Legal rehabilitation granted after term calculated from 2-year component sentence, not aggregate 3-year term

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 200 din data de 07 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a respins, ca neîntemeiată, cererea de reabilitare formulată de petentul-condamnat A. şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată la data de 27.03.2024 iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. de dosar x/2024 şi, ulterior, declinată spre competentă soluţionare acestei instanţe, petentul A. a solicitat să se dispună reabilitarea judecătorească faţă de condamnarea aplicată prin sentinţa penală nr. 4/15.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 433/A/25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, petentul a arătat, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 4/15.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 433/A/25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., la acea dată având calitatea de avocat, calitate pe care a pierdut-o definitiv ca urmare a deciziei Baroului Argeş nr. 56/13.04.2016.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în vederea dispunerii reabilitării, a susţinut că termenul de reabilitare de 4 ani s-a împlinit fără ca petentul să fi săvârşit alte infracţiuni şi a achitat în integralitate cheltuielile judiciare la care a fost obligat prin dispozitivul sentinţei.

În drept, a invocat disp. art. 166-168, art. 529 şi art. 530 din C. proc. pen.

S-a reţinut că au fost ataşate la dosar copia sentinţei penale nr. 4/F/15.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2013, a deciziei penale nr. 433/A/25.11.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a deciziei penale nr. 302/04.12.2027 pronunţată de Tribunalul Cluj asupra cererii de liberare condiţionată a petentului, copia mandatului de executare a pedepsei nr. 6/25.11.2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti, a biletului de liberare nr. x/04.12.2017 emis de Penitenciarul Gherla, dovada achitării cheltuielilor judiciare către stat, copia deciziei de încetare a calităţii de avocat a petentului emisă de Baroul Argeş, copie cerificat de căsătorie şi de cununie, adresa x/18.03.2024 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca privind bunurile impozabile deţinute de petent.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost ataşată la dosar fişa de cazier judiciar actualizată a petentului, au fost obţinute relaţii de la Penitenciarul Gherla cu privire la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data liberării condiţionate, au fost solicitate relaţii cu privire la situaţia achitării despăgubirilor civile datorate părţii civile, petentul depunând la dosar extrase de cont cu privire la lipsa rulajului şi corespondenţa privind închiderea conturilor bancare la iniţiativa băncii B., dovada instituirii popririlor în sumă de 1520 RON şi, respectiv, 3699 RON asupra conturilor deschise de condamnat la S.C. B..

La termenul de judecată de la data de 09.09.2024, în temeiul prevederilor art. 534 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa a stabilit petentului suma de 509.200 RON reprezentând despăgubiri civile pe care să o achite în favoarea părţii civile, în vederea soluţionării cererii de reabilitare, fără ca acesta să solicite acordarea unui termen mai îndelungat în vederea efectuării plăţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4/15.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 433/A/25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat, printre alţi inculpaţi, şi petentul A., la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. C. S.A., petentul A. fiind obligat, în solidar cu coinculpaţii D., E. şi F., la plata către partea civilă a sumei de 2.036.797,09 RON reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata în favoarea statului a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a mai reţinut că petentul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei la data de 04.12.2017, cu un rest rămas de executat de 338 zile închisoare.

Notând dispoziţiile prevăzute de art. 168 din C. pen., art. 166, art. 167 alin. (1) din C. pen., art. 530 din C. proc. pen., curtea de apel a reţinut, analizând fondul cererii petentului, în ceea ce priveşte prima condiţie, că s-a împlinit termenul de reabilitare de 4 ani, prevăzut de art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., din moment ce pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare a fost considerată ca executată la data de 12.11.2018, iar reabilitarea judecătorească a fost solicitată în luna martie 2024.

S-a mai reţunut că petentul a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare în sumă de 10.000 RON către stat, potrivit facturii ataşate dosar Judecătorie Cluj-Napoca.

În schimb, s-a constatat că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei achitării obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare în favoarea societăţii comerciale prejudiciate.

În acest sens, curtea a reţinut că petentul nu a făcut niciun demers în vederea achitării măcar parţiale a prejudiciului cauzat, deşi infracţiunea de înşelăciune pentru care a fost condamnat definitiv este o infracţiune de rezultat care a presupus obţinerea de beneficii materiale substanţiale. Dimpotrivă, acesta a susţinut prin cererea de reabilitare că în toată perioada ulterioară condamnării sale definitive nu a realizat niciun venit, lucrând în schimb ca voluntar la cabinetul de avocatură al soţiei (fiind aşadar apt de muncă).

S-a mai reţinut, pe de altă parte, că, deşi a susţinut că partea civilă a demarat procedura executării silite şi că au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale, actele dosarului relevă, dimpotrivă, lipsa aptitudinii acestor mijloace procedurale de a conduce la satisfacerea creditorului- parte civilă, câtă vreme potrivit adresei x/18.03.2024 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, petentul nu deţine bunuri impozabile.

