Constitutional inadmissibility of unchallenged statutory omission to extend post-reclassification eligibility for simplified guilt admission procedure

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, s-a dispus amânarea judecării cauzei în vederea citării numitului B. pentru a comunica dacă înţelege să continue acţiunea civilă formulată de acesta. S-a dispus înaintarea către Institutul de Medicină Legală a înscrisurilor privind decesul persoanei vătămate, precum şi actele medicale depuse la dosar, cu menţiunea de a comunica dacă se poate efectua expertiza doar pe baza actelor medicale transmise. S-a stabilit termen de judecată la data de 03.03.2025, pentru când se citează inculpatul A., aflat în stare de arest preventiv, la Penitenciarul Timişoara.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea depusă în data de 16.12.2024, petentul A., prin avocat ales, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În motivarea cererii, a susţinut că dispoziţiile art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care, ulterior schimbării încadrării juridice dintr-o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă într-o infracţiune care nu se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, inculpatul nu are vocaţia de a beneficia de dispoziţiile privind procedura în cazul recunoaşterii învinuirii.

Astfel, a considerat că textele de lege de mai sus, coroborate, în interpretarea contrară celei în care inculpatul are vocaţia de a beneficia de dispoziţiile privind procedura recunoaşterii învinuirii contravin dispoziţiilor: art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (12) din Constituţia României.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, inculpatul a apreciat că acestea sunt îndeplinite în cauză, arătând că: pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală există o cauză penală (dosar nr. x/2023), având ca obiect judecata unei acuzaţii penale de omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. apelul a fost declarat de inculpat şi persoana vătămată; s-a formulat de inculpat, prin motivele de apel, cerere de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. (prin înlăturarea formei agravate prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. - premeditarea); - excepţia priveşte dispoziţii din legi în vigoare - Legea nr. 135/2010 (C. proc. pen.) anume art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. norma vizată de excepţie are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, a precizat că, în funcţie de interpretarea dată normei pe care o solicită forului de contencios constituţional, instanţa de apel are sau nu posibilitatea, după schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., să acorde inculpatului posibilitatea urmării procedurii abreviate, punându-i în vedere acest aspect, ulterior urmând a se pronunţa asupra admisibilităţii acestei cereri, conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen.. De lege lata, mijlocul procedural în acest sens apare ca inexistent, şi numai o aplicare în spiritul legii ar permite-o, dat fiind că a fost depăşit momentul de debut al cercetării judecătoreşti.

Totodată, a menţionat că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale - decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014.

A mai arătat că nu s-a statuat asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor arătate în sensul precizat printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional, în urma verificărilor efectuate. De asemenea, nu critică autoritatea legiuitorului de a stabili faptul că, privitor la anumite infracţiuni, să nu fie permis beneficiul procedurii abreviate, făcând referire la considerentele deciziei nr. 742/2023 a Curţii Constituţionale, ci critica să vizează situaţia în care fapta, în noua configuraţie, după schimbarea de încadrare, fără a mai prezenta pericolul similar unei fapte pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, nu deschide vocaţia la beneficiul procedurii abreviate, deşi o persoană, în cazul trimiterii ab initio în judecată pentru o astfel de infracţiune posedă această vocaţie, fiind într-o situaţie juridică absolut identică.

A apreciat că este neconstituţional a priva inculpatul trimis în judecată (şi eventual condamnat în primă instanţă) cu privire la săvârşirea unei infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă să beneficieze de procedura recunoaşterii învinuirii, dacă instanţa (de fond sau de apel) va proceda la schimbarea încadrării juridice într-o faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege nu mai este detenţiunea pe viaţă. Această persoană se află într-o situaţie juridică identică, ulterior schimbării de încadrare, cu aceea faţă de care iniţial s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la o infracţiune nepedepsibilă cu detenţiunea pe viaţă.

Redând prevederile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. şi pe cele ale art. 386 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a susţinut că ultima dispoziţie legală este contrară Constituţiei prin omisiunea legislativă de a se preciza că, după schimbarea de încadrare conform celor arătate, subsecvent "inactivării" inadmisibilităţii, nu se prevede posibilitatea, vocaţia, ca inculpatul să beneficieze în continuare de procedura abreviată, prin aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen.. A apreciat că similară este şi situaţia art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în condiţiile în care nu se prevede aplicarea acestui beneficiu şi în situaţia schimbării încadrării juridice între ipotezele de aplicare subsidiară sau excepţională a acestuia. Neprevederea aplicării beneficiului subsidiar schimbării încadrării dintr-o faptă pedepsită cu detenţiunea pe viaţă constituie un dezechilibru în materia drepturilor procesuale privitor la persoane aflate în situaţii similare.

