Prescription of terrorism facilitation charge under reformed Law 535/2004 and Constitutionally-compliant interruption rules

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra apelului formulat de intimatul - inculpat A., după admiterea cererii de revizuire formulată de către A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din data de 07 octombrie 2014, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2007 din 23.11.2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

-A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen.

-B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen.

-C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen.

În esenţă, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpaţii A., B. şi C., în perioada 23.06 - 30.06.2006, au planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a lui D. cunoscând faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români din Iraq.

De asemenea, s-a reţinut că faptele descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoaştea că este cercetată pentru fapte de terorism, prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 124/PI/2012 din data de 08.10.2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a hotărât următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

I. În baza art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) şi b) din C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 122/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/R/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de:

- 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) şi b) din C. pen., după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) şi b) din C. pen.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor A., B. şi C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în sinteză, că în privinţa inculpaţilor A., B. şi C., la dosarul cauzei nu sunt suficiente probe în baza cărora să se stabilească că inculpaţii menţionaţi au comis infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Referitor la solicitarea parchetului de a fi avute în vedere un volum cuprinzând 110 file, documente ce constituie informaţii clasificate strict secrete şi secrete ce pot fi consultate în condiţiile prevăzute de legislaţia informaţiilor clasificate, instanţa de fond a considerat că urmare a imposibilităţii analizei, în contradictoriu, a conţinutului acelui dosar, informaţiile ce ar putea rezulta nu vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Referitor la materialul probator constând în listingurile telefonice, adresele de la filele x acelaşi volum, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind analiza comunicaţiilor, proces-verbal privind semnificaţia codului: MEI, adrese şi corespondenţe cu firmele F. şi G., procese-verbale privind identificarea unor numere de telefon din Siria, date existente la ONRC privind S.C. H. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., judecătorul fondului a arătat următoarele:

În capitolul "definitivarea planului de plecare din România" sunt localizaţi cei patru inculpaţi doar pe baza acestor elemente tehnice (cartele telefonice, terminale telefonice, cod IMEI, etc. în condiţiile în care doar la sediul firmei H. au fost identificate un număr de 50 telefoane mobile .

S-a considerat că afirmaţia că inculpatul C. a fost utilizatorul terminalului telefonic, ce a fost folosit între 29 iunie şi 1 iulie 2006 în asociere cu cartela nr. x rămâne o simplă afirmaţie cu atât mai mult cu cât inculpatul a negat constant că ar fi folosit acel telefon şi, în lipsa convorbirilor înregistrate pe suport electronic, susţinerile parchetului rămân fără nici un temei.

Acelaşi raţionament l-a avut instanţa de fond şi în ceea ce priveşte legătura stabilită de către parchet dintre inculpatul B. şi alte telefoane mobile cu alte terminaţii din acelaşi lot de 50 telefoane mobile aflat la sediul S.C. H. S.R.L..

S-a arătat că modul de deplasare a inculpatului D. a fost stabilit de către parchet doar pe baza unor poziţii de terminale telefonice şi a legăturii dintre acestea, precum şi a utilizării lor de către inculpaţii din prezenta cauză.

S-a considerat de către judecătorul fondului că, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, verificate pe parcursul cercetării judecătoreşti, nu dovedesc, în mod cert şi indubitabil că cei de la capătul terminalelor invocate au fost inculpaţii.

S-a evidenţiat că rapoartele de expertiză tehnică dispuse în cauză conchid că nu se poate stabili cu certitudine utilizatorul, persoana fizică a terminalelor menţionate în baza datelor de trafic şi de locaţie, precum şi împrejurarea că nici raportul suplimentar de constatare tehnică ştiinţifică, nu conţine elemente edificatoare în cauză.

Instanţa de fond a considerat că aspectele relevate în rechizitoriu cu privire la deplasarea pe cale terestră: Bucureşti - Constanţa suferă fracţiuni logico - juridice grave, amestecându-se elemente de notorietate (de exemplu faptul că inculpatul D. a folosit autovehiculul x cu nr. x, înmatriculat pe firma "H.", societate comercială aparţinând familiei sale) cu elemente probatorii aparent, de netăgăduit.

S-a evidenţiat că traseul Bucureşti - Constanţa este stabilit doar pe baza localizării unor terminale telefonice, or, pe baza aspectelor anterior reţinute, această împrejurare nu dovedeşte, în mod cert şi indubitabil că cei de la capătul terminalelor invocate au fost inculpaţii şi nici faptul că în noaptea de 29/30 iunie 2006 D. a ajuns în Constanţa şi puţin înaintea orei 02:00 din data de 30 iunie 2006, inculpatul A. l-a urcat la bordul navei.

În opinia instanţei de fond sunt amestecate, în mod deliberat, elemente certe, cum ar fi surprinderea de către apabatele radar ale Poliţiei Rutiere a unui autoturism aparţinând unei firme a familiei inculpatului D., circulând la ora 16:19 pe raza localităţii Coşereni, judeţul Ialomiţa, din data de 29 iunie 2006, pe sensul de mers către Constanţa, cu ideea că acel autovehicul a fost condus de inculpatul B., fără ca la dosar să existe nici un indiciu pentru a verifica o astfel de afirmaţie.

Aceiaşi metodă este folosită pentru a acredita ideea că C. a folosit la data de 28.06.2006 un autovehicul pe ruta Bucureşti - Constanţa, fiind surprins de aparatele radar la orele 12:00, fără vreo dovadă că la volanul acelui autovehicul s-ar fi aflat inculpatul şi nu o altă persoană.

Referitor la materialul probator constând în răspunsurile inculpaţilor A., B. şi C. la interogator şi probele testimoniale administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:

S-a evidenţiat, în referire la mărturia numitului J., dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la 18.10.2007, în urma solicitării de comisie rogatorie formulată de autorităţile române, că, iniţial, mărturia confirmă în detaliu plecarea conspirată a lui D. din România la bordul navei K., în baza unui plan efectuat şi supravegheat de către inculpatul A. .

S-a reliefat că, în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul A. a depus la dosar o hotărâre judecătorească a tribunalului penal al primei instanţe - Tripoli nr. 6.897/2008 prin care martorul J. a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă, în considerentele căreia s-a reţinut că "din faptele şi probele prezentate s-a stabilit cu certitudine că acesta a procedat la inventarea de probe materiale împotriva reclamantului A." acestea fiind cele privitoare la scoaterea numitului D. de pe teritoriul României la bordul navei "L." (K.).

În aceste condiţii, instanţa de fond a înlăturat această probă testimonială.

Referitor la probele testimoniale prin care s-a urmărit dovedirea ajutorului dat de către inculpatul A. inculpatului D. prin transportarea celui din urmă la bordul navei "K." pe relaţia Alexandria - x, respectiv depoziţiile martorilor M., N. şi O., s-a reliefat că, din conţinutul lor, nu se poate reţine decât că în proporţie de 30 - 40% ar exista posibilitatea ca persoana ce a urcat la bordul navei "K." la 16 iulie 2006, în portul Alexandria, pe relaţia x, să fie inculpatul D..

S-a apreciat de instanţa de fond că, în aceste condiţii, depoziţiile acestor martori nu pot fi considerate ca fiind utile, pertinente şi concludente şi deci nu conduc la rezolvarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte depoziţiile martorilor cu identitate protejată "P." şi "Q." judecătorul fondului a considerat că acestea nu aduc niciun element care să rezolve sau să ajute la rezolvarea fondului pricinii întrucât nu se coroborează cu alte probe.

S-a evidenţiat că martorii R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. şi alţii au confirmat alibiurile inculpaţilor B. şi C., respectiv că se aflau în alte locaţii decât cele evidenţiate prin actul de sesizare al instanţei, depoziţii care se coroborează şi cu Raportul de expertiză criminalistică nr. 103/18.06.2012.

Referitor la situaţia inculpatului E., instanţa de fond a reliefat că, în mod indubitabil acesta a părăsit ilegal teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în cursul lunilor iunie - iulie 2006, aspect care este recunoscut de către inculpat, însă împrejurările în care a părăsit România, rămân neelucidate.

Împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din data de 08.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.

Prin decizia penală nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a decis următoarele:

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

I. În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

A făcut aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

II. În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

A făcut aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

III. În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

A făcut aplicarea art. 65 - art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 122 din data de 13.06.2007, pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului D. la pedeapsa închisorii de 20 ani pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 35 alin. (2) din Legea 535/2004 .

S-a evidenţiat că cercetările efectuate în cauză au dovedit existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina lui D. precum şi puternicele legături existente între el şi fraţii săi, inculpaţii C. şi B., sens în care se face trimitere la împrejurarea că inculpatul C. este cel care a fost trimis de D. în Irak pentru a încerca să rezolve problemele ivite acolo în legătură cu modul de derulare a planului răpirii jurnaliştilor români, încă înaintea declanşării cercetărilor în România iar sub aspect probator se indică scrisorile inculpatului D. transmise în perioada arestului preventiv inculpatului B..

S-a reliefat că, din cuprinsul corespondenţei menţionate a rezultat modul în care D. dirija în totalitate activitatea economică a familiei, deşi firmele erau aparent conduse de către B. şi C., precum şi modul în care le solicita celor doi fraţi ai săi să facă orice sacrificiu necesar şi să plătească orice sumă de bani pentru a-i obţine libertatea.

S-a concluzionat de instanţa de apel că relaţiile speciale existente între fraţii x sunt cele care au stat la baza planului conceput şi executat de D., B. şi C., cu sprijinul direct al inculpatului A., de scoatere din ţară a inculpatului D..

La data de 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a dispus punerea în libertate a inculpatului D., la cererea procurorului, precum şi înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi teritoriul naţional al Romaniei.

Instanţa de apel a reţinut că, pe acest fond, numitul D. şi inculpaţii B. şi C. au început să caute soluţii pentru a reuşi scoaterea din ţară a primului.

S-a stabilit de instanţa de apel că întreg probatoriul administrat a reliefat în mod indubitabil că plecarea din ţară a numitului D. s-a realizat pe cale maritimă, pe baza aportului infractional al inculpatului A. şi, deopotrivă, al inculpaţilor B. şi C., aport justificat de considerente de ordin material - în primul caz - şi de ordin familial - în cel de al doilea caz.

Referitor la inculpatul A., instanţa de apel a reţinut că acesta este cetăţean sirian, stabilit de mai mulţi ani pe raza municipiului Constanţa, fiind asociat şi administrator al S.C. AA. S.R.L. Constanţa şi S.C. BB. S.R.L. Constanţa, cu menţiunea că principalul obiect de activitate al acestor societăţi îl constituiau transportul naval, managementul navelor şi agenturarea navelor de transport maritim.

K., sub pavilion R.P.D. Coreea de Nord, a fost achiziţionată în anul 2000 de către S.C. AA. S.R.L. Constanţa, fiind transferată unor armatori străini, iar actualul proprietar "CC." din Delaware SUA are adresa de contact tot în Constanţa la sediul S.C. AA. S.R.L., managementul navei fiind asigurat de la 19.07.2001 la 14.10.2002 de către S.C. BB. S.R.L. Constanţa şi după 14.10.2002 de către S.C. AA. S.R.L. Constanţa. Agenturarea navei K. este asigurată de către S.C. BB. S.R.L. Constanţa .

S-a mai arătat că inculpatul A. era stabilit de foarte mulţi ani în România şi era foarte cunoscut în Portul Constanţa, având o sferă relaţională foarte bine organizată, dar şi faptul că se ştia că are posibilitatea, datorită raporturilor sale cu poliţia de frontieră, vama, poliţia sanitară, să introducă fără un control riguros orice persoană în port, să o urce pe un vas al său şi să o scoată din ţară, aspecte care ar rezulta din depoziţia martorului cu identitate protejată "P." care îl cunoaşte pe A., şi care cunoaşte şi persoane ce au beneficiat de activitatea infracţională a inculpatului.

S-a stabilit de instanţa de apel şi faptul că relaţiile de afaceri ale inculpatului A. cu membrii familiei x erau foarte strânse, fiind concretizate în parteneriate comerciale în baza cărora transporturile de cherestea pentru export ale familiei x erau realizate de firmele inculpatului A..

În acest context, relaţiile inculpatului A. erau foarte apropiate cu inculpatul C., care se ocupa în principal de activitatea de export a cherestelei derulată prin firma "DD." şi care, dată fiind această activitate, era cel mai bun cunoscător, dintre membrii familiei x, în ceea ce priveşte relaţiile comerciale în port, accesul în port, relaţiile şi legăturile existente în port.

S-a concluzionat de instanţa de apel că toate aceste legături şi ceea ce se cunoştea despre inculpatul A., l-au determinat pe inculpatul D. să îşi organizeze plecarea din România prin portul Constanţa cu o navă manageriată şi agenturată de primul inculpat şi că legătura permanentă cu inculpatul A., a fost asigurată de către C. care, beneficiind şi de necesitatea deplasărilor în port pentru supravegherea transportului de cherestea, a fost prezent în Constanţa în datele de 23, 24, 26, 27, 28 iunie 2006.

Instanţa de apel a stabilit că în planul conceput de inculpatul D. inculpatul A. a executat următoarele activităţi infracţionale: pregatirea şi asigurarea traseului pe care D. l-a parcurs din zona Constanta in interiorul portului; asigurarea din punct de vedere logistic a faptului că D. nu va fi identificat şi oprit de către autorităţile portuare şi ale poliţiei de frontieră; pătrunderea conspirată a lui D. pe K. fără ca membrii echipajului să-1 observe pe inculpat, asigurând în acest sens prezenţa la comanda navei a vărului său J., asigurarea în mod personal a securităţii transportului, atât în porturile şi apele teritoriale româneşti, cât şi în cele de tranzit, până la destinaţie.

Totodată, conform celor reţinute de instanţa de apel, în baza aceluiaşi plan, inculpaţii B. şi C. urmau să execute următoarele activităţi infracţionale: procurarea mijloacelor necesare plecării conspirate din Bucureşti cum ar fi telefoane mobile sau autovehicule cu care D. nu mai circulase niciodată; asigurarea deplasării până în municipiul Constanţa unde se realiza joncţiunea cu A., supravegherea, şi atunci când era necesar, anunţarea oricărui control inopinant efectuat de autorităţi la domiciliul său, pe toata durata acţiunilor premergătoare părăsirii ţării, construirea şi susţinerea unor alibiuri cât mai convingătoare prin determinare la declaraţii neconforme realităţii a altor persoane din comunitatea arabă sau alte medii pe care le frecventau, ascunderea, prin intoxicarea autorităţilor judiciare şi a opiniei publice, a faptului că D. a părăsit teritoriul ţării şi a datei la care a plecat acesta.

De asemenea, inculpaţii B. şi C. au avut şi sarcini cu caracter specific, adaptate preocupărilor obişnuite ale fiecăruia din ei. Astfel, inculpatul C. a fost cel care urma să-l însoţească pe inculpatul D. până la Constanţa şi să realizeze îmbarcarea sa pe vas iar inculpatul B. a fost cel care urma să asigure securitatea operaţiunii, motiv pentru care acesta, pe toată durata operaţiunii, a fost localizat în zona locuinţei.

S-a stabilit de instanţa de apel că, pentru asigurarea caracterului conspirativ al operaţiunii, în perioada 26 iunie - 1 iulie 2006, numitul D. a utilizat terminalul mobil cod IMEI x cu numărul de apel apartinand unei cartele preplatite din reteaua F. cu numărul x, ce a fost achiziţionat la data de 18.11.2005 de la F. România de către H. S.R.L., firmă aflată în administrarea fraţilor x, într-un lot de 50 de telefoane mobile .

Totodată, a evidenţiat instanţa de apel că inculpatul C. a fost utilizatorul terminalului telefonic, ce a fost folosit între 29 iunie şi 1 iulie 2006 în asociere cu cartela x, ce a fost achiziţionat de către S.C. H. S.R.L., firmă administrată de EE., la data de 18.11.2005 de la F. România S.A. într-un lot de 50 de telefoane mobile .

În perioada 01.06. - 30.07.2006 acelaşi terminal a fost utilizat şi cu cartela x, numărul de abonament al inculpatului B., număr de la care au fost apelate numere de telefon mobil din reţeaua « FF. » din Siria, numere aparţinând fraţilor inculpaţilor x.

În cursul lunii iulie 2006 alte cartele cu numere din reţeaua F. au fost folosite în acelaşi terminal cod IMEI x fiind apelate aceleaşi numere de telefon mobil din reţeaua « FF. » din Siria ca şi cele apelate de pe abonamentul inculpatului B..

Cartela cu numărul x a fost activată în terminalul cu codul IMEI x, de către B., după care a fost înmânată spre folosinţă cu terminalul cod IMEI x, lui C..

Terminalul cod IMEI x a fost utilizat în intervalul 29.06. - 01.07.2006, de către B., cu cartela x.

S-a reliefat că terminalul cu codul IMEI x a fost ridicat de la locuinţa martorului GG., şofer în cadrul firmelor administrate de EE., cu ocazia unei percheziţii domiciliare la data de 19.04.2007. Acest aparat a fost produs şi comercializat de către fabricantul HH. pentru Emiratele Arabe Unite .

Cartela cu numărul x a mai fost folosită în perioada 11.07 - 12.07.2006 şi în terminalul cod IMEI x ce a fost achiziţionat de către S.C. H. S.R.L., firmă administrată de EE., la data de 18.11.2005 de la F. România S.A. într-un lot de 50 de telefoane mobile.

Terminalul având cod IMEI x a mai fost folosit, înainte de plecarea sa definitivă din România, de către II. x, acesta apelându-şi diverse rude şi cunoscuţi din România şi Siria în perioada 19 iulie 2006 - 22 iulie 2006.

II. x a fost angajat la firmele familiei x, loc din care a şi luat terminalul telefonic.

S-a stabilit de instanţa de apel că, în perioada 24.06. - 30.06.2006, inculpatul A. a utilizat terminalul telefonic cod IMEI x cu cartela x, acesta fiind şi posesorul abonamentului x.

S-a evidenţiat că, în intervalul de timp menţionat, de pe cartela x, a fost apelat numărul de telefon x aparţinând nepoatei martorei JJ., concubina lui A., număr ce este apelat frecvent şi de abonamentul inculpatului x.

Cartela cu numărul x a fost utilizată în terminalul telefonic cod IMEI x, achiziţionat la data de 30.12.2004, de firma «Askila Shipping S.R.L. », administrată de inculpatul A., cu menţiunea că, majoritatea apelurilor efectuate de pe cartela x sunt realizate la intervale scurte de timp şi din aceleaşi locuri ca şi apelurile de pe abonamentul x, iar aceste locuri corespund programului inculpatului A., aşa cum a fost stabilit prin cercetări.

S-a reliefat de instanţa de apel că, din momentul activării cartelei cu numărul x, deplasarea inculpatului D. a fost stabilită tehnic pe traseul Voluntari-Slobozia-Tandarei-Stupina-Crucea, în data de 26 iunie 2006, în intervalul orar 14:43-18:24; pe raza municipiului Constanta şi în proximitate, în seara zilei de 26 şi în ziua de 27 iunie 2006, inclusiv în zona portului, stabilit tehnic între orele 21:28-23:10, respectiv în Mamaia şi KK.; în zona locuintei din Bucureşti a lui D., în data de 28 iunie 2006, între orele 18:32-19:29., cu menţiunea că, evidenţierea tehnică a modului de deplasare a lui D. a fost posibilă datorită apelurilor efectuate şi a mesajelor tip-SMS de la numărul de telefon x, prin vizualizarea poziţiei geografice a releelor de telefonie mobilă accesate la iniţierea de apeluri şi mesaje.

În acest context s-a putut stabili că, în zilele de 26, 27, 28 iunie 2006, de pe terminalul mobil evidenţiat s-a menţinut legătura cu inculpaţii B. şi C., utilizatori a unor cartele preplătite în terminalele mobile menţionate anterior, precum şi cu inculpatul A. localizat în Constanta, predominant în zona Portului, de asemenea utilizator al cartelei cu numărul x.

În intervalul de timp anterior datei de 28.06.2006, inculpatul C., singur sau inculpatul B., împreună cu numitul D., s-au deplasat la Constanţa, fiind programată plecarea din ţară cu K. însă acest lucru nu a fost posibil, deoarece plecarea navei, stabilită iniţial pentru 26 sau 27.06.2006, nu s-a mai realizat, întrucât transportul unei macarale destinată exportului nu a mai ajuns la destinaţie, fiindcă autocamionul ce o ducea spre Constanţa a fost implicat într-un accident rutier.