Curtea a constatat ca fiind neîndeplinite condiţiile de fond pentru acordarea beneficiului reabilitării judecătoreşti, apreciind că petentul nu are nicio intenţie de a achita măcar parţial prejudiciul cauzat urmare a activităţii sale infracţionale prin care a obţinut beneficii financiare, prevalându-se de lipsa realizării de venituri sau a deţinerii de bunuri, deşi este apt de muncă, iar lipsa bunurilor deţinute pe numele său nu sunt decât expresia relei sale credinţe.

În acest sens, curtea de apel a subliniat şi faptul că, deşi avea acestă posibilitate, petentul nu a solicitat acordarea unui termen de până la 6 luni în vederea achitării sumei fixate de instanţă în virtutea solidarităţii obligaţiei de despăgubire, vădind o dată în plus lipsa oricărei intenţii de a repara prejudiciul cauzat persoanei juridice păgubite prin infracţiunea de înşelăciune care a atras condamnarea sa.

Prin urmare, în lipsa dovedirii faptului că petentul a achitat despăgubirile civile către partea civilă şi a existenţei unei imposibilităţi reale, obiective şi absolute în îndeplinirea acestei obligaţii, pe toată durata termenului de reabilitare, instanţa a reţinut ca nefiind întrunite condiţiile impuse de art. 168 lit. b) din C. pen., motiv pentru care a apreciat că se impune respingerea cererii de reabilitare judecătorească.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie petentul condamnat A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că imposibilitatea de a executa obligaţiile civile a fost determinată de absenţa unui venit.

Examinând contestaţia, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentinţa penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului A., respectiv de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 4 luni, şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În ceea ce priveşte modul de calcul al termenului de reabilitare judecătorească în cazul pedepselor rezultante prin cumul juridic în cazul conscursului de infracţiuni, se reţine că prin Decizia nr. 3 din din 19 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 393 din 10 iunie 2009, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că "termenul de reabilitare judecătorească se socoteşte în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic".

Totodată, în cuprinsul deciziei susmenţionate, s-au stabilit cu caracter obligatoriu următoarele: "Cumulul juridic sau aritmetic a cel puţin două pedepse principale are drept consecinţă stabilirea unei noi pedepse, rezultante sau finale, în condiţiile incidenţei prevederilor referitoare la concursul de infracţiuni ori revocării suspendării.

Sistemul nostru de drept penal material consacră pentru infracţiunile concurente principiul cumulului juridic, ce presupune că la pedeapsa cea mai grea se poate adăuga un spor (art. 34 din C. pen.).

Sporul alăturat pedepsei de bază pronunţate pentru infracţiunea cea mai gravă nu are funcţia sau capacitatea juridică de a converti pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune într-o altă pedeapsă mai mare, pedepsele iniţiale rămânând neschimbate ca natură şi întindere.

Posibilitatea avută de instanţă în aplicarea sporului şi a determinării întinderii acestuia sunt condiţionate tocmai de natura pedepsei celei mai grele ce a fost pronunţată, ca prim pas, pentru cea mai gravă dintre infracţiunile ce alcătuiesc concursul.

Astfel, sporul de pedeapsă trebuie privit ca o compensare a absorbţiei şi neexecutării succesive de către condamnat şi a pedepsei sau a pedepselor mai puţin grave ca întindere sau natură.

În consecinţă, pedeapsa rezultantă obţinută prin adiţionarea sporului nu constituie o pedeapsă pronunţată pentru o singură infracţiune, ci o sancţiune penală, finală a tuturor infracţiunilor, reprezentând echivalentul pericolului social concret pe care îl constituie inculpatul sau condamnatul în raport cu toate faptele penale comise.(...) Calculul corect al termenelor de reabilitare presupune stabilirea corectă a datei de la care acestea încep să curgă, precum şi a datei până la care termenele respective trebuie să fie împlinite. (...) Termenul de reabilitare se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale (chiar stabilită prin cumul) sau de la data când aceasta s-a prescris (...).

Existenţa cumulului pedepselor nu înlătură individualitatea fiecărei condamnări, iar termenele de reabilitare alcătuite dintr-o durată fixă şi o durată variabilă, egală unei fracţiuni din cuantumul pedepsei, au fost în aşa fel reglementate încât să asigure o individualizare a acestora, în raport cu fiecare condamnare în parte.

În această situaţie, deşi termenul de reabilitare va curge de la data executării pedepsei rezultante, calculul acestuia se va raporta exclusiv la pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic.

Aceeaşi regulă privind calculul termenului de reabilitare se aplică şi atunci când pedepsei rezultante i s-a aplicat un spor, în sensul că termenul de reabilitare se va raporta exclusiv la pedeapsa cea mai grea ce intră în componenţa pedepsei rezultante, fără a avea în vedere faptul că acesteia i-a fost aplicat şi un spor, alcătuind astfel o pedeapsă finală.

