State liability for failure to proportionally reduce gambling taxes during pandemic restrictions: no tortious act where state exercises fiscal discretion on monopoly fees.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2021, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, astfel cum a fost modificată la 7 martie 2022, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Senatul şi Guvernul României, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei totale de 8.700.825 RON, din care suma de 279.914 RON reclamantei A. S.R.L., suma de 5.949.173 RON reclamantei B. S.R.L. şi suma de 2.471.738 RON reclamantei C. S.R.L., cu titlu de daune pentru prejudiciul creat în perioada august 2020 - august 2021, prin încasarea integrală a taxei pentru autorizaţia de exploatare şi a taxei pe viciu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349 C. civ.

Prin încheierea din 5 aprilie 2022 a fost unită cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Senatului României. De asemenea, au fost respinse excepţiile netimbrării acţiunii, necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, în soluţionarea cererii formulate de societatea B. S.R.L. şi inadmisibilităţii acţiunii faţă de lipsa procedurii prealabile, invocate de Senatul României.

Prin sentinţa civilă nr. 532/C din 9 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 264/C din 15 octombrie 2024, au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statului Român prin Ministerul Finanţelor şi Senatul României.

A fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

A fost încuviinţat onorariul suplimentar în cuantum de 4.080 RON, pentru expertul D., punându-se în vedere reclamantelor să achite această sumă, fiecare câte 1.360 RON, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

A fost înştiinţat Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Braşov cu privire la onorariul suplimentar încuviinţat.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel principal reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L. De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 5 aprilie 2022 a declarat apel incident pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Prin decizia civilă nr. 1048/AP din 18 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a fost respins apelul reclamantelor.

A fost respinsă excepţia nulităţii cererii de apel incident şi a fost respins apelul incident.

A fost obligat apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov la plata către apelanta reclamantă C. S.R.L. a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel.

3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele societăţile A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut că hotărârea atacată este nemotivată şi cuprinde motive contradictorii.

În esenţă, s-a imputat instanţei de apel că nu a lămurit aspectele esenţiale ce i-au fost supuse spre analiză, respectiv nu a clarificat natura taxelor reglementate de art. 12 şi art. 13 coroborat cu Anexa din O.U.G. nr. 77/2009, nu a stabilit diferenţa de regim juridic dintre taxe şi impozite şi consecinţele acestei distincţii, nu a avut în vedere specificul monopolului de stat conform art. 4 din Legea nr. 31/1996, nu a analizat conţinutul drepturilor conferite prin autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc şi perioada pentru care a fost acordată, conform normelor legale, raportul acestor norme cu principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale şi fapta ilicită constând în perceperea integrală a unor taxe stabilite de lege, pentru un drept de exploatare a unui serviciu monopol de stat acordat parţial comerciantului, ca urmare a omisiunii voite de a legifera asupra situaţiei apărute în perioada august 2020 - august 2021.

S-a subliniat că instanţa de apel a ignorat distincţia dintre taxe şi impozite, particularitatea celor dintâi fiind aceea că reprezintă un tarif, respectiv preţul aferent serviciului prestat de stat în beneficiul plătitorului, astfel cum s-a reţinut prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 448/2013, 141/1994 şi 176/2003, distincţie din care decurge şi fapta ilicită a statului.

Potrivit recurentelor-reclamante, câtă vreme în perioada vizată serviciul de exploatare a jocurilor de noroc a fost acordat parţial, conform principiilor proporţionalităţii şi aşezării juste a sarcinilor fiscale, s-ar fi impus ca şi taxele stabilite prin lege să fie ajustate, la rândul lor, proporţional cu serviciul prestat, având în vedere că perceperea unui preţ fără echivalent reprezintă o practică ilicită.

Prin urmare, s-a arătat că instanţa de apel s-a limitat să analizeze numai generic principiile constituţionale invocate în susţinerea cauzei.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au invocat încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 56 alin. (2) - principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, art. 16 - principiul egalităţii în drepturi şi art. 44 - dreptul de proprietate şi art. 45 - accesul liber la activitatea economică şi dreptul la exercitarea ei în condiţiile legii, din Constituţie, a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 31/1996 privind monopolul de stat şi art. 12 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie - încălcarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 448/2013, 141/1994 şi 176/2013.

