Austrian Burglary Sentence Transfer to Romanian Prison Upheld; Partial Recognition of Foreign Conviction Affirmed

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 102/PI din 21 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind recunoaşterea sentinţei de condamnare şi de transfer a condamnatului A. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În baza art. 167 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea parţială şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 41 Hv 17/24x pronunţată de Tribunalul Regional Wiener Neustadt, la data de 26.03.2024, rămasă definitivă la data de 03.04.2024, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare (echivalent 1186 zile), în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de "furt grav calificat, prin efracţie", conform art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac, cu corespondent în legea penală română în infracţiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (5 acte materiale, din care 3 în formă tentată).

S-a constatat că prin decizia nr. 41 Hv 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt în vigoare din 08.05.2025, s-a stabilit că din pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, aplicată lui A. prin hotărârea Tribunalului Regional Wiener Neustadt din data de 26.03.2024 în 41 Hy 17/24x, întreaga pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare este imputabilă infracţiunii de furt comercial agravat prin efracţie, în temeiul art. 127, 128 alin. (1) rândul 5, art. 129 alin. (1) rândul 1 şi alin. (2) rândul 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. (cetăţean român ), în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare (echivalentul a 1186 zile) şi s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare (echivalentul a 1186 zile) închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, din pedeapsa de 3 ani şi 3 luni (echivalentul a 1186 zile) închisoare, s-a dedus 192 de zile, reprezentând perioada de privare de libertate în executarea pedepsei aplicate de autorităţile austriece calculată până la data de 31.07.2024, precum şi perioada executată în continuare, de la data de 31.07.2024 la zi.

În baza art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A. la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (2), alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus ca plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 1108 de RON, să se realizeze din fondurile Ministerului Justiţiei (delegaţie nr. 2077/2025, av. B.).

S-a dispus plata sumei de 1253,39 RON din fondurile Ministerului Justiţiei în contul bancar al S.C. C. S.R.L. reprezentând costul traducerilor înscrisurilor conform facturilor seria x nr. x/27.03.2025, seria x nr. x/02.04.2025, seria x nr. x/11.04.2024, seria x nr. x/16.05.2025.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sesizarea nr. 2948/II-5/2025 din data de 10.03.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2025 la data de 10.03.2025, a fost solicitată admiterea cererii formulate de către autorităţile judiciare din Republica Austria de recunoaştere a hotărârii penale şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei

În motivare, s-a arătat că prin adresa nr. x/20.02.2025, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul art. 10 alin. (1) şi art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciara internaţională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cererea formulată de către autorităţile judiciare din Republica Austria cu privire la recunoaşterea hotărârii penale şi transferarea într-un penitenciar din România a numitului A., în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

La cererea formulată, autorităţile judiciare solicitante au ataşat certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008; hotărârea penală nr. 41 Hv 17/23y a Tribunalului Wiener Neustadt, din data de 26.03.2024 şi formularul privind opinia persoanei condamnate cu referire la transferarea sa (în limba statului de executare).

Din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare din Republica Austria s-a constatat că numitul A. se află în executarea unei pedepse de 1186 zile (3 ani şi 3 luni) închisoare, din care a executat 192 de zile, conform calculului efectuat la data de 31.07.2024, aceasta urmând a fi finalizată la data 21.04.2027.

Totodată, în cuprinsul certificatului (lit. g), punctul b), autorităţile judiciare din Republica Austria au specificat că, la data de 15.05.2024, prin hotărârea nr. x/240244670, Oficiul Federal pentru Străini şi Azil a impus persoanei condamnate interdicţia de reşedinţă pe teritoriul Austriei, pe o durată de 10 ani.

Cu privire la hotărârea de condamnare, în cuprinsul certificatului s-a precizat că, prin hotărârea penală nr. 41 Hv 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt, din data de 26.03.2024, rămasă definitivă la data de 03.04.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "furt grav calificat, prin efracţie", prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac, şi "suprimare a documentelor", prev. de art. 229 alin. (1) din C. pen. austriac.

