Scope of Cassation Review: Factual Re-evaluation and Re-characterization of Crime as Impermissible Under Inadmissible Appeal

Şedinţa publică din data de 12 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1925 din 07.08.2023, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) C. pen. şi art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. şi de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de aceasta şi de locuinţa acesteia (...), pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 1 (un) an închisoare, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată - sporul de 4 (patru) luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa finală rezultantă de 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. şi de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de aceasta şi de locuinţa acesteia (...), pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la 45 alin. (3) lit. a) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul B. prin încheierea finală măsuri preventive din data de 10.05.2022, pronunţată de instanţă în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin necontestare la data de 13.05.2022.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B. durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 23.07.2021 până la data de 13.05.2022.

II. În baza art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) C. pen. şi art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. şi de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de aceasta şi de locuinţa acesteia (situată în mun. Iaşi, fundac Dimitrie Anghel nr. 101, jud. Iaşi), pe o durată de 4 (patru) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul D. prin încheierea finală măsuri preventive din data de 02.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 04.06.2022.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D. durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 23.07.2021 până la data de 04.06.2022.

III. În baza art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) C. pen. şi art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. şi de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de aceasta şi de locuinţa acesteia (...), pe o durată de 4 (patru) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului E. durata arestării preventive din prezenta cauză, de la data de 19.08.2021 până la data de 17.09.2021, inclusiv.

IV. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) şi art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. şi de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de aceasta şi de locuinţa acesteia (...), pe o durată de 3 (trei) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) şi o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea finală măsuri preventive din data de 07.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 126 din data de 11.04.2022 a Tribunalului Iaşi.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 23.07.2021 până la data de 11.04.2022.

V. În baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 (doi) ani, a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen., iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen., ce se execută potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpatul C., conform disp. art. 92 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului, prima instanţă a stabilit ca acesta să respecte mai multe măsuri de supraveghere, inclusiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen. şi la art. 19, art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349 şi 1357 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de inculpatul - partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul - parte civilă C. să plătească inculpatului - parte civilă B. suma de 2600 RON, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1), art. 1349, art. 1357 şi art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de inculpatul - parte civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii B., D., E. şi A. să plătească, în solidar, inculpatului - parte civilă C. sumele de 2800 RON şi 100 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 şi art. 382 C. civ. art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi şi au fost obligaţi inculpaţii B., D., E. şi A., să plătească, în solidar, părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi suma de 14358,26 RON reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda de referinţă a B.N.R. de la data constituirii ca parte civilă (30.08.2021) până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi art. 1382 C. civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi au fost obligaţi inculpaţii B., D., E. şi A. să plătească, în solidar părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi suma de 338 RON reprezentând daune materiale.

S-a constatat că persoană vătămată F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1), alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului emisă la data de 03.08.2021 în dosarul penal nr. x/2021 asupra sumelor de 25 de euro şi 4186 de RON aparţinând inculpatului B., în vederea garantării cheltuielilor judiciare şi a reparării pagubei produse prin infracţiune.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., D., E. şi A., formulată de inculpatul - parte civilă C..

Prin decizia penală nr. 750 din 02.10.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus următoarele:

I. În baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile promovate de inculpaţii-apelanţi D. şi E. şi inculpatul-parte civilă apelant C. împotriva sentinţei penale nr. 1925/07.08.2023, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2021, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală.

A fost înlăturată soluţia de condamnare a inculpatului-parte civilă apelant C., pentru infracţiunea de "înşelăciune", prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., precum şi dispoziţia de obligare a inculpatului-parte civilă C. la plata către inculpatul-parte civilă B. a sumei de 2600 RON, cu titlu de daune materiale.

Rejudecând cauza în limitele desfiinţării:

A redus de la 7 ani închisoare la 6 (şase) ani închisoare pedeapsa principală aplicată fiecăruia dintre inculpaţii D. şi E. pentru săvârşirea infracţiunii de "tâlhărie calificată", prev. de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), lit. d) şi lit. f) şi alin. (3) C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul-parte civilă apelant C., pentru infracţiunea de "înşelăciune", prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de către inculpatul-parte civilă B..

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii-inculpaţi B. , împotriva sentinţei penale nr. 1925/07.08.2023, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., a obligat apelanţii-inculpaţi B. şi A. la plata sumei de câte 1.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 05 noiembrie 2024, indicând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că nu există o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului infracţiunii, respectiv complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) şi art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., reţinută în sarcina acestuia.

