Sufficiency of judicial declaration as reparation for defamation: rejection of pecuniary damages and forced retraction for legal persons

Şedinţa publică din data de 5 martie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI -a civilă sub nr. x/2021, în data de 14.05.2021, reclamanta A. şi Compania S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând: a) să se constate caracterul ilicit al luărilor de poziţii şi declaraţiilor realizate de pârâtă la adresa societăţii reclamante, în perioada octombrie 2019-prezent, cu privire la "spălări de bani", "simulări de procese", ca urmare a depăşirii limitelor libertăţii de exprimare; b) obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul de imagine suferit de reclamantă ca urmare a afirmaţiilor mincinoase făcute la adresa acesteia şi a încălcării de către pârâtă a dreptului societăţii la imagine, prin afirmaţiile, indicate la lit. a); c) obligarea pârâtei să se abţină de la realizarea de poziţii publice în legătură cu societatea reclamantă prin transmiterea informaţiilor ce fac obiectul analizei capătului de cerere de la lit. a), precum şi obligarea pârâtei să retracteze în mod public cele afirmate la adresa societăţii, indicate la lit. a), prin publicarea unui articol, pe cheltuiala proprie, pe prima pagină a patru cotidiane de circulaţie naţională.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 72, art. 73, art. 253, art. 257, art. 1349, art. 1357 şi urm., art. 1381, art. 1385, art. 1386 din C. civ., art. 113, art. 116 şi art. 148 şi urm. din C. proc. civ., art. 30 alin. (6) şi (8), art. 57 din Constituţia României.

Prin încheierea din 08.06.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiilor a III-a, a IV-a, a V-a ale Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în data de 16.07.2021, sub nr. x/2021.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1889/14.12.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi Compania S.A., în contradictoriu cu pârâta B.; s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea din 04.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de pârâtă privind recuzarea domnului judecător C..

Prin încheierea din 16.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâtă privind recuzarea domnilor judecători D. şi C..

Prin decizia civilă nr. 53A/17.01.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. şi Compania S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1899/14.12.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., a schimbat sentinţa civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul ilicit al luărilor de poziţii şi declaraţiilor realizate de pârâtă la adresa reclamantei în datele de 03.12.2019 (interviu emisiune E., F.), 28.04.2020 (interviu G.), 13.08.2020 (H.) şi 10.02.2021 (interviu G.) privind "spălări de bani" şi "simulări de procese", a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 3.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru primă instanţă, respectiv 5.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din 17.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 11.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâtă şi a fost îndreptată eroarea materială din decizia civilă nr. 53/17.01.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că din cuprinsul acesteia se vor înlătura paragrafele referitoare la întâmpinarea depusă de intimată şi conţinutul acesteia, care din eroare au fost menţionate, şi se va trece corect că "intimata a depus note de şedinţă prin care, în esenţă, a solicitat respingerea apelului, apreciind că sentinţa apelată este legală şi temeinică, fiind foarte corect motivată". A respins cererea privind îndreptarea menţiunii eronate cu privire la data redactării deciziei.

4. Calea de atac a recursului

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. şi Compania S.A..

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 4 decembrie 2023, 16 ianuarie 2024, 17 ianuarie 2024, 11 iunie 2024 şi a celorlalte încheieri de şedinţă, a declarat recurs pârâta B..

4.1. Recursul formulat de reclamanta A. şi Compania SA

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a deciziei recurate, cu trimitere la instanţa de apel spre rejudecare exclusiv în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel de respingere a capetelor de cerere b), c) şi d) ale cererii de chemare în judecată.

- Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 253 alin. (1) lit. b) şi art. 1385 C. civ. pentru că nu a făcut nicio referire în motivare la Prelegerea publică a pârâtei efectuată la un simpozion ce a avut loc la Cambridge în data de 07.09.2021, cu tema "Impactul Covid 19 asupra integrităţii economiilor noastre şi a modului în care vom face afaceri în viitor", care a fost depusă la dosarul primei instanţe la termenul din 28.09.2021, prelegere care a avut loc după data înregistrării cererii de chemare în judecată (14.05.2021).

