Unreviewability of recusal orders in civil cassation and rejection of contradictory reasoning claims in defamation suits.

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 21 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D.: obligarea pârâţilor, în solidar, la retragerea de îndată a articolului publicat la 18 februarie 2023 cu titlul "EXCLUSIV:Dubiosul milionar A. nu a plătit nici până acum cele peste 17 milioane euro pentru fosta fabrică E. S.A., câştigată la licitaţie cu 10 ani în urmă: "Totul se limitează la avans şi la vorbe goale"; obligarea pârâţilor la plata către reclamant, în solidar, a sumei de 250.000 RON, reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputaţiei; obligarea pârâţilor să asigure publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunţată în cauză, pe prima pagină a site-ului www.x.ro pentru 48 de ore şi în două numere consecutive a două ziare de largă circulaţie naţională; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 10 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D., ca neîntemeiată.

3. Hotărârile pronunţate de instanţa de apel

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de abţinere formulată de doamna judecător F., ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2024, aceeaşi instanţă a respins cererea de recuzare formulată de reclamantul A. împotriva doamnei judecător F., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 474A din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1293 din 10 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L., C. şi D., ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 26 martie 2024, a încheierii din 22 aprilie 2024 şi a deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În primul rând, recurentul apreciază că încheierea din 26 martie 2024 şi cea din 22 aprilie 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sunt afectate de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acesta arată că a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător F., în considerarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 din actul normativ menţionat, întrucât aceasta a soluţionat, pe fond, un alt litigiu promovat de recurent împotriva publicaţiei on-line Gândul, care viza alte articole. Prin sentinţa civilă nr. 1032 din 24 iunie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, completul de judecată compus din doamna judecător menţionată a respins acţiunea sa, reţinând, în esenţă, că este o persoană publică, aflată în vizorul presei, dar că acuzele susţinute, pe care le detaliază, nu reprezintă o faptă prejudiciabilă.

Prin urmare, în aprecierea sa, doamna judecător şi-a exprimat anterior părerea, direct într-o hotărâre judecătorească, cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnată să o judece, făcând o serie de aprecieri cu privire la calitatea sa de persoană publică, "gravele neregularităţi" săvârşite la E. S.A. şi alte împrejurări.

Mai mult, există şi alte elemente care nasc îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, care rezultă din motivarea sentinţei civile nr. 1032 din 24 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

De altfel, doamna judecător a formulat o cerere de abţinere care, însă, a fost respinsă, prin încheierea din data de 26 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu motivarea că participarea sa în alte cauze care implică aceleaşi părţi, nu poate fi considerată ca o încălcare a garanţiei de imparţialitate.

Şi cererea de recuzare pe care recurentul a formulat-o în faţa instanţei de apel a fost respinsă, prin încheierea din data de 22 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu motivarea că situaţia a fost deja analizată.

Or, în aprecierea sa, prin pronunţarea celor două încheieri i s-a încălcat dreptul de a fi judecat de o instanţă imparţială. Soluţionarea declaraţiei de abţinere nu are vreo putere de lucru judecat asupra cererii de recuzare, astfel că instanţa trebuia să analizeze efectiv cererea de recuzare. Refuzând acest lucru, a încălcat principiul disponibilităţii, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Mai mult, nu s-a ţinut cont că doamna judecător şi-a exprimat deja părerea cu privire la următoarele împrejurări: este o persoană publică, publicaţia nu a acuzat niciodată că provine din părinţi evrei, ci doar a informat publicul, anumite afirmaţii pot fi făcute fără nicio probă factuală, dacă au fost aduse anterior la cunoştinţa publicului, iar despre afacerea E. presa a relatat, pe larg, gravele neregularităţi.

În realitate, ambele încheieri nu sunt motivate şi reprezintă o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Faţă de încălcarea dispoziţiilor art. 6 din CEDO, art. 42 pct. 1 şi 13 din C. proc. civ., solicită casarea acestora şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, de către un complet imparţial.

În al doilea rând, recurentul apreciază că decizia recurată este afectată de motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

După prezentarea unor pasaje din considerentele deciziei atacate, acesta arată că motivarea este contradictorie. Astfel, se reţine că "privatizarea" E. S.A. este un subiect de interes public, deşi în realitate nu este o privatizare, ci o executare silită realizată de Statul Român. Însă, dacă acest aspect ar fi de interes public, nu se justifică de ce subiectul articolului este persoana sa. De asemenea, există contradicţie între titlul articolului şi conţinut. În acest sens, instanţa a reţinut că nu există nicio datorie exigibilă, întrucât cele 17 milioane de euro trebuie achitate după finalizarea litigiilor fundamentate pe Legea nr. 10/2001, societatea şi-a executat integral obligaţia de plată a avansului şi restul obligaţiilor asumate prin caietul de sarcini, nu există nicio dovadă şi nu se susţine că nu s-ar intenţiona să se achite diferenţa de preţ.

