Gas explosion civil liability: res judicata effect of criminal classification orders and custody-of-thing tort liability

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă la data de 16.10.2013 sub nr. x/2013, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată societăţile pârâte F. prin F. regiunea Vest, Aquatim S.A., Confort S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele la plata următoarelor sume:

- pentru A., suma de 1.000.000 euro reprezentând daune morale şi suma de 28.585 euro daune materiale (contravaloare bunuri distruse în urma exploziei);

- pentru B., suma de 150.000 euro reprezentând daune materiale, contravaloarea imobilului distrus în explozie (materiale şi manoperă) şi 100.000 Euro reprezentând daune morale;

- pentru B. şi C., împreună, suma de 50.000 euro reprezentând daune materiale (bunuri mobile distruse în explozie);

- pentru C., suma de 100.000 euro reprezentând daune morale;

- pentru D., suma de 22.600 euro şi 10.000 dolari canadieni reprezentând daune materiale (bunuri şi bani distruşi prin explozie şi incendiu);

- pentru E., suma de 108.200 RON, reprezentând daune materiale (bunuri şi bani distruşi prin explozie şi incendiu);

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiş a admis, în principiu, cererea de chemare în garanţie a formulată de pârâta Aquatim S.A. faţă de G., a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de pârâta F. şi a dispus suspendarea judecăţii cererii formulate de reclamanţii A., B., C., E., D. în contradictoriu cu pârâţii F. prin Sucursala Timişoara, Aquatim S.A., Municipiului Timişoara - prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara - prin Primar, I. S.A. prin Sucursala Timişoara, Confort S.A. prin administrator judiciar J. şi chemata în garanţie G., având ca obiect pretenţii, potrivit art. 19 şi art. 27 C. proc. pen. şi art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prima instanţă a admis, în principiu, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Aquatim S.A faţă de G., întrucât între cele două societăţi a fost încheiat contractul nr. x/RO/16/P/PE/004-03 de subcontractare lucrări de canalizare.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2015 instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pe motivul că acţiunea nu este admisibilă de plano şi a suspendat cauza până la soluţionarea dosarului penal.

Astfel, tribunalul a constatat că în dosarul penal nr. x/2010, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a dispus la data de 31.01.2014 începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii F., Confort S.A., G., Regia Autonomă de Apă şi Canal Timişoara " Aquatim", K. şi L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă, iar în cauză se efectuează în continuare acte de urmărire penală. Anterior, la data de 14.01.2014, acelaşi parchet a transmis instanţei un răspuns cu privire la acelaşi dosar penal, în sensul că la data de 09.03.2011 s-a dispus începerea urmăririi in rem faţă de autor necunoscut.

Având a se pronunţa în acelaşi context al invocării de către pârâta F. prin Sucursala Timişoara a art. 19 şi 27 C. proc. pen. asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a respins-o, întrucât acţiunea în faţa instanţei civile nu este inadmisibilă de plano, ci ea doar urmează regula potrivit căreia penalul ţine în loc civilul şi condiţiile anume stabilite de lege în care acţiunea civilă poate să fie soluţionată de instanţa penală sau de cea civilă, în ordinea în care competenţa aparţine cu prioritate instanţei penale, iar apoi celei civile, în situaţiile pe care textele de lege sus citate le enunţă.

La data de 30.04.2020, reclamanţii au formulat cerere de repunere pe rol, învederând că sub aspectul penal cauza a fost soluţionată definitiv, prin decizia nr. 1247/05.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016. Cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din 26.06.2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2013 Tribunalul Timiş a respins excepţia nelegalei/insuficientei timbrări a acţiunii, invocată de pârâta F. şi a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii civile şi excepţia puterii de lucru judecat, invocate de pârâta F. şi de chemata în garanţie M. S.A.

Cu privire la excepţia nelegalei/insuficienţei timbrări a acţiunii tribunalul a considerat acţiunea ca fiind legal timbrată, având în vedere, în primul rând, că excepţia a fost soluţionată în mod definitiv prin raportare la stadiul procesual la care se afla la acel moment dosarul penal, respectiv fusese începută urmărirea penală in rem.

