Nullity of credit contracts for illicit cause and probative value of criminal findings regarding fraud

Şedinţa publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 12.05.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractelor de credit nr. x/21.07.2008, modificat prin actele adiţionale din 20.10.2009 şi din 31.08.2010, nr. x/21.07.2008, modificat prin actele adiţionale din 20.10.2009 şi din 31.08.2010, şi a contractului de garanţie reală mobiliară nr. x/22.07.2008 şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractelor şi obligarea pârâtei să-i restituie sumele achitate în temeiul contractelor şi să-i achite cheltuielile de judecată.

La 07.11.2022, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că, drept urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a deciziei nr. 437/04.10.2022 în dosarul nr. x/2015, renunţă la capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 406/C/24.05.2023, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea, a constatat nulitatea absolută a contractului de credit nr. x din 21.07.2008, a actului adiţional din 20.10.2009 la acesta, a actului adiţional nr. xb din 31.09.2010, a contractului de credit nr. x din 21.07.2008, a actelor adiţionale din 20.10.2009 şi x/b din 31.08.2010 la acesta şi a contractului de garanţie reală mobiliară conturi nr. x din 22.07.2008. Totodată, a luat act că reclamanta a renunţat la judecata petitului având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a respins cererea acesteia de obligare a pârâtei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 975/Ap/07.06.2024, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea ca nefondată şi a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Decizia instanţei de apel a fost recurată de A., care - potrivit precizării făcute astăzi, în dezbateri - a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel, spre o nouă judecată.

În motivarea recursului, a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, că prin aceasta s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi că instanţa de apel a încălcat sau a aplicat greşit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de nelegalitate, a imputat instanţei de apel că a ignorat obligativitatea deciziilor penale nr. 63/Ap/21.01.2022 şi nr. 437/RC/04.10.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2015 (în continuare, cauza penală).

A relevat că, statuând că nu sunt apte să demonstreze caracterul ilicit al contractelor de creditare, decizia atacată contrazice nepermis hotărârile din dosarul penal, din moment ce acestea reflectă că numiţii C. şi D., în înţelegere cu E. şi F., au primit mai multe sume de bani de la Sucursala Braşov a B. S.A., sub aparenţa unor credite acordate în mod legal unor persoane fizice sau juridice, care au figurat doar formal ca beneficiare ale creditelor.

De aceea, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece curtea de apel a reţinut, pe de o parte, împrejurările relevate în cauza penală - inclusiv cu privire la contractele în litigiu -, pentru ca ulterior să aprecieze că acestea nu justifică a conchide că în cazul creditelor în litigiu s-a procedat în mod similar ca în cazul altor acte juridice.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susţinut că decizia atacată a încălcat autoritatea de lucru judecat, deci dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit dispoziţiile art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 din C. civ. de la 1864, apreciind eronat că nu ar fi fost dovedită existenţa unei cauze ilicite a contractelor.

Recurenta a arătat că hotărârile penale şi probele administrate dovedesc că voinţa părţilor şi scopul iniţial al convenţiilor erau contrare legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, iar obiectivul urmărit la momentul perfectării contractelor a fost acela de a permite numitului C. să beneficieze de sumele primite de reclamantă de la B. S.A., printr-o înţelegere frauduloasă cu conducerea sucursalei.

A învederat că administrarea de probe suplimentare faţă de cele reţinute cu autoritate de lucru judecat de instanţa penală era de prisos, sens în care a făcut trimitere la modul în care a fost conturat scopul încheierii contractelor de credit, în paragrafele 440 şi 441 din decizia penală nr. 63/21.01.2022 şi la evidenţierea vinovăţiei lui C., în paragrafele 610 şi 611 din aceeaşi decizie.

Prin întâmpinarea depusă la 12.11.2024, B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, recurenta critică modul în care instanţa de apel a neutralizat valoarea probatorie a hotărârilor pronunţate în cauza penală, ceea ce a condus la ignorarea unei părţi decisive a probatoriului şi la analizarea, exclusiv prin prisma normelor de drept civil, a motivelor de nulitate absolută.

Critica este fondată, întrucât decizia atacată evidenţiază atât vicii de nemotivare, cât şi o raportare eronată la statuările instanţei penale, ceea ce a condus la aplicarea greşită a normelor de drept material privind cauza actului juridic civil.

Litigiul de faţă şi dosarul nr. x/2015 s-au derulat în paralel; prin decizia penală nr. 63/21.01.2022, Curtea de Apel Braşov, secţia Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, de partea civilă B. S.A. şi de inculpaţii G. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 51/S/22.05.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia Penală, pe care a desfiinţat-o sub aspectul încadrării juridice a faptelor şi a modului de soluţionare a laturilor penală şi civilă.