Recurentul apreciază că în orice articol e normală o doză de exagerare, însă, în cauză, tot ce se prezintă în titlu, nu are acoperire. Aceasta este permisă dacă are un fundament, însă din motivarea instanţei nu i se reproşează nimic companiei reprezentate de recurent.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 august 2024, intimaţii B. S.R.L. şi D. au solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca fiind nefondată. În esenţă, au arătat că instanţele de fond au analizat situaţia prezentată în cererea de recuzare şi au constatat că circumstanţele care au stat la baza declaraţiei de abţinere nu s-au schimbat, astfel că aceasta nu poate fi admisă. De asemenea, apreciază că nu există nimic contradictoriu în considerentele deciziei recurate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit termen la data de 6 februarie 2025, pentru soluţionarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 martie 2024, a încheierii din 22 aprilie 2024 şi a deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate de recurent împotriva încheierii din 26 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a rămas în pronunţare asupra acesteia şi asupra recursului declarat împotriva încheierii din 22 aprilie 2024 şi a deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024, pronunţate de aceeaşi instanţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând calea de atac declarată împotriva încheierii din data de 26 martie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice, dând eficienţă, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale civile, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ. dispun că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalităţii consfinţit prin prevederile art. 457 menţionat anterior şi ale art. 129 din Constituţie.

Recurentul A. a atacat cu recurs încheierea din data de 26 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respinsă declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător F..

Potrivit prevederilor art. 53 alin. (2) din C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac".

Prin această reglementare, legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părţilor, şi inexistenţa căii de atac a recursului la o instanţă superioară.

Înalta Curte reţine că, în raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, încheierea supusă controlului judiciar, o încheiere prin care s-a soluţionat cererea de abţinere a unui judecător, nu este susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac.

În consecinţă, va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Analizând calea de atac declarată împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2024 şi a deciziei civile nr. 474A, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul critică încheierea din data de 22 aprilie 2024 a instanţei menţionate anterior, prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător F., apreciind că este afectată de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Nulitatea actelor de procedură este definită de art. 174 alin. (1) din actul normativ menţionat ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă". Art. 175 din acelaşi act normativ fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau producerea unei vătămări şi, respectiv, posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

Verificând încheierea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform celor anterior expuse, Înalta Curte reţine că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii.

Astfel, prin cererea formulată în scris la data de 26 martie 2024, doamna judecător, membră a completului de judecată 13 Apel, a arătat că înţelege să se abţină de la judecarea cauzei, având în vedere că a pronunţat sentinţa civilă nr. 1032 din 24 iunie 2021, într-un litigiu anterior, prin care ar fi analizat şi unele aspecte deduse judecăţii şi în prezentul dosar.

Prin încheierea din data de 26 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins declaraţia de abţinere formulată de acelaşi magistrat, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu există incompatibilitate, întrucât în cauză este vorba de două dosare cu obiecte diferite, respectiv care presupuneau analiza a două articole de presă distincte. Mai mult, primul dosar a fost soluţionat în mod definitiv, dezlegarea acestuia beneficiind de autoritate de lucru judecat.

Prin cererea depusă la data de 27 martie 2024, reclamantul A. a înţeles să o recuze pe doamna judecător invocând dispoziţiile art. 42 alin. (1) din C. proc. civ., cu motivarea că aceasta a pronunţat sentinţa civilă nr. 1032 din 24 iunie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, într-un litigiu anterior, între aceleaşi părţi, ce a vizat tot publicaţii de pe site -ul G., astfel că şi-ar fi exprimat deja opinia faţă de problema care era dedusă judecăţii şi în prezenta cauză.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată, cu motivarea că acelaşi motiv de incompatibilitate, justificat pe aceeaşi împrejurare, a mai fost dedus judecăţii pe calea declaraţiei de abţinere formulată de doamna judecător, fiind analizat şi apreciat ca neîntemeiat de completul învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care, atât declaraţia de abţinere, cât şi cererea de recuzare au la bază aceeaşi situaţie factuală, care a fost tranşată cu ocazia soluţionării abţinerii, când s-a stabilit că doamna judecător F. nu şi-a spus părerea asupra prezentei cauze prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1032 din 24 iunie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, repunerea ei în discuţie, de către recurentul A., printr-o cerere de recuzare, fără să fi intervenit o schimbare a circumstanţelor iniţiale, duce fără echivoc la respingerea acesteia.

Finalitatea abţinerii şi a recuzarii este aceeaşi, constând în asigurarea imparţialităţii obiective şi subiective a instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, astfel că, odată respinsă declaraţia de abţinere, admiterea cererii de recuzare, pentru aceleaşi motive invocate, ar fi lipsită de sens şi, inconciliabil, contradictorie.

