Nullity of Shareholders' Register entries: Register classified as legal fact, not civil act, barring nullity actions

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa la data de 29.11.2022, sub număr de dosar x/2022, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A., C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a modificărilor înscrise la data de 09.11.2022 în Registrul Acţionarilor B. S.A., în ceea ce priveşte numărul şi ponderea acţiunilor deţinute de A. S.R.L., respectiv în ceea ce priveşte diminuarea numărului de 57.597 acţiuni reprezentând 45,73% din totalul acţiunilor B. S.A., deţinute de A. S.R.L., la 17.035 acţiuni reprezentând 13,53% din total acţiuni, prin înscrierea diferenţei de 40.562 acţiuni ca aparţinând pârâtei D.; să constate nulitatea absolută a modificărilor înscrise la data de 30.01.2023 în Registrul Acţionarilor B. S.A., în ceea ce priveşte numărul şi ponderea acţiunilor deţinute de A. S.R.L., respectiv în ceea ce priveşte diminuarea numărului de 57.597 acţiuni reprezentând 45,73% din totalul acţiunilor B. S.A., deţinute de A. S.R.L., la 0 acţiuni reprezentând 0% din total acţiuni, prin înscrierea diferenţei de 40.562 acţiuni ca aparţinând pârâtei D., respectiv 17.035 acţiuni ca aparţinând pârâtului E. şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea la numărul şi la ponderea acţiunilor pe care părţile în litigiu le aveau înscrise în Registrul Acţionarilor B. S.A. la data de 29.09.2022.

În subsidiar, anularea modificărilor anterior menţionate, urmare intervenirii nulităţii relative, în ipoteza în care instanţa ar aprecia că în speţă nu operează nulitatea absolută şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea la numărul şi la ponderea acţiunilor pe care părţile în litigiu le aveau înscrise în Registrul Acţionarilor B. S.A. la data de 29.09.2022.

De asemenea, a solicitat reclamanta acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1236 alin. (2), (12)38 alin. (2) şi 1349 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1422/27.12.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C. - excepţie invocată de acest pârât, prin întâmpinare.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta D., prin întâmpinare.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată (atât în forma iniţială, cât şi în cea modificată) formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., C., D. şi E..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel, în termen legal, apelantul E., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate, şi în rejudecarea cauzei respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată şi completată.

Totodată, a declarat apel şi apelanta reclamantă A. S.R.L., prin care a solicitat anularea parţiala a Sentinţei apelata, în partea privitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii introductive de instanţă cu evocarea fondului şi admiterea cererii de chemare in judecată, aşa cum a fost formulată, cu consecinţa anulării actelor juridice, precum şi a repunerii părţilor in situaţia anterioară.

Prin decizia civilă nr. 154/LP din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul E. şi reclamanta A. S.R.L.

Totodată, a obligat apelanţii, în solidar la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel către intimata D. în sumă de 4165 RON, reprezentând onorariu de avocat şi către intimata B. S.A. în sumă de 3000 de RON, reprezentând onorariu avocat F..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenta-reclamantă A. S.R.L., cât şi recurentul-pârât E..

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat două memorii de recurs, unul prin Cabinet individual de avocat G., iar celălalt, prin H..

Primul memoriu de recurs al reclamantei A. S.R.L., formulat prin avocat G., a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se, în esenţă, admiterea acestuia şi obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 98 din Legea nr. 31/1990, art. 1246 şi urm. C. civ. şi dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul recursului, evidenţiind următoarele aspecte:

În apel a arătat că nulitatea, ca sancţiune de drept civil, nu priveşte numai actele juridice, ci are un câmp de aplicare mult mai larg, un exemplu în acest sens fiind prevederile Secţiunii a II-a - Capitolul II - Titlu IV din C. civ. care reglementează "Nulitatea persoanei juridice" sau cele privind nulitatea numerelor cadastrale.

A arătat recurenta-reclamantă că aceste exemple nu au fost date pentru că ar reprezenta similaritate cu cauza de faţă, cum a reţinut instanţa de prim control judiciar, ci pentru a combate argumentele instanţei de fond, subliniind, de asemenea, că întreaga argumentare a curţii de apel este străină motivului său de apel.

În ceea ce priveşte natura juridică a Registrului Acţionarilor, recurenta a susţinut că, în speţă, constatările instanţei sunt numai în parte corecte din punct de vedere juridic, raportat la dispoziţiile legale invocate: H.G. nr. 885/1995 şi Legea nr. 31/1990.

În mod eronat, pe lângă caracterul ad probationem al Registrului Acţionarilor, instanţa neagă caracterul ad validitatem al acestuia, ceea ce este în contradicţie cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Cu toate acestea, a solicitat recurenta să se observe că dreptul de proprietate asupra pachetului de acţiuni de la cedenţii intimaţi D. şi E. s-a transferat în mod virtual imediat după efectuarea plăţii de către reclamantă.

Însă, a susţinut recurenta, se impune a se face o diferenţă între momentul transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi momentul la care, prin înregistrarea în Registrul Acţionarilor, cesionarul poate exercita în mod efectiv drepturile dobândite ca urmare a dobândirii pachetului de acţiuni.

Or, în lipsa menţionării unui deţinător de acţiuni în Registrul Acţionarilor, acesta nu este recunoscut ca având calitatea de acţionar de către ceilalţi acţionari, sens în care nu poate exercita în mod efectiv drepturile pe care acesta le are, precum dreptul de vot în cadrul Adunărilor Generale Ordinare şi Extraordinare ale Acţionarilor, dreptul de a convoca Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară, dreptul de a obţine dividende, chiar daca potrivit actului juridic de dobândire, acesta a dobândit proprietatea asupra unui număr de acţiuni.

Concluzia eronată a primei instanţe şi a instanţei de apel potrivit cărora Registrul Acţionarilor nu este un act juridic constitutiv de drepturi nu poate fi primită, întrucât, chiar dacă dreptul de proprietate nu se transmite prin înscrierea în Registrul Acţionarilor, drepturile efectiv dobândite de reclamantă pot fi exercitate doar prin înscrierea noului acţionar în Registrul Acţionarilor B. S.A.

Având în vedere prevederile exprese ale art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, argumentele de interpretare ale instanţelor de fond şi de apel privind terminologia utilizată nu reprezintă doar o greşită interpretare, ci o interpretare nelegală, în contradicţie vădită cu legea.

