Validity of Superior Medical-Legal Commission’s adverse opinion on contradictory medical-legal findings in malpractice claims

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, a solicitat să se constatate că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii medicale a pârâţilor, prevăzute de art. 642-646 din Legea nr. 95/2006 actualizată, ca formă a răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. şi să se dispună obligarea solidară a acestora la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, obligându-i la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 642-646 din Legea nr. 95/2006, art. 1349, art. 1381, art. 1382 şi urm. C. civ.

2. Sentinţa pronunţată în cauză:

Prin sentinţa civilă nr. 48/C din 6 martie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis în parte acţiunea şi a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii medicale a pârâţilor, prevăzute de art. 642-646 din Legea nr. 95/2006, ca formă a răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ.

A obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de schimb valutar de la momentul plăţii, în favoarea reclamantului, cu titlu de daune morale.

A respins restul pretenţiilor.

A disjuns cererea de chemare în garanţie a societăţii de C. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar D., formulată de către pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi a fixat termen de judecată cu citare părţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 1387/A din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. (decedat pe parcursul procesului şi continuat de succesorul legal E.) şi de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea împotriva sentinţei.

A respins, că nefondat, apelul pârâtei B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 31.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în totalitate.

A admis apelul aceleiaşi pârâte împotriva sentinţei şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi continuată de succesorul legal E., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

A constatat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii medicale a pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

A obligat pe pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de schimb valutar de la momentul plăţii, în favoarea succesorului legal E..

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

A obligat pe intimatul E. la cheltuieli de judecată în cuantum de 5000 RON în favoarea apelantei B..

4. Soluţia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primul ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 2009 din 8 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul principal declarat de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor şi recursul provocat declarat de reclamantul E. împotriva deciziei nr. 1387 din 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

A fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 735/Ap din 12 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, rejudecând apelurile declarate în dosar, în limitele deciziei de casare, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A., decedat pe parcursul procesului şi continuat de succesorul legal, E..

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii de şedinţă din 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost păstrată în totalitate.

Au fost admise apelurile declarate de apelanta-pârâtă B. şi respectiv, de apelatul-pârât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, în contradictoriu cu intimatul E., succesor legal al reclamantului A., decedat pe parcursul procesului, împotriva sentinţei civile nr. 48/C din data de 6 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost schimbată în parte si în consecinţă:

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., decedat pe parcursul procesului şi continuată de succesorul legal E., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, fiind menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu contravin deciziei.

A fost obligat intimatul E. să achite apelantei B. suma de 13 006 RON, cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

6. Calea de atac a recursului exercitat în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 735/Ap din 12 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, reclamantul E. a declarat recurs şi a solicitat admiterea căii de atac, respingerea apelurilor declarate în cauză de apelanta B. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 48/C din 6 martie 2019 a Tribunalului Bihor, ca fiind temeinică şi legală, cu admiterea apelului declarat în cauză şi schimbarea în parte a hotărârii sub aspectul daunelor solicitate.

În susţinerea demersului judiciar, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

-Referitor la motivul de casare subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care a fost admis apelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare a precizat că se încadrează şi faptul că există contradicţie între dispoziţiile dispozitivului hotărârii şi pe de altă parte, între considerente şi dispozitiv, în sensul că, deşi instanţa admite în întregime apelurile părţilor adverse, respingând în totalitate acţiunea, dispune schimbarea în parte a hotărârii Tribunalului Bihor, fără a arăta sau motiva sub ce aspect a schimbat în parte hotărârea.

A mai afirmat că se încalcă în opinia sa, şi dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul hotărârii instanţei de apel nu se face nicio referire la apelul antecesorului subsemnatului.

- Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. ce dispune asupra limitelor casării şi prevederile art. 264 C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor".

Astfel, rejudecând cauza, Curtea de Apel Oradea nu a respectat decizia de casare în ceea ce priveşte dezlegările date de instanţa de recurs sub două aspecte: pe de o parte, cu privire la aplicabilitatea art. 264 C. proc. civ. şi art. 24 alin. (1) şi (2), dar şi ale art. 34 din O.G. nr. 1/2000, respectiv cu privire la necesitatea de a ţine cont de faptul că reglementările specifice materiei expertizei medico-legale se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., astfel încât expertiza medico-legală nu are o valoare probatorie absolută prestabilită, fiind supusă cenzurii şi evaluării organului jurisdicţional, în contextul tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză (alin. (2), penultima pagină din decizia de casare), iar pe de altă parte, cu privire la analizarea regularităţii emiterii celui de al doilea aviz al Comisiei superioare medico-legale din cadrul INML Mina Minovici.

Practic, în lumina dispoziţiilor deciziei de casare, obligatorie în toate elementele ei, Curtea de Apel Oradea ar fi avut obligaţia ca, rejudecând apelurile în integralitatea lor şi ţinând seama de principiul devoluţiunii, să lămurească, pe de o parte, regularitatea întocmirii celui de al doilea aviz al Comisiei superioare medico-legale, cel din 18.03.2022, în acord cu dispoziţiile legale incidente, precum şi conţinutul său ştiinţific, iar pe de altă parte, să procedeze la evaluarea şi analizarea în ansamblu, în mod coroborat, a tuturor mijloacelor de probă care au fost administrate, judecând apelurile raportat la toate probele.