S-a evidenţiat de instanţa de apel că cercetările efectuate în faza de urmărire penală şi confirmate în cursul cercetării judecătoreşti au evidenţiat faptul că plecarea din Romania a inculpatului D. s-a realizat în trei etape, fiecare din ele cu specific propriu, în următoarea cronologie:

1. Deplasarea pe cale terestra:Bucureşti - Constanţa:

S-a stabilit de instanţa de apel că deplasarea finală în vederea plecării din ţară a inculpatului D. s-a realizat în cursul zilei de 29.06.2006.

S-a evidenţiat că în data de 29.06.2006, inculpatul B. cu autovehiculul, porneşte în direcţia Constanţa, din Bucureşti, pe traseul Bucureşti - Urziceni, având drept rol verificarea şi asigurarea traseului în vederea deplasării în siguranţă a lui D., autovehiculul fiind surprins de aparatele radar ale Poliţiei Rutiere la data de 29.06.2006 ora 16:19 circulând pe raza localităţii Coşereni, jud. Ialomiţa pe sensul de mers către Constanţa, reţinându-se şi faptul că inculpatul B., folosind cartela x, activată în 29.06.2006, a iniţiat apeluri pe traseul Bvd. Expoziţiei Bucureşti - ora 15:17 - Str. x, Urziceni - ora 17:04-17:05.

Referitor la acest autovehicul, instanţa de apel a arătat că a fost achiziţionat de către S.C. I. S.R.L., administrată de membrii familiei x, în cursul lunii iunie 2006 şi înmatriculată pe această societate la 27.06.2006, pentru a fi utilizată în cadrul operaţiunii de plecare din ţară a lui D. în contextul în care alte autovehicule ale familiei erau relativ cunoscute de organele de cercetare ce instrumentaseră cauze penale privind EE..

Totodată, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C. şi D., s-a stabilit de instanţa de apel că au plecat în deplasare pe acelaşi traseu Voluntari - Lilieci - Ion Roata - Slobozia, cu menţiunea că inculpatul C. a efectuat o convorbire de la numărul x din zona locuinţei din Bucureşti - str. x - ora 15:50, iar inculpatul D. a efectuat o convorbire de la numărul x din zona localităţii Voluntari - ora 16:09.

Deplasarea celor doi a fost efectuată cu autovehiculul x, având numărul x, înmatriculat pe firma "H.", fapt atestat ştiinţific de raportul de expertiză biocriminalistică nr. x din 28.09.2007 al IGPR - Institutul de Criminalistică, în concluziile căruia se arată că în interiorul autovehiculului, pe bancheta spate şi pe mânerul uşii dreapta spate, a fost identificat profilul genetic al numitului D..

S-a reliefat de instanţa de apel faptul că inculpaţii B., C. şi D. s-au întâlnit temporar în zona Urziceni - Slobozia, zonă din care inculpatul B. a revenit spre Bucureşti şi ceilalţi doi şi-au continuat deplasarea spre Constanţa.

S-a evidenţiat că inculpatul D. a fost semnalat tehnic, pentru ultima oară pe teritoriul României, la ora 18:08, în zona localităţii Slobozia în momentul în care a iniţiat un mesaj tip sms către numărul de telefon x, utilizat de LL., concubina sa.

S-a reţinut, în baza semnalărilor tehnice, că în seara de 29 iunie 2006 la ora 20:37 C. şi D. au ajuns în zona KK. a judeţului Constanţa, conform localizării apelurilor efectuate de pe cartela x.

Referitor la inculpatul A., care utiliza numărul x, s-a stabilit, tot în baza semnalărilor tehnice, că în noaptea de 29/30 iunie, începând cu orele 20:37 şi până la ora 00:05, nu a iniţiat apeluri telefonice fiind, însă, apelat de 7 ori de pe terminalul utilizat de inculpatul C..

S-a reliefat de instanţa de apel că la data de 30 iunie 2006, începând cu ora 00:09 şi până la ora 04:29, inculpaţii A. şi C. au mentinut legătura prin apeluri reciproce, inculpatul A. fiind localizat, cu o singură excepţie, în zona şi în incinta portului, inclusiv în celula corespunzătoare din punct de vedere geografic antenei instalate la "MM. incinta port, dana 54", care acoperă şi dana 46, loc de unde a plecat K..

S-a stabilit de instanţa de apel, în baza analizei comunicaţiilor privind locurile în care s-a aflat inculpatul A. şi a traficului de la şi către numerele de apel utilizate de inculpaţii D. şi C., că preluarea inculpatului D. s-a realizat în noaptea de 29/30 iunie 2006, în intervalul orar 00:12-02:37, de la un punct situat în afara portului, traseul către sau dinspre respectivul punct incluzând zona str. x, Aleea x, aceasta fiind zona locuinţei inculpatului A. din Constanţa.

S-a evidenţiat de instanţa de apel faptul că, la data de 30 iunie 2006, între orele 00:20-02:15, între numerele suspecte nu sunt stabilite comunicaţii, interval în care inculpaţii D., C. şi A. s-au aflat împreună dar şi faptul că, în aceiaşi noapte, terminalul utilizat de inculpatul C., este localizat, începând cu ora 02:17, în zona şi incinta portului.

Concluzia instanţei de apel are la bază faptul că de pe cartela cu nr. x s-au efectuat de către inculpatul C., în cursul nopţii de 29/30.06, mai multe apeluri din zona portului Constanţa către terminalul mobil cu numărul x, utilizator inculpatul B., localizat geografic în zona locuinţei acestuia din Bucureşti.

S-a stabilit de instanţa de apel că inculpatul A. l-a preluat pe inculpatul D., cu care s-a deplasat la vasul K. şi înainte cu puţin de ora 02:00 l-a urcat la bordul navei, fapt ce a fost posibil doar cu ştiinţa comandantului navei J., văr primar cu inculpatul A..

S-a reliefat că începând cu orele 02:00 şi până la orele 03:00 a fost efectuat controlul lucrătorilor Poliţiei de Frontieră, inculpatul D. reuşind să se sustragă de la acest control în contextul în care în privinţa inculpatului A. exista o anume experienţă în realizarea unor astfel de operaţiuni.

S-a avut în vedere de instanţa de apel declaraţia numitului J., dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la data de 18.10.2007, în urma solicitării de comisie rogatorie internaţională formulată de autorităţile române, declaraţie prin care acesta « confirmă plecarea conspirată a lui D. din România la bordul navei K. în baza unui plan executat şi supravegheat de către inculpatul A. », precum şi faptul că inculpatul D. a fost ascuns în interiorul navei în una din cabinele marinarilor ce lucrau la bord.

S-a mai arătat de instanţa de apel şi faptul că inculpatul A., de la numărul x, a discutat cu inculpatul C. la numărul x, la ora 04:29, iar inculpatul C. s-a deplasat din port în municipiul Constanţa, efectuând un apel din zona Bulevardului Mamaia către inculpatul B., utilizator al cartelei x, aflat în zona străzii Năvodari din Bucureşti.

Referitor la traseul inculpatului C., instanţa de apel a reţinut că, în dimineaţa de 30.06.2006, începând cu ora 10:33 şi până la 12:20, acesta, utilizând cartela x, este semnalat tehnic în zona KK. - Constanţa, de unde a plecat în direcţia Bucureşti, aspect probat de faptul că la ora 14:06, inculpatul C. a iniţiat de pe cartelă un nou apel din zona Dobroeşti, judetul Ilfov, după ce a parcurs aproximativ 200 km în timp de o oră şi 42 de minute, cu o medie orară de 117,6 km/ora.

S-a evidenţiat că, din acel moment, cartela telefonică cu nr. x a fost dezactivată de inculpatul C.. (n.n. aspectele legate de utilizarea telefoanelor mobile şi localizarea releelor rezultă din filele x şi din cuprinsul volumului conţinând informaţii clasificate).

2. Deplasarea pe cale maritimă: Constanţa (România) - Alexandria (Egipt):

S-a stabilit de instanţa de apel, în baza analizei şi interpretării comunicaţiilor telefonice purtate şi a verificărilor efectuate în zona portului Constanţa, că ieşirea din Romania a inculpatului D. s-a realizat în noaptea de 30.06/01.07.2006 orele 04:40.

S-a reţinut de instanţa de apel că, după părăsirea teritoriului României, conform graficului şi a jurnalului de bord, traseul navei K. a fost următorul: 30.06. ora 04:40, nava a părăsit portul Constanta; 01.07, nava se afla in proximitatea zonei de coasta a Turciei; 05.07, nava ajunge in portul Alexandria (Egipt), 16.07, nava pleacă din portul Alexandria (Egipt) către x (Siria); 18.07, nava ajunge in portul x (Siria).

În opinia instanţei de apel, prezenţa inculpatului D. pe K. este confirmată tehnic de faptul că în data de 01.07.2006 a iniţiat comunicaţii roaming, la orele 07:41 - 08,00, de la numărul x, către numărul x, utilizat de LL., concubina sa, stabilindu-se că semnalul comunicaţiei făcute a fost iniţiat dintr-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă la nord de Istanbul şi destinat comunicărilor de pe mare.

S-a avut în vedere şi faptul că, potrivit comunicării Direcţiei Generale de Siguranţa Ţărmului şi Exploatare Salvare Nave - Departamentul de Servicii pentru Traficul Naval în Strâmtori Turcia, K. a ancorat la intrarea în strâmtoarea Bosfor la data de 01.07.2006 ora 01:38 şi a început manevre de traversare la ora 17:49, astfel că la ora 07:41 - 08,00 inculpatul D. se afla în zona de acoperire a releului menţionat.

S-a reliefat că K. a ajuns în portul Alexandria, Egipt la data de 05.07.2006.

Referitor la inculpatul A., instanţa de apel a stabilit că a părăsit teritoriul României în data de 01.07.2006, în direcţia Beirut, Liban şi apoi s-a deplasat în Egipt unde a rămas în perioada 03.07 - 29.07.2006.

Totodată, referitor la acelaşi inculpat, instanţa de apel a arătat că, înainte de a părăsi România, inculpatul A. l-a apelat de la numărul său de abonament x pe inculpatul C., la numărul acestuia de abonament, şi a fost apelat la numărul său de abonament de la cartela x în seara de 30.06.2006 şi în ziua de 01.07. 2006, în timp ce se deplasa către aeroportul Henry Coandă, Otopeni. În incinta aeroportului, inculpatul A. a şi avut o scurtă întâlnire cu inculpaţii C. şi B..

3. Deplasarea pe cale maritimă: Alexandria (Egipt) - x (Siria)

Instanţa de apel a constatat că, la momentul ajungerii navei K. în portul Alexandria, Egipt, preluarea inculpatului D. a fost efectuată de persoane de încredere ale inculpatului A., evitându-se controlul autorităţilor de frontieră.

În acest sens, instanţa de apel a evidenţiat că la nivelul portului Alexandria, agentul maritim al navei a fost NN., firmă aflată sub controlul inculpatului A. şi reprezentată scriptic de către martorul OO. şi că, potrivit datelor obţinute prin intermediul comisiei rogatorii internaţionale, adresate autorităţilor judiciare egiptene, inculpatul A. este cel care controlează activitatea firmei « NN. ».

Totodată, aspectele reţinute au fost relatate de către martorul PP., avocat al agenţiei « NN. », şi sunt confirmate de depoziţia martorului QQ., fost bucătar pe K. dar şi de rapoarte oficiale şi procese-verbale ale inspectorilor de investigaţii din cadrul Direcţiei de Securitate - Administraţia Cercetărilor Penale, Alexandria, Egipt şi ale adjunctului - avocatului general al statului egiptean, mai mult, adresa de e-mail a agenţiei de transport NN. este x@x.com.

S-a stabilit de instanţa de apel că în momentul sosirii navei K. în portul Alexandria, în acest loc se aflau inculpatul A. şi numitul RR., unul din fraţii din Siria ai inculpatului D..

Referitor la numitul RR., instanţa de apel a reliefat că acesta este de cetăţenie rusă şi siriană, fiind şi posesorul a două paşapoarte, iar asemănarea fizică între acesta şi numitul D. este foarte mare, existenţa celor două paşapoarte permiţând inducerea în eroare cu uşurinţă a autorităţilor egiptene ce nu beneficiau la acel moment de un sistem informatizat de evidenţă a intrărilor-ieşirilor din ţară.

S-a arătat de instanţa de apel că, din momentul sosirii în portul egiptean, inculpatul D. şi-a atribuit identitatea de "RR." şi a utilizat paşaportul sirian al fratelui său nr. x sau permisul de intrare-ieşire din port al fratelui său pentru a părăsi portul Alexandria.

Aspectul reţinut de instanţa de apel este probat şi cu faptul că numitul RR. a părăsit Egiptul la data de 11.07.2006, folosindu-se pentru aceasta de paşaportul său emis de Republica Federativă Rusia, nr. x, pe care are aplicată data ieşirii 11.07.2006, la Cairo dar şi de împrejurarea că inculpatul A. a solicitat şi obţinut pentru datele de 06.07 - 08.07.2006 două permise de intrare în portul Alexandria pe numele său şi pe numele de RR..

S-a stabilit de instanţa de apel că, la data de 07.07.2006, inculpatul D., sub identitatea atribuită de "RR.", folosind paşaportul sirian nr. x, s-a cazat la hotelul SS. din Maamoura Beach, Alexandria, Egipt şi că, în zilele de 09.07. şi 10.07.2006 a comunicat de pe numere de telefon având prefixe telefonice de Siria sau Egipt cu numita LL. la nr. x, stabilind ca aceasta să se deplaseze în Egipt.

Instanţa de apel reliefează că unul din numerele de telefon egiptean - x - număr ce a făcut obiectul comisiei rogatorii internaţionale solicitată autorităţilor egiptene, este utilizat în mod obişnuit de către numitul TT., partener de afaceri al lui OO. şi A. în portul Alexandria, reprezentant al lui RR.. S-a arătat de instanţa de apel că numele lui TT. este menţionat şi în depoziţia din 18.10.2007 dată în faţa autorităţilor libaneze de către numitul J., căpitanul navei K., ca fiind unul din cei ce aveau cunoştinţă de prezenţa în Egipt a inculpatului D..

Referitor la numita LL. instanţa de apel a stabilit că a efectuat călătoria din Bucureşti la Atena cu zborul companiei "UU." OA 384 din data de 10.07.2006, iar de la Atena la Alexandria cu zborul companiei "UU." OA 327 din data de 11.07.2006 ora 01:10, cu menţiunea că, în timpul cât martora s-a aflat pe aeroportul din Atena a discutat cu cetăţenii egipteni VV. şi WW. cărora le-a relatat că merge în Egipt, la Alexandria, la soţul ei D..

În Alexandria, numita LL. a fost aşteptată de către inculpatul D. şi au locuit împreună la acelaşi hotel SS. din Maamoura Beach, Alexandria, Egipt, până la data de 15.07.2006, aspect probat şi de faptul că, în perioada 12.07 - 16.07.2006, imediat după venirea martorei LL., inculpatul D., ce acţiona sub identitatea de "RR.", a schimbat camera 229, în care locuia iniţial în hotel şi era în regim "single", cu camera 130 în regim "double", aspecte ce au fost reţinute de instanţa de apel în baza declaraţiei martorei XX..

Instanţa de apel a subliniat faptul că, în intervalul de timp cât au locuit împreună, prezenţa martorei nu a fost înregistrată în evidenţele hotelului, atât din cauza faptului că se efectuează înregistrarea celui care a făcut rezervarea, cât şi din cauza rigorilor impuse de religia musulmană, ce interzice cazarea în aceeaşi cameră de hotel a celor care nu sunt căsătoriţi.

Cu privire la revenirea martorei LL. în România, instanţa de apel a reţinut că s-a realizat în data de 15.07.2006, pe ruta Cairo - Atena - Otopeni, cu zboruri ale companiei "UU.", între orele 03:45 şi 09,25, biletele fiind rezervate la data de 13.07.2006 de către martorul OO. de la agenţia de turism « YY. » din Alexandria, Egipt.

S-a stabilit de instanţa de apel că, în data de 16.07.2006, K. a plecat din portul Alexandria, Egipt cu destinaţia x, Siria, cu menţiunea că, la data plecării, la bordul navei au mai urcat trei persoane care au fost incluse în echipaj şi o persoană cu numele de "RR.", care a primit acceptul de a călători la bordul navei, direct de la capitanul J..

S-a reliefat de instanţa de apel faptul că urcarea la bordul navei a inculpatului D. a fost intermediată de către acelaşi OO. din cadrul agenţiei « NN. », inculpatul folosind tot paşaportul nr. x ce are aplicată data de ieşire din Egipt 16.07.2006.

Instanţa de apel a subliniat că martorul M., mecanicul şef de pe K. şi martorii O. şi N., marinari pe aceeaşi navă, au confirmat prezenţa lui D. la bordul navei K. începând cu data de 16 iulie 2006, pe traseul Alexandria, Egipt - x, Siria, recunoscându-l şi din planşa fotografică ce le-a fost prezentată şi că numitul J. a confirmat, în declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la data de 18.10.2007 implicarea şi în părăsirea Egiptului de către inculpatul D. a inculpatului A., a fratelui RR. şi a martorului OO. din cadrul agenţiei « NN. ». (n.n. aspectele de mai sus rezultă din filele x filele x, dosar u.p.).

În ziua de 18.07.2006, K. a ajuns în portul Tartus, Siria, loc în care inculpatul D. şi numitul J. au coborât, iar la bordul navei a urcat un alt comandant.

Situaţia de fapt reliefată a fost stabilită de instanţa de apel în baza analizei coroborate a întregului material probator administrat în cauză.

S-a avut în vedere declaraţia martorului J., comandantul navei K. sub comanda căruia nava s-a deplasat din Constanţa în portul Alexandria, dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la data de 18.10.2007, în urma solicitării de comisie rogatorie formulată de autorităţile române.

Pentru a reţine această declaraţie instanţa de apel a înlăturat înscrisul extrajudiciar, reprezentat de sentinţa penală nr. 6897/2008 a Tribunalului I Tripoli, întrucât acesta nu a fost depus la dosarul cauzei în integralitatea lui fiind depus la dosar doar dispozitivul, în care se arată că "din faptele şi probele prezentate s-a stabilit cu certitudine că pârâtul a procedat la inventarea de probe materiale împotriva reclamantului (A.), dispozitiv în care nu se face nicio referire la probele care au fost inventate împotriva inculpatului A. şi nici la declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la 18.10.2007, în urma solicitării de comisie rogatorie formulată de autorităţile române.

S-a mai avut în vedere că în acea declaraţie se descrie amănunţit întreaga acţiune de pregătire a îmbarcării numitului D. pe nava K. şi de părăsire a teritoriului României şi furnizează date exacte în legătură cu locul, timpul şi persoanele implicate în părăsirea teritoriului României de către D., date care nu erau cunoscute autorităţilor judiciare române până la acel moment, respectiv date despre locul de pe navă în care a fost ascuns D. pe parcursul călătoriei Constanţa-Alexandria, respectiv cabina inginerului M., date despre evenimentele care s-au petrecut în portul Alexandria la momentul sosirii navei, respectiv că numitul D. a fost aşteptat la Alexandria de către inculpatul A., care sosise acolo cu avionul, modul în care agentul OO., de la NN., l-a ajutat pe D. să părăsească nava în portul Alexandria, acesta fiind preluat de către agent şi debarcat sub identitatea lui RR., care rămăsese pe navă, fiind preluat ulterior şi el, de acelaşi OO., care se întorsese după el dar şi date despre evenimentele petrecute în portul Alexandria la momentul plecării navei K., parcursul navei şi evenimentele din portul x.

S-a evidenţiat că declaraţia din data de 18.10.2014 dată de către J. trebuie analizată comparativ şi cu declaraţia dată de către acesta în faţa notarului public din Tripoli la data de 03.12.2007, în care acesta arată că " nu s-a consemnat nicio declaraţie olografă a subsemnatului nici în faţa Biroului de Combatere a Terorismului, nici în faţa altor autorităţi judiciare din Liban. Ceea ce s-a întâmplat în acel voiaj a fost faptul că în timpul escalei navei în portul Alexandria a urcat la bordul navei o persoană care dorea să inspecteze nava în vederea cumpărării ei, iar eu am aflat că era din familia ZZ., acesta având asupra sa aprobare pentru a intra în port eliberată de Securitatea Egipteană, precum şi aprobare pentru a urca la bordul navei, fiind însoţit de către A.. Aceştia au părăsit nava în Egipt, iar eu confirm că nu am dat nicio declaraţie scrisă de mâna mea, şi că toate aceste informaţii le-am comunicat verbal în faţa celor de la Biroul de Combatere a Terorismului."

