Complicity drug trafficking conviction upheld as cassation challenge reargues facts; 8-year, 8-month sentence stands.

Şedinţa publică din data de 04 martie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 410/29.03.2024 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, printre altele, în temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 48 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic intern de droguri de risc şi mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, a arestului preventiv, respectiv a arestului la domiciliu de la data de 14.03.2022 la 28.10.2023.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea din data de 25.10.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2022, definitivă prin necontestare, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 938/A din 08.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 410/29.03.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 422 C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. prevenţia (reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu) de la 14.03.2022 la 28.10.2923.

Decizia penală nr. 938/A din 08.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost comunicată astfel: Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de 10.07.2024 şi către inculpatul A. la data de 12.07.2024 .

Împotriva deciziei penale nr. 938/A din 08.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 09 august 2024.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de la data de 11.09.2024.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 octombrie 2024.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 5 noiembrie 2024.

Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs în casaţie inculpatul A., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, subsumate cazului de casare invocat, recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, că, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că fapta, astfel cum a fost descrisă şi probată, constituie infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Norma juridică a art. 2 alin. (1), aşa cum a fost redactată de legiuitor în cuprinsul Legii nr. 143/2000 incriminează "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept".Condiţia esenţială ca fapta să fie încriminată de legea penală este aceea ca drogurile să existe la momentul depistării prezumtivilor participanţi la comiterea infracţiunii, în condiţiile în care aceasta se consumă la momentul realizării uneia dintre modalităţile elementului material. Oricare din variantele alternative prevăzute de art. 2 presupune existenţa cel puţin a unei substanţe înscrise în Tabelul I, II sau III.

Coletul al cărui conţinut a fost schimbat prin înlocuirea drogurilor cu sticle de apă de lucrătorii autorizaţi, a fost transportat în continuare până la adresa destinatarului B., împrejurare din care rezultă că drogurile nu au fost primite de aceasta, prin urmare nici de C., astfel ca fapta lui A. de a-1 însoţi pe acesta din urmă în apropierea locuinţei numitei B. nu constituie fapta de complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.

Având în vedere modalitatea în care lucrătorii autorizaţi au acţionat în vederea depistării drogurilor introduse în tară, inculpatul a considerat ca singurul act material ce se circumscrie ilicitului penal îl constituie fapta numitului A. care, prin găsirea numitei B. în scopul de a fi menţionată pe colet la rubrica destinatar, l-a ajutat pe C. sa introducă droguri în România.

Un alt motiv invocat a fost cel privind lipsa concursului de infracţiuni, în speţă nereţinându-se varianta alternativă a transportului de droguri.

Spre deosebire de spetele în care se retine, conform Deciziei 15/2017 a ICCJ, că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal), în prezenta cauză acţiunea săvârşită de A., date fiind împrejurările în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, nu realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Fapta lui A. de a găsi o persoană drept destinatar al unui colet comandat de C. din Spania reprezintă o acţiune unică şi presupune un singur rezultat şi anume primirea drogurilor de către B..

Or, în situaţia concursului ideal de infracţiuni, acţiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială şi juridică de rezultat, ceea ce în situaţia prezentată nu se realizează.

Concluzionând, a susţinut,că instanţa de apel a realizat o greşită analiză a situaţiei de fapt şi a elementelor materiale ce ar forma conţinutul infracţiunilor pentru care l-a condamnat definitiv, procedând astfel la o greşită aplicare a normei de drept substanţial, condamnând recurentul pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală, şi anume pentru trafic intern de droguri de risc şi mare risc.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte, secţia Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constatându-se, în esenţă, că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

S-a constatat că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., indicat de acesta, în ceea ce priveşte chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului inculpat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare a infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut sub aspectul situaţie de fapt, că la data de 27.03.2022, inculpatul C. împreună cu o persoană rămasă neidentificată din Spania a organizat, cu ajutorul inculpatului A., care le-a pus la dispoziţie datele de identificare ale inculpatei B. şi a convins-o pe acesta din urmă să primească coletul în România, expedierea de pe teritoriul Spaniei, din localitatea Rivas, în România, la domiciliul inculpatei B., prin intermediul firmei de transport colete S.C. D. S.R.L. (E.), unui colet cu seria x , conţinând cantitatea de 1.991,6 grame Cannabis (drog de risc) şi cantitatea de 299,17 grame Cocaină (drog de mare risc).