Cât priveşte natura juridică a modificărilor (înregistrărilor) operate în Registrul Acţionarilor, a arătat recurenta că ambele instanţe devolutive au analizat fără nici o finalitate legală distincţia dintre termenul utilizat de aceasta, cu privire la faptele săvârşite de C. de intervenţie asupra Registrului Acţionarilor al B. S.A. din data de 09.11.2022, respectiv "modificare" şi cel de "înregistrare", care este prevăzut de H.G. nr. 885/1995 cu referire la Registrul Acţionarilor.

Obiectul şi cauza acţiunii în justiţie formulate de A. se referă, fără dubiu, la intervenţia asupra Registrului Acţionarilor al B. S.A. din data de 09.11.2022.

Acestea sunt modificări intervenite "în deţinerea proprietăţii asupra acţiunilor" la care se referă art. 4 şi 5 din H.G. nr. 885/1995 şi în ceea ce priveşte "structura acţionariatului" la care se referă art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 885/1995, dacă ne raportam la data de 09.09.2022 când administratorul unic al B. S.A., C., considerând că dreptul de proprietate al acţiunilor s-a transmis de la cedenţii E. si D. către cesionarul A., a menţionat în Registrul Acţionarilor B. S.A. contractele de cesiune şi calitatea A. S.R.L, de acţionar, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A arătat recurenta-reclamantă astfel, legătura indisolubilă dintre acţiunea lui C. asupra Registrului Acţionarilor, calificată de instanţa de fond ca "înregistrare", şi "modificările" intervenite în "deţinerea proprietăţii asupra acţiunilor " la care se referă art. 4 şi 5 din H.G. nr. 885/1995 şi în ceea ce priveşte "structura acţionariatului ", la care se referă art. 13. alin. (4) din H.G. nr. 885/1995.

A concluzionat recurenta-reclamantă că, indiferent cum calificăm acţiunea lui C. de intervenţie asupra Registrului Acţionarilor al B. S.A. din data de 09.11.2022, ca fiind modificare sau înregistrare, aceasta acţiune este nelegală, iar instanţa de judecată trebuie să constate această nelegalitate şi să o sancţioneze.

În continuare, se califică în mod nelegal operaţiunile de înregistrare în Registrul Acţionarilor, ca fiind "fapte juridice" de care H.G. nr. 885/1995 rep. şi Legea nr. 31/1990 leagă anumite efecte juridice.

În literatura de specialitate, faptele juridice sunt considerate izvoare ale raportului juridic civil concret, respectiv o împrejurare (act sau fapta) de care legea civilă leagă naşterea unui raport juridic civil concret.

Actul sau fapta care este izvor al unui raport juridic civil concret constituie, în acelaşi timp, şi izvor al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile care formează conţinutul raportului juridic respectiv.

Definiţia actului juridic civil: manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil.

Faptele juridice sunt definite ca fapte săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice (însă efectele juridice se produc totuşi, deoarece legea determina producerea unor efecte juridice in legătură cu săvârşirea lor) şi faptele naturale care se produc fără intervenţia voinţei vreunui subiect de drept.

Faptele juridice sunt licite si ilicite. Faptele juridice civile licite sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Instanţa de apel califică înregistrările în registrul acţionarilor ca fapte juridice licite fără să menţioneze şi să argumenteze în ce categorie se încadrează.

În mod evident, acţiunea lui C. de intervenţie asupra Registrului Acţionarilor B. S.A. din data de 09.11.2022, modificare sau înregistrare, nu este un fapt juridic licit.

A arătat recurenta-reclamantă că doctrina nu lămureşte în mod expres dacă Registrul Acţionarilor ori înscrierile din acesta sunt acte juridice civile, însă acest lucru se poate demonstra indirect.

O prima serie de argumente, în sensul că atât registrul acţionarilor, cât şi înregistrările în acesta sunt acte juridice civile, se face la nivel de teorie a actului juridic civil.

Aşadar, dacă atât registrul acţionarilor, cât şi înregistrările în registru îndeplinesc toate elementele definitorii ale actului juridic civil în sens de negotium iuris, rezultă că acestea sunt acte juridice civile.

În acest context, a arătat recurenta-reclamantă că atât registrul acţionarilor, cât şi operaţiunile legate de întocmirea, modificarea, actualizarea, etc, acestui registru sunt manifestări de voinţă deoarece, pe de o parte, acestea se realizează prin acte voite, exprese, conştiente ale societăţii, acţionariatului sau administratorului societăţii, iar, pe de alta parte, acestea nu pot fi fapte juridice întrucât ele nu se realizează nici în mod neintenţionat şi nici în mod natural, fără intervenţia unui subiect de drept.

Faptul că în speţa pendinte suntem în situaţia unui act juridic civil, respectiv a unei manifestări de voinţă a administratorului B. făcută cu scopul de a produce efecte juridice reiese fără putinţă de tăgadă din Notificarea nr. x/09.11.2022, emisă de către administratorul B. către ORC Constanta, prin care acesta recunoaşte în mod expres că modificarea Registrului Acţionarilor este manifestarea sa de voinţă la solicitarea tatălui său, acţionarul I. şi că a fost făcută pentru a produce efecte juridice legate de modificarea structurii acţionariatului.

În concret, regimul societar al circulaţiei acţiunilor instituie regula transmiterii proprietăţii asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată prin declaraţie în registrul acţionarilor, semnată de părţile contractante.

Momentul înscrierii în registrul acţionarilor marchează schimbarea titularului acţiunii, cu consecinţa posibilităţii de exercitare a tuturor drepturilor ce decurg din această calitate, chiar dacă transferul efectiv al dreptului de proprietate asupra acţiunilor s-a realizat anterior acestui moment printr-un contract de cesiune acţiuni, ca în prezenta cauză.

În concluzie, regula de drept societar este aceea că până la înscrierea sa în registrul acţionarilor, nici o persoană, inclusiv un cesionar contractual, nu este considerată proprietar al acţiunii, chiar dacă transferul dreptului de proprietate s-a realizat, fapt pentru care nu poate exercita drepturile aferente deţinerii acţiunii.

Un alt argument în senul că registrul acţionarilor este un act juridic civil în sens de negotium iuris, este cel care rezultă din clasificarea actelor juridice în acte juridice civile cauzale şi acte juridice civile abstracte, cele abstracte fiind actele juridice constatate prin titlurile de valoare.

Potrivit dreptului comercial, acţiunea este un titlu de valoare, ea incorporează şi constată drepturile şi obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar. Acţiunile emise de societate sunt titluri care incorporează anumite valori patrimoniale.

