Delictual liability for abuse of property rights: Causal link and certification of damages for lost chance of commercial profit in civil tort claims

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la data de 07 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a formulat cerere de chemare în judecată întemeiată pe răspundere civilă delictuală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune interese care să acopere prejudiciul produs reclamantei în perioada 01 februarie 2020 - 01 decembrie 2021 (prejudiciu al cărui cuantum total se va stabili pe cale judiciară de către instanţa de judecată, ca urmare a administrării probelor - inclusiv a expertizei judiciare), constând în: lipsa de folosinţă a imobilului; deteriorarea imobilului şi a amenajărilor interioare specifice activităţii; dobânda la creditele luate de la bancă, necesare pentru desfăşurarea activităţii; devalorizarea aparaturii medicale, achiziţionate în vederea desfăşurării activităţii; costurile facturate pentru extinderea garanţiei cu doi ani pentru aparatura medicală achiziţionată; lipsirea reclamantei de beneficiul nerealizat (valoarea reprezentând profitul comercial nerealizat).

La data de 17 mai 2022, reclamanta, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2, a formulat şi depus la dosar cerere precizatoare.

Prin intermediul acesteia, reclamanta a precizat câtimea obiectului cererii la suma de 1338399,86 RON, sumă care reprezintă valoarea obiectului cererii, respectiv prejudiciul total suferit de reclamantă.

De asemenea, reclamanta a învederat că prejudiciul este compus din: lipsa de folosinţă a imobilului: 43532,72 RON (echivalentul în RON a 8800 euro/curs BNR); deteriorarea imobilului şi a amenajărilor interioare: 8344,11 RON; dobânda la creditele luate de la bancă: 78464,21 RON; devalorizarea aparaturii medicale: 271644,82 RON; extinderea garanţiei cu doi ani pentru aparatura medicală achiziţionată: 25020 RON; lipsirea reclamantei de beneficiul nerealizat - valoarea reprezentând profitul comercial net nerealizat: 911394 RON.

La baza demersului judiciar al reclamantei au fost invocate dispoziţiile art. 1349 coroborat cu art. 1385 alin. (3) şi (4) C. civ. şi art. 15 coroborat cu art. 1353 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova:

Prin sentinţa civilă nr. 1118 din data de 18 octombrie 2023, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâţi, pe cale de întâmpinare; a respins ca nefondată cererea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., şi a obligat reclamanta să plătească pârâţilor suma de 10.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fond, admiterea acţiunii precizate sub aspect valoric.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 1023 din 18 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1118 din data de 18 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., având ca obiect "acţiune în răspundere delictuală".

A fost obligată apelanta - reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească în mod egal suma de 7.500 RON intimaţilor - pârâţi B. şi C. cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului (câte 3.750 RON către fiecare).

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1023 din 18 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a formulat recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 1 octombrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 11 decembrie 2024 s-a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţă publică la 4 martie 2025.

6. Motivele de recurs:

În esenţă, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit o serie de norme legale, referindu-se în acest sens la dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., ale art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ., ale art. 1385 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ, dar şi la cele ale Ordinului nr. 1.030 din 20 august 2009 al Ministerului Sănătăţii privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, ale Ordinului nr. 1.301 din 20 iulie 2007 al Ministrului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale, ale Ordinului nr. 1.338 din 31 iulie 2007 al Ministerului Sănătăţii Publice pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară, sub aspectul dispoziţiilor care reglementează cabinetele medicale, prin care se reglementează condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească pentru a funcţiona, unităţile medicale, ale Ordinului nr. 153 din 26 februarie 2003 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, precum şi la cele ale Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

A precizat că instanţa de apel a încălcat sau ignorat normele mai sus evocate, fără să ţină seama că pentru a fi autorizate, cabinetele medicale şi laboratoarele de analize trebuie să îndeplinească condiţiile stabilite prin actele normative menţionate, dispoziţiile respective fiind, în mod evident, norme materiale în sensul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. În concret, recurenta a indicat eludarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) lit. c), art. 14 alin. (5) şi (7) şi art. 18 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1301 din 20 iulie 2007 al Ministerului Sănătăţii; ale art. 6 alin. (3) lit. b) şi c), alin. (10) si (12) şi ale art. 10 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1338 din 31 iulie 2007.

În continuare, s-a mai criticat şi statuarea instanţei de apel referitoare la faptul că recurenta nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea de despăgubiri, întrucât la data producerii delictului civil de către intimaţi (atitudinea acestora de refuz de a da acordul fiind una continuă până la obţinerea hotărârii judecătoreşti), spaţiul nu ar fi fost autorizat; or, instanţa de apel a încălcat astfel dispoziţiile legale exprese care reglementează obligativitatea autorizării spaţiului numai în prezenţa accesului la utilităţi, acces imposibil de realizat în condiţiile în care intimaţii-pârâţi nu şi-au dat în mod abuziv acordul, abuzul fiind constatat şi stopat de către instanţă.