În contextul menţionat inclusiv în decizia de casare, privitor la existenţa a două rapoarte medico-legale, ambele infirmând diagnosticul de adenocarcinom de prostată, dar avizate diferit de Comisia Superioară, cu atât mai mult, Curtea de Apel Oradea, în aplicarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., ar fi trebuit nu doar să se limiteze la analiza unei singure probe, ci să o analizeze în ansamblu şi cu restul materialului probator, aceasta fiind de altfel şi dispoziţia instanţei de casare.

Or, în cauză, Curtea de Apel Oradea nu a respectat aceste dispoziţii din decizia de casare, analizarea regularităţii avizului din 18.03.2022 a Comisiei Superioare medico-legale realizându-se cu încălcarea art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa nr. 1/2000, art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1) şi alin. (2) din H.G. nr. 774/2000 privind Regulamentul de aplicare a Ordonanţei nr. 1/2000.

Aceste texte legale reglementează atribuţiile şi limitele în care Comisia superioară medico-legală se pronunţă atunci când i se solicită acest lucru de către organele judiciare.

Astfel, verificând actele, Comisia are două variante: fie le avizează total sau parţial, fie nu le avizează, însă în această din urmă situaţie, are obligaţia de a dispune refacerea lor, total sau parţial, nefiind reglementat vreun aviz negativ - avizul ori se dă, ori nu se poate da, şi atunci trebuie dispusă refacerea.

Or, aşa cum se poate observa, avizul din 18.03.2022 în realitate nu este un aviz, ci este o poziţie a Comisiei superioare medico-legale de neavizare a concluziilor actelor medicale în discuţie (a se vedea ultimul alineat din actul din 18.03.2022).

Aşadar, instanţa de apel, dacă ar fi aplicat în mod corect textele legale incidente în această materie, comparând, aşa cum a dispus instanţa de casare, cele două avize, ar fi trebuit să constate neregularitatea şi nelegalitatea emiterii de către Comisia Superioară medico-legală a actului din 18.03.2022.

Pe de altă parte, tot legat de neregularitatea emiterii actului din 18.03.2024, şi a ceea ce se reţine în decizia de casare legat de acest referat şi în pofida faptului că nu s-a indicat niciun temei de drept care să facă referire la solicitarea întocmirii opiniei de specialitate tocmai de Dr. F., membru permanent al comisiei, instanţa de apel îl apreciază ca fiind perfect valid (în situaţia în care doamna doctor nu face parte din Comisia de Avizare de la IML Timişoara), şi mai mult apreciază şi că are conţinut ştiinţific.

De asemenea, un alt aspect deosebit de important, care viciază structural avizul din 18.03.2022, se referă la poziţia contradictorie pe care Comisia superioară o adoptă cu privire la acest aviz.

Astfel, deşi conform adresei către Curtea de Apel Oradea a INML din data de 22.07.2020, Comisia Superioară a comunicat că, "având în vedere punctele de vedere de specialitate diferite, a luat decizia de a solicita o opinie de specialitate anatomie-patologică Comisiei de Specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, după care va aviza", totuşi, la baza avizului nu se regăseşte această opinie.

Recurentul a mai învederat că în cuprinsul avizului din 18.03.2022 şi a actelor anexate acestuia rezultă în mod evident că opinia de specialitate a comisiei de specialitate anatomopatologică nu a parvenit la dosarul Comisiei. Atât timp cât însăşi Comisia Superioară a considerat necesară această opinie, arătând că va aviza doar după exprimarea acesteia, şi totuşi emite avizul fără această opinie, recurentul-reclamant apreciază că se impune a avea în vedere lipsa de legalitate şi superficialitatea modului în care acest aviz a fost emis.

În al doilea rând, arată că au fost încălcate dispoziţiile deciziei de casare, respectiv cele ale art. 264 C. proc. civ. şi din prisma faptului că instanţa de apel nu a procedat la analizarea expertizelor medico-legale în contextul tuturor probelor administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât existau opinii medicale contradictorii, iar avizările din partea Comisiei superioare erau, la rândul lor, controversate.

A mai precizat că în motivarea hotărârii nu se regăseşte vreo referire la materialul probator administrat în cauză, care dacă ar fi fost analizat, aşa cum impunea textul legal şi decizia de casare, soluţia ar fi fost diferită, întrucât toate probele sunt în sprijinul şi în acord cu raportul de nouă expertiză medico-legală avizat favorabil de către Comisia Superioară.

De asemenea apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor pct. 3 şi 9 din Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1196/2013 privind modul de funcţionare a Comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, Curtea de Apel Oradea reţinând că este nu numai legal, dar şi obligatoriu ca dr. F. să participe la şedinţa Comisiei superioare.