Cu privire la egalitatea în faţa legii, a arătat că persoana trimisă în judecată cu privire la o infracţiune căreia nu îi este aplicabilă de plano procedura recunoaşterii învinuirii, însă cu privire la care în cursul judecăţii se schimbă încadrarea într-o infracţiune care se pretează la această procedură, este în situaţia juridică identică cu acela trimis iniţial în judecată pentru o astfel din urmă infracţiune, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv considerentele deciziei nr. 875/2020 şi deciziei nr. 220/2019.

Cu privire la legalitatea incriminării şi a pedepsei, a arătat că o pedeapsă aplicată între limite ce nu au aptitudinea, vocaţia să fie reduse, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., deşi persoana este în situaţia identică unui inculpat a cărui faptă este pretabilă ab initio acestei proceduri nu este o pedeapsă legală. Legalitatea incriminării şi a pedepsei reprezintă un principiu fundamental al statului de drept şi are o valoare constituţională, art. 23 alin. (12) Constituţia României şi de drept penal art. 1 şi 2 C. pen.. Legalitatea incriminării înseamnă obligaţia legislatorului ca, în funcţie de politica penală, să stabilească faptele care reprezintă un anumit pericol pentru societate şi pedepsele ce pot fi aplicate celor ce le comit.

Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, a susţinut că interpretarea contrară celei vizate de inculpat conduce la nerespectarea supremaţiei actului fundamental, prin omisiunea legislative criticată, apreciind că este încălcată şi dispoziţia de la art. 21 alin. (3) din actul fundamental, întrucât echitatea, ca principiu director al normelor de procedură penală trebuie să permită aplicarea cu bună credinţă a acestora, prin respectarea drepturilor fundamentale.

Analizând condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de inculpatul A., instanţa de apel a reţinut prin aplicarea normelor legale că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături a normelor de lege criticate cu soluţionarea cauzei.

Potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen.:

"În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10)". Din textul legal citat, rezultă că aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, nu este condiţionată doar de aspectul vizând obiectul cauzei sau de declaraţia inculpatului în sensul recunoaşterii acuzaţiilor ce îi sunt aduse, ci şi de însuşirea probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Procedura recunoaşterii învinuirii a fost instituită din raţiuni ce privesc crearea unui cadru procesual care să asigure rezolvarea cauzelor într-un termen optim şi în mod eficient, constituind un răspuns la nevoia "de eficacitate a judecăţii, contribuind la înlăturarea unor proceduri greoaie şi deseori inutile pentru stabilirea adevărului judiciar, subsumându-se exigenţelor de ordin calitativ ale actului de justiţie". Aşadar, ea nu reprezintă doar un beneficiu pentru inculpat, ci are şi un scop procedural. De altfel, textul art. 374 alin. (4) C. proc. pen. reglementează ca primă condiţie solicitarea ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Astfel, manifestarea de voinţă a inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată, deşi necesară, nu este suficientă pentru declanşarea acestei proceduri.

În speţă, chiar dacă s-ar admite că, după schimbarea încadrării juridice, inculpatul are vocaţia de a urma procedura recunoaşterii învinuirii, acest lucru nu mai este posibil, întrucât opţiunea sa anterioară în ceea ce priveşte probaţiunea a fost de a nu-şi însuşi probele administrate în cursul urmăririi penale. Or, această manifestare de voinţă nu este specifică doar procedurii simplificate (pentru a se susţine că inculpatul A. nu a avut cadrul procesual pentru a o putea exprima), ci era posibilă, conform art. 374 alin. (7) C. proc. pen., chiar şi în condiţiile unei acuzaţii sancţionate cu detenţiunea pe viaţă:

"Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare."

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2023 din 28.12.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 199 alin. (1) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că la data de 12.10.2023, în jurul orei 03:11, a premeditat atragerea, pe timpul nopţii, în propriul domiciliu, situat în jud. Caraş-Severin, şi lovirea, în mod repetat, cu un topor a persoanei vătămate B., acţiune ce a avut ca urmare punerea gravă în primejdie a vieţii acestuia.

Astfel cum se reţine şi în sentinţa penală apelată, în faţa primei instanţe, la termenul de judecată din data de 14.03.2024, inculpatului A. i s-a adus la cunoştinţă fapta pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi împrejurarea că are dreptul să nu dea nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că, în măsura în care va da o declaraţie, tot ceea ce va spune va putea fi folosit şi împotriva sa. Tot la acest termen de judecată, apărătorul ales al inculpatului a solicitat readministrarea în întregime a probatoriului, iar inculpatul a arătat că va da declaraţie în cauză, dar la un termen ulterior. La acelaşi termen de judecată, după audierea persoanei vătămate, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridică a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în forma intenţiei depăşite, prevăzută de art. 16 alin. (5) C. pen., iar, în subsidiar, în infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în forma intenţiei indirecte, prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.