După analiza celor două declaraţii, coroborate fiind şi cu celelalte probe existente la dosar, Înalta Curte a înlăturat declaraţia notarială dată la data de 03.12.2007 şi nu a ţinut cont de ea la soluţionarea cauzei şi aceasta întrucât ar fi evident că această scurtă declaraţie, care este în totală contradicţie cu cea notarială, este o declaraţie care nu corespunde adevărului şi a fost dată cu un singur scop, şi anume acela de a-l scăpa pe inculpatul A. de acuzaţiile care i se aduceau în România, aşa cum se şi menţionează la sfârşitul declaraţiei, când J. solicită ca " . . . . . . . . . .aceasta să fie consemnată oficial pentru a fi folosită acolo unde trebuinţa o va cere…".

Înalta Curte a apreciat că declaraţia din data de 18.10.2007 a martorului J. se coroborează cu întreg probatoriul administrat de către organele judiciare, din care se exemplifică declaraţia martorului cu identitate protejată "P.".

Acesta, atât în declaraţia de la urmărire penală, cât şi cea dată în faţa instanţei de fond la data de 05.03.2012, a făcut afirmaţii certe cu privire la implicarea inculpatului A. în trecerea ilegală a frontierei de către D. (cine cu cine a luat legătura, ce sumă de bani trebuia dată şi cui precum şi despre posibilitatea reală a inculpatului A. de a executa acest plan).

S-a reţinut că martorul, prin luna iunie 2006 se afla întâmplător cu AAA. şi a auzit o discuţie între acesta şi un bărbat pe care nu îl cunoştea şi care i-a spus lui AAA. că are o problemă şi trebuie să îl ajute să plece din ţară pe D. şi că ar putea rezolva cu numitul x, dar costă o anumită sumă de bani în euro, acel bărbat susţinând că poate colecta suma de bani necesară de la arabii care se ocupă cu comerţul de legume-fructe în Voluntari. Declaraţia martorului a fost apreciată ca relevantă şi din perspectiva faptului că ar cunoaşte împrejurarea că inculpatul x a mai organizat plecarea din ţară a încă două persoane. În referire la acest aspect s-a susţinut de martor că inculpatul x are legături cu oameni din Egipt, în portul Damietta, care preiau persoanele ascunse pe navă şi că cele două persoane au stat ascunse în hambarul navei lângă marfă şi, după control şi plecarea vasului din port au ieşit şi au stat în camerele echipajului, aspectul fiind cunoscut doar de căpitanul vasului, cu menţiunea că pe cei din echipaj nu îi interesează. .

S-a considerat că această declaraţie aduce informaţii preţioase în legătură cu implicarea inculpatului x în fuga din ţară a lui D., contra unei sume mari de bani, precum şi în legătură cu procedura care trebuia urmată.

Declaraţia martorului J. şi a martorului cu identitate protejată " P." se coroborează cu declaraţia martorului N., audiat de către instanţa de apel la data de 23 septembrie 2014, care, întrebat fiind în ce procent de probabilitate apreciază că a identificat acea persoană prezentă pe navă, pe ruta Alexandria - Tartus, ca fiind D., a menţionat un procent de 50 %, întrucât era ca mai toţi arabii, chel şi robust.

S-a avut în vedere şi depoziţia martorului O. care a susţinut că în urmă cu aproximativ 5 ani era îmbarcat pe K. cu destinaţia Egipt şi care efectua un transport de marfă şi că la întoarcerea în ţară i s-a cerut de organele judiciare să dea o declaraţie despre o persoană străină care a fost la bordul navei.

În acest context, martorul a susţinut că a recunoscut fizionomia acelei persoane fără să ştie cine este de fapt şi că a sesizat prezenţa sa în drumul din Egipt către Siria, martorul aflând de la organele judiciare că acea persoană este numitul D..

A mai arătat martorul că în drumul dinspre Egipt către Siria, în marşul navei, după plecarea din portul Alexandria, l-a văzut pe D. de mai multe ori în cabina şefului mecanic, în trecere, uşa fiind deschisă, pe punte şi la pupa navei, cu menţiunea că nu l-a observat pe navă în portul Alexandria.

A relatat martorul că l-a întrebat pe martorul N. cine este persoana din cabina şefului mecanic, iar acesta i-a spus că este un prieten al armatorului sau comandantului, fără să îşi mai aducă aminte cu exactitate.

Referitor la împrejurările plecării navei din portul Constanţa, martorul a susţinut că s-a întârziat puţin, fără a putea preciza motivul.

În ceea ce priveşte controlul navei la plecare, martorul a precizat că nu ştie dacă poliţia de frontieră şi vameşii au verificat nava inclusiv cala acesteia întrucât se afla în cabină.

Martorul a menţionat prezenţa inculpatului x pe navă înainte de plecarea acesteia, cu precizarea că nu l-a mai văzut până atunci pe inculpat pe navă dar aspectul poate fi privit şi din perspectiva faptului că a efectuat cu acea navă doar două voiaje.

S-a susţinut de martor că pe navă a fost încărcată o macara şi că inculpatul x s-a preocupat personal de amararea utilajului respectiv fără a cunoaşte motivul care l-a determinat pe acesta să presteze această activitate însă armatorul răspunde de marfa transportată. S-a subliniat de martor că inculpatul nu a fost preocupat şi de marfa din cala navei.

S-a arătat de martor că procentul ca acea persoană să fie numitul D. este de 50 - 60%.

S-a considerat de instanţa de apel că declaraţia acestui martor, coroborată cu celelalte probe testimoniale, precum declaraţiile martorilor J., LL., N. şi M., conduc la concluzia că persoana prezentă pe navă, pe ruta Alexandria - Tartus, era D..

S-a reliefat că prezenţa inculpatului A. pe navă, în portul Constanţa, în noaptea de 29-30 iunie 2006, atât anterior încărcării macaralei agabaritice pe puntea navei, cât şi ulterior, după venirea autorităţilor în domeniu pentru a efectua controlul, precum şi prezenţa acestuia la bordul navei şi la chei până când nava a plecat, este reliefat şi de alte declaraţii de martori, inclusiv a lui BBB., agentul navei.

Această martoră, împreună cu martorul O., confirmă prezenţa inculpatului A. până la finalizarea încărcării, precum şi faptul că acesta a fost prezent în momentul în care autorităţile au venit să efectueze controlul, tot martora BBB. declarând ulterior că acesta a condus autorităţile cu autoturismul propriu, după ce au finalizat verificările, iar nava a ridicat ancora şi a plecat în voiajul său spre Alexandria.

De asemenea, declaraţia martorului O., confirmă faptul că pe acea navă, în acea noapte, a fost efectuat un control superficial, din cauza faptului că vameşii nu puteau intra în cală, uşile acesteia fiind blocate cu mărfurile şi cu acea macara agabaritică, precum şi faptul că, pe lângă verificările pe care doi membrii ai echipei le-au făcut în partea inferioară a navei, comandantul echipei a verificat doar paşapoartele în careul navei, precum şi cabina căpitanului şi a şefului de echipaj, fără să efectueze control aşa cum prevăd regulamentele aplicabile în astfel de situaţii, în condiţiile în care nava se afla sub semnal de alertă, prin prisma faptului că la un voiaj anterior fuseseră identificate pe navă obiecte nedeclarate.

În sensul prezenţei numitului D. la bordul navei K. încă din portul Constanţa, instanţa de apel face trimitere la declaraţiile martorilor O.(dos. u.p., N. şi M. care au confirmat faptul că, în cele 6-7 ore în care nava a staţionat în Bosfor, la bordul acesteia nu a urcat nicio persoană, aspect coroborat cu faptul că în data de 01.07.2006, de la nr. de telefon x, între orele 07:41 - 08.00, a fost iniţiată o comunicare tip roaming către nr. x, utilizat de către LL., concubina lui D.. S-a evidenţiat, potrivit datelor obţinute de la operatorii de telefonie mobilă şi de la autorităţile turce, că semnalul comunicaţiei a fost iniţiat dintr-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă, la nord de Istambul, şi destinat comunicărilor pe mare, în a cărei zonă de acoperire se afla în acel moment nava K..

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că, aceeaşi martori confirmă împrejurarea că pe data de 16.07.2006, la bordul navei K. a fost adusă, de către J., o persoană cu semnalmentele inculpatului D., care le-a fost prezentată ca RR., un turist cu intenţii de afaceri în zonă, şi care, conform datelor obţinute de la de autorităţile egiptene, care au identificat-o ca "RR.", a părăsit Egiptul pe data de 16.07.2006, prin folosirea paşaportului sirian cu nr. x.

Instanţa de apel a apreciat că aceste date trebuie coroborate cu faptul că RR. a părăsit Egiptul pe data de 11.07.2006, folosindu-se de paşaportul emis de Republica Federativă Rusia cu nr. x, iar în perioada 07.07.2006 - 16.07.2006 acelaşi "RR.", prin folosirea paşaportului sirian x s-a cazat la CCC. din Mnamura Beach, Alexandria Egipt, iniţial în camera 229 regim single, iar după sosirea în Egipt, pe data de 11.07.2006, a concubinei lui D., LL., în camera 130 în regim double.

În aceeaşi logică trebuie privite şi declaraţiile martorilor VV. şi WW., cu care LL. s-a întâlnit pe aeroportul din Atena şi cărora le-a spus că merge la Alexandria, în Egipt, la soţul ei, D..

S-a concluzionat de instanţa de apel că fuga inculpatului D. din România a fost planificată în etape, respectiv etapa care a constat în organizarea deplasării de la Bucureşti la Constanţa şi îmbarcarea pe navă, şi, ulterior, etapa, care a constat în deplasarea inculpatului din Constanţa în Alexandria şi ulterior în Tartus.

Potrivit opiniei instanţei de apel, în prima etapă, un rol important, l-a avut inculpatul C., care prin prisma calităţii de administrator şi asociat al S.C. DD., pe care o administra şi care se ocupa cu transportul de material lemnos, avea dese legături şi drumuri la Constanţa, legăturile sale, în această calitate, împreună cu inculpatul A. fiind anterioare planului infracţional.

S-a reţinut că în perioada anterioară datei de 26.06.2006, ulterior intervenţiei chirurgicale la care a fost supus inculpatul D., ocazie cu care s-a constatat că starea sa de sănătate nu necesită imobilizare la pat, C. a făcut numeroase drumuri la Constanţa, a discutat cu inculpatul A. şi au stabilit modalitatea în care inculpatul D. urma să părăsească România.

S-a evidenţiat că, pentru toată perioada s-a reuşit identificarea telefoanelor pe care inculpaţii D., B. şi A. le-au folosit, pe de-o parte prin prisma identificării terminalelor telefonice folosite de cei trei inculpaţi, D., C. şi B., terminale telefonice care făceau parte dintr-un lot de 50 de terminale telefonice achiziţionate de o societate pe care inculpaţii o deţineau, respectiv S.C. H. S.R.L., în anul 2005, aspecte ce rezultă din datele furnizate de operatorii de telefonie mobilă, cât şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică

În perioada 20 iunie - 30 iunie 2006, s-a reuşit depistarea locaţiei pe care inculpaţii o aveau prin cartelele pre-pay care au fost identificate ca fiind utilizate în perioada respectivă, în acelaşi terminal, împreună cu numerele de telefon pe care inculpaţii le aveau activate cu abonamente, pe aceleaşi societăţi comerciale respectiv S.C. H. şi S.C. BB. în cazul inculpatului A..

Se relevă că numerele de telefon folosite de inculpaţi şi asocierile care s-au făcut cu numerele de telefon pe care aceştia le foloseau în mod frecvent sunt descrise la filele x ale rechizitoriului, cu date tehnice certificate şi confirmate de către rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică în ceea ce priveşte asocierile făcute de organele de urmărire penală cu privire la terminalele telefonice în care au fost folosite cartelele cu numerele de telefon respective.

S-a stabilit de instanţa de apel faptul că ulterior datei de 28 iunie 2006, după termenul de la Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul D. a plecat, s-a deplasat la domiciliul său din Bucureşti, iar de la această dată nu a mai fost văzut de nicio persoană, decât de unele persoane, fie martor cu identitate protejată, fie paznici care erau la locuinţele pe care familia inculpatului le deţinea în Bucureşti şi care au confirmat că, inclusiv pe data de 16 iulie 2006, au văzut o persoană cu conformaţie asemănătoare cu a inculpatului într-un autovehicul, pe care inculpatul, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, îl folosea în mod frecvent.

Au fost înlăturate declaraţiile inculpaţilor C. şi B., a soţiei acestuia, DDD., precum şi din celelalte probe administrate în cauză, că inculpatul D. s-ar fi deplasat la sfârşitul lunii iunie, respectiv în dimineaţa zilei de 29 iunie până pe 30 iunie, la vila sa din afara Bucureştiului şi aceasta în baza declaraţiei martorului EEE., care se ocupa de vila de la Snagov a inculpatului, de lângă FFF., care a susţinut că după data de 23 iunie 2006, a doua zi după ce a fost externat după intervenţia chirurgicală, inculpatul nu a mai trecut pe la vila sa de la Snagov, astfel încât nu l-a mai văzut pe D. în datele de 28, 29, 30 iunie şi nici în 1 iulie, declaraţie contrară susţinerilor inculpaţilor care au dat declaraţii în acest sens.

După data de 28 iunie, respectiv pe 29 iunie, inculpatul C. împreună cu inculpatul D. s-au deplasat la Constanţa cu un autovehicul, au ajuns în Constanţa şi s-au întâlnit cu A., iar în perioada efectuării controlului de către Poliţia de frontieră şi vamă a încărcăturii navei K. şi a documentelor necesare plecării în cursă a acesteia, între 12 şi 2,20 noaptea, inculpatul D. a fost introdus pe navă şi ascuns într-o locaţie care nu a putut fi identificată cu ocazia controlului efectuat de poliţia de frontieră.

S-a evidenţiat de instanţa de apel, în raport de declaraţiile date de cei trei membri ai echipei de control, precum şi din rapoartele acestora, modalitatea defectuoasă în care s-a efectuat controlul navei, generate pe de-o parte de modul în care au fost încărcate hambarele navei, astfel încât să nu poată fi controlate toate încăperile în care exista posibilitatea să fie ascunşi pasageri clandestini (despre care să nu ştie nimeni că s-au urcat pe navă), în cauză vorbind despre un pasager care a fost introdus pe navă, pe de-o parte cu ştiinţa armatorului A., iar pe de altă parte cu ştiinţa comandantului navei, în lipsa căruia probabil nicio persoană nu putea fi urcată la bord.

S-a reliefat faptul că, după punerea în libertate a inculpatului D., având în vedere şi natura infracţiunii pentru care era trimis în judecată, acesta a fost supus unei monitorizări permanente ale unor organe cu atribuţii în siguranţa naţională, motiv pentru care, pentru a facilita deplasările spre Constanţa a fost achiziţionat un autoturism de la martora GGG., audiată în cauză, autoturism care a fost înmatriculat pe S.C. I. S.R.L., autoturism care, ulterior, a fost folosit de către inculpatul B. pentru a fi antemergătorul autoturismului cu care inculpatul C. se deplasa la Constanţa, împreună cu inculpatul D..

S-a subliniat de instanţa de apel că, ulterior plecării din România a lui D., membrii familiei sau diverşi angajaţi, au continuat activitatea de conspirare a dispariţiei acestuia, relatând cercului de cunoscuţi că acesta s-ar afla la tratament sau declarând autorităţilor judiciare că l-au văzut şi în zilele următoare datei de 30.06. 2006.

În acest sens s-a arătat că afirmaţiile făcute de soţia sa, DDD., în sensul că l-ar fi condus la unităţi de sănătate publică în perioada următoare zilei de 01.07.2006, au fost contrazise de verificările efectuate de către organele de poliţie prin discuţii cu personalul medical sau prin verificarea registrelor spitalelor fiind infirmate în totalitate susţinerile acesteia.

În acelaşi scop au fost observate şi persoane cu o constituţie fizică asemănătoare lui D. în zona locuinţei din str. x (şos. Nordului), împrejurări de natură a produce confuzie în rândul organelor judiciare prin depoziţiile depuse de persoane ce nu făceau parte din familie sau cercul de apropiaţi.

Astfel, martorul HHH. a relatat că l-a observat pe D. în data de 11.07.2006 sau martorul cu identitate protejată " Q." a relatat că a observat o persoană cu aspect fizic asemănător în zona locuinţei acestuia, în ziua de 16.07.2006.

Totodată, numitul D. l-a trimis în Egipt pe fratele său RR., care a furnizat prin depoziţia sa dată în faţa procurorilor egipteni, în cadrul unei comisii rogatorii internaţionale solicitată de autorităţile judiciare române, varianta unei alte date de plecare şi varianta plecării pe calea aerului cu sprijinul direct al unor reprezentanţi ai autorităţilor române, ipoteză demontată în totalitate de probatoriul administrat.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., au fost administrate în cauză o serie de probe prin care s-a încercat să se acrediteze ideea că în data de 29 - 30 iunie 2006, acesta a fost prezent în Bucureşti, astfel încât nu se putea afla pe raza municipiului Constanţa însă martorii III., JJJ. şi KKK., audiaţi la data de 07.05.2012, confirmă faptul că la petrecere, de ziua colegului lor X., respectiv pe data de 29.06.2006 a participat numai inculpatul B., nu şi inculpatul C..

S-a reliefat de către instanţa de apel şi faptul că susţinerile inculpatului C. sunt infirmate nu numai de convorbirile telefonice, care nu pot fi contestate, pe care le-a purtat inculpatul de pe abonamentul său în ziua respectivă pe raza municipiului Constanţa, dar şi de faptul că alibiul oferit de către martora R., care a relatat că în ziua de 30 iunie 2006 s-a prezentat împreună cu inculpatul C. la LLL. pentru a semna o dispoziţie de plată şi un ordin de plată din conturile sale personale, este infirmat de datele oferite de bancă. Astfel, potrivit acestor date, în ziua menţionată nu există nicio dispoziţie de plată pe care inculpatul C. să o fi semnat, iar împuternicitul pe conturile personale şi pe conturile firmei era martora R., care avea împuternicire pentru a efectua plăţi cu privire la sumele de bani existente în conturile, atât personale ale inculpatului, cât şi ale societăţii pe care acesta o administra.

Referitor la declaraţiile martorilor MMM., NNN. şi OOO., care au făcut parte din echipa de control care a efectuat procedurile de verificare a navei K., la plecarea din portul Constanţa, şi care au declarat faptul că a fost efectuat un control amănunţit al navei, precum şi faptul că inculpatul A. nu a fost prezent acolo la momentul efectuării controlului, s-a constatat de instanţa de apel că aceste declaraţii conţin aspecte ce vin în contradicţie cu declaraţiile martorilor O. şi BBB., care au arătat că verificarea a fost una superficială, iar inculpatul A. a fost prezent pe toată durata efectuării acesteia.

Astfel, declaraţiile acestor martori confirmă prezenţa inculpatului A. până la finalizarea încărcării, precum şi faptul că acesta a fost prezent în momentul în care autorităţile au venit să efectueze controlul, martora BBB. declarând că acesta a condus autorităţile cu autoturismul propriu, după finalizarea verificărilor.

De asemenea, declaraţia martorului O. confirmă faptul că pe acea navă, în acea noapte, pe lângă verificările pe care doi membrii ai echipei le-au făcut în partea inferioară a navei, comandantul echipei a verificat doar paşapoartele în careul navei, precum şi cabina căpitanului şi a şefului de echipaj, fără să efectueze control aşa cum prevăd regulamentele aplicabile în astfel de situaţii, în condiţiile în care nava se afla sub semnal de alertă, prin prisma faptului că la un voiaj anterior fuseseră identificate pe navă obiecte nedeclarate.

Înalta Curte, ca instanţă de apel, a înlăturat declaraţiile martorilor MMM., NNN. şi OOO. apreciind că aceştia au avut un interes în sensul celor declarate, respectiv de a nu fi acuzaţi de comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, întrucât nu au respectat regulamentele aplicabile în astfel de situaţii.

De asemenea, s-a mai apreciat că martorii menţionaţi au avut interesul să ascundă prezenţa inculpatului A., pentru a nu ieşi la iveală "relaţiile de amiciţie" existente între ei şi acesta, ştiut fiind faptul că acest inculpat se bucura de o mare influenţa şi era foarte cunoscut în oraşul Constanţa, relaţii ce puteau fi uşor deduse din faptul că echipa de control a fost condusă la ieşirea din port cu maşina inculpatului A..

S-a înlăturat şi declaraţia martorului PPP., care a susţinut că l-a văzut ultima dată pe D. pe 4-5 iulie 2006, întrucât această declaraţie nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză.

S-a reliefat că listingurile telefonice, adresele de la filele x, volumul IV - dosar u.p., rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică privind analiza comunicaţiilor, adresele şi corespondenţa cu firmele F. şi G., procesele-verbale de identificare a unor numere de telefon din Siria, datele existente la ONRC privind firmele SC "H." S.R.L. şi SC "I." S.R.L., sunt mijloace de probă ştiinţifică prin care s-a stabilit cu exactitate traseul folosit de D. la părăsirea teritoriului României, cât şi traseul urmat până la destinaţia finală în Siria, mijloace care au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.

