Civil appeal against reduced fraud damages dismissed to uphold res judicata binding effect of criminal court's damage quantification

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov în data de 31.12.2019, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, în temeiul art. 1357 C. civ., respectiv obligarea acestuia la restituirea sumei de 8.616.856,81 RON; obligarea pârâtului la plata dobânzilor şi a penalităţilor calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării efective a debitului; menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 72/P/2019 din data de 27 iunie 2019 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, asupra unui tractor, înregistrat la Primăria oraşului Bragadiru, jud. Ilfov, cu nr. x, proprietatea pârâtului A., precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2599 din 15 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia lipsei de interes a cererii privind menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 72/P/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, invocată din oficiu.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în contradictoriu cu pârâtul A..

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 8.616.856,81 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzilor şi a penalităţilor, calculate conform Codului de procedură fiscală, aferente sumei totale de 8.616.856,81 RON, de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării efective a debitului.

A respins cererea privind menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 72/P/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, ca fiind lipsită de interes şi a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1325 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 2599/15.10.2020 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.560.148,3 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta solicită admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării intimatului la plata către aceasta a sumei de 4.646.434,02 RON, cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă accesorii fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului.

Arată recurenta că s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2012, solicitând obligarea suspecţilor din respectivul dosar, printre care şi intimatul din prezenta cauză, la plata sprijinului financiar acordat necuvenit, în cuantum de 8.616.856,81 RON, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale.

Mai susţine recurenta că, prin decizia penală nr. 124/18.09.2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2019, urmare a acordului de recunoaştere al vinovăţiei încheiat între intimatul din prezenta cauză şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. În acest context a formulat prezenta acţiune, solicitând obligarea pârâtului A. la plata prejudiciului anterior menţionat, de 8.616.856,81 RON, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale.

Precizează că, în cursul procedurii judiciare, din totalul sumei pretinse, şi cu care s-a constituit parte civilă în dosarul penal, a fost stinsă doar creanţa în valoare de 4.183.044,07 RON, prin plată voluntară şi deducere/compensare din plăţile viitoare, astfel că suma rămasă de recuperat cu titlu de prejudicu este de 4.646.434,02 RON.

Susţine recurenta că, în prezentul dosar, Curtea de Apel Bucureşti a înţeles să oblige pârâtul doar la plata sumei de 4.560.148,3 RON, astfel cum aceasta a fost stabilită prin dispozitivul hotărârii penale nr. 123/20.01.2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, cu încălcarea dispoziţiilor art. 28 din C. proc. pen., care statuează în sensul că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, doar cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa asupra întinderii prejudiciului, fără a fi ţinută de aspectele constatate de instanţa penală deoarece hotărârea instanţei penale nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte latura civilă a speţei.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 1349 C. civ., autorul faptei delictuale este ţinut să acopere integral paguba produsă părţii vătămate, în scopul repunerii acesteia în situaţia anterioară.

Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării în parte a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, recurate, cu consecinţa obligării pârâtului A. la plata către aceasta a sumei de 4.646.437,02 RON, cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecarei plăţi şi până la data achitării integrale a debitului.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la 17 octombrie 2024, intimatul A. invocă excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, se susţine că, în mod corect, curtea de apel a avut în vedere hotărârea penală nr. 123/20.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care instanţa a stabilit cu titlu definitiv faptul că prejudiciul rămas de recuperat este de 4.560.148,3 RON, şi că nu poate fi ignorată autoritatea de lucru judecat în efectul său pozitiv, de care se bucură, inclusiv sub aspectul laturii civile, hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a tranşat atât asupra existenţei şi întinderii prejudiciului, cât şi asupra legăturii de cauzalitate dintre faptele concurente ale inculpaţilor şi prejudicul cauzat reclamantei.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 23 octombrie 2024, care a depus note scrise, prin care solicită respingerea apărărilor invocate de intimat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 31 decembrie 2019, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 februarie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat prin întâmpinare, şi a rămas în pronunţare asupra fondului recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Litigiul poartă asupra soluţionării acţiunii în răspundere civilă delictuală prin care reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pretinde repararea prejudiciului produs prin acordarea pe nedrept de fonduri europene către societatea beneficiară B. S.R.L., şi cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal, finalizat în privinţa intimatului A. cu o soluţie de condamnare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă continuată; complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi complicitate la infracţiunea de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă, de către contribuabil, a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în urma încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, situaţie în care latura civilă a dosarului penal a rămas nesoluţionată.