În data de 02.03.2022, în jurul orei 21:30, inculpata B. a primit la domiciliul său din Bucureşti, str. x, de la reprezentantul firmei de transport colete S.C. D. S.R.L. (E.), coletul poştal cu seria x , fără ca aceasta din urmă să aibă cunoştinţă de faptul că coletul conţinea droguri, moment în care a fost prinsă în flagrant de către organele de poliţie. Inculpaţii A. şi C., aflaţi în apropiere în două autoturisme, pentru a supraveghea livrarea coletului, au părăsit cu rapiditate zona în autoturismele în care se aflau, inculpatul A. fiind cel care l-a alertat pe inculpatul C. despre intervenţia lucrătorilor de poliţie.

Recurentul inculpat A. a susţinut în apărarea sa că, nu poate fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc şi mare risc prevăzută şi pedepsită de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Deopotrivă, a precizat că prin acţiunea desfăşurată de lucrătorii poliţiei pe autostrada A2, urmată de ridicarea drogurilor din colet şi substituirea lor cu alte bunuri, mai exact cu acele sticle cu apă, infracţiunea de trafic de droguri a fost consumată la acel moment, fiind epuizată.

Prin urmare, coletul al cărui conţinut a fost schimbat prin înlocuirea drogurilor cu sticle de apă de lucrătorii autorizaţi, a fost transportat în continuare până la adresa destinatarului B., împrejurare din care rezultă că drogurile nu au fost primite de aceasta, prin urmare nici de C., astfel ca fapta lui A. de a-1 însoţi pe acesta din urmă în apropierea locuinţei numitei B. nu constituie fapta de complicitate la trafic intern de droguri de mare risc.

Înalta Curte constată că recurentul, prin aspectele prezentate, indică o stare de fapt diferită de cea stabilită prin decizia recurată, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Instanţa supremă, analizând motivele invocate de inculpat a preciază că, în realitate, nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii, ci se contestă situaţia de fapt.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuţie stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză şi reinterpretarea probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit că "inculpatul A. a ştiut care este conţinutul coletului rezultă din declaraţia contradictorie a inculpatului. Pe de o parte, inculpatul A. spune că pe colet nu apărea numele inculpatului C. pentru că acesta îi spusese că nu are act de identitate, pe de altă parte nu a menţionat numele său (al inculpatului A.) pe colet pentru a nu afla soţia inculpatului C. de o presupusă aventură amoroasă a acestuia din urmă. Întrebarea justificată este cum putea afla soţia inculpatului inculpatul A. dacă coletul era primit pe numele lui A. la o altă adresă de domiciliu, chiar şi cea a inculpatei. O altă întrebare justificată este de ce persoana trebuia să fie "de încredere", având în vedere că pentru preluarea unui colet nu trebuie să fie o persoană extrem de instruită, nici măcar foarte apropiată".

"Nu este de omis nici comportamentul inculpatului A. în momentul în care află că a sosit coletul. Deşi era evident că era un colet greu, de 21 kg, nu se duce să o ajute pe inculpata B. pentru a-l manipula, ci preferă să meargă să-şi ia maşina de la spălătorie, iar apoi să privească de la distanţă, fără să intervină, preluarea coletului de inculpată".

Or, analizând acţiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susţinute de apărare, instanţa supremă constată că fapta inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind realizată corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.

Prin apărările formulate, recurentul A. solicită Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăţi legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs în casaţie exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care este consecinţa directă a administrării nemijlocite a probelor şi, în consecinţă, situaţia de fapt reţinută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/A din data de 08 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 180 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2025.