Referitor la starea de fapt, în cuprinsul certificatului s-a precizat că, în noaptea din 26.09.2023 spre 27.09.2023, în Guntramsdorf, A. a sustras bunuri mobile străine, având intenţia ca, prin însuşirea lor, să se îmbogăţească pe nedrept, respectiv:

- a sustras de la D. şi E., prin spargerea uşii atelierului şi ulterior prin scoaterea cu o şurubelniţa a ferestrei de la baia locuinţei acestora, o maşină de găurit, seiful din mobilă, suma în numerar de 1.500,00 USD şi 20.000,00 EUR, două medalii, diverse monede, o cheie de maşină VW, un voucher spa de la D., în valoare de 50,00 EUR, precum şi portofelul lui E.. Totodată, acesta a suprimat un document de care nu avea dreptul să dispună, cu scopul de a împiedica folosirea lui în relaţii de natură juridică pentru dovedirea unui drept, unei relaţii de drept sau unui fapt, prin aceea că a scos din casă paşaportul lui D., care se afla în seiful de mobilă menţionat mai sus;

- a sustras două sticle de vin de la F.;

- a încercat să sustragă prin efracţie, respectiv prin scoaterea uşii unei colibe metalice, spargerea lacătelor a două colibe şi forţarea uşilor a două căsuţe de gradină, diverse bunuri de la numiţii G., H. şi I., fugind de fiecare dată, datorită lipsei de valoare a bunurilor.

Faptele sunt incriminate în legislaţia penală din România de dispoziţiile art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cinci acte materiale, din care trei în formă tentată) - furt calificat, în formă continuată.

Conform certificatului, persoana condamnată nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România.

Din copia de pe cazierul judiciar rezultă că numitul A. are antecedente penale, având înscrisă şi pedeapsa dispusă de autorităţile judiciare din Austria.

La data de 07.03.2025, au fost efectuate verificări în baza de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH, cu privire la condiţiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată, constatându-se că nu este incident nici unul din cazurile prevăzute expres.

De asemenea, au fost verificate şi dispoziţiile prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, rezultând că, nu există niciun motiv aplicabil persoanei condamnate.

Faţă de cele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, şi a Deciziei Cadru 2008/909/JAI, ratificată de ambele state, având în vedere şi dispoziţiile art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României, astfel că refuzul persoanei condamnate de a fi transferată într-un penitenciar din România nu constituie un impediment, precum şi hotărârea nr. x/240244670 a Oficiului Federal pentru Străini şi Azil din Republica Austria (menţionată în certificat), prin care persoanei condamnate i-a fost impusă interdicţia de reşedinţă pe teritoriul Austriei pe o durată de 10 ani, s-a solicitat admiterea cererii de recunoaştere a hotărârii penale şi transferarea persoanei condamnate.

Instanţa, în vederea soluţionării cauzei, a dispus emiterea unei adrese către autorităţile judiciare din Austria - Tribunalul Wiener Neustadt prin care s-a solicitat a se comunica o copie a hotărârii Oficiului Federal pentru Străini şi Azil al Republicii Austria din 15.05.2024 nr. x/240244670, privind interdicţia de reşedinţă pe teritoriul Austriei impusă intimatului A. pe o durată de 10 ani, tradusă în limba română.

Adresa a fost transmisă prin intermediul e-mailului, la data de 28.03.2025 fiind primit răspuns din partea autorităţilor solicitante, Tribunalul Wiener Neustadt, şi înaintată sentinţa nr. x/240244670 a Oficiului Federal pentru Străini şi Azil din Republica Austria în limba germană, fiind tradusă ulterior de către instanţă în limba română .

Totodată, Curtea a dispus emiterea unei adrese către autorităţile judiciare din Austria - Tribunalul Wiener Neustadt prin care să comunice:

1. care ar fi cuantumul pedepsei pentru fiecare din cele două infracţiuni pentru care A. a fost condamnat prin hotărârea nr. 41 HV 17/23 y, cu privire la care se solicită recunoaşterea, respectiv pentru infracţiunea de "furt calificat grav, prin efracţie", prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz, alin. (2) al doilea caz şi art. 15 din C. pen. german, şi pentru delictul de "suprimare de documente" prevăzut de art. 229 alin. (1) C. pen. german, având în vedere dispoziţiile C. pen. român în ceea ce priveşte fapta de furt calificat prevăzut la art. 229 alin. (1) şi (2) C. pen. român, şi lipsa identificării unui text legal în legislaţia română care să pedepsească faptele expuse de autorităţile austriece ca fiind delict de "suprimarea documentelor";

2. dacă sunt de acord cu o recunoaştere parţială a acestei hotărâri, doar în privinţa infracţiunii de "furt calificat grav, prin efracţie", prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz, alin. (2) al doilea caz şi art. 15 din C. pen. german, sens în care s-a solicitat să se precizeze şi un cuantum al pedepsei strict pentru această infracţiune de "furt calificat grav, prin efracţie", care ar urma să fie executată de condamnat ca urmare a recunoaşterii parţiale.