Instanţa a constatat că evenimentele ce fac obiectul prezentei cauze au făcut obiectul cercetării penale efectuate de către parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în cadrul dosarului penal cu nr. x/2010, iar în urma sesizării instanţei, acest dosar a făcut obiectul judecăţii în dosarelor penale cu nr. x/2017 şi nr. y/2015

În legătură cu aceste dosare penale, prin încheierea din 27 iulie 2020, instanţa a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii civile şi excepţia puterii de lucru judecat. Analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în susţinerea acesteia a fost invocat articolul 27 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că în dosarul nr. x/2015, la termenul din data de 29.11.2017, persoana vătămată B. a depus cerere de constituire parte civilă cu suma de 150.000 euro, reprezentând daune materiale, 50.000 euro reprezentând bunuri mobile distruse în incendiu şi 100.000 euro, reprezentând daune morale. La termenul din data de 29.11.2017 persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 euro reprezentând daune morale şi cu suma de 28.585 daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile şi a banilor distruşi în urma exploziei şi a incendiului.

Instanţa de fond a apreciat că şi după repunerea pe rol a cauzei soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii trebuie menţinută, întrucât admisibilitatea acţiunii trebuie analizată la data cererii de chemare în judecată, iar la această dată, respectiv 16 octombrie 2013, reclamanţii A. şi B. nu au formulat încă cerere de constituire ca parte civilă în procesul penal, deoarece nici nu era încă sesizată instanţa penală. Constatarea de către instanţa penală, în 29.11.2017, a constituirii ca părţi civile de către cei doi reclamanţi nu poate produce efecte retroactive.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B., această excepţie a fost invocată prin raportare la capătul 2 de cerere privind despăgubirile aferente cotei de 1/3 din imobilul situat în strada x, întrucât din extrasul de carte funciară reclamantul a dobândit dreptul proprietate asupra cotei de 2/3 din imobil.

În conformitate cu art. 36 din Legea 134/2010 privind C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât aceasta stabileşte cadrul procesual prin raportare la subiectele raportului juridic litigios, iar nu prin raportare la întinderea obiectului raportului juridic litigios. Prin invocarea lipsei calităţii procesuale active cu privire la o parte din obiectul cererii de chemare în judecată s-a invocat, în concret, netemeinicia cererii de chemare în judecată cu privire la această cotă, iar nu faptul că reclamantul este străin de raportul litigios. Finalitatea excepţiei lipsei calităţii procesuale active este scoaterea unei părţi din proces fără ca instanţa să mai analizeze fondul cauzei or, acest lucru nu se poate realiza doar cu privire la o cotă din obiectul acţiunii.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta F., ca şi excepţie dirimantă pentru închiderea procesului, instanţa a respins-o, întrucât, conform articolului 28 alin. (1) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat doar în ceea ce priveşte anumite aspecte ale procesului penal. De asemenea, între prezenta cauză şi dosarele penale invocate de reclamantă nu există o identitate de părţi, obiect şi cauză, instanţa urmând să analizeze puterea de lucru judecat a hotărârilor penale odată cu fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 274 din 24.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiş a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta F. şi de chemata în garanţie M. S.A. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B..

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., E. şi D., în contradictoriu cu pârâţii F., Aquatim S.A. şi chemaţii în garanţie fiind G. şi M. S.A. şi a obligat pârâta F. să plătească reclamanţilor, după cum urmează:reclamantului A. daune materiale în sumă de 27.988 RON şi daune morale în sumă de 400.000 RON; reclamanţilor B. şi C. daune materiale în sumă de 35.854 RON; reclamantului B. daune materiale în sumă de 587.796 RON; reclamantului B. daune morale în sumă de 50.000 RON;reclamantei C. daune morale în sumă de 50.000 RON;-reclamantei D. daune materiale în sumă de 77.350 RON;-reclamantei E. daune materiale în sumă de 2.350 RON, respingând în rest acţiunea.

Totodată, a respins cererea de chemare în garanţie a societăţii G. şi a societăţii M. S.A., a obligat pârâta F. să plătească tuturor reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 7.000 RON, a obligat pârâta G. să plătească chematei în garanţie M. S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 15.105,30 RON şi a respins cererea pârâtei Aquatim S.A. de plată a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 274 din data de 24.05.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013, au declarat apel A., B., C., E. şi D..

