Insufficient circumstantial evidence for premeditation in qualified murder convictions based on concealed pregnancies and unassisted births

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2 din data de 06.01.2023 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2022,

1. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. e) din C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) din C. pen., cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. e) din C. pen.

3. În baza art. 274 din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A., la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei (săvârşită în perioada 02.11.2021-16.11.2021- în dauna persoanei vătămate B.).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B., judeţul Mehedinţi, şi de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B., judeţul Mehedinţi, şi de a se apropia de aceasta, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Poroina Mare sau Şcoala Poroina Mare pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii de noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse.

S-a constatat că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză şi nici procurorul, din oficiu, în numele acesteia nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. să plătească statului suma de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 7.500 RON reprezentând cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferenţa reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei de această instanţă.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 470 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru persoana vătămată, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Prin decizia penală nr. 1000/2024 din data de 18 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi împotriva sentinţei penale nr. 2 din data de 06.01.2023 pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, cu domiciliul în jud. Mehedinţi.

S-a desfiinţat în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând,

În baza art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. e) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 15 ani închisoare (faptă săvârşită în anul 2018).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. e) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 15 ani închisoare (faptă săvârşită în anul 2020).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a menţinut pedeapsa de 1 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infracţiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, în formă continuată, prevăzută de art. 274 din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, prevăzută de art. 274 din C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, prevăzută de art. 274 din C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 149 din 13.06.2018 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare, definitivă la 2.07.2018, prin neapelare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 149 din 13.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, în dosarul nr. x/2017, definitivă la 2.07.2018 prin neapelare, în pedepsele componente astfel:

- pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe şi

- pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de distrugere.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a dispus aplicarea şi executarea pedepselor de 4 luni închisoare şi de 3 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 149 din 13.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, în dosarul nr. x/2017, definitivă la 2.07.2018, prin neapelare.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 4 luni închisoare aplicate pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe şi de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de distrugere, potrivit sentinţei penale nr. 149 din 13.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 15 ani la care s-a adăugat un spor de 5 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata măsurii preventive a arestului la domiciliu de la data 26.11.2021, până la data de 25.11.2022, inclusiv.

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare efectuate în apel au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată B. şi onorariul traducătorului de limbă franceză au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că:

În drept, fapta inculpatei A., în toamna anului 2018, în cursul lunilor octombrie- noiembrie 2018, de a suprima viaţa copilului său de sex masculin născut la termen, fără asistenţă medicală şi fără a aduce la cunoştinţa altor persoane sarcina, deci după ce a premeditat-o, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen., iar întrucât fapta a fost săvârşită profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată vârstei, s-a reţinut incidenţa circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. e) din C. pen.

În drept, fapta inculpatei A., în cursul primăverii anului 2020, de a suprima viaţa copilului său de sex feminin născut la termen, fără asistenţă medicală şi fără a aduce la cunoştinţa altor persoane sarcina, deci după ce a premeditat-o, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) şi e) cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen., iar întrucât fapta a fost săvârşită profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată vârstei, s-a reţinut incidenţa circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. e) din C. pen.

În drept, faptele inculpatei A., constând în ameninţările repetate săvârşite faţă de persoana vătămată B., pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală şi a dat declaraţii, săvârşite cu aceeaşi rezoluţie infracţională, întrunesc elementele constitutive ale infracţiuni de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, în formă continuată, prev. de art. 274 raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A..

Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, susţinând că instanţa nu a dovedit faptul că cei doi copii s-au născut vii şi, printr-o acţiune sau inacţiune, a suprimat viaţa acestora.

A apreciat că aceste nelegalităţi nu pot fi suplinite în calea extraordinară a recursului în casaţie şi a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova.

De asemenera, recurenta inculpată A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, criticând faptul că instanţa a calculat greşit sporul de pedeapsă care, în opinia sa, era de 5 ani, 5 luni şi 10 zilę şi nu de 5 ani, 7 luni şi 10 zilę.

Prin încheierea din 13.11.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

S-a trimis cauza Completului de judecată nr. 1, în vederea judecării recursului în casaţie.

S-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 15 ianuarie 2025, cu citarea părţilor şi asigurarea apărării recurentei inculpate.

