Cassation appeal against property restitution compensation dismissed, upholding damages calculated by built area under H.G. 1120/2006

Şedinţa publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea din data de 21.01.2021, reclamantele A., B. şi C. au formulat contestaţie împotriva Deciziei de validare parţială nr. 6163/2.12.2020 emisă de către vicepreşedintele ANRP.

Reclamantele au solicitat să se dispună anularea în parte a deciziei şi să se constate că sunt îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri băneşti în cuantum de 338.015,84 RON pentru bunurile care au aparţinut autorilor lor, D. şi E., potrivit Legii nr. 290/2003.

2. Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 428/05.04.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-III-a civilă în dosarul nr. x/2023 a fost admisă în parte contestaţia, a fost anulată în parte Decizia de validare parţială nr. 6163/2.12.2020, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de validare şi de acordare către reclamante a unor despăgubiri băneşti în cuantum total de 72.070 euro (în echivalent RON la data emiterii noii decizii de validare), a fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 8.950 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 816 A din 5 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 428/05.04.2024 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatele reclamante A., B. şi C..

A obligat pe apelantă la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 816 A din 5 septembrie 2024 a declarat recurs pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocând motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că instanţa de apel a motivat soluţia în temeiul unui articol abrogat din Legea nr. 290/2003, respectiv art. 3 care a fost abrogat prin Legea nr. 164/2014.

Având în vedere că prevederile art. 3 din Legea nr. 290/2003 au fost abrogate, este evident că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că la determinarea valorii despăgubirilor pentru imobilele construcţii expertul s-a folosit "în mod corect" de suprafaţa construită a acestora.

Recurenta învedereză că potrivit prevederilor legale în vigoare, la calculul despăgubirilor pentru imobilele construcţii se foloseşte exclusiv suprafaţa utilă a acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din H.G. nr. 1120/2006 "Cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 10 se stabileşte în conformitate cu prevederile cap. III "Criteriile şi metodologia de evaluare a locuinţelor, inclusiv a anexelor gospodăreşti aferente" şi ale cap. IV "Criteriile şi metodologia de evaluare a constructiilor cu altă destinatie decât cea de locuinţă şi a anexelor gospodăreşti aferente" din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, aprobate prin Hotărârea Guvemului nr. 753/1998 care se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art. 10 din H.G. nr. 753/1998 " (1) Valoarea compensaţiilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor legali ai acestora pentru imobilele cu destinaţia de locuinţă, inclusiv pentru anexele gospodăreşti aferente, se determină pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977 referitor la preturile de vânzare ale locuinţelor din fondul locativ de stat, astfel cum a fost modificat prin art. III din Decretul nr. 256/1984, ţinându-se seama de: tipul locuinţei, suprafaţa utilă, regimul de înăltime, starea tehnică, dotarea, gradul de finisaj, vechimea constructiei la data trecerii în proprietatea statului bulgar şi alte elemente de constructie care au ridicat gradul de confort şi de finisaj al locuintelor.

(2) După depunerea cererilor, în condiţiile Legii nr. 9/1998, de către persoanele îndreptăţite la acordarea de compensaţii se va proceda la stabilirea valorii locuinţelor respective şi a anexelor acestora, conform prezentelor norme metodologice, după cum urmează:

Se determină suprafaţa utilă a locuinţei folosindu-se elementele furnizate de solicitanţi. În cazul în care aceştia nu au planuri sau suprafeţe utile determinate, suprafaţa utilă a locuinţelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri se stabileşte ipotetic în limita suprafeţelor minimale înscrise în anexa nr. 1 la Legea locuintei nr. 114/1996, republicată. (...)".

În cazul în care în documente este menţionată doar suprafaţa construită a construcţiei, pentru determinarea suprafeţei utile se aplică un coeficient de diminuare a suprafeţei construite cunoscute (1,4).

Acest coeficient este prevăzut de art. 457 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ce prevede că "dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4".

În sens invers, în cazul în care nu se cunoaşte suprafaţa utilă a clădirii, pentru determinarea acesteia se împarte suprafaţa construită, pe care presupunem că o cunoaştem, la coeficientul de transformare de 1,4 rezultând suprafaţa utilă.

