Recourse declared null for missing representative power and failure to frame cassation grounds as legal errors regarding movable hangar classification

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, la data de 11 martie 2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B., C., D. şi E.: să se constate că reclamanta este proprietara bunului mobil constând în hală metalică demontabilă, în suprafaţă totală de 800 mp (50 x16 ml), situată în loc. Ghioroc, jud. Arad, înscrisă sub A.1.3 în CF nr. x Ghioroc, nr. cad. x, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 7 octombrie 2015 de Biroul Individual Notarial F.; să se constate nulitatea absolută parţială a actului de adjudecare din 25 aprilie 2019 încheiat în dosarul execuţional nr. x/2015 al BEJ G., şi anume în ceea ce priveşte hala menţionată, având în vedere că reclamanta este proprietara acestui bun; să fie obligată pârâta B. să lase reclamantei în deplină proprietate bunul hală metalica şi să îi permită accesul în vederea demontării şi ridicării componentelor metalice (structura); să se dispună radierea halei din CF nr. x Ghioroc, de sub A.1.3, nr. cad. x C3; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta B. a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată, respectiv obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata către aceasta a sumei de l70.000 euro, în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlul de prejudiciu material, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 260 din data de 13 decembrie 2023, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B., C., D. şi E., având ca obiect revendicare şi anulare act.

A obligat-o pe pârâta B. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul mobil reprezentat de hala metalică în suprafaţa de 716 mp, identificată sub A1.3 în CF nr. x Ghioroc, nr. cad x şi a dispus radierea halei metalice în suprafaţa de 716 mp, de sub A1.3 din CF nr. x Ghioroc, nr. cad x.

A respins în rest acţiunea principală.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L.

A obligat-o pe pârâta B. să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 21.284,6 RON.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă

Prin decizia nr. 182 din data de 26 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 260 din data de 13 decembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

A obligat-o pe apelanta-pârâtă B. la plata sumei de 10.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac declarată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Împotriva deciziei nr. 182 din data de 26 iunie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a declarat recurs pârâta B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 septembrie 2024, sub nr. x/2022, şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

II.2. Cererea de recurs

Susţinând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel şi instanţa de fond au apreciat în mod eronat faptul că hala care face obiectul acestui dosar ar fi bun mobil, când de fapt aceasta trebuie tratată ca un bun imobil.

Arătând că decizia instanţei s-a bazat pe expertiza tehnică la care se face referire în cadrul filei 28 din motivare, a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice, pentru a se putea reţine că această hală este un bun imobil, deşi se precizează că este demontabilă şi transportabilă.

A menţionat că, din fotografiile color ale stâlpilor de rezistenţă, se poate observa că aceştia sunt încastraţi în beton, deci nu pot fi mutaţi cu uşurinţă decât prin tăiere, prin distrugere, iar, dacă elementele de susţinere ale unei hale se distrug, hala nu mai are nicio valoare.

Ca atare, a considerat că, în speţă, cele două instanţe au apreciat în mod eronat că, fiind vorba de un bun mobil, nu era nevoie de act autentic, un simplu act sub semnătură privată fiind suficient.

A mai arătat recurenta-pârâtă şi că ambele instanţe au solicitat intimatei-reclamante A. S.R.L. să depună la dosar actul de vânzare-cumpărare în original, prin care aceasta ar fi dobândit hala, lucru care însă nu s-a întâmplat.

În opinia recurentei-pârâte, este inadmisibil ca instanţele de fond şi de apel să recunoască un drept de proprietate, care nu a fost dovedit prin prezentarea originalului actului de proprietate.

Pretinzând că semnătura de pe actul de proprietate este un fals, recurenta-pârâtă a menţionat şi că, la momentul încheierii contractului de împrumut, hala se afla în patrimoniul debitorului, aspect ce rezultă din actele depuse la dosar, respectiv din: extrasul de carte funciară, contractul de împrumut, actul de proprietate cu privire la hală al domnului H..

