Cross-border enforcement of Austrian counterfeiting conviction: necessity of consent when defendant resides in Romania and is subject to foreign entry ban

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din data de 21 mai 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 167 din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută hotărârea nr. 17 Hv 81/24b din 08.10.2024, rămasă definitivă la 11.10.2024 pronunţată de Tribunalul pentru Cauze Penale din Graz privind pe persoana condamnată A. , în prezent deţinut în Penitenciarul din Hirtenberg, Austria.

În baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferul persoanei solicitate în vederea executării pedepsei de 1461 de zile (4 ani) închisoare, aplicată de instanţa statului emitent pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de bani, conform art. 232 alin. (2) din C. pen., având drept corespondent art. 310 din C. pen. român, de către persoana condamnată A., într-un penitenciar din România.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, s-a dedus din pedeapsa de executat arestarea şi perioada executată de 553 de zile până la data de 20.02.2025, precum şi perioada executată de la 20.02.2025 la zi, pedeapsa urmând a fi executată complet la data de 17.08.2027.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pentru a dispune această soluţie, prima instanţă a reţinut că A., în prezent deţinut în Penitenciarul Hirtenberg din Austria, este cetăţean român şi a fost condamnat definitiv, în Austria, pentru comiterea infracţiunii de falsificare de bani conform art. 232 alin (2) din C. pen., având drept corespondent art. 310 din C. pen. român.

Această hotărâre de condamnare a făcut obiectul certificatului emis în conformitate anexa 5 conform Legii nr. 302/2004 şi se referă la natura şi descrierea în fapt şi în drept a infracţiunii, pedeapsa aplicată şi stadiul executării ei .

Întrucât Austria a implementat în legislaţia sa naţională Decizia-cadru 2008/909/JAI privind transferul şi preluarea executării, Curtea a constatat a fi incidente în cauză dispoziţiile Titlului VI, Capitolul II, Secţiunea I din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată.

Drept urmare, în aceste circumstanţe legale, Curtea a verificat îndeplinirea cerinţelor art. 155 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, respectiv dacă hotărârile sunt definitive şi executorii; dacă faptele pentru care s-au aplicat pedepsele, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, ar fi constituit infracţiune şi autorul ar fi fost tras la răspundere penală, iar în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte, precum şi dacă persoana condamnată are cetăţenie română şi nu este de acord să execute pedeapsa în Romania.

Curtea a reţinut că persoana condamnată şi-a exprimat acordul pentru executarea pedepsei aplicate în România.

În acelaşi timp, instanţa de fond a reţinut că faptele pentru care persoanei condamnate i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare, ar fi atras răspunderea penală şi în situaţia în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României.

Concluzionând, Curtea a constatat că infracţiunea indicată în sentinţa instanţei austriece este infracţiune şi potrivit C. pen. român, conform art. 310, cerinţa prevăzută de art. 155 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată, fiind îndeplinită.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel persoana condamnată A., care a susţinut că nu este de acord cu predarea sa în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România. În acest context, a considerat că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A. raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

În raport de aceste dispoziţii, verificând sentinţa penală nr. 17 Hv 81/24b pronunţată la data de 08.10.2024 de Tribunalul pentru Cauze Penale din Graz privind persoana condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie la data de 11.10.2024, motiv pentru care se constată că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, se constată că, prin hotărârea a cărei recunoaştere se solicită în prezenta cauză, cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1461 de zile (4 ani) închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de bani prevăzută de art. 232 alin. (2) din C. pen. austriac.

În fapt, prin hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare austriece, s-a reţinut că, în perioada martie-mai 2023, în Napoli - Itali, Graz şi alte locuri din Austria, A., în cooperare cu mai multe persoane (B., C., D., E., F., G., H. şi I.) a preluat în atacuri repetate, bani falsificaţi sau contrafăcuţi, respectiv bancnote de 100 de euro, dar şi bancnote de 20 de euro şi 50 de euro, de comun acord cu unul sau mai mulţi dintre cei implicaţi în fals, având intenţia de a-i pune în circulaţie în Austria ca fiind autentici şi necontrafăcuţi, prin aceea că cel puţin A., B., E., F. şi C. au călătorit la Napoli - Italia, unde au preluat de la persoane necunoscute, implicate în contrafacere sau intermediari necunoscuţi, bancnote false de 100 de euro, care păreau înşelător de autentice, într-o valoare totală de cel puţin 25.000 de euro, pe care i-au importat, ulterior, în Austria şi i-au împărţit între ei şi între ceilalţi menţionaţi, la Graz, cheltuind aceşti bani falsificaţi în diverse locuri din Austria, în special în magazine alimentare şi drogherii, parţial ajutându-i pe complicii lor la plata cu banii falsificaţi.

În raport cu situaţia de fapt reţinută în cuprinsul hotărârii autorităţii judiciare austriece, se constată că şi cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită, faptele pentru care a fost condamnat cetăţeanul român A. având corespondent în legislaţia română, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de falsificare de monede, prevăzută de art. 310 din C. pen. român (sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani).

Sub aspectul sancţiunii aplicate, se reţine că, pentru săvârşirea faptelor penale mai sus arătate, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani de închisoare (1461 zile închisoare), pedeapsă privativă de libertate, iar natura şi cuantumul corespund cu cele prevăzute de legislaţia română, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută de art. 310 din C. pen. este de 10 ani, iar pedeapsa aplicată, în concret, apelantului nu depăşeşte acest maxim.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că în cauză este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetăţean român, născută la data de 03.07.1977 în localitatea Feteşti, judeţul Ialomiţa.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte reţine că, apelantul a revenit asupra consimţământului privind predarea, în sensul că nu mai este de acord să execute, în România, pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare austriece, însă consimţământul acestuia nu este necesar, având în vedere că are domiciliul în România, respectiv în oraş Mizil, str. x, jud. Prahova, şi, totodată, prin hotărârea Oficiului federal pentru străini şi azil din Austria, din 15.01.2025, s-a dispus faţă de acesta interdicţia temporară de şedere pe teritoriul Republicii Austria pentru o perioadă de 10 ani .

Totodată, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Cât priveşte motivul de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză.

Astfel, potrivit textului de lege menţionat, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa (...).

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că A. a fost prezent la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului autorităţile judiciare austriece .

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare austriece şi dispunând executarea pedepsei de 4 ani închisoare, într-un penitenciar din România.

De asemenea, se constată că, în mod corect instanţa fondului a procedat la deducerea, din pedeapsa pe care persoana condamnată o are de executat, a perioadei în care a fost arestată şi a celei executate de 533 de zile, până la data de 20.02.2025, precum şi perioada executată de la data de 20.02.2025 la zi, reţinând că executarea integrală a pedepsei ar avea loc la data de 17.08.2027.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 43 din data de 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 43 din data de 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1217 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2025.