuată şi la dosar existând dovezi de continuare până în luna iulie 2015, titlul executoriu respectiv fiind sentinţa civilă nr. 2519 din 09.11.2010 a Judecătoriei Motru şi punerea în executare privind aceeaşi obligaţie, respectiv obligaţia civilă de redare în circuitul agricol a unui teren.

(...)

Ca efect al faptului că s-a pus în executare titlul executoriu de două ori, instanţa civilă a dispus anularea formelor de executare întocmite în dosarul nr. x/2015 al BEJ A. deoarece nu au fost respectate inclusiv dispoziţiile art. 667 privind comunicarea titlului executoriu în copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul care este prevăzută sub sancţiunea nulităţii executării.

Ignorând şi în acest caz hotărârea instanţei prin care au fost anulate în totalitate actele de executare (...) inculpatul A. a continuat executarea silită.

(...)

Cu încălcarea dispoziţiilor legale dispuse în mod imperativ de către instanţa civilă şi care nu puteau fi supuse niciunei interpretări, prin încheierea din 29.06.2016 inculpatul A. a constatat că prin contestaţia la executare din dosarul nr. x/2015 au fost anulate actele de executare silită nefiind desfiinţat însă titlul executoriu, iar prin încheierea din 14.06.2015 s-a dispus continuarea executării şi a dispus stabilirea sumei de 572.784,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, de mai mult de 100 ori mai mare decât onorariul maximal legal.

La data de 29.06.2016 inculpatul A. a dispus înfiinţarea popririi asupra contului debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu aflat la H. S.A. pentru suma de 1.140.744,36 RON cu TVA inclus iar prin încheierea din data de 30.06.2016 BEJ A. a dispus menţinerea indisponibilizării sumei de 1.140.744,36 RON şi totodată reţinerea din această sumă a 572.784 RON ce reprezintă cheltuieli de executare.

Practic, ulterior anulării tuturor formelor de executare, respectiv în data de 30.06.2016, BEJ A. a încasat suma de 1.140.744,36 RON în contul de consemnare deschis la H. S.A., aspect confirmat şi de partea civilă prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în anexele nr. 1 şi 2 a raportului fiind detaliate sumele şi datele la care acestea au fost încasate în conturile BEJ A. suma ce aproape în totalitate a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin încheierea nr. 7544/28.11.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare silită, întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor poprite de către BEJ A.."

3) două acte materiale ce au la bază dosarul de executare nr. 6/E/2015 care vizează cererea formulată de creditorul OO.:

"La baza dosarului de executare silită ce îl vizează pe acest creditor stă sentinţa civilă nr. 1792/29.06.2011 prin care s-a stabilit ca pârâtele E. şi SNL Oltenia S.A. să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol a terenurilor situate în Valea lui Ivan, Zăstrana, Dealul lui Urs şi Strâmba.

La data de 10.04.2012 creditorul din titlul executoriu s-a adresat BEJ MM. cu o cerere pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1792/2011 a Judecătoriei Motru, definitivă prin decizia nr. 2810/05.12.2011 a Tribunalului Gorj, având în vedere faptul că debitorii obligaţiei nu au executat de bunăvoie sarcina trasată de către instanţă.

S-a format astfel dosarul de executare silită nr. x/2012 al BEJ MM.. În acest dosar de executare s-a obţinut încuviinţarea executării silite de către instanţa de judecată, potrivit încheierii nr. 7/2012 a Judecătoriei Motru, au fost somate debitoarele SNL Oltenia şi E., s-a încheiat procesul-verbal din data de 06.07.2012 prin care s-a stabilit onorariul executorului judecătoresc la suma de 5428,30 RON, procesul-verbal din 06.07.2012 cu prilejul deplasării executorului judecătoresc la faţă locului, respectiv în comuna Slivileşti, jud. Gorj, unde s-a constatat că cele două debitoare nu au îndeplinit obligaţiile din titlul executoriu.

De asemenea, la datele de 20.12.2012 şi 18.06.2013 executorul judecătoresc a încheiat procese-verbale prin care a constatat că obligaţiile din titlul executoriu- sentinţa civilă nr. x/2011 a Judecătoriei Motru 66/263/2009 - nu au fost îndeplinite de către cele două debitoare, apoi, la data de 22.07.2013 a încheiat procesul-verbal prin care a declarat poprită recipisa în cauză şi suma aferentă până la concurenţa sumei de 5428,30 RON din conturile debitorului S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. la P.. După întocmirea acestui act, nu s-a mai efectuat, potrivit dosarului de executare comunicat instanţei de către BEJ MM., nici un alt act de executare în cauză.

Ulterior, creditorul OO. la iniţiativa inculpatului A. a formulat o nouă cerere privind executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1792/2011 a Judecătoriei Motru, iar din copia dosarului de executare înaintat de către executorul judecătoresc la solicitarea instanţei de judecată, rezultă că în acest dosar de executare s-a dat încheierea din 23.02.2015 prin care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită şi s-a deschis dosarul nr. x/2015, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 1792/2011 a Judecătoriei Motru, în temeiul căreia s-a emis somaţia către CEO S.A. Tg. -Jiu.

Iar la data de 12.03.2015 executorul judecătoresc A. a întocmit procesul-verbal prin care a constatat la faţă locului neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei din titlul executoriu-sentinţa civilă nr. 1792/2011, iar la data de 23.02.2015 inculpatul A. a dispus înfiinţarea popririi asupra sumei de 712.256 RON reprezentând cheltuieli de executare în dosarul nr. x/2015 în sarcina S.C. CEO S.A..

(...) instanţa civilă cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare, a statuat că executarea silită desfăşurată de BEJ A. a fost nelegală, întrucât exista deja un alt dosar de executare silită, la un alt executor judecătoresc, aspect cunoscut de inculpat, conform declaraţiei date de creditor în calitate de martor în cauză, sentinţa ce a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1674/09.12.2015 a Tribunalului Gorj prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de CEO S.A. şi care a avut drept consecinţa anularea tuturor actelor de executare, ulterior acestei date cu încălcarea dispoziţiilor instanţei civile inculpatul A. a continuat să emită noi acte de executare.

(...)

Prin încheierea din data de 24.02.2017, inculpatul A. a constatat înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul OO., rămânând deschis dosarul nr. x/2015 din 23.02.2015, a format supliment la acest dosar, şi a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil, precum şi a cheltuielilor de executare silită ocazionate de aducerea la îndeplinire a obligaţiei prin executare silită în natură.

S-a întocmit din dispoziţia inculpatului A. un nou raport de expertiză tehnică de către expert F. privind identificarea activităţilor de executare directă, iar prin încheierea din data de 24.02.2017 (supliment) inculpatul A. a stabilit suma de 641.280 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită (...), în data de 27.11.2017 BEJ A. a încasat suma de 641.280 RON (...).