Prima instanţă a fondului a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 8.616.856,81 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs, precum şi la plata dobânzilor şi a penalităţilor, calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării efective a debitului, respingând ca lipsită de interes cererea de menţinere a sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 72/P/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.

Împotriva hotărârii primei instanţe a fondului a declarat apel doar pârâtul A., astfel că soluţia dată capătului de cerere respins, având ca obiect menţinere sechestru asigurător, a dobândit putere de lucru judecat, prin neapelare de către reclamantă.

Instanţa de apel, prin decizia nr. 1325A din 26 octombrie 2023, ce face obiectul prezentei căi de atac, a admis apelul declarat de pârâtul A. şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a diminuat cuantumul despăgubirilor la 4.560.148,3 RON. A apreciat curtea de apel că, în cauză, nu poate fi ignorată autoritatea de lucru judecat, sub efectul său pozitiv, de care se bucură, inclusiv sub aspectul laturii civile, hotărârea definitivă a instanţei penale, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a tranşat nu numai vinovăţia inculpaţilor din respectivul dosar, dar şi întinderea prejudicului cauzat reclamantei.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. se critică, în esenţă, cuantumul despăgubirilor şi modalitatea în care instanţa de apel a făcut aplicarea art. 28 din C. proc. pen.. Consideră recurenta că autoritatea de lucru judecat nu operează în privinţa laturii civile a cauzei penale, şi că instanţa civilă nu putea prelua ca atare cuantumul prejudiciului reţinut în dosarul penal, ci trebuia să procedeze ea însăşi la verificarea acestuia.

Prioritar, Înalta Curte subliniază limitele analizei în recurs, aceasta implicând doar verificarea legalităţii deciziei nr. 1325A din 26 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie din perspectiva incidenţei autorităţii de lucru judecat a dispoziţiilor civile din dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, cu consecinţe asupra întinderii prejudiciului produs reclamantei. Se remarcă, astfel, că recursul a fost exercitat exclusiv de către reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, astfel că toate chestiunile legate de admisibilitatea acţiunii, precum şi de temenicia acesteia au rămas definitiv stabilite prin nerecurarea de către partea care le-a contestat, respectiv intimatul din prezenta cauză.

Astfel, în privinţa admisibilităţii căii de atac, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut, pe de-o parte, că acţiunea este pe deplin admisibilă, întrucât între instituţia reclamantă şi persoana chemată în judecată nu există un raport juridic fiscal, prejudicierea bugetului de stat, respectiv a bugetului general al Uniunii Europene cu suma ce reprezintă sprijinul financiar acordat necuvenit constituind fapta ilicită în sensul prevăzut de art. 1.349 din C. civ. iar, pe de altă parte, că o eventuală posibilitate a reclamantei de a recupera prejudiciul pe cale administrativ-fiscală, prin emiterea unor titluri de creanţă şi, subsecvent, a unor titluri executorii, nu a fost reţinută ca fine de neprimire nici în contextul analizării laturii civile în dosarul penal nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, soluţionat prin sentinţa penală nr. 127/15.11.2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 123/20.01.2023 a Curţii de Apel Craiova.