Astfel, instanţa de apel nu a valorificat acest înscris care dovedea perseverenţa în timp a pârâtei în prejudicierea imaginii publice a reclamantei, inclusiv după înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul instanţei judecătoreşti, recurenta susţinând că orice articol publicat în mediul online se păstrează în mediul virtual şi prejudiciază în mod inerent şi pentru totodeauna dacă nu a fost îndepărtat, ceea ce înseamnă că fapta prejudiciatoare subzistă, contrar motivării instanţei de apel.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că susţinerea pârâtei din cadrul contestaţiei la tergiversare înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că nu îşi poate concepe conţinutul materialelor în cadrul simpozionului de la Cambridge în lipsa motivării hotărârii, vizează tocmai o continuare a demersurilor publice ale pârâtei în legătură cu asocierea denumirii şi activităţii economice a societăţii reclamante cu infracţiuni de corupţie/spălare de bani.

În opinia recurentei-reclamante, aceste demersuri preconizate ale pârâtei nu reprezintă eventuale fapte viitoare incerte ca existenţă, ci prefigurează un nou abuz al limitelor dreptului de exprimare (prejudiciu viitor dar neîndoielnic - art. 1385 alin. (2) C. civ.) ceea ce justifică admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei să se abţină de la realizarea de poziţii publice în legătură cu societatea, prin transmiterea informaţiilor ce fac obiectul analizei capătului de cerere de la lit. a).

- Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a art. 253 alin. (3) lit. b) şi a) art. 1386 alin. (1) C. civ., fiind nelegală soluţia instanţei de apel dată capătului de cerere privind obligarea pârâtei să publice, în cotidiane de largă circulaţie, o retractare a aserţiunilor. Raţionamentul instanţei a fost în sensul că această solicitare este nejustificată pentru că nici susţinerile pârâtei nu au apărut în asemenea publicaţii, însă recurenta-reclamantă a opinat că nu există o cerinţă expresă a legii care să impună persoanei prejudiciate doar un anumit tip de măsuri reparatorii, inclusiv în natură, în vederea constrângerii persoanei responsabile de încălcarea drepturilor nepatrimoniale, proporţionalitatea dintre fapta ilicită şi măsura preparatorie nefiind încălcată prin această solicitare.

- Prin respingerea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor morale solicitate, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1) şi art. 1386 alin. (1) C. civ., ce se referă la dreptul la reparaţia intergrală a oricărui prejudiciu şi la repararea prejudiciului prin echivalent, prin plata unei despăgubiri, cuantumul despăgubirilor solicitate având în vedere şi amploarea prejudiciului cauzat reclamantei de calitatea pârâtei, dar şi jurisprudenţa invocată în acţiune (decizia CSJ nr. 62/2001, decizia ICCJ nr. 4458/2005) referitoare la cuantificarea prejudiciului în funcţie de intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor protejate de lege.

4.2. Recursul formulat de pârâta B.

Prin cererile depuse în 27 şi 28 martie 2024, în cuprinsul contestaţiei privind tergiversarea procesului, recurenta-pârâtă a învederat că declară recurs împotriva deciziei nr. 53A/17.01.2024 şi a încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, dar şi împotriva încheierilor de recuzare din 04.12.2023 şi 16.01.2024, arătând că nu a formulat o nouă cerere de recuzare în termenul de amânare a pronunţării, ci a invocat doar că nu s-a dispus trimiterea dosarului la completul imediat următor în vederea soluţionării cererii de recuzare recalificată de către instanţă, încheierea din 16.01.2024 fiind pronunţată cu depăşirea limitelor învestirii.

Prin cererea de recurs formulată după comunicarea hotărârii, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia nr. 54/17.01.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi toate încheierile pronunţate în dosar, inclusiv încheierile de respingere a cererilor de recuzare din 04.12.2023 şi 16.01.2024, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, iar în subsidiar, dacă se va reţine cauza spre rejudecare, admiterea apelului, modificarea soluţiei primei instanţe şi admiterea acţiunii.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a invocat lipsa pronunţării de către instanţa de apel asupra probelor solicitate, lipsa motivării încheierii de recuzare din 04.12.2023 şi pronunţarea încheierii din 16.01.2024 cu depăşirea limitelor sesizării. În continuare, a precizat că în apel nu a formulat întâmpinare, aşa cum greşit s-a consemnat, că nu a fost citată la niciun termen de judecată, că nu i s-a comunicat apelul la adresa de reşedinţă, arătând mai departe că prin notele scrise depuse la dosar în 04.12.2023 a învederat netemeinicia cererii de chemare în judecată pentru lipsa întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv inexistenţa faptei ilicite pentru că afirmaţiile se încadrează în sfera libertăţii de exprimare şi au o suficientă bază factuală, constând în hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în dosarul penal ce îl viza pe beneficiarul real al reclamantei, articole de specialitate, rezultatele cercetărilor jurnaliştilor de investigaţie, inexistenţa unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Totodată, a arătat că la instanţele de fond a antamat inadmisibilitatea solicitării daunelor morale de către o persoană juridică, facând referire şi reiterând probatoriul pe care l-a solicitat în cauză.