Prin încheierea din data de 27.02.2018, Judecătoria Târgu-Jiu a dispus suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2015 întrucât s-a constatat că la data de 15.11.2017, la aproape doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei prin care se dispusese încetarea executării, inculpatul A. a emis adresa de înfiinţare a popririi către băncile la care contestatoarea are conturi, pentru recuperarea sumei de 641.280 RON în condiţiile în care nu exista nici o justificare pentru emiterea acestei adrese pentru înfiinţarea popririi într-un dosar de executare silită în care, definitiv, instanţa civilă a anulat întreaga executare, executorul judecătoresc fiind parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa şi primind o comunicare a hotărârii."

4) actul material care are la bază dosarul execuţional nr. x/2016 care îl vizează pe creditorul PP.:

La baza activităţii stă solicitarea de punere în executare a titlului executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin decizia nr. 42/2015 a Curţii de Apel Craiova prin care pârâtele E. şi CEO Oltenia erau obligate să efectueze lucrările necesare redării terenului în suprafaţă de 39.380 m.p., iar în caz de neexecutare abilitează reclamanta să efectueze lucrările necesare pe cheltuiala pârâtelor.

Prin cererea adresată BEJ MM. la data de 20.03.2015, creditoarea PP., a solicitat executarea silită a obligaţiilor debitoarei în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1107/2013 a Judecătoriei Motru.

La data de 20.03.2015, prin încheierea emisă de BEJ MM., a fost admisă cererea formulată de creditoarea PP. şi a fost încuviinţată executarea silită.

La aceeaşi dată a fost emisă somaţia de executare către debitoarea contestatoare şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 6204,90 RON, iar la data de 16.04.2015 a fost încheiat procesul-verbal, prin care s-a constatat că debitoarea nu s-a conformat obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu. Ulterior, în data de 22.07.2013 a fost emis procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, pentru suma de 5.419,40 RON, iar la datele de 05.11.2013, 02.06.2014 şi 28.11.2014 au fost emise alte procese-verbale prin care s-a constatat că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

(...)

Pe fondul acestei situaţii şi ulterior declanşării executării silite în dosarul nr. x/2015 al BEJ MM., creditoarea intimată PP., prin procurator QQ., la iniţiativa inculpatului A. a formulat, la data de 25.05.2016, o nouă cerere de executare silită a obligaţiei de a face împotriva debitoarei, la BEJ A., în baza aceluiaşi titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, pentru executarea obligaţiei de a reda în circuitul agricol terenul menţionat în titlu, iar prin încheierea din data de 25.05.2016, emisă de BEJ A., a fost admisă cererea creditoarei şi s-a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 2/E/2016.

Prin încheierea nr. 2753/27.05.2016, Judecătoria Târgu-Jiu a dispus încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, pentru efectuarea lucrărilor necesare redării terenului în circuitul agricol şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

La data de 09.06.2016, în dosarul nr. x/2016, a fost încheiat procesul-verbal prin care s-a constatat că debitoarea nu a executat voluntar obligaţia de efectuare a lucrărilor necesare redării terenului în circuitul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize, iar la data de 14.06.2016 a fost emisă somaţia către debitoarea E. şi CEO Oltenia şi a fost stabilit cuantumul costurilor lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare încălcării obligaţiei, potrivit titlului executoriu, la suma de 1.492.479,60 RON cu TVA inclus, prin încheierea din 29.06.2016 pe baza raportului de expertiză efectuat de expert F. şi la aceeaşi dată a fost emisă şi adresa de înfiinţare a popririi către terţul poprit H. S.A. pentru suma de 1.492.479,60 RON.

Analizând dosarul de executare al numitei PP., constată Înalta Curte că, în baza aceluiaşi titlu executoriu, (...) au fost deschise două dosare de executare, respectiv dosarul nr. x/2015 şi dosarul nr. x/2016, fiind emise două încheieri de încuviinţare a executării silite a obligaţiilor stabilite prin acel titlu executoriu. (...) la data formulării celei de-a doua cereri de executare silită a obligaţiei de a face (25.05.2016), în baza titlului executoriu, (...) executarea silită ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 85/E/2015 nu încetase (...).

În concret, inculpatul A., prin încheierea din 29.06.2016, a stabilit suma de 1.492.479,60 RON ca şi cost al lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare, iar prin încheierea din 29.06.2016 RON a dispus stabilirea sumei de 715.884,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, iar consecinţa imediată a acestor încheieri a fost aceea că la aceeaşi dată la care a stabilit sumele necesare reprezentând cost al lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi cele cu titlu de cheltuieli de executare silită, inculpatul A. a emis adrese de înfiinţare poprire pentru suma de 1.492.479,60 RON.

(...)

Consecinţa directă a activităţilor întreprinse de inculpatul A. a fost constatată de instanţa civilă care, a apreciat nelegalitatea executării silite iniţiate în dosarul de executare nr. 2/E/2016 al BEJ A., în temeiul dispoziţiilor art. 720 alin. (1) şi art. 712 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 666 alin. (5) pct. 7 C. proc. civ. şi a admis contestaţia la executare, cu consecinţa anulării executării silite ce a format obiectul acestui dosar, inclusiv încheierea nr. 2753/27.05.2016 a Judecătoriei Târgu Jiu şi a întoarcerii executării, cele constatate au rămas irevocabile prin decizia penală nr. 1756 din 26.10. 2017 a Tribunalului Gorj, prin respingerea apelului inculpatului A., ca tardiv formulat.

Deşi formal, inculpatul A. a constatat încetarea urmăririi silite, acesta nu numai că nu a restituit debitorului sumele poprite, ci în mod abuziv, în perioada iunie 2016 - mai 2018 a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, aproape toată suma consemnată, în cuantum total de 1.492.479,6 RON."

Pentru a fi în prezenţa infracţiunii continuate este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: pluralitate de acţiunii sau inacţiuni săvârşite la intervale de timp, omogenitatea juridică a acţiunilor sau inacţiunilor, unitatea de rezoluţie infracţională şi unitatea de subiect activ, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 200/2023, prin care dispoziţiile menţionate care defineau unitatea legală de infracţiune au fost puse în acord cu decizia nr. 386 din 30.05.2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din. 17.07.2017.

În acest context, Înalta Curte constată, în raport cu faptele pentru care a fost deja condamnat definitiv inculpatul, că cele două acte materiale ce se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată şi infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată din prezenta cauză nu reprezintă acte materiale ale aceleiaşi infracţiunii, respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale), întrucât nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile de existenţă a infracţiunii continuate, lipsind unitatea de rezoluţie infracţională.

Astfel, există unitate de rezoluţie atunci când în momentul luării hotărârii făptuitorul şi-a reprezentat activitatea infracţională unică pe care urmează să o comită în mod fracţionat, motiv pentru care este necesar ca atunci când adoptă rezoluţia infracţională să aibă o imaginea de ansamblu a obiectului material, a locului, modului şi timpului de săvârşire a diferitelor acţiuni, fără ca acestea să poată fi determinate cu o precizie matematică, însă în cazul în care la data comiterii primei acţiuni, autorul este doar decis să mai comită o infracţiune de acelaşi fel, nu se poate reţine unitatea legală de infracţiune. Suplimentar pe lână faptul că rezoluţia trebuie să fie determinată, aceasta trebuie să fie anterioară tuturor acţiunilor săvârşite la diferite intervale de timp şi să se menţină pe toată durata comiterii lor.