A concluzionat că instanţa de apel, în dezacord cu dispoziţiile art. 1385 alin. (4) C. civ., a reţinut că şansa recurentei-reclamante de a obţine un câştig nu este certă, deoarece nu s-a făcut dovada împrejurării că fapta intimaţilor-pârâţi ar fi fost unicul motiv al nerealizării şansei comerciale a acesteia.

Recurenta a mai precizat şi că, faptul civil delictual al intimaţilor-pârâţi constă în refuzul acestora de a-şi da acordul pentru realizarea branşărilor la utilităţi, precum şi în fapte de opoziţie fizică şi/sau verbală în acelaşi sens, împrejurări reţinute şi printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Doar ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti şansa comercială a putut să fie realizată iar avantajul material a fost obţinut, unitatea sanitară obţinând autorizaţia de funcţionare, în baza unui dosar care a cuprins dovada existenţei spaţiului, a utilităţilor şi a dotărilor necesare.

S-a mai susţinut că, în mod eronat instanţa de apel a stabilit lipsa legăturii de cauzalitate, în condiţiile în care, alin. (4) al art. 1385 C. civ. se referă la reparaţia "proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei," fără ca instanţa să ia în considerare demersurile fără echivoc ale recurentei de a desfăşura activitate care să creeze avantaje financiare persoanei juridice, împrejurare derivată din încercarea de amenajare a spaţiului şi de branşare la utilităţi a clinicii.

S-a mai arătat că, o aplicare corectă a dispoziţiilor menţionate anterior, ar fi necesitat o analiză complexă a cauzei, în care să se aibă în vedere şi totalitatea demersurilor recurentei, anterior constatării refuzului pârâţilor-intimaţi, analiză care ar fi permis şi stabilirea proporţionalităţii despăgubirii solicitate în raport cu şansa irosită, pe o perioadă determinată de timp, respectiv până la momentul la care printr-o hotărâre judecătorească a fost substituit refuzul pârâţilor-intimaţi.

Mai mult, în mod nelegal, instanţa de apel a pus în sarcina recurentei misiunea de a dovedi unicitatea sursei prejudiciului încercat, constând în acţiunile sau inacţiunile intimaţilor - pârâţi, deşi aceştia din urmă nu au invocat un motiv concurent atitudinii lor, iar o astfel de dovadă era practic imposibil de făcut.

În final, recurenta a apreciat că există o legătură indisolubilă de cauzalitate între fapta delictuală a intimaţilor-pârâţi şi producerea prejudiciului în patrimoniul său, ceea ce justifică plata de daune-interese în cuantumul pretins.

7. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată de intimaţi-pârâţi B. şi C., s-a solicitat în principal, anularea recursului declarat de către reclamanta A. S.R.L., iar în subsidiar, respingerea ca nefondat a acestuia, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, intimaţii au invocat excepţia nulităţii cererii de recurs în considerarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi au învederat că în opinia lor, motivele susţinute în cuprinsul recursului nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Au mai arătat că, din dispoziţiile imperative ale art. 489 (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din această perspectivă, referitor la motivul de recurs invocat, deşi se susţine că instanţa a încălcat sau a interpretat greşit o serie de dispoziţii legale, criticile se referă la o apreciere a probatoriilor întrucât recurenta supune analizei instanţei de recurs modalitatea în care instanţele de fond au valorificat materialul probator în analiza privitoare la existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi la caracterul cert şi direct al prejudiciului material. Deopotrivă, nu se indică de ce ar fi întrunite elementele esenţiale ale atragerii răspunderii delictuale, ci se face doar o înşiruire a unor nemulţumiri ale părţii prin raportare la probele cu înscrisuri administrate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, astfel cum a fost invocată prin întâmpinarea formulată de intimaţii pârâţi, urmând ca, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., să o respingă, în considerarea faptului că, din conţinutul criticilor expuse de recurenta reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, pot fi deduse elemente de nelegalitate încadrabile în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Referitor la motivele de recurs, invocând ipoteza reglementată de prevederile de la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.., recurenta reclamantă susţine că prin decizia recurată instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit normele legale incidente, cu precădere cele ce constituie conţinutul art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., al art. 1357 alin. (1) şi (2), precum şi al art. 1385 alin. (1)-(4) din C. civ.

