Defendants' cassation appeal against attempted murder convictions held inadmissible; convictions and sentences remain final

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 214/F din data de 18.10.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., la pedepsele de:

a) - pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare;

b) - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a" (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice), lit. "b" (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiului autorităţii de stat), lit. "h" (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) şi lit. "n" (constând în interzicerea dreptului de a comunica cu victima C., cât şi în interzicerea dreptului de se apropia de această persoană la mai puţin de 10 metri) din C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, care se va calcula conform dispoziţiilor art. 68 din C. pen.

c) - şi la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. "a", lit. "b", lit. "h" şi lit. "n" C. pen. (cu acelaşi conţinut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. "a" C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a scăzut din pedepsele principale aplicate inculpaţilor: A. şi B. durata arestării preventive de la 4.08.2021 la 27.12.2021, inclusiv.

În baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) (raportat şi la pct. 1 din anexa la lege) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii A. şi B., în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ, în vederea obţinerii, introducerii şi stocării profilului lor genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.).

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoştinţa inculpaţilor A. şi B. că probele biologice care le vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului lor genetic.

În baza dispoziţiilor art. 19 şi art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382, şi art. 1385 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de persoana vătămată, constituită parte civilă C. şi, în consecinţă, a obligat pe inculpaţii A. şi B. să-i plătească acestuia, în solidar, suma de 6.000 euro (la cursul de referinţă leu-euro al B.N.R. din ziua plăţii; din care - potrivit art. 1383 C. civ. - primului inculpat îi revine sarcina reparaţiei pentru suma de 4.000 euro, iar celui de-al doilea pentru 2.000 euro).

În baza dispoziţiilor art. 19 şi art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1382 şi art. 1385 C. civ. cu referire la art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi la art. 3 din O.G. nr. 13/2011 a admis acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon şi, în consecinţă, a obligat pe inculpaţii A. şi B. să plătească către acesta, în solidar, cu titlu de despăgubiri civile suma de 6.498,30 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale spitaliceşti acordate persoanei vătămate, sumă la care s-a adăugat dobânda de referinţă stabilită de BNR de la data externării din spital (2.08.2021) şi până la data achitării integrale a acestuia (din care - potrivit art. 1383 C. civ. - primului inculpat îi revine sarcina reparaţiei pentru suma de 4332,2 RON, iar celui de-al doilea pentru diferenţa de 2.166,1 RON).

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, precum şi inculpaţii A. şi B..

Prin decizia nr. 1546/A din 09.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 214/18.10.2023, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen.., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi la plata sumei de 1000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în rejudecare, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 30 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind apelul Ministerului Public rămân în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., la data de 09 ianuarie 2025.

Recurenţii au solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivele de recurs în casaţie, aceştia au susţinut că, la momentul soluţiei de condamnare, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut şi au argumentat în mod eronat incidenţa participaţiei penale. Astfel, în ciuda probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti care exclude orice formă de coordonare între aşa-zişii coautori, instanţele de fond si de apel au argumentat incidenţa coautoratului raportându-se exclusiv la situaţia de fapt reţinută greşit de către procuror prin soluţia dată urmăririi penale.

Recurenţii au arătat că, aşa cum rezultă din amplul probatoriu administrat în cursul cercetării judecătoreşti, s-au deplasat succesiv către partea civilă, fără a se coordona în vreun fel, nici prin semne sau gesturi, nici prin comunicare verbală. Inculpatul A. a susţinut că a intervenit în conflict ulterior, abia atunci când inculpatul B. pierduse iniţiativa şi era lovit de către persoana vătămată cu concursul martorilor din anturajul său. Prin urmare, recurentul A. a susţinut că implicarea sa a fost ulterioară şi necesară din perspectiva apărării vărului său înconjurat de circa patru-cinci persoane şi indepedentă de voinţa acestuia. În acest sens, s-a învederat că toţi martorii au declarat că nu i-au auzit pe cei doi inculpaţi comunicând sau coordonându-se unul cu celălalt, excluzând astfel teza conjugării acţiunilor reţinută în considerentele soluţiei date apelului. În egală măsură, toţi martorii au confirmat faptul că cei doi inculpaţi au exercitat violenţe succesiv, nu concomitent.

Aşadar, au susţinut că argumentarea teoretică a participaţiei penale dată de instanţa de apel nu are aplicabilitate în cauză.

În acest sens, recurenţii au opinat că probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti au conturat o situaţie de fapt distinctă de cea reţinută de către procuror. Astfel, aceştia au susţinut că nu şi-au conjugat eforturile atacând simultan şi coordonat partea civilă, ci au acţionat succesiv, secundul independent de voinţa primului. B. a arătat că, iniţial, doar el a coborât din maşină şi a lovit cu pumnii pe partea civilă, pentru a o împiedica să folosească o armă pe care aceasta din urma intenţiona să o ia din maşina martorului D.. În apărarea părţii civile, au intervenit martorii care l-au ţinut sau l-au bruscat pe inculpat în partea din spate a vehiculului martorului D.. Imediat ulterior, a ajuns să fie lovit de partea civilă, provocându-i leziunile constatate de legişti. Doar în urma acestui moment a coborât din maşină şi a intervenit în conflict coinculpatul A., ocolind prin faţă maşina martorului D., fără a se coordona cu vărul său, coinculpatul B. (ipoteză confirmată de toţi martorii audiaţi în cauză). Aşadar, inculpatul A. a arătat că a adoptat rezoluţia de a interveni în conflict în apărarea vărului său, independent de voinţa acestuia şi fără ca acesta din urmă să îşi conjuge acţiunile violente cu cele ale salvatorului său.