Pentru a pronunţa această încheiere, Înalta Curte a constatat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, cererea formulată de recurenta inculpată A. îndeplineşte formal cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecăţii pe fond a recursului în casaţie.

Referitor la aspectele legate de faptul dacă cei doi copii s-au născut vii, iar inculpata printr-o acţiune sau inacţiune sale a suprimat viaţa acestora, Înalta Curte consideră că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici nu pot fi încadrate într-un alt caz de casare.

În acest context, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019).

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casaţie, art. 433 din C. proc. pen. abilitează instanţa competentă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate şi să sancţioneze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazurilor de casare strict şi limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, inculpata A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., incident atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, a arătat că instanţa de apel a calculat greşit sporul de pedeapsă care, în opinia sa, era de 5 ani, 5 luni şi 10 zilę şi nu de 5 ani, 7 luni şi 10 zilę.

Înalta Curte reaminteşte că este motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicarea unei pedepse principale care se încadrează în alte limite decât cele prevăzute de lege. De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante şi, respectiv, a circumstanţelor agravante sau nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracţiuni ori infracţiune continuată. Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât pedepsele pentru faptele comise de inculpata A. nu au fost aplicate în limitele prevăzute de lege, prin raportare la corespondenţa deplină care trebuie să existe între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Astfel, Înalta Curte apreciază că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de "omor calificat", constând în "uciderea unei persoane cu premeditare" poate fi reţinut numai în condiţiile în care fapta în sine relevă fără niciun dubiu o acţiune care are drept rezultat suprimarea vieţii unei persoane, realizată cu premeditare.

În fapt, s-a reţinut că, în toamna anului 2018, în cursul lunilor octombrie- noiembrie 2018, inculpata a suprimat viaţa copilului său de sex masculin născut la termen, fără asistenţă medicală şi fără a aduce la cunoştinţa altor persoane sarcina, aspect din care a rezultat că acţiunea a fost realizată cu premeditare.

De asemenea, s-a reţinut că, în cursul primăverii anului 2020, inculpata a suprimat viaţa copilului său de sex feminin născut la termen, fără asistenţă medicală şi fără a aduce la cunoştinţa altor persoane sarcina, aspect din care a rezultat că acţiunea a fost realizată cu premeditare.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 188 alin. (1) din C. pen., omorul este infracţiunea ce constă în "uciderea cu intenţie a unei persoane", iar omorul calificat este definit în art. 189 alin. (1) din C. pen. ca fiind "omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări: a)-cu premeditare."

Obiectul juridic special al infracţiunii de omor îl reprezintă viaţa persoanei şi relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă al unei persoane, iar obiectul material este corpul unei persoane aflate în viaţă; în accepţiunea legii penale, subiect pasiv al infracţiunii de omor poate fi doar o persoană fizică aflată în viaţă.

Se reţine că elementul material al laturii obiective este reprezentat de uciderea unei persoane şi constă de regulă într-o acţiune, dar se poate prezenta şi sub forma unei inacţiuni, dacă subiectul activ are obligaţia de a acţiona într-un anumit fel şi nu o face, iar între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material şi deces trebuie să existe legătură de cauzalitate.

Textul de incriminare impune pe de o parte, existenţa unui obiect material - corpul unei persoane aflate în viaţă şi a unei acţiuni sau inacţiuni intenţionate din partea făptuitorului, care să ducă la suprimarea vieţii acelei persoane, iar pentru existenţa faptei de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) din C. pen., este necesar ca omorul să fi fost comis cu premeditare.

Pentru a putea fi reţinută premeditarea, Înalta Curte reţine că este necesar să fie îndeplinite trei condiţii: a) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul săvârşirii infracţiunii; b) efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvârşirii faptei, constând în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace; c) efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârşirii infracţiunii, constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârşi infracţiunea.

Înalta Curte constată, însă, că în speţa de faţă, nu sunt îndeplinite aceste condiţii pentru reţinerea premeditării faptelor comise de către inculpată.

Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, comportamentul inculpatei de a ascunde sarcinile, de a nu efectua controalele periodice de specialitate şi de a naşte neasistată medical, denotă faptul că inculpata luase hotărârea infracţională de a suprima viaţa copiilor cu mult timp înainte ca aceştia să se nască, argumente cu care, însă, instanţa de casaţie nu este de acord. Aceste aspecte de fapt nu sunt suficiente pentru a trage concluzia îndeplinirii tuturor celor 3 condiţii pentru existenţa premeditării, ci privesc doar cea de a doua condiţie, astfel că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se poate suprapune pe varianta agravată a infracţiunii de omor.