La data de 05.07.2022, împotriva sentinţei civile nr. 274/24.05.2022 şi a încheierilor de şedinţă din datele de 12.01.2015 şi 27.07.2020, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013, a declarat apel F..

Prin încheierea din 06.10.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis proba cu înscrisurile propuse de apelanţi. A respins proba cu martorul N. propusă de apelanţii-reclamanţi, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei. A respins ca nefiind concludentă şi utilă soluţionării cauzei proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea petrol şi gaze. A respins ca nefiind concludentă şi utilă soluţionării cauzei proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie. A respins ca nefiind utile soluţionării cauzei proba cu expertiza evaluatorie a bunului imobil - casă de locuit şi proba cu interogatoriul reclamanţilor. A dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Timişoara în vederea acvirării dosarului penal nr. x/2016

Prin decizia civilă nr. 772/2022 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de către F. împotriva sentinţei civile nr. 274 din 24.05.2022 şi a încheierilor de şedinţă din datele de 12.01.2015 şi 27.07.2020, pronunţate de Tribunalul Timiş. Au fost respinse apelurile declarate de D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 274 din data de 24.05.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş. A fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe. A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi rejudecând a fost obligată F. să plătească: reclamantului A., daune morale în sumă de 1.000.000 RON, reclamantului A., daune materiale în sumă de 37.890,75 RON, reclamanţilor B. şi C. daune materiale în sumă de 50.172,56 RON, reclamantului B. daune morale în sumă de 250.000 RON, reclamantei C., daune morale în sumă de 250.000 RON. A fost menţinută în rest sentinţa apelată. A fost respinsă cererea apelantei F. de plată a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii şi împotriva încheierii din 06.10.2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a declarat recurs F..

Prin încheierea nr. 344 din 16 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admisă cererea formulată de F. privind suspendarea executării deciziei civile nr. 772/A din 21 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara până la soluţionarea recursului declarat în cauză.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

După expunerea istoricului prezentului litigiu şi a situaţiei de fapt, recurenta solicită casarea încheierii din 06.10.2022 şi a deciziei recurate pentru necercetarea fondului cauzei. În acest sens, recurenta susţine că, deşi prin cererea de apel a solicitat administrarea mai multor probe, inclusiv efectuarea unor expertize tehnice judiciare, instanţa de apel, în afară de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin încheierea din 06.10.2022, a respins toate celelalte probe ca nefiind utile soluţionării cauzei. Potrivit recurentei, prin modalitatea de respingere a probaţiunii solicitate, instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.. Mai arată recurenta că, pentru pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel a avut în vedere şi probele administrate în dosarul penal nr. x/2016, dosar în care aceasta nu a fost parte.

Sub un alt aspect, recurenta critică admiterea excepţiei inadmisibilităţii apelului formulat de către aceasta în contradictoriu cu chemaţii în garanţie. Autoarea căii de atac susţine că prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii apelului societăţii F. formulat în contradictoriu cu chemaţii în garanţie la termenul din 06.10.2022, instanţa de apel s-a antepronunţat prin prisma inaplicabilităţii solidarităţii pasive reglementată de art. 1039 şi urm. C. civ. din 1864. În opinia recurentei, asupra solidarităţii şi implicit asupra intervenirii instituţiei chemării în garanţie instanţa nu se putea pronunţa decât odată cu fondul cauzei.

O altă critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a normelor prevăzute de art. 27 C. proc. pen., art. 2, art. 6 şi art. 12 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta arată că soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocate de către aceasta a fost respinsă în mod nelegal. Recurenta arată că la termenul din 12.01.2015, Tribunalul Timiş a respins excepţia inadmisibilităţii, iar prin sentinţa civilă pronunţată, instanţa de fond a menţinut în mod nelegal soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii invocată de către recurenta F., statuându-se că admisibilitatea trebuie analizată la data cererii de chemare în judecată. Contrar considerentelor reţinute de către instanţa de apel, arată recurenta, plângerea penală formulată de intimaţii-reclamanţi la data de 21.12.2010, în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cuprinde constituirea de parte civilă pentru suma de 4.000.000 Euro. Totodată, recurenta susţine că din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa civilă se substituie instanţei penale, în ceea ce priveşte soarta acţiunii civile exercitate de către intimaţii-reclamanţi în procesul penal. Mai arată recurenta că pretenţiile civile ale intimaţilor-reclamanţi au fost pe deplin analizate de instanţa penală, care a dispus respingerea pe fond ca neîntemeiată a acţiunii civile în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen.. În continuare, recurenta prezintă consideraţii teorice cu privire la aceste aspecte şi face trimiteri la alte speţe similare. Recurenta concluzionează sub acest aspect în sensul că potrivit art. 27 C. proc. pen., alegerea intimaţilor-reclamanţi este irevocabilă, fiind închisă calea acţiunii civile ulterior pentru aceleaşi pretenţii în faţa instanţelor civile.

