Recusal motion nullified for failure to substantiate absolute incompatibility based on res judicata of a procedural ruling

Şedinţa publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, înregistrat sub nr. x/27.09.2021, comunicat reclamantului la 04.10.2021 şi anularea ordinului de revocare nr. 2417/31.08.2021, repunerea sa în situaţia anterioară emiterii ordinului de revocare şi plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca personal încadrat pe funcţie de conducere, director general adjunct, conform reglementarilor legale privind funcţia specifică MAE, conform contractului individual de muncă nr. x/19.01.2018, şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin încălcarea securităţii datelor sale cu caracter personal divulgate fără consimţământul său în articolul de presa din 24.08.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 3089 din 19 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiata acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi B..

Prin cererea de apel, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.07.2023, sub nr. x/2021*, apelantul A. a criticat sentinţa civilă nr. 3089 din 19 mai 2023, precum şi încheierile de şedinţă din data de 7 aprilie 2023 şi 5 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La termenul de judecată din 16 ianuarie 2024, apelantul A. a formulat oral cerere de recuzare împotriva domnilor judecători C. şi D., membrii completului de judecată C17A/AS-LM, având în vedere că aceştia au soluţionat, în recurs, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2021, în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, prin încheierea din data de 5.05.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, cu privire la soluţia pe care instanţa de fond a pronunţat-o asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa a înaintat dosarul către completul cu numărul imediat următor în vederea soluţionării cererii de recuzare a membrilor completului de judecată C17A/AS-LM, fiind amânată cauza la data de 12 martie 2024, ora 1500.

2. Încheierea recurată

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva domnilor judecători C. şi D., membrii completului de judecată C17A/AS-LM, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac a recusului

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că încheierea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor ar. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. raportat la încheierea din 05.05.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis lipsa dovezii calităţii de consilier juridic a lui E.. În acest sens, în conformitate cu art. 344 din TFUE şi art. 280 din TFUE, recurentul invocă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 3 iunie 2021, pronunţată în cauza C-624/19 prin care s-a dat interpretare art. 157 din TFUE privind aplicarea principiului egalităţii de remunerare pentru munca de aceeaşi valoare.

În esenţă, recurentul susţine că lucrătorul E. este consilier diplomatic, conform dovezilor transmise de către angajatorul MAE, fiind remunerat exclusiv pentru acţiuni externe ce ţin de calitatea de membru al corpului diplomatic şi consular. Astfel, prin cererea de acces la documentele Comisiei Europene, activităţile ce revin membrilor corpului diplomatic şi consular nu sunt recunoscute de către Statul Roman în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, modificată prin Directiva 2013/55/UE, ca fiind activităţi de aceeaşi valoare cu activităţile notificate încă din 2008 pentru profesia de avocat şi pentru profesia de consilier juridic.

Recurentul arată că atât în dosarul de recurs nr. x/2021, cât şi în dosarul de apel nr. x/2021 (la termenul din 16.01.2024) a invocat cazul de incompatibilitate absolută raportat la autoritatea de lucru judecat, faţă de împrejurarea că prin încheierea din 5 mai 2023 s-a admis că salariatul E. face parte dintr-o altă categorie profesională, cea a corpului diplomatic şi consular, profesie aflată în incompatibilitate absolută cu profesiile juridice de avocat şi consilier juridic.

Susţine că autoritatea de lucru judecat, invocată în raport de încheierea din 5 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul de fond x/2021 este independentă de obiectul dosarului nr. x/2024, în sensul dacă în interpretarea art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, un consilier juridic este sau nu obligat să fie înscris in evidentele oficiale ale asociaţiei profesionale.

