Cassation appeal over illegal deprivation of liberty dismissed as inadmissible: evidentiary re-evaluation barred under limited review scope

Şedinţa publică din data de 24 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2452 din 04 decembrie 2023 a Judecătoriei Giurgiu, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.. coroborat cu art. 158 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată B..

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. raportat la art. 205 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2204 din 23.09.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 96 alin. (5) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 4 ani închisoare la cea de 3 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 2204 din 23.09.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante, din care se va scădea perioada deja executată de la 24.02.2022 până la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la alin. (3) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea din 17.08.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi menţinută ulterior.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat la domiciliu şi arestat preventiv, de la 23.02.2020 la 10.04.2020, conform sentinţei penale nr. 2204 din 23.09.2020 pronunţată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., cu referire la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din data de 14.11.2022, orele 1533 şi până la data de 15.11.2022, orele 1533, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 15.11.2022 până la 21.08.2023.

În temeiul art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.., cu referire la art. 22 C. proc. pen.., s-a luat act că partea civilă B. a renunţat la pretenţiile civile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2452 din 04.12.2023 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului A., perioada în care a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la 23.02.2020 la 10.04.2020, conform sentinţei penale nr. 2204 din 23.09.2020 a Judecătoriei Giurgiu, pronunţată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 173/A din 24.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv, perioada reţinerii din 14.11.2022, ora 1533 şi până la 15.11.2022, ora 1533, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 15.11.2022, până la 21.08.2023.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la 12 decembrie 2024 .

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că motivele de nelegalitate aduse deciziei atacate, din perspectiva cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., vizează lipsa conformităţii hotărârii cu dreptul procesual penal, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil.

S-a arătat că, din examinarea scopului recursului în casaţie, astfel cum este configurat de dispoziţiile art. 433 C. proc. pen.., rezultă că asigurarea conformităţii hotărârii atacate vizează regulile de drept aplicabile, indiferent de natura acestora, norme de drept material sau de drept procesual. Din ultima categorie, în cauza de faţă interesează cele care se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componentele privitoare la dreptul la apărare, care presupune şi informarea conformă şi completă a persoanei cu privire la acuzaţia care îi este imputată în procesul penal desfăşurat împotriva sa.

Făcând referire la cadrul normativ european şi intern, recurentul a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 6 paragraful 1 teza I din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 47 alin. (2) teza I din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 8 C. proc. pen.

S-a învederat că deşi dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, încălcarea acestuia nu este prevăzută expres printre cazurile de recurs în casaţie reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Aceasta nu înseamnă ignorarea acestui drept de către legiuitorul român prin configurarea instituţiei juridice a recursului în casaţie, întrucât controlul legalităţii deciziei instanţei de apel se realizează şi din perspectivă procedurală, situaţie în care echitabilitatea procesului poate fi verificată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a solicitat să fie avută în vedere hotărârea pronunţată în Cauza Perlala contra Greciei, în care s-a reţinut că, în baza Constituţiei Greciei, Convenţia este parte integrantă a sistemului juridic grec şi se aplică cu prioritate asupra oricărei dispoziţii contrare a dreptului intern. S-a constatat că, deşi reclamantul (inculpat) invocase în recurs o încălcare a art. 6 din Convenţie, Curtea de Casaţie din Grecia a declarat acest motiv inadmisibil, întrucât nu a fost invocat în combinaţie cu unul dintre motivele de recurs prevăzute în mod limitativ de C. proc. pen. grec. C.E.D.O. a considerat că această interpretare este artificială, prea formalistă şi slăbeşte într-o măsură considerabilă drepturile justiţiabililor în faţa celei mai înalte instanţe naţionale, împiedicându-l pe reclamant să supună atenţiei Curţii de Casaţie analizarea procesului, relativ la pretinsa încălcare.

Deci, chiar şi în ipoteza în care nu s-ar accepta ideea că încălcarea dreptului la un proces echitabil este subsumată cazului de recurs în casaţie de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (ceea ce ar însemna negarea propriei jurisprudenţe de către instanţa supremă), s-a considerat că rezolvarea de mai sus a instanţei europene este aplicabilă şi în dreptul românesc, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Drept urmare, întrucât reglementările internaţionale au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern (contrarietate ce poate rezulta inclusiv din omisiuni legislative vizând drepturi fundamentale ale omului), acestea se aplică direct.

Cu referire la decizia penală atacată, s-a solicitat să se observe că soluţia de respingere a apelului este nelegală, instanţa nesocotind depoziţiile legale imperative ce intră în conţinutul dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.

