Nullity of cassation for failure to formulate specific grounds of illegality when challenging factual determinations on trademark succession

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 12.10.2022, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar CII B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate calitatea pârâtei de succesor în drepturi şi obligaţii a D. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la transmiterea în favoarea sa a dreptului de utilizare asupra sistemului x.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 ianuarie 2023, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei cu privire la primul capăt de cerere, invocată de pârâtă.

Prin sentinţa nr. 10/LP/19.01.2023, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L..

A constatat că pârâta este succesoarea în drepturi şi obligaţii a societăţii D. S.R.L. cu privire la sistemul x.

A obligat pârâta să transmită reclamantei dreptul de utilizare a sistemului x, conform contractului de franciză nr. x/04.12.2017 şi deciziei nr. 289/21.09.2021 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii de şedinţă din 12 ianuarie 2023 a formulat apel C. S.R.L.

Prin decizia nr. 347/2023 - A din 09.11.2023, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 12.01.2023 a Tribunalului Bihor.

Totodată, a admis apelul declarat de apelanta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B., împotriva sentinţei nr. 10/LP/19.01.2023, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B. a declarat recurs, indicând în drept dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând cauza să se dispună respingerea în tot a apelului promovat de pârâtă, cu consecinţa menţinerii în întregime a sentinţei tribunalului.

Recurenta a arătat că înţelege să critice decizia instanţei de apel sub următoarele aspecte:

Hotărârea adunării generale a asociaţilor privind dizolvarea D. S.R.L. a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr. 3741/21.10.2020. A reţinut instanţa de prim control judiciar că în apel au fost depuse la dosarul cauzei dovezi privind cesiunea drepturilor asupra mărcii x intervenită între D. S.R.L. şi E., la data de 18.02.2021 (după data publicării hotărârii privind dizolvarea); că decizia de admitere a înscrierii cesiunii emisă de O.S.I.M. din 12 martie 2021 a fost ulterior publicată de către O.S.I.M. în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din data de 31 martie 2021, astfel cum rezultă din Extrasul emis de O.S.I.M cu privire Ia marca cu numărul de depozit x, respectiv marca x, putând fi contestată de către orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Buletinul anterior amintit; din aceste documente rezultă că, la momentul radierii, societatea D. S.R.L. nu mai deţinea în patrimoniu niciun drept cu privire la marca x.

Ceea ce nu observă instanţa de apel, a susţinut recurenta, este faptul că publicitatea acestei cesiuni (şi momentul la care aceasta a devenit opozabilă terţilor) este data de 31.03.2021; or, la data de 19.03.2021, societatea D. S.R.L. a fost radiată. Mai mult decât atât, chiar prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, prin care s-a decis dizolvarea D. S.R.L. se arată în mod expres că societatea nu are bunuri. Totuşi, ulterior dizolvării societatea constată că ar avea în patrimoniu un bun, pe care decide să îl cesioneze.

Reţine astfel instanţa de apel că această cesiune ar fi intervenit la data semnării ei, 18.02.2021 (deşi contractul de cesiune invocat chiar de instanţă nu a fost depus la dosarul cauzei), fără a observa însă că, potrivit prevederilor imperative ale Legii nr. 31/1990, lichidarea patrimoniului unei S.R.L. are loc fie prin lichidare voluntară, conform art. 235 alin. (2) şi (3) din lege, fie prin lichidare (cu numire de lichidatori), conform art. 252 şi urm. din lege.

Niciunde în Legea nr. 31/1990 nu este prevăzută posibilitatea transmiterii proprietăţii asupra unui bun între momentul dizolvării şi cel al radierii fără intervenţia unui lichidator. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar trece peste nulitatea evidentă a acestui contract, trebuie să se observe că acesta are efecte doar de la data înscrierii cesiunii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, adică 31.03.2021; or, la data de 19.03.2021, societatea D. S.R.L. a fost radiată, fiind incident art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia transmiterea proprietăţii asupra bunurilor în patrimoniul societăţii, are loc la data radierii acesteia.

Intimata-pârâtă a transmis întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia tardivităţii recursului, în subsidiar, solicitând respingerea căii de atac; recurenta a transmis răspuns la întâmpinare.

În şedinţa publică din 25 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia tardivităţii recursului, ridicată de intimata-pârâtă, pentru considerentele reţinute în practicaua prezentei decizii; totodată, a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă, rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta tinde a proceda la schimbarea situaţiei de fapt stabilită pe baza probelor administrate, recurenta înţelegând să-şi motiveze calea de atac utilizând pasaje ale deciziei recurate, prezentând opinii personale cu privire la lichidarea patrimoniului unei societăţi cu răspundere limitată şi raportându-se la momentul când s-a făcut publicitatea cesiunii referitor la drepturile asupra mărcii x, intervenite între D. S.R.L. şi societatea E., la situaţia acestui bun, în sensul de a se stabili dacă acesta se afla sau nu în patrimoniul pârâtei.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a stabilit, în baza probelor administrate că, la momentul radierii, societatea D. S.R.L. nu mai deţinea în patrimoniu niciun drept cu privire la marca x şi, prin urmare, în patrimoniul societăţii pârâte nu s-a putut transmite dreptul de proprietate asupra mărcii x, astfel că, nu s-a născut nicio obligaţie a acesteia de a executa contractul de franciză, în calitatea sa de succesor cu titlu particular al societăţii radiate, criticile formulate de recurentă nu pot forma obiect de analiză în recurs, întrucât ele tind la o reapreciere a probatoriului, ceea ce constituie apanajul instanţelor devolutive.

Se reţine că, deşi autoarea căii extraordinare de atac indică anumite dispoziţii legale în cuprinsul recursului, respectiv art. 235 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, art. 252 şi urm. din acelaşi act normativ, aceasta aduce în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate şi situaţia de fapt, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale, astfel cum s-a reţinut anterior, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ. şi simpla nemulţumire a părţii cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei nr. 347/2023 - A din 09.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2025.