Totodată, cât priveşte temeinicia acţiunii, privită din perspectiva îndeplinirii cumulative a condiţiilor de atragere a răspunderii civile delictuale în privinţa intimatului A., şi aceasta a fost constatată cu titlu definitiv prin decizia recurată, existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei intimatului, existenţa unui prejudicu şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea nefiind criticate de către intimat prin exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii din apel, prin care s-a statuat în sensul că prejudiciul rămas de recuperat de către reclamantă îi este imputabil şi acestuia, în solidar cu autorii faptelor penale, condamnaţi în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi.

Procedând la verificarea criticilor din recurs, susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din | C. proc. civ., iar nu în pct. 6 şi 8 din acelaşi act normativ, întrucât ceea ce se tinde a se demonstra este greşita aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 28 din C. proc. pen., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Astfel, critica recurentei vizează necalcularea cuantumului despăgubirilor de către instanţa de apel, care s-ar fi limitat la a reţine autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale pronunţate în dosarul nr. x/2019, fără a analiza fondul cauzei şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Se observă, aşadar, că, prioritar analizării îndeplinirii condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale, instanţele fondului au avut de stabilit dacă cele statuate prin hotărârile penale pronunţate în dosarul în care reclamanta din prezenta cauză s-a constituit parte civilă, şi în care atât autorii infracţiunilor, cât şi complicele acestora - intimatul din prezenta cauză - au fost condamnaţi, se impun sau nu cu autoritate de lucru judecat în prezentul dosar.

Este necontestat în cauză că, prin sentinţa penală nr. 124 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2019, s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova cu inculpatul A., acesta din urmă fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă, de către contribuabil, a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 10 (zece) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare iar, în baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 486 alin. (2) C. proc. pen., instanţa penală a lăsat nesoluţionată latura civilă, hotărârea tribunalului fiind confirmată inclusiv cu privire la latura civilă prin decizia penală nr. 1674 din 05 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respins apelul declarat pe latură civilă de reclamanta din prezenta cauză, ceea ce a determinat declanşarea litigiului civil de faţă, având ca obiect solicitarea reclamantei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de obligare a pârâtului A. la repararea prejudiciului rezultat din producerea infracţiunii.

În considerentele hotărârii penale menţionate s-a reţinut că, în realizarea proiectului "Înfiinţare plantaţie viţă de vie în suprafaţă de 147,14 ha în Centrul Viticol Golul Drincei, localitatea Vlădaia, Judeţul Mehedinţi", numitul C. împreună cu inculpatul A. au creat un circuit de operaţiuni fictive derulate între S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., circuit ce avea drept scop întocmirea de documente justificative cu caracter doar aparent real, şi care în urma depunerii lor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, au făcut posibilă obţinerea sprijinului financiar din Fondul European de Garantare Agricolă, de către beneficiarul S.C. B. S.R.L., contribuind, astfel, la producerea unui prejudiciu bugetului reclamantei în valoare de 8.616.856,81 RON.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa a constatat că, în cauză, s-a stabilit că, prin infracţiunile săvârşite de inculpatul A., s-a reuşit obţinerea de către beneficiarul S.C. B. S.R.L., reprezentată de C., pe nedrept, a sumei nerambursabile de 8.616.856,81 RON - sprijin financiar acordat necuvenit, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.U.G. nr. 66/2012.

Suma reprezentând prejudiciu produs reclamantei a fost stabilită în mod definitiv prin sentinţa penală nr. 127 din 15 noiembrie 2021 a Tribunalului Mehedinţi, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 123 din 20 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală în dosarul nr. x/2019, dosar format în urma aceleiaşi sesizări penale, şi care a fost finalizat prin rechizitoriul cu nr. x de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova (din care a fost disjunsă cauza cu nr. 72/P/2019, cu privire la care, în 27.06.2019, a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul A.).

