Enforcement of foreign criminal judgment in Romania: necessity of consent for resident citizens under Law 302/2004

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 70/F din data de 06 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025, a fost admisă în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A fost recunoscută sentinţa penală nr. 2665 din data de 8.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data de 27.06.2022, prin care persoana condamnată A., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.

S-a constatat că această pedeapsă, împreună cu cea de 6 luni (aplicată prin sentinţa penală din 6.09.2013 a Tribunalului din Lucca, secţia Detaşată din Viareggio, definitivă în data de 21.11.2013) şi cea de 8 luni (aplicată prin sentinţa nr. 1314 din 18.07.2019 a Tribunalului Ordinar din Livorno, definitivă la 2.01.2020) a fost contopită în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

S-a constatat că persoana solicitată a executat din pedeapsa rezultantă 2 ani, 3 luni şi 5 zile, de la data de 12.05.2022 la 16.08.2024.

S-a dispus executarea restului de 1 an, 2 luni şi 27 de zile închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală 2665 din data de 8.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data de 27.06.2022, într-un penitenciar din Romania.

În baza art. 173 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă ca nefondată cererea de arestare a persoanei solicitate.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curea de Apel Bucureşti a reţinut că la data de 24.04.2025, pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a înregistrat adresa nr. x/2025 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară prin care a fost trimisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti (respectiv punerea în executare pe teritoriul România) prin care numitul A., cetăţean român, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie prev. de art. 628 alin. (2) C. pen. italian, ultraj la funcţionar public continuat prev. de art. 81 alin. (1) şi art. 337 C. pen. italian, vătămare corporală prev. de art. 582, 585, 61 nr. 2 C. pen. italian şi distrugere prev. de art. 635 alin. (1), (63)5 alin. (2) C. pen. italian.

Din examinarea certificatului prev. de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, emis la data de 21.11.2024, precum şi a documentelor ataşate de autorităţile judiciare din Italia, a rezultat că prin sentinţa nr. 12665 din data de 08.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data 27.06.2022, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie prev. de art. 628 alin. (2) C. pen. italian, ultraj la funcţionar public continuat prev. de art. 81 alin. (1) şi art. 337 C. pen. italian, vătămare corporală prev. de art. 582, 585, 61 nr. 2 C. pen. italian şi distrugere prev. de art. 635 alin. (1), (63)5 alin. (2) C. pen. italian, pentru aceea că:

Infracţiunea 1: după ce şi-a însuşit sticle de băuturi alcoolice în valoare de 464,98 euro, sustrăgându-le de la COOP din Viale Talenti, Firenze, a întrebuinţat violenţă împotriva carabinierilor şi poliţiştilor care au intervenit. În special, spărgând o oglindă a unei maşini parcate, a folosit un fragment de sticlă ca armă împotriva operatorilor de poliţie judiciară. De asemenea, împingându-i pe carabinieri şi lovindu-l cu fragmentul de sticlă la mâna dreaptă pe carabinierul B., provocându-i răni la degetul mare şi degetul arătător.

Infracţiunea 2: pentru că, având conduita indicată la pct. a) s-a opus ofiţerilor şi carabinierilor care au intervenit.

Infracţiunea 3: pentru că prin conduita indicată la pct. a) le-a cauzat vătămări corporale carabinierilor B. şi C. din care au rezultat leziuni vindecabile în 7-10 zile;

Infracţiunea 4: pentru că, prin comportamentul indicat la pct. a) a provocat daune autoturismului x cu nr. de Înmatriculare x, aflat în proprietatea Iui D. şi de asemenea prin îndoirea ştergătoarelor de parbriz din faţă.

Faptele au fost săvârşite în Firenze la data de 12.05.2022.

