Incompleteness of criminal investigation: Failure to hear victims and administer proposed evidence justifies reversal of dismissal for alleged judicial abuse

Şedinţa publică din data de 20 martie 2025

Asupra acţiunii penale de faţă, examinând actele şi lucrările dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, constată:

La data de 07 ianuarie 2019, a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, plângerea petenţilor A. şi B. prin care au solicitat cercetarea magistraţilor C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, D. - inspector judiciar, E. - inspector şef al Inspecţiei Judiciare, F. - Directorul Direcţiei inspecţie pentru judecători, pentru săvârşirea infracţiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. şi "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 C. pen.

Totodată, petenţii au solicitat efectuarea urmăririi penale şi faţă de inspectorii judiciari care au emis rezoluţiile nr. x/2017 din data de 07 decembrie 2017 şi nr. x/2018 din data de 08 octombrie 2018.

La data de 11 mai 2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2002, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. x/2022 (fost 587/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie).

Prin ordonanţa nr. 2424/P/2022 din data de 11.07.2022, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. şi "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 C. pen.

Prin încheierea din data de 23.01.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Piteşti a dispus admiterea plângerii formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. 190/P/2016 din 25.08.2017 a DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, a desfiinţat soluţia de clasare şi a dispus trimiterea cauzei la procuror, sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., pretins comisă de magistratul procuror G. (care a instrumentat dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova), respectiv art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., pretins comisă de H. (ofiţer de poliţie - fiul conducătorului auto I., reclamat ca fiind autorul accidentului rutier soldat cu vătămarea, în calitate de pieton, a petentei A.).

Prin ordonanţa nr. 190/P/2016 din 23.10.2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus declinarea competenţei de instrumentare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jusţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, unde a fost înregistrată sub nr. x/2018. Ulterior, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022 privind desfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., la data de 14 iulie 2022, acest dosar a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. x/2022.

Prin ordonanţa nr. 2674/P/2022 din data de 19 iulie 2022, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "constituirea unui grup infracţional organizat" prev. de art. 367 C. pen., "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., "abuz în serviciu" prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., "instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu" prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., "compromiterea intereselor justiţiei" prev. de art. 277 C. pen. şi "abuz în serviciu" prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., avându-se în vedere că, la data de 26.02.2019, pe rolul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, s-a înregistrat plângerea formulată de petenta A. faţă procurorul C. (care a emis ordonanţa nr. 190/P/2016 din 25.08.2017 a DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti), agenţii de poliţie J. şi K., precum şi faţă de I., petenta reclamând exercitarea de către procuror a funcţiei în mod abuziv, în sensul că nu a administrat probe necesare aflării adevărului şi nu a luat măsurile procesuale ce se impuneau, astfel că J., K. şi I. nu au fost traşi la răspundere penală, cu privire la muşamalizarea anchetei tentativei de omor săvârşită asupra petentei de către I., faptă ce ar fi comisă pe fondul relaţiilor profesionale din trecut.

La data de 20.07.2022, la dosarul cauzei a fost ataşată o nouă plângere penală formulată de petenta A. cu privire la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. de către magistratul procuror L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, respectiv de către magistratul procuror G., fapte pretins comise prin modul de exercitare a atribuţiilor în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (fl. 16-23 vol. 2 ds. 2674/P/2022), petenta reclamând că procurorul L. a respins în mod ilegal plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 918/P/2015 din 04.02.2016 întocmită de procurorul G., muşamalizând astfel, împreună, ancheta privindu-l pe I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Prin ordonanţa nr. 2424 din 05 septembrie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen., a dispus reunirea dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022 şi efectuarea în continuare a cercetărilor cu privire la faptele sesizate în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Prin ordonanţa nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen., "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 C. pen., "constituirea unui grup infracţional organizat" prev. de art. 367 C. pen., "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., "abuz în serviciu" prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., instigare la săvârşirea infracţiunii de "abuz în serviciu", prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., "compromiterea intereselor justiţiei" prev. de art. 277 C. pen. şi "abuz în serviciu" prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen.

Soluţionând cauza, procurorul a reţinut că, prin plângerile penale formulate în dosar au fost criticate acte de dispoziţie şi soluţii emise de magistraţi în cauzele în care au fost implicaţi petenţii A. şi B., apreciind că, în realitate, faţă de respingerea pretenţiilor, a sesizărilor disciplinare şi pentru clasările dispuse în alte cauze penale, petenţii au reclamat magistraţii emitenţi ca fiind autori ai mai multor infracţiuni; sub acest aspect, procurorul a subliniat, însă, că organele de urmărire penală nu au dreptul de a exercita atribuţiile judecătorilor de cameră preliminară sau ale instanţelor de judecată ce au soluţionat sau ar fi putut soluţiona căile de atac împotriva soluţiilor criticate prin sesizările de la dosar. Nu se lezează în cauza de faţă sub nicio formă autoritatea de lucru judecat a clasărilor şi a hotărârilor judecătoreşti criticate, iar sub aspectul infracţiunilor pentru care s-a dispus începerea sau extinderea urmăririi penale, a reţinut că nu rezultă probe sau indicii care să ateste existenţa lor.

