Jurisdictional conflict resolved: labor claim for 5% pay hike assigned to Dâmbovița Tribunal per plaintiffs' choice.

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea adresată Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la data de 18.06.2024 şi înregistrată sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Brăila, obligarea acestora la majorarea cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare, pentru viitor, astfel cum este prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene; plata diferenţei rezultate ca urmare a majorării cu 5% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare brute lunare faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 şi salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare brute lunare efectiv plătite pentru fiecare lună, începând cu data de 01.01.2024 şi în continuare; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 194, art. 95 şi art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Legea nr. 153/2017, art. 1531 şi art. 1535 din C. civ. precum şi dispoziţiile art. 166 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1734 din 02 octombrie 2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că, fiind vorba despre un litigiu asimilat conflictelor de muncă, competenţa teritorială este reglementată de art. 269 din Codul muncii, iar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea putea fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

A constatat tribunalul că niciunul dintre reclamanţi nu avea domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în circumscripţia sa, instanţa competentă fiind determinată în funcţie de domiciliul unuia dintre aceştia, respectiv reclamanta SS., cu domiciliul în judeţul Tulcea, aflat în raza teritorial a Tribunalului Tulcea.

De asemenea, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., invocate de reclamanţi în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brăila, nu sunt incidente în cauză, întrucât aplicabilitatea intervine doar în ipoteza în care instanţa competentă la care îşi desfăşoară activitatea sau instanţa inferioară acesteia, vizată de legiuitor, este atât cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa cât şi locul de muncă.

2. Prin sentinţa civilă nr. 457/2025 din 3 aprilie 2025, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în consecinţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a suspendat cauza.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât reclamanţii sunt grefieri la Judecătoria Brăila, însă ţinând cont că cererea a fost formulată în contradictoriu cu Tribunalul Brăila şi Curtea de Apel Galaţi competenţa teritorială trebuie raportată la prevederile art. 127 alin. (2) şi (2)1 din C. proc. civ.

De asemenea, s-a mai statuat că, în exercitarea dreptului de a alege instanţa competentă teritorial, reclamanţii s-au adresat tribunalului din raza curţii de apel învecinate Curţii de Apel Galaţi, iar dreptul lor de opţiune nu putea fi cenzurat de instanţă din oficiu.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 17 aprilie 2025.

Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată ce are ca obiect un litigiu de muncă, reclamanţii având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Brăila. În calitate de pârâţi au fost chemaţi în judecată Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Brăila.

Regula de drept comun în jurisdicţia muncii - art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantul.

În cauză, însă, tranşarea competenţei teritoriale impune aplicarea art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea părţilor şi, procedând astfel, se constată, în primul rând, că alin. (1) al dispoziţiei evocate nu este aplicabil, întrucât cererea nu este de competenţa Judecătoriei Brăila, unde funcţionează în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex reclamanţii, ci, astfel cum anterior s-a arătat, a tribunalului.

Incidente sunt însă dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă prevăzute de art. 127 alin. (2) raportat la alin. (21) şi (3) C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârât, cum este, în cauză, Curtea de Apel Galaţi.

Norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă acţiunea împotriva instanţei de judecată, chiar la aceasta - aplicând regula generală în materie de competenţă -, fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

Transpunând dispoziţiile legale la circumstanţele cauzei, se reţine că reclamanţii aveau şi opţiunea de a sesiza un tribunal din raza unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Galaţi. Potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea instanţei revine exclusiv reclamantului, a cărui opţiune nu mai poate fi contestată, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, potrivit legii.

Aşadar, reclamanţii au ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Galaţi, manifestându-şi opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., fixând astfel, în favoarea acestei instanţe, competenţa teritorială, fără ca opţiunea lor să poată fi cenzurată de instanţă, din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.