Recurenţii au susţinut că această situaţie de fapt exclude coautoratul reţinut greşit în prezenta cauză de către instanţele de judecată şi impun admiterea recursului în casaţie.

Dintr-o altă perspectivă, recurenţii au solicitat admiterea recursului în casaţie în considerarea incidenţei cauzelor care justifică sau imprimă un caracter neimputabil acţiunilor lor, susţinând că incidenţa atacului (ca premisă a cauzelor justificative sau de neimputabilitate) nu poate fi exclusă.

Au criticat soluţia instanţei de apel care le-a înlăturat apărările vizând atacul iniţiat de partea civilă, raportând analiza doar la probele administrate în cursul urmăririi penale. În această ordine de idei, au criticat şi faptul că instanţa de apel a respins administrarea probelor din care să rezulte că partea civilă ameninţa cu moartea gesticulând cu un topor, iar tatăl său asigura interlocutorii că îi va dezmembra. Au considerat că incidenţa excesului neimputabil trebuia făcută pe baza reprezentării pe care o aveau în privinţa părţii civile, percepută drept o persoană violentă, provenind dintr-o familie numeroasă şi extrem de violentă, temută în comună.

Au reiterat că a existat un atac din partea părţii civile, recurenţii susţinând că au reacţionat pentru a se apăra, apărarea fiind una proporţională, limitată la lovituri de pumn, îndreptată împotriva unei violenţe iniţiale confirmate de probatoriu.

În consecinţă, recurentul B. a susţinut că a fost condamnat în mod greşit pentru săvârşirea unei fapte justificate de legitima apărare, fiind atacat de partea civilă, iar recurentul A. a susţinut că a acţionat în legitima apărare a vărului său.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi intimatelor părţi civile C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 21.02.2025, sub numărul x/2021.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii A. şi B. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalităţii, pe de o parte, şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă, la conţinutul cererii şi la cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de de recurenţii A. şi B. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casaţie decizia penală nr. 1546/A din 09.12.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termenul legal de 30 de zile, având în vedere că hotărârea pronunţată de instanţa de apel le-a fost comunicată celor doi inculpaţi la locul de deţinere - Penitenciarul Bucureşti Rahova la data de 18 decembrie 2024, iar recursul în casaţie a fost formulat la data de 09 ianuarie 2025.

Calea de atac a fost promovată de recurenţi în calitatea de inculpaţi în cauză, care au fost condamnaţi de prima instanţă, iar instanţa de apel le-a respins calea ordinară de atac.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurenţilor A. şi B., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurenţii au invocat cazul de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Conform cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Înalta Curte notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Examinând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a reţinut că, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.: fapta inculpatului B. care, la data de 27.07.2021, în jurul orei 21:45, în timp ce se afla în parcarea din faţa Grădiniţei nr. 1 Cernica, jud. Ilfov, pe fondul unui conflict spontan, a urmat-o pe persoana vătămată C. până lângă un autoturism, unde i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii, blocând-o între el, autoturismul respectiv şi portiera dreapta spate a acestuia, care era deschisă, timp în care inculpatul A. i-a aplicat persoanei vătămate multiple lovituri cu un briceag, în zona toracelui, a capului şi a abdomenului, provocându-i leziuni care au necesitat circa 25 de zile de îngrijiri medicale; fapta inculpatului A. care, la data de 27.07.2021, în jurul orei 21:45, în timp ce se afla în parcarea din faţa Grădiniţei nr. 1 Cernica, jud. Ilfov, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate C., în timp ce acesta din urmă era agresat fizic cu pumnii de inculpatul B. lângă un autoturism, fiind blocat între acesta, autoturismul respectiv şi portiera dreapta spate deschisă a acestuia, multiple lovituri cu un briceag, în zona toracelui, a capului şi a abdomenului, provocându-i leziuni care au necesitat circa 25 de zile de îngrijiri medicale, care nu i-au pus în primejdie viaţa.

În atare condiţii, se observă că, deşi pe calea recursului în casaţie cei doi recurenţi inculpaţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., esenţa motivelor acestora constă în contestarea situaţiei de fapt, reţinute cu caracter definitiv de instanţa de apel sub aspectul comiterii tentativei de omor, aceştia susţinând că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că l-au urmat pe C. până la autoturism, unde l-au blocat şi i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnul respectiv cu un briceag în zona toracelui, a capului şi a abdomenului, şi că argumentarea teoretică a participaţiei penale dată de instanţa de apel nu are aplicabilitate în cauză.

Faţă de conţinutul motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte precizează că, reaprecierea probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute prin decizia instanţei de apel, nu este permisă a fi realizată pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 433 C. proc. pen.., se limitează exclusiv şi în condiţiile prevăzute de lege, la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, evaluarea materialului probator fiind un atribut ce aparţine exclusiv primei instanţe de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

Similar, nu pot fi analizate în calea extraordinară a recursului în casaţie prin prisma cazului de casare invocat expres de recurenţi (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..), aspectele privind forma de participaţie penală sau incidenţa unor cauze justificative/cauze de neimputabilitate, deoarece reprezintă chestiuni de temeinicie a hotărârii recurate, iar nu de legalitate, care nu pot fi circumscrise niciunui alt caz de casare din cele prevăzute la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenţii au invocat, în mod formal, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. Or, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, fiind necesar ca argumentele prezentate de recurenţi să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1546/A din 09 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 1546/A din 09 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2025.