Adresa a fost transmisă prin intermediul e-mailului, autorităţile austriece comunicând faptul că solicitarea a fost înaintată Tribunalului Regional Wiener Neustadt, care trebuie să pronunţe o decizie în această privinţă.

La data de 15.05.2025 a fost primit la dosar răspuns din partea autorităţilor austriece, respectiv Decizia Tribunalului Wiener Neustadt, în vigoare de la 08.05.2025, prin care s-a comunicat că în conformitate cu articolul 42b (7a) EU-JZG, din pedeapsa de trei ani şi trei luni de închisoare aplicată lui A. prin hotărârea Tribunalului Regional Wiener Neustadt din 26.3.2024 în 41 Hy 17/24x, întreaga pedeapsă de trei ani şi trei luni de închisoare este imputabilă infracţiunii de furt comercial agravat prin efracţie în temeiul articolelor 127, 128 (1) rândul 5, 129 (1) rândul 1 şi (2) rândul 1, 130 (1) primul caz şi (2) al doilea caz, 15 C. pen.

În motivarea deciziei s-a precizat că prin hotărârea definitivă a Tribunalului Regional din Wiener Neustadt din 26.3.2024, A. a fost găsit vinovat de infracţiunea de furt comercial agravat prin efracţie în conformitate cu articolele 127, 128 (1) rândul 5, 129 (1) rândul 1 şi (2) rândul 1, 130 (1) primul caz şi (2) al doilea caz, 15 C. pen. şi de infracţiunea de suprimare de documente în conformitate cu articolul 229 (1) C. pen. şi condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare în conformitate cu articolul 28 (1) C. pen. şi articolul 39 (1) C. pen. în conformitate cu articolul 129 (2) C. pen.. Pârâtul execută în prezent pedeapsa cu închisoarea în Penitenciarul Leoben.

S-a învederat că printr-o scrisoare din data de 10.04.2025, Curtea de Apel Timişoara a anunţat că este în curs o procedură de recunoaştere a hotărârii şi de asumare a executării de către autorităţile penitenciare române şi că infracţiunea de suprimare de documente nu constituie o infracţiune penală în dreptul român, motiv pentru care a fost solicitată o informare cu privire la pedeapsa pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina pârâtului.

La 15.04.2025, Parchetul din Wiener Neustadt a solicitat apoi să se stabilească care parte din pedeapsa privativă de libertate aplicată este imputabilă infracţiunii de furt comercial calificat prin efracţie în temeiul articolelor 127, 128 alin. (1) rândul 5, 129 alin. (1) rândul 1 şi alin. (2) rândul 1, 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, 15 C. pen.

Astfel, în conformitate cu articolul 42b alin. (7a) din EU-JZG, în cazul în care o pedeapsă privativă de libertate a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni şi autoritatea competentă a statului de executare notifică faptul că executarea nu poate fi preluată în ceea ce priveşte o anumită infracţiune, instanţa care s-a pronunţat în primă instanţă trebuie, la cererea parchetului, să stabilească prin ordonanţă care parte din pedeapsa privativă de libertate aplicată sau din măsura preventivă privativă de libertate este imputabilă infracţiunii pentru care este preluată executarea.