Se afirmă astfel că, la judecata în apel, a fost omisă analiza proporţionalităţii despăgubirii solicitate în raport cu şansa la câştig ce a fost irosită prin atitudinea culpabilă a pârâţilor, a căror atitudine s-a manifestat pe o perioadă de timp determinată, respectiv până la momentul la care a avut loc, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, substituirea acordului acestora pentru branşarea la utilităţi a imobilului în care recurenta reclamantă urma să îşi desfăşoare activitatea cu specific medical.

În opinia recurentei, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu pot fi solicitate despăgubiri pentru că, la data producerii faptei delictuale, spaţiul nu era autorizat în vederea desfăşurării activităţii medicale, întrucât potrivit prevederilor legale, autorizarea funcţionării unei clinici medicale este condiţionată accesul la utilităţi în privinţa spaţiului în care ar urma să îşi desfăşoare activitatea, cerinţă pe care aceasta nu o putea îndeplini în contextul în care, în mod abuziv, intimaţii pârâţi nu şi-au dat acordul pentru branşarea imobilului la utilităţi, aspect constatat, de altfel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În acest sens, se argumentează că au fost aplicate nelegal prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ. atunci când instanţa de apel a concluzionat, pe de o parte, că şansa de a obţine un câştig nu era certă deoarece nu s-a făcut dovada împrejurării că fapta ilicită a intimaţilor a fost singură cauza a nerealizării activităţii comerciale, iar pe pe altă parte, că nu poate fi stabilită legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, neputându-se conchide cu certitudine că, chiar şi în prezenţa acordului pârâţilor, unitatea medicală ar fi putut funcţiona în scopul pentru care a fost înfiinţată, fie de îndată, fie la un moment ulterior.

Analizând criticile recurentei, circumscrise exclusiv modalităţii în care curtea de apel a interpretat şi aplicat prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ. privitoare la incidenţa ipotezei în care prejudiciul este rezultat din pierderea unei şanse, Înalta Curte le consideră întemeiate pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

În cauză, ceea ce s-a solicitat a se acoperi prin acordarea de despăgubiri materiale este dauna produsă în patrimoniului recurentei reclamante prin pierderea unei şanse reale de câştig, un asemenea tip de prejudiciu având un regim juridic special în raport cu celelalte categorii de prejudicii, fiind recunoscută legal necesitatea indemnizării acestuia.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1385 alin. (4) C. civ.:

"Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.". De asemenea, art. 1532 alin. (2) C. civ. prevede că:

"Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului."

Prin urmare, rezultă din dispoziţiile legale menţionate mai sus, că pierderea unei şanse reale şi serioase constituie în sine un prejudiciu cert, şansa având o valoare economică ce poate fi cuantificată, în raport de probabilitatea realizării sale.

Or, prin decizia recurată, ceea ce a constatat instanţa de apel a fost faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv că nu există un raport de cauzalitate direct între fapta imputată şi prejudiciul solicitat, iar prejudiciul nu este, în mod indubitabil, consecinţa directă a faptei pârâţilor, neavând caracter cert.

Aşadar, curtea de apel apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare atragerii răspunderii delictuale, constând în caracterul cert al prejudiciului şi în existenţa raportului de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi prejudiciul suferit de reclamantă.

Rezumând contextul factual şi juridic al cauzei, Înalta Curte reţine că prejudiciul invocat de recurentă vizează acele consecinţe negative produse de fapta ilicită a intimaţilor pârâţi, ce constau în ratarea posibilităţii reale şi serioase privind producerea unui eveniment favorabil pentru activitatea sa, în discuţie fiind autorizarea funcţionării clinicii medicale şi a laboratorului de analize, cu scopul obţinerii de beneficii financiare rezultate din prestarea serviciilor medicale ce constituie obiectul său de activitate.

Este de necontestat faptul că refuzul nejustificat al intimaţilor pârâţi de a-şi da acordul pentru branşarea la utilităţi a imobilului deţinut de recurenta reclamantă, şi în care aceasta urma sa îşi desfăşoare activitatea cu specific medical, constituie o conduită abuzivă ce îmbracă forma faptei ilicite săvârşită de către intimaţi, cum de altfel s-a şi tranşat, cu putere de lucru judecat, în litigiul purtat anterior între părţi.