Or, cererea de recuzare formulată la termenul din 16.01.2024 în dosarul de apel nr. x/2021 şi apoi la 12.03.2024 în dosarul de apel nr. x/2021 vizează în esenţă o fraudă la lege, prin eludarea unor dispoziţii legale imperative şi prin încălcarea interdicţiilor discriminărilor din art. 157 din TFUE pentru care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea din 3 iunie 2021, pronunţată în cauza C-395/19 a interpretat că se aplică direct în fata instanţelor naţionale articolul 157 din TFUE care reglementează interdicţia inclusiv pentru autorităţile publice cu privire la discriminare, în raport de remuneraţia pentru aceeaşi muncă, cea de consilier juridic, sau remuneraţia pentru munca de aceeaşi valoare juridică, ca cea de avocat.

Însă, cu privire la profesia de corp diplomatic şi consular, arată că a depus răspunsul Comisiei Europene în sensul că Statul Român nu a notificat această profesie şi nici activităţile care revin acestei profesii, activităţile reglementate pentru această profesie fiind cele indicate la art. 18 din Legea nr. 36/1995 completate cu cele din Legea nr. 269/2003.

În acest sens, susţine că recursul ce face obiectul dosarelor nr. x/202l*/a2 şi nr. x/2021*/a3 vizează următoarea chestiune esenţială: dacă în România există instanţele independente şi imparţiale care să sesizeze din oficiu frauda la lege în referire la modalitatea de remuneraţie pentru profesii reglementate, în contradicţie cu remuneraţii pentru profesii cum este cea de corp diplomatic şi consular conform celor din încheierea din 5 mai 2023 dosar de fond nr. x/2021, care nu sunt reglementate ca fiind cele care au activităţi ce ţin de reprezentarea în justiţie.

Apreciază recurentul că în judecarea recursului privind cererea de recuzare a completului C17A/AS-LM apel nu are incidenţă modul cum a interpretat în 22.04.2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, atât art. 5, cât şi art. 20 din Legea nr. 514/2003, atât timp cât normele imperative cu privire la exercitarea profesiei de consilier juridic se extind şi la cele din statutul privind profesia de consilier juridic, pentru a fi publicat în Monitorul Oficial, în conformitate cu principiul constituţional din art. 78 din Constituţie, după ce în prealabil a fost adoptată de către Parlament Legea organică nr. 514/2003, care reglementează raporturile de muncă cu referire la profesia de consilier juridic.

Or, profesia este distinctă de meserie şi este distinctă de ocupaţie, sens în care a indicat art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia alegerea profesiei se face în mod liber şi se completează cu reglementarea din articolul 2 litera (I) din Directiva 2005/29/CE în conformitate cu care "..profesie reglementată" înseamnă o activitate profesională sau un grup de activităţi profesionale în legătură cu care există acte cu putere de lege şi acte administrative privind deţinerea unor calificări profesionale determinate care reglementează accesul, desfăşurarea sau una din modalităţile de exercitare ale acestor activităţi.

În consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului ce vizează încheierea din 18 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/202l*/a2 şi, pe fond, să se constate că recuzarea a fost în mod greşit respinsă faţă de cazul de incompatibilitate absolută care a devenit cert exclusiv la data de 9 februarie 2024, odată cu comunicarea motivării deciziei nr. 76/14.11.2023, pronunţată în dosarul de recurs nr. x/2021 de către completul de recurs din care au făcut parte şi membrii completului C17A/AS-LM apel. Totodată, solicită casarea hotărârii nr. 2901/23.04.2024 pronunţată în dosarul de apel nr. x/2021 şi trimiterea cauzei nr. x/2021* spre rejudecare la instanţa de apel.

În continuare, ca o chestiune prealabilă, recurentul prezintă aspecte legate de declararea şi judecarea recursului formulat de A. în dosarul nr. x/2021 care vizează încheierea din 28 martie 2024 a aceleiaşi instanţe.

Având în vedere că ambele recursuri vizează cererea de recuzare a aceluiaşi complet de judecată, completul C17A/AS-LM apel, se invocă acelaşi motiv de recuzare, şi anume cazul de incompatibilitate absolută reglementat în art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la încheierea din 5 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, recursul a fost declarat de aceeaşi parte, şi anume recurentul-reclamant A., cu referire la soluţionarea cauzei în calea de atac a apelului, şi anume dosarul nr. x/2021, recurentul a solicitat, conform art. 138 C. proc. civ., admiterea excepţiei litispendenţei cu referire la dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2021, urmând ca recursul să fie soluţionat sub număr unic de dosar nr. x/2021.