O altă critică vizează interpretarea şi aplicarea eronată a normelor prevăzute de la art. 430, art. 431 C. proc. civ. şi art. 28 C. proc. pen.. Potrivit recurentei, încălcarea acestor prevederi legale atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil. Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorului de cameră preliminară nr. 4982/05.10.2017, aceasta constituind o veritabilă hotărâre pronunţată asupra fondului acuzaţiei penale. Contrar reţinerilor instanţei de apel, autoarea căii de atac susţine că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 C. proc. pen., referitoare la efectele hotărârii penale în procesul civil, iar în măsura în care aspecte cu privire la existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite au fost dezlegate în faţa instanţelor penale, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat trebuie reţinut, în lipsa unei probe contrare. În opinia recurentei, între prezentul dosar şi cauza penală nr. x/2017 există identitate de chestiune litigioasă, fiind vorba de aceeaşi stare de fapt, astfel încât, instanţa de apel nu mai putea realiza evaluări proprii asupra chestiunii litigioase dezlegate de instanţa penală. Mai arată recurenta că prin admiterea cererii de chemare în judecată formulată de intimaţii-reclamanţi sub aspectul îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru paza lucrului, derivând din aceleaşi fapte constatate de instanţa penală, se încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi se aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi al pricipiului securităţii juridice.

Sub un alt aspect, recurenta critică obligarea acesteia la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii civile pentru paza juridică a lucrurilor. Recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut că se impune angajarea răspunderii societăţii F. la plata despăgubirilor solicitate de intimaţii-reclamanţi prin majorarea cuantumului acordat de instanţa de fond în baza răspunderii civile delictuale a pazei juridice a lucrului, prevăzut de art. 1000 C. civ., fără a pune în discuţia părţilor o astfel de instituţie de drept. În continuare, recurenta expune consideraţii teoretice cu privire la condiţiile de atragere a răspunderii civile delictuale întemeiate pe paza juridică a lucrului.

O altă critică adusă deciziei recurate de către autoarea căii de atac se referă la aspectele contradictorii din considerentele hotărârii instanţei de apel. Recurenta redă din motivele deciziei recurate şi susţine că din analiza acestora rezultă faptul că instanţa de apel a reţinut că temei de drept al răspunderii civile delictuale, dispoziţiile art. 1000 C. civ. fără a pune în discuţia părţilor acest aspect. Mai arată recurenta că, analizând înscrisurile întocmite de către intimaţi, se poate observa faptul că dispoziţiile legale reglementate de art. 35 din Legea nr. 351/2004 nu au fost niciodată invocate şi implicit nicio astfel de răspundere precum cea reţinută de instanţa de apel care să intre în sfera de obligaţii prevăzute de Legea nr. 351/2004.

În continuare, recurenta susţine că a respectat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 351/2014 şi prezintă mai multe aspecte cu trimitere la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză în ceea ce priveşte obligaţia de reparare şi de întreţinere a sistemului de distribuţie.

De asemenea, recurenta susţine că în cauză nu există un raport de cauzalitate între acţiunile acesteia şi prejudiciul suferit de către intimaţii reclamanţi, iar acest aspect s-a reţinut cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului penal prin decizia penală nr. 4982 din 05.10.2017. În acest sens, recurenta face trimitere la situaţia de fapt reţinută în cauză şi înscrisurile de la dosar.

O altă critică vizează nelegala majorare a prejudiciului de către instanţa de apel. Recurenta susţine că instanţa de apel în mod nelegal a mărit cuantumul daunelor morale şi materiale acordate intimaţilor-reclamanţi A., B. şi C..