Precizează că nu a criticat participarea dr. F. la şedinţa comisiei, ci semnarea avizului de către aceasta, adică girarea şi asumarea avizului de către o persoană care, practic, îşi validează propriul referat. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere obligativitatea semnării avizului de către medicul care depune referatul, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

Subliniază că interpretarea greşită a textului legal de către instanţa de apel, care a pus semnul egalităţii între prezenţa medicului la şedinţă şi semnarea şi parafarea avizului, au condus astfel la concluzia greşită că actul din 18.03.2022 este valid, aspect ce în opinia sa, constituie motiv de casare.

7. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor şi intimata-pârâtă B. au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor s-a învederat că în soluţionarea unei cereri ca cea din speţa de faţă, instanţa va analiza dacă în persoana medicului se poate retine săvârşirea unei fapte ilicite, respectiv a unui malpraxis medical, astfel că în raport de culpa medicului/autorul faptei şi în funcţie de rezultat, să intervină şi răspunderea angajatorului comitent (art. 1373 C. civ.).

A mai arătat că, instanţa, Curtea de Apel Oradea, în mod corect, a concluzionat că nu se poate reţine eroarea medicală care să atragă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei B. şi a constatat şi motivat în mod obiectiv, legal şi că nu poate fi antrenată răspunderea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea (actualmente Bihor) în calitate de comitent.

A precizat că instanţa a stabilit în concret, clar şi concis starea de fapt litigioasă, considerentele hotărârii recurate sunt explicite, lămuritoare, astfel că nu se poate reţine nemotivarea hotărârii.

Motivarea este completă, adecvată si precisă, necontradictorie şi corespunzătoare tuturor aspectelor de fapt şi de drept ale litigiului, raţionamentul instanţei privind acceptarea forţei probante a avizului medico-legal din 18.03.2022 emis de către Comisia Superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovioci, fiind explicit prezentat, în sensul că "are la bază o specialitate a doi medici anatomopatologi, exprimată în urma reexaminării materialului histopatologic recoltat de la reclamantul A., având în vedere că s-a dovedit că prin avizul nr. El/4926 din 01.08.2018 s-au avizat concluziile Comisiei din cadrul INML Timişoara în lipsa diagnosticului medicului anatomopatolog a cărui opinie a fost solicitată."

Prin urmare, a considerat ca nefiind fondat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., simpla nemulţumire a recurentului cu privire modul de prezentare a considerentelor şi implicit a soluţiei pronunţate, nu sunt aspecte care sa fie asimilate unei nemotivări în sensul art. 425 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a arătat că în cauza de faţă, Curtea de Apel Oradea s-a conformat statuărilor din cuprinsul deciziei de casare nr. 2009/2033 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, asupra problemelor de drept dezlegate, decizia instanţei de apel nefiind susceptibilă de critici, rejudecarea apelului s-a făcut conform indicaţiilor date prin decizia de casare, indicaţiile vizând necesitatea realizării unor verificări privind forma legală în care s-a exprimat dr. F. în legătură cu diagnosticul histopatologic pus de B. şi dacă era de natură să o facă incompatibilă cu participarea la şedinţa Comisiei superioare în cadrul căreia s-a elaborat avizul, respectiv, regularitatea emiterii celui de-al doilea aviz de către Comisia Superioara din cadrul INML Mina Minovici.

Intimatul a concluzionat că decizia este amplu motivată în fapt şi în drept, fiind rezultatul aprecierii şi verificării probelor inclusiv privitor la regularitatea emiterii avizului din 18.03.2022 şi la valoarea ştiinţifică a acestuia, nefiind incidente în rejudecarea apelului motivele de casare invocate de recurent.

Prin întâmpinarea formulată de B. s-a învederat că statuările instanţei de apel sunt în deplină concordanţă cu considerentele deciziei de casare, că pentru prima oară, în prezentul recurs se susţine că avizul din 18.03.2022 reprezintă doar o poziţie a Comisiei Superioare medico-legale şi nu un aviz, că prin decizia recurată instanţa de apel a procedat la evaluarea juridică a actului, (referatul de specialitate ştiinţifică a dr. F.), ceea ce s-a omis să se facă în primul ciclu procesual.

S-a mai precizat că Ordinul Ministerului Sănătăţii nu este incident în speţă, în schimb sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 şi că mai mult, critica recurentului privind faptul că avizul din 18.03.2022 este viciat structural, nu poate fi primită câtă vreme nu a reprezentat obiect de critică în apel.

În concluzie, a afirmat că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 264 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat expertizele medico-legale în contextul tuturor probelor administrate, respectiv că în hotărâre nu se regăseşte analiza întregului material probator, întrucât în opinia intimatei, instanţa a analizat toate actele medico-legale precum şi toate celelalte probe administrate.

8. Procedura de filtru:

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen, fiind legal timbrat şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) - e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Raportul a fost comunicat părţilor la 18.02.2025 către B. şi către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor şi la 19.02.2025 către E..