Prin această decizie s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, respectiv a inculpatei S.C. B. S.R.L. la pedeapsa de 300 zile - amenda, cuantumul unei zile - amenda fiind de 1000 RON, rezultând amenda totală în cuantum de 300.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

Asupra laturii civile din dosarul nr. x/2019, instanţa penală a reţinut că, urmare a cererilor de decontare şi care au fost justificate prin documente conţinând date caracter fals/inexact, S.C. B. S.R.L., prin reprezentantul său C., şi cu sprijinul numitului A., a încasat suma totală de 8.616.856,81 RON (suma de 5.577.150,88 RON aferentă cererii de sprijin nr. x/26.08.2010 şi suma de 3.039.705,93 RON aferentă cererii de sprijin nr. x/26.08.2010) din fondurile FEGA (sumă decontată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură), total din care s-a recuperat prin deducere suma de 362.336,81 RON iar, ulterior, în cursul procesului, s-a şi recuperat o parte din prejudiciu, în valoare de 3.694.371,70 RON.

Drept urmare, a reţinut instanţa penală că prejudiciul rămas de recuperat de către reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este în cuantum de doar 4.560.148,30 RON, sumă la care se adaugă accesoriile calculate conform art. 731 din Legea nr. 500/2002, astfel că a dispus obligarea celor doi inculpaţi, S.C. B. S.R.L. şi C. la plata acesteia.

Prin critica formulată, recurenta-reclamantă a afirmat, în esenţă, că sentinţa instanţei penale, nr. 127 din 15 noiembrie 2021 a Tribunalului Mehedinţi, prin care s-a determinat cuantumul prejudiciului rămas de recuperat de către partea civilă - reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză decât cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Se constată că textul de lege anterior menţionat limitează recunoaşterea autorităţii de lucru judecat a celor statuate de instanţa penală, doar sub aspectele ce vizează latură penală a cauzei, şi anume: dacă există o faptă ilicită şi dacă persoană care a săvârşit-o poate răspunde pentru prejudiciul produs.

Însă, situaţia premisă la care se referă art. 28 din C. proc. pen. este aceea în care acţiunea civilă nu a fost soluţionată de instanţa penală, aceasta fiind singura ipoteză în care s-ar putea vorbi despre admisibilitatea sesizării unei instanţe civile cu o cerere în atragerea răspunderii civile delictuale a autorului unei fapte ilicite/infracţiuni şi în care s-ar putea pune problema autorităţii de lucru judecat în raport cu hotărârea pronunţată în penal.

Acesta este şi contextul în care a şi fost formulată prezenta acţiune, în dosarul penal în care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova cu intimatul din prezentul dosar, A., unde a fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Într-o atare situaţie, privită limitat, s-ar putea susţine, într-adevăr, că, astfel cum reiese din coroborarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. cu cele ale art. 486 alin. (2) din acelaşi act normativ, în cazul în care instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în faţa instanţei civile.

Însă, ceea ce omite a avea în vedere recurenta, aspect care, de altfel, a fost observat corect de către instanţa de apel, prin hotărârea recurată, este faptul că intimatul din prezenta cauză a fost doar unul dintre inculpaţii din dosarul penal iniţial, nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta săvârşind faptele pentru care a fost condamnat şi care au condus la producerea prejudicului în patrimoniul recurentei, în complicitate cu autorii S.C. B. S.R.L. şi C., după cum se reţine în ambele hotărâri penale pronunţate în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019 de Tribunalul Mehedinţi.

Aşadar, dacă în situaţia existenţei unui singur inculpat, şi faţă de care latura civilă a cauzei penale a fost lăsată nesoluţionată de instanţa penală, lucrurile sunt clare şi se prezintă astfel cum în teorie expune recurenta, instanţa civilă fiind ţinută să cuantifice prejudiciul astfel produs (dat fiind că acesta nu a fost verificat de instanţa penală), nu la fel stau lucrurile în cazul în care există mai multe persoane vinovate de producerea prejudicului iar în raport cu unele dintre acestea latura civilă a cauzei penale a fost soluţionată iar faţă de altele nu.