Tot ca o chestiune prealabilă, recurentul susţine că hotărârea nr. 209/23.04.2O24 pronunţată în dosarul nr. x/2021 nu este definitivă.

A mai arătat că încheierea din 18.01.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi încheierea din 28.03.2024 pronunţată în dosarul nr. x/202l*/a3 s-au raportat la regulatorul de competenţă, respectiv decizia nr. 4058/20.09.2022, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal în dosarul iniţial nr. x/2021, prin care instanţa supremă a stabilit competenţa, cu referire la toate cele trei capete principale de cerere deduse judecăţii în dosarul nr. x/2021, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, litigii de muncă, aşa cum fusese iniţial înregistrată şi acţiunea din dosarul nr. x/2021, la data de 5.11.2021.

Apelul declarat şi motivat în 19 iulie 2023 în dosarul de fond nr. x/2021 s-a raportat la art. 461 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia partea din hotărâre care poate fi atacată este dispozitivul hotărârii.

Recurentul arată că acţiunea dedusă judecăţii în dosarul de apel nr. x/2021 are două capete principale de cerere, capăt principal de cerere ce vizează concedierea nelegală, în sensul celor interpretate prin Hotărârea CJUE din 20.02.2024 Cauza C-715/20 şi în sensul celor interpretare prin Hotărârea C.IUE din 14 septembrie 2016 pronunţată în cauza C-16/15, precum si capăt principal de cerere ce vizează anularea unui act administrativ cu caracter individual.

Cele două capete principale de cerere deduse judecăţii în dosarul nr. x/2021 au titlu comun, şi anume CIM nr. 3/19.01.2018 Ordin MAE nr. 183/19.01.2018 de numire în funcţia de director general adjunct prin care s-a născut raportul de serviciu între operatorul MAE, pe de o parte, şi reclamantul A., pe de altă parte, ordinul MAE nr. 2417/31. O8.2021 prin care a încetat raportul de serviciu între operatorul MAE, pe de o parte, şi reclamantul A., pe de altă parte.

Al treilea capăt principal de cerere dedus judecăţii în acţiunea iniţială nr. x/2021 a fost disjuns de către Tribunalul Bucureşti anterior pronunţării regulatorului de competenţă, face obiectul dosarului nr. x/2022 al Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi vizează prelucrarea în mod ilegal a datelor personale care a operat în contextul ocupării unui loc de muncă conform art. 88 din Regulamentul Uniunii nr. 679/27.014.2016, regulament invocat în acţiunea iniţială dedusă judecăţii în 5.11.2021 şi înregistrată sub număr de dosar x/2021

La 26 august 2024, recurentul-reclamant a depus completare la motivele de recurs, prin care a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în conformitate cu art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., faţă de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, publicată în M.O. nr. 400/26.05.2016, interpretare care a devenit în acelaşi timp şi caducă şi ilegală chiar de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

Totodată, a solicitat refacerea procedurii de citare pentru dosarul de apel nr. x/2021 cu intimatul-pârât B., în conformitate cu art. 155 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ., în sensul ca acesta să fie citat la locul de muncă, respectiv la grefa Curţii Internaţionale de Justiţie, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru toate actele şi cererile pe care recurentul le-a depus la dosarul de apel nr. x/2021 în intervalul 6 februarie 2024 -12 martie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La acest termen de judecată, instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii căii extraordinare de atac, invocată din oficiu.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate, a cărei analiză este prioritară oricăror altor excepţii sau cereri, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Aşadar, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile părţii ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Astfel, verificând ansamblul susţinerilor din memoriul de recurs, se constată că recurentul-reclamant, deşi invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu aduce critici concrete, de nelegalitate, încheierii atacate, care să poată fi subsumate motivului de casare prevăzute de lege.