Recurenta-pârâtă a susţinut că sunt lovite de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 7 octombrie 2016, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 23 ianuarie 2013, precum şi factura fiscală nr. x din data de 23 ianuarie 2013.

Reiterând afirmaţia că hala este un bun imobil, a subliniat că acest aspect rezultă şi din împrejurarea că este înscrisă în cartea funciară, în evidenţele fiscale ale Primăriei, împrejurare care generează obligaţia de plată a unui impozit, care a fost plătit de către partea adversă, la momentul înscrierii, fiind eliberat un certificat fiscal.

A mai afirmat şi că o altă dovadă a falsului înscrisului sub semnătură privată o reprezintă faptul că respectivul act de vânzare-cumpărare nu a fost confirmat prin hotărâre dată de Adunarea Generală a Acţionarilor a firmei I. S.R.L., nu apare în contabilitatea firmei, nici în bilanţul contabil şi nici în balanţa contabilă a acesteia.

Recurenta-pârâtă a subliniat că, dacă vânzarea ar fi avut loc, banii ar fi trebuit să meargă prin bancă, din cont în cont.

Totodată, a precizat că Oficiul de carte funciară a respins cererea de intabulare a intimatei-reclamante, cu motivarea că hala înscrisă în cartea funciară este un imobil, iar Judecătoria Arad a respins contestaţia la executare silită depusă de către partea adversă în dosarul nr. x/2020, confirmând astfel această împrejurare.

A menţionat şi că, atunci când a început procedura de executare silită, executorul judecătoresc a constatat că actele sunt foarte clare, autentice, explicite şi tocmai de aceea executarea silită a înaintat fără probleme, în contractul de împrumut precizându-se foarte detaliat şi clar pe ce se instituie ipoteca, fiind prezenţi ambii soţi, H. şi C., aceasta din urmă contrazicând, prin mărturia depusă, ceea ce a semnat.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În situaţia netimbrării recursului de către recurenta-pârâtă, până la primul termen fixat de instanţă, a precizat că înţelege să invoce excepţia netimbrării căii de atac, cu consecinţa sancţiunii anulării recursului.

În susţinerea excepţie nulităţii recursului, intimata-reclamantă a arătat că, în opinia sa, motivele de recurs expuse de către partea adversă exprimă nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat asupra fondului, neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea de natură a atrage sancţiunea nulităţii, reglementată de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte solicitarea efectuării unei noi expertize, a apreciat că această probă este inadmisibilă, având în vedere că instanţa de recurs verifică hotărârea atacată pe baza probelor administrate la fond, nefiind vorba despre o cale devolutivă de atac, ci doar despre un control al legalităţii hotărârii instanţei de fond, în faţa instanţei de recurs putându-se administra proba cu înscrisuri noi, ce nu pot să privească însă fondul cauzei, nefiind posibilă examinarea situaţiei de fapt.

Cu privire la fondul cauzei, în esenţă, combătând cele arătate de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului, a apreciat că sunt nefondate criticile formulate de aceasta, curtea de apel apreciind în mod corect, în opinia sa, că hala aflată în litigiu constituie un bun mobil, conform art. 537-539 C. civ., putând fi mutată dintr-un loc în altul.

Totodată, a apreciat că susţinerile recurentei-pârâte cu privire la faptul că ambele instanţe i-ar fi solicitat să depună la dosar în original actul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit hala dovedesc fie rea-credinţă, prin încercarea de a inducere în eroare instanţa de recurs, fie o necunoaştere a dosarului cauzei de către autorul motivelor de recurs.

De asemenea, a arătat că probele din dosar dovedesc că bunul în discuţie nu a aparţinut niciodată lui H., aşa cum se arată în considerentele hotărârii atacate, fiind necesar a se face distincţia între două entităţi separate: societatea vânzătoare J. şi persoana fizică, administrator al societăţii, H..