În esenţă, s-a susţinut că, potrivit art. 12 şi art. 13 şi Anexei din O.U.G. nr. 77/2009, s-au reglementat atât cuantumul taxelor, cât şi durata aferentă dreptului de desfăşurare a activităţii reprezentând monopol de stat, taxele reprezentând echivalentul prestaţiei statului, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Recurentele-reclamante au arătat că instanţa de apel a aplicat greşit principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, pe care nu l-a raportat la caracteristicile taxelor reglementate de art. 12 şi art. 13 şi Anexa din O.U.G. nr. 77/2009, care, fiind tarife sau preţuri pentru o prestaţie asigurată de stat, trebuie să fie proporţionale şi adecvate serviciului prestat. În egală măsură, s-a invocat şi încălcarea egalităţii în drepturi, întrucât situaţia diferită, a acordării parţiale a dreptului de desfăşurare a activităţii, impunea o reglementare distinctă, corespunzătoare limitărilor aduse.

Totodată, s-a reproşat că hotărârea atacată încalcă art. 4 din Legea nr. 31/1996, care prevăd că serviciile monopol de stat se acordă pentru o perioadă determinată de lege, căreia îi corespunde un tarif, în speţă taxele fiind achitate pentru un an, ceea ce ar fi presupus exercitarea dreptului de exploatare integral, pe toată perioada prevăzută de lege. Tot astfel, în opinia recurentelor-reclamante, nu s-a acordat eficienţă nici art. 45 din Constituţie, având în vedere că dreptul de exploatare a jocurilor de noroc a fost tarifat potrivit O.U.G. nr. 77/2009, dar durata desfăşurării activităţii nu a fost cea prevăzută de lege, ci a fost restricţionată şi redusă, fără ca tarifele aplicate să fie ajustate corespunzător.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamantale, recurentele-reclamante au învederat că statul a perceput taxe integrale corelativ unui drept acordat parţial, pe o durată mai scurtă decât cea pentru care taxele au fost stabilite şi achitate, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul autoarelor demersului judiciar, constând în sumele achitate fără echivalent în prestaţia statului. Au invocat jurisprudenţa CEDO, respectiv cauza Burden c. Marii Britanii.

Prin urmare, fapta ilicită a statului, de a percepe integral taxele prevăzute de art. 12 şi art. 13 coroborat cu Anexa din O.U.G. nr. 77/2009, deşi nu a asigurat integral dreptul de exploatare a activităţii monopol de stat pe perioada prevăzută de ordonanţă a avut loc în modalitate omisivă, prin nerespectarea obligaţiei de legiferare, sens în care au invocat Hotărârea CEDO în Cauza Beyeler c. Italiei.

Potrivit recurentelor-reclamante, ca urmare a faptului că nu s-a legiferat asupra taxării operatorilor economici în perioada august 2020 - august 2021, cât timp activitatea de jocuri de noroc a fost restrânsă, statul a perceput tarife mai mari decât echivalentul propriei prestaţii, cu consecinţa încălcării principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, precum şi a principiului echităţii. S-a arătat, astfel, că statului îi revine o obligaţie permanentă de a asigura, prin norme legale coerente şi adecvate, justa aşezare a saricinilor fiscale, cetăţenii având, corelativ, dreptul ca impunerile de ordin fiscal să fie echitabile, proporţionale şi necesare raportat la scopul acestora.

Intimaţii-pârâţi Senatul României, Camera Deputaţilor, Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea recursului.

4. Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, va reţine caracterul neîntemeiat al acesteia, având în vedere că prin memoriul de recurs au fost formulate şi critici care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din cod, astfel că, excepţia va fi respinsă.

Totodată, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine caracterul nefondat al recursului.