Aşadar, în cazul în care se va aprecia că A.N.R.P. a stabilit în mod eronat suprafaţa de 316 mp, recurenta solicită să fie avută în vedere suprafaţa din documentul emis de Primăria Municipiului Cernăuţi, respectiv cea de 417,40 mp, din care 20 mp garaj (anexă), la care trebuie aplicat un coeficient de diminuare pentru aflarea suprafeţei utile.

Învederează recurenta că instanţa de apel în mod eronat a considerat că cele două rapoarte de expertiză efectuate în fond respectă exigenţele de legalitate şi temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 şi de Legea nr. 290/2003.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, la determinarea suprafeţelor imobilelor construcţii situate pe strada x nr. 8, expertul nu a avut în vedere înscrisurile existente la dosar, ci mijloacele de informare online (google street).

Astfel, expertul a constatat că, în prezent, "conform ortofotoplanului din zonă şi relaţiile programului google street, imobilul construcţie ce face obiectul cererii de acordare de despăgubiri, are un regim de înălţime Parter + 2 etaje şi o suprafaţa construită desfăşurată de 456,81 mp".

Or, la stabilirea despăgubirilor nu se poate avea în vedere starea actuală a imobilului expertizat, ci cea de la momentul refugiului autorilor.

Conform Planului de Situaţie eliberat de Primăria Municipiului Cernăuţi, construcţia avea doar parter şi un etaj.

De asemenea, în încheierea nr. 113/1944 pronunţată de Judecătoria de pace mixtă Cernăuţi şi Extrasul din Registrul funciar al comunei cadastrale Cernăuţi este menţionată o clădire cu "parter şi un etaj", cu o suprafaţă de 316 mp.

Mai mult, din documentul aflat la serviciul tehnic al Primăriei municipiului Cernăuţi sub nr. 8008/35, reprezentând autorizaţia de construire, adunând suprafeţele pentru fiecare nivel al casei şi pentru garaj, rezultă că suprafaţa construită a imobilului casă + garaj era de 417,40 mp.

Prin urmare, în mod eronat expertul a avut în vedere o suprafaţă de 152,27 mp x 3 = 456,81 mp.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii experţi şi onorarii de avocat, arătă că instanţa a dispus efectuarea a 2 expertize cu diferite obiective, printre care: (i) determinarea suprafeţei construite la sol şi a suprafeţei construite desfăşurate a construcţiei; (ii) evaluarea bunurilor care au făcut obiectul Hotărârii nr. 2534/29.05.2019 în raport de dispoziţiile Legii nr. 164/2014 şi ţinând cont de conţinutul şi concluziile din raportul de expertiză topografică.

Având în vedere că rapoartele de expertiză efectuate în cauză nu respectă exigentele de legalitate şi temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 şi de Legea nr. 290/2003, onorariile experţilor nu ar trebui puse în sarcina recurentei.

De asemenea, având în vedere că atât soluţia instanţei de fond cât şi a celei de apel sunt în parte nelegale, solicită micşorarea onorariului de avocat, raportat la complexitatea şi volumul activităţii avocatului.

5. Apărările formulate în cauză

Cu respectarea termenului legal, la 23 decembrie 2024, intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Învederează intimatele că temeiul cererii de acordare a despăgubirilor formulate de către autorul F. şi de către intimata A. nu este Legea nr. 9/1998, ci Legea nr. 290/2003, precum şi norme metodologice proprii de aplicare ale acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

Art. 10 din aceste norme stipulează în mod expres că despăgubirile se acordă prin raportare la suprafaţa construită:

"Art. 10 Pentru construcţiile cu destinaţia de locuinţe, anexe gospodăreşti ori pentru alte utilităţi se acordă persoanelor îndreptăţite despăgubiri băneşti determinate în funcţie de suprafaţa construită, materialele folosite şi vechimea construcţiei la data pierderii posesiei."

Este adevărat că art. 11 din aceleaşi norme metodologice reglementează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere prevederile cap. III şi cap. IV din normele aprobate prin H.G. nr. 753/1998, dar aceste norme trebuie aplicate în limitele care nu încalcă prevederile normative de trimitere. Cu alte cuvinte, simpla trimitere de la art. 11 către prevederile din Normele metodologice din H.G. nr. 753/1998 nu se poate interpreta ca o modificare implicită a modalităţii de calcul de despăgubire conform dispoziţiilor din norma la care se face trimitere.