În continuare, la filele x din cererea de recurs, recurenta-pârâtă a redat conţinutul cererii de intervenţie accesorie formulată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă, iar la fila x, partea a prezentat motivele de recurs invocate, care au fost reluate şi completate în cuprinsul cererii de recurs depuse în 10.06.2024, cu privire la care a precizat următoarele:

- În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 pct. 5 din cod, recurenta a susţinut că decizia recurată şi încheierea din 04.12.2023 sunt lovite de nulitate pentru că dosarul a fost judecat de un complet lipsit de imparţialitate, care nu citat-o la niciun termen de judecată până în data de 20.11.2023 şi i-a respins probele în apărare, iar instanţa învestită cu cererea de recuzare a omis verificarea relaţiei de naş-fin între un membru al completului, respectiv judecătorul C., şi notarul I., dar şi să soluţioneze cererea de recuzare a ambilor membri ai completului de judecată, pentru care a timbrat corespunzător, în data de 4.12.2023 judecându-se doar cererea de recuzare a domnului C., de către un complet din care a făcut parte un judecător incompatibil, respectiv preşedintele de complet, care a refuzat să constate că s-a achitat taxă de timbru şi pentru recuzarea acestuia.

- Tot circumscris motivului de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire şi la cel prevăzut de pct. 6 al art. 488, recurenta a arătat că s-a consemnat eronat în hotărâre că a formulat întâmpinare, că s-au analizat susţinerile în apărare şi că s-au administrat probele solicitate, afirmaţie consemnată şi în încheierea de şedinţă din 04.12.2023, însă, în realitate, deşi a formulat cereri de apărare (cele din 04.12.2023) şi probatorii pe tot parcursul apelului, instanţa nu s-a pronunţat niciodată asupra lor, lipsind motivarea acestor măsuri.

- A mai susţinut recurenta, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., că instanţa a analizat în apel şi prezentarea susţinută la Cambridge în data de 7.09.2021, cu încălcarea limitelor învestirii, iar slide-ul privind catalagorarea României de J. drept o pandemie a corupţiei nu este deloc lipit de interes pentru organele de urmărire penală din România.

- Referitor la motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu "încălcarea dispoziţiilor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, fiind în afara celor mai elementare reguli de drept ca un judecător ale cărui decizii rămân standarde în materia confiscării de la terţi să nu poată disemina bunele practici şi să nu fie consultat în legătură cu recuperarea produsului infracţiunii hotărârilor pronunţate, a căror spălare se continuă de infractori". A mai precizat că este eronată susţinerea că nu a existat un suport probator al afirmaţiilor făcute, întrucât a consultat dosarele de insolvenţă ale K. şi L. după cum rezultă inclusiv din cuprinsul cererilor de intervenţie formulate în dosarele nr. x/2019 şi y/2019 ale Tribunalului Bucureşti.

- În ceea ce priveşte încheierile de recuzare atacate, partea a învederat că încheierea din 04.12.2023 este criticabilă prin prisma art. 488 pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., deoarece instanţa nu a analizat cererile de recuzare a ambilor judecători, iar încheierea din 16.01.2024 a fost pronunţată cu depăşirea limitelor sesizării, deoarece nu a învestit instanţa cu o nouă cerere de recuzare.

- În data de 2 octombrie 2024, recurenta-pârâtă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs/de depunere a motivelor de recurs împotriva încheierilor de recuzare din 04.12.2023 şi 16.01.2024, precum şi a încheierilor de îndreptare a erorilor materiale din 17.01.2024 şi 11.06.2024, în legătură cu care susţine că nu i-au fost comunicate la domiciliul procesual indicat prin cererea din 20.11.2023.

5. Apărările formulate în cauză

În 07.10.2024, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea ca nefondat şi reluând aspectele din cererile de recurs.