Prealabil examinării motivelor de recurs, se reţine că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă, a vizat angajarea răspunderii delictuale pentru încălcarea obligaţiei pozitive de a legifera în sensul reducerii taxei aferente autorizaţiei de exploatare şi a celei pe viciu reglementate de O.U.G. nr. 77/2009, corespunzător limitării de către autorităţi, a activităţii jocurilor de noroc, în intervalul august 2020 - august 2021.

În motivare, s-a arătat că, în perioada anterioară celei menţionate în petitul cererii, când activitatea în domeniul jocurilor de noroc a fost interzisă şi respectiv suspendată integral, prin O.U.G. nr. 48/2020 şi O.U.G. nr. 106/2020 operatorii economici au fost scutiţi de la obligaţia de plată a aceloraşi taxe, astfel că, pentru identitate de raţiune, şi în cazul restricţionării activităţii s-ar fi impus intervenţia legiuitorului printr-o reducere corespunzătoare a taxelor, încasarea lor integrală nefiind justificată. Aşadar, fapta ilicită invocată a fost încălcarea obligaţiei statului de a adopta măsuri adecvate şi rezonabile pentru respectarea dreptului de proprietate şi a principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, în perioada în care activitatea organizatorilor de jocuri de noroc slot machine a fost restrânsă.

Prejudiciul a vizat cotele proporţionale din taxa de autorizare şi taxa pe viciu aferente neexploatării activităţii.

Acţiunea a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, întrucât s-a constat că nu există fapta ilicită, soluţie menţinută de instanţa de apel.

Recurentele-reclamante solicită casarea deciziei pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cu care "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Primul motiv de recurs vizând nemotivarea şi existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate este neîntemeiat şi va fi înlăturat ca atare.

În etapa procesuală anterioară recurentele-reclamante au reiterat culpa statului pentru omisiunea de a legifera nivelul taxelor aplicabile domeniului jocurilor de noroc în perioada august 2020 - august 2021, când activitatea acestor societăţi a suferit restricţii temporale şi de capacitate, invocând încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale şi a dreptului de proprietate privată. S-a reafirmat, astfel, că statul avea obligaţia pozitivă de a lua măsura scutirii sau reducerii parţiale, proporţionale, de la plata taxelor aferente exploatării activităţii, corespunzător serviciului prestat.

Contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, instanţa de apel a cercetat motivele de apel ce i-au fost deduse şi a expus considerentele logice şi juridice care au fundamentat soluţia respingerii apelului, în raport cu acţiunea dedusă judecăţii şi obiectul acesteia.

Instanţa de apel a analizat fapta ilicită reprezentând fundamentul răspunderii civile delictuale clamate - vidul legislativ invocat/omisiunea de a legifera-, de natură a încălca, în opinia recurentelor-reclamante, principiile constituţionale înscrise la art. 56 alin. (2), art. 16 şi art. 44 din Constituţie, raportat la argumentele părţilor, reţinând, în esenţă, că, în materie fiscală, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, astfel că, prin modul de stabilire a taxelor reglementate de O.U.G. nr. 77/2009, în domeniul jocurilor de noroc, activitate asupra căreia există monopol, statul şi-a exercitat atributul de legiferare conform politicii sale fiscale, neexistând obligaţia de a reglementa în sensul urmărit de recurentele-reclamante.

În ceea ce priveşte argumentul apreciat determinant în cauză de către recurentele-reclamante, anume că taxa, spre deosebire de impozit, reprezintă un tarif şi, ca atare, trebuie să corespundă unui drept efectiv, acordat de stat pe o perioadă prestabilită de lege, instanţa de apel a analizat taxa aferentă dreptului de exploatare a jocurilor de noroc şi taxa specială pe viciu, astfel cum sunt reglementate prin O.U.G. nr. 77/2009, reţinând că aceste taxe reprezintă sume fixe, datorate anual, pentru fiecare mijloc de joc şi că ele constituie, în fapt, premisa exercitării activităţii în condiţii de legalitate, independent de durata efectivă de exploatare a aparatelor.