Recurentul se rezumă să invoce încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât membrii completului de judecată C17A/AS-LM au soluţionat în recurs dosarul nr. x/2021, în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat a încheierii din 5 mai 2023, pronunţată în dosarul x/2021, cu privire la soluţia privind excepţia lipsei calităţii de reprezentant, fără să evidenţieze modalitatea în care instanţa de apel a încălcat regulile de procedură invocate.

Or, întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea din 18 ianuarie 2024, prin care curtea de apel a respins cererea de recuzare a completului învestit cu soluţionarea apelului, prin eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recurentul ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată şi să combată cele reţinute de instanţă, iar nu să invoce aspecte de fapt şi dispoziţii legale care nu au nicio legătură cu obiectul recursului declarat.

Prin memoriul de recurs, deşi se prevalează de dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul nu aduce nicio critică concretă încheierii recurate.

Instanţa de apel a apreciat că cererea de recuzare este neîntemeiată în contextul în care, pe de o parte, nu a fost întemeiată în drept, iar, pe de altă parte, în speţă nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, instanţa reţinând că membrii completului de judecată C17A/AS-LM nu au soluţionat cauza în fond sau într-o altă cale de atac. Totodată, completul de judecată recuzat a soluţionat dosarul nr. x/2021 având ca obiect recursul împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) teza finală, dosar cu un alt obiect faţă de prezentul dosar.

Raportat la considerentele reţinute de instanţa de apel, se constată că simpla susţinere a recurentului referitoare la încălcarea dispoziţiilor 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu este suficientă, întrucât invocarea motivului de casare privind încălcarea normelor de procedură prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se poate face abstract, ci recurentul trebuia să formuleze critici de nelegalitate care să privească considerentele instanţei de apel referitoare la circumstanţele în care a fost pronunţată încheierea recurată, critici în lipsa cărora instanţa de recurs nu poate realiza un control de conformitate a încheierii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acelaşi registru se înscriu şi susţinerile recurentului referitoare la încălcarea de către Curtea de Apel Bucureşti, potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a autorităţii de lucru judecat a încheierii din 5 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de aceeaşi instanţă, prin care s-a admis lipsa dovezii calităţii de consilier juridic a lui E., făcând trimitere la art. 280 şi art. 344 din TFUE, Hotărârea CJUE din 3 iunie 2021, pronunţată în cauza C-624/19, prin care s-a interpretat art. 157 din TFUE, art. 5 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, respectiv Directiva 2013/55/UE.

Deşi această critică poate fi încadrată formal în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, întrucât încheierea menţionată nu soluţionează fondul unui litigiu, fiind vorba de încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor de procedură privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, Înalta Curte constată că nici aceasta critică nu vine să combată raţionamentul instanţei de apel privind modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare.

Prin urmare, susţinerea recurentului privitoare la incidenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la aspectele indicate în cuprinsul cererii de recurs este una inadecvată raportat la soluţia care face obiectul controlului de legalitate în recurs.

În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs dezvoltate de recurent, instanţa de recurs constată că acestea excedează obiectului prezentului recurs, ce este reprezentat de încheierea prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de recuzare.

În concluzie, deşi memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini, în conţinutul său nu se identifică susţineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate a încheierii recurate.

Or, lipsa argumentelor relevante în condiţiile normelor de procedură anterior menţionate are drept consecinţă imposibilitatea cenzurării încheierii atacate sub aspectul legalităţii în cadrul dat de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, cum criticile formulate de recurent prin cererea de recurs dedusă judecăţii nu se grefează pe considerentele încheierii atacate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepţiei nulităţii căii de atac se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra excepţiilor, incidentelor procedurale sau altor cereri formulate de părţi şi au drept consecinţă excluderea lor din analiză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că examinarea cererii de intervenţie accesorie formulată de Cabinet consilier juridic F. în favoarea recurentului, precum şi a cererilor recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ. şi de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară mai sus evocată, nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 mai 2025.