Nu a fost depus punct de vedere la raport.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 martie 2025, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant E. împotriva deciziei civile nr. 735 Ap din 12 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

A fixat termen pentru judecata recursului la 3 iunie 2025, în şedinţă publică, complet C5, ora. 09.00, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând criticile de recurs formulate în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează:

- Criticile de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut teza nemotivării hotărârii atacate întrucât considerentele nu expun motivele pentru care a fost admis apelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi pentru că nu se face nicio referire la apelul reclamantului. De asemenea, a indicat prezenţa unor dispoziţii contradictorii ale considerentelor raportat la dispozitiv.

Aceste critici nu pot fi primite în condiţiile în care decizia instanţei de apel a fost pronunţată în rejudecarea cauzei după casare, astfel că, în mod preponderent, analiza sa a fost una concentrată în oferirea unui răspuns apelurilor formulate, urmând direcţia de cercetare a cauzei trasată prin îndrumările din decizia de casare. Aceste aspecte de particularitate a analizei pe care o întreprinde instanţa, în rejudecare, nu îndreptăţeşte critica recurentului privitoare la viciul nemotivării hotărârii întrucât aceasta nu ar cuprinde motivele pentru care a fost admis apelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Atâta timp cât prin apelul aceste părţi a fost criticată ca nelegală şi netemeinică sentinţa nr. 48C/6.03.2019 a Tribunalului Bihor, în temeiul căreia se angajase răspunderea solidară a pârâţilor medic şi Spital Judeţean pentru fapta ilicită săvârşită în cadrul procedurii de diagnostic (pentru diagnosticarea greşită a afecţiunii reclamantului) pe baza unui raport de expertiză denunţat ca incomplet, care evalua lamele străine cauzei, fără asumarea unei concluzii de către anatomo-patologul cooptat în echipa IML Timişoara (G.), apel prin care se solicita schimbarea sentinţei şi respingerea în întregime a cererii de chemare ca neîntemeiată, nu se poate susţine că prin considerentele care fundamentează ultima soluţie a instanţei de apel nu sunt arătate argumentele pentru admiterea acestuia.

Desigur că aspectele analizate în cuprinsul deciziei sunt acelea rămase în divergenţă subsecvent soluţiei de casare şi trasate ca atare prin decizia instanţei de recurs, nu mai puţin fiind adevărat că ele au ajuns în atenţia instanţei şi a părţilor în contextul evoluţiei dosarului în calea de atac a apelului, unde, pe baza criticilor de apel şi a cererilor formulate, s-a încuviinţat administrarea de noi probe, respectiv Suplimentul la Raportul de nouă expertiză întocmit de IML Timişoara, asupra căruia s-a emis avizul nr. x/14.01.2020 de către Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-legal constituită în cadrul IML Timişoara şi avizul x/18.03.2022 al Comisiei Superioare Medico-legale INML Mina Minovici.

Pe baza analizei unitare a elementelor probatorii administrate în faţa primei instanţe şi a celor din apel, curtea de apel a emis concluzia sa în sensul că "Drept urmare nu se poate reţine eroarea medicală care să atragă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei B., în condiţiile art. 642 din Legea nr. 95/2006-forma în vigoare al data formulării acţiunii, coroborat cu art. 1349 C. civ., iar în lipsa acestei răspunderi nu poate fi antrenată nici răspunderea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea în calitate de comitent ".

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicitase obligarea în solidar a pârâţilor medic şi spital, în temeiul dispoziţiilor art. 642-646 din Legea nr. 95/2006, la repararea prejudiciului pretins cauzat prin fapta ilicită şi câtă vreme concluzia instanţei de rejudecare a fost aceea că "nu se poate reţine eroarea medicală care să atragă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei B.", este un argument în sine, aşadar suficient pentru a stabili că în lipsa acestei răspunderi nu poate fi antrenată nici răspunderea Spitalului Clini Judeţean de Urgenţă Oradea în calitate de comitent aşa cum s-a reţinut prin decizia atacată. Nu mai puţin, se observă că nu este explicitată în niciun fel critica de nemotivare a admiterii apelului acestei părţi, ce a fost invocată prin recursul său de către recurentul-reclamant.

Întrucât analiza instanţei de apel din rejudecare este un răspuns unitar dat susţinerilor şi apărărilor formulate de toate părţile din proces, în raport cu evoluţia acestuia şi a aspectelor rămase în divergenţă conform deciziei de recurs, această primă critică a recursului se vădeşte a fi nefondată, fiind limpede că sunt considerente care justifică implicit admiterea (şi) a apelului formulat de pârâtul spital, câtă vreme susţin argumentele şi soluţia pentru care a pledat această parte în proces.