În 17.10.2024, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare/note scrise la recursul declarat de pârâtă, invocând excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii şi nemotivare în termenul legal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A mai susţinut ca fiind tardivă transmiterea prin e-mail a cererii de recurs din 11.06.2024, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivare în termen. Totodată, a depus răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte, invocând nesemnarea întâmpinării.

În 05.03.2025, în timpul şedinţei de judecată, recurenta-pârâtă a transmis prin e-mail concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, cu menţiunea de a fi îndeptate erorile materiale din cuprinsul cererii de recurs, unde la pct. 1 a omis inserarea solicitării de casare a deciziei, iar la pct. 3 a inserat "apel" în loc de "recurs". În continuare, recurenta-pârâtă a precizat că reiterează cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru pronunţarea unui aviz, în conformitate cu Protocolul 16 la Convenţie, redând întocmai conţinutul acestor solicitări ce au fost formulate în cadrul dosarului x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţie tergiversare cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin raportare la lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă A. şi Compania S.A.:

Analizând recursul declarat de reclamanta-recurentă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

- Printr-o primă critică de nelegalitate circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. b) şi ale art. 1385 alin. (2) C. civ., ca urmare a neluării în considerare de către instanţa de apel a prelegerii publice susţinute de pârâtă din cadrul simpozionului de la Cambridge ce a avut loc în data de 07.09.2021, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, înscris care, în opinia părţii, dovedea perseverenţa în timp a pârâtei în prejudicierea imaginii publice a reclamantei, inclusiv după declanşarea demersului procesual, fapta prejudiciatoare subzistând atât timp când articolul publicat în spaţiul virtual nu a fost îndepărtat.

Critica este nefondată.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, urmare a admiterii apelului declarat de reclamantă, a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, constatând caracterul ilicit al luărilor de poziţii şi declaraţiilor realizate de pârâtă la adresa reclamantei, în datele de 03.12.2019 (interviu emisiune E., F.), 28.04.2020 (interviu G.), 13.08.2020 (H.) şi 10.02.2021 (interviu G.) privind "spălări de bani" şi "simulări de procese", şi respingând, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de despăgubiri morale pentru încălcarea dreptului la imagine al reclamantei, abţinerea pârâtei de la realizarea de poziţii publice în legătură cu reclamanta şi obligarea acesteia la retractarea afirmaţiilor la adresa societăţii prin publicarea unui articol, pe cheltuiala sa în patru cotidiane de circulaţie naţională.

Prin critica formulată, recurenta-reclamantă reproşează neanalizarea de către instanţa de prim control judiciar a prelegerii susţinute de pârâtă după înregistrarea cererii de chemare în judecată, ceea ce justifică, în opinia părţii, o perseverenţă în timp din partea pârâtei în prejudicierea imaginii reclamantei.

Răspunzând criticii formulate, se observă, din cuprinsul deciziei atacate, că într-adevăr instanţa de apel nu a analizat în mod expres prelegerea pârâtei susţinută în cadrul simpozionului de la Cambridge, dar a examinat solicitarea de a o obliga pe pârâtă să se abţină în viitor de la a exprima public, cu privire la reclamantă, aserţiuni similare cu cele ce fac obiectul cauzei, solicitare pe care a considerat-o nefondată, pe motiv că prin hotărâre judecătorească nu se poate dispune cu privire la eventuale fapte absolut incerte ca existenţă.

Recurenta critică aceste considerente, apreciind că respectiva prelegere nu poate fi considerată o faptă viitoare incertă, ci prefigurează un nou abuz al limitelor dreptului de exprimare, ce determină un prejudiciu viitor, dar neîndoielnic ca producere, în accepţiunea art. 1385 alin. (2) C. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a judecat cauza cu respectarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., în limitele învestirii instanţei de către reclamantă, aceasta fiind cea care a stabilit cadrul procesual, neputându-se reproşa instanţei de apel neanalizarea unei fapte viitoare, aşa cum eronat susţine recurenta.

Prelegerea pârâtei din cadrul simpozionului de la Cambridge din septembrie 2021 nu a făcut obiect al cererii de chemare în judecată, reclamanta solicitând constatarea caracterului ilicit al faptelor pârâtei la adresa reclamantei din perioada octombrie 2019-prezent (data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 14.05.2021), nu şi pentru viitor, astfel că instanţa de apel nu a fost învestită să examineze perseverenţa pârâtei în prezenta cauză, pentru că, în realitate, ceea ce s-a invocat a fost o acţiune a pârâtei, ulterioară faptelor ilicite imputate, asupra căreia corect nu s-a pronunţat instanţa de apel, dat fiind cadrul procesual obiectiv configurat în proces.