Astfel, a susţinut că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 233 alin. (1). art. 234 alin. (1) lit. c). d si f C. pen.. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în seara de 13.07.2021, cu intenţie, în baza unei înţelegeri prealabile cu B., D. şi E. le-a oferit sprijin acestora la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în dauna persoanelor vătămate C. şi F. prin aceea că i-a transportat pe cei trei cu un autoturism din localitatea Rafaila, jud. Vaslui până în mun. Iaşi în apropierea locuinţei persoanelor vătămate, unde B., D. şi E. au pătruns, fără drept, în locuinţa persoanelor vătămate C. şi F., le-au agresat şi au sustras suma de 2.800 de RON şi 100 de euro, după care A. i-a preluat pe aceştia din apropierea locului comiterii faptei şi i-a transportat înapoi în judeţul Vaslui, la adresele de domiciliu.

A precizat că, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond şi de apel, inculpatul a contestat situaţia de fapt reţinută.

În argumentare, a susţinut că participaţia penală sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie presupune, din partea complicelui, o atitudine proactiva de participare la hotărârea de a săvârşi o tâlhărie, la deposedarea victimei prin orice mijloace, la stabilirea modului de a acţiona, de susţinere a autorului, la împărţirea bunurilor sustrase de autor prin violenţă.

În lipsa unor astfel de elemente, care pot caracteriza poziţia subiectiva analoagă a complicelui cu cea a autorului de săvârşire a furtului prin orice mijloace care se constituie în modalităţi alternative de săvârşire a tâlhăriei şi fără a exista indicii în sensul că a perceput complicele posibilitatea folosirii violenţei, nu se poate vorbi de participaţie penală la săvârşirea infracţiunii complexe de tâlhărie, ci doar complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt.

A mai menţionat că declaratiile celorlalţi coinculpaţii şi probele administrate, conturează faptul că inculpatul A. nu a contribuit la realizarea actelor de violenţă sau la însuşirea presupuselor bunuri.

Totodată, a arătat că acesta nu a avut reprezentarea că prezumtivii autori vor comite fapta prin lovirea părţii vătămate, în condiţiile în care inculpatul A. nu a cunoscut şi nici nu a prevăzut faptul că ceilalţi coinculpaţi vor agresa partea vătămată.

De asemenea, a susţinut că nu a avut cunoştinţă de ceea ce urma să se întâmple şi nu a contribuit prin acte de ajutor, neasistând la incident, în contextul în care acesta nu a cunoscut şi nici nu a prevăzut faptul că inculpaţii vor agresa persoana vătămată.

Mai mult decât atât, a precizat că nu poate fi reţinută vreo înţelegere prealabilă cu ceilalţi coinculpaţi, în contextul în care inculpatul A. nu a avut cunoştinţă de un plan conceput anterior (aspect confirmat de ceilalţi coinculpaţi prin declaraţiile date).

A mai susţinut că, în faţa Curţii de Apel laşi a fost audiat inculpatul B. care a confirmat faptul că nu i-a adus la cunoştinţă inculpatului A. motivul deplasării şi nici locaţia unde urma să meargă. În plus, a susţinut că se afla sub autoritatea inculpatului B., întrucât era angajat pe şantierele pe care acesta le administra, fiind oarecum constrâns de situaţia financiară, existând riscul de a-şi pierde locul de munca.

În continuare, a precizat că instanţa de apel, rejudecând cauza, a redus de la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată fiecăruia dintre inculpaţii D. şi E., reţinând, în esenţă, că faptele celor doi inculpaţi trebuie evaluate şi privite în complexul elementelor, condiţiilor şi circumstanţelor concrete în care au fost săvârşite şi nu prin raportare exclusivă la existenţa unui pericol social generic, specific faptelor incriminate penal.

În concret, se reţine că, deşi nu se poate ignora gravitatea infracţiunii comise de cei doi inculpaţi, fiecare dintre ei exercitând acte de violentă faţă de victimă, trebuie avut în vedere aspecte de ordin contextual - faptul că se aflau sub autoritatea inculpatului B., întrucât erau angajaţi ca muncitori în şantierele pe care aceştia le administrau, oarecum constrânşi de situaţia financiară, faptul că nu au cunoscut de la bun început motivul real al deplasării, respectiv din momentul în care ar fi fost contactaţi telefonic de către inculpatul B. pentru deplasarea din Negreşti în mun. Iaşi la o oră destul de târzie, fără a le fi justificată urgenţa deplasării în vreun fel şi nu în ultimul rând atitudinea parţial sinceră a inculpatului E..

S-a mai susţinut că pentru definirea participării la comiterea unei fapte penale în calitate de complice este necesară intenţia acestuia, iar nu modul mai mult sau mai puţin mascat de participare demonstrat în fata victimei unei asemenea fapte.