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

În termen legal, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate, arătând că a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru, iar recursul a fost motivat corespunzător, criticile încadrându-se în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reiterând cele arătate prin cerea de recurs, recurenta-pârâtă a pretins şi că o altă neregularitate care a avut loc pe parcursul prezentului proces a constat în aceea că, în speţă, cumpărătorii iniţiali - K., L. şi M. - au fost citaţi în primă fază, însă nu s-au prezentat niciodată, iar instanţa nu a insistat pentru aducerea lor şi pentru clarificarea situaţiei de fapt, în contextul în care a susţinut că factura care stă la baza vânzării este falsă şi antedatată, iar aceştia ar fi putut preciza foarte multe aspecte importante privind vânzarea.

A mai susţinut şi că reaua-credinţă a părţii adverse se poate observa şi din faptul că aceasta a început demontarea ilegală, având autorizaţie de desfiinţare a lucrării de la Primăria Miniş, în loc de Primăria Ghioroc, cum ar fi trebuit, şi oricum respectiva autorizaţie era doar pentru o casă şi nu pentru o hală industrială.

În plus, a subliniat că nu au fost luate toate măsurile legale şi normale pentru astfel de lucrări, respectiv aviz pentru debranşarea de la curent electric şi de la alte utilităţi.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta B. şi a scutit-o pe aceasta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.625,3093 RON.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 ianuarie 2025, în temeiul art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 4 martie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, precum şi pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 82 alin. (1) teza finală C. proc. civ., precum şi cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: e) semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic."

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "rolul semnăturii":

"(1) semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Semnătura reprezintă o formalitate esenţială pentru valabilitatea oricărui act de procedură ce trebuie materializat, potrivit legii, într-un înscris. Prin semnătură, se confirmă întocmirea actului de un anumit subiect procesual.

Înalta Curte constată că în cererea de recurs s-a precizat că semnătura aplicată în numele recurentei-pârâte aparţine mandatarului ("împuternicit notarial") N..

Potrivit art. 80 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale prin reprezentanţi, iar art. 83 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "în faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar", dovada calităţii de reprezentant, în ipoteza reprezentării convenţionale prin mandatar neavocat, făcându-se prin depunerea procurii.

Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură şi peremptorie, care, însă, debutează cu un efect dilatoriu, conform prevederilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., care dispun următoarele:

"Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."

În speţă, Înalta Curte, constatând că recurenta-pârâtă nu a ataşat cererii de recurs, procura dată celui care a semnat-o în numele său (N.), a stabilit în sarcina părţii obligaţia de a depune la dosar dovada calităţii de reprezentant a acestuia, sub sancţiunea anulării cererii.

În acest context, prin actele de procedură comunicate anterior fixării primului termen de judecată, Înalta Curte a adus la cunoştinţă recurentei-pârâte, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, obligaţia de a depune la dosar dovada mandatului semnatarului cererii de recurs.

Astfel, prin adresa emisă la data de 23 septembrie 2024, recurentei-pârâte i s-a comunicat că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să-şi îndeplinească această obligaţie, sub sancţiunea anulării cererii.

Adresa emisă de către instanţă a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 30 septembrie 2024, aşa cum rezultă din dovada de înmânare, aflată la dosar.

De asemenea, această obligaţie i-a fost recomunicată părţii, la data de 16 ianuarie 2025 cu citaţia transmisă pentru termenul de judecată din data de 4 martie 2025, potrivit menţiunilor din conceptul de citare aflat la dosarul de recurs.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată acordat în cauză - 4 martie 2025 - recurenta-pârâtă nu a depus procura dată semnatarului cererii de recurs în conformitate cu art. 83 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a precizat că îşi însuşeşte calea de atac declarată de acesta în numele său, astfel că devine incidentă sancţiunea nulităţii reglementată de art. 82 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte constată că, în speţă, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu sunt apte de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce determină constatarea nulităţii cererii de recurs şi în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocarea acestor motive de casare este una formală, partea neaducând deciziei recurate critici concrete de nelegalitate.

Invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune susţinerea de către parte a unor aspecte ce ţin de motivarea hotărârii recurate, respectiv care ar rezulta fie din nemotivarea hotărârii, fie din reţinerea unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, iar motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială, iar interpretarea greşită a legii presupune că, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului legal.

Aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice în raport cu situaţia de fapt reţinută de către instanţele devolutive, respectiv aplicarea unor alte norme de drept material decât cele incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Ca atare, pentru a se putea proceda la o analiză a legalităţii deciziei atacate din perspectiva motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă trebuia să indice atât norma de drept material pretins a fi fost nesocotită, aplicată sau interpretată greşit, cât şi eroarea săvârşită de către instanţa de apel sub acest aspect, respectiv de ce motivarea hotărârii nu corespunde cerinţelor legale.

Însă, aşa cum s-a arătat anterior, recurenta-pârâtă nu a procedat în această manieră, ci doar şi-a exprimat propria opinie cu privire la aspectele ce ar rezulta din probele administrate în cauză, susţinând că dreptul intimatei-reclamante nu a fost dovedit prin prezentarea originalului actului de proprietate, precum şi nemulţumirea în raport cu concluzia instanţei de apel în sensul că hala ar fi un bun mobil.

Or, reglementarea art. 488 C. proc. civ. permite reformarea deciziei instanţei de apel doar pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt şi nici de a reevalua mijloacele de probă administrate de către instanţele de fond, ci doar de a verifica legalitatea deciziei din apel, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată. Modul în care instanţele de fond au interpretat mijloacele de probă administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs.

În concluzie, criticile care tind la reevaluarea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt reţinute în etapele procesuale anterioare reprezintă aspecte de netemeinicie, astfel că nu pot face obiect al controlului judiciar în recurs, neputând fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, şi nici celor statuate prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care:

"Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, cum nu se poate proceda la o încadrare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. a susţinerilor formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, în speţă devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte, reţine că, întrucât au fost formulate după împlinirea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei prezentei instanţe criticile formulate de parte în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, prin care recurenta-pârâtă a invocat că în mod nelegal, pe parcursul procesului, cumpărătorii iniţiali nu s-au prezentat niciodată, iar instanţa nu a insistat pentru aducerea lor şi pentru clarificarea situaţie de fapt.

Astfel, decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 8 august 2024, termenul pentru declararea recursului, în raport cu prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (3) din acelaşi act normativ, împlinindu-se la data de 9 septembrie 2024.

Prin urmare, orice critică formulată după acest moment este supusă sancţiunii reglementate de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu recunoaşterea doar a posibilităţii ca motivele de casare care sunt de ordine publică să poată fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, dacă legea nu dispune altfel.

Aşa fiind, cum, pe de o parte, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs şi nici nu şi-a însuşit calea de atac declarată de acesta în numele său, iar, pe de altă parte, criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportate la prevederile art. 82 alin. (1) teza finală şi la cele ale art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.

Totodată, constatând că partea care a pierdut procesul este recurenta-pârâtă, în aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., respectiv a sumei de 277,29 euro, cheltuieli de deplasare (dovedite prin înscrisul aflat la dosarul de recurs), precum şi a sumei de 6.000 RON, onorariu avocaţial (dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul de recurs), redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu circumstanţele cauzei, configurate de activitatea desfăşurată de avocaţii intimatei-reclamante care au formulat întâmpinare şi s-au prezentat în faţa instanţei pentru a susţine interesele părţii, dar şi de complexitatea scăzută a problemei de drept dezbătute în această fază procesuală, recursul fiind soluţionat în baza unei excepţii, şi de împrejurarea că în vederea judecării a fost acordat un sigur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 182 din data de 26 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 277,29 euro, cheltuieli de deplasare, precum şi a sumei de 6.000 RON, onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.