În concluzie, acţiunile sunt titluri de valoare care sunt acte juridice abstracte, fiind o subcategorie de acte juridice civile.

Având în vedere că în speţa pendinte există un registru al acţionarilor ţinut electronic, acţiunile fiind dematerializate, acţiunile nu pot exista ca acte juridice civile în afara acestui registru al acţionarilor, ceea ce implica faptul că şi acest registru este un act juridic civil, iar pentru identitate de motive şi înscrierile din acesta sunt acte juridice civile.

Calificarea registrului acţionarilor ca fiind un act juridic în sens de negotium iuris nu exclude calificarea acestuia ca act juridic în sens de instrumentum probationes.

În cazul registrelor menţionate la art. 177 alin. (1) lit. a) [registrul acţionarilor] şi f), menţiunile în registrele respective au caracter probatoriu în baza legii, iar în ceea ce priveşte acţiunile şi obligaţiunile nominative, ele au chiar caracter constitutiv al dreptului de proprietate asupra lor (a se vedea art. 98).

În concluzie, faptul că registrul acţionarilor şi înscrierile din acesta pot avea scop informativ, nu exclude caracterul de act juridic civil.

Registrul acţionarilor reprezintă practic o evidenţă completă şi cronologică a drepturilor trecute şi prezente asupra fiecărei acţiuni sau pachet de acţiuni, şi, privit în ansamblu, a capitalului social al societăţii pe acţiuni în cauză, valabilitatea sa ca act juridic fiind distinctă de cea a cesiunilor de acţiuni menţionate juridic în conţinutul său.

Din aceasta perspectivă, registrul acţionarilor este comparabil ca act juridic (instrumentum probationes) cu o carte funciară, ce reprezintă o evidenţă sintetică a constituirii, transmiterii si pierderii dreptului de proprietate si a altor drepturi asupra unui imobil individualizat.

Prin analogie, înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare se face pe baza înscrisurilor doveditoare ale actului sau faptului care a generat acele drepturi.

Pentru a putea constitui temei al unei înscrieri în cartea funciară, aceste înscrisuri trebuie să fie valabile, registratorul de carte funciară având competenţa să verifice legalitatea lor formală.

Or, orice modificare, rectificare, radiere a cărţii funciare se realizează tot pe baza unor documente justificative, întrucât acestea produc efecte juridice.

În aceeaşi manieră, în ceea ce priveşte Registrul Acţionarilor, deşi înregistrarea A. în Registrul Acţionarilor B. s-a realizat în baza Contractelor de cesiune încheiate în mod valabil între A. şi cedenţii D. şi E., dreptul de proprietate asupra acestor acţiuni transferându-se la societate odată cu alimentarea conturilor Escrow, orice radiere a reclamantei din Registrul Acţionarilor s-ar fi putut realiza tot în baza unor documente justificative care ar fi dovedit înstrăinarea acţiunilor dobândite de aceasta sau, eventual, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive care ar fi desfiinţat în tot Contractele de cesiune încheiate între A. şi cedenţii D. şi E..

Efectele juridice produse de radierea A. S.R.L. din Registrul Acţionarilor prin manifestarea de voinţă a administratorului unic C. constau tocmai în lipsirea acesteia de posibilitatea de a-şi exercita drepturile în calitate de acţionar, chiar dacă deţine proprietatea asupra unui procent de 45,73% din acţiunile B..

Astfel, a susţinut recurenta-reclamantă că administratorul B. S.A. este cel care poate fi asimilat registratorului de carte funciară, în temeiul art. 177 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În condiţiile în care încheierile registratorului de carte funciară pot fi desfiinţate prin căile prevăzute de lege, în mod evident şi înregistrările şi modificările efectuate nelegal în registrul acţionarilor de administratorul societăţii pe acţiuni pot fi desfiinţate de instanţa de judecată.

Instanţa, în încercarea de a argumenta admiterea excepţiei de inadmisibilitate în sensul că alta este calea procedurală, interpretează în mod greşit prevederile art. 21 din C. civ.

A apreciat recurenta că, indicând drept cale de urmat o acţiune în "rectificarea" sau "actualizarea" Registrului Acţionarilor, instanţa nu a indicat temeiul juridic a unei astfel de acţiuni, în condiţiile în care nu exista nici un text de lege în acest sens.

De menţionat că o acţiune în "rectificare" presupune o constatare prealabilă a nulităţii şi deci a lipsirii de efecte a modificărilor sau înregistrărilor, iar rectificarea s-a solicitat în sensul "revenirii la numărul şi ponderea acţiunilor pe care părţile in litigiu le aveau înscrise în Registrul Acţionarilor B. S.A. la data de 29.09.2022".

Pe de altă parte, o acţiune în "actualizarea" Registrului Acţionarilor formulată de A. S.R.L, are efecte numai pentru viitor şi are ca temei intervenţia unei operaţiuni de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, operaţiune care nu exista după 09.11.2022, actualizare care se efectuează, potrivit H.G. nr. 885/1995, pornind de la lista acţionarilor existenţi la începutul perioadei pentru care se face actualizarea şi ţinând seama de soldul titlurilor, rezultat din toate transmiterile de acţiuni înregistrate în registru în cursul perioadei pentru care se efectuează actualizarea.

În măsura în care instanţele devolutive constatau că reclamanta a dat o calificare juridică greşită actelor şi faptelor deduse judecăţii, trebuia sa facă aplicarea prevederilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., şi să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, intenţia recurentei fiind aceea de a desfiinţa şi lipsi de efecte modificările efectuate de C. în Registrul Acţionarilor în data de 09.11.2022.

În afara argumentelor nelegale sus menţionate, instanţele devolutive excedează motivării excepţiei de inadmisibilitate, abdicând de la principiul imparţialităţii judecătorului şi situându-se de partea pârâţilor.

Instanţa apreciază că registrul acţionarilor nu este act juridic civil, fiind o simplă condică a acţionarilor, în schimb, faţă de cererea de intervenţie formulată de D., acelaşi registru al acţionarilor este act juridic civil, cel puţin prin efectele procesuale pe care le produce, în caz contrar neexistând temeiul pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie a acesteia. Astfel, D. îşi motivează interesul de a interveni în cauză prin calitatea acesteia de acţionar în B. S.A..