Chiar dacă recurenta-reclamantă apreciază că prelegerea respectivă reprezintă un efect viitor al faptei ce face obiectul cauzei, în realitate, conduita pârâtei, ulterioară demarării acestui demers procesual, de a lansa în spaţiul public afirmaţii la adresa reclamantei, considerate de aceasta denigratoare, constituie o faptă distinctă care nu face obiectul cauzei şi asupra căreia, pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia.

- Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 253 alin. (3) lit. b) şi ale art. 1386 alin. (1) C. civ. prin respingerea capătului de cerere vizând publicarea de către pârâtă a unui articol care să conţină retractarea afirmaţiilor la adresa societăţii, în patru ziare de circulaţie naţională, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1) şi art. 1386 alin. (1) C. civ., prin respingerea solicitării de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul de imagine suferit de reclamantă ca urmare a afirmaţiilor mincinoase ale pârâtei.

Aceste două critici vor fi analizate împreună, întrucât ambele se referă la cuantificarea prejudiciului, ocazie cu care, în opinia părţii, instanţa de apel ar fi încălcat normele de drept material indicate.

Înalta Curte constată că prin acţiunea civilă dedusă judecăţii reclamanta a solicitat (şi) dezdăunarea sa pentru prejudiciul moral pretins a fi fost înregistrat ca urmare a lezării dreptului nepatrimonial la imagine prin săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâtă, dar şi publicarea unui articol în patru ziare de circulaţie naţională, prin care pârâta să retracteze afirmaţiile la adresa reclamantei.

Instanţa de apel a apreciat, cu privire la repararea prejudiciului cauzat, că "raportat la circumstanţele concrete ale speţei, constatarea prin hotărâre judecătorească a caracterului ilicit al afirmaţiilor pârâtei constituie, în sine, o reparaţie suficientă", iar cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să publice, în cotidiane de largă circulaţie, o retractare a aserţiunilor, a considerat că o astfel de măsură este nejustificată în condiţiile în care nici susţinerile pârâtei ce fac obiectul cauzei nu au apărut în astfel de publicaţii.

Astfel, Înalta Curte reţine că remediul pentru care a optat instanţa de apel, de aplicare a dispoziţiilor art. 253 cu trimitere la art. 257 C. civ., respectiv de constatare a caracterului ilicit al faptei, este unul real, eficace şi apt să asigure, în sine, repararea prejudiciului nepatrimonial, moral suferit de reclamantă.

Dispoziţiile legale pretins încălcate de către instanţa de apel se referă la dreptul reparaţia integrală (art. 1385 alin. (1) C. civ.) al oricărui prejudiciu (art. 1381 alin. (1) C. civ.), precum şi la repararea prejudiciului prin echivalent, prin plata unei despăgubiri (art. 1386 alin. (1) C. civ.).

Art. 1386 C. civ. reglementează regula potrivit căreia repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură şi numai în cazul în care repararea în natură nu este posibilă, aceasta se va face prin echivalent, sub forma acordării de despăgubiri, iar, în toate cazurile, despăgubirea trebuie stabilită nu prin apreciere, ci în raport cu prejudiciul efectiv suferit de victimă.

Cu privire la măsura reparaţiei pecuniare prevăzută de art. 253 alin. (4) C. civ. se reţine că, în materia apărării drepturilor nepatrimoniale, legiuitorul a reglementat expres posibilitatea celui vătămat într-un drept al său de a solicita o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat. Art. 253 din C. civ. reglementează un sistem mixt de reparare a prejudiciilor nepatrimoniale, fiind prevăzute atât măsuri cu caracter nepatrimonial pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale încălcate sau ameninţate (cele de la alin. (1) şi (3), cât şi măsuri cu caracter patrimonial (conform alin. (4).

Din analiza acestor reglementări se desprinde, însă, regula potrivit căreia măsurile reparatorii de natură nepatrimonială în raport cu cele pecuniare trebuie să aibă prioritate şi, numai dacă celelalte măsuri nepatrimoniale nu sunt suficiente sau în cazul absenţei altei forme de reparaţie, se va recurge la despăgubirile prin echivalent bănesc despre care face vorbire art. 253 alin. (4), măsură văzută ca ultim remediu aplicabil în situaţia în care celelalte forme de reparaţie nu sunt suficiente.