Astfel, s-a constatat că, prin încheierea din 25.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Ploieşti, secţia penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 9872/P/2017 din 04.09.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului. Prin urmare, soluţia de clasare este definitivă, iar plângerile penale formulate împotriva magistraţilor şi a lucrătorilor de poliţie ce au exercitat atribuţiile de serviciu în legătură cu soluţia de clasare sunt vădit nefondate, pentru simplu motiv că aceştia nu au comis vreo infracţiune.

Din încheierea menţionată reiese că, B., judecător, s-a prezentat ca fiind mandatar al mamei sale în cauza penală ce a avut ca obiect infracţiunile de "vătămare corporală din culpă", "uzurparea de calităţi oficiale" şi "influenţarea declaraţiilor", reclamate de petenţi ca fiind săvârşite de I., (cauza având ca obiect accidentul rutier din data de 21.11.2015, în mun. Ploieşti, din care a rezultat vătămarea petentei A., în calitate de pieton, de către conducătorul auto I.). În speţă, nu se cercetează faptele din cauza soluţionată definitiv, însă se reţine că nu rezultă probe sau indicii care să reliefeze existenţa vreunei infracţiuni pretins comisă de persoanele reclamate.

În cauză, alături de numeroasele copii de pe actele emise de magistraţi, ce au fost ataşate de petenţi ca probe ale infracţiunilor reclamate (în realitate, din conţinutul acestora nerezultând date, indicii sau dovezi referitoare la existenţa vreunei infracţiuni), au fost solicitate de la Inspecţia Judiciară, soluţiile şi copiile lucrărilor ce au stat la baza acestora, ce au fost criticate prin plângerile penale de la dosar. Procurorul a reţinut că, din conţinutul acestora nu rezultă probe sau indicii ale vreunor infracţiuni comise de magistraţii reclamaţi. În acelaşi timp, procurorul a subliniat că, în speţă, nu se exercită atribuţiile instanţelor de contencios administrativ ce ar fi putut cenzura soluţiile de clasare dispuse de Inspecţia Judiciară, iar organele de urmărire penală au dreptul de a face aprecieri cu privire la probele referitoare la infracţiunile pentru care s-a dispus începerea sau extinderea penală, interpretarea fiind că infracţiunile nu există.

Procurorul G. a fost audiat în calitate de martor, iar din declaraţia acestuia rezultă lipsa oricăror probe sau indicii cu privire la existenţa vreunei infracţiuni pretins comise de el sau de alt magistrat sau lucrător de poliţie, reclamaţi în cauză.

A fost audiat şi martorii J., lucrător de poliţie, K., lucrător de poliţie, H., conducătorul auto ce a lovit-o cu autoturismul pe A., M., executor fiscal, N., poliţist local, însă declaraţiile acestora nu relevă probe sau indicii cu privire la existenţa vreunei infracţiuni pretins comise de magistraţi sau de organele de urmărire penală ce au exercitat atribuţii în cauzele în care petenţii au formulat sesizările penale.

La dosarul cauzei s-a ataşat şi copie de pe dosarul ce a avut ca obiect accidentul rutier în care au fost implicaţi petenta A. şi H., reţinându-se că din actele acestuia nu reies probe sau indicii care să ateste existenţa vreunei infracţiuni pretins comise de magistraţii sau organele de poliţie reclamate în speţa de faţă.

Totodată, a fost ataşată şi ordonanţa nr. 91/II-1/2018 din 13.04.2018 a DNA, secţia de combatere a corupţiei, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de A. faţă de procurorii C. şi O. din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti în dosarul nr. x/2016 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, nerelevându-se din conţinutul ordonanţei probe sau indicii ale vreunei infracţiuni.