Unitatea de rezoluţie infracţională, fiind un proces esenţialmente psihic, nu poate fi evaluată sub aspectul unităţii şi al gradului de determinare în mod nemijlocit, ci numai pe baza circumstanţelor care caracterizează acţiunile în care ea s-a concretizat, motiv pentru care practica judiciară a stabilit criterii de determinare. Relevante sub acest aspect fiind cele statuate de Tribunalul Suprem, prin decizia de îndrumare nr. 1/1963, care a identificat următoarele criterii: unitatea obiectului material, identitatea scopului sau a persoanei vătămate, existenţa unor intervale de timp scurte între acţiuni, comiterea acţiunilor asupra unor bunuri de acelaşi fel, folosirea aceloraşi metode, procedee, mijloace, comiterea acţiunilor în aceleaşi împrejurări sau condiţii, unitatea de mobil şi scop.

De asemenea, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 386 din 30.05.2017, a reţinut că ar putea fi criterii de stabilire a existenţei infracţiunii continuate:

"săvârşirea la intervale de timp relativ scurte a acţiunilor componente; comiterea acţiunilor asupra unor bunuri de acelaşi fel; folosirea aceloraşi metode, procedee, mijloace; comiterea acţiunilor în aceleaşi împrejurări sau condiţii, precum şi unitatea de scop" (paragraf 28).

Prin urmare, aşa cum rezultă din dezvoltările anterioare, se observă că acţiunile din prezenta cauză nu au fost comise în aceleaşi împrejurări şi condiţii cu cele din dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi, în care s-a pronunţat decizia nr. 272/A din 16.11.2021, întrucât ceea ce i se impută inculpatului este faptul că a pus în executare un titlu care nu era valabil (inclusiv după admiterea contestaţiilor la executare), având în vedere că instanţele nu autorizaseră creditorul să efectueze pe cheltuiala debitorului lucrările de îmbunătăţire funciară, fiind vorba de obligaţii de a face care implică un fapt personal, în timp ce soluţia de condamnare definitivă s-a dispus pentru faptul că inculpatul a deschis dosare de executare, punând în executare titluri executorii pentru care existau deja dosare de executare silită pe rolul birourilor altor executori judecătoreşti, fie pentru faptul că a dispus instituirea de popriri pe sume nejustificat de mari, dincolo chiar de ceea ce se stabilise prin expertiza tehnică, sume pe care nu le-a predat creditorului pentru a fi folosite în vederea efectuării lucrărilor pe care fusese autorizat să le facă pe cheltuiala debitorului, în condiţiile în care autorizarea încuviinţată de instanţă nu a echivalat cu posibilitatea creditorilor de a pretinde direct, de la debitori suma apreciată ca necesară pentru aducerea la îndeplinire a acestor dispoziţii.

De asemenea, nu poate fi acceptată ipoteza că inculpatul A. a adoptat o rezoluţie infracţională unică pentru întreaga activitate infracţională care a făcut obiectul celor două cauze penale încă dinaintea comiterii primului act material care a fost comis în legătură cu cererile creditorilor FF. şi GG. înregistrate în dosarul execuţional nr. x/2014, prefigurându-şi la nivel mental încă din cursul anului 2014 obiectul material, locul, modul şi timpul de săvârşire a diferitelor acţiuni care se întind până în anul 2020. Dată fiind împrejurările concrete de comitere a acţiunilor, modalitate de operare şi mijloacele folosite, este imposibil să se reţină unicitatea rezoluţiei infracţionale, întrucât, în caz contrar, constatarea existenţei infracţiunii continuate în sensul celor susţinute de apărare s-ar fundamenta pe o hotărâre nedeterminată, generică a inculpatului A. de a comite infracţiuni ori de câte ori se va ivi prilejul cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor specifice funcţiei de executor judecătoresc şi în oricare dintre dosarele de executarea înregistrate pe rolul biroului său.

Aşadar, Înalta Curte, în acordul cu judecătorul fondului, consideră că faptele de abuz în serviciu din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care s-a dispus deja condamnarea definitivă a inculpatului A., având în vedere că nu poate fi reţinută unitatea legală de infracţiune în lipsa unei rezoluţii infracţionale unică determinată şi luată anterior primei acţiuni comise în dosarul execuţional nr. x/2014 al BEJ A..

Referitor la acuzaţiile de spălare a banilor reţinute în sarcina inculpatului A., Înalta Curte constată, raportându-se la considerentele ce urmează a fi dezvoltate, că faptele ce-i sunt imputate conturează toate elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., motiv pentru care solicitarea apărării de achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., este neîntemeiată.

Analizând dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, Înalta Curte reţine că varianta normativă prevăzută la lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei. Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de schimbare ca fiind orice activitate prin intermediul căreia se substituie bunul provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu altul de origine licită, iar cea de transfer ca reprezentând orice operaţiune prin care drepturile asupra unor fructe ilicite sunt transmise către o altă persoană.

Astfel, pentru a exista infracţiunea de spălare a banilor este obligatoriu ca activităţile de schimbare sau transfer de bunuri să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste modalităţi alternative ale elementului material fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte şi situate în timp la un moment ulterior de cele ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă, dar care însă pot fi săvârşite şi de acelaşi subiect activ. În contextul în care legea nu exclude posibilitatea subiectului activ al infracţiunii predicat să poată fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani, această din urmă infracţiune nu poate fi reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani. În ipoteza în care acţiunea prin care produsul infracţiunii este obţinut prin aceleaşi acte materiale prin care se încearcă ascunderea originii ilicite a acestuia, infracţiunea de spălare de bani îşi pierde individualitatea.

Aşadar, de esenţa infracţiunii de spălare a banilor nu este doar preexistenţa unei infracţiuni din care să se fi obţinut foloase materiale, ci şi dobândirea efectivă a acestora, produsul dobândit urmare a comiterii infracţiunii predicat, constituind obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor asupra căruia se realizează acţiunea de ascundere sau de disimulare a originii ilicite prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare ce poate fi subsumată uneia sau mai multora dintre modalităţile normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la ar. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019.

De asemenea, tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi la săvârşirea actelor de albire a bunurilor poate avea loc chiar dacă, anterior sau concomitent nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea generatoare de fonduri ilicite, având în vedere caracterul autonom al infracţiunii de spălare de bani, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă cât şi din standardele şi recomandările internaţionale, legislaţia europeană, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg şi practica judiciară naţională recentă.