Deopotrivă, se reţine că este rodul unei pure erori materiale absenţa din partea expozitivă a istoricului litigiului, a descrierii motivelor de apel formulate de reclamant, a căror analiză nici nu s-a mai impus a fi efectuată deoarece acestea îşi găseau rostul într-o ipoteză care nu s-a mai verificat - potrivit evaluărilor instanţei de apel -, aceea a confirmării faptei ilicite acuzate constând în diagnosticarea eronată a afecţiunii reclamantului. Aceasta întrucât apelul reclamantului a vizat exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea de primă instanţă, pledând pentru majorarea acestora, aspect verificabil pe baza actelor procesuale îndeplinite în cauză (cuprinsul declaraţiei de apel), independent de menţionarea sau nu a conţinutului actului procedural analizat în partea expozitivă a hotărârii.

Fiind vorba despre o simplă eroare materială, inaptă să genereze în sine vreo vătămare recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că pe baza ei nu poate reţine viciul nemotivării hotărârii, cum a acuzat partea când a invocat nesocotirea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., care este un viciu de structură a actului procedural al hotărârii judecătoreşti şi care nu se regăseşte în cauză.

În sfârşit, nici contrarietatea între considerente şi dispozitiv ori între dispoziţiile dispozitivului pe care le invocă recurentul nu există ca atare, explicaţia soluţiilor pronunţate subsecvent admiterii apelurilor pârâţilor, anume a respingerii acţiunii în totalitate şi a schimbării doar în parte a sentinţei fiind dată de nevoia menţinerii unei alte soluţii a acesteia, neatacată prin niciunul dintre apelurile formulate, privitoare la disjungerea cererii de chemare în garanţie a C. S.A. şi înregistrarea sa sub un alt număr de dosar.

- Cel de-al doilea motiv de recurs a fost întemeiat, în mod cumulat, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se o încălcare a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. sub două aspecte:

a) din perspectiva modului în care instanţa de rejudecare a răspuns sarcinii de a lămuri regularitatea întocmirii celui de-al doilea aviz al Comisiei superioare medico-legale din cadrul IML Mina Minovici din 18.03.2022, în acord cu dispoziţiile legale incidente şi cu conţinutul său ştiinţific, recurentul-reclamant a criticat soluţia din apel considerând-o nelegală prin raportare la rezultatul/concluzia analizei, susţinând că, dacă ar fi aplicat în mod corect textele legale incidente, instanţa de apel ar fi trebuit să constate neregularitatea şi nelegalitatea emiterii actului din 18.03.2022.

b) din perspectiva încălcării prevederilor art. 264 C. proc. civ., recurentul a pretins o nesocotire a îndrumărilor din decizia de casare prin aceea că instanţa de rejudecare nu a procedat la evaluarea şi analizarea în ansamblu, în mod coroborat a tuturor mijloacelor de probă administrate, astfel că judecata apelurilor să aibă loc prin raportare la toate probele.

- În ceea ce priveşte evaluarea regularităţii emiterii avizului x/2018 din 18.03.2022 al Comisiei superioare medico-legale din cadrul IML Mina Minovici, nu se poate reţine critica de încălcare a prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 1/2000 şi a celor date de art. 26 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) şi (2) din cuprinsul H.G. nr. 774/2000 dedusă din aceea că, aceste ultime prevederi legale, nu au prevăzut posibilitatea emiterii unui aviz negativ de către Comisia superioară medico-legale, ci doar pe aceea de a aviza (total sau aprţial) sau de a nu aviza, cu obligaţia în această ipoteză de a dispune refacerea expertizei/actelor medico-legale, totală sau parţială.

Or, avizul din 18.03.2022 - susţine acesta - nu este un aviz, ci o poziţie a Comisiei superioare medico-legale din cadrul IML Mina Minovici de neavizare a concluziilor actelor medico-legale în discuţie.

Ceea ce se suţine de către recurentul-reclamant, în realitate, este faptul că modul în care Comisia superioară medico-legale din cadrul IML Mina Minovici se pronunţă prin avizul x/2018 din 18.03.2022 se situează în afara prevederilor art. 24 din O.G. nr. 1/2000 şi ale art. 27 din H.G. nr. 774/2000, ceea ce nu este real.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 24 din O.G. nr. 1/2000, Comisia superioară medico-legală verifică şi avizează din punct de vedere ştiinţific concluziile diverselor acte medicale, la cererea organelor în drept, şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertize cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale actelor medicale.

Art. 27 alin. (1) al H.G. nr. 774/2000 permite ca, în cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existenţa unor concluzii contradictorii între prima expertiză şi cea ulterioară sau ale altor acte medico-legale, aceasta poate aviza, în totalitate sau parţial, concluziile uneia dintre ele, putând formula anumite precizări sau completări.

De asemenea, potrivit art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000, identic în conţinut cu art. 27 alin. (2) din H.G. nr. 774/2000, "În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri sau concluzii proprii.

Din conţinutul tuturor acestor dispoziţii legale se înţelege că poziţia Comisiei superioare medico-legală este una legală nu doar când se manifestă conform aşteptării legitime de avizare totală sau parţială enunţată în cuprinsul art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 774/2000, ci şi atunci când, în ipoteza în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate (situaţie ce trebuie argumentată) aceasta, fie recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens atunci când legea îi permite această variantă, fie emite concluzii proprii asupra cazului investigat/expertizat, această ultimă ipoteză fiind cea regăsită în speţă.