În motivarea cererii în principale, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în forma intenţiei depăşite, prevăzută de art. 16 alin. (5) C. pen., s-a arătat că omorul calificat este săvârşit cu intenţie directă, însă, în speţa dedusă judecăţii, nu rezultă intenţia directă sau indirectă a inculpatului de a-i suprima viaţa victimei, probele stabilind că există acte pregătitoare, dar nu pentru omor, ci pentru vătămare corporală gravă, însă rezultatul mai grav s-a produs cu intenţie depăşită, ca urmare a provocării inculpatului de către persoana vătămată, prin avansurile făcute de aceasta din urmă soţiei inculpatului.

În ce priveşte subsidiarul cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, reţinută în sarcina inculpatului, s-a arătat, în continuare, că nu există intenţie directă sau indirectă, ci intenţie depăşită, întrucât nu există premeditare în săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, inculpatul a săvârşit această infracţiune deoarece lucrurile au degenerat, ca urmare a faptului că a fost provocat de victimă prin avansurile aduse concubinei inculpatului, dar şi a faptului că victima a încercat să-l taie pe inculpat cu briceagul.

Prima instanţă a respins cererile de schimbare a încadrării juridice mai sus arătate. În cauză, s-a procedat la reaudierea tuturor martorilor din rechizitoriu, iar probatoriul a fost suplimentat cu martorul propus în apărare de către inculpat, numita C..

Fiind audiat la termenul din 19.09.2024 de către Tribunalul Caraş-Severin, inculpatul a susţinut, în esenţă, că a lovit victima cu toporul, întrucât s-a temut că va fi omorât de acesta, în condiţiile în care cel din urmă scosese un briceag din buzunar.

În cauză, au fost declarate apeluri de către inculpatul A. şi persoana vătămată B..

La termenul din 16.12.2024, instanţa de apel a admis cererea formulată de inculpat şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul din infracţiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., apreciind că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde acestei încadrări, consideratele detaliate urmând a fi prezentate în momentul pronunţării pe fondul cauzei.

Raportat la readministrarea întregului probatoriu din cursul urmăririi penale de către prima instanţa, respectiv la neînsuşirea acestuia de către inculpat, curtea de apel a apreciat că o soluţie în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate de acesta, nu ar produce efecte în cauză.

Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A., prin avocat ales D., de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x, a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2023/a9, cu termen de judecată la data de 18 februarie 2025.

În esenţă, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 03.02.2025 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi rejudecând să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., apreciind că aceste dispoziţiile legale sunt neconstituţionale, întrucât nu permit ca ulterior schimbării încadrării juridice dintr-o infracţiunea pedepsită cu detenţiunea pe viaţă într-una care nu se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, inculpatul să beneficieze de procedura simplificată, excepţia de neconstituţionalitate îndeplinind condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, respectiv există o cauză penală pe rolul Curţii de Apel Timişoara, excepţia vizează dispoziţii legale în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat anterior cu privire la excepţia invocată.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispoziţiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiţii, întrucât excepţia a fost invocată de recurentul A., în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, ce are ca obiect apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 07.11.2024 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2023. De asemenea, are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi 396 alin. (10) C. proc. pen., dispoziţii care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2023 din 28.12.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 199 alin. (1) C. pen.. În apel, la termenul din 16 decembrie 2024, instanţa de apel a admis cererea formulată de inculpat şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul din infracţiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor în forma simplă, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., apreciind că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde acestei încadrări, consideratele detaliate urmând a fi prezentate în momentul pronunţării pe fondul cauzei.

Înalta Curte reţine că, în speţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în raport cu susţinerile petentului A. referitoare la schimbarea încadrării juridice nu are o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, în realitate, acesta este nemulţumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.

Astfel, soluţia cu privire la apelurile declarate în cauză nu depinde de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (2) C. proc. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., excepţia invocată nefiind justificată prin existenţa interesului specific al relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar mai putea să le aibă în cauză faţă de stadiul procedurii.

Este evident că aceasta constituie o opţiune a legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale cum este cea din cazul de faţă, fără a se putea considera de plano că se încalcă în vreun mod dreptul inculpatului. Pe acelaşi palier al analizării legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate, se constată că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României, ci nemulţumiri ale petentului.

Înalta Curte reţine că, deşi pare actual şi legitim, demersul autorului excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, respectiv completarea şi modificarea dispoziţiilor ce reglementează schimbarea încadrării juridice şi procedura recunoaşterii învinuirii. Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, practic, se tinde la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din data de 03 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2025.