Sub aspect subiectiv infracţiunea de spălare de bani este condiţionată de reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la faptul că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, în lipsa cunoaşterii acestui aspect neputându-se angaja răspunderea penală a acestuia

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine, în esenţă, că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 03.07.2015, inculpatul A., prin persoana interpusă R. (nepot de soră), a achiziţionat prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 03.07.2015, cu suma de 70.000 euro, care reprezentă produsul infracţiunii de abuz în serviciu comisă de acesta în cursul desfăşurării executării silite în dosarul nr. x/2014 al BEJ A., o casă cu teren, situată în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor, pentru ca la data de 04.12.2019, imobilul să fie transferat cumnatei inculpatului, persoana interesată B., prin contractul de donaţie nr. x din 04.12.2019, în acelaşi scop de disimulare a originii ilicite a sumei de bani folosite pentru achiziţia iniţială a imobilului.

Este de menţionat că dosarul nr. x/2014 al BEJ A. a făcut obiectul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), acesta fiind condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Înalta Curte a reţinut, în mod definitiv, în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de inculpat în cadrul dosarului de executare nr. 4/E/2014 al BEJ A. următoarele:

"La baza dosarului de executare nr. 4/E/2014 stă sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 prin care a fost obligată debitoare să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă reclamanţilor FF. şi GG. terenul în suprafaţă de 243 m.p. individualizat prin raportul de expertiză întocmit de inginer HH., după cum urmează: vecini la N - rest proprietate reclamant pe dimensiunea de 12,49 m, la E - II..,JJ. pe dimensiunea de 70,22 m, la S- rest proprietate teren extravilan pe dimensiunea de 16 m şi la V - KK. pe dimensiunea de 70,24 m teren ce face parte din suprafaţa de 2496 mp având numărul cadastral x situat în intravilanul comunei Fărcăşeşti, sat Timişeni, jud. Gorj.

Totodată, debitoarea a fost obligată să-şi ridice de pe terenul reclamanţilor în suprafaţă de 243 m.p., construcţiile individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert HH., respectiv o porţiune dintr-un bazin subteran de apă notat cu C1, o staţie de pompe notată cu C2 şi o porţiune din sediul administrativ notat cu C 3 pe planul de situaţie anexat, precum şi la plata către reclamanţi a sumei de 237,8 RON cu titlu de despăgubiri civile, cât şi a sumei de 3050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, la data de 12.04.2011, reclamanţii FF. şi GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie autorizaţi să îndeplinească personal sau printr-o persoană autorizată, pe seama şi pe cheltuiala pârâtei debitoare, lucrările menţionate în dispozitivul sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010, care constituie titlu executoriu şi obligarea pârâtei debitoare la plata cheltuielilor de judecată.

(...) prin încheierea nr. 1051C/30.05.2011 au fost autorizaţi reclamanţii să îndeplinească ei înşişi sau prin alte persoane, pe seama şi pe cheltuiala debitoarei, obligaţia stabilită în sarcina acesteia prin sentinţa civilă nr. 6040/2010 a Judecătoriei Tg-Jiu (...).

(...)

Pe aceste coordonate, inculpatul A. emite adresă de înfiinţare a popririi în dosarul de executare nr. 4/E/2014 pentru suma de 687.342,59 RON deşi suma stabilită de expert iniţial era de 429.906 RON, inclusiv TVA, sumă ce reprezintă contravaloarea lucrării de ridicare/desfiinţare construcţii şi restabilire a situaţiei anterioare a obligaţiei de a face, având în vedere titlul executoriu reprezentat de dispozitivul sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010 şi încheierea nr. 1051C/30.05.2011, precum şi încheierea nr. 4/10.06.2014, cât şi încheierea nr. 2223/23.04.2014 (aşa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale) prin care a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 a Judecătoriei, executat parţial şi încheierea nr. 1051C/30.05.2011 a Judecătoriei Tg-Jiu pentru ridicare de construcţii şi lucrări, conform încheierii nr. 1051 C/30.05.2011, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, precum şi a cheltuielilor de executare ocazionate de prezenta cerere, fiind autorizaţi creditorii FF. şi GG., să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlurile executorii.

Urmare a faptului că s-a dispus poprire pe o sumă nejustificat de mare, dincolo chiar de ceea ce se stabilise prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi în raport de faptul că suma poprită de inculpat nu a fost predată nici creditorului şi nici nu a fost folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, care de altfel nu au fost niciodată executate, prin încheierea nr. 3357/20.06.2014 a Judecătoriei Tg-Jiu s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite din cadrul contestaţiei la executare ce făcea obiectul prezentului dosar. A reţinut instanţa cu privire la cerinţa urgenţei măsurii ce s-a solicitat a fi luată pe acea cale, că suma de 429.906 RON, inclusiv TVA a fost stabilită, în condiţiile art. 902, art. 628 C. proc. civ. prin încheiere de către executorul judecătoresc, încheiere ce constituie titlu executoriu, însă această încheiere poate fi contestată în condiţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., posibilitate de care debitoarea a uzat prin formularea contestaţiei înregistrată sub nr. x/2014, raportat la valoarea mare a debitului, dar şi la faptul că au fost evaluate şi alte lucrări decât cele menţionate în titlul executoriu (de exemplu, cele privind restabilirea situaţiei anterioare), precum şi la faptul că în adresa de înfiinţare a popririi nu sunt oferite informaţii obiective cu privire la modalitatea calculării debitului sau la împrejurarea că încheierea prin care au fost stabilite aceste despăgubiri a fost sau nu comunicată.

În data de 03.07.2014 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze motivat de faptul că cererea de suspendare a fost întemeiată pe lipsa unui titlu executoriu şi a unei încheieri de încuviinţare a executării silite pentru suma de 469.998 RON, aceste susţineri nefiind necesar să fie probate în vreun mod de către contestatoare, creditorul care a demarat executarea silită trebuind să prezinte titlul executoriu şi încheierea pronunţată de instanţă prin care a fost autorizat executorul judecătoresc să execute prin poprire suma de 469.998 RON.

Acest titlu executoriu nu a fost prezentat de către creditor şi, în condiţiile în care obiectul executării silite în dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A. îl reprezenta sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu şi încheierea nr. 1051C/30.05.2011 a Judecătoriei Tg-Jiu, astfel că pentru executarea silită prin poprire a sumei de 469.998 RON nu exista un titlu executoriu, iar inexistenţa titlului executoriu reprezintă un motiv temeinic, în sensul prevăzut de art. 718 C. proc. pen., pentru a se putea dispune suspendarea executării silite.

(...) prin cele două titluri executorii a fost stabilită obligaţia debitoarei Societatea Complexul Energetic Rovinari S.A. de a ridica de pe terenul proprietatea apelanţilor intimaţi FF. şi GG. construcţiile individualizate în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Tg-Jiu şi în caz de refuz au fost autorizaţi creditorii FF. şi GG. să treacă la urmărirea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu, fiind autorizaţi aceştia să îndeplinească ei înşişi obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 6040/2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu.

Astfel, nu a existat în cele două hotărâri menţionate (şi ale căror dispoziţii sunt executate silit în dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A.) nicio dispoziţie referitoare la obligarea Societăţii Complexul Energetic Rovinari S.A. la plata sumei de 469.998 RON, iar autorizarea creditorilor de a îndeplini, pe cheltuiala debitorilor obligaţiile instituite prin sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 a Judecătoriei Tg-Jiu nu a echivalat cu posibilitatea creditorilor de a pretinde direct, de la debitori, suma apreciată ca necesară pentru executarea acestor dispoziţii.