Pornind de la conţinutul art. 28 alin. (1) al H.G. nr. 774/2000 - "În cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unităţi medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de anchetă. În acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competenţa Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti" - se înţelege că emiterea într-o etapă anterioară a unui aviz asupra expertizei, de către Comisia superioară medico-legală, generează o limită legală cât priveşte opţiunea acesteia de a emite recomandări pentru refacerea totală sau parţială a lucrării.

Aşadar, se înţelege din datele de fapt ale cauzei, reţinute ca atare prin hotărârea instanţei de apel că, în speţă, Comisia superioară medico-legală eliberase deja un aviz în legătură cu raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x efectuat de IML Timişoara, respectiv avizul x/1.08.2018, aşa încât, la data la care aceasta a constatat existenţa unor concluzii contradictorii ale actelor medicale emise asupra cazului şi constatînd că concluziile lor nu pot fi avizate - aşa cum se reţine prin avizul x/2018 din 18.03.2022 - aceasta nici nu mai dispunea de soluţia de a recomanda refacerea totală sau parţială a lucrărilor, ci doar de aceea de a emite concluzii proprii asupra cazului.

Acesta este contextul şi cadrul legal în care Comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina Minovici a emis avizul nr. x/2018 din 18.03.2022 prin care arată că "nu avizează suplimentul raportului de nouă expertiză întocmit de IML Timişoara, având în vedere opiniile de specialitate Anatomie-Patologie solicitate de către comisie şi apreciază că diagnosticul de adenocarcinom de prostată a fost corect."

Privit în substanţă - şi nu caracterizat în raport de unele elemente de conţinut, cum ar fi formula "nu avizează", ori raportat doar la unele din abilităţile legale ale comisiei superioare (aceea de a aviza în totalitate sau parţial, potrivit criticii recurentului), anterior enunţate - acest document nu face decât să înglobeze ori să dea expresie concluziilor proprii emise de Comisia superioară medico-legală, într-o ipoteză ce corespunde textului art. 27 alin. (1) "În cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existenţa unor concluzii contradictorii (...) ale altor actelor medico-legale..." şi celui de la alin. (2) "În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate (...)". Aceste concluzii proprii, ce dau expresie evaluării proprii a cazului pe care o întreprinde, în situaţia limită mai sus descrisă regăsită în cauză, Comisia superioară medico-legală a avut la bază opinia medicală a profesor doctor F. din 27 mai 2020 şi pe aceea emisă de doctor H. din cadrul Serviciului de Anatomie Patologică şi Prosectură - Spitalul Clinic Colentina, în cuprinsul buletinului histopatologic nr. 20.3213 din 7.09.2020, adică a celor doi specialişti în anatomo-patologie consultaţi, care opinii au confirmat corectitudinea diagnosticului de adenocarcinom de prostată stabilit de intimata-pârâtă B. recurentului-reclamant pe baza buletinului de analiză histopatologică nr. x/23.03.2012.

Prin urmare, în mod nefondat se critică lipsa unui temei legal sau o inabilitate legală a Comisiei superioare de a emite răspunsul dat în cuprinsul avizului, când temeiul legal se regăseşte tocmai în dispoziţiile legale pretins încălcate. Cum s-a reţinut, nu doar că Comisia superioară a adoptat o poziţie permisă de lege - aceea a emiterii propriilor concluzii asupra cazului amplu investigat -, dar aceasta s-a şi aflat în contextul legal care îi permitea această soluţie, cel al concluziilor contradictorii ale mai multor acte medico-legale şi al imposibilităţii avizării lor atunci când i s-a cerut din nou avizul asupra Suplimentului expertizei medico-legale executate de IML Timişoara.

Doar într-o citire trunchiată a dispoziţiilor legale pretins a fi fost încălcate s-a invocat această critică, al cărei temei e dat de raportarea formalistă şi rigidă la actul denumit avizul nr. x/2018 din 18.03.2022, cu ignorarea substanţei sale care nu este aceea a unui refuz de aviz, cum îl consideră partea, ci a unor concluzii proprii asupra cazului pe care le emite Comisia superioară medico-legală, pronunţându-se nu conform activităţii sale de avizare, ci pe fond, apreciind că diagnosticul de adenocorcinom de prostată a fost corect.

Pentru motivele explicate în cele de mai sus, generate de emiterea anterioară a unui aviz asupra cazului de către Comisia superioară, instanţele nu ar mai fi putut dispune, precum solicită recurentul, nici refacerea actului medical, această refacere fiind practic realizată de către Comisia superioară medico-legală atunci când, constatând contrarietatea concluziilor emise asupra cazului prin actele medico-legale, a decis solicitarea unor opinii de specialitate ce au stat la baza emiterii unei concluzii pe fondul cazului de către aceasta.