În final, recurenta-reclamantă a arătat că este necesar ca Înalta Curte, în temeiul art. 501 C. proc. civ., să dea o dezlegare, cu caracter obligatoriu pentru instanţa către care se va trimite dosarul, a problemei de drept: dacă registrul acţionarilor şi înregistrările operate în registrul acţionarilor sunt acte juridice civile şi, ca atare, sunt susceptibile de a fi sancţionate cu nulitatea.

Cel de-al doilea memoriu de recurs al reclamantei A. S.R.L., formulat prin H., a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi obligarea intimaţilor-pârâţi la cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 9 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziţie al părţilor.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat, în esenţă, că "instanţa de apel a reţinut de mai multe ori faptul că prin prezenta acţiune subscrisa am solicitat de fapt instanţei de judecată, ca indirect, să stabilească valabilitatea cesiunilor de acţiuni şi a înregistrărilor iniţiale operate în registrul acţionarilor, pentru a constata, prin intermediul nulităţii specifice actelor juridice, că modificarea ulterioara a menţiunilor este bazată pe o cauză ilicită", considerent care, în opinia recurentei, reprezintă o încălcare de către instanţa de apel a prezumţiei relative de valabilitate a unui act juridic bilateral, încheiat în formă scrisă şi asumat de părţile contractante, act juridic ce nu face obiectul vreunei acţiuni în anulare şi care nu a fost reziliat de către părţile contractante sau desfiinţat prin orice alta modalitate prevăzuta de lege.

În acest context, se solicită să se constate că instanţa de apel a apreciat în acord cu instanţa de fond că prezenta acţiune ar fi inadmisibilă, considerând în mod neîntemeiat că cele două contracte de cesiune se impun a fi validate/invalidate pe cale judiciară sau extrajudiciară în condiţiile în care valabilitatea acestora nu a fost niciodată pusă în discuţie. În opinia recurentei, este de domeniul evidenţei că nu a solicitat, pe cale indirectă, să se stabilească valabilitatea cesiunilor, câtă vreme acestea se bucură de prezumţia relativă de valabilitate, instanţa fiind ţinută să dea eficienţă acestei prezumţii, în niciun caz nefiind obligată să analizeze valabilitatea celor două contracte. De aceea, a cerut să se constate că instanţa de apel a lărgit obiectul şi limitele procesului la aspecte pe care nu le-a solicitat pentru a identifica motive suplimentare de a menţine soluţia primei instanţe, încălcând în mod flagrant dreptul de disponibilitate al părţilor.

Totodată, se solicită să se constate că instanţa de apel era ţinută să dea eficienţă prezumţiei de valabilitate a înregistrării iniţiale în registrul acţionarilor care a avut la bază documente justificative şi voinţa concordantă a cedenţilor şi a reclamantei, în calitate de cesionar, în niciun caz unei modificări neîntemeiate pe nicio dispoziţie legală şi pe niciun document justificativ.

Solicită, de asemenea, să se constate că dreptul de dispoziţie al părţilor a fost încălcat şi prin ignorarea mărturisirii judiciare a intimatului-pârât E., care a recunoscut în fiecare etapa procesuală că radierea reclamantei din Registrul acţionarilor este nelegală, împotriva voinţei acestuia, în calitate de cedent, şi împotriva voinţei reclamante, în calitate de cesionar.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 prin raportare la prevederile referitoare la regimul juridic al Registrului Acţionarilor desprins din economia dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi neaplicarea art. 1.881 şi urm. C. civ. privind contractul de societate.

Astfel, având în vedere că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, faptul că Registrul acţionarilor reprezintă o simplă evidenţă cu rol de asigurare a opozabilităţii, iar modificările efectuate de administratorul B. nu au aptitudinea de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice, se solicită a se constata că prin radierea A. din Registrul acţionarilor, administratorul a modificat raportul juridic dintre A., pe de o parte, şi B. şi ceilalţi acţionari ai B., pe de altă parte, întrucât, în acest moment, A. nu mai face parte din contractul de societate încheiat între acţionarii B. şi, pe cale de consecinţă, nu îşi mai poate exercita drepturile societare.

Redând dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1881 din C. civ., recurenta a susţinut că, din coroborarea acestor prevederi legale, se poate observa că orice societate pe acţiuni este înfiinţată în baza unui contract de societate, indiferent de denumirea marginală pe care acest act juridic, în sensul de instrumentum, o poartă, respectiv de contract de societate sau de act constitutiv care înglobează atât contractul de societate, cât şi statutul societăţii.

De asemenea, din economia legii reiese că un nou acţionar devine parte în contractul de societate prin înscrierea în registrul acţionarilor.

Registrul acţionarilor nu poate fi considerat ca fiind o simplă evidenţă cată vreme efectul de opozabilitate implică şi posibilitatea exercitării efective a drepturilor dobândite de noul acţionar, concluzie care reiese, inclusiv, din dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Din dispoziţiile anterior arătate reiese în mod indubitabil că doar acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor sunt convocaţi la Adunarea Generală a Acţionarilor, cadru în care acţionarii îşi pot exercita drepturile societare.

În dezacord cu reţinerile instanţei de apel care a apreciat că registrul acţionarilor reprezintă doar o simpla evidenţă a acţionarilor şi a acţiunilor emise de societate, se solicită să se constate că, de fapt, acesta este un act juridic unilateral care, potrivit dispoziţiilor art. 1.325 C. civ., este supus reglementărilor specifice contractelor, implicit celor privind cauzele de nulitate printre care se numără şi cauza ilicită ce atrage nulitatea absolută.

Aşadar, dacă atât registrul acţionarilor, cât şi înregistrările în registru îndeplinesc toate elementele definitorii ale actului juridic civil în sens de negotium iuris, rezultă că acestea sunt acte juridice civile.

Recursul declarat de pârâtul E. a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea deciziei atacate cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa de apel.

În motivarea cererii formulate, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit la situaţia de fapt rezultată din probele administrate dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în opinia instanţei de apel natura juridică a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este cea de reglementare referitoare la opozabilitatea transferului faţă de emitent, iar o altă interpretare nelegală a instanţei de apel se referă la caracterul supletiv al dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Intimaţii-pârâţi B. S.A. şi C. au transmis întâmpinare faţă de recursurile formulate în cauză, prin care au solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului C. şi respingerea, ca neîntemeiat, a recursului formulat de recurentul-pârât E..