În acest sens, s-a reţinut prin sentinţa nr. 223/2021 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă, că:" ...din probele administrate rezultă fără îndoială faptul că refuzul exprimat al pârâţilor D. de a permite racordarea apartamentului nr. x din imobil, aparţinând soţilor E., la reţelele de utilităţi existente, îmbracă forma caracterului nerezonabil al exercitării dreptului de proprietate, dreptul subiectiv al acestora fiind valorificat cu nerespectarea limitelor sale şi a scopului în considerarea căruia a fost edictat, reprezentând un exerciţiu excesiv şi nerezonabil al acestui drept, de natură a aduce atingere dreptului corelativ de proprietate şi de folosinţă al apartamentului intervenienţilor forţaţi, aflat în folosinţa reclamantei societate comercială."

Luând în considerare şi faptul că prevederile legale ce reglementează condiţiile privind autorizarea funcţionării cabinetelor medicale şi laboratoarelor de analize, impun ca dosarul de autorizare să cuprindă şi dovada existenţei utilităţilor, respectiv acces la reţeaua de apă, canalizare, energie electrică şi gaze (Ordinul nr. 1301/2007 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale şi Ordinul nr. 1338/2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară, ambele emise de Ministerul Sănătăţii Publice), rezultă în mod evident, că fapta ilicită a condus, prin obstrucţionarea posibilităţii autorizării funcţionării recurentei reclamante, la pierderea şansei acesteia de a obţine venituri rezultate din prestarea serviciilor medicale.

În acest context, contrar celor reţinute la judecata în apel, este total nerelevant a se fi dovedit în ce măsură acţiunea imputată pârâţilor a reprezentat singura cauza ce a împiedicat buna funcţionare a clinicii medicale, ori au mai existat şi alte cauze concurente, cât timp prin ea însăşi, fapta ilicită era aptă şi suficientă să împiedice obţinerea autorizării.

În consecinţă, nu poate fi pus sub semnul echivocului, astfel cum greşit reţine instanţa de apel, caracterul vătămător al faptei pârâţilor de a nu îşi da acordul în vederea branşării imobilului la utilităţi.

În egală măsură, fiind în ipoteza în care recurenta invocă acoperirea prejudiciului rezultat din imposibilitatea valorificării şansei de câştig, este greşit raţionamentul expus în considerentele deciziei recurate în sensul că, şi dacă ar fi existat acordul pârâţilor, nu s-ar fi putut stabili cu certitudine că unitatea cu specific medical ar fi funcţionat, de îndată, ori la un moment ulterior cert, lipsind aşadar legătura directă de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Instanţa de apel ignoră aspecte juridice importante ale unor elemente esenţiale ale cauzei, cum este şi faptul că, în cursul anului 2022, ulterior momentului la care consecinţele faptei ilicite comise de intimaţii pârâţi au fost înlăturate ca efect al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de suplinire a consimţământului acestora în vederea branşării imobilului la utilităţi, recurenta a obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare, precum şi toate avizele şi autorizările necesare desfăşurării activităţii cu specific medical pentru sediul din Buşteni.

Or, prejudiciul pretins de recurentă reclamantă este un prejudiciu de şansă în sensul art. 1385 alin. (4) C. civ., dacă fapta ilicită a determinat pierderea oportunităţii de a obţine un avantaj financiar, aşa încât ceea ce prezintă relevanţă în cauză, este existenţa posibilităţii reclamantei de a-şi desfăşura activitatea în condiţii de legalitate, acest aspect fiind însă condiţionat, după cum s-a menţionat anterior, de obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Prin urmare, legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâţilor şi prejudiciul rezultat din pierderea unei şanse, este dovedită de faptul că, lipsa acordului acestora a făcut imposibilă de plano autorizarea funcţionării clinicii medicale, anulând practic şansele reclamantei de a presta servicii medicale şi de a obţine venituri.

De altfel, similar stabilirii caracterului ilicit al conduitei pârâţilor, existenţa legăturii de cauzalitate rezultă şi din sentinţa nr. 223/2021 a Judecătoriei Sinaia, cât timp, prin hotărârea respectivă, instanţa de judecată nu doar că a obligat pârâţii să nu mai obstrucţioneze efectuarea lucrărilor de rebranşare/refacere a instalaţiilor de utilităţi pentru imobilul folosit de reclamantă, ci a dispus şi suplinirea acordului autentic al pârâţilor, necesar pentru efectuarea lucrărilor de branşare la utilităţi (apă-canalizare, energie electrică, gaze naturale) a respectivului apartament.

Rezultă că, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti de suplinire a acordului, recurenta reclamantă nu şi-ar fi putut valorifica şansa de câştig prin obţinerea autorizării funcţionării sale, o asemenea posibilitate fiind obstrucţionată abuziv de către intimaţii pârâţi.

Conchizând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine existenţa faptei ilicite săvârşită de către intimaţii pârâţi, dar şi a legăturii de cauzalitate între aceasta şi prejudiciul de şansă invocat de recurenta reclamantă.

