Revision of organized criminal group conviction dismissed for lack of genuinely new facts and improper extension of evidence

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei penale nr. 382/A/17.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, formulată de revizuentul A..

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 382/A/17.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat că, în speţă, nu există fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate, revizuentul invocând aceleaşi apărări (în esenţă, că nu a constituit un grup infracţional organizat), împrejurări ce au fost analizate pe larg în raport de mijloacele de probă administrate, fiind însuşite în primă instanţă dar înlăturate apoi prin apel, cale de atac în care s-a dispus şi condamnarea revizuentului pentru această infracţiune.

Aspectele invocate în susţinerea cererii de revizuire, respectiv o declaraţie dată de un martor, avocatul B., ce nu a fost audiat în procesul penal ce a condus la condamnarea revizuentului, s-a apreciat că nu pot fi considerate împrejurări noi ale cauzei, necunoscute la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, din moment ce la stabilirea vinovăţiei revizuentului a fost avut în vedere un amplu probatoriu coroborat, ce a vizat exact teza probatorie pe care o vizează şi declaraţia dată de B., respectiv constituirea şi participarea revizuentului la un grup infracţional organizat. Curtea a reţinut că aceste fapte probatorii au fost cunoscute de instanţe şi analizate prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, concluzionându-se cu titlu definitiv că revizuentul se face vinovat de săvârşirea unei astfel de infracţiuni, dispunându-se condamnarea acestuia.

S-a reţinut că instanţa de apel ce a dispus condamnarea revizuentului a avut cunoştinţă de activitatea realizată de acest nou martor propus de revizuent, avocatul B., fiind avute în vedere şi analizate la pronunţarea deciziei inclusiv aspectele legate de activitatea acestuia, respectiv corespondenţa electronică prin e-mail dintre avocatul B. către C. şi avocaţii D., E., F. şi G., depoziţiile martorilor ce indică inclusiv aspecte legate de activitatea lui B., dintre care cea a lui E., H., I., convorbirea telefonică purtată în data de 15.10.2008, ora 17:49:52, de C. cu B., înscrisurile legate de raportul de due diligence care a fost întocmit la solicitarea avocatului B., ca reprezentant al A..

Prin urmare, Curtea a considerat că declaraţia dată de un nou martor, neaudiat, respectiv de B., vizează aceleaşi fapte probatorii cunoscute de instanţele ce au pronunţat hotărârile, respectiv implicarea revizuentului în constituirea unui grup infracţional organizat ce a avut ca scop dobândirea anumitor bunuri şi nu reprezintă o împrejurare nouă, care să impună revizuirea sentinţei atacate, astfel că nu poate constitui un fundament legal pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În privinţa deciziei penale nr. 524/RC din data de 23.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a reţinut că instanţa a examinat cauza şi a pronunţat decizia de admitere numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul avocat D., motivarea din decizie vizând calitatea acestui inculpat de avocat şi contextul în care a participat ca şi avocat la discuţiile şi activitatea grupului infracţional.

Curtea a constatat că decizia nu cuprinde elemente de fapt noi ce nu au fost cunoscute la data judecării cauzei în ceea ce-l priveşte pe revizuent, cu atât mai mult cu cât toţi ceilalţi inculpaţi ce au formulat recurs în casaţie au rămas condamnaţi pentru infracţiunea de constituire grup infracţional organizat, deci inclusiv instanţa în această cale extraordinară de atac reţinând existenţa unui grup infracţional organizat cu participarea mai multor inculpaţi, mai puţin a avocatului D. (prin decizia pronunţată în recurs în casaţie au fost respinse recursurile în casaţie formulate de inculpaţii C., J., K., L., condamnaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat prin decizia supusă revizuirii în prezenta cauză).

Astfel, Curtea a reţinut că aspectele faptice analizate în cuprinsul acestei decizii pronunţate în recurs în casaţie sunt identice cu cele constatate în apel, soluţia de achitare fiind dispusă pe alte considerente decât modificarea stării de fapt, în condiţiile în care recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, ce vizează erorile de drept substanţial sau formal, chestiunile de fapt nefiind susceptibile a forma obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Curtea a considerat că revizuentul nu a făcut dovada existenţei unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa care a soluţionat cauza, de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătoreşti criticate, iar criticile invocate de revizuent echivalează cu o suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, iar solicitarea este inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii, analiza instanţei fiind în acord şi cu prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO, revizuirea neputând fi tratată ca un apel deghizat.

Împotriva sentinţei penale nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală a formulat apel revizuentul A..

În esenţă, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov.