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, intimaţii-pârâţi B. S.A. şi C. au invocat excepţia inadmisibilităţii, respectiv excepţia nulităţii unor motive de recurs, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi totodată, netemeinicia unora dintre acestea, solicitând şi respingerea unor motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 25 februarie 2025, instanţa supremă a respins, ca inadmisibilă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului C., potrivit celor reţinute în practicaua prezentei decizii, iar, referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului reclamantei, respectiv excepţia nulităţii unor motive de recurs, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că urmează să se pronunţe asupra lor odată cu soluţionarea pe fond a recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia netimbrării recursului formulat de recurentul-pârât E., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care recurentul-pârât E. şi-a întemeiat recursul, calea extraordinară de atac trebuia timbrată cu 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, prin rezoluţia premergătoare din 23 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit că recurentul-pârât E. datorează, pentru soluţionarea recursului, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa emisă la 23 septembrie 2024, comunicată recurentului-pârât, la 30 septembrie 2024, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancţiunea anulării cererii, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru mai sus arătate, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentul-pârât.

Având în vedere că recurentul-pârât nu a dat curs solicitării instanţei, neachitând taxa judiciară de timbru datorată până la termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte constată că cererea formulată de recurentul-pârât E. nu îndeplineşte una dintre condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sens în care devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Aşa fiind, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât E. împotriva deciziei civile nr. 154/LP din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei A. S.R.L., Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Pornind în analiza primului memoriu de recurs formulat de reclamanta A. S.R.L., prin avocat G., se constată că aceasta a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material: art. 98 din Legea nr. 31/1990, art. 1246 şi urm. C. civ. şi dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul recursului.

Cu titlu prealabil, referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului reclamantei, respectiv excepţia nulităţii unor motive de recurs, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocate de intimaţii-pârâţi B. S.A. şi C., Înalta Curte constată că ele nu pot fi susţinute cu temei, în condiţiile în care inadmisibilitatea afirmată vizează, în realitate, solicitările recurentei-reclamante referitoare la soluţiile şi dezlegările pe care le poate da instanţa supremă, ştiut fiind că aceasta răspunde cererilor cu care a fost învestită şi adoptă măsurile care se impun doar prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi câtă vreme, nulitatea invocată nu priveşte recursul în ansamblul său, ci doar o parte din argumentele recurentei dezvoltate cu privire la motivul de casare invocat.

De altfel, se observă că susţinerile recurentei-reclamante din acest memoriu de recurs reiau, în cea mai mare parte, argumentele expuse în cererea de apel şi prezintă o serie de aprecieri personale care relevă, în bună măsură, doar nemulţumirea recurentei faţă de hotărârea pronunţată în calea devolutivă de atac, fiind formulate, însă, şi critici de nelegalitate în raport cu soluţia pronunţată de instanţa de prim control judiciar.

În concret, în argumentarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1246 şi urm. C. civ. şi a susţinut, în esenţă, că, aşa cum a arătat în cererea de apel, nulitatea, ca sancţiune de drept civil, nu priveşte numai actele juridice, ci are un câmp de aplicare mult mai larg, recurenta menţionând exemple de situaţii în care nulitatea priveşte entităţi de drept sau instituţii juridice, reproşând curţii de apel că întreaga argumentare a acesteia de susţinere a soluţiei primei instanţe este străină de motivul său de apel.

Din economia dispoziţiilor art. 1246 C. civ. şi urm. C. civ., rezultă că sancţiunea nulităţii priveşte numai actele juridice, iar nu şi faptele materiale, fiind o sancţiune ce intervine atunci când sunt încălcate normele ce se referă la condiţiile de validitate, de fond şi formă, ale actului juridic, impuse de lege sau de uzanţe, ordinea publică şi bunele moravuri; de asemenea, astfel cum rezultă din art. 1246 C. civ., aceasta intervine atunci când legea nu a prescris o altă sancţiune.

Prin urmare, critica recurentei-reclamante nu este fondată, în condiţiile în care nulitatea este sancţiunea care lipseşte actul juridic de efectele sale contrare legii, fiind aplicabilă doar actelor juridice nu şi faptelor juridice şi câtă vreme în temeiul prevederilor legale pe care reclamanta şi-a întemeiat demersul judiciar (dispoziţiile art. 1236 alin. (2) şi 1238 alin. (2) C. civ., dispoziţii inserate în Titlul II. Izvoarele obligaţiilor, Capitolul II. Valabilitatea consimţământului), se poate constata doar nulitatea unor acte juridice, adică a unor manifestări de voinţă exprimate cu intenţia de a da naştere, a modifica sau stinge raporturi juridice dintre părţi, iar menţiunile din data de 09.11.2022 şi 30.01.2023 nu au această aptitudine, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel.

Situaţiile de excepţie la care face referire recurenta şi pentru care legea este cea care prevede în mod expres sancţiunea nulităţii nu pot fi generalizate pentru a aplica o sancţiune specifică actelor juridice şi faptelor juridice, iar o astfel de sancţiune expres prevăzută în anumite cazuri nu poate fi aplicată prin analogie la alte situaţii, nereglementate legal şi care nici nu prezintă similaritate cu cauza de faţă, aspect reţinut legal de instanţa de apel, întreaga argumentare nefiind străină de motivul de apel invocat, aşa cum susţine recurenta.

Astfel, raţionamentul primei instanţe a fost validat în mod corect de instanţa de apel, câtă vreme aceasta a făcut trimitere expresă la nulitatea actului juridic civil, şi nu la nulitate în general, iar chestiunea ce trebuia stabilită era dacă nulitatea putea interveni numai în cazul actelor juridice civile sau şi în cel al faptelor juridice civile.

Cât priveşte criticile recurentei-reclamante prin care se susţine, în sinteză: că, în mod eronat, instanţa neagă caracterul ad validitatem al registrului acţionarilor, ceea ce este în contradicţie cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990; că nu poate fi primită concluzia greşită a instanţelor devolutive, potrivit căreia acest registru nu este un act juridic constitutiv de drepturi, precum şi cele care vizează natura juridică a modificărilor (înregistrărilor) operate în registrul acţionarilor, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte constată, prin raportare la dispoziţiile H.G. nr. 885/1995 şi ale art. 71, art. 177 alin. (1) şi art. 178 din Legea nr. 31/1990, că registrul acţionarilor reprezintă un document intern ţinut la zi, cu conţinutul prevăzut în anexa nr. 1 din hotărârea de guvern indicată, respectiv o formă de publicitate, de evidenţă a acţionarilor şi a acţiunilor deţinute de aceştia, registrul îndeplinind funcţia de probă şi de asigurare a opozabilităţii faţă de terţi, fiind o evidenţă cu caracter public.