În această din urmă ipoteză, în care există trei inculpaţi cercetaţi şi condamnaţi de instanţa penală, şi care, împreună, au făcut posibilă obţinerea sprijinului financiar din Fondul European de Garantare Agricolă, de către beneficiarul S.C. B. S.R.L., şi au contribuit la producerea unui prejudiciu unic bugetului reclamantei, iar doar cu privire la doi dintre aceştia acţiunea civilă a fost soluţionată în penal, ne aflăm în prezenta speţă.

Astfel, în dosarul penal nr. x/2012, reclamanta din cauza de faţă s-a constituit parte civilă pentru suma de 8.616.856,81 RON iar, întrucât unul dintre inculpaţi, intimatul din prezenta cauză, a recunoscut faptele, astfel cum au fost prezentate prin rechizitoriu şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa penală, în dosarul penal nr. x/2019, a luat act de acesta şi l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă.

Întrucât ceilalţi doi inculpaţi, C. şi S.C. B. S.R.L., nu au recunoscut faptele pentru care au fost cercetaţi, judecata penală a continuat în privinţa acestora, în dosarul disjuns nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 127/15.11.2021, definitivă prin decizia penală nr. 123/20.01.2023 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa închisorii şi a inculpatei S.C. B. S.R.L. la plata unei amenzi penale. Tot în acest dosar, sub aspectul laturii civile, instanţa penală a analizat pretenţiile părţii civile din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1381 şi următoarele C. civ. prin raportare la art. 19 C. proc. pen., obligându-i, în solidar, pe aceştia la plata sumei de 4.560.148,30 RON, reprezentând diferenta dintre prejudiciul principal si suma achitată în cursul procesului, respectiv dedusă în privinţa persoanei juridice, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de legislaţia în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului, precum si la plata dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Astfel, instanţa penală a soluţionat acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal prin verificarea întrunirii aceloraşi elemente specifice răspunderii civile delictuale de drept comun, anume existenţa faptei ilicite, în speţă a unei infracţiuni, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi a vinovăţiei persoanelor care urmează a repara prejudiciul rezultat prin săvârşirea infracţiunii.

Aşadar, prejudiciul produs recurentei, pretins a fi reparat inclusiv de către intimatul A., în solidar cu inculpaţii C. şi S.C. B. S.R.L., prin prezenta acţiune dedusă judecăţii, a fost definitiv stabilit de instanţa penală în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, în care recurenta a figurat în calitate de parte civilă.

Cum prejudiciul pretins a fi reparat în prezentul dosar este acelaşi a cărui valorificare s-a urmărit prin formularea cererii de constituire parte civilă în dosarul penal nr. x/2012, cuantumul său nu poate fi repus în discuţie, fiind deja verificat de o instanţă, care a avut în vedere toate înscrisurile de care s-a prevalat recurenta din prezenta cauză în ambele dosare, atât cel penal, cât şi cel civil.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut corect că reclamanta urmăreşte valorificarea unui prejudiciu unic, cauzat prin faptele ilicite concurente ale intimatului A. şi ale inculpaţilor din dosarul penal nr. x/2019, conexiunea dintre activităţile infractionale reţinute în sarcina inculpaţilor din cele două cauze penale fiind, de altfel, evidenţiată chiar prin decizia penală nr. 123/20.01.2023 a Curţii de Apel Craiova.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa civilă nu avea a recalcula întinderea prejudiciului din dosarul penal, întrucât instanţa penală a efectuat deja o evaluare a înscrisurilor depuse la dosar de către partea civilă, analizând coroborat probatoriul, în urma căruia a apreciat că este dovedită legătura de cauzalitate între infracţiunile comise de inculpaţii din dosarul nr. x/2019, împreună cu complicele A., precum şi că prejudiciul produs reclamantei este de 8.616.856,81 RON, dar din care trebuie scăzută suma de achitată în cursul procesului (3.694.371,70 RON) şi deducerile personale de la S.C. B. S.R.L. (362.336,81 RON), rămânând un rest de prejudiciu de recuperat de 4.560.148,3 RON.