Pe cale de consecinţă, instanţele nu sunt obligate în a opta pentru o reparaţie pecuniară a unui drept personal nepatrimonial încălcat, întrucât, astfel cum s-a arătat, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, de gravitatea încălcării drepturilor nepatrimoniale şi de întinderea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită reţinută, au la dispoziţie mai multe forme de sancţiuni civile pentru repararea prejudiciului moral, pe care le pot aplica alternativ sau cumulativ.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că nu se impune adiţionarea sancţiunii pecuniare, permisă de lege, remediul dispus fiind considerat suficient.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere şi faptul că, spre deosebire de persoana fizică, cea juridică nu poate reclama o suferinţă morală, se observă că modalitatea în care instanţa de apel a reparat prejudiciul reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei ca fiind cea mai adecvată formă de reparaţie, astfel că soluţia recurată se prezintă a fi în concordanţă cu principiile generale privind repararea prejudiciului, dispoziţiile legale în materie fiind întru totul respectate.

În plus, a aprecia asupra dozării sancţiunii, în condiţiile în care aceasta se încadrează în textele de lege aplicabile, reprezintă un aspect de temeinicie, şi nu unul de legalitate, ceea ce excedează limitelor procesuale de analiză ale recursului.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa invocată de recurenta-reclamantă referitoare la cuantificarea prejudiciului, Înalta Curte are a observa că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe, iar hotărârile judecătoreşti au aplicabilitate numai la speţă, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanţele au fost învestite.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. şi Compania S.A. împotriva deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II.2. Asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă B.:

Cu titlu preliminar, raportat la cererea formulată de recurenta-pârâtă în data de 02.10.2024 privind "repunerea în termenul de recurs/de depunere a motivelor de recurs împotriva încheierilor de recuzare din 04.12.2023 şi 16.01.2024, precum şi a încheierilor de îndreptare a erorilor materiale din 17.01.2024 şi 11.06.2024", Înalta Curte constată că, întrucât prin cererea de recurs iniţială partea a declarat că formulează recurs atât împotriva deciziei din apel, cât şi împotriva tuturor încheierilor de şedinţă pronunţate în dosar, inclusiv împotriva încheierilor de recuzare din 04.12.2023 şi 16.01.2024, este legal învestită atât cu soluţionarea recursului împotriva deciziei instanţei de apel, cât şi împotriva celor patru încheieri nominalizate (inclusiv cele două prin care au fost soluţionate cererile de îndreptare a erorilor materiale) şi a tuturor încheierilor pronunţate în dosar.

Sub un alt aspect prealabil, se observă că prin concluziile scrise transmise la dosar în timpul şedinţei de judecată din 5 martie 2025, recurenta-pârâtă a precizat că reiterează cererile formulate în cadrul dosarului ce a avut ca obiect contestaţie la tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 525 alin. (2), art. 425 alin. (1) lit. a), art. 426 alin. (5), art. 396 alin. (1), art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru pronunţarea unui aviz consultativ, în conformitate cu Protocolul 16 la Convenţie.

Examinând conţinutul acestor solicitări, se observă că reprezintă o preluare ad litteram a cererii aflate la dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţie tergiversare cauză, cereri asupra cărora instanţa supremă s-a pronunţat prin încheierea din 16.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021.1, respectiv prin decizia nr. 1080/16.04.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Prin urmare, prezenta instanţă nu se consideră învestită cu soluţionarea cererilor formulate în cuprinsul concluziilor scrise, întrucât acestea au primit deja o dezlegare din partea instanţei, urmând a analiza cu prioritate condiţiile de formă ale recursului declarat de recurenta-pârâtă, prevăzute de art. 486 C. proc. civ.

Analizând conţinutul cererii de recurs, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nul, având în vedere că niciuna dintre susţinerile expuse în cadrul memoriilor de recurs (deşi formal încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.) nu pune în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

- Criticile referitoare la încheierile de recuzare se referă, pe de o parte, la aspectul că prin încheierea din 04.12.2023 nu au fost analizate cele două cereri de recuzare care vizau ambii membri ai completului şi care au fost timbrate corespunzător, iar, pe de altă parte, că prin încheierea din 16.01.2024, instanţa a depăşit limitele sesizării, deoarece nu a fost învestită cu o nouă cerere de recuzare.