Au mai fost ataşate de petenţi sau la cererea organelor judiciare următoarele înscrisuri: ordonanţa de declinare nr. 190/P/2016 din 23.10.2018 a DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti emisă de procurorul C., printre faptele cercetate fiind şi cele sesizate de petenţii din dosar în legătură cu litigiul şi pretenţii faţă de Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi dosarul ce a avut ca obiect accidentul rutier menţionat anterior; ordonanţa de clasare nr. 580/P/2017 din 19.09.2017 emisă de procuror P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti referitoare la avocat Q. şi disjungerea cu declinarea faţă de I. şi lucrătorii de poliţie ce l-au cercetat, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ordonanţa nr. 657/P/2017 din 31.10.2017, emisă de procurorul R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de schimbare a încadrării juridice şi declinare a cauzei în care sesizarea a fost formulată de A. împotriva aceluiaşi conducător auto şi lucrători de poliţie, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, ordonanţa nr. 9258/II-6/2017 din 07.11.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de respingere a plângerii formulate de B. împotriva ordonanţei de clasare nr. 657/P/2017 din 31.10.2017, precum şi alte ordonanţe şi hotărâri judecătoreşti. S-a reţinut că acestea nu relevă probe cu privire la existenţa vreunei infracţiuni pretins comise de vreun judecător sau procuror.

În motivarea ordonanţei de clasare, în esenţă, procurorul de caz a subliniat că acţiunile magistratului procuror nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezat interesele persoanei, şi nici nu se circumscriu conţinutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală, în lipsa unor indicii concrete în acest sens. Un magistrat va răspunde penal dacă săvârşeşte o infracţiune, dar nu va răspunde penal pentru soluţiile pe care le pronunţă sau le propune, dacă acestea sunt dispuse cu respectarea condiţiilor legii. (...)

Soluţiile dispuse nu pot fi desfiinţate decât în cadrul exercitării căilor de atac, prevăzute în mod expres de prevederile art. 336-340 C. proc. pen., căi de atac de care, de altfel, petentul a şi uzitat, fiind fără relevanţă precizarea acestuia că soluţia a fost comunicată la o altă adresă decât cea indicată de el, în încercarea de a fi împiedicat să conteste soluţia în termenul legal, în condiţiile în care a intrat în posesia acesteia şi şi-a putut exercita drepturile procesuale.

Exercitarea de către magistraţi a atribuţiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna-credinţă, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuţie de serviciu încălcată şi prevăzută de legislaţia primară, după cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15.06.2016, însă o atare atribuţie nu poate fi confundată cu rezultatul desfăşurării activităţii de jurisdicţie, împrejurare care nu intră sub incidenţa legii penale.

Deşi în materie penală este posibilă atât teoretic cât şi practic constatarea existenţei unor infracţiuni de serviciu comise de către magistraţi în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispoziţiilor legale şi/sau reaua credinţă cu care să fi acţionat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuţiilor de serviciu. Cu alte cuvinte, pentru conturarea vinovăţiei penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizările de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziilor motivate de către magistraţii reclamaţi. Cum în cauză nu s-au conturat astfel de elemente, nu există vreun indiciu care să întemeieze măcar bănuiala cu privire la reaua credinţă relativ la faptele reclamate privind magistraţii, iar soluţia legală şi temeinică este clasarea, pe temeiul inexistenţei faptei (art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.).

Prin ordonanţa nr. 45/II/2/2024 din data de 14 martie 2024, procurorul şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, ca nefondată, soluţia de clasare fiind legală şi temeinică.

La data de 08.04.2024, în baza art. 340 C. proc. pen., petenţii A. şi B. s-au adresat Curţii de Apel Piteşti împotriva ordonanţei nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmării penale.

Prin încheierea nr. 36/F/CC/CP din 10.10.2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Piteşti, s-a declinat competenţa de soluţionare plângerii formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei din data de 06.02.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală în dosarul nr. x/2022 (239/321/P/2018), în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, plângerea petenţilor a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28.10.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată în mod aleatoriu.

Din conţinutul plângerii, reiese că petenţii A. şi B. invocă încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 81 din C. proc. pen. în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, prin aceea că nu au fost informaţi cu privire la drepturile procesuale, nu au fost audiaţi în calitate de persoane vătămate, nu li s-a permis să propună probe pentru a fi administrate sau să adreseze întrebări celor împotriva cărora au formulat plângerea penală, astfel încât, în cauză nu s-a efectuat o cercetare penală efectivă, nefiind administrate probele necesare constatării existenţei infracţiunilor reclamate.

Analizând ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (5)1 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea formulată de petenţii A. şi B. este fondată, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară, întemeiată pe dispoziţiile art. 340 din C. proc. pen., prin care persoana nemulţumită critică soluţia dată în procedura reglementată de art. 336 - art. 339 din C. proc. pen., are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc asupra soluţiei pronunţate de procuror sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Rolul judecătorului de cameră preliminară în această procedură este de a examina dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă, iar soluţia de clasare dispusă de procuror este susţinută prin conţinutul acestora. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu plângere, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., nu poate realiza un real control al soluţiei de clasare.