A condamnat pe inculpaţii E. şi F. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată, pe C., D., I. şi J. pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, iar pe inculpaţii G., H. şi K. pentru complicitate la infracţiunea de delapidare, în formă continuată.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpaţii E., F., C., I. şi D. la plata către B. S.A. a sumei de 250.000 RON, potrivit contractului de credit nr. x din 21.07.2008 şi a sumei de 250.000 RON, în baza contractului de credit nr. x din 21.07.2008, încheiate cu A., la care se adaugă dobânzi, penalităţi şi comisioane bancare, până la data plăţii prejudiciului.

Curtea de apel a subliniat, în considerentele 973-975 ale deciziei, că analiza răspunderii civile delictuale a inculpaţilor şi obligarea lor la plata despăgubirilor este posibilă, întrucât fapta ilicită constituie infracţiunea de delapidare, iar B. S.A. s-a constituit parte civilă şi a exercitat acţiunea civilă în apel.

În contrast, a observat că desfiinţarea înscrisurilor întocmite ca urmare a săvârşirii infracţiunii de delapidare este o sancţiune civilă, care poate fi aplicată într-o acţiune civilă distinctă; a notat că, în privinţa contractelor de credit analizate, este aplicabil principiul fraus omnia corrumpit, consacrat de art. 1.237 C. civ., ce atrage sancţiunea nulităţii absolute reglementată de art. 1.238 alin. (2) C. civ.

La 12.05.2022, reclamanta a sesizat Tribunalul Braşov cu cererea de faţă.

În cauza penală, inculpaţii condamnaţi au atacat decizia instanţei de apel cu recurs în casaţie, care a fost admis prin decizia penală nr. 437/RC/04.10.2022.

Înalta Curte a constatat că faptele reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi nu corespund tiparului infracţiunii de delapidare, din perspectiva laturii obiective, modalitatea alternativă a însuşirii pentru altul.

A analizat recursul în casaţie, în consecinţă, prin raportare la actul de acuzare - care reţinea în sarcina inculpaţilor infracţiunea de abuz în serviciu - şi a achitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.., pe inculpatele E. şi F. pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., precum şi pe inculpaţii C., I. şi D., pentru complicitate la aceleaşi infracţiuni.

În temeiul art. 397 alin. (2), raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de B. S.A. împotriva inculpaţilor E., F., C., I. şi D..

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 51/S/22.05.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2015, sentinţei penale nr. 58/S/03.04.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2015 şi deciziei penale nr. 63/21.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, care nu contravin deciziei.

În cauza de faţă, prin sentinţa din 24.05.2023, prima instanţă a valorificat în mod deplin dezlegările din dosarul penal, dând eficienţă considerentelor prin care instanţa a decelat mecanismul fraudulos, a conturat implicarea în el a prepuşilor intimatei şi a dispus, prin decizia penală nr. 63/21.01.2022, ca inculpaţii să plătească B. S.A. sumelor restituite de actuala recurentă.

Reformând această sentinţă, subsecvent expunerii istoricului cauzei penale şi al evidenţierii hotărârii pronunţate în recursul în casaţie, curtea de apel a reţinut că reclamanta nu a dovedit destinaţia şi scopul împrumutului şi, în general, nicio cauză de nulitate absolută a actelor juridice în litigiu.

Examinând critica întemeiată pe cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată lipsa unor considerente care să justifice opţiunea curţii de apel de înlătura hotărârile din cauza penală. Mai mult, astfel cum în mod judicios a arătat recurenta, curtea face referire în mod contradictoriu la situaţia contractelor în litigiu, despre care afirmă, pe de o parte, că au fost analizate în cauza penală, dar şi că lor nu li se aplică statuările instanţelor penale.

Prin urmare, decizia atacată apare pronunţată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de vreme ce a omis să expună în mod transparent raţionamentul ce a fundamentat soluţia adoptată şi nu a răspuns argumentelor esenţiale ale reclamantei, deşi acestea erau susceptibile să influenţeze soluţia ce urma a fi adoptată.

Asupra incidenţei hotărârilor penale în prezenta cauză, Înalta Curte urmează să se pronunţe în continuare, în cadrul analizei criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce se dovedeşte, deopotrivă, fondată.

Plasarea controlului judiciar în apel pe premisa - nemotivată - a lipsei de incidenţă a dezlegărilor instanţei penale din dosarul nr. x/2015 contravine art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi a determinat o analiză eronată a cauzei actelor juridice, în întregime emancipată de situaţia de fapt şi de probatoriul administrat în cauza penală.