S-au avut în vedere şi expertiza bio-criminalistică dispusă în cauză, la acel autoturism x, expertiză în urma căreia, pe portiera din spate a autoturismului, a fost identificat profilul genetic al inculpatului D., profil genetic obţinut din compararea profilurilor genetice ale fiilor săi şi a soţiei sale, subliniindu-se că maşina nu a fost niciodată în proprietatea de drept a inculpatului D., în condiţiile în care acesta nu era acţionar sau administrator la societatea respectivă, astfel încât să fie proprietar de drept.

Din declaraţiile martorilor rezultă că niciodată respectivul autoturism x nu a fost folosit de către D., nici anterior încarcerării, având în vedere data la care a fost înmatriculat, nici ulterior, acesta folosind cele trei autoturisme menţionate, şi acea autoutilitară, pentru deplasările în afara Bucureştiului.

Din declaraţia martorului QQQ. reiese clar că nu a folosit niciodată acel autovehicul. Pe de altă parte, din declaraţia martorului GG., şoferul personal al inculpatului C., rezultă că aceasta era folosită exclusiv de inculpatul C., fiind maşina sa personală, şoferul fiind chiar certat în momentul în care şi-a permis să ia maşina să transporte pe altcineva fără acceptul său.

Alte probe pe care instanţa de apel le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei sunt scrisorile trimise de E. fraţilor săi, în care se arăta:

"Ştiu că voi faceţi tot ce este necesar, am cea mai mare încredere în acest lucru"; " vă rog să găsiţi un mod rapid de a mă scoate din această situaţie"; "suntem pregătiţi să sacrificăm orice"; " suntem pregătiţi cu tot ceea ce este necesar să renunţăm la orice pentru libertatea mea"; "sunt atent la tot ce faceţi"; " nu vreau să mă repet am mare încredere în voi"; "ştiu că în acest moment pregătiţi ceva"; "dumnezeu a hotărât să ieşim din necazul acesta şi a hotărât să ies de aici, deşi situaţia este foarte dificilă" . S-a reţinut din conţinutul acestor scrisori starea de disperare în care se afla E., încrederea pe care o avea în ajutorul pe care i-l vor oferi fraţii săi, precum şi legătura sufletească puternică care exista între el şi aceştia.

Având în vedere probele administrate în cauză şi considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel a constatat că inculpaţii A., C. şi B. au înlesnit trecerea frontierei unei persoane care a săvârşit un act terorist.

Conform art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare:"constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3)."

S-a evidenţiat, potrivit aspectelor reliefate, reţinute în baza materialului probator analizat că cei trei inculpaţi au asigurat întregul suport tehnic, logistic, financiar, material şi moral pentru înlesnirea trecerii frontierei de către numitul E., persoană care a comis actul terorist ce a constat în răpirea jurnaliştilor români în Irak.

Din situaţia de fapt, reţinută de către instanţa de apel, a rezultat că inculpatul C. a fost cel care l-a însoţit pe inculpatul E. până la Constanţa, iar inculpatul B. a fost cel care a asigurat securitatea operaţiunii, din perspectiva posibilelor controale ori verificări ce puteau fi efectuate de autorităţi la locuinţa inculpaţilor, în timpul în care E. se afla în Constanţa.

De asemenea, inculpatul A. a fost cel care l-a îmbarcat pe D. pe nava pe care o agentura şi care i-a oferit tot sprijinul necesar pentru ca acesta să părăsească ţara prin portul Constanţa, ulterior aşteptându-l la Alexandria, pentru a asigura succesul celei de-a doua etape a călătoriei, pe ruta Alexandria -Tartus.

Astfel, contrar a ceea ce a apreciat instanţa fondului în acest sens, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt întrunite exigenţele tragerii la răspundere penală a inculpaţilor, întrucât fapta există, a fost comisă de către inculpaţi cu vinovăţie, iar cauze justificative sau de neimputabilitate nu există.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, Înalta Curte a stabilit că inculpaţii au comis fapta cu intenţie directă, întrucât au prevăzut rezultatul faptei lor şi l-au urmărit, respectiv au prevăzut că înlesnesc trecerea frontierei unei persoane care a comis un act terorist şi au urmărit acest lucru.

Împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009, a formulat cerere de revizuire, revizuentul A..

În motivele scrise, revizuentul a arătat că, în fapt, la data de 2.11.2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre de condamnare a statului român în cauza x c. României (nr. 35366/2015), în care a avut calitatea de reclamant.

Având în vedere conţinutul hotărârii x c. României (nr. 35366/15), a solicitat a se constata că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 465 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 268/A din data de 20.12.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din data de 07 octombrie 2014, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009.

A desfiinţat, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la condamnatul-inculpat, A., şi a dispus rejudecarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012, din 8 octombrie 2012, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Analizând dispoziţiile legale relevante în materie, instanţa a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen.:

"Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".

Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 noiembrie 2021 în Cauza x Împotriva României (Cererea nr. 35366/15), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 457 din 6 mai 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie, referitor la imposibilitatea de a obţine audierea unui martor al acuzării, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere şi a hotărât că a fost încălcat art. 6 §1şi 3 lit. d) din Convenţie.

Pornind de la premisa constatării încălcării art. 6 §1şi 3 lit. d) din Convenţie prin hotărârea pronunţată de către CEDO în cauza x c. României, Înalta Curte a apreciat că încălcarea drepturilor constatate de către CEDO continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin rejudecarea cauzei în care a intervenit încălcarea dreptului constatat de către CEDO.

Înalta Curte a constatat că este de esenţa unui proces echitabil ca persoana acuzată să poată asista la audierea unui martor al acuzării, prin dreptul acestuia de a asista înţelegându-se explicit dreptul de a interoga martorul într-o procedură publică desfăşurată în faţa unui Tribunal independent constituit în condiţiile legii. Deopotrivă, fără a antama soluţia ce ar urma să fie adoptată în cauză, avut fiind în vedere principiul liberei aprecierii a probelor, Înalta Curte consideră că vătămarea dreptului acuzatului constatată de către CEDO subzistă şi nu va putea fi înlăturată decât prin rejudecarea în fond a cauzei.

Totodată, Înalta Curte a constatat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea revizuentului.

Deopotrivă, instanţa a mai constatat că cererea de revizuire a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 465 alin. (4) C. proc. pen.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel au fost audiaţi martorul cu identitate protejată "P." şi martorii O., J., prin intermediul videoconferinţei, N. şi M..

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Înalta Curte observă că instanţa de contencios european a reţinut o încălcare substanţială a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie, în condiţiile în care inculpatul A. a fost în imposibilitate de a obţine audierea unui martor al acuzării, nominalizat în hotărârea de condamnare pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind numitul J..

Se va reţine astfel de Înalta Curte că echitabilitatea procedurii şi stabilirea adevărului au fost afectate doar din această perspectivă, aspect important din perspectiva limitelor rejudecării cauzei.

Totodată, Înalta Curte arată că, în condiţiile în care instanţa de contencios european a constatat încălcarea exigenţelor de echitabilitate a procedurii doar cu ocazia judecării căii ordinare de atac a apelului, fiind deci localizată în timp încălcarea dreptului, rejudecarea cauzei se impune numai în ceea ce priveşte această cale de atac.

Reglementarea procedurii de revizuire în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omulu este impusă de necesitatea de a înlătura consecinţele încălcării prevederilor Convenţiei europene în procesele penale atunci când aceste consecinţe continuă să se producă şi după constatarea încălcării prin hotărâre CEDO definitivă.

Potrivit considerentelor deciziei pronunţate în apel, declaraţiile martorului J., în legătură cu audierea căruia s-a constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcarea dreptului la un proces echitabil, au fost valorificate numai în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului A..

Înalta Curte subliniază că dispoziţiile privind efectul extensiv al căii de atac sunt incidente numai în cazurile în care Curtea Europeană a constatat încălcarea unui drept substanţial al mai multor persoane iar numai una dintre acestea a formulat cerere de revizuire.

În acord cu aspectele reliefate, întrucât în cauză declaraţiile martorului J. au vizat doar situaţia de fapt care a stat la baza condamnării inculpatului A., Înalta Curte apreciază că nu se impune extinderea efectelor apelului şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.

Înalta Curte subliniază că declanşarea mecanismului revizuirii prevăzut de art. 465 C. proc. pen. şi rejudecarea cauzei asigură derularea unei proceduri penale concordante cu exigenţele convenţionale în materia drepturilor omului şi are ca scop înlăturarea încălcării constatate şi a consecinţelor care s-au produs, eventuale erori în stabilirea adevărului judiciar concretizate în pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Repunerea în discuţie a soluţiei date fondului cauzei este justificată obiectiv de preexistenţa unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi are semnificaţia că procesul se conformează tuturor standardelor de echitabilitate consacrate de Convenţie.

În aceste repere, constatându-se că încălcarea a vizat dreptul inculpatului A. de a adresa întrebări martorului J., martor considerat anterior de instanţa de apel ca principal şi esenţial în reţinerea doar a vinovăţiei acestuia, fără consecinţe cu privire la soluţiile de condamnare pronunţate pentru ceilalţi inculpaţi, dată fiind lipsa de interferenţă cu activitatea infracţională evidenţiată în raport de aceştia, Înalta Curte statuează că situaţia de fapt reţinută anterior de instanţa de apel pentru ceilalţi inculpaţi, în baza materialului probator evidenţiat şi analizat, a intrat în autoritate de lucru judecat şi nu poate fi modificată.

Totodată, în considerarea aceloraşi argumente, Înalta Curte stabileşte că poate fi repusă în discuţie numai situaţia de fapt evidenţiată de instanţa de apel şi care a fost stabilită şi în baza declaraţiei martorului J. .

Înalta Curte subliniază ca relevante în stabilirea activităţii infracţionale a inculpatului A.:

- intenţia manifestă a numitului D. de a părăsi teritoriul României după punerea sa în libertate de către Curtea de Apel Bucureşti cu ajutorul fraţilor săi numiţii C. şi B. aspect ce rezultă fără echivoc din scrisorile trimise de x fraţilor săi.

Din acelaşi înscris rezultă totodată şi faptul că numiţii C. şi B. efectuau demersuri pentru scoaterea din ţară a fratelui lor, numitul D..

Astfel, în scrisorile menţionate se consemnează "Ştiu că voi faceţi tot ce este necesar, am cea mai mare încredere în acest lucru"; " vă rog să găsiţi un mod rapid de a mă scoate din această situaţie"; "suntem pregătiţi să sacrificăm orice"; "suntem pregătiţi cu tot ceea ce este necesar să renunţăm la orice pentru libertatea mea"; "sunt atent la tot ce faceţi"; " nu vreau să mă repet am mare încredere în voi"; "ştiu că în acest moment pregătiţi ceva"; "dumnezeu a hotărât să ieşim din necazul acesta şi a hotărât să ies de aici, deşi situaţia este foarte dificilă" .

- relaţiile în care inculpatul A. se afla anterior lunii iunie 2006 cu numiţii D., C. şi B., ultimii doi fiind fraţii numitului D.;

- modalitatea în care inculpatul A. a interferat cu aceştia în perioada imediat premergătoare plecării numitului D. din România, respectiv în noaptea de 29/30 iunie 2006;

- împrejurarea că numitul D. s-a aflat la bordul navei K. în noaptea de 29/30 iunie 2006, dată la care nava menţionată a plecat spre portul Alexandria şi că urcarea la bord a numitului D. a fost realizată cu sprijinul inculpatului A..

Înalta Curte reliefează că inculpatul A. este cetăţean sirian, stabilit de mai mulţi ani pe raza municipiului Constanţa, fiind asociat şi administrator al S.C. AA. S.R.L. Constanţa şi S.C. BB. S.R.L. Constanţa, societăţi al căror obiect principal de activitate îl constituia transportul naval, managementul navelor şi agenturarea navelor de transport maritim.

Totodată, inculpatul A. se afla în relaţii de afaceri foarte strânse cu membrii familiei x, transporturile de cherestea pentru export ale familiei x fiind realizate de firmele inculpatului A.. Relaţii deosebit de apropiate existau între inculpat şi numitul C., care se ocupa în principal şi efectiv de activitatea de export a cherestelei derulată prin firma "DD.".

Referitor la K., materialul probator a relevat că a fost achiziţionată în anul 2000 de către S.C. AA. S.R.L. Constanţa, fiind transferată unor armatori străini, iar proprietarul navei de la momentul de interes, respectiv firma "CC." din Delaware SUA avea adresa de contact la sediul din Constanţa a S.C. AA. S.R.L., managementul navei fiind asigurat de la 19.07.2001 la 14.10.2002 de către S.C. BB. S.R.L. Constanţa şi după 14.10.2002 de către S.C. AA. S.R.L. Constanţa. Agenturarea navei K. era asigurată de către S.C. BB. S.R.L. Constanţa.

Înalta Curte va reţine astfel că K. era manageriată şi agenturată de inculpatul A., acesta fiind singura persoană care avea un drept de dispoziţie absolut asupra navei, a echipajului şi a încărcăturii şi că prezenţa sa, la orice oră, în perimetrul portului şi la navă era justificată de activitatea comercială pe care o desfăşura.

În luna iunie 2006 martorul J. era agentul naval al AA. în România. Acesta a intrat în România la bordul navei K. în luna aprilie 2006, în calitate de căpitan al acestei nave, calitate pe care a deţinut-o şi la momentul la care K. a plecat spre portul Alexandria în noaptea de 29/30.06.2006.

Martorul menţionat îl cunoştea pe inculpatul A., acesta fiind persoana care lucrează la birourile firmelor AA. S.R.L. în Constanţa şi BB. S.R.L. Constanţa, unde este director, martorul fiind rudă cu inculpatul.

Totodată, martorul confirmă că între inculpat şi numitul D. existau relaţii de serviciu întrucât EE. deţine firme în România care au relaţii cu firme de transport şi agenţi maritimi, firme printre care se află şi BB. S.R.L. Constanţa.

Relevant este faptul că, în aceiaşi perioadă, pe K. lucra în calitate de inginer secund şi numitul RRR., fratele inculpatului A..

Aspectele relevate de Înalta Curte sunt reţinute din declaraţia martorului J., dată prin comisie rogatorie, cu menţiunea că aceste împrejurări sunt relatate în acea parte a declaraţiei în care a susţinut că nu cunoaşte şi nu are nici o legătură cu plecarea numitului D., declaraţie dată anterior arestării sale.

K. a ajuns în portul Constanţa în data de 20.06.2006 şi a staţionat în danele 45 şi 49, cu revenire în dana 45, părăsind portul Constanţa în noaptea de 29/30.06.2006, fiind încărcată cu cherestea, ţevi metalice şi cu componentele unei macarale.

Referitor la componentele macaralei, este de menţionat că acestea au fost încărcate în dana 45, acestea sosind în seara zilei de 29.06.2006, cu un transport agabaritic, astfel cum rezultă din declaraţiile membrilor echipajului, respectiv martorii N., O. şi M..

Încărcarea componentelor macaralei a întârziat plecarea navei K., plecare care era programată iniţial pe data de 26.06.2006.

Transportul componentelor macaralei a determinat întârzierea plecării navei şi în data de 29.06.2006, întrucât, urmare a unui accident auto în care a fost implicat autovehiculul cu care erau transportate componentele macaralei acesta a sosit în seara zilei de 29.06.2006.

Aspectul prezintă o deosebită relevanţă întrucât, data de 26.06.2006 coincide şi cu prima deplasare a numiţilor D. şi C. în Municipiul Constanţa şi chiar în portul Constanţa, cu revenirea lor în Municipiul Bucureşti în data de 27.06.2006.

În sensul celor evidenţiate, Înalta Curte reţine că în perioada 26.06 - 29.06.2006, premergător părăsirii de către numitul D. a teritoriului României, au loc numeroase apeluri telefonice între membrii familiei x şi inculpatul A..

S-a stabilit în baza materialului probator administrat faptul că:

- în perioada 26.06 - 01.07.2006, numitul D. a utilizat terminalul mobil cod IMEI x cu numărul de apel apartinand unei cartele preplatite din reteaua F. cu numărul x, ce a fost achiziţionat la data de 18.11.2005 de la F. România de către H. S.R.L., firmă aflată în administrarea fraţilor x, într-un lot de 50 de telefoane mobile .

- în perioada 29.06 - 01.07.2006, numitul C. a utilizat terminalul telefonic în asociere cu cartela, ce a fost achiziţionat de către S.C. H. S.R.L., firmă administrată de EE., la data de 18.11.2005 de la F. România S.A. într-un lot de 50 de telefoane mobile.

Cartela cu numărul x a fost activată în terminalul cu codul IMEI x, de către B., după care a fost înmânată spre folosinţă cu terminalul cod IMEI x, lui C..

Cartela cu numărul x a mai fost folosită în perioada 11.07 - 12.07.2006 şi în terminalul cod IMEI x ce a fost achiziţionat de către S.C. H. S.R.L, firmă administrată de EE., la data de 18.11.2005 de la F. România S.A. într-un lot de 50 de telefoane mobile.

Terminalul având cod IMEI x a mai fost folosit, înainte de plecarea sa definitivă din România, de către II. x, acesta apelându-şi diverse rude şi cunoscuţi din România şi Siria în perioada 19 iulie 2006 - 22 iulie 2006, numitul II. x fiind angajat la firmele familiei x, loc din care a şi luat terminalul telefonic.

- în perioada 01.06. - 30.07.2006 acelaşi terminal a fost utilizat şi cu cartela x, numărul de abonament al numitului B., număr de la care au fost apelate numere de telefon mobil din reţeaua « FF. » din Siria, numere aparţinând fraţilor inculpaţilor x.

- în cursul lunii iulie 2006 alte cartele cu numere din reţeaua F. au fost folosite în acelaşi terminal cod IMEI x fiind apelate aceleaşi numere de telefon mobil din reţeaua « FF. » din Siria ca şi cele apelate de pe abonamentul inculpatului B..

- în perioada 29.06 - 01.07.2006, terminalul cod IMEI x a fost utilizat de către B., cu cartela x, cu menţiunea că terminalul cu codul IMEI x a fost ridicat de la locuinţa martorului GG., şofer în cadrul firmelor administrate de EE., cu ocazia unei percheziţii domiciliare la data de 19.04.2007.

Cartela cu numărul x a mai fost folosită în perioada 11.07 - 12.07.2006 şi în terminalul cod IMEI x ce a fost achiziţionat de către S.C. H. S.R.L., firmă administrată de EE., la data de 18.11.2005 de la F. România S.A. într-un lot de 50 de telefoane mobile.

Terminalul având cod IMEI x a mai fost folosit, înainte de plecarea sa definitivă din România, de către numitul II. x, fost angajat la firmele familiei x, acesta apelându-şi diverse rude şi cunoscuţi din România şi Siria în perioada 19 iulie 2006 - 22 iulie 2006.

- în perioada 24.06 - 30.06.2006, inculpatul A. a utilizat terminalul telefonic cod IMEI x cu cartela x, acesta fiind şi posesorul abonamentului x.

În intervalul de timp menţionat, de pe cartela x, a fost apelat numărul de telefon x aparţinând nepoatei martorei JJ., concubina inculpatului A., număr ce este apelat frecvent şi de pe abonamentul inculpatului x.

Cartela cu numărul x aparţinând nepoatei martorei JJ., a fost utilizată în terminalul telefonic cod IMEI x, achiziţionat la data de 30.12.2004, de firma BB. S.R.L. administrată de inculpatul A..

Relevant în stabilirea apartenenţei cartelei cu numărul x şi abonamentului cu numărul x inculpatului A. este faptul că majoritatea apelurilor efectuate de pe cartela x sunt realizate la intervale scurte de timp şi din aceleaşi locuri ca şi apelurile de pe abonamentul x, iar aceste locuri corespund programului inculpatului A..

Fiind cunoscute numerele de telefon care aparţineau numiţilor D., C., B. şi inculpatului A., pe baza analizei comunicaţiilor realizate de aceştia în perioada de referinţă, s-au putut stabili atât orele cât şi locurile în care aceştia s-au aflat precum şi faptul că au interferat prin apeluri telefonice repetate.

Astfel cum deja s-a evidenţiat, în perioada 26.06 - 01.07.2006, numitul D. a utilizat terminalul mobil cod IMEI x cu numărul de apel aparţinând unei cartele preplătite din reţeaua F. cu numărul x.