Revizuentul a susţinut că există două elemente de noutate, necunoscute de instanţe în ciclul procesual ordinar, anume: cele rezultate din declaraţia autentificată la data de 17.12.2024, dată de B. şi cele rezultate din decizia penală nr. 534/RC din data de 23.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, elemente care susţin caracterul licit al colaborării dintre A. şi celelalte persoane implicate în activităţile care au condus la retrocedarea către M..

În ceea ce priveşte declaraţia autentică dată de avocatul B., din perspectiva conţinutului informativ nou pe care aceasta îl evocă, s-a arătat că este importantă sub aspectul evaluării impactului asupra situaţiei de fapt neconforme cu realitatea reţinută de instanţa care a dispus soluţia de condamnare, relatarea avocatului în legătură cu felul în care A. a abordat proiectul Reciplia contestând ipotezele pe care s-a fundamentat soluţia de condamnare. S-a menţionat că faptele probatorii invocate nu urmăresc negarea asocierii lui A. în proiectul Reciplia, ci demonstrarea bunei-credinţe a revizuentului în activitatea desfăşurată, constând în finanţarea proiectului ca urmare a informaţiilor furnizate în mod direct şi exclusiv de avocatul său, B.. Revizuentul a precizat că a fost condamnat în considerarea faptului că a înfiinţat societatea Reciplia S.R.L. (prin care a finanţat în proporţie majoritară demersurile de dobândire a bunurilor revendicate de M.), demers considerat ilicit, întrucât M. nu ar fi fost persoana îndreptăţită la retrocedare, aspect care ar fi reieşit din raportul de due dilligence întocmit de N., raportul fiindu-i comunicat de avocatul său, B. (fapt ce ar înlătura buna-credinţa a revizuentului în desfăşurarea proiectului Reciplia).

A susţinut revizuentul că reaua-credinţă (intenţia infracţională directă, calificată prin scop) i-a fost atribuită în principal ca urmare a înfiinţării societăţii Reciplia S.R.L., pe care a finanţat-o în proporţie majoritară şi a cunoaşterii pretinsei lipse a calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare a lui M., iar declaraţia avocatului B. probează o împrejurare necunoscută instanţelor în ciclul ordinar, respectiv că percepţia subiectivă a lui A. a fost în sensul că asocierea cu celelalte persoane implicate în proiectul Reciplia nu urmărea decât o investiţie în drepturi viitoare ale lui M., iar nu comiterea uneia sau mai multor infracţiuni, ceea ce ae denota buna-credinţă a revizuentului în desfăşurarea proiectului, punându-se astfel în discuţie forma de vinovăţie reţinută de instanţa de condamnare.

Apelantul a afirmat că rolul esenţial al lui B. în economia acestui proces penal ar deriva din faptul că a fost delegat pentru clarificarea, respectiv coordonarea aspectelor legale privitoare la forma concretă de asociere, forma de contractare cu M., precum şi pentru desfăşurarea relaţiei contractuale în scopul prevăzut ca urmare a încheierii acordului de voinţă dintre părţile contractante şi că, pentru realizarea acestor dernersuri, B. a participat, în mod direct, în calitatea sa profesională de avocat specializat în domeniul imobiliar cu o vastă experienţă acumulată de-a lungul celor 35 de ani, la discutiile preliminare, analizele şi întâlnirile care au precedat încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, dată considerată drept moment al constituirii grupului infracţional organizat.

De asemenea, a menţionat apelantul că împrejurările de fapt noi rezultate din declaraţia avocatului B. evocă o situaţie de fapt diametral opusă celei reţinute de instanţa de apel, fiind în măsură să compenseze deficitul probatoriu pe care Înalta Curte 1-a valorificat doar pe bază de prezumţii şi raţionamente în fundamentarea soluţiei de condamnare.

Pe de o parte, s-a învederat că relativ la scopul înfiinţării societăţii Reciplia S.R.L., avocatul B. arată că acesta nu a avut nicio legătură cu vreo dorinţă a revizuentului de a-şi ascunde implicarea în proiectul Reciplia, ci a vizat exclusiv raţiuni de ordin legislativ, în sensul că doar entităţile româneşti aveau dreptul de a dobândi titluri de proprietate asupra terenurilor, contrar tezei din cuprinsul deciziei de condamnare - cunoaşterea de A. a pretinsei lipse a calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare a lui M., aspect care ar fi reieşit din raportul de due dilligence întocmit de N. -, avocatul B. menţionând că, în realitate, concluziile raportului de due dilligence au fost unele pozitive, care exprimau potenţialul viabil al unor astfel de demersuri legale în vederea revendicării dreptului de proprietate a lui M. şi că revizuentul a aflat prin intermediul lui B. despre calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare a lui M., fiind informat de B. personal că proiectul Reciplia a fost considerat de societatea N. o afacere perfect legală.