S-a argumentat că, deşi restricţionată în unele perioade, din perspectivă temporală şi a capacităţii de funcţionare, ca urmare a unor împrejurări excepţionale, activitatea în domeniul jocurilor de noroc a continuat, generând venituri în patrimoniul recurentelor-reclamante, corespunzător dreptului de proprietate privată invocat, ceea ce justifică, în contrapartidă, încasarea la bugetul de stat a taxelor criticate în perioada august 2020 - august 2021. În alţi termeni, în perioada indicată, când, din motive de sănătate publică, au existat anumite restricţii, statul a permis desfăşurarea jocurilor de noroc, astfel că societăţilor licenţiate în vederea organizării acestui tip de activitate le-a revenit, corelativ, obligaţia de plată a taxelor aferente exercitării dreptului de exploatare ce le-a fost acordat şi, implicit, a taxei speciale pe viciu.

Aşadar, instanţa de apel a confirmat rolul taxelor contestate, de tarife aferente unei prestaţii a statului, însă, în egală măsură, a reţinut că, potrivit reglementării O.U.G. nr. 77/2009, acestea erau datorate anual şi că, în lipsa plăţii lor, operatorii economici nu ar fi avut dreptul să exploateze activitatea de jocuri de noroc, independent de condiţiile pandemice, nemulţumirea recurentelor-reclamante asupra nivelului taxelor fiind fără suport juridic.

În egală măsură, a constatat că obligaţia de plată integrală a acestor taxe s-a aplicat nediscriminatoriu, tuturor operatorilor economici din aceeaşi categorie, cu respectarea principiilor aşezării juste a sarcinilor fiscale şi egalităţii în drepturi. Cât priveşte măsurile adoptate pe perioada stării de urgenţă, s-a reţinut că acestea sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la situaţia ulterioară, când agenţii economici din domeniul jocurilor de noroc au desfăşurat activitate.

Prin urmare, constatând că fapta imputată pârâţilor nu există, instanţa de apel a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1.357 C. civ., fără de care nu putea fi admisă acţiunea în răspundere civilă delictuală, analiza celorlalte condiţii ale răspunderii fiind de prisos.

Pentru aceste raţiuni, se constată că instanţa de apel a răspuns motivelor de apel cu care a fost sesizată şi a expus considerentele care au determinat înlăturarea acestora. Astfel, cauza a fost cercetată în fapt şi în drept, fiind analizate argumentele recurentelor-reclamante în ceea ce priveşte regimul juridic şi rolul taxelor contestate prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2009, monopolul exercitat de stat asupra activităţii jocurilor de noroc, precum şi respectarea principiilor vizate de art. 56 alin. (2) şi art. 44 din Constituţie.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a hotărârii în acord cu cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În egală măsură, considerentele deciziei sunt clare, necontradictorii şi lipsite de echivoc, fiind relevat raţionamentul logico-juridic care explică netemeinicia demersului judiciar din perspectiva argumentelor formulate de recurentele-reclamante şi a dispoziţiilor legale incidente.

Împrejurarea că recurentele-reclamante apreciază ca fiind eronat rezultatul judecăţii în apel nu conduce la incidenţa motivului de nelegalitate vizat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante invocă încălcarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2), art. 16, art. 44 şi art. 45 din Constituţie, art. 4 din Legea nr. 31/1996 şi art. 12 şi art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie - încălcarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 448/2013, 141/1994 şi 176/2013.

Examinând susţinerile dezvoltate în justificarea acestui caz de nelegalitate, Înalta Curte constată că, subsecvent pretinsei nemotivări a deciziei din perspectiva aceloraşi aspecte, recurentele-reclamante reiterează, în esenţă, argumentele susţinute în sprijinul poziţiei lor procesuale.