Nu se poate reţine, cum critică recurentul, o încălcare a prevederilor art. 501 C. proc. civ. în raport cu îndrumările deciziei de casare, prin aceea că, dacă le-ar fi urmat, instanţa de rejudecare ar fi trebuit să constate neregularitatea şi nelegalitatea emiterii actului din 18.03.2022 de către Comisia superioară medico-legală, nicio îndrumare neconducând în mod direct ori indirect la această soluţie, instanţei de rejudecare fiindu-i lăsată libertatea propriilor aprecieri şi evaluări asupra elementelor indicate prin îndrumările trasate.

Printr-o altă critică a recursului său, recurentul-reclamant a contestat lipsa unui temei legal al solicitării de către Comisia superioară medico-legală a exprimării unei opinii asupra cazului dr F., care era oricum membru permanent al Comisiei. Înalta Curte reţine că, deşi un temei de drept punctual nu a fost arătat, nu există argumente de a reţine nelegalitatea acestui demers, după cum nu există nicio interdicţie legală de a se fi procedat în acest fel, fiind rezonabil să se considere că referatul de specialitate solicitat profesorului universitar dr F. de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici a avut în considerare specializarea pregătirii sale, căreia i s-a solicitat să ofere înăuntrul comisie părerea sa ca specialist în domeniul cerut pentru dezlegarea corectă a cazului, procedeu practicat în cazul organismelor profesionale colective, în care accentul cade pe verificarea şi valorificarea unor cunoştinţe tehnice de specialitate.

Or, acest lucru era necesar întrucât, aşa cum s-a arătat, Comisia superioară urma să emită concluzii proprii asupra cazului, prin evaluarea pe fond a acestuia, iar nu doar să emită avize asupra Suplimentului de expertiză avizat de Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale din cadrul IML Timişoara.

Pentru a susţine în mod real o critică de nelegalitate în legătură cu solicitarea acestui referat de specialitate chiar unui membru al Comisiei superioare, ce a fundamentat mai apoi concluzia acestui organism profesional asupra cazului medical expertizat, recurentul însuşi ar fi trebuit să indice în mod punctual o dispoziţie legală ori infralegală care se opunea acestui procedeu ori să indice minime raţiuni care s-ar fi opus unui atare demers. Câtă vreme astfel de elemente nu au fost indicate, nu poate fi văzută decât ca fiind pertinentă explicaţia solicitării referatului/opiniei dr. F. în considerarea specializării sale profesionale care corespundea chiar domeniului de interes pentru lămurirea cazului, astfel că Înalta Curte nu poate găsi temeiuri de nelegalitate în îndoielile recurentului ori în întrebările sale retorice.

Cât priveşte evaluarea conţinutului ştiinţific al acestui aviz de specialitate, se observă că instanţa de rejudecare o alocă strict consideraţiilor de specialitate conţinute de referat.

În plus, faţă de întrebarea retorică a recursului - "de ce nu s-a solicitat opinia oricărui alt medic anatomo-patolog din ţară"- Înalta Curte reţine că referatul de specialitate emis de dr. F. la 25.05.2020 a fost dublat de buletinul histopatologic nr. 20.3213/7.09.2020 emis de un alt medic de specialitate anatomie patologică (H.) solicitat de Comisia superioară, care a cerut o a doua opinie prin Comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii "pentru o apreciere cu obiectivitate asupra unui caz amplu investigat anatomo-patologic". Această a doua opinie de specialitate a fost anexată avizului nr. x/2018 din 18.03.2022 ce a fost depus la dosarul Curţii de apel Oradea la 23.03.2022.

La această opinie s-a ajuns, aşa cum explică la solicitarea instanţei de rejudecare prin adresa sa nr. x din 15.03.2024 Comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina Minovici, ca urmare a faptului că tot dr. F. conducea şi Comisia de Specialitate Anatomie-Patologică din cadrul Ministerului Sănătăţii la serviciile căreia s-a intenţionat a se apela în primă fază, pentru o a doua opinie, fiind preşedintele acesteia.

Este vorba, deci, de găsirea unei soluţii pentru evitarea unei situaţii de conflict de interese nereglementat legal în vederea oferirii unor soluţii alternative, iar nu despre o răzgândire bruscă a Comisiei superioare medico-legale lipsită de justificare care să creeze premisele unui aviz nefundamentat legal, după cum afirmă critic recurentul şi care, cum s-a explicat, nu a fost fundamentat ştiinţific doar pe referatul dr. F., ci şi pe încă o opinie de specialitate a încă unui medic, ceea ce recurentul pare să nu accepte, deşi pretinde " (...) opinia oricărui alt medic anatomo-patolog din ţară".

Deşi cunoaşte din datele dosarului aceste împrejurări, aduse la cunoştinţa instanţei şi a părţilor de către Comisia superioară prin adresa sa din 15.03.2024, recurentul continuă să critice faptul că opinia de specialitate a comisiei de specialitate anatomopatologică nu a parvenit la dosarul Comisiei şi că aceasta a emis avizul fără această opinie, ceea ce demonstrează, potrivit acestuia, lipsa de legalitate şi superficialitatea modului în care acest aviz a fost emis. Or, pentru motivele arătate, aceste critici nu pot fi văzute ca justificate.