Astfel, se constată că instanţa de apel a tras concluzia îndeplinirii tuturor condiţiilor premeditării doar pe baza dovedirii faptelor vecine şi conexe indicate anterior, care, în lipsa altor elemente factuale suplimentare, pot fi justificate şi ca urmare a situaţiei personale a inculpatei şi a relaţiilor avute cu concubinul acesteia.

Astfel, Înalta Curte reţine că inculpata avea o relaţie cu numitul C. de mai mult timp, iar din această relaţie s-au mai născut doi copii minori, însă relaţia lor nu era una stabilă, cei doi întâlnindu-se la sfârşitul săptămânii, la domiciliul inculpatei şi ocazional la domiciliul din Dr. Tr. Severin al numitului C., întrucât părinţii acestuia din urmă nu agreau această relaţie.

Se reţine că, pe parcursul relaţiei acestora au existat perioade în care cei doi s-au certat, nu au păstrat legătura, însă apoi s-au împăcat, iar faptul că inculpata nu i-a spus acestuia despre cele două sarcini nu era ceva neobişnuit, în condiţiile în care, aşa cum a rezultat din cele relatate de numitul C., inculpata nu i-a spus nici despre sarcinile din care au rezultat minorii D., în vârstă de 7 ani, şi E. în vârstă de 4 luni.

Mai mult, în condiţiile în care unul dintre copii nu fusese conceput cu acesta, iar potrivit referatului de evaluare aflat la dosar, inculpata obişnuia să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani cu alţi bărbaţi, ar putea fi trasă şi concluzia că aceasta nu ştia sigur dacă concubinul era tatăl celor doi copii morţi şi din acest motiv ar fi putut ascunde existenţa sarcinilor.

Referitor la mama acesteia, F., aceasta a susţinut că a purtat discuţii cu fiica sa în urmă cu mai mulţi ani şi a sfătuit-o să se protejeze, deoarece are trei copii, iar o altă fată, în vârstă de 9 luni, i-a decedat.

Prin urmare, explicaţiile oferite de inculpată, în sensul că nu a adus sarcinile la cunoştinţa mamei, din cauza ruşinii, iar concubinului, întrucât nu avea o relaţie prea bună cu acesta, sunt unele plauzibile.

În legătură cu faptul că inculpata nu şi-a urmărit cele două sarcini, neefectuând controalele medicale care se impun a fi efectuate în cazul unei sarcini şi a născut acasă neasistată medical, se constată că, cu excepţia primei sarcini, din care a rezultat B., inculpata nu a figurat dispensarizată şi nu şi-a urmărit sarcinile la un medic specializat, fiind cunoscut faptul că există multe femei care, din cauza lipsei mijloacelor financiare, din pură ignoranţă sau din alte motive nu sunt consultate de către un medic pe întreg parcursul sarcinii.

Se constată, totodată, faptul că inculpata a mai născut acasă, neasistată medical, la data de 30.12.2009, o fată.

În lipsa unor probe directe privind existenţa unei rezoluţii infracţionale prealabile şi constante, actele indicate de instanţa de apel (comportamentul inculpatei de a ascunde sarcinile, de a nu efectua controalele periodice de specialitate şi de a naşte neasistată medical, denotă faptul că inculpata luase hotărârea infracţională de a suprima viaţa copiilor cu mult timp înainte ca aceştia să se nască) pot avea un caracter echivoc şi nu pot conduce în mod rezonabil la concluzia certă că finalitatea urmărită, pe durata sarcinii, a fost uciderea nou-născuţilor, astfel că nu pot fundamenta cu certitudine, exclusiv în baza unor prezumţii, reţinerea circumstanţei agravante a premeditării.

Utilizarea unor prezumţii de fapt pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine prezumţiei de nevinovăţie a acesteia sub rezerva ca prezumţiile să aibă o bază factuala solidă, să nu fie disproporţionate, iar raţionamentul ce rezultă din cuprinsul acestora să fie singura explicaţie logică raportat la desfăşurarea evenimentelor (CEDO, Salabiaku c. Franţei, Telfner c. Austriei).