De altfel, din conţinutul dispoziţiilor legale care reglementează cele două instituţii procedurale reiese că o cerere de recuzare, depusă consecutiv respingerii declaraţiei de abţinere vizând pe acelaşi magistrat, poate fi admisă, pentru motivele expres prevăzute, doar dacă nu repune în discuţie aceleaşi împrejurări factuale, respectiv, aceleaşi motive de incompatibilitate pentru care declaraţia de abţinere a fost respinsă.

Prin urmare, prin soluţia la care s-a oprit instanţa de apel, de respingere a cererii de recuzare, nu i s-au încălcat recurentului drepturile procesuale pe care le enumeră în cererea de recurs, respectiv principiul disponibilităţii, principiul dreptului la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Este adevărat că principiul disponibilităţii apare ca fiind o reflexie a libertăţii de voinţă a părţilor litigante, care se manifestă în perimetrul drepturilor procesuale ale acestora. Însă, analiza sa se realizează în contextul celorlalte principii ce guvernează procesul civil, existând nişte limite în care disponibilitatea părţilor trebuie totuşi să se cantoneze. Or, în speţă, recurentul şi-a exercitat drepturile procesuale evocate, respingerea cererii de recuzare nefiind o îngrădire în sensul pretins.

De altfel, nu i s-a încălcat acestuia nici dreptul la apărare, sub aspect material sau formal, deoarece a beneficiat de toate prerogativele procedurale pe care le poate avea o parte în procesul civil, după depunerea cererii, care a fost soluţionată, partea beneficiind de apărare.

Totodată, nu se poate reţine că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, aşa cum acesta este definit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Trebuie remarcat că instanţa de control european a statuat că obligaţiile instituite în sarcina statelor prin dispoziţia menţionată sunt obligaţii de rezultat, însă statele au libertatea de a alege mijloacele care să permită sistemului lor judiciar să atingă toate scopurile prevăzute de articolul sus menţionat, precum: accesul liber la justiţie, celeritate, publicitate, egalitatea armelor etc.

Or, respingerea cererii de recuzare cu motivarea că problema incompatibilităţii, prin raportare la cele reţinute în litigiul anterior, a fost deja analizată cu ocazia declaraţiei de abţinere, nu afectează garanţiile unui proces echitabil, cu atât mai mult cu cât nu s-ar putea reanaliza o situaţie care şi-a găsit rezolvarea printr-o hotărâre definitivă.

În consecinţă, nu se poate reţine nulitatea reclamată de recurent, încheierea din data de 22 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă fiind legală.

În al doilea rând, recurentul A. critică decizia civilă nr. 474A din 24 aprilie 2024 a aceleiaşi instanţe, susţinând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, după expunerea unor pasaje din cuprinsul hotărârii recurate, partea arată că aceasta are considerente contradictorii, indicând punctual o serie de argumente care i-ar susţine punctul de vedere.

Criticile astfel formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt, însă, nefondate.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanţă, conform susţinerilor recurentului - pârât, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi la dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii presupune prezentarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Deşi, prin cererea de recurs, se invocă o motivare contradictorie, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde contradicţii între considerente sau între acestea şi dispozitiv, instanţa de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de apel, ţinând seama de limitele efectului devolutiv al căii de atac, respectiv de principiile tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

De altfel, ceea ce se susţine, în realitate, nu este o contradicţie între considerente sau între acestea şi dispozitiv, ci între argumentele instanţei şi înscrisurile depuse la dosar.

În acest sens, partea pretinde că s-a reţinut că procesele de privatizare sunt subiecte de interes public, însă, în realitate, în cauză nu a fost o privatizare ci o executare silită realizată de stat. Mai mult, dacă această procedură este de interes public, nu trebuia ca persoana sa să fie vizată de articol. De asemenea, se susţine o contradicţie între titlul articolului şi conţinutul lui, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel ar fi recunoscut că nu există o datorie exigibilă, societatea şi-a executat obligaţiile şi nu există dovezi că nu ar intenţiona să achite diferenţa.

Ceea ce se impută pe această cale instanţei reprezintă eventuale greşeli de judecată, iar nu vicii de motivare a deciziei supuse controlului judiciar. De altfel, chiar şi modalitatea de expunere a argumentelor, prin întrebări retorice, dovedeşte că recurentul urmăreşte, în realitate, să schimbe aspectele de fapt reţinute de către instanţele devolutive.

Ca atare, sub pretextul unei motivări contradictorii, recurentul urmăreşte readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel, fiind imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.

De asemenea, întrebările retorice prezentate la finalul cererii de recurs şi concluzia că instanţa de apel a reţinut că nu i se poate reproşa nimic companiei pe care o reprezintă, fără a se realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curţii de apel, se plasează în afara controlului judiciar al instanţei de recurs.

În consecinţă, nici aceste susţineri nu sunt apte să atragă casarea deciziei recurate din perspectiva motivelor de casare invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024 şi a încheierii din 22 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.