De aceea nu poate fi primită nici critica - din nou nesusţinută pe niciun temei legal, ci generată doar de nemulţumirea faţă de rezultatul procesului-, anume că practic, prin valorificarea pct. 9 anexa 3 a Ordinului nr. 1196/2013 s-a legitimat semnarea avizului de către dr F., dar, deopotrivă, şi validarea propriului act de către aceasta. Se înţelege din actele dosarului şi din comunicările Comisiei superioare că, la emiterea avizului nr. x/2018 din 18.03.2022, aceasta a avut la dispoziţie raportul de noua expertiză medico-legală nr. x, suplimentul acestui raport, referatul de specialitate întocmit de profesor universitar doctor F. la data de 25.05.2020, dar şi buletinul histopatologic nr. 20.3213 din 7.09.2020 întocmit de profesor universitar doctor H., aceste ultime două materiale având valoare de date medicale suplimentare emise asupra cazului investigat.

În sfârşit, nu împietează asupra legalităţii hotărârii nici observaţia finală a recurentului în sensul că dr. F. a fost membru atât în Comisia superioară medico-legală care a emis avizul nr. x/1.08.2018 asupra raportului de nouă expertiză medico-legală nr. x a IML Timişoara, cât şi în Comisia superioară medico-legală care a emis avizul cu nr. x din 18.03.2022, prin care a fost confirmat diagnosticul de adenocarcinom de prostată, fiind vorba despre activitatea unui organism colectiv în cadrul căruia aceasta a putut exprima un singur vot.

- Nu se poate reţine nici critica de nesocotire a îndrumărilor din decizia de casare referitoare la sarcina trasată instanţei de rejudecare de a proceda la evaluarea şi analizarea în ansamblu, în mod coroborat, a tuturor mijloacelor de probă care au fost administrate, judecând apelurile raportat la toate probele; că instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. ar fi trebuit nu doar să se limiteze la analiza unei singure probe, ci să o analizeze în ansamblu şi cu restul materialului probator.

Aşa cum rezultă din considerentele ce au fundamentat soluţia instanţei de rejudecare, aceasta şi-a format opinia asupra cauzei nu în considerarea unicei probe a expetizei medico-legale, ci pe baza evaluării şi observării cauzei în întregul evoluţiei sale probatorii, evaluând probele pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, aşa cum s-a trasat ca îndrumare prin decizia de casare, dovada clară fiind chiar modul de expunere a lor şi a considerentelor de analiză punctuală a acestora.

În sfârşit, critica de nelegalitate nu subzistă chiar şi numai observând considerentele din finalul analizei, prin care instanţa de apel reţine "În lipsa opiniei de specialitate a doamnei prof.univ. G., în cauză rămâne opinia de specialitate exprimată de domnul prof. univ. dr. I., concordantă cu diagnosticul stabilit de doamna prof. univ. dr. B., precum şi opinia contrară exprimată de către domnul dr. J. şi datele conţinute în Buletinul histopatologic din 03.03.2014 eliberat de către K. din Cluj Napoca, ce de asemenea nu conţine un diagnostic stabilit. ", context probatoriu în care arată că va da prevalenţă avizului nr. x/2018 din 18.03.2022 emis de Comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina Minovici deoarece are la bază opinia de specialitate a doi medici anatomo-patologi, exprimată în urma reexaminării materialului histopatologic recoltat de la reclamantul A., având în vedere că s-a dovedit că prin avizul nr. x/01.08.2018 s-au avizat concluziile comisei din cadrul IML Timişoara în lipsa diagnosticului medicului anatomo-patolog a cărui opinie a fost solicitată.

Prin urmare, doar pentru că a dat prevalenţă avizului nr. x/2018 din 18.03.2022 al Comisiei superioare medico-legale, activitatea instanţei de apel în rejudecare nu poate fi criticată pentru nesocotirea dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. şi a îndrumărilor din decizia de casare, câtă vreme soluţia ei a fost determinată de o analiză realizată chiar în aceste coordonate, prin examinarea fiecărei probe pentru a se răspunde îndrumărilor din decizia de casare şi apoi, prin analiza lor coroborată spre a impune soluţia asupra cauzei, aşa după cum rezultă chiar din paragraful mai sus citat.

În considerarea acestor motive, Înalta curte va respinge recursul pe care îl apreciază ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. îl va obliga pe recurentul-reclamant, ca parte căzută în pretenţii, să plătească intimatei-pârâte B. cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocat (3 500 RON) şi cheltuieli cu cazarea şi transportul acestuia, în sumă totală de 4 692 RON, a căror dovadă a fost făcută cu înscrisurile depuse în dosarul de recurs la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant E. împotriva deciziei civile nr. 735/2024-Ap din 12 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4692 RON către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2025.