Cu privire la condiţia prejudiciului, instanţa de apel a apreciat că nu este îndeplinită cât timp prejudiciul nu are caracter cert, concluzia fiind dedusă din faptul că, pe de o parte, şansa nu era reală şi serioasă întrucât reclamanta nu deţinea autorizaţie de funcţionare la momentul săvârşirii faptei de către pârâţi, iar pe de altă parte că, pierderea şansei nu este consecinţa directă a faptei ilicite.

Dacă referitor la existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, analiza expusă anterior este suficientă pentru a conduce la validarea acestei condiţii, rămân în discuţie şi vor face obiectul examinării instanţei de apel, în rejudecare, atât evaluarea caracterului real şi serios al şansei, cât şi estimarea dimensiunii prejudiciului, în temeiul unor criterii obiective şi, totodată, apte să permită stabilirea, în concret, a cuantumului despăgubirilor care să acopere dauna produsă în patrimoniul reclamantei.

Greşit a reţinut curtea de apel că, în cauză, şansa nu este reală şi serioasă întrucât reclamanta nu deţinea autorizaţie de funcţionare la momentul săvârşirii faptei ilicite de către pârâţi.

Contrar opiniei instanţei de apel, probabilitatea realizării şansei se evaluează ca fiind semnificativă dacă fapta ilicită care o împiedică sau o compromite, intervine în perioada în care reclamanta încerca realizarea acesteia, prin demararea procedurii de obţinere a autorizării.

Astfel, pornind de la prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ. care dispun că, dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului, stabilirea prejudiciului într-un astfel de tip de răspundere se va realiza prin raportare la condiţiile şansei, fiind necesar a se demonstra că a fost ratată o şansă reală şi serioasă, cu caracter neîndoielnic, în sensul că se putea identifica o certitudine cu privire la faptul că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit, dacă nu ar fi intervenit evenimentul care a condus la ratarea şansei.

În cauză, instanţa de apel, în baza unui probatoriu administrat adecvat, ţinând cont de circumstanţe şi de situaţia concretă a reclamantei, va stabili caracterul real şi serios al şansei acesteia de a putea desfăşura activitate şi de a obţine venituri dacă nu ar fi intervenit faptul ilicit - refuzul acordului pârâţilor pentru branşarea la utilităţi a imobilului reclamantei, iar în măsura reţinerii unui astfel de caracter, se va analiza posibilitatea cuantificării prejudiciului produs patrimoniului recurentei reclamante.

Aşadar, în rejudecare, vor fi analizate şi evaluate circumstanţele de fapt şi de drept existente anterior constatării faptei ilicite constând în refuzul nejustificat al intimaţilor pârâţi de a-şi da acordul pentru branşarea la utilităţi a imobilului în care recurenta reclamantă urma să-şi desfăşoare activitatea şi pentru care era necesară autorizarea, urmând a se stabili, atât intenţia fermă a reclamantei de a funcţiona în spaţiul respectiv, intenţie manifestată prin acte concrete, cât şi, în ce măsură, dacă ar fi existat acordul benevol al pârâţilor, demersurile de obţinere a autorizaţiei de funcţionare s-ar fi finalizat cu succes, în perioada 1.01.2020 - 1.12.2021, astfel cum susţine reclamanta.

Doar într-o astfel de situaţie, şansa ar avea caracter real şi, desigur, serios întrucât, în mod obiectiv, se face dovada că, dacă s-ar fi putut valorifica acordul pârâţilor la momentul la care a fost solicitat, - şi fără să fi fost necesară intervenţia instanţei de judecată pentru a-l suplini -, s-ar fi obţinut autorizaţia de funcţionare într-un termen mult mai scurt.

Totodată, în condiţiile dovedirii caracterului real şi serios al şansei, la estimarea prejudiciului, instanţa de apel va identifica şi va uza de criterii obiective pentru determinarea cuantumului concret al despăgubirilor (spre exemplu, valoarea profitului net pe care reclamată l-ar fi putut realiza în perioada 1.01.2020 - 1.12.2021, dacă şi-ar fi putut desfăşura activitatea cu specific medical), apreciind asupra valorificării probatoriului deja administrat, dar şi a suplimentării acestuia ca efect al necesităţii rezultate din dezbateri.

Faţă de toate aceste considerente, constatându-se fondat recursul formulat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca, la rejudecarea apelului, să fie lămurite pe deplin aspectele evocate anterior, reanalizându-se cauza în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acoperirea prejudiciului rezultat din pierderea şansei de câştig.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1023 din 18 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 aprilie 2025.