Sub un ultim aspect, cu privire la răspunderea în solidar, recurenta critică soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii apelului formulat de aceasta în contradictoriu cu chemaţii în garanţie şi arată că deşi intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor, instanţa de apel nu putea nesocoti de plano solicitarea acestora.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii-recurenţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata-chemată în garanţie Aquatim S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că susţinerile recurentei-pârâte privind încălcarea dreptului la apărare reglementat de prevederile art. 13 C. proc. civ., faţă de respingerea administrării probelor solicitate prin cererea de apel, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, indicat prin cererea de recurs.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa supremă va analiza şi criticile recurentei-pârâte prin care critică încălcarea dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ. şi art. 28 C. proc. pen., precum şi cele prin care arată că instanţa de apel a reţinut ca temei de drept al răspunderii civile delictuale, dispoziţiile art. 1000 C. civ., fără a pune în discuţia părţilor acest aspect.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, nu vor fi însuşite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac. Aşadar, respectarea principiului dreptului la apărare în cadrul procesului civil, implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Înalta Curte constată că probele solicitate, respectiv încuviinţarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea petrol şi gaze, precum şi o expertiză tehnică judiciară, specialitatea topografie, nu au fost respinse, în mod arbitrar, ci motivat. Astfel, instanţa de apel a reţinut prin încheierea din 06.10.2022, că probele solicitate nu sunt concludente şi utile cauzei, întrucât administrarea acestor probe la 12 ani de la producerea deflagraţiei nu ar mai fi aptă să conducă la identificarea cauzelor care au generat deflagraţia. Astfel, curtea de apel a avut în vedere la soluţionarea cauzei probele administrate deja in prezentul dosar, precum şi în dosarul penal. Totodată, se observă că instanţa de apel a respins ca nefiind utile soluţionării cauzei proba cu expertiza evaluatorie a bunului imobil şi proba cu interogatoriul reclamanţilor, având în vedere că aceste probe au fost administrate de către prima instanţă şi nu necesită readministrarea lor.

Neîncuviinţarea acestor probe nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la apărare, întrucât aşa cum rezultă din actele dosarului, părţile au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor, judecătorul fiind cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză, iar instanţa de apel este suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor.

Referitor la susţinerile recurentei prin care critică faptul că instanţa de apel a avut în vedere la soluţionarea cauzei probele administrate în dosarul penal, instanţa supremă reţine că potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen., probele administrate în dosarul penal pot fi folosite în procesul civil.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 13 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Totodată, nici criticile recurentei potrivit cărora instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ. şi art. 28 C. proc. pen., nu pot fi primite.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 430 - 431 C. proc. civ. se aplică litigiilor în materie civilă, astfel cum prevede art. 2 C. proc. civ., care statuează la alin. (1) că "Dispoziţiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.", iar la alin. (2), "De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare."

Or, autoarea recursului critică în esenţă nelegalitatea soluţiei instanţei de apel de respingere a excepţiei puterii de lucru judecat, în raport de o încheiere pronunţată într-un dosar penal de către judecătorul de camera preliminiră.

În acest sens, legiuitorul a reglementat dispoziţiile art. 28 C. proc. pen., potrivit cărora " (1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."

Instanţa supremă reţine că în dosarul penal nr. x/2017 s-a reţinut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dat o soluţie de clasare cu privire la F. S.A. (actual F.) şi G. und H.. Prin încheierea penală nr. 4982 din 5 octombrie 2017, Judecătoria Timişoara a confirmat soluţia de clasare, reţinând referitor la răspunderea F. S.A., că nu există o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către angajaţii acestei societăţi, întrucât revizia tehnică a conductei şi branşamentului din zona imobilului situat pe str. x a fost efectuată cu mai puţin de 2 ani înainte de producerea evenimentului. De asemenea, instanţa a mai reţinut că proiectarea instalaţiei a respectat dispoziţiile legale în vigoare şi că au fost alese corect oţelurile conform standardelor, normativului şi practicilor în vigoare la data proiectării şi execuţiei.