Procedând la verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că acestea sunt îndeplinite, respectiv: s-a reţinut că sentinţa a rămas definitivă la data de 27.06.2022, iar faptele pentru care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen. (care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani), ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. (care se pedepseşte cu închisoarea de la 9 luni la 7 ani şi 6 luni) şi distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani), cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.; de asemenea, persoana condamnată are cetăţenia română. Deşi persoana condamnată nu şi-a putut exprima acordul cu privire la executarea pedepsei în România, aflându-se deja pe teritoriul României, potrivit art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, consimţământul acesteia nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României; potrivit procesului-verbal de interogare a aplicaţiei DEPABD, persoana condamnată figurează cu domiciliul activ în Bucureşti, sector 5; potrivit procesului-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie din cadrul D.G.P.M.B- Serviciul de Investigaţii Criminale la data de 24.04.2025, la adresa din Bucureşti, Aleea x, bl, 33, sc, 1, s-a luat legătura cu numitul E. (locatarul ap. 72) care a afirmat că numitul A. a locuit cu chirie în apartamentul x până la sfârşitul anului 2024 şi că acesta ar fi părăsit teritoriul ţării fără a putea preciza ţara în care acesta se află, iar în prezent la imobilul cu nr. x locuiesc alţi chiriaşi. În urma interogării aplicaţiei DEPAB, a mai rezultat că numitul A. are un copil minor F., domiciliată pe raza judeţului Prahova, iar mama acesteia G. domiciliază in jud. Prahova. În urma interogării bazei de date H. la adresa din Bucureşti, Aleea x, acesta a executat măsura arestului la domiciliu în cursul anului 2024.

S-a menţionat că la termenul de judecată din data de 06.05.2025, persoana condamnată A., fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, a arătat că este de acord cu punerea în executare a sentinţei penale nr. 2665 din data de 08.06.2022, definitivă la 27.06.2022, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Firenze.

De asemenea, s-a reţinut că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, de refuz de recunoaştere a hotărârii penale străine şi de neexecutare.

S-a avut în vedere că din informaţiile comunicate de autorităţile judiciare italiene, au rezultat următoarele:

- pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală a cărei recunoaştere se solicită a fost contopită prin decizia de executare a pedepselor concurente emisă de Parchetul Republicii Firenze la data de 12.09.2022 cu pedepsele stabilite prin alte două sentinţe penale (sentinţa din 06.09.2013, definitivă la 21,11.2013, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare şi sentinţa nr. 1314/2019 din 18.07.2019, definitivă la data de 02.01.2020 prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare), rezultând o pedeapsa totală de 4 ani închisoare;

- numitul A. a fost deţinut în executarea pedepsei de 4 ani închisoare din data de 12.05.2022 până la data de 16.08.2024 (2 ani, 3 luni şi 5 zile), dată la care acesta a evadat, în timp ce beneficia de un permis premiu acordat de magistratul de supraveghere;

- potrivit mandatului de executare pentru deţinere emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, sunt considerate executate integral pedepsele din sentinţele 1 şi 2 din decizia de contopire, rămânând în prezent de executat 1 an, 2 luni şi 27 zile închisoare, cu referire la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 2665/2022 din 08.06.2022, definitivă la data de 27.06.2022, a cărei recunoaştere se solicită.

Cu referire la solicitarea autorităţilor judiciare italiene de luare a măsurii arestării faţă de numitul A. până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere, s-a menţionat că relevante sunt dispoziţiile art. 173 alin, 6 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora măsura arestării poate fi luată faţă de persoana condamnată în cazul în care infracţiunea săvârşită face parte din una dintre categoriile de infracţiuni prev. de arta 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi există una dintre următoarele situaţii:

a) persoana condamnată a fugit din statui emitent, în scopul de a se sustrage de la Urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei şi s-a refugiat pe teritoriul României;

b) pedeapsa aplicată de instanţa străină sau restul rămas de executat este de cel puţin 1 an închisoare.

Astfel, s-a constatat că infracţiunile de tâlhărie, ultraj, vătămare corporală şi distrugere pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa din data de 08.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data 27.06.2022, a cărei recunoaştere se solicită nu sunt prevăzute în niciuna dintre categoriile de infracţiuni prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fapt pentru care s-a apreciat ca nefiind îndeplinite cerinţele textului legal.

