Nullity of cassation appeals for partial court fee payment and failure to substantiate statutory grounds for casation

Şedinţa publică din data de 05 februarie 2025

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I. 1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la 01.11.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Contractului de concesiune încheiat în anul 2014 de către Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, prin organele sale de conducere şi administrare cu pârâtele B. şi C. pentru cele patru locuri de veci ale familiei D. şi E.; constatarea şi recunoaşterea calităţii sale de moştenitor legal al familiei D. şi E.; obligarea Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, prin organele sale de conducere şi administrare, la încheierea unui nou contract de concesiune, cu atribuire spre folosinţă veşnică, a celor patru morminte aflate în discuţie, în care să fiu inclus, ca şi moştenitor, privind mormintele deţinute de către familia D. şi E., prin strămoşi, încă din jurul anilor 1890, locuri de veci aflate în acest moment în administrarea Parohiei Bisericii Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos din Municipiul Moreni, judeţ Dâmboviţa, sub sancţiunea aplicării penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute de art. 24 alin. (2); obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Moreni

Prin sentinţa civilă nr. 156/19.03.2018, Judecătoria Moreni a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de reclamant prin mandatar, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive si excepţia inadmisibilităţii cererii, invocate de pârâta Parohia Stavropoleos prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei de interes pentru capătul doi al cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos-administraţia cimitirului, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos- consiliul parohial, invocată de instanţă din oficiu si, pe cale de consecinţă, a respins cererea privind constatarea si recunoaşterea calităţii de moştenitor legal a reclamantului, ca fiind lipsită de interes; a respins restul capetelor din cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate; a fost obligat reclamantul la plata către pârâte a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.

I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa

Prin decizia civilă nr. 953 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmbiviţa a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 156/19.03.2018, pronunţată de Judecătoria Moreni şi a respins cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de apel Ploieşti

Prin decizia civilă nr. 163/03.04.2019, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia anulării cererii, invocată din oficiu şi a anulat pentru netimbrare, recursul formulat de reclamanţii A. şi F., împotriva deciziei nr. 953 pronunţată la 13 noiembrie 2018 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Dâmboviţa.

I.5. Decizia pronunţată în contestaţie în anulare

Prin încheierea din 19 mai 2021, Curtea de Apel Ploeşti a admis excepţia netimbrării cererii de repunere pe rol a cauzei şi a constatat nulitatea cererii de repunere pe rol formulată de contestatorul F., pentru netimbrare.

Prin decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia perimării contestaţiei în anulare privind decizia civilă nr. 163/3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2019, formulată de contestatorii A. şi F., invocată din oficiu şi a constatat perimarea contestatiei în anulare.

I.6. Calea de atac exercitată în cauză. Motivele de recurs

Împotriva încheierii din 19 mai 2021 şi a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunaţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs contestatorul F., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşt, secţia I civilă, întemeiat, în drept, pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, în vederea respectării tuturor gradelor de jurisdicţie, la o altă instanţă egală în grad.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa a încălcat normele de procedură cuprinse în art. 5 alin. (1), (6) alin. (1), (7) alin. (1) şi (2),art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească fiind lovită de nulitate.

A mai arătat că, deşi a formulat cerere de recurs împotriva măsurii de de suspendare, instanţa nu s-a pronunţat pe această cerere, constatând incidenţă perimarea cauzei, încălcând astfel regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

De asemenea, a arătat că, până la soluţionarea recursului, a solicitat suspendarea cauzei, urmând ca după soluţionarea recursului împotriva încheieri de suspendare instanţa să se pronunţe asupra perimării.

Instanţa nu a analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la susţinerile părţilor, la cadrul normativ aplicabil şi la probatoriul administrat în cauză.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea atacată nu este motivată, respectiv nu se expun argumentele pentru care nu au fost analizate cererile formulate, probele solicitate a fi administrate şi nici considerentele în temeiul cărora au fost înlăturate.

A mai susţinut că instanţa nu a precizat de ce a înlăturat cererile şi apărările formulate încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. prin raportare la art. 6 CEDO.

Atât timp cât în considerentele deciziei atacate instanţa nu a analizat probele administrate şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale, nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată în dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nepermiţând exercitarea controlului judiciar.