Abordarea curţii de apel nu poate fi justificată prin împrejurarea că decizia penală nr. 63/21.01.2022 a fost casată în faza recursului în casaţie, întrucât achitarea dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.. nu s-a întemeiat pe inexistenţa faptelor ilicite. Ea a avut la bază constatarea că obligaţiile de serviciu încălcate de inculpaţi nu erau reglementate prin acte cu putere de lege, astfel că nu era întrunit elementul obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., în forma reconfigurată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Dimpotrivă, constatarea pare a permite concluzia că motivul achitării este compatibil cu menţinerea considerentelor în temeiul cărora curtea de apel a soluţionat acţiunea civilă în dosarul penal, atunci când a dispus obligarea numiţilor E., F., C., I. şi D. la plata către B. S.A. a sumei de 500.000 de RON, provenind din cele două contracte de credit în litigiu.

Aceste consideraţii relevă că motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ. sunt fondate, impunându-se casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

În noua judecată, curtea va examina apelul pârâtei cu respectarea art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., acordând eficienţă considerentelor instanţei penale care au conturat mecanismul de producere a faptelor ilicite, deplin opozabile intimatei-pârâte, care a avut calitatea de parte în cauza penală, fiind opuse de reclamantă, care este terţ faţă de procesul penal.

Tot astfel, deşi se va sprijini pe înscrisurile şi probele administrate în dosarul penal, instanţa de rejudecare le va aprecia prin raportare la motivele acţiunii introductive şi la cadrul procesual, în care împrumutatul a iniţiat demersul judiciar împotriva împrumutătorului, ai cărui prepuşi, în complicitate cu alte persoane, au săvârşit faptele ilicite.

Concret, analiza instanţei civile va porni de la statuările din dosarul penal, potrivit cărora reclamanta - salariată a societăţii L. S.R.L., deţinută de C. şi I. - a încheiat cele două contracte de creditare cu B. S.A. prin folosirea unor adeverinţe de salariu completate în fals de angajator, precum şi a altor înscrisuri prin care veniturile sale au fost fictiv majorate. Tot astfel, că, la aprobarea împrumuturilor, au participat E., F. şi J., în calitate de membre ale comitetului de credite, iar actuala recurentă a virat sumele de bani către C..

Din această perspectivă, reţinând că se referă explicit la contractele de credit încheiate de reclamantă cu unitatea bancară şi nu la convenţii similare, curtea va integra hotărârile din dosarul penal în probatoriu.

Privit astfel, scopul încheierii contractelor de credit în dispută se dovedeşte contrar finalităţii specifice unui asemenea act juridic. Asumarea obligaţiei de restituire de către debitor este detaşată de îndeplinirea de către împrumutător a obligaţiei de a-i pune la dispoziţie creditul, ceea ce rupe echilibrul caracteristic contractelor sinalagmatice, în care obligaţia unei părţi îşi găseşte cauza juridică în obligaţia celeilalte.

Divergentă modalităţii frauduloase de încheiere a convenţiilor este şi aprecierea curţii de apel, potrivit căreia anularea acestora ar fi aptă să conducă la obligarea reclamantei la restituirea integrală, de îndată a creditului, astfel că acesteia i-ar lipsi interesul în susţinerea acţiunii.

Instanţa civilă nu a fost însă învestită cu repunerea în situaţia anterioară, reclamanta renunţând la acest capăt de cerere în faţa primei instanţe, iar pârâta neformulându-l pe cale reconvenţională.

Mai mult, astfel cum s-a arătat, cauza transcende raporturile juridice civile; de aceea, persoana obligată la restituire nu poate fi stabilită automat prin raportare la părţile contractului, ci prin documentarea circuitului fondurilor, conform statuărilor din cauza penală, din care rezultă că suma împrumutată a tranzitat doar formal patrimoniul recurentei şi, pe baza acestei constatări, inculpaţii condamnaţi la acel moment au fost obligaţi la restituire prin dispozitivul deciziei penale nr. 63/21.01.2022.

În continuare, Înalta Curte constată că examinarea criticilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta combate modul în care curtea de apel s-a pronunţat asupra condiţiei cauzei, prin prisma art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., nu este posibilă la acest moment, întrucât controlul de legalitate impune cu necesitate ca starea de fapt să fie fixată în mod legal, situaţie pe care hotărârea de faţă nu o reflectă, în condiţiile în care cercetarea probelor a fost viciată, iar stabilirea faptelor a nesocotit prevederile art. 477-479 C. proc. civ.

De aceea, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza instanţei de apel, spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 975/Ap/07.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2025.