Faptul că Registrul Acţionarilor a fost conceput de legiuitor ca document cu funcţie de asigurare a evidenţei şi a publicităţii anuale a situaţiei acţiunilor emise de societatea pe acţiuni rezultă cu claritate din dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 31/1990.

Actele juridice reprezintă acele manifestări de voinţă făcute cu intenţia de a produce efecte juridice, de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice concrete.

Actul juridic civil se deosebeşte de faptul juridic civil, întrucât acesta din urmă este săvârşit fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care, însă, se produc în temeiul legii.

În accepţiunea sa juridică, actul juridic comportă două înţelesuri: operaţiune juridică (negotium), raport juridic de drept material, substanţial consemnat într-un script, respectiv script sau înscris constatator privit în materialitatea lui, suport material care consemnează, preconstituie sau redă operaţiunea juridică (instrumentum).

Acestea fiind considerentele ce rezultă din lege, confirmate de o jurisprudenţă constantă şi doctrina relevantă în materie, Înalta Curte impune concluzia că registrul acţionarilor nu poate avea natura unui act juridic.

În consecinţă, registrul acţionarilor nu este un act juridic civil, în sensul de negotium, întrucât nu reprezintă o manifestare de voinţă a acţionarilor/administratorilor etc. făcută cu intenţia de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice civile şi, de altfel, chiar terminologia utilizată în dispoziţiile legale incidente fac trimitere la "ţinerea" registrului acţionarilor.

Trebuie menţionat, totodată, că, aşa cum în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel, nulitatea pe care îşi fundamentează acţiunea introductivă reclamanta este o sancţiune care determină retroactiv lipsirea actului juridic civil de efectele contrare cerinţelor legale, impuse pentru încheierea sa valabilă, în cauză în legătură cu condiţiile pe care le presupune prezumţia de exactitate şi de veridicitate a registrului acţionarilor.

Or, în speţă, în mod corect a observat instanţa de apel că, deşi reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe valabilitatea anumitor tranzacţii de acţiuni, demersul juridic nu se referă şi nici nu se limitează la operaţiunile de înregistrare, prin cererea sa aceasta solicitând de fapt instanţei ca, indirect, să verifice valabilitatea cesiunilor de acţiuni şi a înregistrărilor iniţiale operate în registrul acţionarilor, pentru a constata, prin intermediul nulităţii specifice actelor juridice, că modificarea ulterioară a menţiunilor este bazată pe o cauză ilicită.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că ceea ce s-a susţinut de către reclamantă, în sprijinul nulităţii modificărilor registrului acţionarilor înscrise la data de referinţă indicată, a fost că situaţia juridică făcută publică de către administratorul societăţii nu ar fi corespuns în integralitate unei situaţii juridice reale, fiind dedus judecăţii raportul juridic dintre părţile prezentului litigiu, fără a se ţine cont de faptul că efectuarea înregistrărilor privind acţiunile societăţii pârâte nu constituie decât o operaţiune derivată, complementară, subsecventă şi grevată pe o operaţiune principală anterioară.

Aşa fiind, instanţa de prim control judiciar, în acord cu prima instanţă, a reţinut într-o manieră legală că, prealabil unei actualizări/rectificări a înregistrărilor contestate, se impune tranşarea pe cale judiciară sau extra-judiciară a transmisiunii dreptului de proprietate asupra acţiunilor care au făcut obiect al celor două contracte de cesiune de acţiuni.

Aplicarea sancţiunii nulităţii absolute sau relative cu privire la menţiuni dintr-un registru de evidenţă nu se impune, aşa cum solicită recurenta, întrucât nu aceste menţiuni consfinţesc dreptul de proprietate asupra acţiunilor, ci actele translative de proprietate.

Validitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra acţiunilor nu este condiţionată de înscrierea în registrul acţionarilor, în condiţiile în care părţile au derogat în mod expres de la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, aşa cum reiese din clauzele contractelor de cesiune de acţiuni.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, registrul acţionarilor nu reprezintă un act juridic civil, concluzie care nu este în contradicţie cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dar nici cu celelalte dispoziţii din legea societăţilor, critica formulată impunându-se a fi respinsă ca nefondată.

Cât priveşte natura juridică a modificărilor (înregistrărilor) operate în registrul acţionarilor, Înalta Curte reţine că aceste înregistrări nu au caracterul unor acte juridice civile pentru a fi susceptibile de sancţiunea nulităţii, ci reprezintă fapte juridice civile, care nu pot fi suspuse nulităţii.

Înregistrarea în registrul acţionarilor reprezintă, în acord cu dispoziţiile legale amintite în precedent, o operaţiune efectuată de conducerea administrativă a societăţii pe acţiuni sau de societatea de registru independent, fiind, aşadar, un fapt juridic ale cărui efecte se produc în temeiul legii, iar nu ca o manifestare de voinţă a autorului lor făcute cu intenţia de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice civile concrete.

Nu se poate afirma că înregistrările în registrul acţionarilor reprezintă acte juridice civile, dar se poate observa că, în situaţiile avute în vedere de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nu operează în baza înregistrării în registrul acţionarilor, ci în temeiul declaraţiei cedentului şi cesionarului, înregistrarea efectuându-se în baza acestei declaraţii.

Înregistrarea în registrul acţionarilor nu este un act juridic civil, întrucât transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor nu se realizează prin efectuarea înregistrării, ci printr-o operaţiune juridică având caracter translativ de proprietate dovedită prin declaraţia părţilor.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 conţin o reglementare referitoare la opozabilitatea transferului faţă de emitent, dispoziţiile având caracter supletiv, iar în cazul de faţă părţile au derogat de la aplicarea acestor prevederi legale, menţionând expres că transferul operează la data menţionată în contractele de cesiune, fără alte formalităţi.

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, în concret, transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor nu se face în temeiul menţiunilor din registrul acţionarilor, ci în baza cesiunilor de acţiuni perfectate între A. S.R.L., pe de o parte, şi D. şi E., pe de altă parte.

Modificările a căror nulitate se solicită sunt operaţiuni de înregistrare în registrul acţionarilor, adică fapte juridice, definite ca fapte naturale sau fapte voluntare ale omului de care legea leagă anumite efecte juridice. În cazul înregistrărilor din registrul acţionarilor efectele juridice se referă, conform art. 1 din H.G. nr. 885/1995, la asigurarea evidenţei şi publicităţii anuale a situaţiei acţiunilor emise de societăţile comerciale. Eventualele efecte ale acestor înregistrări sau modificări se produc în puterea legii, nefiind rezultatul manifestării de voinţă a pârâtului C., în calitate de administrator al societăţii B. S.A.