Apelantul a susţinut că implicarea sa în proiectul Reciplia a fost realizată în baza opiniei juridice care să ateste caracterul licit al acestui proiect, opinie comunicată de persoana care i-a asigurat asistenţa juridică şi care a ţinut legătura cu celelalte persoane implicate în proiect, tocmai pentru a fi înlăturate şi evitate orice aspecte cu potenţial ilicit, astfel că aspectele expuse de avocatul B. cu caracter de noutate sunt de natură a infirma raţionamentul pe baza căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calea de atac a apelului, a dispus condamnarea revizuentului A. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, cu precădere tezele conform cărora cel în cauză ar fi cunoscut încă dinainte de încheierea contractului din data de 01.11.2006 că M. nu este persoana îndreptăţită la retrocedare, că urmărea să-şi valorifice conexiunile relaţionale la nivel politic şi că inculpatul A. a perceput în mod evident faptul că aceste impedimente vor putea fi depăşite doar prin acţiunile ilicite pe care urmau să le desfăşoare membrii grupului infracţional organizat, ce vizau săvârşirea unor fapte de corupţie sau asimilate acestora, raportându-se şi la influenţele pe care puteau să le exercite asupra funcţionarilor.

În opinia revizuentului, împrejurările cu caracter de noutate relevate se coroborează cu argumentele şi considerentele pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală le-a expus în cuprinsul deciziei nr. 534/RC din data de 23.11.2021 în dosarul nr. x/2021, constatând existenţa anumitor împrejurări factuale contrare celor reţinute iniţial pentru condamnare şi, în baza acestora, a dispunând achitarea avocatului D..

Impedimentul constând în lipsa prevederii faptei în legea penală este unul de ordin substanţial (lipseşte acţiunea penală de temei) şi are caracter real, priveşte însăşi fapta comisă şi nu persoanele care au participat la săvârşirea acesteia, a susţinut revizuentul şi, în acest context, nu ar prezenta relevanţă respingerea recursului în casaţie promovat de alţi inculpaţi, cât timp temeiul pe care şi-au întemeiat aceştia calea extraordinară de atac a recursul în casaţie este diferit de temeiul invocat de revizuent într-o cale extraordinară de atac diferită, respectiv revizuirea.

Ceea ce prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei, potrivit opiniei revizuentului, este existenţa unor elemente de fapt noi care nu au fost cunoscute la data condamnării sale, condiţie îndeplinită prin raportare la considerentele deciziei invocate, întrucât aspectele faptice indicate în cuprinsul acesteia sunt diferite de cele constate în apel.

A arătat că singura acuzaţie pentru care a fost condamnat a constat în aceea că, începând cu 01.11.2006, împreună cu C., O. şi D., a constituit grupul infracţional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de M., prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, momentul constituirii grupului infracţional organizat fiind marcat de încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, contract redactat şi atestat de avocatul D. şi semnat de reprezentantul societăţii Reciplia, C..

Revizuentul a precizat că prin hotărârea de condamnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acel contract încheiat la data de 01.11.2006 ar fi avut un caracter fictiv şi ar fi reprezentat baza juridică a înţelegerii ilicite dintre A., C., O. şi D. şi, în sens contrar, prin hotărârea de achitare a avocatului D., Înalta Curte a reţinut că respectivul contract de cesiune din data de 01.11.2006 nu este de natură a afecta drepturile şi obligaţiile părţilor specifice actului de cesiune şi nu este de natură a cataloga voinţa părţilor ca îmbrăcând caracterul unei clauze neobişnuite pentru un contract de cesiune de drepturi.

A rezumat că, dacă în procedura apelului instanţa a considerat că M. nu este persoană îndreptăţită la retrocedare, neavând vocaţie succesorală, aspect atestat în mod neîndoielnic de conţinutul raportului de due diligence întocmit de N., în procedura recursului în casaţie instanţa a subliniat tocmai faptul că existau elemente ce conturează credibilitatea cedentului M., precum şi garanţia că acesta este moştenitorul de drept, ceea ce susţine şi avocatul B..

Revizuentul a menţionat că împrejurarea nouă invocată provine dintr-o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedura recursului în casatie, care se bucură de autoritate de lucru judecat şi priveşte percepţia subiectivă a revizuentului faţă de proiectul Reciplia, de natură să pună în discuţie forma de vinovăţie reţinută de instanţa de condamnare, prin raportare la elemente ce conturează buna credinţă a revizuentului în desfăşurarea proiectului.