Aşadar, în raport de textele legale menţionate, Înalta Curte constată că în mod legal a constatat curtea de apel că dispoziţiile art. 28 C. proc. pen. nu sunt incidente, întrucât doar hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, instanţa supremă constată că în cauza dedusă judecăţii, încheierea penală nr. 4982 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara, prin care a fost confirmată soluţia de clasare a cauzei, nu este o hotărâre definitivă penală care să statueze, cu autoritate de lucru judecat, asupra existenţei unei fapte penale şi asupra unei persoane care să fi săvârşit respectiva faptă penală. Prin urmare, criticile recurentei formulate sub acest aspect, sunt neîntemeiate.

Totodată, nici criticile recurentei-pârâte prin care se susţine că instanţa de apel a reţinut ca temei de drept al răspunderii civile delictuale, dispoziţiile art. 1000 C. civ., fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, nu pot fi primite.

Conform art. 14 C. proc. civ.:

"Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că intimaţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 998-999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, susţinând că societatea pârâtă, în calitate de deţinătoare a ţevilor de gaz, nu a efectuat mentenanţa preventivă a elementelor de reţea de distribuţie.

De altfel, astfel cum se poate observa din conţinutul cererii de apel, precum şi din concluziile scrise depuse la data de 07.11.2022 în faţa curţii de apel, societatea F. a făcut trimitere la prevederile art. 1000 C. civ. şi art. 35 din Legea nr. 351/2004 având în vedere că aceste prevederi legale au fost reţinute de prima instanţă.

Instanţa supremă reţine totodată, că din încheierea de şedinţă de la data de 27.10.2022 la care au avut loc dezbaterile, şi care face parte integrantă din decizia recurată, rezultă fără echivoc că părţile, prezente prin reprezentant legal, au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte, exprimându-şi poziţia procesuală, fiind astfel respectate drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea prevederilor art. 14 C. proc. civ., aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii.

Referitor la susţinerile recurentei prin care arată că instanţa de apel s-a antepronunţat prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii apelului formulat de către aceasta în contradictoriu cu chemaţii în garanţie, instanţa supremă reţine că nu pot fi analizate prin prisma vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Nemulţumirile recurentei şi susţinerile legate de modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, nu constituie veritabile critici de nelegalitate având în vedere lipsa argumentelor concrete care să arate cu ce a greşit instanţa de apel care a soluţionat excepţia inadmisibilităţii prin încheiere interlocutorie, şi nu o dată cu fondul cauzei.

Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerile prin care se arată că decizia instanţei de apel conţine motive contradictorii, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, acest motiv de casare fiind invocat formal, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Nemulţumirile recurentei şi susţinerile legate de soluţia pronunţată cu privire la cererea de apel, nu constituie veritabile critici de nelegalitate având în vedere lipsa argumentelor concrete cu privire la pretinsele motive contradictorii.

Nici susţinerile privind încălcarea normelor prevăzute de art. 27 C. proc. pen., art. 2, art. 6 şi art. 12 C. proc. civ. nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs. Instanţa supremă constată că deşi recurenta indică aceste texte legale, nu arată în mod concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate, ci îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia instanţei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocate de către aceasta în faţa instanţei de fond şi reiterate în apel.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Deşi indică prevederile art. 35 din Legea nr. 351/2014, din expunerea argumentelor evocate de către recurentă, respectiv susţinerile referitoare la probele administrate în cauză (rapoarte de expertiză, notificări, adrese) în ceea ce priveşte obligaţia de reparare şi de întreţinere a sistemului de distribuţie, precum şi la raportul de cauzalitate între acţiunile acesteia şi prejudiciul suferit de către intimaţii reclamanţi, rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

De asemenea, criticile care vizează nelegala majorare a prejudiciului de către instanţa de apel nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, recurenta argumentează cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, reiterând aspecte legate de existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs. În acest context, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

Astfel, prin criticile formulate, autoarea recursului aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu. Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâta F. împotriva deciziei civile nr. 772 din 21 decembrie 2022 şi a încheierii din 6 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi va obliga recurenta-pârâta F. la plata către intimata -pârâtă Aquatim S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâta F. împotriva deciziei civile nr. 772 din 21 decembrie 2022 şi a încheierii din 6 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâta F. la plata către intimate -pârâtă AQUATIM S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.