Pornind de la faptul că statului îi revine obligaţia pozitivă de a legifera şi de a asigura justa aşezare a sarcinilor fiscale în mod coerent, echitabil şi nediscriminatoriu, precum şi de la măsurile luate prin O.U.G. nr. 48/2020 şi O.U.G. nr. 106/2020, s-a susţinut omisiunea reglementării situaţiei operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc, în perioada august 2020 - august 2021, în care activitatea a fost restricţionată din punct vedere temporal sau al capacităţii spaţiilor, pentru reducerea proporţională a taxei aferente autorizaţiei de exploatare a activităţii şi a taxei pe viciu. Astfel, în aprecierea recurentelor-reclamante, prin omisiunea de a legifera, statul a încasat taxe într-un cuantum superior valorii propriei prestaţii, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor legale şi constituţionale mai sus evocate.

Aşadar, sunt reluate susţinerile invocate în etapele procesuale anterioare, cu scopul reevaluării împrejurărilor deduse judecăţii, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat, în recurs nefiind prezentate argumente noi în sens contrar.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut judicios neîndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, întrucât fapta imputată nu există, statul neputând fi tras la răspundere pentru că, acţionând conform politicii sale fiscale într-un domeniu special precum cel al jocurilor de noroc, asupra căruia deţine monopol, nu a legiferat în sensul vizat de recurentele-reclamante, prin scutirea parţială a acestor societăţi de la plata taxelor de autorizare şi de viciu corespunzător reducerii activităţii în perioada august 2020 - august 2021, câtă vreme executarea acestor obligaţii de plată anuale a constituit premisa exploatării în condiţii de legalitate a activităţii lor economice.

Confirmând raţionamentul instanţei de apel, se reţine că piaţa jocurilor de noroc este o piaţă restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum şi condiţiile de exploatare şi de practicare a acestora constituind monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Astfel, prin monopol de stat, în sensul Legii nr. 31/1996, se înţelege dreptul exclusiv al statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici la activităţile constituind monopol de stat şi condiţiile de exercitare a acestora.

Prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd contra Stichting de Nationale Sporttotalisator, reţinută în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune.

În exercitarea acestei largi marje de apreciere ce îi este recunoscută, legiuitorul naţional a stabilit, în mod detaliat, potrivit O.U.G. nr. 99/2007, condiţiile în care se pot organiza şi desfăşura activităţile de jocuri de noroc, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul de taxare a operatorilor economici din acest domeniu. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, "Statul poate acorda (...) dreptul de organizare şi exploatare a activităţii de jocuri de noroc în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă (...)" - Decizia Curţii Constituţionale nr. 590/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1050 din 27.12.2016.

Raportat la prevederile art. 56 din legea fundamentală, se impune a fi arătat că instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa că regula în materia impozitelor şi taxelor este prevăzută la art. 139 alin. (1) din Constituţie - "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", precum şi că, potrivit art. 56 alin. (1), "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice." (Decizia Curţii Constituţionale nr. 973/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din 25.01.2013).

Rezultă că stabilirea taxelor şi impozitelor, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii Constituţionale evocată în cuprinsul considerentelor sale, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, primar sau delegat, acesta fiind singurul în măsură, potrivit libertăţii sale de apreciere, să stabilească obligaţiile de plată ce revin contribuabililor, precum şi cuantumul acestora. Aceste considerente au determinat concluzia precedentei instanţe că reglementarea O.U.G. nr. 77/2009 care stă la baza încasării taxelor contestate de recurentele-reclamante reprezintă expresia normelor constituţionale anterior evocate, deoarece dreptul de exploatare a jocurilor de noroc se acordă contra unor taxe-inclusiv taxa specială pe viciu, iar taxele astfel percepute constituie venit la bugetul de stat.

Contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, instanţa de apel a avut în vedere că taxele prevăzute de art. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 77/2009 constituie tarife, în sensul jurisprudenţei constituţionale invocate de autoarele demersului judiciar, însă, evaluând reglementările existente, a constatat că dreptul ce le-a fost acordat în condiţii restrictive, de exploatare a unei activităţi ce constituie monopol de stat, nu putea fi exercitat în mod legal fără plata acestor taxe forfetare, având cuantum fix şi caracter anual, stabilite independent de programul de lucru sau de capacitatea de funcţionare a sălii de joc.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a reţinut că taxele achitate de recurentele-reclamante, în integralitatea lor, reprezintă sarcina fiscală a operatorilor economici din domeniu aferentă acordării dreptului de exploatare exercitat şi, în consecinţă, nu se poate considera că sumele încasate de stat ar fi fost colectate în mod nelegal.