Probaţiunea prin probe indirecte este mult mai complexă fiind necesară strângerea unui ansamblu de probe indirecte legate între ele astfel încât versiunea pe care o confirma să excludă orice altă versiune cu privire la fapta ce face obiectul acuzării (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 237/21 iulie 2023). Prezumţiile judiciare pot fi folosite când dovedirea unei împrejurări nu este posibilă din lipsa de mijloace de probă pentru a se trage concluzii asupra existenţei sau inexistenţei acelei împrejurări, fiind necesar ca prezumţia să fie atât de puternică încât coroborată cu probele existente să se impună ca singura concluzie posibilă (G.Gr. Teodoru, Tratat de drept procesual penal, ediţia a IV-a, Hamangiu Bucureşti 2020, pagina 376).

În prezenta cauză, instanţa de apel a reţinut circumstanţa premeditării exclusiv în baza unor prezumţii de fapt, deduse din interpretarea unor elemente de fapt ce au caracter echivoc şi care permit o concluzie probabilă, fără o bază factuală solidă şi care apar ca fiind disproporţionate în raport de gravitatea consecinţelor produse inculpatei (condamnată pentru infracţiuni de omor în formă agravată).

Totodată, se constată că instanţa de apel nu a constatat nici trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii (acest moment nu este identificat) de a săvârşi faptele şi până în momentul săvârşirii acestora şi nici efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârşirii acestora, constând în activitatea psihică a inculpatei de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârşi faptele.

Din toate aceste aspecte anterior expuse, rezultă că teza premeditării faptelor nu este susţinută, astfel că, fiind înlăturată reţinerea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cele două pedepse de 15 ani închisoare nu au fost aplicate în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea constatată nu poate fi suplinită sub nicio formă în calea extraordinară a recursului în casaţie. A admite ipoteza contrară ar echivala cu privarea părţilor la accesul efectiv la o cale de atac, contrar exigenţelor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În considerarea acestor exigenţe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în ceea ce priveşte cele două infracţiuni de omor.

Mai reţine instanţa de casaţie şi faptul că din cei patru copii născuţi anterior de aceasta, doi dintre ei au avut probleme grave de sănătate, având în vedere că inculpata l-a născut pe minorul G., persoană încadrată în grad de handicap, iar la 30.12.2009 o fetiţă, H., care a decedat după 9 luni din cauza hiodrocefaleei congenitale.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că inculpata este consumatoare de băuturi alcoolice, însă prezintă şi unele afecţiuni medicale - atacuri de panică, tulburări anxios depresive, tulburări de comportament legate de sarcină şi lăuzie, pentru care, începând cu anul 2013, i s-a prescris tratament medical cu anxiolitice, medicamente pe care inculpata le lua la întâmplare, chiar şi atunci când consuma alcool, aspecte din care poate rezulta, cumulat cu faptul că inculpata mai născuse anterior doi copii cu probleme de sănătate, elemente care urmează a fi avute în vedere de instanţa de apel cu ocazia rejudecării cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că se impune ca instanţa de apel să procedeze la administrarea mai multor probatorii prin care să clarifice situaţia de fapt şi să verifice dacă se suprapune peste dispoziţiile legale în baza cărora s-a pronunţat iniţial soluţia de condamnare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Va casa decizia penală atacată numai cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în anul 2018) şi de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în anul 2020).

Va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea rejudecării cu privire la infracţiunile anterior menţionate.

Va menţine soluţia instanţei de apel cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 274 C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum şi dispoziţiile cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 149 din 13.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare, definitivă la 02.07.2018 prin neapelare, urmând ca recurenta să execute pedeapsa astfel rezultată de 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Va dispune anularea formelor de executare şi emiterea unor noi forme de executare corespunzător prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în anul 2018) şi de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârşită în anul 2020).

Trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea rejudecării cu privire la infracţiunile anterior menţionate.

Menţine soluţia instanţei de apel cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 274 C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum şi dispoziţiile cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 149 din 13.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare, definitivă la 02.07.2018 prin neapelare, urmând ca recurenta să execute pedeapsa astfel rezultată de 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Dispune anularea formelor de executare şi emiterea unor noi forme de executare corespunzător prezentei decizii.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2025.