Sensul trimiterii la H.G. nr. 753/1998 este doar de completare a procedurii de determinare a cuantumului de despăgubirilor cu elemente din norma la care se face trimitere şi nu de înlocuire/aplicare cu prioritate a prevederilor din norma de trimitere, pentru că într-o astfel de situaţie, reglementarea din norma de trimitere nu şi-ar mai fi avut rostul, de plano.

Regimul de înălţime a imobilului reprezintă o chestiune de fapt, astfel că argumentele nu au natura unor critici de nelegalitate, ci de reanalizare a probatoriului administrat, ceea ce nu este admisibil în faza procesuală a recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În privinţa criticilor recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel, în mod greşit, ar fi apreciat că "cele două rapoarte de expertiză efectuate în fond respectă exigenţele de legalitate şi temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 şi de Legea nr. 290/2003", învederează că recurenta nu indică ce dispoziţii legale de drept material ar fi fost încălcate sau aplicate greşit, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, arată că această critică este şi neîntemeiată.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă, astfel cum reţine şi expertul desemnat în cauză, o suprafaţă construită totală de 456,81 mp, la care se adaugă suprafaţa garajului de 20 mp.

În raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., arată că sunt nefondate criticile privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

O primă critică susţinută de recurentă este aceea că instanţa de apel a statuat eronat că la determinarea valorii despăgubirilor pentru imobilele construcţii expertul s-a raportat "în mod corect" la suprafaţa construită a acestora, în contextul în care prevederile art. 3 din Legea nr. 290/2003 - reţinute de curtea de apel - au fost abrogate prin Legea nr. 164/2014.

Recurenta pretinde că, în raport cu prevederile art. 11 din H.G. nr. 1120/2006 şi art. 10 din H.G. nr. 753/1998, la calculul despăgubirilor pentru imobilele construcţii se foloseşte exclusiv suprafaţa utilă a acestora.

Critica este nefondată.

Având a răspunde criticii pârâtei privind întinderea dreptului de proprietate asupra construcţiei, instanţa de apel a reţinut că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat aceste critici pentru prima dată ca obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe de către expertul G..

Din actele şi lucrările dosarului reiese că prin răspunsul la obiecţiuni formulat de expertul G. s-a făcut trimitere la prevederile art. 3 din Legea nr. 290/2003, fără ca pârâta să critice o atare concluzie, în faţa instanţei de fond sau prin cererea de apel.

Dincolo de preluarea, ca atare, a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 290/2003 de către instanţa de apel, în considerarea concluziilor răspunsului la obiecţiuni formulat de expertul G., Înalta Curte reţine că sunt corecte concluziile curţii de apel privind modalitatea de calcul a despăgubirilor, respectiv prin raportare la suprafaţa construită, în acord cu dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006.

Astfel, potrivit normei evocate "pentru construcţiile cu destinaţia de locuinţe, anexe gospodăreşti ori pentru alte utilităţi se acordă persoanelor îndreptăţite despăgubiri băneşti determinate în funcţie de suprafaţa construită, materialele folosite şi vechimea construcţiei la data pierderii posesiei".

Faţă de circumstanţele particulare ale cauzei, recurenta-pârâtă pretinde fără temei - şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 10 enunţate- că din coroborarea prevederilor art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 şi dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 aprobate prin H.G. nr. 753/1998 reiese că la calculul despăgubirilor prezintă relevanţă suprafaţa utilă a construcţiei (şi nu suprafaţa construită).

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 "cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 10 se stabileşte în conformitate cu prevederile cap. III "Criteriile şi metodologia de evaluare a locuinţelor, inclusiv a anexelor gospodăreşti aferente" şi ale cap. IV "Criteriile şi metodologia de evaluare a construcţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi a anexelor gospodăreşti aferente" din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător’.

Or, câtă vreme dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 reglementează expres componentele calculului despăgubirilor (printre care şi suprafaţa construită), trimiterea de la dispoziţiile art. 11 din aceleaşi norme la criteriile şi la metodologia de evaluare a locuinţelor (cap. III) reglementate de Normele aprobate prin H.G. nr. 753/1998 nu este de natură a înlocui reperele deja stabilite (de art. 10), ci de a completa procedura cu elementul de calcul care îi lipseşte.