Aceaste critici vizând nesocotirea limitelor învestirii prin soluţionarea cererilor de recuzare prin cele două încheieri atacate, deşi susbumate de parte motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., sunt lipsite de aptitudinea de a declanşa controlul judiciar de legalitate specific instanţei de recurs, criticile având un caracter formal, în condiţiile în care supun analizei, în realitate, cu nesocotirea limitelor judecăţii din recurs, doar o greşită determinare a cadrului factual, iar nu o nerespectare a principiului disponibilităţii.

Aceasta întrucât, instanţa de apel, fiind învestită cu cererea pârâtei de constatare a nelegalităţii compunerii completului de judecată, a calificat-o ca fiind o cerere de recuzare a domnului judecător C. (raportat la motivele invocate de parte) şi a respins-o prin încheierea din 04.12.2023, reţinând, în esenţă, că nu s-a invocat nicio legătură între judecătorul recuzat şi reclamantă, iar respingerea cererii de administrare a unei probe nu constituie o lipsă de imparţialitate, ci expresia exercitării atribuţiilor şi a rolului judecătorului în cadrul procesului. În ceea ce priveşte susţinerile legate de citare şi pronunţarea asupra unor solicitări, s-a reţinut că nu constituie cauze de recuzare, dar şi că au primit un răspuns din partea instanţei care se regăseşte în încheierile de şedinţă de la dosar, compunerea completului de judecată din perspectiva invocată de pârâtă fiind o chestiune de ordin administrativ.

Urmare a precizărilor formulate de pârâtă, prin încheierea din 16.01.2024 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a membrilor completului de judecată, cu privire la domnul judecător C. pe motiv că partea a mai formulat anterior o cerere de recuzare împotriva acestuia, iar cu privire la doamna judecător D. pe considerente privind neinvocarea unor motive concrete de incompatibilitate, ci doar a unor aspecte privind modul de compunere a completului de judecată, interpretarea cu privire la termenul pentru depunerea întâmpinării şi administrarea probatoriului.

În raport cu aceste considerente reţinute prin încheierile atacate, se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici concrete de nelegalitate prin care să combată raţionamentul din cuprinsul încheierilor de recuzare, ci practic, prin cererea de recurs, partea a reiterat critici expuse în susţinerea pretinselor incidente procedurale relative la compunerea completului de judecată, procedura de citare şi comunicare a actelor de procedură, administrarea şi aprecierea asupra probatoriului solicitat.

Se constată, aşadar, că prin maniera, inadecvată procedural, de a deduce instanţei de recurs criticile indicate în susţinerea cererilor de recuzare, recurenta lasă în afara analizei tocmai dezlegarea dată acestora de către instanţa care le-a soluţionat.

Or, criticile trebuiau să vizeze exclusiv considerentele din cuprinsul celor două încheieri de recuzare, fiind necesar ca recurenta să arate, în concret, în ce a constat eventuala deficienţă a silogimului logico-juridic al instanţei.

- În egală măsură, nici critica vizând omisiunea instanţei care a soluţionat cererea de recuzare de a verifica relaţia dintre unul din membrii completului şi notarul public care a instrumentat anumite acte juridice ale unei societăţi care are un acţionar comun cu cel al reclamantei nu reprezintă o critică de nelegalitate care să poată fi analizată de instanţa de recurs, întrucât, în cuprinsul încheierii din 04.12.2023, instanţa a argumentat de ce nu se poate reţine o lipsă de imparţialitate a judecătorului, făcând referire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, potrivit cu care notarul îndeplineşte un serviciu de interes public, la care poate apela orice persoană interesată, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ.

Cum recurenta nu a formulat critici care să se raporteze la aceste considerente ale instanţei, se constată că cele invocate nu constituie un motiv de casare, supus verificării jurisdicţionale a instanţei de recurs, afirmarea formală a faptului că nu s-a verificat relaţia dintre judecătorul cauzei şi notarul public nefiind în măsură să imprime criticii valenţa unui aspect de nelegalitate propriu-zis, cât timp aceasta nu este însoţită de argumente de ordin juridic, care să demonstreze pretinsa parţialitate a completului de judecată.