Având în vedere că, la momentul semnării contractului de cesiune (considerat de instanţa de condamnare ca fiind momentul consumării infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat), existau garanţii că M. era moştenitorul de drept al P. al II-lea al României, al doamnei Q., al R. al României, al S. al României şi al T. (aşa cum se indică în decizia pronunţată în recurs în casaţie), revizuentul a considerat că tocmai aceste garanţii au exclus posibilitatea ca retrocedările să aibă o pretinsă natură ilicită în percepţia sa subiectivă, împrejurare nouă faţă de cele constatate prin decizia de condamnare.

A apreciat revizuentul că, în condiţiile în care, prin decizia penală nr. 534/RC din data de 23.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţice a constatat caracterul legal al contractului din data de 01.11.2006, ceea ce a determinat concluzia instanţei că fapta din 01.11.2006 nu are natură penală, se pune în discuţie soluţia de condamnare a celorlalţi inculpaţi, căci fapta din 01.11.2006 a fost a tuturor inculpaţilor, nu doar a avocatului D. şi atunci această faptă nu poate echivala cu o constituire de grup infracţional pentru niciuna din persoanele implicate.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza prevederilor care reglementează calea extraordinară a revizuirii rezultă că finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei.

Fiind o cale extraordinară de atac revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate potrivit art. 452 din C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele apte a determina o reexaminare în fapt a cauzei.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Conform alin. (4) al acestui text de lege, cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Aşadar, este necesar ca revizuirea să fie totală, să ducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate anterior, nefiind admisibilă decât revizuirea hotărârilor netemeinice sub aspectul existenţei sau inexistenţei faptei ori a vinovăţiei autorului, precum şi a celor ce sunt netemeinice sub aspectul prevederilor legale referitoare la încetarea procesului penal.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.

Deopotrivă, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută şi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situaţie, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiţie. Simpla divergenţă de păreri asupra aceleiaşi chestiuni pusă în discuţie nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" şi nu poate justifica desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, şi U. împotriva Federaţiei Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou şi necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanţele ordinare care au pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Verificând, din această perspectivă actele dosarului, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că, în mod corect, s-a stabilit că împrejurările la care revizuentul A. a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate.

Un prim aspect de noutate invocat de apelantul revizuent se referă la o declaraţie dată de un martor, avocatul B., care nu a fost audiat în procesul penal ce a condus la condamnarea sa, aspect ce nu poate fi considerat o împrejurare nouă, necunoscută la momentul pronunţării hotărârii de condamnare a revizuentului în contextul în care, din conţinutul deciziei penale nr. 382 din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, se constată că la stabilirea vinovăţiei revizuentului a fost avut în vedere un probatoriu amplu, în cadrul căruia a fost analizată inclusiv teza probatorie pe care o vizează şi declaraţia dată de B. cu referie la constituirea şi participarea revizuentului la un grup infracţional organizat, concluzionându-se cu titlu definitiv că revizuentul se face vinovat de săvârşirea unei astfel de infracţiuni, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, care a dispus condamnarea definitivă a revizuentului, a avut în vedere inclusiv activitatea desfăşurată de avocatul B. ca reprezentant al A., astfel că declaraţia acestuia relevă o serie de împrejurări care au fost analizate de către instanţa de apel în cadrul procesului penal finalizat cu pronunţarea unei soluţii de condamnare definitive a revizuentului, iar concluziile iterate de revizuent nu au învederat vreo împrejurare nouă, necunoscută de instanţele care au pronunţat condamnarea acestuia.

Înalta Curte constată că demersul juridic iniţiat de revizuent urmăreşte o prelungire a probatoriului administrat şi o reevaluare ori o reinterpretare a acestuia cu privire la aspecte verificate de către instanţă.

Un al doilea aspect de noutate invocat de apelantul revizuent se referă la pronunţarea deciziei penale nr. 524/RC din data de 23.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa supremă, în recurs în casaţie, a dispus achitarea unuia dintre coinculpaţi, accentul punându-se pe contextul în care acesta a participat la discuţiile purtate în cadrul grupului infracţional organizat ce a avut ca scop activităţile de dobândire a bunurilor revendicate de M..

Deopotrivă, cu referire la această pretinsă nouă împrejurare, se constată că, decizia pronunţată în recurs în casaţie nu cuprinde elemente de fapt noi ce nu au fost cunoscute la data judecării cauzei în ceea ce-l priveşte pe revizuent, în condiţiile în care a fost supusă analizei existenţa unui grup infracţional organizat cu participarea mai multor inculpaţi printre care şi revizuentul.

În plus, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, în condiţiile în care motivele menţionate de revizuentul A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va consta că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2025.