(...) instanţele civile au anulat formele de executare din dosarul de executare nr. 4/E/2014 al B.E.J A.: somaţia de executare emisă la data de 12.05.2014 în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în sumă de 1519 RON şi cheltuielile de executare silită aferente, executarea silită prin înfiinţarea popririi din data de 11.06.2014 pentru suma de 429.906 RON inclusiv TVA şi cheltuieli de executare aferente în cuantum de 40.092 RON către G. S.A., K. S.A., executarea silită prin înfiinţarea popririi din data de 18.06.2014 pentru suma de 183.092,59 RON inclusiv TVA şi cheltuieli de executare aferente în cuantum de 16.252 RON către G. S.A., K. S.A., procesul-verbal din 14.07.2014 şi a dispus întoarcerea executării silite cu restabilirea situaţiei anterioare până la ultimul act de executare silită rămas valabil, respectiv încuviinţarea executării silite, expertizele tehnice efectuate în cauză şi proiectul nr. 12/2014.

(...)

Cu privire la cheltuielile de executare generate de punerea în executare a acestei sentinţe, este de remarcat modul fraudulos prin care inculpatul a stabilit şi şi-a însuşit o sumă uriaşă cu titlu de cheltuieli de executare.

Şi-a stabilit inculpatul A. fără nicio justificare legală cheltuieli de executare silită în cuantum de 40.092 RON şi, respectiv de 16.252 RON, vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON, cu motivarea puerilă că din punctul său de vedere trebuia stabilit onorariu de 5.200 RON pentru fiecare act de executare.

Mai mult decât atât a solicitat efectuarea unui supliment la raport de expertiză care a stabilit valoarea 183.092,59 RON drept cuantum al contravalorii lucrărilor necesare consolidării construcţiilor şi suma de 16.252 RON cheltuieli de executare silită.

Executorul a stabilit onorariile proiectanţilor pentru întocmirea proiectului tehnic de desfiinţare lucrări în sumă de 18.000 RON şi a emis din nou adrese de înfiinţare poprire pe conturile debitorului Societatea CEO S.A. către mai multe instituţii bancare pentru suma de 199.344,59 RON, iar conform încheierilor întocmite de inculpatul A. în dosarul de executare, suma de 612.998,59 RON reprezenta contravaloarea lucrărilor, iar suma de 74.344 RON reprezenta cheltuielile de executare (compusă din 40.092 RON, 16.252 RON şi 18.000 RON), suma stabilită de inculpat în acest dosar a fost cuantificată la 687.342,59 RON.

(...)

Potrivit raportului de constatare, BEJ A. a încasat în perioada iunie - iulie 2014 suma de 855.791,18 RON în contul de consemnare deschis la P., situaţie confirmată atât de Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada 2015 - mai 2018, toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A. şi în pofida dispoziţiilor instanţelor civile executorul judecătoresc nu a restituit debitorului sumele poprite, ci în mod abuziv, în perioada 2015 - 2017 a transferat şi ulterior, a retras din contul de consemnare, în interes personal, toată suma de 855.791,18 RON sau cea mai mare parte a acesteia."

Ca atare, la data de 03.07.2105, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x, autentificat la BIN S., inculpatul A. deţinea fonduri provenite din activităţi infracţionale, net superioare preţului de achiziţie a apartamentului în discuţie. Astfel, veniturile declarate de inculpat pentru anul 2015 în cuantum de 955.258 RON, chiar dacă sunt mai mari decât suma plătită pentru achitarea imobilului, reprezintă venituri pentru întreg anul fiscal, incluzând şi sumele obţinute după încheierea tranzacţiei la începutul lunii iulie, inclusiv cele realizate din desfăşurarea procedurii de executare silită în dosarul nr. x/2015 al BEJ A., în contextul în care, prin decizia penală nr. 272/A din 16.11.2021, Înalta Curte a constatat că "în dosarul de executare nr. 6/E/2015 - prima executare, inculpatul A. cu încălcarea dispoziţiilor legale a emis următoarele acte: proces-verbal din data de 12.03.2015 prin care inculpatul, în calitate de executor, a constatat neîndeplinirea obligaţiei directe în natură de către debitor şi că, creditorul, are la îndemână acţiunea de drept procesual pentru abilitarea de a îndeplini el însuşi obligaţia directă în natură pe cheltuiala debitorului, substituindu-se în mod ilegal instanţei de judecată; încheierea din 03.08.2015 prin care a stabilit cheltuieli de executare silită la suma de 712.256 RON, ilegale şi disproporţionate; în data de 03.08.2015 a emis adrese de înfiinţare poprire pentru suma totală de 712.256 RON către G. S.A., K. S.A., L. S.A. şi M. S.A; încheierea din 08.09.2015 prin care a dispus reţinerea şi eliberarea sumei de 712.256 RON reprezentând cheltuieli de executare silită, deşi cheltuielile erau stabilite contrar dispoziţiilor legale, pentru obligaţii inexistente, vădit disproporţionate şi fără să fie efectuate acte de executare; în perioada septembrie 2015 - mai 2018, inculpatul a retras din conturile de consemnare toată suma încasată de la debitor sau cea mai mare parte a acesteia, deşi cheltuielile au fost stabilite ilegal şi fără să fie efectuate acte de executare".

De asemenea, din analiza extraselor de cont rezultă că BEJ A., cu excepţia sumelor încasate în baza actelor de executare nelegal întocmite în dosarele de executare ce au făcut obiectul prezentei cauzei şi al dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova, soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 272/A din 16.11.2021 a instanţei supreme, a obţinut sume nesemnificative, care nu ar fi fost suficiente pentru achiziţionarea vreunui imobil (f. x şi f. x, d.up.). De altfel, nici membrii familiei inculpatului nu au obţinut venituri importante, aşa cum dovedesc relaţiile comunicate, prin adresa nr. x din. 17.11.2020, de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, cu atât mai mult cu cât fiul şi soţia inculpatului au fost angajaţi ai BEJ A. .

Prin urmare, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării, că suma de 70.000 euro folosită de martorul R. (nepotul inculpatului A.), la data de 03.07.2015, pentru a cumpăra un imobil în municipiul Târgu-Jiu şi care, de altfel, i-a fost predată de executorul judecătoresc, provine din activitatea infracţională desfăşurată de acesta în dosarul execuţional nr. x/2015 al BEJ A., reprezentând o parte din cei 855.791.88 RON (echivalentul a 199.000 euro la cursul monedei naţionale din ziua tranzacţiei) încasaţi cu titlu de cheltuieli de executare, fapte pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova.