În speţă, autorităţile judiciare străine au precizat că întreaga pedeapsă privativă de libertate de trei ani şi trei luni a fost aplicată pentru infracţiunea de furt calificat din societăţi comerciale prin efracţie, prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) rândul 5, art. 129 alin. (1) rândul 1 şi alin. (2) rândul 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, 15 C. pen., pentru care executarea se realizează de către autorităţile române. Astfel, furtul calificat multiplu a fost comis de pârât într-o majoritate de fapt şi, ca urmare a aplicării articolului 39 alin. (1) din C. pen., a dus la o pedeapsă de până la şapte ani şi jumătate. Concursul acestei infracţiuni cu infracţiunea de suprimare de documente, care se pedepseşte doar cu închisoare de până la un an sau cu amendă de până la 720 de diurne, a constituit doar o circumstanţă agravantă în conformitate cu principiul absorbţiei din dreptul penal austriac, care, în plus faţă de celelalte motive de agravare invocate în hotărâre - condamnările anterioare relevante, calificarea de infracţiune multiplă (inclusiv coincidenţa a două calificări care determină pedeapsa) şi majoritatea faptelor de furt - nu a avut o pondere semnificativă dincolo de cerinţa privind prezumţia de intenţie comercială. Astfel, numai pe baza vieţii anterioare pătate a pârâtului, care nu putea fi descurajat să comită o nouă infracţiune împotriva proprietăţii altuia nici măcar simţind în mod repetat răul închisorii, urma să fie aplicată o pedeapsă cu închisoarea severă de mai mulţi ani, iar adăugarea suprimării documentelor ca circumstanţă agravantă nu a avut în cele din urmă niciun efect real asupra condamnării, dar pedeapsa ar fi rămas neschimbată la trei ani şi trei luni chiar şi în cazul unei condamnări numai pentru infracţiunea de furt comercial agravat prin efracţie în temeiul articolelor 127, 128 alin. (1) rândul 5, 129 alin. (1) rândul 1 şi alin. (2) rândul 1, 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, 15 C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Austria şi punerea acesteia în executare într-un penitenciar din România este întemeiată.

Astfel, Curtea a constatat, din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, că prin hotărârea penală nr. 41 Hy 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt, din data de 26.03.2024, rămasă definitivă la data de 03.04.2024, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "furt grav calificat, prin efracţie", prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac şi "suprimare a documentelor", prev. de art. 229 alin. (1) din C. pen. austriac.

Cu privire la starea de fapt, s-a reţinut că în noaptea din 26.09.2023 spre 27.09.2023, în Guntramsdorf, A. a sustras bunuri mobile străine, având intenţia ca prin însuşirea lor să se îmbogăţească pe nedrept, respectiv:

- a sustras de la D. şi E., prin spargerea uşii atelierului şi ulterior prin scoaterea cu o şurubelniţă a ferestrei de la baia locuinţei acestora, o maşină de găurit, seiful din mobilă, suma în numerar de 1.500,00 USD şi 20.000,00 EUR, două medalii, diverse monede, o cheie de maşină VW, un voucher spa de la D., în valoare de 50,00 EUR, precum şi portofelul lui E.. Totodată, acesta a suprimat un document de care nu avea dreptul să dispună, cu scopul de a împiedica folosirea lui în relaţii de natură juridică pentru dovedirea unui drept, unei relaţii de drept sau unui fapt, prin aceea că a scos din casă paşaportul lui D., care se afla în seiful de mobilă menţionat mai sus;

- a sustras două sticle de vin de la F.;

- a încercat să sustragă prin efracţie, respectiv prin scoaterea uşii unei colibe metalice, spargerea lacătelor a două colibe şi forţarea uşilor a două căsuţe de gradină, diverse bunuri de la numiţii G., H. şi I., fugind de fiecare dată, datorită lipsei de valoare a bunurilor.

Astfel, A. a fost găsit vinovat şi condamnat la executarea unei pedepse rezultante de 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "furt grav calificat, prin efracţie", prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac şi "suprimare a documentelor", prev. de art. 229 alin. (1) din C. pen. austriac.

Conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere şi executare a pedepsei sau măsurii privative de libertate îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine.

Conform alin. (4), în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Alineatul doi al aceluiaşi articol prevede că hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 (republicată) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a constatat îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea parţială a sentinţei penale nr. 41 Hv 17/24x pronunţate de Tribunalul Regional Wiener Neustadt la data de 26.03.2024, definitivă la data de 03.04.2024, în ce priveşte infracţiunea de "furt grav calificat, prin efracţie", conform art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac.

Astfel, întrucât numitul A. a fost condamnat prin hotărârea Tribunalul Regional Wiener Neustadt pentru infracţiunea de "furt calificat grav, prin efracţie", prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz, alin. (2) al doilea caz şi art. 15 din C. pen. austriac, şi pentru delictul de "suprimare de documente" prevăzut de art. 229 alin. (1) din C. pen. austriac, având în vedere dispoziţiile C. pen. român în ceea ce priveşte fapta de furt calificat, prevăzut la art. 229 alin. (1) şi (2) C. pen. român, şi lipsa identificării unui text legal în legislaţia română care să pedepsească faptele expuse de autorităţile austriece ca fiind delict de "suprimarea documentelor", Curtea a dispus emiterea unei adrese către autorităţile judiciare din Austria - Tribunalul Wiener Neustadt prin care s-a solicitat ca acestea să comunice care ar fi cuantumul pedepsei pentru fiecare din cele două infracţiuni şi dacă sunt de acord cu o recunoaştere parţială a acestei hotărâri, doar în privinţa infracţiunii de "furt calificat grav, prin efracţie", prevăzut de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz, alin. (2) al doilea caz şi art. 15 din C. pen. austriac, sens în care s-a solicitat să se precizeze şi un cuantum al pedepsei strict pentru această infracţiune de "furt calificat grav, prin efracţie".