Astfel, recurentul a considerat că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a asigura accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Concluzionând, recurentul a susţinut că i s-a încălcat dreptul la un process echitabilă şi dreptul la apărare, fiind privat de posibilitatea de a dovedi aspectele ce fac obiectul acţiunii de faţă, iar instanţa a reţinut o altă situaţie de fapt decât prezentată şi dovedită, neţinând cont de toate cererile şi întregul material probator.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din de 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, recurentul, în temeiul art. 414 coroborat cu cele ale art. 483 şi urm. din C. proc. civ., a arătat că va depune motivarea printr-un memoriu separat.

1.7 Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 27 februarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 4 martie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că recursurile sunt netimbrate, nu sunt declarate în termen, iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii din 19 mai 2021 şi a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunaţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reţinut că având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va analiza dacă susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. dacă va trece peste excepţiile evidenţiate anterior, se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 10, prin rezoluţia din data de 09 septembrie 2024, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs, nicio parte nu a depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 11 octombrie 2024 a fost fixat termen la 05 februarie 2025, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursurilor, faţă de cele reţinute prin raportul întocmit în cauză, termen la care Înalta Curte a reţinut pricina în pronunţare, cu prioritate, prin prisma excepţiei nulităţii invocate din oficiu, din perspectiva insuficientei timbrări şi pentru nemotivare.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii din perspectiva insuficientei timbrări şi pentru nemotivare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, iar, conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, art. 486 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În cauza pendinte, Înalta Curte a fost învestită să soluţioneze recursurile declarate de recurent împotriva încheierii de şedinţă din 19 mai 2021 şi a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Conform dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

De asemenea, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru recursul exercitat împotriva soluţiei de suspendare, se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

Constatând că cererile de recurs exercitate împotriva încheierii de şedinţă din 19 mai 2021 şi a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 nu sunt legal timbrate, prin rezoluţia administrativă din 04 martie 2024, i s-a pus în vedere recurentului obligaţia de face dovada achitării unei taxe în cuantum de 220 RON, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2), teza finală şi art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru i-a fost comunicată recurentului la adresa domiciliului procesual ales indicată prin cererea de recurs, la 05 aprilie 2024, prin poşta electronică, respectiv la 15 aprilie 2024, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

Se reţine că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eşalonării.

Împrejurarea că la 05 februarie 2025, împreună cu cererea de amânare formulată în cauză, recurentul a depus dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 100 RON, conform dovezii aflate la fila x, din cei 220 RON datoraţi, nu poate echivala cu complinirea obligaţiei legale de timbrare ce îi incumba, plata parţială a taxei judiciare de timbru în exercitarea căilor de atac împiedică legala investire a instanţei.

În acest context, achitarea sumei de 100 RON reprezintă o plată parţială, care nu corespunde obligaţiei legale de a timbra cererea de recurs, astfel cum a fost stabilită de către instanţă şi comunicată recurentului.

Astfel, neîndeplinirea obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 220 RON, aferentă căii de atac, este imputabilă exclusiv recurentului, care a înţeles să achite doar parţial taxa datorată potrivit legii, determinând aplicarea, de către instanţă de recurs a sancţiunii nulităţii, prevăzută expres la art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Se mai reţine că art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 21 din Constituţia României garantează dreptul de acces la justiţie, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiţiei să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiţie şi a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanţelor cazului, solvabilitatea solicitantului şi faza procedurii sunt factori de care trebuie ţinut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiţie sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiţie a fost restrâns până în punctul în care s-a atins esenţa lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).

De altfel, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că cererile de recurs sunt nule, recurentul neformulând critici de nelegalitate împotriva încheierii atacate iar aspectele invocate prin memoriul de recurs cu privire la nelegalitatea deciziei nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu pot fi circumscrise motivelor de casare, expres şi limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Aşadar, motivarea recursului se face prin însăşi cererea de recurs sau, în ipoteza în care se depun printr-un memoriu separat, înlăuntrul termenul de exercitare a recursului. Excepţiile prevăzute de textele procedurale precizate vizează motivele de casare de ordine publică sau situaţia în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la alt moment decât cel al comunicării hotărârii.

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Prin urmare, obligaţiei procesuale instituite prin textul de lege cuprins în art. 487 alin. (1) C. proc. civ. îi corespunde, corelativ, şi o sancţiune, aceea a nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Totodată, potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare (…)".

Astfel, prin norma juridică antereferită, se reglementează termenul pentru declararea căii de atac a recursului.