O primă deplasare a numitului D. către Municipiul Constanţa a fost stabilită tehnic pe traseul Voluntari-Slobozia-Tandarei-Stupina-Crucea, în data de 26 iunie 2006, în intervalul orar 14:43-18:24 iar pe raza municipiului Constanta şi în proximitate, în seara zilei de 26 şi în ziua de 27.06.2006, inclusiv în zona portului între orele 21:28-23:10, respectiv în Mamaia şi KK..

Pe data de 28.06.2006 s-a stabilit tehnic prezenţa numitului D. în zona locuinţei din Bucureşti între orele 18:32-19:29.

Evidenţierea tehnică a modului de deplasare a numitului D. s-a realizat în baza apelurilor efectuate şi a mesajelor tip-SMS de la numărul de telefon x, prin vizualizarea poziţiei geografice a releelor de telefonie mobilă accesate la iniţierea de apeluri şi mesaje.

În acest context s-a putut stabili că, în zilele de 26, 27, 28 iunie 2006, de pe terminalul mobil menţionat s-a menţinut legătura cu numiţii B. şi C., utilizatori ai unor cartele preplătite în terminalele mobile evidenţiate anterior, precum şi cu inculpatul A. localizat în Constanta, predominant în zona Portului Constanţa, utilizator al cartelei cu numărul x.

Materialul probator în baza căruia s-au reţinut aspectele mai sus reliefate este constituit din listingurile telefonice, adresele de la filele x acelaşi volum, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind analiza comunicaţiilor, proces-verbal privind semnificaţia codului: MEI, adrese şi corespondenţe cu firmele F. şi G., procese-verbale privind identificarea unor numere de telefon din Siria, date existente la ONRC privind S.C. H. S.R.L..

Înalta Curte evidenţiază că locaţia şi traseul urmat de numiţii D., B. şi C. precum şi de inculpatul A. în data de 29.06.2006 au putut fi stabilite în baza mai multor apeluri şi mesaje telefonice între membrii familiei x şi inculpatul A. dar şi între numitul D. şi martora LL., martora fiind în perioada respectivă in relaţii de concubinaj cu D..

În data de 29.06.2006, numitul B., cu autovehiculul, a plecat spre Municipiul Constanţa, din Bucureşti, pe traseul Bucureşti - Urziceni, autovehiculul fiind surprins de aparatele radar ale Poliţiei Rutiere la data de 29.06.2006 ora 16:19 circulând pe raza localităţii Coşereni, jud. Ialomiţa pe sensul de mers către Constanţa .

Este de menţionat faptul că inculpatul B., folosind cartela x, activată în 29.06.2006, a iniţiat apeluri pe traseul B-dul. x - ora 15:17 - Str. x, Urziceni - ora 17:04 -17,05.

Numiţii C. şi D. au plecat spre Municipiul Constanţa pe acelaşi traseu Voluntari - Lilieci - Ion Roata - Slobozia.

Aspectul este relevat de faptul că numitul C. a efectuat o convorbire de la numărul x din zona locuinţei din Bucureşti - str. x - ora 15:50, iar numitul D. a efectuat o convorbire de la numărul x din zona localităţii Voluntari - ora 16:09 iar la ora 18:08, în zona localităţii Slobozia a iniţiat un mesaj tip sms către numărul de telefon x, utilizat de LL., concubina sa.

Totodată, în seara de 29.06.2006 la ora 20:37 numitul C. a ajuns în zona KK. a judeţului Constanţa, conform localizării apelurilor efectuate de pe cartela x.

Referitor la inculpatul A., care utiliza numărul x, s-a stabilit că în noaptea de 29/30 iunie, începând cu orele 20:37 şi până la ora 00:05, nu a iniţiat apeluri telefonice fiind, însă, apelat de 7 ori de pe terminalul utilizat de inculpatul C..

La data de 30.06.2006, începând cu ora 00:09 şi până la ora 04:29, inculpatul A. şi numitul C. au menţinut legătura prin apeluri reciproce, inculpatul A. fiind localizat, cu o singură excepţie, în zona şi în incinta portului, inclusiv în celula corespunzătoare din punct de vedere geografic antenei instalate la "MM. incinta port, dana 54", care acoperă şi dana 46, loc de unde a plecat K..

Totodată, este cert că şi numitul C. s-a aflat în cursul nopţii de 29/30.06.2006 în zona portului Constanţa, împrejurare probată de faptul că de pe cartela cu nr. x ce aparţinea acestuia s-au efectuat mai multe apeluri din zona portului Constanţa şi către terminalul mobil cu numărul x, utilizator fiind numitul B., localizat geografic în zona locuinţei acestuia din Bucureşti.

Astfel, în noaptea de 29/30.06.2006, terminalul utilizat de inculpatul C., este localizat, începând cu 00:12 în zona locuinţei inculpatului A. iar ulterior, începând cu orele 02:17 în zona şi incinta portului.

Referitor la inculpatul A., Înalta Curte reţine că locaţia şi traseul urmat de acesta, astfel cum au rezultat din evidenţele tehnice sunt confirmate şi de declaraţiile martorilor N., O. şi M., membrii echipajului navei K., prezenţi la navă în momentul în care s-a realizat încărcarea componentelor macaralei, respectiv începând cu orele 22:30.

Astfel, martorul N., mecanic pe K. a arătat în cuprinsul tuturor declaraţiilor că încărcarea ultimelor componente ale macaralei s-a realizat în seara zilei de 29.06.2006 începând cu orele 22:30, martorul asistând la operaţiune până în jurul orelor 23:30 când a plecat întrucât trebuia să supravegheze compartimentul motoare.

Martorul a menţionat că la operaţiune a asistat şi inculpatul A., care sosise cu autoturismul personal, acesta fiind însoţit, pe toată perioada cât a stat la navă de căpitanul navei, martorul J..

Martorul M., sef mecanic pe K. a susţinut că inculpatul A., în data de 29.06.2006 a fost prezent la navă în cursul dimineţii, când a stat aproximativ două ore jumătate, supraveghind încărcarea navei după care a plecat.

A mai arătat martorul că inculpatul A. a revenit la navă în jurul orelor 00:00, cu autoturismul proprietate personală supraveghind încărcarea componentelor macaralei şi a stat la navă până la plecarea acesteia, în jurul orelor 4:00.

Aceleaşi aspecte sunt relatate şi de martorul O., marinar pe K..

Cei trei martori au susţinut că după încărcarea macaralei, inculpatul A., însoţit de agentul navei, o persoană pe nume SSS., au urcat la bordul navei şi au asistat la controlul efectuat de autorităţile implicate, respectiv Poliţia de frontieră şi Căpitănia Portului Constanţa, părăsind nava numai după ce s-a finalizat controlul, respectiv în jurul orelor 04:00.

Aceiaşi situaţie de fapt este relatată şi de martora BBB., agentul navei care a arătat că inculpatul A. a fost prezent la navă până la finalizarea încărcării dar şi ulterior când autorităţile au venit să efectueze controlul, inculpatul fiind cel care, după finalizarea verificărilor a condus autorităţile cu autoturismul propriu, nava ridicând ancora şi plecând în voiajul său spre Alexandria.

Se poate constata că evidenţele tehnice care îl localizau pe inculpatul A., în intervalul de timp 00,05 - 04,00 în zona danei 45 coincid cu relatările martorilor mai sus menţionaţi care l-au localizat pe inculpatul A. tot în zona danei 45 în acelaşi interval de timp, probele ştiinţifice coroborându-se astfel cu depoziţiile martorilor.

Raportat la depoziţiile martorilor N., O. şi M., dar şi la evidenţele tehnice, Înalta Curte va înlătura susţinerile martorului J. potrivit cu care inculpatul A. nu ar fi fost prezent în noaptea de 29/30.06.2006 la dana unde se afla K., pe toată perioada cât s-au încărcat componentele macaralei şi ulterior până la plecarea acesteia spre Alexandria - Egipt.

Relevant este faptul că, potrivit evidenţelor tehnice, confirmate de martorii audiaţi, în noaptea de 29/30.06.2006, începând cu ora 00:09, când inculpatul A. se afla deja la K., şi până la ora 04:29, acesta şi numitul C. au menţinut legătura prin apeluri reciproce.

În baza aceloraşi evidenţe tehnice, s-a putut stabili că numitul C. s-a aflat în cursul nopţii de 29/30.06.2006 (începând cu 02:17) în zona portului Constanţa, împrejurare probată de faptul că de pe cartela cu nr. x ce aparţinea acestuia s-au efectuat mai multe apeluri din zona portului Constanţa către terminalul mobil cu numărul x, utilizator fiind numitul B., localizat geografic în zona locuinţei acestuia din Bucureşti.

Important este şi faptul că, imediat după plecarea navei K., respectiv la ora 04:29, inculpatul A., de la numărul x, a discutat cu numitul C. la numărul x.

La scurt timp după această discuţie, numitul C. a efectuat un apel din zona Bulevardului Mamaia către numitul B., utilizator al cartelei x, aflat în zona străzii Năvodari din Bucureşti.

Este evident că, în intervalul de timp începând cu orele 00:09 şi până la 04,00, în noaptea de 29/30.06.2006, numitul C. a comunicat în permanenţă cu inculpatul A., după care informaţiile primite de la inculpat au fost transmise de C. celuilalt frate, respectiv B., aflat la locuinţa sa din Bucureşti.

Ulterior plecării navei K. spre portul Alexandria, numitul C. în dimineaţa de 30.06.2006, începând cu ora 10:33 şi până la 12:20, utilizând cartela x, este semnalat tehnic în zona KK. - Constanţa, de unde a plecat în direcţia Bucureşti.

Aspectul este probat, potrivit evidenţelor tehnice, de faptul că la ora 14:06, numitul C. a iniţiat de pe cartelă un nou apel din zona Dobroeşti, judetul Ilfov, după ce a parcurs aproximativ 200 km în timp de o oră şi 42 de minute, cu o medie orară de 117,6 km/ora.

Înalta Curte reaminteşte că aspectele relevate de evidenţele tehnice nu au fost înlăturate prin probele administrate în apărare de numitul C., susţinerile acestuia potrivit cu care în data de 29 - 30 iunie 2006, ar fi fost prezent în Bucureşti, la petrecerea organizată de ziua numitului X., fiind infirmate de martorii III., JJJ. şi KKK., audiaţi la data de 07.05.2012, care au confirmat faptul că la petrecere a participat numai numitul B., nu şi C..

De asemenea, şi susţinerea martorei R. în sensul că în ziua de 30.06.2006 s-ar fi prezentat împreună cu numitul C. la LLL. pentru a semna o dispoziţie de plată şi un ordin de plată din conturile sale personale, este infirmată de datele oferite de bancă, instituţia bancară arătând că nu există o asemene dispoziţie de plată.

Mai mult, nu era necesară prezenţa numitului C. la instituţia bancară întrucât martora R., avea împuternicire pentru a efectua plăţi cu privire la sumele de bani existente în conturile personale ale numitului C. cât şi ale societăţii pe care acesta o administra.

Apărarea comună a inculpatului A. şi a fraţilor x a fost aceea că nu au folosit numerele de telefon indicate de organele de urmărire penală, evidenţele tehnice neconfirmând şi faptul că cei menţionaţi, personal, au efectuat acele apeluri telefonice.

Referitor la inculpatul A., această apărare nu poate fi primită având în vedere că de la aceste numere s-au efectuat apeluri către persoane care se aflau în relaţii apropiate cu inculpatul.

Astfel de pe cartela x, a fost apelat numărul de telefon x aparţinând nepoatei martorei JJ., concubina inculpatului A., număr ce este apelat frecvent şi de pe abonamentul inculpatului x.

Mai mult, cartela cu numărul x aparţinând nepoatei martorei JJ., a fost utilizată în terminalul telefonic cod IMEI x, achiziţionat la data de 30.12.2004, de firma BB. S.R.L. administrată de inculpatul A..

Relevant în stabilirea apartenenţei cartelei cu numărul x şi abonamentului cu numărul x inculpatului A. este faptul că majoritatea apelurilor efectuate de pe cartela x sunt realizate la intervale scurte de timp şi din aceleaşi locuri ca şi apelurile de pe abonamentul x, iar aceste locuri corespund programului inculpatului A..

În sensul înlăturării apărării inculpatului A. este şi faptul că de pe cartela x au fost efectuate şi s-au primit apeluri telefonice la ore şi din locaţii unde s-a stabilit cert, prin depoziţii de martori, că se afla inculpatul, respectiv în dana unde era ancorată K. în noaptea de 29/30.06.2006 înainte de a pleca în voiaj spre portul Alexandria - Egipt.

Referitor la numitul D., apărarea formulată a fost în mod corect înlăturată având în vedere că, în mod identic, de pe cartela cu numărul de telefon indicată de organele de urmărire penală s-au realizat apeluri şi schimb de mesaje cu concubina acestuia, martora LL., inclusiv în data şi la ora la care locaţia cartelei a fost stabilită în zona localităţii Slobozia, în data de 29.06.2006.

Mai mult, aşa cum se va evidenţia, cartela cu numărul de telefon atribuit de organele de urmărire penală numitului D. a fost folosită şi de pe K. în apropierea strâmtorii Bosfor pentru a se apela numărul de telefon al martorei LL., concubina numitului D..

Pentru numitul C. Înalta Curte apreciază, în mod asemănător, că apărarea sa a fost corect înlăturată, existând, alături de argumentele mai sus prezentate, şi date certe că cel care a folosit cartela cu numărul de telefon x a fost chiar numitul C..

Astfel, în perioada de referinţă, numitul B. deţinea cu abonament cartela cu numărul de telefon x.

Această cartelă a fost utilizată şi în terminalul cu cod IMEI x în care a fost utilizată ulterior cartela cu numărul de telefon x atribuită numitului C., stabilindu-se astfel legătura între cei doi fraţi x.

Mai mult, de pe ambele cartele, utilizate în acelaşi terminal cu cod IMEI x, au fost apelate aceleaşi numere de telefon mobil din reţeaua « FF. » din Siria, numere aparţinând fraţilor inculpaţilor x.

În sensul aceleiaşi concluzii este şi faptul că, iniţial cartela cu numărul x a fost activată în terminalul cu codul IMEI x, terminal în care a fost utilizată numai în perioada 29.06 - 01.07.2006 şi cartela cu numărul x, număr ce a fost apelat în noaptea menţionată de pe cartela cu numărul x.

Astfel, acelaşi terminal a fost folosit atât pentru activarea cartelei cu numărul de telefon x cât şi pentru primirea de apeluri telefonice de la acelaşi număr de telefon la numărul x.

Relevant în atribuirea cartelei cu numărul de telefon x numitului B. este şi faptul că în data de 29.06.2006, acesta, cu autovehiculul, despre care s-a probat că era folosit de persoana menţionată, a plecat spre Municipiul Constanţa, din Bucureşti, pe traseul Bucureşti - Urziceni, autovehiculul fiind surprins de aparatele radar ale Poliţiei Rutiere la data de 29.06.2006 ora 16:19 circulând pe raza localităţii Coşereni, jud. Ialomiţa pe sensul de mers către Constanţa.

Pe acelaşi traseu, conform evidenţelor tehnice, a fost utilizată cartela x, activată în 29.06.2006, iniţiindu-se apeluri pe traseul B-dul. x - ora 15:17 - Str. x, Urziceni - ora 17:04 -17,05.

Valorificând toate aspectele mai sus reliefate, inclusiv cele relevate cu privire la inculpatul A. şi la numitul D. este cert că, în data de 29/30.06.2006, numitul C. a folosit cartela cu numărul x iar numitul B. a utilizat cartela cu numărul x.

Materialul probator administrat relevă că la o zi după plecarea navei K. spre portul Alexandria - Egipt, respectiv în data de 01.07.2006 inculpatul A., a plecat, pe cale aeriană, de pe aeroportul Henry Coandă în direcţia Beirut, Liban şi apoi s-a deplasat în Egipt -Alexandria unde a rămas în perioada 03.07 - 29.07.2006.

Un aspect esenţial atât în atribuirea cartelei cu numărul de telefon x numitului B. cât şi în stabilirea existenţei legăturii inculpatului A. cu numiţii C. şi B. este faptul că înainte de a părăsi România, inculpatul A. l-a apelat de la numărul său de abonament x pe inculpatul C., la numărul acestuia de abonament, şi a fost apelat la numărul său de abonament de la cartela x în seara de 30.06.2006 şi în ziua de 01.07. 2006, în timp ce se deplasa către aeroportul Henry Coandă, Otopeni, apeluri telefonice care au fost urmate de o scurtă întâlnire a inculpatului cu numiţii C. şi B. în incinta aeroportului Henry Coandă Otopeni.

Prezenţa numitului D. pe K. este confirmată tehnic de faptul că în data de 01.07.2006 a iniţiat comunicaţii roaming, la orele 07:41 - 08,00, de la numărul x, către numărul x, utilizat de LL., concubina sa, stabilindu-se că semnalul comunicaţiei făcute a fost iniţiat dintr-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă la nord de Istanbul şi destinat comunicărilor de pe mare.

Acest aspect trebuie coroborat cu faptul că potrivit comunicării Direcţiei Generale de Siguranţa Ţărmului şi Exploatare Salvare Nave - Departamentul de Servicii pentru Traficul Naval în Strâmtori Turcia, K. a ancorat la intrarea în strâmtoarea Bosfor la data de 01.07.2006 ora 01:38 şi a început manevre de traversare la ora 17:49, astfel că la ora 07:41 - 08,00 K. se afla în zona de acoperire a releului menţionat.

Înalta Curte observă că numărul x a fost utilizat iniţial pe teritoriul României, fiind cu certitudine folosit de numitul D., sens în care se face trimitere la argumentele anterior prezentate.

Astfel, în data de 29.06.2006 s-a efectuat o convorbire de la numărul x din zona localităţii Voluntari - ora 16:09 iar la ora 18:08, în zona localităţii Slobozia s-a iniţiat un mesaj tip sms către numărul de telefon x, utilizat de LL., concubina numitului D..

Este evident că de la acelaşi număr de telefon au fost iniţiate apeluri telefonice şi mesaje tip SMS, atât de pe teritoriul României cât şi din strâmtoarea Bosfor către acelaşi utilizator, respectiv numita LL., concubina numitului D..

Conform susţinerii apărărătorului inculpatului A. acest aspect nu ar fi relevant în stabilirea prezenţei numitului D. pe K. întrucât apelurile telefonice ar fi fost efectuate de numitul D. cu ocazia deplasării sale terestre, după părăsirea teritoriului României, pe un itinerariu care se afla în zona aceluiaşi releu.

Înalta Curte nu poate primi această apărare.

Un prim argument este faptul că semnalul comunicaţiei a fost iniţiat dintr-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă la nord de Istanbul şi destinat comunicărilor de pe mare.

Totodată, potrivit declaraţiei numitului RR., fratele numitului D., consemnată de procurorii egipteni, în cadrul unei comisii rogatorii internaţionale solicitată de autorităţile judiciare române, numitul D. ar fi plecat din România la o altă dată, pe calea aerului, cu sprijinul direct al unor reprezentanţi ai autorităţilor române.

De asemenea, pentru înlăturarea acestei apărări se face trimitere la toate împrejurările evidenţiate anterior referitor la locaţia şi deplasările inculpatului A. şi a numiţilor C. şi B. şi la interferenţele comunicaţionale dintre aceştia precum şi la ultima întâlnire dintre cei trei pe aeroportul Henry Coandă, interferenţe cu privire la care nu s-a prezentat nici o motivaţie cu atât mai mult cu cât, ulterior datei de 01.07.2006, acestea au încetat.

Se va lua în considerare şi împrejurarea că inculpatul A. a fost prezent la momentul la care K. a ancorat în portul Alexandria şi la controlul efectuat de autorităţile egiptene, prezenţă certă, şi care, în mod asemănător, nu a fost explicată de inculpatul A..

Acest argument va fi completat prin analiza ulterioară a împrejurărilor relevate de materialul probator referitoare la acţiunile inculpatului A., a numitului RR. şi a numitei LL. în Alexandria - Egipt.

Apărarea inculpatului A. dar şi a numiţilor C. şi B. a insistat asupra faptului că, urmare a încărcăturii maxime a navei K., nu era posibilă ascunderea numitului D..

Totodată, s-a evidenţiat că nici ascunderea numitului D. în cabinele folosite de echipajul navei nu era posibilă urmare a faptului că la controlul efectuat de autorităţile române nu a fost identificată vreo persoană străină.

În ceea ce priveşte primul argument, acesta nu poate fi primit întrucât chiar martorul J. în prima variantă a declaraţiei sale dată prin comisie rogatorie, când a susţinut că nu are nici o legătură cu plecarea numitului D. din România, anterior momentului arestării sale, a arătat că exista posibilitatea ca o persoană să urce la bordul navei dar numai cu concursul unui membru al echipajului şi cu complicitatea autorităţilor române, putând fi ascuns în cabinele personalului de la bord.