Aşadar, nu se poate reţine că instanţa de apel nu a efectuat o cercetare judecătorească, recunoscând greşit autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale prin care s-a soluţionat latură civilă a cauzei, din moment ce sunt îndeplinite cerinţele art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., cu privire la prejudiciul pretins a fi reparat în prezentul dosar existând anterior un alt litigiu în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la întinderea acestuia.

Odată ce acţiunea în răspundere civilă delictuală asociată acţiunii penale a fost soluţionată la instanţa penală, ea nu poate fi negată şi reevaluată în faţa instanţei civile.

Este adevărat că reclamanta avea dreptul de a învesti instanţa civilă chiar cu pretenţiile pentru care s-a constituit anterior parte civilă, respectiv cu acte şi fapte materiale ce au constituit obiectul infracţiunilor de corupţie pentru care pârâtul din prezenta cauză a fost condamnat, întrucât în privinţa acestuia din urmă nu deţinea un titlu executoriu prin care acesta să fi fost obligat la plata prejudiciului, însă admisibilitatea acţiunii nu exclude reţinerea puterii de lucru judecat, în privinţa aspectelor relative la latura civilă a cauzei, soluţionate definitiv de o instanţă, fie aceasta penală sau civilă.

În acest context, Înalta Curte reţine că sunt nefondate interpretările pe care recurenta le-a dat textului art. 28 din C. proc. pen., prin raportare la contextul şi particularitatea prezentei speţe, în care în contradictoriu cu doi dintre inculpaţi a fost soluţionată acţiunea civilă, iar cu privire la cel de-al treilea aceasta a fost lăsată nesoluţionată.

De vreme ce reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a sesizat organele judiciare penale şi s-a constituit parte civilă cu suma pretinsă ca reprezentând prejudiciu rezultat de săvârşirea infracţiunii, iar o instanţă penală a verificat subzistenţa, compunerea şi întinderea prejudiciului, prin raportare la probatoriul administrat în procesul penal şi la susţinerile părţilor privind achitarea parţială ori deducerea unei părţi din acesta, reinterpretarea probatoriului de către instanţa civilă nu mai era posibilă, în condiţiile în care prejudiciul pretins a fi reparat, în solidar, de către cei trei inculpaţi este unul singur.

Pe cale de consecinţă, aspectele ce ţin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptelor concurente ale mai multor persoane pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat reclamantei, care a figurat ca parte în procesul penal finalizat prin hotărârea ce conţine şi rezolvarea laturii civile. Aceasta din urmă nu este îndreptăţită să repună în discuţie, în faţa instanţei civile, întinderea prejudiciului, doar justificat din perspectiva faptului că, de această dată, se urmăreşte tragerea la răspundere civilă şi a altui coparticipant la săvârşirea infracţiunii, şi în legătură cu care latura civilă din dosarul penal a fost lăsată nesoluţionată.

Atâta vreme cât prejudiciul produs în patrimoniul recurentei este unic, în privinţa celor trei inculpaţi nepretinzându-se atragerea răspunderii pentru un prejudiciu distinct, cauzat individual, ci dimpotrivă, aceştia au conlucrat în vederea unui singur scop, acela de obţinere a sprijinului financiar din Fondul European de Garantare Agricolă, de către beneficiarul S.C. B. S.R.L., autoritatea de lucru judecat cu privire daunele materiale acordate în procesul penal se impun şi în cadrul prezentului litigiu.

În considerarea celor anterior arătate, Înalta Curte reţine ca fiind legală soluţia instanţei de apel care a stabilit că întinderea prejudiciului este cea care rezultă din hotărârea penală definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, în care au fost analizate pretenţiile civile ale reclamantei din prezentul dosar, motiv pentru care recursul formulat va fi apreciat ca nefondat şi respins în consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva deciziei civile nr. 1325 A din 26 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva deciziei civile nr. 1325 A din 26 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.