Curtea a constatat că prin decizia nr. 41 Hv 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt, în vigoare din 08.05.2025, s-a stabilit că din pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată lui A. prin hotărârea Tribunalului Regional Wiener Neustadt din data de 26.03.2024 în 41 Hy 17/24x, întreaga pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare este imputabilă infracţiunii de furt comercial agravat prin efracţie, în temeiul art. 127, 128 alin. (1) rândul 5, art. 129 alin. (1) rândul 1 şi alin. (2) rândul 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac.

Astfel, prima instanţă a constatat că numitul A. (în prezent încarcerat într-un penitenciar din Austria) are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare, din care a executat 192 de zile până la data de 31.07.2024, executarea acesteia fiind preconizată să fie finalizată la data de 21.04.2027.

S-a mai reţinut că hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă (hotărârea a rămas definitivă la data de 03.04.2024), fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare constituie şi în România infracţiune şi autorul acesteia ar fi sancţionabil (conform C. pen. român, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate A., comise în data de 26/27.09.2023, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (5 acte materiale, din care 3 în formă tentată), respectiv pe timpul nopţii, prin efracţie şi prin violare de domiciliu, iar persoana condamnată este cetăţean român.

Potrivit art. 228 alin. (1) C. pen. (furtul) luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Conform dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) (furtul calificat), furtul săvârşit în următoarele împrejurări: b) în timpul nopţii; d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Conform art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări: b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional; pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În ce priveşte delictul de "suprimare de documente" prevăzut de art. 229 alin. (1) C. pen. austriac, pentru care A. a fost condamnat - pedeapsă concomitentă, prima instanţă a reţinut că aceasta nu are corespondent în legislaţia penală din România.

S-a observat că prin decizia transmisă prin intermediul e-mailului de către autorităţile austriece, Tribunalul Regional Wien Neustadt a comunicat faptul că întreaga pedeapsă de trei ani şi trei luni de închisoare este imputabilă infracţiunii de furt comercial agravat prin efracţie în temeiul articolelor 127, 128 (1) rândul 5, 129 (1) rândul 1 şi (2) rândul 1, 130 (1) primul caz şi (2) al doilea caz, 15 C. pen.

A mai fost arătat că, deşi persoana condamnată nu a consimţit la predarea sa, cu motivarea că în Austria este deţinut în condiţii mai bune de detenţie, aşa cum rezultă din certificatul emis de autorităţile judiciare din Austria, precum şi din decizia nr. x/240244670 (copie dosar), acesta are interdicţie de reşedinţă în Austria pe o durată de 10 ani, impusă prin hotărârea Oficiului Federal pentru străini şi azil, din data de 15.05.2024, 596653908/240244670, devenind astfel, incidente dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Persoana condamnată este cetăţean român, cu domiciliul în oraşul Moldova Nouă, Aleea Eftimie Murgu, jud. Caraş-Severin.

S-a constatat, de asemenea, că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, astfel:

- numitul A. nu a fost condamnat în România pentru aceeaşi faptă şi nici nu a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeaşi faptă;

- nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală,

- răspunde penal potrivit legii române,

- nu a intervenit prescripţia executării pedepsei şi nici amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptei,

- iar în cursul procesului penal desfăşurat în Austria, persoana condamnată, a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, conform menţiunilor din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare din Austria.

Din informaţiile referitoare la perioada de executat şi la perioada privării de libertate ce trebuie dedusă din durata pedepsei, transmise de autorităţile judiciare din Austria, s-au reţinut următoarele: durata totală a sentinţei (în zile) este de 1186 zile; perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească (în zile) este de 192 de zile, la data de 31.07.2024.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel persoana condamnată A., care a susţinut prin avocat desemnat din oficiu că nu este de acord cu predarea sa, în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, în esenţă, considerând că prima instanţă a încălcat prevederile art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A. raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

În raport de aceste dispoziţii, verificând hotărârea penală nr. 41 Hy 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt, din data de 26.03.2024, privind persoana condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie la data de 03.04.2024, motiv pentru care se constată, în acord cu prima instanţă, că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 prevăd condiţia cumulativă pentru recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul străin emitent, ca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa, să fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte.