De asemenea, susţinerile constante ale inculpatului A., conform cărora remiterea sumei de 70.000 euro către nepotul său R. s-a făcut cu titlu de împrumut pentru a-l ajuta să-şi cumpere o casă, nu pot fi primite, întrucât nu au un fundament real, în condiţiile în care proprietarul de fapt al imobilului situat în strada x nr. 63, municipiul Târgu-Jiu, în suprafaţă de 1411 mp teren arabil şi curţi construcţii, 168 mp casă de locuit şi 45 mp anexă, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, este chiar inculpatul care l-a achiziţionat la data de 03.07.2015 printr-o persoană interpusă, iar, ulterior, la data de 04.12.2019, a fost transferat către persoana interesată B. cu titlu de donaţie, acţiuni derulate în scopul disimulării originii ilicite a banilor folosiţi pentru achiziţie, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, în cele două faze ale procesului penal.

În acest sens, sunt relevante declaraţiile testimoniale ale martorilor V. şi U. (proprietara imobilului vândut inculpatului prin persoana interpusă, f. x, d.u.p.) care au arătat că executorul judecătoresc i-a contactat în legătură cu achiziţionarea imobilului, acesta, deplasându-se să îl vizioneze, a negociat şi preţul de achiziţie la 70.000 euro, iar, abia, în ziua încheierii tranzacţiei l-au cunoscut pe cumpărător, care nu a manifestat niciun interes cu privire la obiectul contractului perfectat, nepurtând nicio discuţie despre condiţiile şi preţul vânzării, pentru ca, în final, martorul R. să-i însoţească la bancă şi să-i depună martorei U., în contul deschis la G., suma de 70.000 euro, pe care o avea asupra sa, într-o plasă, motiv pentru care percepţia acestora a fost că adevăratul cumpărător este inculpatul A., pe care, de altfel, l-au văzut în curtea imobilului, când au mai trecut pe strada x.

Totodată, martorii X., Y., Z. şi AA., care locuiesc în vecinătatea imobilului înstrăinat de BB., au declarat că inculpatul A. şi soţia acestuia locuiesc la adresa din strada x nr. 63, menţionând că nu îl cunosc pe proprietarul de drept, martorul R., pe care nu l-au văzut să vină la imobil, aspect confirmat şi de martorul DD., angajat al Poştei Române, care s-a deplasat în strada x nr. 63 să-i înmâneze inculpatului citaţia pentru proces, întrucât ştia că acesta se mutase din strada x unde figurează cu domiciliu legal, având în vedere că îl cunoaşte de mai mulţi ani, fiind desemnat cu predarea corespondenţei în zona respectivă.

Faptul că inculpatul A. locuia la imobilul din strada x nr. 63, rezultă şi din împrejurarea că în cursul urmăririi penale a fost citat la această adresă, unde, de altfel, a fost identificat în vederea aducerii la îndeplinirea a mandatului de aducere emis pe numele său.

Importante sub aspectul dovedirii calităţii de proprietar de fapt al imobilului sunt şi declaraţiile cumpărătorului R. şi ale mamei sale, martora W. (sora inculpatului, f. x, d.u.p.) care au susţinut că banii pentru achiziţionarea imobilului au fost daţi de inculpatul A., fără, însă, să poată prezenta vreo explicaţie pertinentă privind motivul pentru care nu a fost încheiat un contract de împrumut, deşi au susţinut că suma de 70.000 euro a fost luată cu acest titlu, ba mai mult martorul a precizat că nici măcar nu a locuit în această casă.

Este greu de acceptat ca o persoană care nu are venituri şi nu are un loc de muncă stabil, aşa cum era martorul R. la momentul achiziţionării imobilului, să prezinte suficiente garanţi pentru a convinge, în lipsa oricărei solvabilităţi, împrumutătorul să-i acorde împrumutul, chiar şi în cazul în care acesta este membru de familie. De altfel, chiar lipsa veniturilor a fost prezentată de martor ca justificare pentru transferul proprietăţii, prin donaţie, la data de 04.12.2019, către persoana interpusă B..

Chiar dacă instanţa ar primi declaraţiile acestui martor şi ale inculpatului referitoare la titlul cu care a fost remisă suma de 70.000 euro, se constată că cei doi nu au prezentat nicio explicaţie care să justifice raţiunea pentru care R. i-a dat procură mătuşii sale (soţia inculpatului) pentru a dona imobilul către sora acesteia (persoana interpusă B.), când a realizat că nu-i poate înapoia executorului judecătoresc banii obţinuţi cu titlul de împrumut, pentru care nici nu stabiliseră termen de restituire, având în vedere că într-o logică firească, în lipsa lichidităţilor, cumpărătorul putea să-şi stingă obligaţia către creditor prin transferul proprietăţii imobilului, cu titlu gratuit, pe numele inculpatului A..

Este evident, că transferul proprietăţii imobilului către persoana interesată s-a realizat la data de 04.12.2019, ulterior înregistrării pe rolul parchetului, cu număr de dosar penal, a plângerii formulată de C. (29.05.2018), creditor în dosarul execuţional nr. x/2015 al BEJ A., împotriva executorului, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de bani folosite pentru achiziţie, în contextul în care banii proveneau din punerea în executare a încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare emise nelegal cu nesocotirea hotărârilor definitive pronunţate de instanţele civile şi a manifestării de voinţă a creditorului care formulase cerere de renunţare la executare, iar organele abilitate efectuau acte de urmărire penală in rem

De asemenea, martorul RR., soţul persoanei interesate, audiat fiind în ambele faze ale procesului penal, a declarat nu cunoaşte motivele care au condus la încheierea contractului de donaţie, arătând că nu a locuit niciodată în imobilul situat pe strada x nr. 63 şi nici nu i-a adus îmbunătăţiri, amintindu-şi însă că "a fost acolo o dată dau de două ori când am condus-o pe soţia mea".

La rândul său, persoana interesată B., încercând în faţa instanţei de apel să ofere o explicaţie logică pentru care sora sa i-a donat imobilul din strada x nr. 63, a prezentat mai multe versiuni, sens în care a arătat iniţial că nu ştie care ar fi motivul, ulterior, precizând că ar fi dorit să-i rămână fiicei sale care locuise în timpul studiilor liceale la mătuşa sa, pentru ca în final să afirme cu titlu de certitudine că aceasta a urmărit să-i doneze casa doar nepoatei sale nu şi fiul pe care îl mai are persoana interesată. Aceasta a mai susţinut în faţa instanţelor de judecată, că nu a locuit o perioadă mai lungă de şapte zile în imobil şi nici fiica sa nu domiciliază la această adresă, precizând, totodată, că uneori mai are grijă de casă soţia inculpatului, care rămâne peste noapte (declaraţiile din 05.04.2022 şi 30.04.2024). În acest context, se reţine că declaraţiile persoanei interesate, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, inclusiv susţinerile sale că nu locuieşte în imobil, nu sunt verosimile.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de apărare, că există suficiente probe care dovedesc că suma de 70.000 euro folosită de inculpatul A. pentru a achiziţiona, prin persoană interpusă, imobilul situat în strada x nr. 63, municipiul Târgu-Jiu, în suprafaţă de 1411 mp teren arabil şi curţi construcţii, 168 mp casă de locuit şi 45 mp anexă, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, provine din activitatea infracţională săvârşită în legătură cu dosarul executţional nr. x/2014 al BEJ A., pentru care a fost condamnat definitiv, prin decizia penală nr. 272/A din16.11.2021, de instanţa supremă, precum şi împrejurarea că proprietarul real al imobilului este chiar inculpatul, scopul încheierii celor două contracte, fiind acela al disimulării originii ilicite a banilor plătiţi ca preţ al vânzării.