Reglementând obiectul urmăririi penale, dispoziţiile art. 285 din C. proc. pen. stabilesc că acesta constă în strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi stabilirea răspunderii penale a acestora; lămurirea aspectelor care conduc la aflarea adevărului în procesul penal, este posibilă doar prin intermediul administrării unor probe, în accepţiunea dată de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen.

Deopotrivă, din dispoziţiile art. 327 din C. proc. pen. rezultă că procurorul rezolvă o cauză penală fie prin emiterea rechizitoriului, fie a unei ordonanţe de clasare sau de renunţare la urmărire, doar după ce constată că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, cu respectarea dispoziţiilor care garantează aflarea adevărului.

Cu ocazia examinării actelor şi lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată plângerea întemeiată pentru că urmărirea penală nu este completă.

Potrivit art. 289 C. proc. pen., plângerea făcută de o persoană trebuie să cuprindă, pe lângă descrierea faptei, indicarea făptuitorilor, precum şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

Conform dispoziţiilor legale, petenţii A. şi B. au menţionat, în plângerea formulată, atât descrierea faptelor cu indicarea intimaţilor făptuitori, precum şi a probelor a căror administrare o consideră utilă pentru dovedirea susţinerilor.

După extinderea urmăririi penale prin ordonanţa nr. 2674/P/2022 din 19 iulie 2022, reunirea dosarelor nr. x/2022 şi nr. y/2022, prin ordonanţa din 5 septembrie 2022, în care s-a dispus efectuarea în continuare a cercetărilor cu privire la faptele sesizate în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, procurorul a ataşat acte din dosarele de urmărire penală formate în urma plângerilor penale depuse de petenţi sau dosarele în legătură cu sesizarea, respectiv hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la aspecte ce au făcut obiectul cercetărilor, precum şi înscrisuri de la Inspecţia Judiciară, constând în soluţiile şi copiile lucrărilor ce au stat la baza acestora, argumentând "inexistenţa faptelor reclamate" pe baza conţinutului acestora, fără a administra, din oficiu, alte probe (cu excepţia audierii în calitate de martor a procurorului G., la data de 13 septembrie 2022 - vol. 2 ds.u.p.) şi fără a se pronunţa asupra celor propuse de către petenţi - audierea în calitate de persoane vătămate, martori, etc.

Într-adevăr, dacă plângerea viza numai nemulţumirile cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului şi interpretare a legislaţiei, în condiţiile atributului independenţei procurorilor, nu se punea problema efectuării vreunui probatoriu cu excepţia audierii petenţilor care trebuie realizată, de regulă, la demararea cercetărilor pentru stabilirea cadrului procesual.

Însă, în condiţiile în care petenţii au reclamat fapte penale concrete, descrise în mod explicit, indicând vătămările suferite, este sarcina organelor de urmărire penală să procedeze la verificarea aspectelor reclamate prin administrarea cel puţin a probelor propuse de petenţi, iar dacă nu le consideră utile, să se pronunţe motivat şi să le realizeze pe cele necesare lămuririi situaţiei de fapt în raport de care se poate dispune apoi soluţia.

Reducerea actelor de urmărire penală doar la expunerea unor argumente teoretice, fără administrarea tuturor probelor ce pot avea contribui la aflarea adevărului, cu privire la infracţiunile pentru care s-a solicitat cercetarea intimaţilor, echivalează cu lipsa unei anchete penale efective, aşa încât se impune desfiinţarea soluţiei de clasare şi completarea urmăririi penale.

În acealaşi sens, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat obligaţia autorităţilor de a realiza o anchetă penală adecvată, fiind necesar ca organele de urmărire penală să acţioneze competent şi eficient şi să dea dovadă de diligenţă rezonabilă (hotărârea din 05 aprilie 2016 în cauza Cazan împotriva României -tradusă şi publicată în Monitorul Oficial nr. 36/12.01.17, privind încălcarea art. 3 din Convenţie, sub aspect procedural, petentul nebeneficiind de o anchetă efectivă).

În concluzie, pentru determinarea stării de fapt pe baza căreia să se adopte soluţia penală corespunzătoare, se impune audierea petenţilor în calitate de persoane vătămate, ocazie cu care să precizeze şi probele pe care le propun pentru dovedirea plângerii, identificarea şi ascultarea eventualilor martori, precum şi administrarea altor probe a căror necesitate ar apărea pe parcursul cercetărilor.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, fiind justificate susţinerile petenţilor, plângerea este fondată.

Ca atare, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară va admite plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 45/II/2/2024 din data de 14 martie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Va desfiinţa soluţia de clasare atacată şi va dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite plângerea formulată de petenţii A. şi B. împotriva ordonanţei nr. 2674/P/2022 (239/321/P/2018) din data de 06 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 45/II/2/2024 din data de 14 martie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Desfiinţează soluţia de clasare atacată şi dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 20 martie 2025.