În plus, a susţinut că urmează să se constate pe baza probelor administrate faptul că nu rezultă intenţia directă sau indirectă, pentru a înlesni sau a ajuta, în orice mod, inculpatul să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, fără a îndeplini acte de executare ale respectivei infracţiuni.

Astfel, având în vedere că actele de agresiune îndreptate împotriva persoanei vătămate au fost săvârşite de ceilalţi coinculpaţi şi nu au fost cunoscute de inc. A. care se afla în afara spaţiului, la o distanţă de aproximativ 300 m de locuinţa persoanei vătămate (în maşină-în calitate de şofer angajat al inc. B. -) fără a avea reprezentarea a ceea ce ar putea să se întâmple, acesta nu a avut reprezentarea că autorii vor comite o tâlhărie prin lovirea părţii vătămate.

În plus, s-a susţinut că exercitarea de violenţe ca activitate secundară în cadrul infracţiunii complexe de tâlhărie este o circumstanţă reală care, potrivit disp. art. 50 alin. (2) C. pen., se răsfrânge asupra participanţilor, în măsura în care aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o.

În condiţiile în care inc. A. nu a cunoscut şi nici nu a prevăzut faptul că ceilalţi inculpaţi vor agresa partea vătămată, a apreciat că nu se poate reţine că acesta ar fi putut acorda ajutor. În acest context, a susţinut că este necesar ca probatoriile administrate în cauză să confirme cu certitudine vinovăţia inculpatului şi să răstoarne dubiul care poate plana asupra existenţei faptei şi a împrejurării că respectiva infracţiune a fost comisă de aceasta, cu vinovăţia cerută de lege.

Poziţia procesuală a inculpatului a fost constantă în a arăta că nu a avut nicio înţelegere prealabilă cu ceilalţi inculpaţi legată de comiterea infracţiunii de tâlhărie de către aceştia din urmă. Probatoriile administrate relevă faptul că pe tot parcursul derulării incidentului, inculpatul a rămas în autovehicul discutând telefonic cu concubina sa (care avea şi probleme de sănătate legate de decesul tatălui), nepurtând discuţii cu ceilalţi inculpaţi legat de comiterea tâlhăriei nici anterior, nici la întoarcerea acestora şi neprimind nimic de la aceştia.

Nicio probă administrată în cauză nu a fost în măsură să susţină că, în realitate, situaţia ar fi fost alta. Cu alte cuvinte, din nicio probă nu rezultă lipsa de temeinicie a acestor explicaţii, expuse de inculpat încă din faza de urmărire penală şi din faza de cercetare judecătorească.

Totodată, a susţinut că nu au fost evidenţiate probele care să concluzioneze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta de complicitate la tâlhărie calificată, ar exista în configuraţia reţinută de acuzare, respectiv că inculpatul ar fi avut vreo înţelegere prealabilă cu ceilalţi trei inculpaţi în baza căreia şi-ar fi asumat rolul de a-i sprijini în comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, asumându-şi rolul de complice concomitent care să le fi întărit rezoluţia infracţională, aşteptând afară, fiind pregătit să intervină, dacă se prefigura necesitatea.

În condiţiile în care nu există probe care să susţină, în concret, acuzaţia adusă acestui inculpat, existenţa unui modus operandi similar (chiar prin raportare la ceilalţi inculpaţi) ori caracterul neplauzibil al explicaţiilor date de inculpat (caracter neplauzibil el însuşi nedovedit în cauză), nu pot sta la baza unei soluţii de condamnare, probele, din care să rezulte ca fiind îndeplinite toate elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, fiind cele care trebuie să susţină o astfel de soluţie.

A susţinut că, în raport cu prevederile art. 50 alin. (2) C. pen.., în cazul complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, exercitarea de violenţe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul, cât şi complicele să-şi asigure scăparea în urma săvârşirii faptei de sustragere, constituie o circumstanţă privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui dacă acesta a acţionat în consens cu autorul în desfăşurarea întregii activităţi infracţionale şi a prevăzut modalitatea de a-şi asigura scăparea între care şi aceea de a exercita violenţe asupra persoanei vătămate.

Pentru existenţa complicităţii, în general, legea cere îndeplinirea mai multor condiţii cumulative şi anume prevederea de către complice a acţiunii sau inacţiunii ce urmează să fie executată de autor şi a urmărilor ei, alăturarea actului complicelui la acţiunea sau inacţiunea realizată de autor, acceptarea sau urmărirea de către complice a producerii urmărilor prevăzute şi contribuţia efectivă a complicelui la comiterea infracţiunii.