Concluzionând, se reţine că inculpatul, în calitatea de subiectul activ al infracţiunii predicat nu s-a limitat la a dobândi şi a deţine bunuri ce au rezultat în mod firesc din activitatea infracţională desfăşurată, fapt care nu implică luarea unei noi rezoluţii infracţionale, ci prin acţiunile sale a schimbat şi, ulterior, a transferat o parte din produsul infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată şi continuată, care a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, motiv pentru care se impune tragerea sa la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale din 03.07.2015 şi 04.12.2019), care întruneşte toate elementele de tipicitate stabilite de norma de incriminare .

Nu poate fi vorba în cauză de infracţiunea de spălare a banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., aşa cum a acreditat apărarea, încercând, astfel, să obţină exonerarea de răspundere penală a inculpatului, prin pronunţarea unei soluţii de achitare pe motivul că fapta nu este tipică, întrucât în cazul acestei variante normative subiectul activ al infracţiunii nu este autorul infracţiunii din care provin bunurile ilicite ci o altă persoană. Or, acuzaţiile formulate, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, corespund elementelor de conţinut ale variantei normative incriminată la lit. a) nu la lit. c) din articolul menţionat.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului A. privind împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă calificată şi continuată, şi de spălare a banilor, în formă continuată, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (4) C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30.05.2022, "cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză şi termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin decizia nr. 297 din 26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, Curtea a declarat, prin decizia nr. 358 din 26.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 09.06.022, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reţinând că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297 din 26.04.2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraf 73).

Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 09.06.2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30.05.2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că "La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 67 din 25.10.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

Drept urmare, în intervalul temporal 25.06.2018 - 30.05.2022, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen., motiv pentru care dispoziţiile art. 155 C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă, în condiţiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă.

În acest context, examinarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale se face prin raportare la termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., care este de 8 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni, iar infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte, constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act."

Referitor la momentul săvârşirii celor două infracţiuni în raport cu care s-a solicitat constatarea intervenirii prescripţiei răspunderi penale se reţine, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată şi continuată, prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de executor judecătoresc, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 1/E/2015, a încălcat, în perioadele de 09.01.2015 - 14.04.2016 şi de 09.11.2017 - 01.02., dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea 188/2000, precum şi ale art. 625 alin. (1), art. 632 alin. (1) şi (2), art. 702 alin. (1), (2) şi (3), art. 719 alin. (5) şi art. 722 alin. (1) C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., parte civilă în prezenta cauză, obţinând, totodată, pentru sine foloase necuvenite în cuantum de 785.640 RON, respectiv, 692.640 RON, precum şi a infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prevăzută art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 03.07.2015, prin persoana interpusă R. (nepot de soră), a achiziţionat prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 03.07.2015, cu suma de 70.000 euro, care reprezentă produsul infracţiunii de abuz în serviciu comisă în cursul desfăşurării executării silite în dosarul nr. x/2014, o casă cu teren, situată în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor, pentru ca la data de 04.12.2019, imobilul să fie transferat cumnatei inculpatului, persoana interesată B., prin contractul de donaţie nr. x din 04.12.2019, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de bani folosite pentru achiziţia iniţială a imobilului.

Ca atare, Înalta Curte constată că inculpatul A. a săvârşit ultimul act material ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de abuz în serviciu, în formă calificată, la data de 01.02.2018, când a transferat în conturile personale suma de bani încasată în contul de consemnare al BEJ A. din contul părţii civile deschis la J., iar ultimul act material al infracţiunii continuate de spălare a banilor la data de 04.12.2019, când, prin persoana interpusă R., s-a transmis proprietatea imobilului din municipiul Târgu Jiu către persoana interesată B..

Drept urmare, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie general de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (2) lit. c) C. pen. s-ar împlini abia la data de 31.01.2026, în cazul infracţiunii continuate de abuz în serviciu, în formă calificată, în timp ce pentru infracţiunea de spălare a banilor, în formă continuată, s-ar împlini la data de 03.12.2027, motiv pentru care reţine, contrar celor susţinute de inculpatul A., că nu a intervenit pentru cele două infracţiuni prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că hotărârea primei instanţe nu a fost motivată nici pe latură penală nici pe latură civilă, Înalta Curte constată că ne aflăm în prezenţa unor aprecieri pur subiective, în condiţiile în care sunt prezentate succesiunea activităţilor infracţionale desfăşurate de executorul judecătoresc în exercitarea funcţiei, stabilind împrejurările faptice esenţiale ale cauzei, identificând dispoziţiile legislaţie primare încălcate de inculpat în întocmirea actelor de executare silită, analizând coroborat mijloacele de probă pe care şi-a întemeiat soluţia de condamnare, răspunzând la toate apărările importante făcute în cauză.

Prin urmare, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului, fiind reţinute şi argumentele care au condus la înlăturarea cererilor şi apărărilor formulate de către inculpat, instanţa conformându-se exigenţelor prevăzute de art. 393 C. proc. pen.. Chiar dacă considerentele sentinţei penale atacate reiau anumite pasaje din rechizitoriu, se observă că dreptul la un proces echitabil al inculpatului nu a fost încălcat, în condiţiile în care judecătorul fondului a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, făcând aprecieri asupra acestora, respectând, astfel, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg.

Înalta Curte apreciază însă că apelul inculpatului A. este fondat sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat, chiar dacă instanţa de fond a dat o justă eficienţă criteriilor de individualizare a pedepsei, în sensul în care deşi a reţinut în sarcina acestuia faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare şi este integrat social, cuantumul pedepsei cu închisoarea aplicat pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de serviciu a fost orientat spre limita medie prevăzută de norma de incriminare, dând o pondere mai mare circumstanţelor reale de săvârşire a faptelor şi gravităţii acestora, determinată inclusiv de calitatea folosită de inculpatul în desfăşurarea activităţii infracţionale.

Cu toate acestea, se constată că derularea procedurii judiciare pe o durată de 8 ani de la momentul sesizării organelor de urmărire penală prin plângerea formulată de C. a condus la depăşirea termenului rezonabil în care trebuie soluţionată o cauză penală, drept conferit persoanelor puse sub acuzare atât de legislaţia naţională cât şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care alături de alte garanţii prevăzute de legislaţia internă şi convenţională are rolul de a asigura caracterul echitabil al procesului penal.

Aşadar, trecerea unui interval de 9 ani de la comiterea a două dintre cele trei infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată a inculpatului A. este de natură a diminua din rezonanţa negativă a activităţii ilicite desfăşurată de acesta, precum şi din periculozitatea sa, motiv pentru care se impune reducerea pedepselor cu închisoarea de 5 ani, respectiv, 4 ani, aplicate de pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, la 2 ani şi 8 luni.