În referire la controlul efectuat de autorităţile portuare şi de frontieră româneşti, Înalta Curte reţine că acesta a fost unul formal şi superficial întrucât nu au fost controlate fizic cabinele întregului echipaj, aspect confirmat de martorii O. şi BBB., agentul navei dar şi de rapoartele întocmite de echipele de control.

Astfel, martorul O. a arătat că în jurul orelor 4:00, după încărcarea navei, a început controlul de frontieră care s-a realizat prin înmânarea de către ofiţerul secund a paşapoartelor membrilor echipajului, poliţiştii de frontieră chemând, pe rând, pe fiecare membru al echipajului pentru identificare, operaţiune care s-a efectuat pe puntea navei.

A mai susţinut martorul că organele de control prezente nu au verificat întreaga navă ci doar salonul navei şi cabinele căpitanului şi şefului de echipaj.

Totodată, din declaraţiile martorului O. rezultă şi faptul că nu s-a putut realiza un control în partea inferioară a navei şi aceasta urmare a poziţionării componentelor macaralei, însă acest aspect nu a putut fi verificat.

Înalta Curte reţine ca fiind probată prezenţa inculpatului A. pe întreaga perioadă în care s-a realizat controlul, sens în care facem trimitere la declaraţiile martorilor O., N. şi M. şi BBB., agentul navei, deşi această prezenţă nu era necesară, mai mult sunt confirmate şi relaţiile de amiciţie care existau între inculpatul menţionat şi echipa de control, relaţii probate cu depoziţia martorei BBB..

Astfel, martora menţionată a reliefat că după finalizarea controlului, echipa de control a plecat cu inculpatul A. cu autoturismul proprietatea acestuia din urmă, spre ieşirea din port.

De altfel, pentru a se acoperi existenţa acestor relaţii membrii echipei de control, respectiv martorii MMM., NNN. şi OOO. au susţinut, în mod nereal că inculpatul A. nu a fost prezent acolo la momentul efectuării controlului, afirmaţie care intră în contradicţie cu declaraţiile martorilor O. şi BBB., care au arătat, astfel cum s-a evidenţiat anterior, că verificarea a fost una superficială, iar inculpatul A. a fost prezent pe toată durata efectuării acesteia.

Înalta Curte va reţine astfel că în intervalul de timp începând cu orele 00:05, când inculpatul A. a sosit cu autoturismul proprietate personală la dana unde era ancorată K. şi până la orele 04:00, când a început operaţiunea de control de către autorităţile române, exista posibilitatea ca numitul D. să fie introdus pe K., să fie ascuns într-un spaţiu de pe navă şi să se sustragă controlului, numai prin mijlocirea inculpatului A., apărările formulate în sensul contrar concluziei enunţate de către acesta fiind neîntemeiate.

Concluzia este susţinută şi de faptul că nici unul din martorii audiaţi, respectiv O., N. şi M., nu au fost prezenţi pe puntea navei în tot intervalul de timp de la sosirea inculpatului A. şi până la plecarea navei întrucât atribuţiile corespunzătoare profesiei pe care o desfăşurau la bordul navei reclamau prezenţa lor în interiorul navei, la compartimentele corespunzătoare, aspect ce rezultă din declaraţiile acestora.

Împrejurarea că numitul D. a părăsit teritoriul României în data de 30.06.2006 este susţinută şi de faptul că începând cu data de 30.06.2006 s-a încercat de către persoanele apropiate familiei x să disimuleze prezenţa acestuia pe teritoriul României, prezenţă care a fost infirmată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, probatoriul administrat, constând în verificări la instituţiile medicale indicate, a infirmat susţinerea numitei DDD., soţia numitului D., potrivit cu care s-ar fi deplasat cu soţul său la diverse instituţii medicale, ulterior datei de 01.07.2006, neexistând nici o altă dovadă că numitul D. ar fi fost prezent pe teritoriul României.

Aceste aspecte trebuie coroborate şi cu încercările similare ale apropiaţilor numitului C. de disimulare a faptului că acesta ar fi fost prezent în data de 29.06.2006 în Bucureşti, prezenţă care, astfel cum s-a arătat anterior, a fost infirmată de materialul probator analizat.

K. a ajuns în portul Alexandria, Egipt la data de 05.07.2006 iar la data de 16.07.2006, K. a plecat din portul Alexandria - Egipt către x - Siria destinaţie unde a ajuns în data de 18.07.2006.

Referitor la inculpatul A., instanţa de apel a stabilit că a părăsit teritoriul României în data de 01.07.2006, în direcţia Beirut, Liban şi apoi s-a deplasat în Egipt unde a rămas în perioada 03.07 - 29.07.2006.

Înalta Curte evidenţiază că în data de 05.07.2006 K. a ajuns în rada portului Alexandria unde a rămas o zi, descărcarea navei începând în data de 07.07.2006.

Astfel, martorul O. a arătat că în data de 07.07.2006, în jurul orelor 13:00, nava a intrat în portul Alexandria acostând la una din danele portului pentru a se începe operaţiunea de descărcare a mărfii.

Martorul reliefează că, după intrarea navei în rada portului Alexandria, înainte de acostare la dană, respectiv în data de 05.07.2006, la navă s-a deplasat o şalupă a poliţiei egiptene, poliţiştii egipteni discutând doar cu comandantul navei, martorul J., după care nava a ancorat la dană şi s-a început descărcarea.

Reţinem astfel că nici autorităţile egiptene nu au efectuat un control temeinic al navei K. nici la momentul sosirii navei în rada portului şi nici în momentul în care nava a acostat la dană în vederea descărcării.

Relevant este faptul că la momentul acostării navei la dană în vederea descărcării, respectiv în data de 07.07.2006, au fost prezenţi atât inculpatul A., cât şi numitul RR., fratele numitului D., prezenţa lor fiind confirmată de martorii N. şi M..

Se impune observaţia că cei doi au stat la dană aproximativ 2 ore, supraveghind doar descărcarea componentelor macaralei, operaţiune care nu justifica prezenţa nici unuia dintre ei.

De altfel, nu exista nici un pericol de deconspirare a prezenţei numitului D. la bordul navei K. dat fiind faptul că la nivelul portului Alexandria, agentul maritim al navei a fost NN., firmă aflată sub controlul inculpatului A. şi reprezentată scriptic de către martorul OO., inculpatul A. fiind cel care controlează activitatea firmei « NN. ».

Aspectele reţinute au fost relatate de către martorul PP., avocat al agenţiei « NN. », şi sunt confirmate de depoziţia martorului QQ., fost bucătar pe K. dar şi de rapoarte oficiale şi procese-verbale ale inspectorilor de investigaţii din cadrul Direcţiei de Securitate - Administraţia Cercetărilor Penale, Alexandria, Egipt şi ale adjunctului - avocatului general al statului egiptean.

Mai mult, adresa de e-mail a agenţiei de transport NN. este x_x@x.com.

Prezenţa inculpatului A. cât şi a numitului RR. la dana unde se descărca K. este probată şi de faptul că inculpatul A. a solicitat şi obţinut pentru datele de 06.07 - 08.07.2006 două permise de intrare în portul Alexandria pe numele său şi pe numele de RR..

Înalta Curte reţine implicarea şi a numitului RR., în disimularea părăsirii de către numitul D. a teritoriului României.

Un prim aspect relevant este faptul că numitul RR. a fost cel care a prezentat autorităţilor egiptene versiunea potrivit cu care numitul D. ar fi plecat din România la o altă dată, pe calea aerului, cu sprijinul direct al unor reprezentanţi ai autorităţilor române.

În al doilea rând este de remarcat că nu s-a prezentat şi nu a fost identificat nici un motiv al prezenţei numitului RR. la efectuarea operaţiunii de descărcare a navei K. în portul Alexandria, neexistând nici o legătură cu afacerile inculpatului A. ori cu marfa ce a fost transportată din portul Constanţa în portul Alexandria.

Înalta Curte reţine că numitul RR. este de cetăţenie rusă şi siriană şi deţinea două paşapoarte, respectiv fiind şi posesorul a două paşapoarte, respectiv un paşaport sirian cu nr. x şi un paşaport emis de Republica Federativă Rusia, nr. x, paşapoarte care, la un moment dat au fost folosite concomitent de 2 persoane.

Astfel, la data de 07.07.2006 o persoană care a pretins că este RR., folosind paşaportul sirian nr. x, s-a cazat la hotelul SS. din Maamoura Beach, Alexandria, Egipt.

Înalta Curte va reţine că persoana care s-a cazat la hotelul menţionat a fost D., concluzie care are la bază următoarele argumente:

Persoana care s-a cazat sub identitatea RR., în zilele de 09.07.2006 şi 10.07.2006 a comunicat de pe numere de telefon având prefixe telefonice de Siria sau Egipt cu numita LL. la nr. x, aceasta fiind concubina numitului D..

Imediat după apelurile telefonice menţionate, respectiv pe data de 10.07.2006, numita LL. s-a deplasat în Alexandria - Egipt, călătorie efectuată din Bucureşti la Atena cu zborul companiei "UU." OA 384 din data de 10.07.2006, iar de la Atena la Alexandria cu zborul companiei "UU." OA 327 din data de 11.07.2006 ora 01:10.

După sosirea în Alexandria, numita LL. a locuit la acelaşi hotel SS. din Maamoura Beach, Alexandria, Egipt, până la data de 15.07.2006, fără a se înregistra la hotel şi fără a i se atribui vreo cameră, cu menţiunea că, după sosirea acesteia, începând cu data de 12.07.2006, deci la o zi după ce a ajuns, persoana înregistrată ca RR. a schimbat camera single pe care o deţinea cu una double.

Este fără echivoc astfel că numita LL. a locuit în aceiaşi cameră de hotel cu persoana înregistrată ca RR..

Date fiind relaţiile dintre numiţii D. şi LL., acelea de concubinaj, este exclus ca aceasta să fi locuit în cameră cu numitul RR., dacă ar fi fost, în mod real, RR., cu atât mai mult cu cât nu a existat nici un impediment ca LL. să se înregistreze la hotel şi să i se atribuie o cameră, cu atât mai mult cu cât rigorile impuse de religia musulmană interzic cazarea în aceeaşi cameră de hotel a celor care nu sunt căsătoriţi.

Totodată, nu există nici o explicaţie a chemării intempestive a numitei LL. în Alexandria - Egipt de către RR., dacă cel care i-a solicitat acesteia să vină ar fi fost într-adevăr RR..

Deosebit de important în argumentaţia care susţine concluzia că persoana care a locuit cu numita LL. în camera de la hotelul SS. din Maamoura Beach a fost numitul D. şi nu RR. este şi faptul că deşi la data de 11.07.2006, RR., folosindu-se de paşaportul său emis de Republica Federativă Rusia, nr. x, a plecat la Cairo, tot RR. a continuat să ocupe camera de la hotelul mai sus menţionat până la data de 15.07.2006 când s-au făcut formalităţile de check out.

În plus, la aceiaşi dată, respectiv 15.07.2006, numita LL. a început deplasarea spre România, pe ruta Cairo - Atena - Otopeni, cu zboruri ale companiei "UU.", între orele 03:45 şi 09,25, biletele fiind rezervate la data de 13.07.2006 de către martorul OO. de la agenţia de turism « YY. » din Alexandria, Egipt.

Mai mult, pe data de 16.07.2006, astfel cum se va arăta, acelaşi persoană care a locuit cu numita LL. şi care a pretins că este RR. s-a îmbarcat pe K. plecând spre portul x.

În completare, în sprijinul complicităţii dintre inculpatul A. şi numitul RR. în sprijinirea planului de preluare şi ulterior de deplasare a numitului D. cu K. spre portul x, Înalta Curte reliefează că unul din numerele de telefon egiptean - x - număr de pe care a fost apelată numita LL., conform comisiei rogatorii internaţionale solicitată autorităţilor egiptene, este utilizat în mod obişnuit de către numitul TT., partener de afaceri al lui OO. şi A. în portul Alexandria, reprezentant al lui RR..

Este de menţionat şi asemănarea fizică între numitul RR. şi numitul D. astfel încât, existenţa celor două paşapoarte a permis inducerea în eroare a autorităţilor egiptene ce nu beneficiau la acel moment de un sistem informatizat de evidenţă a intrărilor-ieşirilor din ţară.

Înalta Curte evidenţiază că K. avea ca destinaţie iniţială portul Novorosinsk - Rusia unde trebuia să transporte ceapă, încărcarea navei realizându-se timp de 5 zile.

Ulterior, sub pretextul existenţei unei situaţii de urgenţă, respectiv problemele familiale ale martorului J., comandantul navei, care avea familia în zona de conflict a Libanului şi nu putea ajunge pe cale aeriană în Siria, cu acordul inculpatului A., K. urma să facă o escală în portul x - Siria.

Înalta Curte consideră că deplasarea navei K. spre x - Siria a constituit doar un pretext pentru ca numitul D. să ajungă în Siria pe cale maritimă având în vedere că familia martorului J., la momentul declanşării conflictului dintre Israel şi Liban se afla deja în Siria, chiar în portul x, în locuinţa deţinută de verişoara martorului, neexistând nici un pericol pentru membrii familiei sale.

Mai mult, după predarea navei K. către noul căpitan, martorul J. a părăsit portul x şi s-a deplasat chiar în Liban, zonă de conflict, ţară unde a rămas până în luna decembrie 2006 când a revenit în Egipt.

Totodată, ieşirea din Egipt pe cale aeriană prezenta risc major de identificare a numitului D., în condiţiile în care, pe de o parte, folosea paşaportul unei alte persoane care deja plecase din Egipt cu un alt paşaport şi aceasta cu puţin timp în urmă, iar pe de altă parte nici nu figura ca intrată în Egipt în mod legal.

De asemenea, controlul în aeroport este mult mai exigent decât cel pe cale maritimă, iar transportul maritim asigura o confidenţialitate totală în condiţiile în care nu a fost efectuat cu o navă de pasageri ci cu una de mărfuri, s-a realizat cu una din navele controlate de inculpatul A. în echipajul căreia erau mai multe rude ale acestuia, inclusiv comandantul navei şi având şi sprijinul agenţilor portuari din cadrul unor societăţi controlate tot de inculpatul A..

În data de 16.07.2006, K. a plecat din portul Alexandria, Egipt cu destinaţia x - Siria, cu menţiunea că, la data plecării, la bordul navei au mai urcat trei persoane care au fost incluse în echipaj precum şi o persoană cu numele de "RR.".

Referitor la modul în care s-a îmbarcat persoana cu numele de "RR." Înalta Curte reţine, potrivit probatoriului administrat, că a fost intermediată de către numitul OO. din cadrul agenţiei « NN. », acea persoană prezentând acelaşi paşaport cu nr. x, care a fost folosit şi pentru cazarea la hotelul SS. din Maamoura Beach, paşaport ce are aplicată data de ieşire din Egipt 16.07.2006.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorului M. care a susţinut că pe lângă cei trei membrii ai echipajului nou sosiţi a mai urcat şi o persoană pe numele de RR. despre care a înţeles că a fost adus la navă de către un agent portuar.

Înalta Curte face trimitere la considerentele reliefate referitoare la legătura dintre inculpatul A. şi firma NN. şi implicit între RR. şi aceiaşi firmă.

Astfel numitul OO. a fost persoana care a rezervat biletele la data de 13.07.2006 pentru numita LL. şi care, la nivelul portului Alexandria, era reprezentantul firmei NN., agentul maritim al navei K..

Înalta Curte reaminteşte că, la data de 11.07.2006, tot o persoană cu identitatea RR., folosind paşaportul emis de Republica Federativă Rusia, nr. x, a plecat la Cairo, astfel încât nu putea să se afle şi în portul Alexandria la data de 16.07.2006 şi să se îmbarce pe K., fiind evident că era o altă persoană decât numitul RR..

Luând în considerare şi argumentele mai sus reliefate, în baza cărora s-a ajuns la concluzia că persoana care a folosit, în perioada 7.07.2006 - 15.07.2006, paşaportul nr. x emis pe numele de RR. a fost numitul D., Înalta Curte reţine că persoana care s-a urcat la bordul navei K. cu destinaţia x - Siria a fost numitul D..

S-a stabilit în baza declaraţiei martorului O., că şi controlul efectuat de autorităţile egiptene, la plecarea navei K. din portul Alexandria, a fost superficial.

Înalta Curte subliniază că, în mod cert, comandantul navei K., martorul J. a avut cunoştinţă de urcarea la bord a numitului D., întrucât, în mod obligatoriu, într-o astfel de situaţie, agentul portuar informează şi solicită acordul comandantului navei pentru urcarea la bord a oricărei persoane.

Potrivit declaraţiei martorului N., ca regulă, în momentul în care o persoană străină de echipaj doreşte să urce la bordul navei în calitate de turist trebuie să primească acordul căpitanului de vas care, în mod obligatoriu o trece pe lista de echipaj iar paşaportul rămâne la căpitan.

Totodată, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului M., persoana străină de echipaj şi care a fost îmbarcată sub identitatea de RR., a stat în cabina martorului, la cererea căpitanului navei, martorul J., întrucât cabina dispunea de baie şi televizor.

A mai arătat martorul că i s-a precizat de comandantul navei faptul că acea persoană i-a fost recomandată şi prezentată de o agenţie din Alexandria.

Înalta Curte observă că nu s-a oferit nici o explicaţie privind motivul pentru care acea persoană se afla la bordul navei K. şi trebuia să ajungă în portul x -Siria, destinaţia acelei persoane fiind cunoscută doar de martorul J. aspect ce rezultă din împrejurările care vor fi reliefate în continuare.

În declaraţiile date, martorul M. a relatat că a discutat cu acea persoană care i-a spus că este comerciant şi se ocupă cu comerţul între Siria şi Egipt, fără a menţiona nimic despre scopul prezenţei sale la bordul navei K. şi aceasta în condiţiile în care nici încărcătura şi nici nava nu aveau vreo legătură cu numitul RR..

Înalta Curte subliniază că martorii N., O. şi M. au confirmat prezenţa la bordul navei K. a unei persoane străine de echipaj, persoană care semăna cu numitul D., care a stat în cabina martorului M. şi care a luat masa doar în cabină, fiind observat de martorii menţionaţi pe toată durata voiajului din portul Alexandria în portul x - Siria.

Astfel, martorul O. a susţinut că pe parcursul voiajului dintre Alexandria şi x, care a durat 2 zile a observat la bordul navei o persoană străină de echipaj, aceasta fiind o persoană de sex masculin de origine arabă şi care a fost văzută de martor în cabina mecanicului şef, martorul M. şi la pupa navei, susţinere care se coroborează cu cele relatate de martorul M., astfel cum au fost evidenţiate anterior.

În mod asemănător sunt şi depoziţiile martorului N. care a reliefat că în ziua de 16.07.2006, după plecarea navei din portul Alexandria, în timp ce se deplasa spre sala de mese, a observat o persoană străină de echipaj în cabina şefului mecanic, martorul M., despre care a aflat, ulterior, de la un alt membru al echipajului, că este un turist.

Referitor la identitatea acelei persoane, martorul a mai aflat, din discuţiile cu alţi membrii ai echipajului, de naţionalitate arabă, că acea persoană era cetăţean sirian şi om de afaceri.

Acelaşi martor a arătat că a mai văzut acea persoană atunci când aceasta a coborât în portul x.

Înalta Curte reţine că toţi martorii au descris acea persoană în mod asemănător susţinând că semăna cu numitul D..

În baza acestor declaraţii, vor fi înlăturate susţinerile martorului J. potrivit cu care K. ar fi plecat din portul Alexandria spre portul x cu acelaşi echipaj cu care a plecat din Constanţa şi că în portul Alexandria nu ar fi urcat nicio altă persoană care să plece cu nava spre portul x.

Aceiaşi martori confirmă şi faptul că după ce K. a ajuns în rada portului x - Siria şi după efectuarea controlului de către autorităţile siriene, persoana străină de echipaj împreună cu comandantul navei, martorul J. au părăsit bordul navei K. fiind preluaţi de o şalupă civilă, destinată transportului de persoane.

Relevant sub aspectul caracterului conspirativ al modului în care s-a realizat transportul numitului D. din portul Alexandria - Egipt în portul x - Siria este şi faptul că persoana respectivă nu a fost trecută pe lista de echipaj sub nici o identitate iar autorităţile portuare siriene nu au fost informate de staţionarea navei K. pentru dezinfectare şi schimbarea căpitanului, împrejurări relatate de martorul J. în declaraţia dată prin comisie rogatorie anterior momentului reţinerii sale şi în care a susţinut că nu are nici o legătură cu plecarea din România a numitului D..