Prin urmare, dispoziţiile art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 trebuie examinate împreună, iar nu separat de cele ale art. 10 din aceleaşi norme, or interpretarea recurentei-pârâte privind determinarea despăgubirilor prin raportare la suprafaţa utilă a construcţiei ignoră regulile interpretării sistematice, ceea ce presupune că normele trebuie văzute în context, într-o interpretare corelată, unele prin altele.

În acest cadru, reiese, cu claritate, că este indiferent raţionamentul recurentei privind determinarea suprafeţei utile prin aplicarea coeficientului de diminuare a suprafeţei construite cunoscute (de 1,4) reglementat de prevederile art. 457 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în cauză fiind lipsită de relevanţă suprafaţa utilă a construcţiei în calculul despăgubirilor, astfel cum s-a arătat.

Prin cea de-a doua critică se susţine că instanţa de apel a apreciat eronat că cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză respectă exigenţele de legalitate şi de temeinicie cerute de Legea nr. 164/2014 şi de Legea nr. 290/2003 în contextul în care expertul nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ci mijloacele de informare online.

Susţine recurenta că la stabilirea despăgubirilor nu se poate avea în vedere starea actuală a imobilului expertizat (expertul constatând că imobilul are un regim de înălţime parter + 2 etaje şi o suprafaţă construită desfăşurată de 456,81 mp), ci cea de la momentul refugiului autorilor, construcţia având în componenţă doar parter şi un etaj, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar.

Înalta Curte reţine caracterul formal al acestor critici, ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs dat fiind că, prin afirmaţiile sale, recurenta tinde, în realitate, la reevaluarea pertinenţei concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în faţa instanţei de fond în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În aceste coordonate, contestarea reţinerii instanţei de apel potrivit căreia "expertul şi-a bazat calculele pe documente relative la construcţie şi a validat suprafeţele reale existente la momentul refugiului…" nu este aptă a declanşa controlul de legalitate a deciziei atacate întrucât vizează netemeinicia hotărârii instanţei de apel şi nu nelegalitatea acesteia, iar reanalizarea probelor administrate de instanţele de fond nu este permisă în faza recursului, această cale extraordinară de atac urmărind să supună analizei conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În egală măsură, nici critica privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii expert şi onorarii avocat, nu permite exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a dedus judecăţii apelului vreo critică privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond (reprezentând onorariu expert şi onorariu avocat), astfel încât aceste aspecte nu pot fi analizate omisso medio, în lipsa exercitării caii de atac intermediare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cu privire la obligaţia stabilită în sarcina pârâtei, de plată a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B., se reţine că instanţa de apel a constatat, în condiţiile art. 451-452 C. proc. civ., realitatea şi necesitatea acestora, aspecte care nu pot fi supuse reevaluării de către instanţa de recurs, date fiind limitele procesuale specifice prezentei căi extraordinare de atac.

Aceasta întrucât criticile ce privesc cenzurarea cheltuielilor de judecată constituie argumente care au în vedere temeinicia şi reaprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate, aspecte care nu mai pot fi puse în discuţie în calea de atac a recursului, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat de parte- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (sau art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Potrivit Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, -obligatorie conform prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face." (par. 34). Reprezentând "o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice", "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.." (par. 36-37).

Înalta Curte reţine că spre deosebire de dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. -care reglementează o multitudine de elemente în raport de care se poate dispune reducerea onorariului de avocat, dar care nu pot fi analizate de instanţa de recurs -, prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. reglementează criteriul soluţiei adoptate ca unic factor al stabilirii cuantumului redus al cheltuielilor de judecată şi prevăd, fără alte menţiuni, că îi revine judecătorului cauzei atribuţia de a stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata acestora.

Aşa fiind, se reţine că recurenta solicită, fără temei, diminuarea onorariului de avocat întrucât soluţia instanţei de apel este "în parte" nelegală, în contextul în care ipoteza expusă de parte nu se grefează pe criteriul determinat de prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., iar prin hotărârea recurată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză (de pârâtă).

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la criticile pe care recurenta le-a dezvoltat în coordonatele acestei norme.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele anterior arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 816 A din 5 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimate-reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanţa seria x nr. x din data de 5 mai 2025 şi factura seria x nr. x din data de 5 mai 2025 depuse la dosar, apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă faţă de complexitatea cauzei, ţinând cont de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei nr. 816 A din 5 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatelor -reclamante.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.