Aşadar, cât priveşte pretinsa obligaţie de reducere proporţională a taxelor în intervalul arătat, corespunzător limitărilor temporale şi de capacitate impuse din raţiuni de sănătate şi siguranţă publică, instanţa de apel a reţinut judicios că, potrivit dispoziţiilor legislaţiei incidente, nu există în dreptul obiectiv o normă legală în sensul vizat de recurentele-reclamante, a cărei eventuală încălcare să contureze o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, aptă să antreneze răspunderea directă, proprie a statului, în conformitate cu temeiul de drept al acţiunii deduse judecăţii.

Din perspectiva aşezării juste a sarcinilor fiscale, care, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, trebuie să reflecte principiul egalităţii, se reţine că, prin impunerea în sine a unor taxe, precum cele deduse judecăţii, nu se poate reproşa vreo încălcare adusă acestui principiu, cu excepţia cazului în care se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii identice, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Or, nu s-a dovedit a fi cazul în speţă, având în vedere că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, în perioada vizată tuturor operatorilor economici din aceeaşi categorie li s-a aplicat acelaşi nivel de taxare în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2009 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 17.02.2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 366 din 27.05.2015, Decizia nr. 206/2017 din 30.03.2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 787 din 04.10.2017).

Totodată, prin impunerea pe cale legală şi perceperea taxelor aferente activităţii monopol de stat, în schimbul dreptului de exploatare acordat şi, deci, exercitat în perioada dedusă judecăţii, care se fac venit la bugetul de stat, nu se poate considera că se aduce atinge dreptului de proprietate privată, reţinându-se şi că în cauză nu este incidentă jurisprudenţa CEDO la care recurentele-reclamante au făcut trimitere prin cererea de recurs. Apoi, în ceea ce priveşte accesul liber la o activitate economică, se reţine că acesta este garantat numai "în condiţiile legii", ceea ce presupune, implicit, stabilirea unor limite de exercitare, el neavând caracter absolut şi necondiţionat, astfel că legiuitorul beneficiază de libertate în privinţa regulilor de disciplină economică, cu atât mai mult cu cât activitatea în cauză este monopol de stat. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 973/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 57 din 25.01.2013, Decizia nr. 135/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 340 din 19.05.2015)

Prin urmare, inexistenţa unei reglementări în sensul urmărit de recurentele-reclamante, de reducere proporţională a taxei aferente autorizaţiei de explotare şi a taxei pe viciu, în perioada august 2020 - august 2021, când activitatea economică a recurentelor-reclamante a fost supusă unor limitări, din motive de sănătate şi siguranţă publică, nu conduce la încălcarea principiilor constituţionale invocate şi nu reprezintă o faptă ilicită în sensul art. 1.349 C. civ., aptă să angajezeze răspunderea civilă delictuală a statului. De altfel, sub acest aspect, instanţa de apel a indicat cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege în care poate fi atrasă răspunderea statului.

Ca o consecinţă, măsura legală criticată în definitiv, de a se fi perceput integral taxele aferente exploatării jocurilor de noroc în perioada vizată, reprezintă una din modalităţile concrete prin care legiuitorul, în virtutea marjei sale de apreciere şi, deci, de acţiune, a înţeles să stabilească şi să implementeze politica sa fiscală în domeniul jocurilor de noroc, activitate ce constituie monopol de stat.

Concluzionând, raportat la criticile formulate, în cauză nu poate fi reţinută nicio încălcare a dispoziţiilor de drept material care să reclame casarea hotărârii recurate.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente cazurile de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul împotriva deciziei civile nr. 1048/Ap din 18 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. şi C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1048/Ap din 18 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 martie 2025.