- În aceeaşi manieră inadecvată procedural, recurenta a criticat decizia instanţei de apel, susţinând că s-a consemnat eronat în hotărâre că a formulat întâmpinare, că s-au analizat susţinerile sale formulate în apărare şi că s-au administrat probe, când de fapt, arată recurenta, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra lor, lipsind motivarea acestor măsuri.

Referitor la menţiunea eronată din cuprinsul deciziei atacate privind depunerea întâmpinării, se constată că aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 11.06.2024, reţinându-se că pârâta a depus "note de şedinţă prin care, în esenţă, a solicitat respingerea apelului, apreciind că sentinţa apelată este legală şi temeinică, fiind foarte corect motivată", încheiere care, alături de încheierea din 17.01.2024, prin care a fost respinsă o altă cerere de îndreptare formulată de pârâtă (cu privire la neconsemnarea concluziilor sale asupra cererii de recuzare şi a faptului că a achitat taxa judiciară de 100 RON pentru recuzarea fiecărui membru al completului), au fost recurate de către pârâtă, dar nici cu privire la acestea nu s-au formulat critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel expus în fundamentarea soluţiilor date cu privire la cele două cereri de îndreptare eroare materială.

- Nici susţinerile privind neanalizarea de către instanţa de apel a apărărilor formulate şi nepronunţarea asupra probatoriului administrat nu indică vreo greşeală procedurală a instanţei de apel, cum, de asemenea, nu constituie motive de recurs nici alegaţiile privind încălcarea dispoziţiilor răspunderii civile delictuale, întrucât eronat s-a reţinut că nu ar exista o bază factuală a afirmaţiilor lansate de pârâtă.

Aceasta întrucât, simpla nemulţumire a părţii în raport cu determinarea cadrului factual pe baza probatoriului, de către instanţa de prim control judiciar, nu corespunde motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun tocmai antamarea unor aspecte privitoare la conformarea cu regulile de drept incidente a dezlegărilor date prin actul jurisdicţional atacat.

Astfel fiind, cum în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei şi la o cenzurare a activităţii de interpretare a mijloacelor de probă, ce revine exclusiv instanţelor fondului, criticile relative la aprecierea asupra probatoriului care a conturat situaţia de fapt şi a fundamentat soluţia instanţei de apel nu pot face obiect de analiză în prezenta fază procesuală.

- În fine, nici critica cu privire la depăşirea limitelor învestirii instanţei ca urmare a analizării prelegerii de la Cambridge din 2021 nu învesteşte prezenta instanţă de recurs, în contextul în care din cuprinsul deciziei recurate reiese cu evidenţă că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la această prelegere, aspect observat şi de către recurenta-reclamantă care a criticat în cuprinsul recursului propriu tocmai neanalizarea prelegerii pârâtei din cadrul simpozionului de la Cambridge din 07.09.2021, care a avut loc după data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe.

Astfel fiind, repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor administrate în faţa instanţelor devolutive nu sunt posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecăţii în recurs este limitat la verificarea legalităţii hotărârii atacate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, prin criticile formulate, recurenta nu a învederat motive de nelegalitate, ci doar a expus aprecieri proprii cu privire la starea de fapt şi probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., astfel că modalitatea de formulare a criticilor nu permite extragerea unor aspecte de nelegalitate apte a permite cenzura instanţei de recurs, în speţă neputându-se reţine nici motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 4 decembrie 2023, 16 ianuarie 2024, 17 ianuarie 2024, 11 iunie 2024 şi a celorlalte încheieri de şedinţă, precum şi a deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înalta Curte, având în vedere soluţiile pronunţate în cauză cu privire la cele două recursuri declarate, nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate de către recurenta-reclamantă, urmând a fi avute în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Aceast întrucât, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului, or, în cauză, niciuna dintre părţi nu a câştigat procesul, în înţelesul dispoziţiei procesuale anterior menţionate, în condiţiile în care soluţiile pronunţate asupra căilor de atac declarate au fost de respingere, ca nefondat, a recursului reclamantei, respectiv de constatare nul a recursului pârâtei, ceea ce are drept consecinţă menţinerea legalităţii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. şi Compania S.A. împotriva deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Constată nul recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 4 decembrie 2023, 16 ianuarie 2024, 17 ianuarie 2024, 11 iunie 2024 şi a celorlalte încheieri de şedinţă, precum şi a deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.