Astfel, făcând referire la prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., art. 103 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.., recurentul inculpat a susţinut că o hotărâre de condamnare nu poate fi pronunţată decât în situaţia în care instanţa, într-o analiză judicioasă a întregului material probator administrat în cauză, constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

S-a solicitat să se observe că instanţa de apel a ignorat materialul probator administrat în cauză, cu referire la declaraţiile autentificate sub nr. x/17.10.2023 şi nr. y/28.10.2024 de către B.N.P. C., prin care persoana vătămată a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală şi a relatat, într-o manieră lipsită de echivoc, că nu a fost lipsită de libertate, instanţa contestând, astfel, fără niciun temei faptic ori juridic, forţa probantă a înscrisului autentic.

Recurentul a precizat că simpla împrejurare că persoana vătămată a primit o sumă de bani cu titlu de obligaţie de întreţinere nu este aptă a susţine concluziile instanţei de apel potrivit cărora "revenirea asupra poziţiei sale a fost determinată de primirea sumei de 15.000 euro de la inculpat".

A învederat recurentul că declaraţiile persoanei vătămate sunt confirmate de cele ale martorilor D., E. şi F., precum şi de înscrisurile constând în declaraţii în forma autentică, prin care numiţii G., H., I., J., K., L., M. şi N. au atestat că în perioada 28.10.2022-08.11.2022 persoana vătămată a fost văzută de către aceştia în diferite locuri, efectuând anumite activităţi, fără a-i fi îngrădită libertatea în vreun mod.

Totodată, s-a învederat că declaraţia martorei O. a fost înlăturată de instanţa de apel fără niciun argument de natură a pune la îndoială credibilitatea acesteia.

Prin urmare, recurentul a solicitat să se constate că soluţia de respingere a apelului a fost dispusă cu încălcarea gravă a drepturilor sale procesuale, cu referire la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că instanţa de apel, din întreg materialul probator administrat în cauză, a selectat doar acele probe care îl incriminau, a înlăturat în mod nelegal toate probele care îl dezincriminau şi a respins, în mod nejustificat, solicitarea sa privind audierea în calitate de martor a persoanelor care au dat declaraţiile în forma autentică. În mod evident, audierea persoanelor menţionate era esenţială pentru justa şi legala soluţionare a cauzei, acestea cunoscând faptul că nu a lipsit-o de libertate pe numita B..

Aşadar, recurentul a apreciat că soluţionarea cauzei de către instanţa de apel în aceleaşi coordonate cu cele avute în vedere de către instanţa de fond a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta privitoare la respectarea dreptului la apărare, din două perspective, respectiv, pe de o parte, a fost împiedicat să îşi exercite în mod efectiv dreptul la apărare, întrucât nu au fost audiaţi martorii esenţiali pentru aflarea adevărului în cauză şi dovedirea nevinovăţiei sale, cererea formulată în acest sens fiind respinsă de către instanţa iar, pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză a fost evaluat în mod părtinitor, instanţa de apel conferind forţă probantă exclusiv probelor care îl incriminau.

În concluzie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, să se dispună o soluţie de achitare pentru săvârşirea infracţiunii lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoanei vătămate B., însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 februarie 2025, iar prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 24 martie 2025.

Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că cererea de recurs în casaţie apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condiţiile de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.

Instanţa constată că decizia nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală (dosarul nr. x/2022), a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, fiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă şi este semnată de apărătorul ales al recurentului (avocat P.). Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privinţa cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., invocat de recurenţi, se observă că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin motivele formulate, în esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că soluţia de respingere a apelului a fost dispusă cu încălcarea gravă a drepturilor sale procesuale, cu referire la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că instanţa de apel, din întreg materialul probator administrat în cauză, a selectat doar acele probe care îl incriminau, a înlăturat în mod nelegal toate probele care îl dezincriminau şi a respins, în mod nejustificat, solicitarea sa privind audierea în calitate de martor a persoanelor care au dat declaraţiile în forma autentică. Conform susţinerilor recurentului, audierea persoanelor menţionate era esenţială pentru justa şi legala soluţionare a cauzei, acestea cunoscând faptul că nu a lipsit-o de libertate pe numita B..

Cu toate că recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., care este incident când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul A. contestă probatoriul administrat în cauză, pe baza căruia s-a întemeiat soluţia de condamnare, şi solicită, în realitate, o reinterpretare a acestuia.

Astfel cum rezultă din motivele depuse la dosar, recurentul inculpat solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea şi cenzurarea probelor (declaraţiile autentificate sub nr. x/17.10.2023 şi nr. y/28.10.2024 de către B.N.P. C., prin care persoana vătămată a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, declaraţiile martorilor D., E., F. şi O., precum şi înscrisurile constând în declaraţii în forma autentică, date de G., H., I., J., K., L., M. şi N.), cu consecinţa configurării unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită de instanţele inferioare şi intrată în puterea lucrului judecat.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casaţie nu pot fi invocate şi, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situaţia factuală deja stabilită de instanţa de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1387/A din 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2025.