Dacă s-ar proceda contrar regulii mai sus arătate şi anume calculul termenelor de reabilitare să se raporteze la pedeapsa rezultantă, ar duce la un dublu efect juridic sancţionator, prin aceea că ar determina atât momentul până la care pedeapsa va fi executată (întinderea ei), cât şi durata, evident excesivă, mai mare a termenului de reabilitare.".

În conformitate cu dispoziţiile art. 4741 din C. proc. pen., această decizie îşi menţine valabilitatea şi după intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziţia legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă şi în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispoziţiilor prevăzute de art. 167 din C. pen.

Raportând aceste consideraţii teoretice la circumstanţele concrete ale cauzei, se reţine cu prioritate că prima instanţă a calculat în mod eronat termenul de reabilitare judecătorească, raportându-se în mod greşit la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului, deşi, potrivit dispoziţiilor legale incidente, era obligată să aibă în vedere exclusiv pedeapsa cea mai grea dintre cele ce intră în componenţa pedepsei rezultante.

În ceea ce priveşte cererea de reabilitare judecătorescă formulată de condamnatul A., se reţine că, potrivit art. 527 din C. proc. pen., "Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din C. pen., fie la cerere, acordată de instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute în prezentul capitol.".

Conform art. 165 din C. pen., "Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.".

Potrivit art. 166 alin. (1) din C. pen., "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene:

a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;

b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;

d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.".

Având în vedere că pedeapsa cea mai grea dintre cele care intră în componenţa pedepsei rezultante nu depăşeşte 2 ani închisoare, cererea condamnatului A. se încadrează în sfera reabilitării de drept, şi nu a celei judecătoreşti, motiv pentru care urmează a fi analizate condiţiile legale privind incidenţa acestei forme de înlăturare a consecinţelor condamnării.

Aşadar, reabilitarea legală (de drept) este acea formă de reabilitare care operează ope legis şi se obţine automat (din oficiu), în măsura în care s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege privitoare la condamnare, termenul de reabilitare şi conduita condamnatului.

Astfel, cu privire la condiţia ca pedeapsa închisorii să nu depăşească durata de 2 ani, se reţine că aceasta este îndeplinită în speţă, întrucât fiecare dintre pedepsele componente ce au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare are, în mod individual, o durată care nu depăşeşte pragul de 2 ani închisoare.

Referitor la termenul de reabilitare, pentru a opera reabilitarea de drept, este necesar să se constate că a trecut un termen de 3 ani de la data executării pedepsei sau de când aceasta s-a stins ca urmare a graţierii ori a prescripţiei executării ori de la data împlinirii termenului de supraveghere. Termenul de 3 ani este unic, fără a face distincţie după cum pedeapsa este închisoarea sau amenda în cazul persoanei fizice, iar în cazul condamnării persoanei fizice la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani, termenul de reabilitare se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea ei efectivă sau de la data când aceasta s-a prescris.

Se reţine că hotărârea prin care a fost condamnat contestatorul a rămas definitivă la data de 25.11.2015, condamnatul a fost arestat la data de 27.11.2015 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 6/2015 din data de 25.11.2015 emis de Curtea de Apel Bucureşti şi eliberat condiţionat la data de 04.12.2017 de către Penitenciarul Gherla, cu un rest de pedeapsă de 338 zile închisoare.

Potrivit art. 106 din C. pen., ce poartă denumirea marginală "Efectele liberării condiţionate", "În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.".

Examinând coroborat toate înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că în cauză condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune care să fi fost descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa urmând a fi considerată executată în luna decembrie a anului 2018, dată de la care a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de legiuitor pentru a opera reabilitarea de drept.

Referitor la condiţia privind conduita condamnatului, se constată că, pentru a deveni incidentă reabilitarea de drept, trebuie ca pe parcursul termenului de 3 ani, anterior menţionat, condamnatul să nu fi săvârşit o altă infracţiune. Dacă în acest interval condamnatul comite o nouă faptă penală, reabilitarea de drept nu operează, indiferent de natura şi gravitatea faptei săvârşite, întrucât lipseşte dovada că el s-a reeducat şi că în viitor va avea o conduită bună.

Din analiza menţiunilor înscrise în cazierul judiciar rezultă că persoana condamnată nu a săvârşit o nouă infracţiune pe durata termenului de referinţă, motiv pentru care termenul stabilit de legiuitor pentru a opera reabilitarea de drept s-a împlinit în cursul anului 2022, toate condiţiile prevăzute de lege fiind astfel pe deplin îndeplinite.

Potrivit art. 528 alin. (1) din C. proc. pen. "La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din C. pen., dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o altă infracţiune, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.".

În consecinţă, constatând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 165 din C. pen., în baza art. 535 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 07 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Va admite cererea formulată de condamnatul A..

Va constata intervenită reabilitarea de drept a condamnatului A. cu privire la pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Va dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe hotărârea de condamnare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei, în fond şi în contestaţie, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 07 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Admite cererea formulată de condamnatul A..

Constată intervenită reabilitarea de drept a condamnatului A. cu privire la pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni pe hotărârea de condamnare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei, în fond şi în contestaţie, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2025.