Convicted person’s appeal admitted; recognition of ancillary and complementary penalties annulled, 5-year Belgian prison sentence upheld for transfer to Romanian custody.

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 54/F din data de 15 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

A fost recunoscută, în parte, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea şi al pedepselor accesorii şi complementare, următoarei hotărâri penale privind pe persoana condamnată A. :

- Sentinţa pronunţată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x de Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunţată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel Bruxelles.

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin sentinţa pronunţată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x de Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunţată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel Bruxelles la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea a cinci infracţiuni: Distrugerea construcţiilor sau a mijloacelor de transport ale altei persoanei - art. 521 alin. (1) C. pen. Furt obişnuit cu circumstanţe agravante a sustras în mod fraudulos bunuri care nu-i aparţineau, cu circumstanţa că furtul a fost săvârşit prin efracţie, escaladare sau cu chei false (art. 461 alin. (1), (46)7 alin. (1) şi (2), 484, 485, 486 şi 487 din C. pen.); Tentativă de furt cu circumstanţe agravante, cu circumstanţa că tentativa de furt a fost comisă prin efracţie (art. 51, 52, 80 alin. (5), (46)1 alin. (1) şi (2),484 şi 485 din C. pen.); Furt obişnuit (articolele 461(1), 463(1) şi 465 din C. pen.); De a fi făcut parte dintr-o asociere constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni asupra unor persoane sau bunuri, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viaţă sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă (art. 322, 323, şi 324, alin. (1) şi (3) din C. pen.) - având corespondent în infracţiunile de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) cu aplic. 77 lit. a) C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei totale de 1825 zile (5 ani) închisoare.

S-a dedus din pedeapsa finală de 1825 zile (5 ani) închisoare perioada de 286 zile (arestarea preventivă din perioada 09.10.2020 - 22.07.2021), precum şi perioada executată de la 03.08.2023 până la zi.

S-a constatat că persoana condamnată A. nu beneficiază de regula specialităţii.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus plata, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi, a sumei de 1.159 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sesizarea nr. 5470/II/5/2025 din data de 30.04.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2025 din data de 05.05.2025, s-a solicitat, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a se pronunţa asupra cererii de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare belgiene, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au ataşat la sesizarea formulată de procuror certificatul emis de către autorităţile judiciare belgiene, sentinţa penală de condamnare a numitului A..

S-a menţionat în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România. De asemenea, s-a precizat că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. a), b), c) şi d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut următoarele:

Din cuprinsul sentinţei pronunţată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunţată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles şi a certificatului emis la data de 17.03.2025, de către Serviciul Public Federal pentru Justiţie rezultă că A. a fost condamnat la pedeapsa de 1825 zile (5 ani) închisoare, pentru săvârşirea unui număr de 5 (cinci) infracţiuni după cum urmează:

A. Distrugerea construcţiilor sau a mijloacelor de transport ale altei persoane (articolul 521 alin. (1) din C. pen.).

1. B. în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie 2020 Clădirea situată la 1880 Kapelle-Op-Den-Bos Paddegatstraat 75.

B. Furt obişnuit cu circumstanţe agravante a sustras în mod fraudulos bunuri care nu-i aparţineau, cu circumstanţa că furtul a fost săvârşit prin efracţie, escaladare sau cu chei false (art. 461 alin. (1), (46)7 alin. (1) şi (2), 484, 485, 486 şi 487 din C. pen.)

1. B., în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie, un încărcător frontal pe roţi C., chingi, două butelii de gaz, un arzător de gaz, o rangă, un ciocan pneumatic, un cutter şi cabluri electrice, pentru o valoare totală necunoscută

C. Tentativă de furt cu circumstanţe agravante, cu circumstanţa că tentativa de furt a fost comisă prin efracţie (art. 51, 52, 80 alin. (5), (46)1 alin. (1) şi (2),484 şi 485 din C. pen.)

I. B. în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie 2020.

D. Furt obişnuit (articolele 461(1), 463(1) şi 465 din C. pen.)

1. D., în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie, un vehicul, pentru o valoare totală necunoscută;

2. D., în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie, o remorcă, în valoare totală necunoscută;

3. B., în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie şi anume un vehicul E. şi un portofel cu conţinut, pentru o valoare necunoscută.

E. De a fi făcut parte dintr-o asociere constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni asupra unor persoane sau bunuri, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viaţă sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă (art. 322, 323, şi 324, alin. (1) şi (3) din C. pen.)

1. B. în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie 2020.

Din pedeapsa aplicată a fost dedusă arestarea preventivă de 286 zile, de la 09.10.2020 la 22.07.2021, pedeapsa urmând a fi executată integral la data de 20.10.2027. Pe numele persoanei solicitate a fost emis şi ordin de expulzare de pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de 15 ani.

Persoana condamnată A. se află în stare de arest în Penitenciarul Haren din data de 03.08.2023.

Faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia penală română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) cu aplic. 77 lit. a) C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

În esenţă, Curtea a constatat că în speţa de faţă sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executarea a hotărârilor penale prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, persoana condamnată A..

Prin motivele de apel, în esenţă, persoana condamnată a solicitat, admiterea apelului şi respingerea cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârii de condamnare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 29.05.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 04.06.2025 când au avut loc dezbaterile.

Analizând apelul declarat de persoana condamnată A. prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, însă nu pentru argumentele expuse prin motivele de apel, ci pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte reţine că, în relaţia cu Belgia, este aplicabilă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, decizie transpusă atât de Belgia, ca stat de condamnare, cât şi de România, ca stat de executare.

Dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană se regăsesc în titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Aşadar, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare belgiene faţă de cetăţeanul român A. sunt condiţionate de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum se arată în art. 172 alin. (3) din acelaşi act normativ care prevede:

Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Revenind la dispoziţiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, acestea prevăd: Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Verificând, în aceste coordonate normative particularităţile cauzei, dar şi în raport cu situaţia de fapt reţinută în cuprinsul sentinţei pronunţată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunţată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles şi a certificatului emis la data de 17.03.2025, de către Serviciul Public Federal pentru Justiţie, Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că cerinţele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 sunt îndeplinite, însă numai în ceea ce priveşte recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii de condamnare la pedeapsa principală a închisorii de 1825 zile (5 ani) închisoare, nu şi în ceea ce priveşte recunoaşterea şi punerea în executare în România a pedepselor accesorii şi complementare stabilite în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, cum rezultă din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Republica Belgia, sentinţa pronunţată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, a rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunţată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles.

În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, reglementată în art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că faptele care au atras condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 1825 zile (5 ani) închisoare sunt incriminate de legea română, constituind infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. şi furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) cu aplic. 77 lit. a) C. pen.

Referitor la condiţia prevăzută la lit. c) a art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se constată că apelantul-persoană condamnată A. este cetăţean român şi are domiciliul pe teritoriul României.

Este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu este necesar consimţământul persoanei condamnate, aceasta având cetăţenie română, fiind emis şi ordin de expulzare de pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de 15 ani.

De asemenea, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, nu există date conform cărora apelantul A. a fost condamnat în România pentru aceeaşi faptă sau că a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeaşi faptă. În plus, acesta nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, răspunde penal potrivit legii române, nu a intervenit prescripţia executării pedepsei şi nici amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptei şi, faţă de înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI de către autorităţile belgiene, se constată că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil.

Concluzionând sub aspectul cerinţelor anterior menţionate, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României sentinţei pronunţată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunţată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles şi a certificatului emis la data de 17.03.2025, de către Serviciul Public Federal pentru Justiţie, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa principală de 1825 zile (5 ani) închisoare, pentru săvârşirea 5 (cinci) infracţiuni: Distrugerea construcţiilor sau a mijloacelor de transport ale altei persoanei - art. 521 alin. (1) C. pen. Furt obişnuit cu circumstanţe agravante a sustras în mod fraudulos bunuri care nu-i aparţineau, cu circumstanţa că furtul a fost săvârşit prin efracţie, escaladare sau cu chei false (art. 461 alin. (1), (46)7 alin. (1) şi (2), 484, 485, 486 şi 487 din C. pen.); Tentativă de furt cu circumstanţe agravante, cu circumstanţa că tentativa de furt a fost comisă prin efracţie (art. 51, 52, 80 alin. (5), (46)1 alin. (1) şi (2),484 şi 485 din C. pen.); Furt obişnuit (articolele 461(1), 463(1) şi 465 din C. pen.); De a fi făcut parte dintr-o asociere constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni asupra unor persoane sau bunuri, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viaţă sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă (art. 322, 323, şi 324, alin. (1) şi (3) din C. pen.).

Astfel, în cauza pendinte se solicită recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a unei pedepse privative de libertate aplicate de un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Belgia. Prin urmare, procedura de urmat în astfel de cazuri este reglementată în Titlul VI din Legea nr. 302/2004 - Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Capitolul II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene.

Or, dispoziţiile cu privire la care se face vorbire de către persoana condamnată, respectiv dispoziţiile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 se regăsesc în Titlul V - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe.

Referitor la cererea persoanei condamnate în sensul nu doreşte să continue executarea pedepsei în România, întrucât are o soţie şi un copil minor născut recent, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată întrucât susţinerile apelantului nu se circumscriu niciuneia dintre condiţiile a căror neîndeplinire ar putea constitui un obstacol la transferul acestuia în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat, astfel că, în mod corect, prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive doar în ceea ce priveşte pedeapsa principală de 1825 zile (5 ani) închisoare.

În ceea ce priveşte recunoaşterea pedepselor complementare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 153 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 din Titlul VI, care reglementează domeniul de aplicare în ceea ce priveşte dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană: Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În relaţia cu statele membre care nu au transpus decizia-cadru sunt aplicabile dispoziţiile titlului V.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti nu vizează dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate.

Având în vedere aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că recunoaşterea hotărârii de condamnare nu presupune ca pe lângă pedeapsa principală să fie puse în executare toate dispoziţiile cuprinse în aceasta.

În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 1 lit. b) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, în care se arată că "pedeapsă" înseamnă orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracţiuni pe baza unui proces penal;

Prin urmare, doar pedepsele privative de libertate pot forma obiectul unui asemenea instrument. În cazul de faţă, doar pedeapsa principală de 1825 zile (5 ani) închisoare la care apelantul A. a fost condamnat poate fi pusă în executare, nu şi pedepsele accesorii şi complementare stabilite prin hotărârea a cărei recunoaştere se solicită.

De altfel, această chestiune a fost tranşată de instanţa supremă în mecanismul de unificare a practicii judiciare, prevăzut de art. 471 şi următoarele C. proc. pen., care, prin Decizia nr. 26/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 28 ianuarie 2016, a statuat că: Sancţiunile/Interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia 2008/909/JAI, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române.

Conchizând sub acest aspect, pedepsele complementare sau accesorii nu pot forma obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, aceasta vizând doar pedeapsa privativă de libertate, adică pedeapsa principală.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod greşit a procedat prima instanţă când a recunoscut hotărârea de condamnare a autorităţilor belgiene inclusiv sub aspectul pedepselor accesorii şi complementare.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, va admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 54/F din data de 15 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Va înlătura dispoziţiile privind recunoaşterea pedepselor accesorii şi complementare şi executarea în România a acestora, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 54/F din data de 15 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţiile privind recunoaşterea pedepselor accesorii şi complementare şi executarea în România a acestora.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoana condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2025.