În alţi termeni, înregistrarea în registrul acţionarilor este un fapt juridic întrucât, deşi impune o acţiune a administratorului societăţii, efectul său, respectiv acela de asigurare a evidenţei şi a publicităţii acţiunilor, precum şi a opozabilităţii faţă de terţi, se produce în temeiul legii, şi nu pentru că manifestarea de voinţă a autorului înregistrării ar fi efectuată cu intenţia de a naşte, modica sau stinge raporturi juridice civile.

Aşa fiind, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, înregistrările în registrul acţionarilor nu au caracterul unor acte juridice civile, ci reprezintă fapte juridice civile care nu sunt susceptibile de nulitate, criticile formulate fiind nefondate.

Subsecvent acestor constatări, Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a arătat şi anterior, în analiza caracterului licit sau ilicit al operaţiunilor referitoare la registrul acţionarilor instanţa verifică situaţia contractelor de cesiune şi statuează asupra dreptului uneia sau alteia dintre părţile litigante de a figura în acest registru în calitate de acţionar.

Or, chiar dacă se susţine că nu a fost investită instanţa de judecată cu analiza fondului raporturilor juridice dintre părţi, prin demersul judiciar de faţă recurenta vizează, în realitate, tranşarea chestiunilor legate de caracterul definitiv al cesiunii de acţiuni sau valabilitatea contractelor de cesiune, iar, cât timp discuţiile poartă asupra producerii sau nu a efectului translativ al contractelor de cesiune, este necesar ca printr-o acţiune, regulat introdusă, instanţa să fie investită chiar cu această analizată, iar nu doar pe cale indirectă, cum se încearcă în cauza de faţă, statuarea instanţelor devolutive în acest sens fiind corectă.

Cât priveşte susţinerea recurentei-reclamante vizând interpretarea greşită a art. 21 din C. civ. şi faptul că instanţa nu a indicat temeiul juridic al acţiunii în "rectificarea" sau "actualizarea" registrului acţionarilor, Înalta Curte reţine că o astfel de critică nu poate fi primită, în condiţiile în care în cadrul procesului civil, proces al intereselor private, instanţa de judecată nu are atribuţia să indice părţilor căile procedurale cele mai potrivite de urmat, nefiind posibil a se transforma în avocatul vreunuia dintre litiganţi.

Referitor la corelaţiile făcute de recurenta-reclamantă cu privire la titlurile de valoare şi înregistrările în cartea funciară, se reţine că ele nu capătă valenţele propuse de aceasta, întrucât primele sunt instrumente financiare emise în scopul obţinerii de capital, nefiind acte juridice civile, iar celelalte sunt tot fapte juridice, efectele înscrierilor din cartea funciară fiind cele reglementate de lege.

În ceea ce priveşte chestiunile invocate de recurentă cu privire la obligaţia ca judecătorul să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, se observă că o astfel de calificare a fost efectuată, încă din faza judecăţii în primă instanţă, reţinându-se că modificările contestate sunt, de fapt, înregistrările din Registrul Acţionarilor B. din 09.11.2022 şi 30.01.2023.

În concluzie, instanţa de apel în mod corect a apreciat că nulitatea priveşte doar actele juridice, că registrul acţionarilor a fost conceput de legiuitor ca document cu funcţie de asigurare a evidenţei şi a publicităţii anuale a situaţiei acţiunilor emise de societatea pe acţiuni şi că înregistrările în acesta sunt fapte juridice, precum şi faptul că verificarea eventualului caracter licit sau ilicit al menţiunilor nu se poate face printr-o acţiune în constatarea nulităţii şi restabilirea situaţiei anterioare, aşa cum este formulat petitul acţiunii, ci doar în cadrul unei acţiuni în care să fie tranşat fondul raporturilor juridice dintre părţi, confirmând, prin respingerea apelurilor ca nefondate, soluţia primei instanţe privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi respingerea acesteia în consecinţă.

Procedând la analiza celui de-al doilea memoriu de recurs formulat de reclamanta A. S.R.L., prin H., Înalta Curte constată că au fost indicate în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante prin care s-a susţinut, în sinteză, încălcarea art. 9 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziţie al părţilor, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", nu sunt fondate.

Se constată că, în speţă, curtea de apel nu a lărgit obiectul şi limitele procesului la aspecte pe care reclamanta nu le-a solicitat, aşa cum aceasta susţine, în condiţiile în care, pe de o parte, din verificarea deciziei atacate, rezultă cu evidenţă că instanţa de prim control judiciar a respectat obiectul procesului şi limitele devoluţiunii, iar, pe de altă parte, ignorarea prezumţiei de legalitate a celor două contracte de cesiune de acţiuni, a înregistrărilor iniţiale în registrul acţionarilor, a mărturisirii judiciare a intimatului-pârât E. referitor la radierea reclamantei din registrul acţionarilor, afirmată de recurentă, priveşte soluţionarea pe fond a acţiunii deduse judecăţii, la care instanţa nu a ajuns.

Astfel, Înalta Curte reţine că limitele efectului devolutiv al apelului sunt prevăzute prin art. 477 C. proc. civ., fiind determinate de ceea ce s-a apelat, şi art. 478 C. proc. civ., fiind determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Se observă că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate nulitatea absolută a modificărilor înscrise la data de 09.11.2022 în Registrul Acţionarilor B. S.A., în ceea ce priveşte numărul şi ponderea acţiunilor deţinute de A. S.R.L., respectiv în ceea ce priveşte diminuarea numărului de 57.597 acţiuni reprezentând 45,73% din totalul acţiunilor B. S.A., deţinute de A. S.R.L., la 17.035 acţiuni reprezentând 13,53% din total acţiuni, prin înscrierea diferenţei de 40.562 acţiuni ca aparţinând pârâtei D.; să constate nulitatea absolută a modificărilor înscrise la data de 30.01.2023 în Registrul Acţionarilor B. S.A., în ceea ce priveşte numărul şi ponderea acţiunilor deţinute de A. S.R.L., respectiv în ceea ce priveşte diminuarea numărului de 57.597 acţiuni reprezentând 45,73% din totalul acţiunilor B. S.A., deţinute de A. S.R.L., la 0 acţiuni reprezentând 0% din total acţiuni, prin înscrierea diferenţei de 40.562 acţiuni ca aparţinând pârâtei D., respectiv 17.035 acţiuni ca aparţinând pârâtului E. şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea la numărul şi la ponderea acţiunilor pe care părţile în litigiu le aveau înscrise în Registrul Acţionarilor B. S.A. la data de 29.09.2022.