În ceea ce priveşte termenul pentru motivarea căii de atac declarate sunt incidente dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ., potrivit cărora dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secţiunea care vizează căile extraordinare de atac, raportat la art. 470 alin. (5) din acelaşi Cod, care stipulează următoarele:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

În raport de dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte reţine că există două momente, respectiv termenul de 5 zile de la pronunţare pentru declararea căii de atac şi termenul de 5 zile de la comunicare deciziei atacate pentru motivarea recursului.

În ceea ce priveşte termenul de motivarea a căii de atac, care curge de la data comunicării încheierii hotărârii atacate, se constată că, în cuprinsul declaraţiei de recurs formulate de recurent, depuse la 10 ianuarie 2023, se menţionează doar că motivarea va fi depusă printr-un memoriu separat, însă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurentul nu a mai prezentat, printr-un memoriu separat criticile de nelegalitate care vizau încheierea recurată.

Cum motivele de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei, întrucât nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., care este incidentă, respectiv sancţiunea nulităţii recursului exercitat împotriva încheierii de şedinţă din 19 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

În privinţa cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, Înalta Curte constată că nici aceasta nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate din perspectiva posibilităţii încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de casare expres şi limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate.

În cauză, se constată că recursul deşi este încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrate în textele legale menţionate.

Prin decizia recurată a fost constatată perimată contestaţia în anulare privind decizia civilă nr. 163/3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2019, formulată de contestatorii A. şi F., reţinându-se că de la data suspendării judecăţii (19 mai 2021) pentru lipsa părţilor şi pentru că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în liăsă, şi până la data formulării cererii de repunere pe rol, cauza a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de 6 luni, neintervenind nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a curgerii termenului de perimare.

Prin cererea de recurs, fără a se raporta la considerentele instanţei privind soluţia de constatare a perimării, recurentul a învederat că decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunaţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, este lovită de nulitate şi nelegală întrucât nu a respectat normele de procedură incidente.

Recurentul a indicat pur formal ca temei juridic al recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., nedezvoltatând argumente care să poată fi subsumate motivului de recurs menţionat.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi avea a răspunde unor considerente ale instanţei privind perimarea pentru lăsarea în nelucrare a cauzei în intervalul de timp de 6 luni prevăzut de lege pentru incidenţa acestei sancţiuni procesuale, recurentul s-a limitat la a indica motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. şi la o afirmaţie de ordin general privind o pretinsă nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 5, art. 6 alin. (1) art. 7 alin. (1) şi alin. (2) art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (1) art. 14 alin. (5) şi alin. (6) din C. proc. civ., fără a indica în concret, care au fost regulile de procedură încălcate de instanţă care să justifice incidenţa cazului de casare invocat.

În privinţa motivului de casare reglementat de pct. 6 a alin. (1) din art. 488 din C. proc. civ., recurentul s-a rezumat în a afirma că decizia nu este motivată având în vedere că nu i-a fost comunicată hotărârea în cauză, ceea ce face, în opinia sa, imposibil controlul de legalitate de către instanţa de recurs iar "magistraţii nu au analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la susţinerile sale, la cadrul normativ aplicabil, la probatoriul administrat, instanţa de fond neprocedând la o lămurire deplină a situaţiei de fapt". Subsumat aceleiaşi critici, recurentul a mai arătat că instanţa a redat extrase din texte de lege pe care le-a coroborat cu acte normative străine pricinii, rezultând faptele care stau la baza convingerii instanţei de respingere a cererii.

În continuare, în expunerea nemulţumirilor sale, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că " instanţa nu a aplicat şi totodată nu a interpretat corect actele normative incidente în materie" fără a indica în concret care sunt normele de drept substanţial pretins a fi fost aplicate în mod greşit de curtea de apel.

Prin urmare, faţă de modalitatea în care recurentul a înţeles să formuleze calea extraordinară de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu există argumente care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât prin aspectele expuse acesta nu învederează o eventuală nelegalitate în ce priveşte soluţia de constatare a perimării, ci exprimă o nemulţumire personală de ordin general cu privire la soluţia adoptată, nefundamentată pe argumente care să facă posibil controlul jurisdicţional.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursurile declarate de contestatorul F. împotriva încheierii de şedinţă din 19 mai 2021 şi a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de contestatorul F. împotriva încheierii de şedinţă din 19 mai 2021 şi a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 februarie 2025.