Judicial recusal: procedural rulings do not constitute prejudgment under Article 42(1)(1) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub număr de dosar x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat instanţei anularea răspunsului la plângerea prealabilă înregistrat sub nr. x/27.09.2021, comunicat reclamantului la 4 octombrie 2021 şi anularea ordinului de revocare nr. 2417/31.08.2021, repunerea sa în situaţia anterioară emiterii ordinului de revocare şi plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca personal încadrat pe funcţie de conducere, director general adjunct conform reglementarilor legale privind funcţia specifică MAE, conform contractului individual de muncă nr. x/19.01.2018 şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor (prejudiciul de 150.000 Euro la cursul BNR din ziua plăţii) pentru prejudiciul produs prin încălcarea securităţii datelor sale cu caracter personal divulgate fără consimţământul său, în articolul de presă din 24 august 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 3089 din 19 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A..

Reclamantul A. a declarat apel împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din 7 aprilie 2023 şi 5 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2024, având în vedere cererea de recuzare formulată de apelantul A. împotriva doamnei judecător C. şi a domnului judecător D., membrii completului de judecată C17A/AS-LM, învestit cu soluţionarea apelului, s-a dispus înaintarea dosarului către completul de judecată cu numărul imediat următor, în vederea soluţionării acestui incident procedural, conform art. 109 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022.

Prin cererea depusă 13 martie 2024, înregistrată sub nr. x/2021*/a3, petentul A., în temeiul art. 149 coroborat cu art. 47 C. proc. civ., a solicitat şi în scris recuzarea doamnei judecător C., preşedinte al Completului S7 C.17A AS-LM din cadrul secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti, şi retragerea doamnei judecător C. din Completul S7 C.17A AS-LM şi îndepărtarea din dosar a tuturor actelor întocmite de doamna judecător.

A arătat faptul că menţionata cerere de recuzare a fost formulată şi verbal în şedinţa de judecată din 12 martie 2024, însă a înţeles să indice şi în scris cazul de incompatibilitate şi probele de care înţelege să se folosească în dovedirea temeiniciei cererii de recuzare.

La 26 martie 2024, petentul a depus, în temeiul art. 149 coroborat cu art. 47 C. proc. civ., cerere precizatoare, prin intermediul căreia a înţeles să precizeze cererea de recuzare, formulată verbal, în cadrul şedinţei de judecată din 12 martie 2024, în dosarul nr. x/2021, cu privire la cel de-al doilea membru al Completului S7 C.17A AS-LM din cadrul secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti - domnul judecător D..

Prin încheierea din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind recuzare membrilor completului de judecată C11A AS/LM, respectiv a doamnei judecător C. şi a domnului judecător D., în cauza privind apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3089 din 19 mai 2023, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din 7 aprilie 2023 şi 5 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

În argumentarea recursului, a susţinut, în esenţă, că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greşita a prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 42 alin, 1 pct. 1 şi ale art. 430 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, raportat la încheierea din 5 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul de fond x/2021, prin care s-a admis lipsa dovezii calităţii de consilier juridic a lucrătorului E..

În acest sens invocă elementul nou care constituie izvor de drept în conformitate cu art. 344 din TFUE şi art. 280 din TFUE şi anume Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 3 iunie 2021 pronunţată în cauza C-624/19 prin care s-a dat interpretare art. 157 din TFUE, aplicarea principiului egalităţii de remunerare pentru muncă de aceeaşi valoare, în condiţiile în care lucrătorul E. este consilier diplomatic, conform dovezilor transmise de către angajator MAE, fiind remunerat exclusiv pentru acţiuni externe ce ţin de calitatea de membru al corpului diplomatic şi consular, iar prin cererea de acces la documentele Comisiei Europene, activităţile ce revin membrilor corpului diplomatic şi consular nu sunt recunoscute de către statul român în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Directiva 2005/36/CF modificată prin Directiva 2013/55/UE ca fiind activităţi de aceeaşi valoare cu activităţile notificate încă din 2008 pentru profesia de avocat şi pentru profesia de consilier juridic.

Precizează că a depus la 26 martie 2024 la dosarul de fond x/2021 comunicatul din 24 august 2022 al Inspecţiei Muncii care atestă, conform celor statuate şi de către CJUE în hotărârea din 3 iunie 2021, reglementarea în mod colectiv în România, a muncii salariate de consilier juridic cu Cod COR în REVISAL 261103, care este diferit de codul COR 111201 în REVISAL pentru consilierul diplomatic E..