De asemenea, instanţa a reţinut că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea 302/2004, republicată, în sensul că nu este incident vreun motiv de nerecunoaştere a hotărârilor emise de autorităţile italiene şi neexecutare a pedepsei într-un penitenciar în România dintre cele prevăzute de art. 163 din Legea 302/2004, republicată.

În consecinţă, faţă de cele reţinute în cauză, prima instanţă a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, a recunoscut hotărârea de condamnare şi a dispus transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării restului de pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 27 de zile închisoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20.05.2025, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 27.05.2025, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării apelantului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind detaliate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.

Prin motivele de apel susţinute cu prilejul dezbaterilor, în esenţă, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul A. a menţionat că apelantul nu doreşte să execute restul de pedeapsă în România, ci doreşte să execute pedeapsa în Italia. De asemenea, în ultimul cuvânt, apelantul A. prezent în faţa instanţei, (arestat în altă cauză), a susţinut că şi-a schimbat părerea şi nu mai doreşte să execute restul de pedeapsă în România, ci în Italia, unde are familia, solicitând să fie trimis în Italia.

Analizând apelul declarat de apelantul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare din Slovenia faţă de cetăţeanul român I. este condiţionată în speţă de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeaşi lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată:

(1) Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

În cauză se constată că prima instanţă a analizat judicios actele dosarului şi a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru recunoaşterea hotărârilor străine de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare italiene, dispunând transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei stabilite prin hotărârile definitive recunoscute în cauză.

Astfel, similar primei instanţe, Înalta Curte constată că prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză, cetăţeanul român A. a fost condamnat de autorităţile judiciare din Italia la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (din care a executat 2 ani, 3 luni şi 5 zile,) din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală 2665 din data de 8.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze recunoscută în cauză, apelantul având de executat restul de 1 an, 2 luni şi 27 de zile închisoare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a reţinut în mod legal întrunirea tuturor condiţiilor pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârilor de condamnare pronunţate de autorităţile din Italia, respectiv: caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii, existenţa dublei incriminări (faptele pentru care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen., care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. care se pedepseşte cu închisoarea de la 9 luni la 7 ani şi 6 luni şi distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. care se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.), statutul condamnatului de cetăţean român, precum şi neincidenţa vreunuia dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, în cauză, se reţine că la momentul transmiterii certificatului apelantul persoana condamnată nu şi-a putut exprima acordul cu privire la executarea pedepsei în România, întrucât se afla deja pe teritoriul României, (în prezent aflat, în altă cauză, sub măsura arestului preventiv luată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti), în faţa Curţii de Apel Bucureşti acesta şi-a dat acordul pentru executarea pedepsei în România, iar la acest termen poziţia apelantului a fost în sensul de a se dispune executarea pedepsei în Italia, însă, Înalta Curte notează că persoana condamnată are cetăţenia română şi figurează cu domiciliul în România, potrivit art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, similar celor reţinute şi de prima instanţă în acest sens, astfel că, în aceste condiţii, se constată îndeplinită în cauză şi condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, se reţine că în cauză nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaştere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c)-f) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, din examinarea tuturor datelor existente în cauză, rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil şi nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că în mod legal prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi executarea restului de pedeapsă din hotărârea de condamnare recunoscută într-un penitenciar din România, hotărârea atacată fiind aşadar legală şi temeinică, iar apelul de faţă nefondat.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana condamnată A. nu contestă argumentele care susţin soluţia instanţei de fond, ci, exclusiv împrejurarea că şi-a schimbat opinia în ceea ce priveşte executarea pedepsei în România şi că doreşte să fie trimis în statul de condamnare, Italia, însă această împrejurare nu constituie un motiv de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 70/F din data de 06 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 70/F din data de 06 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2025.