În subsidiar, s-a solicitat anularea modificărilor anterior menţionate, urmare intervenirii nulităţii relative, în ipoteza în care instanţa ar aprecia că în speţă nu operează nulitatea absolută şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin revenirea la numărul şi la ponderea acţiunilor pe care părţile în litigiu le aveau înscrise în Registrul Acţionarilor B. S.A. la data de 29.09.2022.

Examinând modul în care prima instanţă a dat eficienţă susţinerilor reclamantei, cât şi apărărilor opuse de pârâte, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să verifice modul în care a fost stabilită situaţia de fapt şi în care a fost aplicată legea de către prima instanţă.

Înalta Curte constată că limitele judecării cauzei în apel se rezumau la ceea ce s-a judecat în prima instanţă, care nu a analizat fondul, prin urmare şi verificarea motivelor de apel, în mod necesar se raportează la soluţia dată aceleiaşi chestiuni litigioase.

În concret, având în vedere motivele de apel invocate, respectiv faptul că acestea privesc soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, şi faţă de caracterul devolutiv al apelului, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a depăşit limitele învestirii, nefiind schimbate nici cauza şi nici obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu respectarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat şi ceea ce s-a judecat, instanţa de apel şi-a exercitat controlul judiciar complet, în fapt şi în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanţă din perspectiva modului în care aceasta s-a raportat la temeiurile juridice invocate în susţinerea acţiunii pendinte, nesoluţionând cereri care nu au fost formulate în faţa primei instanţe, prin care să se invoce pretenţii noi, şi nici cereri care se deosebesc de cererea de chemare în judecată prin cele trei elemente ale acţiunii: părţi, obiect şi cauză.

În motivarea cazului de casare examinat, se observă că reclamanta s-a raportat la un singur considerent al instanţei de apel, pe care l-a scos din context, l-a prezentat trunchiat, iar nu în ansamblul considerentelor hotărârii, analiza instanţei de apel limitându-se la verificarea modalităţii de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, în raport de motivele de apel formulate, în contextul în care prima instanţă a soluţionat cauza pe cale de excepţie, fără a dezlega pe fond cererea de constatare a nulităţii (anulare) înregistrărilor contestate din registrul acţionarilor.

Cum obiectul cauzei este reprezentat de constatarea nulităţii modificărilor efectuate în registrul acţionarilor, instanţele devolutive nu erau îndrituite şi nici nu au analizat dacă modificările din acest registru corespund sau nu realităţii, câtă vreme o instanţă nu a tranşat chestiunea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.

Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, va fi respinsă, constatându-se că întreaga desfăşurare a procesului a fost realizată în conformitate cu prevederile art. 9 C. proc. civ. şi că, în condiţiile în care pricina a fost soluţionată pe excepţie, dezlegările instanţei de apel nu au vizat aspecte ce ţin de fondul cauzei, obiectul şi limitele procesului fiind respectate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a pronunţat decizia atacată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale considerate a fi incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a hotărârii recurate din această perspectivă.

Faţă de situaţia prezentată, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cadrul acestui memoriu de recurs, reclamanta a reluat, în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o serie de critici în privinţa cărora deja instanţa supremă a oferit o dezlegare prin considerentele relevate mai sus, nemaifiind necesară reiterarea lor în întregime, dar a adăugat şi critici cu trimitere la art. 5 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1881 din C. civ., susţinând că, din economia legii, se desprinde concluzia potrivit căreia un nou acţionar devine parte în contractul de societate prin înscrierea în registrul acţionarilor, registru care nu poate fi considerat ca fiind o simplă evidenţă, câtă vreme efectul de opozabilitate implică şi posibilitatea exercitării efective a drepturilor dobândite de noul acţionar.

Înalta Curte constată că prevederile art. 5 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1881 din C. civ., a căror încălcare este invocată subsumat cazului de casare mai sus menţionat, au fost invocate pentru prima dată în prezenta cale extraordinară de atac, omisso medio; or, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permite ca instanţa de recurs să analizeze motive care nu au fost invocate în apel, excepţie făcând doar ipoteza în care acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ceea ce nu este cazul în speţă.

Aşa cum s-a arătat, deja, fără a reitera toate considerentele expuse anterior, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 prin raportare la prevederile vizând regimul juridic al registrului acţionarilor desprins din economia dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, precum şi susţinerile recurentei în sensul că registrul acţionarilor şi înregistrările în registru îndeplinesc toate elementele definitorii ale actului juridic civil în sens de negotium şi că acestea sunt, astfel, acte juridice civile, nu sunt fondate.

Şi aceasta, întrucât, aşa cum s-a arătat în considerentele anterioare şi cum a reţinut instanţa de apel, pe de o parte, prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 conţin o reglementare referitoare la opozabilitatea transferului faţă de emitent, dispoziţiile având caracter supletiv, iar în cazul de faţă părţile au derogat de la aplicarea acestor prevederi legale, menţionând expres că transferul operează la data menţionată în contractele de cesiune, fără alte formalităţi, şi, pe de altă parte, pentru că, aşa cum rezultă din dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 31/1990, registrul acţionarilor a fost conceput de legiuitor ca document cu funcţie de asigurare a evidenţei şi a publicităţii anuale a situaţiei acţiunilor emise de societatea pe acţiuni, nefiind un act juridic civil, iar înregistrarea în acest registru reprezintă o operaţiune efectuată de conducerea administrativă a societăţii pe acţiuni sau de societatea de registru independent, fiind, aşadar, un fapt juridic ale cărui efecte se produc în temeiul legii, iar nu ca o manifestare de voinţă a autorului lor făcute cu intenţia de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice civile concrete.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, decizia instanţei de apel, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile ce au vizat soluţia primei instanţe potrivit căreia s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi aceasta a fost respinsă ca atare, fiind pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale incidente în speţă.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 154/LP din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 RON, în favoarea intimatului-pârât C., respectiv în sumă de 8.877,16 RON, în favoarea intimatei-pârâte B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 154/LP din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât E. împotriva deciziei civile nr. 154/LP din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.785 RON, în favoarea intimatului-pârât C..

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.877,16 RON, în favoarea intimatei-pârâte B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2025.