Totodată, art. 166 alin. (4) din aceeaşi lege, prevede că, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.

În acest context legislativ, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanţă a recunoscut parţial sentinţa penală nr. 41 Hy 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt, din data de 26.03.2024, definitivă la 03.04.2024, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de furt grav calificat, prin efracţie, prevăzută de art. 127, 128 alin. (1) cifra 5, art. 129 alin. (1) cifra 1 şi alin. (2) cifra 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac, fiindcă are corespondent în legislaţia română în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., respectiv săvârşită pe timpul nopţii, prin efracţie şi prin violare de domiciliu (n.n. situaţia de fapt fiind redată pe larg de prima instanţă, preluată în cuprinsul acestei decizii în cele ce preced).

Cât priveşte infracţiunea de suprimare a documentelor, prevăzută de art. 229 alin. (1) din C. pen. austriac, în mod just prima instanţă a constatat că în legislaţia română nu există un text legal care să pedepsească faptele expuse de autorităţile austriece ca fiind delict de suprimarea documentelor, situaţie care a condus la recunoaşterea parţială a hotărârii străine de condamnare a numitului A., în condiţiile în care autorităţile judiciare austriece, la cererea de precizare a instanţei române, nu au retras certificatul, ci au transmis decizia nr. 41 Hv 17/24x a Tribunalului Wiener Neustadt în vigoare din 08.05.2025 prin care s-a arătat că întreaga pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată lui A. prin hotărârea Tribunalului Regional Wiener Neustadt din data de 26.03.2024 în 41 Hy 17/24x, este imputabilă infracţiunii de furt comercial agravat prin efracţie, în temeiul art. 127, 128 alin. (1) rândul 5, art. 129 alin. (1) rândul 1 şi alin. (2) rândul 1, art. 130 alin. (1) primul caz şi alin. (2) al doilea caz, art. 15 din C. pen. austriac.

Pentru motivele ce preced, Înalta Curte consideră că este neîntemeiat motivul de apel al condamnatului A. care a susţinut încălcarea dispoziţiilor ce reglementează condiţia cumulativă prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, cu executare în stare de detenţie, la care a fost condamnat A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cuprinsul hotărârii autorităţii judiciare austriece, care are corespondent în infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de dispoziţiile art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., prin natura şi cuantumul său corespunde reglementărilor din legislaţia română, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută de legea română pentru infracţiunea comisă este de 7 ani închisoare, astfel că pedeapsa aplicată, în concret, apelantului nu depăşeşte acest maxim.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că în cauză este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, apelantul persoana condamnată A. fiind cetăţean român.

Cerinţa instituită prin art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată este, de asemenea, satisfăcută, de vreme ce apelantul A. are domiciliul în România, respectiv în oraşul Moldova Nouă, Aleea Eftimie Murgu, jud. Caraş-Severin şi, totodată, prin decizia nr. x/240244670 din 15.05.2024, emisă de Oficiul federal pentru străini şi azil, acesta are interdicţie de reşedinţă în Austria pe o durată de 10 ani.

În cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost şi nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Cât priveşte motivul de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că nici acesta nu are aplicabilitate în cauză, dat fiind că apelantul persoană condamnată A. a fost prezent la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului autorităţile judiciare austriece.

Pe cale de consecinţă, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele cumulative ale Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autorităţile judiciare austriece şi dispunând executarea pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare, într-un penitenciar din România, de persoana condamnată A..

Instanţa de control judiciar nu identifică motive pentru desfiinţarea sentinţei apelate nici în ceea ce priveşte perioada dedusă din pedeapsa pe care persoana condamnată o are de executat, de 3 ani şi 3 luni (echivalentul a 1186 zile) închisoare, din actele dosarului reieşind, aşa cum a reţinut prima instanţă, că a executat 192 de zile, reprezentând perioada de privare de libertate în executarea pedepsei aplicate de autorităţile austriece calculată până la data de 31.07.2024, precum şi că a executat în continuare, de la data de 31.07.2024 la zi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 102/PI din data de 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 102/PI din data de 21 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1217 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2025.