Pornind de la elementul material al infracţiunii complexe de tâlhărie, care constă într-o acţiune principală de furt şi o acţiune adiacentă de exercitare a violenţei în scopul deposedării persoanei vătămate de un bun, acţiunea de înlesnire din cuprinsul art. 48 alin 1 C. pen., ca act de complicitate poate privi doar acţiunea principală de furt atunci când complicele nu a avut reprezentarea rezultatului mai grav, acela al exercitării de violenţe şi nici nu a întreprins acţiuni sau inacţiuni cooperante în vederea realizării aceluiaşi scop cu al autorului.

Împrejurarea reţinută de instanţa de apel în sensul că în ceea ce priveşte susţinerea inculpatului A. că nu ar fi cunoscut motivul real al deplasării şi că doar i-a transportat pe ceilalţi trei inculpaţi la solicitarea inculpatului B., care l-a şi plătit pentru acest serviciu, este nefondată, în condiţiile în care inculpatul E. a declarat organelor de cercetare penală, imediat după săvârşirea faptei că au ştiut toţi patru motivul deplasării, acesta fiindu-le comunicat anterior săvârşirii faptei de către inculpatul B., în timp ce se deplasau spre municipiul Iaşi. Implicarea inculpatului A. rezultă şi din conversatia pe care inculpatul E. a purtat-o telefonic la data de 02.08.2021 cu persoana de sex feminin, confirmându-i acesteia purtat-o că toţi patru au plecat şi au făcut fapta... nu confirmă, în opinia apărării, poziţia subiectivă a inculpatului A. asemănătoare aceleia a autorilor, de săvârşire a furtului prin orice mijloace, care se constituie în modalităţi alternative de săvârşire a tâlhăriei, întrucât depoziţia inculpatului A. în faţa organelor de urmărire penală a fost la data de 13.07.2021 iar cu coinculpatul E. nu se cunoştea.

Pentru considerentele expuse, a solicitat să se constate nelegalitatea hotărârii cu privire la lipsa de corespondenţă între situaţia de fapt şi norma de incriminare ce nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs în casaţie deoarece implică schimbarea încadrării juridice în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută dar şi individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia, în funcţie de norma de incriminare ce va fi stabilită ca incidentă în cauză.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, părţilor civile C. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, Spitalului Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon Iaşi şi F., precum şi inculpaţilor B. şi D..

Nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 ianuarie 2025, sub nr. x/2021.

Verificând exclusiv condiţiile de admisibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii care o exercită, precum şi condiţiile legate de formă şi fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casaţie va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din acelaşi cod.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., acesta a atacat cu recurs în casaţie decizia penală nr. 750 din 02.10.2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, fiind pronunţată de Curtea de apel ca instanţă de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie (G.) şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x/2024 .

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie, în ceea ce priveşte condiţia cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

În speţă, se observă că, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale faptei deduse judecăţii; în realitate, acesta contestă, în mod esenţial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat de către instanţe, prin aceasta tinzând la a supune cenzurii instanţei de casaţie aspecte de temeinicie, referitoare la însăşi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv prin decizia atacată ori statuările organelor judiciare asupra existenţei infracţiunii şi vinovăţiei inculpatului.

Prin criticile formulate, recurentul inculpat nu aduce, în mod real, în discuţie chestiunea lipsei elementelor de tipicitate obiectivă proprii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, ci aspecte privind greşita încadrare juridică dată faptei prin raportare la interpretarea probatoriului administrat în cauză şi a situaţiei de fapt reţinute.

Or, critici cum sunt vinovăţia inculpaţilor, schimbarea încadrării juridice ori circumstanţele comiterii faptei sau modul de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, scopul căii extraordinare de atac fiind, aşa cum s-a arătat, reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Aşadar, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Practic, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Revenind la verificarea condiţiilor cerute de lege în conţinutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpat, aşa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie, ceea ce conduce la concluzia că îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere şi practica conturată a instanţei supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

În atare condiţii, se observă că pe calea recursului în casaţie promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece esenţa motivelor sale constau în negarea bazei factuale reţinute cu caracter definitiv de instanţa de apel, sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, acesta susţinând că nu a avut reprezentarea că autorii vor comite o tâlhărie prin lovirea părţii vătămate, sens în care, în opinia acestuia, fără a exista indicii în sensul că, acesta, în calitate de complice, a perceput posibilitatea folosirii violenţei, nu se poate reţine participaţie penală la săvârşirea infracţiunii complexe de tâlhărie, ci doar complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt.

Astfel, se observă că inculpatul critică modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze probatoriul, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute prin decizia instanţei de apel, care să conducă la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de participaţie penală la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 433 C. proc. pen., se limitează exclusiv şi în condiţiile prevăzute de lege, la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., şi nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 750 din data de 02 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 750 din data de 02 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2025.