Acest lucrător faţă de care a invocat excepţia lipsei calităţii de consilier juridic şi în faza de judecată a apelului, inclusiv în mod distinct la termenul din 12 martie 2024, dosar x/2021, este remunerat din bugetul MAE pentru acţiuni externe.

Recursul de faţă dedus judecăţii în dosarul x/202l*/a3 vizează admiterea cererii de recuzare inclusiv pe cazul de incompatibilitate absolută cu referire la şedinţa din 12 martie 2024 dosar de apel x/2021 * şi care decurge din împrejurarea că recurentul, anterior numirii în asistenţa umanitară internaţională prin ordinul MAE nr. 183/19.01.2018, a obţinut certificatul de calificare profesională pe piaţa muncii din România, în domeniul dreptului Uniunii Europene care include şi asistenţa umanitară internaţională reglementată în art. 214 din TFUE.

Certificatul de calificare profesională pe piaţa muncii, depus la motivele de recurs, l-a obţinut în cadrul unui proiect de formare profesională finanţat din bugetul Uniunii, finanţarea a fost calificată ajutor de stat în sensul art. 107 din TFUE şi art. 108 din TFUE.

Din perspectiva juridică a argumentelor invocate, în completarea cazului de incompatibilitate absolută ivit la termenul din 12 martie 2024, dosar de apel x/2021 * indică din înregistrarea audio a şedinţei de judecată pasajul prin care preşedintele Completului 17 apel s-a antepronunţat cu privire la soluţia în cauza x/2021* şi îl sfătuieşte pe consilierul diplomatic E. să susţină în numele intimatei pârâte MAE, în concluziile sale că nu se aplică nicio hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii precum cea indicată de petent prin cererea din 7 martie 2024 formulată în dosarul de apel x/2021

Preşedintele de complet 17 apel, la acelaşi termen de judecată din 12 martie 2024, a ignorat autoritatea de lucru judecat a încheierii din 5 mai 2023, dosar de fond x/202l*/al, deşi nu a identificat la dosarul x/2021 că intimata-pârâtă MAE ar fi exercitat calea de atac cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de consilier juridic a lucrătorului E., în condiţiile în care această cale de atac este reglementată distinct inclusiv în art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: hotărârile de anulare a cererii pentru lipsa calităţii de reprezentant".

Cazul de incompatibiliatte absolută invocat prin cererea de recuzare din 12 martie 2024 dosar de apel x/2021 decurge inclusiv din împrejurarea că preşedintele completului 17 apel l-a sfătuit în şedinţa publică pe consilierul diplomatic E. să susţină că nu este aplicabilă Hotărârea CJUE din 20.02.2024 pronunţată în cauza C-715/20, întrucât, astfel cum rezultă din motivarea hotărârii pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cererea de decizie preliminară a fost formulată de către o instanţa naţională din Polonia.

Totodată, în opinia recurentului, cazul de incompatibilitate absolută decurge din împrejurarea că atât în şedinţa publică din 14 noiembrie 2023 dosar x/202 l*/al, faţă de care înţelege să depună la motivele de recurs pe suport CD înregistrarea şedinţei de judecată din 14 noiembrie 2023, cât şi înregistrarea şedinţei de judecată din 12 martie 2024, care a început la orele 14:55, anterior orei fixate prin citaţie şi citativ, în dosar x/2021, petentul a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de consilier juridic prin raportare la încheierea din 5 mai 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 * al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă.

Or, această excepţie, precizează recurentul, a fost ignorată de membrii completului 17 apel atât în hotărârea nr. 76 din 14 noiembrie 2023 dosar x/202 l*/al, cât şi la termenul din 12 martie 2024 dosar de apel x/2021

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 şi trimiterea dosarului nr. x/2021 spre rejudecare instanţei de apel.

Subliniază că în dosarul nr. x/2021 a solicitat: 1)soluţionarea cu prioritate a cererii formulate în conformitate cu art. 519 C. proc. civ. în vederea dezlegării chestiunii de drept din art. 207 alin. (1) C. civ. 2) soluţionarea cu prioritate a motivului de apel ce vizează anularea sancţiunii decăderii apelantului reclamant din dreptul de a-si modifica acţiunea şi de a depune cererea adiţională din 27 aprilie 2022, anularea măsurii privind scoaterea din citativ a Guvernului României, transmiterea cererii din 27 aprilie 2022 ce vizează acţiunea în anularea H.G. nr. 1006/2016 la registratura Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru a fi repartizată aleatoriu ca acţiune distinctă; 3) soluţionarea cu prioritate a cererii de suspendare a ordinului MAE 2417/31.08.2021 până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2021