A doua zi, respectiv 19.07.2006, martorul J. a revenit la navă împreună cu noul căpitan şi, după ce s-a efectuat predarea primirea navei, aceasta a plecat spre Rusia.

În raport de declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi, vor fi înlăturate susţinerile martorului J. potrivit cu care în portul x ar fi coborât numai acesta.

Înalta Curte observă că destinaţia x - Siria nu a fost stabilită în mod întâmplător, această alegere fiind determinată de faptul că în această localitate inculpatul A. are o locuinţă unde domiciliază soţia sa de naţionalitate libaneză şi copii săi, TTT. şi UUU. dar şi fraţi şi surori ai acestuia.

Aceste aspecte au fost relatate de martorul J. în declaraţia dată prin comisie rogatorie anterior momentului reţinerii sale şi în care a susţinut că nu are nici o legătură cu plecarea din România a numitului D..

Referitor la declaraţiile martorului J., Înalta Curte reţine următoarele:

Declaraţia martorului din data de 18.10.2007 cuprinde două relatări distincte a aceloraşi împrejurări.

Astfel, în prima parte a declaraţiei se neagă orice implicare a martorului în părăsirea clandestină de către numitul D. a României după cum este negată şi cunoaşterea de către martor a prezenţei numitului D. la bordul navei K. precum şi orice complicitate, în acest scop, cu inculpatul A. şi cu alţi membrii ai echipajului, pe întregul parcurs al navei K. din portul Constanţa până în portul x - Siria.

În cea de-a doua parte, după reţinerea martorului de către autorităţile libaneze, acesta revine asupra celor declarate anterior susţinând că în luna iunie 2006, în timp ce lucra pe K., în calitate de comandant, a fost informat de agentul naval A. că va trimite o persoană necunoscută la bordul navei, persoană care ar avea probleme cu autorităţile române.

A arătat martorul că, după câteva zile, după ce nava a fost încărcată, a fost înştiinţat de A. că va trimite acea persoană la bordul navei fără să îl implice în vreun fel pe martor, persoană care va sta cu numitul M..

S-a precizat de martor că nu a avut cunoştinţă de momentul la care acea persoană a urcat pe navă însă, în ziua următoare plecării navei şi după ieşirea din apele teritoriale româneşti numitul M. l-a înştiinţat că persoana respectivă se afla într-una din cabine cu menţiunea că pe tot parcursul voiajului până în portul Alexandria nu a văzut acea persoană.

În declaraţia dată, martorul J. a relatat că, după ce nava a intrat în apele teritoriale ale Egiptului a luat legătura cu A., care ajunsese în Egipt pe cale aeriană, întrebându-l despre identitatea acelei persoane deoarece nu avea carte de identitate pentru a fi înregistrat de autorităţile egiptene, fără să primească vreun răspuns de la acesta.

Ulterior, în urma solicitărilor insistente, A. i-a indicat martorului să îl înregistreze cu identitatea de RR. însă nu a făcut acest lucru întrucât a fost contactat de agentul portuar OO. care i-a cerut să nu înregistreze acea persoană şi să considere că nu a fost niciodată la bordul navei.

A relatat martorul că, după intrarea navei în dana portului, finalizarea formalităţilor legale şi ancorarea la chei, s-a început operaţiunea de descărcare în prezenţa numiţilor A., OO. şi a unei persoane despre care a aflat ulterior că se numeşte RR., persoană cu cetăţenie rusă.

Despre persoanele menţionate, martorul a relatat că s-au urcat la bordul navei şi s-au îndreptat către cabina numitul M. unde au şi intrat, martorul însoţindu-i pe cei trei, loc unde a văzut persoana despre care vorbise cu A., moment în care a aflat că se numeşte ZZ..

Referitor la numitul D. s-a susţinut de martor că a ieşit cu cartea de identitate a numitului RR., acesta din urmă rămânând în cabină până a ieşit primul, ulterior plecând şi acesta împreună cu numitul OO..

A reliefat martorul că după ce a început războiul dintre Israel şi Liban i-a solicitat lui A. să îl transfere pentru a putea reveni în Liban, situaţie acceptată de martor, acesta urmând să fie înlocuit cu un căpitan care în acel moment se afla în Siria, însă urmare a faptului că fuseseră suspendate zborurile din Siria, martorul trebuia să meargă cu K. în portul x pentru efectuarea schimbului, situaţie cu care, iniţial, nu a fost de acord însă, ulterior s-a conformat.

În continuarea declaraţiei, martorul a arătat că, înainte de plecare, pe navă au urcat agentul portuar TTT., cetăţean egiptean, împreună cu numitul D., acesta fiind văzut de membrii echipajului, după care nava şi-a început voiajul spre portul x.

S-a menţionat de martor faptul că, după ce au ajuns în rada portului x i-a solicitat numitului D. paşaportul sau orice alt act care să îi certifice identitatea însă a refuzat, susţinând că el nu este la bordul navei, urmând să fie preluat de o barcă cu motor, ceea ce s-a şi întâmplat, martorul insoţindu-l pe D. în acea barcă cu motor pâna la uscat.

Referitor la această parte a declaraţiei, martorul J. a precizat că a fost dată sub tortură, fiind consemnată o situaţie de fapt nereală, cea relatată de persoanele care au asistat la interogatoriu.

În sensul celor relatate, martorul J. a prezentat un înscris extrajudiciar, reprezentat de sentinţa penală nr. 6897/2008 a Tribunalului I Tripoli, în dispozitivul căreia se arată că "din faptele şi probele prezentate s-a stabilit cu certitudine că pârâtul a procedat la inventarea de probe materiale împotriva reclamantului (A.).

De asemenea, martorul J. a mai prezentat şi o declaraţie dată de către acesta în faţa notarului public din Tripoli la data de 03.12.2007, în care acesta arată că " nu s-a consemnat nicio declaraţie olografă a subsemnatului nici în faţa Biroului de Combatere a Terorismului, nici în faţa altor autorităţi judiciare din Liban. Ceea ce s-a întâmplat în acel voiaj a fost faptul că în timpul escalei navei în portul Alexandria a urcat la bordul navei o persoană care dorea să inspecteze nava în vederea cumpărării ei, iar eu am aflat că era din familia ZZ., acesta având asupra sa aprobare pentru a intra în port eliberată de Securitatea Egipteană, precum şi aprobare pentru a urca la bordul navei, fiind însoţit de către A.. Aceştia au părăsit nava în Egipt, iar eu confirm că nu am dat nicio declaraţie scrisă de mâna mea, şi că toate aceste informaţii le-am comunicat verbal în faţa celor de la Biroul de Combatere a Terorismului."

Fiind audiat în faţa instanţei de apel, martorul J. a retractat atât aspectele consemnate în declaraţia dată în faţa autorităţilor libaneze în cadrul comisiei rogatorii iniţiate de statul român cât şi menţiunile consemnate în declaraţia notarială, martorul neprezentând nici un motiv al retractării conţinutului declaraţiei notariale.

Totodată, martorul a relatat că îşi aminteşte de voiajul efectuat cu K. spre portul Alexandria însă nu îşi mai aduce aminte ce marfă a mai transportat cu excepţia cherestelei.

A susţinut martorul că în portul Constanţa nu s-a urcat nici o altă persoană la bord cu excepţia membrilor echipajului, negând prezenţa pe K. a celor 3 marinari de pe nava VVV., naufragiată, şi a unei alte persoane, specialist în operaţiuni de ramfluare a navelor

Referitor la prezenţa inculpatului A. la dana de unde a plecat K. din portul Constanţa spre portul Alexandria - Egipt martorul a menţionat că nu l-a văzut nici în timpul încărcării şi nici la momentul plecării navei, dar poate a fost, însă în altă parte în port.

Fiind întrebat despre prezenţa inculpatului A. în portul Alexandria, la dana unde a acostat K., martorul a arătat că acesta nu a fost prezent. Totodată a susţinut că, în toată perioada în care a staţionat în portul Alexandria nu s-a întâlnit cu inculpatul, legătura cu acesta fiind doar telefonică şi doar pentru a-l întreba despre posibilitatea de a ajunge în Liban ca să îşi vadă familia.

Mai mult, martorul a susţinut că în perioada în care K. se afla în portul Alexandria şi când a vorbit cu inculpatul A. la telefon nu ştia dacă acesta se afla şi el în Egipt, în Alexandria.

Un alt aspect reliefat de martor a fost acela că K. a plecat din portul Alexandria spre portul x cu acelaşi echipaj nefiind înlocuit nici un membru al echipajului.

În declaraţia data în faţa instanţei de apel martorul J. a menţionat că nu îşi aduce aminte dacă pe navă a urcat o persoană străină de echipaj. Este de observat că spre finalul declaraţiei, martorul susţine că la bordul navei K., în timp ce se afla în portul Alexandria, nu s-a urcat nici o persoană străină de echipaj, martorul afirmând această împrejurare cu caracter de certitudine.

Deplasarea navei K. spre portul x - Siria a fost justificată de martor prin acea că din acel loc se putea ajunge cel mai uşor în Liban.

A relatat martorul că pentru a ajunge în Liban, la familia sa, a luat legătura cu compania din România, reprezentanţii acesteia comunicându-i că, pentru a ajunge în Liban, singura posibilitate este să se deplaseze în portul x. Ulterior a primit şi acordul agentului navei de a pleca spre portul x loc unde urma să fie înlocuit.

Martorul a negat că ar fi discutat cu inculpatul A. despre deplasarea navei K. spre portul x, precizând că a comunicat cu acesta doar probleme familiale.

A mai relatat martorul că în portul x a fost singura persoană care a coborât de pe K., fiind preluat de agentul navei care l-a dus la şeful portului, loc de unde a plecat şi persoana care urma să preia comanda navei.

Referitor la declaraţia data de martor în faţa notarului din Tripoli, acesta a menţionat că a dat această declaraţie de bunăvoie şi nesilit de nimeni, iar în aceasta a spus adevărul.

Cu privire la susţinerea anterioară a martorului, din conţinutul declaraţiei dată în faţa instanţei de apel, potrivit cu care în portul Alexandria nu s-ar fi urcat la bordul navei K. nici o persoană străină de echipaj, deci nici o persoană cu numele de ZZ., Înalta Curte observă că acest aspect a fost relatat diferit de acelaşi martor în declaraţia notarială.

Fiind întrebat expres cu privire la această inadvertenţă, cu atât mai mult cu cât martorul a arătat că ceea ce a spus în faţa notarului corespunde adevărului, martorul a menţionat că nu ar fi expus o astfel de situaţie de fapt în declaraţia notarială.

Înalta Curte va înlătura în totalitate declaraţia dată în faţa instanţei de apel de martorul J. întrucât nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, în principal cu declaraţiile martorilor ce au făcut parte din echipajul navei K., respectiv martorii N., O., M. dar şi BBB. agentul navei în portul Constanţa, analiză expusă anterior în considerentele prezentei decizii, când s-a stabilit traseul navei K. din portul Constanţa în portul Alexandria - Egipt şi din acest loc în portul x, dar şi de înscrisurile la care instanţa de apel a făcut deja referire.

Astfel, contrar celor susţinute de martorul J. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorii menţionaţi au confirmat:

- prezenţa inculpatului A. în portul Constanţa, la momentul încărcării navei K. cu componentele macaralei dar şi la controlul efectuat de autorităţile portuare şi de frontieră româneşti, aspect probat şi cu evidenţele tehnice care îl localizau pe inculpatul A., în intervalul de timp 00,05 - 04,00 în zona danei 45 de unde a plecat K. din portul Constanţa spre portul Alexandria - Egipt.

- prezenţa inculpatului A. în portul Alexandria, la momentul acostării navei K. în dana din portul Alexandria - Egipt, unde s-a realizat şi descărcarea navei, împreună cu agentul navei şi cu numitul RR., aspect confirmat şi de cele două permise de intrare în portul Alexandria solicitate de inculpatul A. pentru datele de 06.07 - 08.07.2006 pe numele său şi pe numele de RR..

- modificarea componenţei echipajului navei K. în portul Alexandria şi urcarea la bord a unei persoane străine de echipaj sub identitatea de RR., în realitate, conform argumentelor prezentate anterior, fiind numitul D., îmbarcare efectuată cu ştiinţa martorului J..

- părăsirea navei în portul x de D. împreună cu martorul J. cu o barcă cu motor, barcă ce i-a preluat de la K. aflată în rada portului.

Referitor la susţinerea martorului J. potrivit cu care traseul navei K. spre portul x ar fi fost hotărâtă de reprezentantul navei din România şi nu de inculpatul A., care nici nu a avut cunoştinţă de traseul stabilit, aceasta nu poate fi primită având în vedere că reprezentantul companiei era chiar inculpatul.

Înalta Curte reliefează că inculpatul A. este asociat şi administrator al S.C. AA. S.R.L. Constanţa şi S.C. BB. S.R.L. Constanţa, societăţi al căror obiect principal de activitate îl constituia transportul naval, managementul navelor şi agenturarea navelor de transport maritim.

Totodată, K. a fost achiziţionată în anul 2000 de către S.C. AA. S.R.L. Constanţa, fiind transferată unor armatori străini, iar proprietarul navei de la momentul de interes, respectiv firma "CC." din Delaware SUA avea adresa de contact la sediul din Constanţa a S.C. AA. S.R.L., managementul navei fiind asigurat de la 19.07.2001 la 14.10.2002 de către S.C. BB. S.R.L. Constanţa şi după 14.10.2002 de către S.C. AA. S.R.L. Constanţa. Agenturarea navei K. era asigurată de către S.C. BB. S.R.L. Constanţa.

Martorul J. avea cunoştinţă de aceste aspecte, concluzie relevată de susţinerile martorului din declaraţia dată în faţa autorităţilor libaneze anterior momentului reţinerii sale, când a negat implicarea sa în plecarea clandestină a numitului D. din România.

Înalta Curte observă că singura declaraţie dată de martorul J., care se coroborează cu întreg materialul probator administrat în cauză, este cea din 18.10.2006 dată în faţa autorităţilor libaneze, prin comisie rogatorie.

Astfel, referitor la informarea martorului de către inculpatul A. cu privire la urcarea clandestină a numitului D. la bordul navei K. pentru a fi transportat în Alexandria Egipt, este prezumată de faptul că nicio persoană nu poate urca la bordul unei nave şi ulterior să coboare de pe aceasta fără ştiinţa căpitanului navei.

Acest aspect va fi coroborat cu relaţiile de rudenie existente între martor şi inculpat dar şi cu atitudinea martorului, adoptată cu ocazia interogării acestuia de instanţa de apel, de a nega orice legătură a inculpatului cu voiajul navei K., în principal a prezenţei inculpatului în porturile Constanţa şi Alexandria, când K. a plecat şi a acostat, dar şi stabilirea de către inculpat a traseului navei către portul x.

Afirmaţia martorului din declaraţia dată în faţa autorităţilor libaneeze privind prezenţa şi urcarea la bordul navei a numiţilor A., OO. şi a unei persoane despre care a aflat ulterior că se numeşte RR. ZZ. este confirmată de martorii N., O., M. dar şi de şi de cele două permise de intrare în portul Alexandria solicitate de inculpatul A. pentru datele de 06.07 - 08.07.2006 pe numele său şi pe numele de RR..

Susţinerile martorului, din aceiaşi declaraţie, potrivit cu care numitul D. a fost preluat de pe K. de către inculpatul A. şi de către agentul navei în portul Alexandria şi că acesta ar fi ieşit cu cartea de identitate a numitului RR., este confirmată chiar de prezenţa celui din urmă la bordul navei K., fără nici o motivaţie justificată, singura explicaţie a prezenţei numitului RR. la bordul navei K., imediat după sosirea acesteia, putând fi, doar utilizarea actului său de identitate şi a permisului de intrare în port emis pe numele de RR..

În aceste condiţii devin veridice şi relatările martorului potrivit cu care, iniţial, i s-a spus de inculpat să înregistreze persoana care a urcat clandestin în portul Constanţa sub identitatea de RR. pentru ca, ulterior, să i se solicite de agentul navei să nu o mai înregistreze.

Este evident că înregistrarea persoanei sub identitatea de RR. la bordul navei K. ar fi creat probleme la debarcare întrucât o persoană cu aceiaşi identitate era deja în Egipt şi pe numele său se solicitase, începând cu data de 06.07.2006, un permis de intrare în port.

Totodată, aceleaşi susţineri sunt probate şi de faptul că, la data de 07.07.2006, data ancorării navei K. în dana din portul Alexandria, o persoană cu identitatea de RR. s-a înregistrat la hotelul SS. din Maamoura Beach din Alexandria, persoană care, în realitate, era numitul D., conform argumentelor prezentate de Înalta Curte anterior.

Aspectele relatate de martor, în aceiaşi declaraţie, referitor la modul în care s-a stabilit destinaţia navei K. spre portul x sunt conforme cu poziţia deţinută de inculpat în cadrul firmelor care gestionau K., poziţie deja evidenţiată de Înalta Curte.

Situaţia de fapt prezentată de martorul J. conform căreia, după ce au ajuns în rada portului x, martorul a plecat de pe navă împreună cu numitul D. cu o barcă cu motor, este confirmată de declaraţiile martorilor N., O. şi M..

Analiza condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare.

Sub aspectul laturii obiective:

Înalta Curte constată că materialul probator administrat şi analizat relevă, cu certitudine, că inculpatul A., conform planului conceput cu numiţii D., C. şi B., a fost cel care, în mod clandestin, l-a îmbarcat în portul Constanţa pe numitul D. pe K., navă pe care o agentura şi cu care acesta a părăsit în mod ilegal frontiera de stat a României, tot el fiind cel care a luat măsuri ca prezenţa numitului D. la bordul navei să nu fie descoperită, acţiuni prin care i-a înlesnit acestuia trecerea frontierei de stat a României.

Aspectele reliefate privind acţiunile inculpatului A. în portul Alexandria nu intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată însă prezintă relevanţă sub aspectul probării implicării sale în părăsirea clandestină de către numitul D. a României.

Conform art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3)."

Prin sentinţa penală nr. 122 din data de 13.06.2007, pronunţată în dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului D. la pedeapsa închisorii de 20 ani pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 35 alin. (2) din Legea 535/2004 .

La data la care numitul D. a părăsit teritoriul României, respectiv 30.06.2006, în condiţiile reliefate, dosarul, în care ulterior s-a dispus condamnarea sa, se afla în cursul judecăţii, în primă instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât îndeplinea condiţia de a fi o persoană care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau 3 din Legea 535/2004.

Sub aspectul laturii subiective:

Apărarea inculpatului A. a apreciat că se impune analiza legii penale mai favorabile din perspectiva modificărilor legislative succesive care au vizat latura subiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

În acest sens s-a arătat că în Legea nr. 535/2004 în forma aplicabilă la data de 30.06.2006, data săvârşirii "pretinsei fapte, dispoziţia de incriminare avea următorul conţinut:

Art. 33 alin. (1) - Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: înlesnirea intrării/ieşirii în/din ţară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a persoanei despre care se cunoaşte că a sprijinit/săvârşit sau urmează să sprijine/săvârşească un act terorist; (2)Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel: b) cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. c), d) şi e).

În Legea nr. 535/2004 în forma aplicabilă la data de 07.10.2014 - data condamnării, potrivit modificărilor aduse prin art. 159 din Legea nr. 187/2012, dispoziţia de incriminarea avea următorul conţinut:

Art. 33 alin. (2) - Constituie, de asemenea, infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: (a) - înlesnirea trecerii frontierei,; găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

În Legea nr. 535/2004 în forma actuală, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019, dispoziţia de incriminare avea următorul conţinut:

Art. 33 alin. (2) - Constituie, de asemenea, infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: (a) - înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane despre care se cunoaşte că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

Se arată că în legea modificata prin Legea nr. 187/2012, latura subiectivă nu a mai fost circumstanţiată de o manieră similară legii vechi. Se spune doar ca este infracţiune atunci când făptuitorul înlesneşte trecerea frontierei de către o persoana care a participat la/a comis o infracţiune dintre cele expres enumerate.

În legea modificată prin Legea nr. 58/2019 în vigoare la data actuală, se revine la reglementarea iniţială cu privire la latura subiectivă prin utilizarea diatezei reflexive a verbului "a cunoaşte" (despre care se cunoaşte").