Referitor la apelul Parchetului, se reţine că motivele de apel formulate în scris, prin adresa nr. x/2023 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, au fost modificate de secţia Judiciară a structurii centrale din cadrul aceleiaşi direcţii, prin adresa nr. x/2023 din 31.10.2023. Drept urmare, având în vedere că motivele de apel iniţiale nu au mai fost susţinute de Parchet, motiv pentru care nu au fost dezbătute în contradictoriu, în şedinţă publică, Înalta Curte urmează să examineze calea de atac prin prisma motivelor apel, astfel cu au fost modificate.

În aceste condiţii, se constată că hotărârea primei instanţei a fost criticată pe motiv de netemeinicie, sub aspectul modului de rezolvare a laturii civile, întrucât judecătorul fondului nu a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra imobilului situat în strada x nr. 63, municipiul Târgu-Jiu, în suprafaţă de 1411 mp teren arabil şi curţi construcţii, 168 mp casă de locuit şi 45 mp anexă, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, în vederea asigurării reparării pagubei produse prin infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., procurorul poate face apel în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă a cauzei, întrucât, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

În ceea ce priveşte posibilitatea procurorului de a exercita apel pe latura civilă, trebuie avut în vedere principiul disponibilităţii care guvernează procesual civil, potrivit căruia latura civilă a unei cauze penale, care vizează repararea prejudiciului produs persoanei vătămate, constituită parte civilă, este o chestiune de drept privat cu privire la care partea poate acţiona dacă se simte lezată prin soluţia pronunţată de prima instanţă, ba mai mult aceasta poate chiar să renunţe la despăgubirile ce i-au fost acordate.

Ca atare, parchetul poate promova apel pe latura civilă a cauzei penale, în exercitarea rolului său constituţional de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi apărător al ordini de drept şi a drepturilor cetăţenilor numai cu privire la aspectele de nelegalitate pe care le conţine soluţia pronunţată de judecătorul fondului în rezolvarea acţiunii civile.

O interpretare contrară, ar echivala cu o recunoaştere a dreptului procurorului de a exercita acţiunea civilă din oficiu, în numele părţi, inclusiv de a promova apel pe aspecte de netemeiniciei care vizează soluţionarea laturii civile, în condiţiile în care partea civilă nu a formulat cale ordinară de atac.

Astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., este dublu condiţionată atât de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil cât şi de principiul constituţional care îndrituieşte procurorul să apere respectarea legii.

În speţă, se constată că parţii civile Societatea CEO S.A. i-a fost admisă doar în parte acţiunea civilă formulată, fiind obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei 1.478.280 de RON, precum şi a sumei 7.045,05 RON, ce reprezintă dobânda legală moratorie de la 04.11.2020 până la data de 31.12.2020 şi la plata dobânzii legale moratorii aferentă celorlalte zile, până la data ridicării efective a popririlor, cu consecinţa menţinerii măsurii sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa nr. 183/P/2018 din data din 19.03.2021, "constând în indisponibilizarea bunurilor imobile ale inculpatului A., respectiv un teren intravilan în suprafaţă de 2313 mp, plus construcţii, situat în comuna Stăneşti, judeţul Gorj, identificat cu nr. cadastral x 84, carte funciară nr. x, precum şi a tuturor celorlalte bunuri mobile (inclusiv sume de bani) sau imobile, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumelor de: 1.478.280 RON, paguba infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 7.045,05 RON (pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020) la care se adaugă şi dobânda legală calculată pentru suma de 4.939.001,16 RON aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor din dosarul de executare, paguba infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., la care se adaugă sumele ce vor fi stabilite ca şi obligaţii accesorii şi cheltuieli judiciare".

Totodată, s-a menţinut măsura asiguratorie a popririi dispusă prin aceeaşi ordonanţă, "cu privire la sumele de bani, prezente şi viitoare, datorate de orice persoană cu orice titlu, din conturile deţinute la instituţiile bancare de inculpatul A., până la concurenţa sumelor de: 1.478.280 RON, pagubă a infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 7.045,05 RON (pentru perioada 04.11.2020 - 31.12.2020) la care se adaugă şi dobânda legală calculată pentru suma de 4.939.001,16 RON aferentă celorlalte zile până la ridicarea efectivă a popririlor din dosarul de executare, paguba infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., la care se adaugă sumele ce vor fi stabilite ca şi obligaţii accesorii şi cheltuieli judiciare", fiind ridicată măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale instituită asupra bunurilor imobile ale numitei B., reţinute ca fiind în fapt ale inculpatului A., respectiv teren în suprafaţă de 1411 mp (teren arabil şi curţi construcţii), casă de locuit în suprafaţă de 168 mp şi anexă cu suprafaţa de 45 mp, identificate cu nr. cadastral x, înscrise în cartea funciară nr. x, situate în municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj.

Astfel, se observă că, deşi acţiunea civilă a fost admisă doar în parte, iar pentru asigurarea reparării prejudiciului judecătorul fondului nu dispus luarea măsurii asigurătorie a sechestrului a asupra imobilului situat în strada x nr. 63, municipiul Târgu-Jiu, în suprafaţă de 1411 mp teren arabil şi curţi construcţii, 168 mp casă de locuit şi 45 mp anexă, identificat cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x, partea civilă nu a înţeles să formuleze apel, astfel că prin promovarea căii de atac pentru motivele anterior menţionate se înfrânge principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă şi atunci când este alăturată acţiunii penale în procesul penal, motiv pentru care urmează să fie respins apelul parchetului.

În consecinţă, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează să admită apelul inculpatului A., cu consecinţa desfiinţării, în parte, a sentinţei penale nr. 47 din data de 10.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 13.03.2023 a aceleiaşi instanţe şi, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

- 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţii, secţia penală.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Va menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Va reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

Va menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 40 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 8 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 6 ani şi 6 luni închisoare şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., va menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (4) C. pen. raportat la art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., va menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., va deduce durata reţineri de la data de 09.02.2021 la 10.02.2021 şi perioada deja executată de la data de 16.11.2021 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei, respingând apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.

Văzând şi dispoziţiile 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 47 din 10.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 13.03.2023 a aceleiaşi instanţe.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

- 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 175 din 22.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 272/A din 16.11.2021 a Înaltei Curţii, secţia penală.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 40 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare, 2 ani şi 8 luni ani închisoare, 3 ani închisoare şi 6 ani şi 6 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani, 9 luni şi 10 de zile închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 9 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., menţine pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (4) C. pen. raportat la art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., menţine pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., deduce durata reţinerii de la data de 09.02.2021 la 10.02.2021 şi perioada deja executată de la data de 16.11.2021 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei.

Respinge apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Onorariului parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru inculpatul A., în cuantum de 261 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana interesată B., în cuantum de 565 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 iulie 2025.