Menţionează că acţiunea dedusă judecăţii în dosarul de apel x/2021 are două capete principale de cerere, capăt principal de cerere ce vizează concedierea nelegală, în sensul celor interpretate prin Hotărârea CJUE din 20 februarie 2024 Cauza C-715/20 şi în sensul celor interpretare prin Hotărârea CJUE din 14 septembrie 2016 pronunţată în cauza C-16/15, precum şi capăt principal de cerere ce vizează anularea unui act administrativ cu caracter individual.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26 august 2024 a transmis "completare motive de casare", în cuprinsul cărora a formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

La dosarul cauzei au fost transmise note scrise de către consilierul juridic F., prin care aceasta a invocat nelegala citare a intimatului B.; a solicitat conexarea prezentului dosar la dosarul nr. x/2021; a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentului.

În argumentarea cererii de sesizarea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se arată, în esenţă, că interesul în promovarea acestei cereri de către Cabinet Consilier Juridic F., prin titularul acestuia consilier juridic F., vizează sancţiunea din art. 107 alin. (3) coroborat cu art. 25 alin. (4) din Lgea nr. 51/1995.

Cererea sesizarea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene are ca punct de plecare reprezentarea în justiţie, art. 335 din TFUE, în sensul că persoane care nu sunt autorizate în profesia de consilier juridic în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 514/2003 şi art. 22 din Statutul profesiei de consilier juridic au întocmit şi au semnat acte cu caracter juridic, întâmpinare/apărări în dosarul de fond x/2021 *, dosar de recurs x/2021 */al, dosar de apel x/202 1*, distinct de atribuţiile reprezentantului legal al unei persoane juridice de drept public.

În plus, actele cu caracter juridic întocmite de către persoane care nu sunt autorizate în profesia din grupa de bază avocaţi, 2611, sunt supuse sancţiunii nulităţii de drept.

Se menţionează că întrebarea cu titlu preliminar vizează pronunţarea unei decizii preliminare spre a fi dată interpretare autentică a prevederilor art. 19 alin. (1) paragraf 2 din TFUE şi art. 47 paragraf 2 din CDFUE, art. 335 din TFUE.

Se mai susţine că dreptul Uniunii Europene se opune unei legislaţii naţionale cum este cea din art. 51 alin. (1) C. proc. civ. şi cum este cea din art. 42 alin. (1) din acelaşi cod.

Întrebarea cu titlu preliminar este următoarea:

"În litigiile de orice natură civilă, administrative, penale acelaşi complet de judecată care pe de o parte s-a pronunţat asupra aceleiaşi cereri incidentale ce vizează reprezentarea în justitie în două cauze distincte, dar cu aceleaşi părţi şi pe de altă parte anterior pronunţării pe fondul celei de-a doua cauze cu aceleaşi părţi, acelaşi complet de judecată a impus o pozitie juridică obligatorie distinctă, în referire la aceiaşi cerere incidentală ce vizează reprezentarea în justiţie, care fusese deja solutionată în condiţii de contradictorialitate şi faţă de care nu a fost exercitată calea de atac reglementată de lege şi faţă de care este opus principiul securitatii juridice, devine incompatibil să solutioneze cea de a doua cauză în care urmează să se pronunte inclusiv asupra aceleiaşi cereri incidentale care vizează reprezentarea în justitie în contradictoriu cu aceleaşi părţi."

Prin încheierea din 8 aprilie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Potrivit dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanţa este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene poate fi declanşată numai în situaţia în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării dreptului Uniunii sau a validităţii actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii, instanţa naţională fiind cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

În ceea ce priveşte întrebarea care se poate adresa de către instanţa naţională, aceasta vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar care sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Din modalitatea de formulare a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se constată că petenta nu a invocat o problemă de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene sau să conteste validitatea normelor comunitare care să aibă legătură cu soluţionarea prezentului recurs având ca obiect încheierea prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins o cerere de recuzare, ci a invocat aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii, respectiv aspecte vizând reglementarea profesiilor.