Referitor la condiţia impusă pentru existenţa laturii subiective, respectiv " se ştie" sau " despre care se cunoaşte" se face trimitere la Decizia nr. 1335/09.12.2008 a Curţii Constituţionale publicată în - MO nr. 29/15.01.2009 în considerentele căreia s-a arătat că legiuitorul a utilizat "un verb reflexiv impersonal ce exprimă o acţiune sau o stare făcută, respectiv percepută, nu de un subiect unic, ci de o mulţime, care include, evident un subiect subânţeles". Se mai arată ca intenţia legiuitorului a fost aceea de a consacra o stare de notorietate fără însă a înlătura posibilitatea ca subiectul activ sa fie exonerat de răspundere atunci când din probaţiunea administrată rezultă ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura subiectivă. De asemenea, Curtea Constituţională a stabilit că "faptul ca despre o persoana se cunoaşte ca a comis sau se pregăteşte sa comită anumite fapte antisociale nu presupune ab initio o prezumţie irefragabila de cunoaştere a acestei stări de către un subiect circumstanţial - cum ar fi de exemplu, cel căruia i se impută fapta prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 545/2004, această 'împrejurare trebuind a fi dovedită".

S-a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea care stabileşte condiţia, asociată laturii subiective, respectiv ca făptuitorul "să ştie" că persoana a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3) sau o persoană "despre care se cunoaşte" că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

S-a susţinut că la dosarul cauzei nu s-au administrat probe din care să rezulte că se ştia de inculpatul A. că numitul D. a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3) ori că despre numitul D. se cunoştea de inculpat că a acţionat în sensul impus de textul incriminator.

S-a considerat că legea penală mai favorabilă este forma actuală a Legii nr. 535/2004, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019.

Înalta Curte arată că potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Premisa acestei dispoziţii legale constă în faptul că, deşi toate legile succesive incriminează fapta comisă de infractor, acestea o sancţionează diferit sau există o diferenţă mai favorabilă de regim juridic în ceea ce priveşte alte instituţii.

Pentru ca inculpatul să beneficieze de o aplicare a legii penale mai favorabile trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii cumulativ: succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului, cu menţiunea că va fi aplicabilă legea penală mai favorabilă şi în situaţia în care hotărârea definitivă a fost desfiinţată în urma unei căi extraordinare de atac, iar legea nouă a intervenit înainte de pronunţarea unei noi hotărâri definitive în urma rejudecării.

Totodată, este necesar ca fapta să fie incriminată de toate legile succesive şi să fie incriminată sau sancţionată diferit de legile succesive.

Criteriile care sunt luate în considerare, atunci când se operează cu principiul mitior lex sunt: condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală şi sancţiunile penale, putându-se lua în considerare oricare dintre aceste trei aspecte.

Conform art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3)."

În Legea nr. 535/2004 in forma actuală, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019, dispoziţia de incriminarea are următorul conţinut:

Art. 33 alin. (2) - Constituie, de asemenea, infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: a) - înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane despre care se cunoaşte că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

Este evident că în textul care reglementează incriminarea actuală s-a impus ca şi condiţie suplimentară, ataşată laturii subiective, condiţia ca despre persoana căreia i s-a înlesnit trecerea frontierei, a fost găzduită ori i s-a facilitat accesul în zona obiectivelor vizate să se cunoască că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

Obligativitatea îndeplinirii acestei condiţii suplimentare, în cazul concret, ar determina ca legea penală mai favorabilă să fie considerată ca fiind Legea nr. 535/2004 in forma actuală, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 535/2004, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019, în care fapta inculpatului A. este incriminată prin art. 33 alin. (2) lit. a) potrivit cu care - Constituie, de asemenea, infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: a) - înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane despre care se cunoaşte că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

Deşi s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică, Înalta Curte apreciază că nu se impune dat fiind că nu s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale unei alte infracţiuni, situaţie în care s-ar fi impus schimbarea de încadrare juridică conform dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., ci doar s-a stabilit care este legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A., în referire la aceiaşi infracţiune, operaţiune care este reglementată prin noţiunea de calificare a faptei.

Astfel, art. 49 C. proc. pen. face referire la schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă (alin. (2), diferenţiind-o de schimbarea încadrării juridice, menţionată în alin. (1).

Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă are aplicabilitate în procesul penal prin incidenţa legii penale mai favorabile. Aceasta este o problemă de fond, iar nu de schimbare a încadrării juridice, astfel că problemele de stabilire a legii penale mai favorabile şi schimbare a calificării faptei aparţin etapei dezbaterilor, neintrând sub incidenţa dispoziţiilor Deciziei nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale.

Noţiunea de "încadrare juridică" nu este definită de legiuitor, aceasta fiind considerată, în literatura de specialitate, ca reprezentând operaţiunea de stabilire a concordanţei între starea de fapt şi normele juridice aplicabile privind incriminarea, precum şi dispoziţiile generale aplicabile pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului, dispoziţii din partea specială a C. pen. ori din legi speciale cu dispoziţii penale, dar şi dispoziţii din partea generală a C. pen. referitoare la tentativă, participaţie, pluralitate de infracţiuni, circumstanţe atenuante sau agravante etc.

Schimbarea de încadrare juridică este necesară fie atunci când a fost realizată o greşită apreciere iniţială a încadrării, fie atunci când intervin sau se descoperă ulterior împrejurări care conduc la reţinerea unei încadrări juridice diferite faţă de cea iniţială.

Înalta Curte arată cu nu au intervenit modificări, în nouă lege, raportat la latură obiectivă a infracţiunii ci numai în raport de latură subiectivă, considerentele următoare urmând să se refere la întrunirea sau nu a condiţiilor de tipicitate sub aspectul laturii subiective.

Astfel, contrar apărării, Înalta Curte apreciază că inculpatul A. cunoştea că numitul D. a acţionat în sensul impus de textul incriminator, a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3) ori că despre numitul D. se cunoştea de inculpat că a acţionat în sensul impus de textul incriminator.

Înalta Curte reaminteşte că numitul D., la momentul părăsirii clandestine a teritoriului României era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004, potrivit cu care (1) Constituie acte de terorism următoarele infracţiuni săvârşite în condiţiile prevederilor art. 2: a) infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute în art. 174 - 176 din C. pen., vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă, prevăzute în art. 181 şi 182 din C. pen., precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 din C. pen.

Conform art. 2 din acelaşi act normativ - Faptele săvârşite de entităţile teroriste sunt sancţionate potrivit prevederilor prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: a) sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi produc stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei; b) atentează grav asupra factorilor umani specifici şi nespecifici, precum şi asupra factorilor materiali; c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităţilor statului sau a unei organizaţii internaţionale să dispună, să renunţe sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii teroriste.

De asemenea era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 potrivit cu care constituie infracţiune - Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani, fără a se putea depăşi maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.

Înalta Curte reţine că la data de 28.03.2005 jurnaliştii WWW., XXX. şi KK. au contactat telefonic conducerea unui post de televeviziune şi au anunţat că sunt răpiţi şi, ulterior printr-un sms aceştia au cerut ajutor, actul în sine fiind caracterizat, la nivel naţional ca act de terorism.

La momentul respectiv ştirea a fost preluată pe toate canalele de televiziune, radio şi în presa scrisă naţională şi locală, precum şi presa on-line a diferitelor cotidiane, subiectul generând ample dezbateri televizate.

Prin comunicate publice, preluate prin toate mijloacele de informare, MAE a anunţat, la data de 29.03.2005, posibila dispariţie a trei jurnalişti români în Irak şi că principalele servicii de informaţii au constituit o echipă de gestiune informativă a situaţiei.

Numai la o zi după acest comunicat, numitul D. a susţinut că a primit, cu o zi în urmă, două telefoane de la o persoană necunoscută care i-ar fi cerut patru milioane de dolari răscumpărare pentru ziarişti. Totodată, numitul D. a afirmat că este prieten cu YYY., cetăţean irakiano-american care îi însoţea pe jurnalişti şi că îl cunoaşte pe tatăl numitei WWW..

Şi poziţia numitului D. a fost făcută publică, la nivel naţional, subiectul fiind difuzat neîntrerupt pe toate canalele de ştiri, televiziune, radio, presa scrisă şi presa on-line.

La data de 05.04.2005, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei anunţă reţinerea lui D., ulterior revenind cu precizarea că omul de afaceri a fost reţinut în legătură cu răpirea jurnaliştilor.

La data de 06.04.2005, Ministerul Public informează că numitul D. a fost reţinut pentru infracţiuni economice, precizând totodată că, în urma monitorizării acestuia au rezultat indicii privind legături cu persoane ce ar fi implicate în răpirea celor trei jurnalişti în Irak.

Şi acest comunicat a fost mediatizat în condiţiile mai sus menţionate, presa televizată, radio, scrisă şi on-line având ca subiect principal de dezbatere răpirea jurnaliştilor, subiect dezbătut sub toate aspectele inclusiv cu privire la persoanele implicate.

În data de 26/27.05.2005 Curtea de Apel Bucureşti emite mandate de arestare preventivă pe numele lui D. şi YYY. în dosarul referitor la răpirea din Irak, ocazie în care numitul x a respins acuzaţiile de terorism.

Şi această informaţíe a fost mediatizată la nivel naíonal, subiectul legat de răpirea jurnaliştilor şi a celor implicaţi în răpirea lor fiind reluat în diferitele emisiuni de ştiri pe canalele de televiziune, la radio, în presa scrisă şi on-line.

La data de 06.05.2005, Preşedintele ZZZ. dezvăluie că numitul D. vroia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui YYY., al soţiei acestuia şi al doctorului PPP., care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contaca autorităţile irakiene, dezvăluire care a fost preluată de canalele de televiziune la radio, în presa scrisă şi on-line.

La data de 31.10.2005 începe la Curtea de Apel Bucureşti procesul numitului D. pentru terrorism, fiecare termen de judecată fiind mediatizat pe canalele de televiziune la radio, în presa crisă şi on-line.

La data de 26.04.2006, Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul menţionat, dispune revocarea, din motive medicale a ultimului mandat de arestare preventivă emis pe numele lui D., cel din dosarul privând răpirea jurnaliştilor români în Irak şi înlocuirea lui cu interdicţia de a părăsi ţara.

Această hotărâre a instanţei de judecată a fost dezbătută, ca toate ştirile despre cazul celor trei jurnalişti răpiţi în Irak, pe canalele de televiziune la radio, în presa crisă şi on-line.

Pe data de 28.06.2006, numitul D. apare ultima dată în faţa judecătorului de la Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte reţine că la nivel naţional, printr-o informare masivă, prin toate mijloacele de comunicare, repetitivă şi de lungă durată, mai mult de un an de zile de la momentul răpirii celor trei jurnalişti în Irak, s-a luat la cunoştinţă, de întreaga populaţie, de faptul că numitul D. a fost cel care a organizat răpirea celor trei jurnalişti în Irak, activitate caracterizată de aceste surse de informare ca fiind acte de terorism.

În aceste condiţii se consideră că, la nivel naţional, cu caracter de notorietate, se cunoştea despre numitul D. că este implicat în acte de terorism, aspect, cunoscut, în condiţiile menţionate, şi de inculpatul A., cu atât mai mult cu cât, în toată această perioadă inculpatul a locuit în România, într-un oraş, conducea firmele pe care le deţinea, avea contacte cu diferite persoane din mediul de afaceri inclusiv cu fraţii numitului D..

De asemenea, concluzia este susţinută şi de faptul că numitul D. este de aceiaşi cetăţenie cu inculpatul A., cea siriană, comunitatea arabă fiind interesată de problemele concetăţenilor lor, mai mult, firmele numitului D. aveau relaţii comerciale, de mult timp, cu firmele conduse de inculpatul A..

Concuzia instanţei nu a fost combătută de apărare nefiind solicitată administrarea de probe din care să rezulte că inculpatul nu a avut acces la aceste surse de informare.

De altfel, şi organizarea şi participarea efectivă a inculpatului A. la plecarea clandestină a numitului D. din România, cu complicitatea fraţilor numitului D., constituie un argument în sensul concluziei mai sus evidenţiate.

De altfel şi martorul J. a precizat că avea cunoştinţă de faptul că numitul D. avea probleme cu autorităţile române.

În baza argumentelor prezentate, Înalta Curte stabileşte că este dovedită condiţia ataşată laturii subiective a infracţiunii, aceea că inculpatul A. să cunoască despre numitul D. că este implicat în acte de terrorism legate de răpirea celor 3 jurnalişti în Irak, fiind întrunite astfel condiţiile de tipicitate, atât pe latură obiectivă cât şi pe latură subiectivă, ale infracţiunii prntru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

Totodată, Înalta Curte subliniază, raportat la modul în care este reglementat conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., că pentru îndeplinirea condiţiilor de tipicitate, din perspectiva laturii subiective, nu se impune existenţa unei condamnări definitive a inculpatului D. pentru infracţiunile expres menţionate de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin prin Legea nr. 58/2019.

Potrivit art. 33 alin. (2) - Constituie, de asemenea, infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: (a) - înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane despre care se cunoaşte că a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

Conform textului, înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate se referă la o persoană care a participat ori a comis o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3) şi nu la o persoană care a fost condamnată pentru o astfel de infracţiune.

Un alt argument îl constituie şi faptul că latura subiectivă a infracţiunii este realizată şi atunci când înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate se referă la o persoană ce urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).

Din această perspectivă infracţiunea prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 poate fi considerată o formă specială a infracţiunii prevăzută de art. 269 C. pen., respectiv favorizarea făptuitorului, ajutorul fiind concretizat doar în înlesnirea trecerii frontierei ori găzduirea unei persoane care a participat sau a comis o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3) din acelaşi act normativ.

Prin decizia penala nr. 1758/20.05.2008 pronunţată în dosar nr. x/2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) lit. c). din Legea nr. 535/2004, actualul art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004.

Sesizarea instanţei de contencios constituţional a fost determinată de aprecierea că prevederile art. 33 alin. (1) lit. c). din Legea nr. 535/2004 contravin legii fundamentale şi din perspectiva încălcării principiului prezumţiei de nevinovăţie, excepţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 1335/09.12.2008 a Curţii Constituţionale.

În considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional împrejurarea că o persoană a participat sau a comis o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3) din Legea nr. 535/2004 este apreciată ca o faptă sau o împrejurare de care subiectul activ al infracţiunii are cunoştinţă urmare a notorietăţii ei şi nu situţia juridică a acelei persoane, respectiv condamnarea definitivă pentru săvârşirea acelor infracţiuni.

Înalta Curte reţine că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada 23.06 - 30.06.2006, împreună cu numiţii C. şi B., au planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a lui D., în condiţiile reţinute, cunoscând faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români din Iraq, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoaştea că este cercetată pentru fapte de terorism, prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin prin Legea nr. 58/2019.

Înalta Curte constată că nu se poate dispune condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin prin Legea nr. 58/2019, întrucât a intervenit o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv prescripţia răspunderii penale.

Prioritar Înalta Curte arată că legea penală mai favorabilă se determină prin luarea în considerare a unor criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, a consecinţelor condamnării or la aplicarea unei pedepse mai mici, analiză care se raportează la condiţiile de incriminare, la cele de tragere la răspundere penală şi la criteriul pedepsei.

În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, a statuat că "Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen., publicată în MO nr. 372 din 20 mai 2014, instanţa de contencios constituţional a statuat că pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se procedeze la o comparaţie globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului, din momentul comiteriii faptei şi până la judecarea definitivă.

Se observă că, în cauză, în perioadă de referinţă, au intervenit modificări succesive atât în ceea ce priveşte actul normativ care incriminează infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., respectiv Legea nr. 535/2004, dar şi a C. pen. care reglementează cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, inclusiv prin pronunţarea unor decizii de Curtea Constituţională, de interes în prezenta cauză fiind prescripţia răspunderii penale.

Respectarea principiului aplicării globale, în ansamblu, a legii penale mai favorabile impune corelarea dispoziţiilor penale din partea specială cu dispoziţiile părţii generale în vigoare fie la momentul comiterii faptei, fie la momentul judecării cauzei întrucât, altfel, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 124 din 2 martie 2021, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen., publicată în MO nr. 528 din 21 mai 2021 "s-ar rupe legătura organică dintre instituţiile de drept penal aparţinând fiecărei legi succesive, cu consecinţa directă a schimbării conţinutului şi sensului actelor normative adoptate de către legiuitor"

De aceea, condiţiile de incriminare şi limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale care reglementează instituţiile cu efect asupra exonerării de răspundere penală, în cauză de interes fiind instituţia prescripţiei răspunderii penale.

În considerarea argumentelor prezentate, Înalta Curte stabileşte că legea penală generală aplicabilă în cauză este cea de la momentul judecării prezentei cauze, respectiv noul C. pen., în vigoare după pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în MO nr. 518 din 25 iunie 2018 corelativ cu stabilirea ca lege penală specială mai favorabilă a Legii nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin prin Legea nr. 58/2019.

Astfel, potrivit art. 16 C. proc. pen. care reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale - alin. (1) - Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.

Infracţiunea prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin prin Legea nr. 58/2019 se pedepseşte cu închisoare de se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. - (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Potrivit art. 155 alin. (4) C. proc. pen. - Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Fapta a fost comisă la data de 30.06.2006.

Prin decizia penală nr. 309/A din 07.10.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Ulterior, prin decizia penală nr. 268/A din data de 20.12.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din data de 07 octombrie 2014, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009 şi a desfiinţat, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la condamnatul-inculpat, A., şi a dispus rejudecarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012, din 8 octombrie 2012, a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În perioada 07.10.2014 - 20.12.2022 termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat, începând să curgă din nou de la data de 20.12.2022 până în prezent.

Astfel de la data de 30.06.2006 până la data de 07.10.2014 a curs un termen de 8 ani, 3 luni şi 8 zile.

De la data de 20.12.2022 până la data de 11.06.2025 a curs un termen de 2 ani, 5 luni şi 22 zile.

În prezenta cauză se aplică termenul general de prescripţie de 8 ani având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituţională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii ei (integral sau parţial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabilă.

Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din aprilie 2018, instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţional textul art. 155 alin. (1) C. pen. şi a constatat că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în "cauză" este neconstituţională.

Prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 Curtea Constituţională a revenit asupra textului de lege privind întreruperea prescripţiei şi a arătat că decizia din aprilie 2018 a declarat neconstituţională singura soluţie prevăzută de textul art. 155 alin. (1) C. pen. şi anume aceea că prescripţia se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, astfel încât între data publicării în M. of. a deciziei din aprilie 2018 şi data modificării textului de lege în mai 2022 prin O.U.G. nr. 71 (în urma pronunţării celei de-a doua decizii din mai 2022) nu a existat o reglementare în C. pen. a instituţiei întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, într-o jurisprudenţă constantă s-a arătat că acestea pot avea aptitudinea de a reconfigura conţinutul unei norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, în ambele cazuri dispoziţiile constatate ca neconstituţionale fiind eliminate din fondul activ al legislaţiei. Or, prin eliminarea unei dispoziţii sau a unei părţi dintr-o dispoziţie legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituţionalităţii ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parţială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile.

Pe fondul acestor decizii ale Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022 a stabilit că normele privind întreruperea prescipţiei răspunderii penale declarate neconstituţionale sunt norme de drept material şi se supun principiului legii mai favorabilă, beneficiind de acest vid legislativ toate persoanele ale căror procese penale au fost pe rol în perioada aprilie 2018 şi mai 2022.

În plus, prin aplicarea principiului legii mai favorabile, este posibil ca deciziile CCR să îşi producă efectele până în februarie 2014 (momentul intrării în vigoare a Noului C. pen.), drept urmare şi cei condamnaţi înainte de aprilie 2018 ar putea beneficia de această lege mai favorabilă.

Prin reluarea judecăţii apelului în data de 20.12.2022 prin decizia penală nr. 268/A s-a creat posibilitatea de a se pune în discuţie aplicarea legii penale mai favorabile inclusiv în raport de instituţia întreruperii termenului de prescripţie.

Stabilind că termenul general de prescripţie este de 8 ani şi că inculpatului A. i se aplică legea penală mai favorabilă generată de cele două decizii ale Curţii Constituţionale, având în vedere data la care s-a comis infracţiunea, respectiv 30.06.2006, Înalta Curte va constata că în cauză a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, respectiv prescripţia răspunderii penale.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI din data de 08 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2009 privind pe inculpatul A..

Va desfiinţa, în parte, numai cu privire la inculpatul A., sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

Va stabili că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 535/2004, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019, în care fapta inculpatului A. este incriminată prin art. 33 alin. (2) lit. a).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii privind prevenirea şi combaterea terorismului, prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 58/2019.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat la fond şi în apel, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va plăti din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI din data de 08 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2009 privind pe inculpatul A..

Desfiinţează, în parte, numai cu privire la inculpatul A., sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

Stabileşte că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 535/2004, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 58/2019, în care fapta inculpatului A. este incriminată prin art. 33 alin. (2) lit. a).

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii privind prevenirea şi combaterea terorismului, prevăzută de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 58/2019.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în fond şi în apel, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se plăteşte din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18 iunie 2025.