Or, cele susţinute în cuprinsul cererii nu pot forma obiectul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, deoarece ar însemna să se solicite acesteia să aplice ea însăşi normele juridice în litigiul pendinte, ceea ce excedează rolului avut de această instanţă în cadrul procedurii preliminare, reglementate de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, Competenţa Curţii de a se pronunţa cu titlu preliminar cu privire la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii se exercită la iniţiativa exclusivă a instanţelor naţionale, indiferent de împrejurarea dacă părţile din litigiul principal şi-au exprimat sau nu dorinţa cu privire la o sesizare a Curţii. Astfel, întrucât este chemată să îşi asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată, instanţa naţională sesizată cu soluţionarea unui litigiu - şi numai ea - este cea care are competenţa să aprecieze, luând în considerare particularităţile fiecărei cauze, atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară pentru a fi în măsură să pronunţe propria decizie, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Examinând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Preliminar, deşi recurentul a invocat în drept motivul de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că anumite susţineri din cuprinsul cererii de recurs pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa, întrucât instanţa a dat o corectă eficienţă normelor procedurale incidente speţei.

Conform prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei de drept pe care petentul şi-a întemeiat cererea de recuzare, judecătorul este incompatibil de a judeca în situaţia când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Aşadar, cazul de incompatibilitate enunţat vizează antepronunţarea şi devine incident atunci când judecătorul îşi exprimă opinia în legătură cu soluţia ce poate fi pronunţată în pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare.

Înalta Curte subliniază că respingerea unei anumite cereri sau excepţii inclusiv neîncuviinţarea administrării unei anumite probe sau decăderea din administrarea acesteia sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţii legale, fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza.

Pe parcursul procesului civil şi până a se ajunge la tranşarea litigiului, instanţa de judecată trebuie să soluţioneze mai multe aspecte pe care le pune în discuţia contradictorie a părţilor cum ar fi: excepţiile invocate de părţi, cererile în probaţiune, orice alte cereri ale părţilor.

Din coroborarea art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu art. 14 alin. (4), (5) din acelaşi act normativ rezultă că prin rezolvarea acestor aspecte judecătorul nu devine incompatibil din cauza faptului că s-ar antepronunţa în această modalitate.

Aplicând metoda reducerii la absurd, în ipoteza contrară, judecătorul cauzei nu ar mai ajunge aproape în nicio situaţie să soluţioneze fondul cauzei, având în vedere că în mod frecvent părţile invocă în cauzele lor excepţii, formulează cereri în probaţiune sau alte solicitări, ceea ce nu poate fi admis.

Se impune precizarea că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu are competenţa de a cenzura motivarea instanţei de apel, care s-a pronunţat asupra unor excepţii sau cereri, ci doar să verifice dacă, din dosarul cauzei, rezultă elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor indicaţi în cererea de recuzare, aşa încât vor fi înlăturate susţinerile recurentului referitoare la desfăşurarea şedinţei de judecată, precum şi la măsurile dispuse de completul de judecată recuzat.

Înalta Curte subliniază că în lumina textului de lege menţionat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la obiectul concret al cauzei deduse judecăţii.

Pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a arătat cu justeţe că împrejurarea în sensul că instanţa a soluţionat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant ulterior punerii concluziilor asupra acesteia de către reprezentantului intimatului pârât, deşi anterior adusese la cunoştinţă că urma a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor şi cererilor împreună cu apelul, nu reprezintă o antepronunţare asupra excepţiei respective.

Totodată, s-a reţinut în mod legal, că aspectele vizând soluţionarea excepţiei nelegalei citări a intimatului pârât B. anterior orei fixate pentru dosarul x/2021 excedează cazului de recuzare reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., neavând semnificaţia unei antepronunţări, fiind de asemenea nerelavant sub aspectul încălcării interdicţiei de antepronunţare faptul că instanţa ar fi încuviinţat probele depuse în susţinerea respectivului incident procedural ulterior soluţionării acestuia, nedovedit de altfel în cauză.

Nu în ultimul rând, se reţine că nu există motiv de incompatibilitate nici atunci când judecătorul a soluţionat anterior o cauză similară, în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept sau când judecătorul şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speţă, aspectele invocate prin cererea de recuzare neputând fi, aşadar, asimilate cazului de incompatibilitate prevăzut la art. 41 C. proc. civ.

Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simplul fapt pentru un judecător de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerată întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de imparţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avute în vedere sunt întinderea şi importanţa acestei măsuri. De asemenea, cunoaşterea aprofundată a dosarului de către judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparţialitatea sa la momentul judecării lui pe fond. În sfârşit, aprecierea preliminară a datelor disponibile din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Hotărârea din 6 iunie 2000, în Cauza Morel împotriva Franţei).

Înalta Curte reţine că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale încheierii recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive noi, de care se prevalează petentul, nepropuse prin cererea de recuzare, nu sunt permise.

Pentru raţiunile înfăţişate, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu există nicio încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încheierea recurată fiind legală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2025.