Delictual vs. contractual liability for credit fraud: admissibility barred by res judicata on the prohibition of choosing between liability regimes

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 4.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care:

- să instituie în sarcina pârâţilor de rândurile I-V obligaţia de a-i achita, în solidar, suma de 600.000 de RON, ce reprezintă prejudiciul pe care i l-au produs ca urmare a acordării creditului obţinut de S.C. K. S.R.L., în temeiul contractului de credit nr. x/01.11.2010;

- să instituie în sarcina pârâţilor de rândurile I, II, VI şI VII, obligaţia de a-i achita, în solidar, următoarele sume de bani: 47.500 de RON, conform contractului x/20.09.2007, 150.000 de RON, conform contractului x/3.10.2007, 110.000 de RON, conform contractului x/12.10.2007, 45.000 de RON, conform contractului x/22.09.2008, şi 250.000 de RON, conform contractului x/22.09.2008;

- obligarea aceloraşi pârâţi, în solidar cu pârâtul J. la plata sumei de 150.000 de RON, conform contractului x/3.10.2007, şi a sumei de 45.000 de RON, în baza contractului nr. x/22.09;

- obligarea pârâtului I., în solidar cu aceiaşi pârâţi, la plata, în solidar, a sumei de 45.000 de RON, în temeiul contractului x/22.09.2008, şi a sumei de 250.000 de RON, potrivit contractului x/22.09.2008;

- să instituie în sarcina pârâţilor B., G., J. şi I. obligaţia de a-i achita suma de 800.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/23.11.2007, ce a fost încheiat cu L.;

- să instituie în sarcina pârâţilor B., C., G., J. şi I. obligaţia de a-i plăti suma de 236.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/30.01.2008, precum şi suma de 354.000 de RON, potrivit contractului de credit x/30.01.2008;

- să instituie în sarcina pârâţilor B., C., G., J. şi I. obligaţia de a-i achita suma de 250.000 RON, potrivit contractului de credit x/21.07.2008, precum şi suma de 250.000 de RON, potrivit contractului de credit x/21.07.2008;

- să îi oblige pe pârâţii B., G. şi J. la plata sumei de 250.000 de RON, potrivit contractului de credit x/25 mai 2008, precum şi la plata sumei de 350.000 de RON, potrivit contractului de credit x/27.08.2008;

- obligarea pârâţilor B., C., G. şi J. la plata către reclamantă a sumei de 302.000 de RON, potrivit contractului de credit x/26.09.2008, precum şi suma de 250.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/26.09.2008;

- să instituie în sarcina aceloraşi pârâţi obligaţia de a-i achita reclamantei suma de 250.000 de RON, potrivit contractului de credit x/21.10.2008, precum şi suma de 250.000 de RON, potrivit contractului de credit x/21.10.2008;

- să îi oblige pe pârâţii B., C., G., J. şi I. la plata către reclamantă a sumei de 200.000 de RON, potrivit contractului de credit x/28.10.2008, precum şi a sumei de 250.000 de RON, potrivit contractului de credit x/28.10.20008;

- să instituie în sarcina pârâţilor B., C. şi G. obligaţia de a-i plăti reclamantei suma de 500.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/28.11.2008;

- să instituie în sarcina pârâţilor B., C., G., J. şi I. obligaţia de a-i achita suma de 590.000 de RON, potrivit contractului de credit x/3.04.2009;

- să îi oblige pe pârâţii B., Reţea, G., D. şi J. să îi achite suma de 400.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/24.08.2009, precum şi suma de 200.000, potrivit contractului de linie de credit nr. x/24.08.2009;

- să îi oblige pe aceiaşi pârâţi la plata sumei de 600.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/29.12.2010;

- să instituie în sarcina pârâţilor B., C., G. şi J. obligaţia de a plăti reclamantei suma de 600.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/28.02.2011;

- să instituie în sarcina aceloraşi pârâţi, precum şi în sarcina pârâtei D. obligaţia de a-i plăti suma de 600.000 de RON, potrivit contractului de credit x/29.06.2011, precum şi suma de 600.000 de RON, în temeiul contractului de credit x/29.06.2011;

- să instituie în sarcina aceloraşi pârâţi şi obligaţia de a achita reclamantei următoarele sume de bani: 580.000 de RON, potrivit contractului de credit x/29.06.2011, 600.000 de RON, conform contractului de credit x/30.11.2011, 600.000 de RON, conform contractului de credit x/4.01.2012, 600.000 de RON, conform contractului de credit x/30.01.2012, suma de 600.000 de RON, potrivit contractului de credit x/28.02.2012, suma de 600.000 de RON, conform contractului de credit x/2.03.2012, 600.000 de RON, potrivit contractului de credit x/6.04.2012, iar, în sarcina pârâţilor B., C., G. şi M. obligaţia de a achita reclamantei suma de 463.000 de RON, potrivit contractului de credit nr. x/31.03.2008, precum şi suma de 105.000 RON, potrivit contractului de credit nr. x/13.06.2008;

- să oblige pârâţii să plătească reclamantei accesoriile aferente creditelor mai sus indicate, respectiv dobânzile, penalităţile şi comisioanele, ce trebuie să fie calculate de la data la care a fost oprit calculul acestora şi până la data achitării integrale a prejudiciului, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 255/S din 03 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, ce a fost invocată de pârâţii E., F., B., C., G. şi J. şi, în consecinţă:

A fost respinsă astfel cum a fost ulterior precizată cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii I., B., C., G., D., E., F., şi J..

S-a constatat că reclamanta a renunţat la judecarea cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o în contradictoriu cu pârâtul H..

A fost obligată reclamanta să achite pârâtei D., cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 4.000 de RON, ce reprezintă onorariu avocaţial.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 870/AP din 27 mai 2024, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul formulat de către apelanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 255/S/3 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A obligat apelanta să plătească intimatului J. suma de 2400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 870/AP din 27 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând că, în mod eronat a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la toţi intimaţii.

Arată că instanţa de apel a reţinut că în cazul intimaţilor ce au avut calitatea de salariaţi ai băncii se impunea atragerea răspunderii civile contractuale, iar pentru intimaţii care nu au avut această calitate, se impunea atragerea răspunderii civile delictuale. Cu toate acestea, a considerat ca se impune respingerea acţiunii în răspundere civilă delictuală chiar şi împotriva acestor din urmă intimaţi, pe motiv ca banca a solicitat atragerea răspunderii solidare iar, în speţă, nu poate opera solidaritatea, deoarece izvorul obligaţiilor este diferit.

Consideră recurenta că acţiunea putea fi respinsă ca inadmisibilă cel mult în ceea ce priveşte cele trei intimate salariate ale băncii (B., C. şi D.), iar nu şi în privinţa celorlalţi pârâţi, instanţa având prerogativa de a stabili dacă pârâţii-intimaţii răspund conjunct sau solidar.

Totodată, recurenta critică decizia curţii de apel din perspectiva reţinerii greşite a puterii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 2061/31.10.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018.

Solicită a se avea în vedere că soluţia pronunţată prin decizia amintită nu a fost unanimă, existând o opinie separată, prin care s-a apreciat în sensul admisibilităţii acţiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. Recurenta arată că se raliază acestei opinii separate, soluţia impunându-se şi în prezenta cauză, deoarece şi în prezentul dosar instanţa de fond şi cea de apel au interpretat eronat dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, cererea dedusă judecăţii în prezentul dosar a fost formulată ca urmare a lăsării nesoluţionate a laturii civile de către instanţa penală, în dosarul penal nr. x/2015, în care a fost pronunţată o soluţie de achitare a inculpaţilor pe motiv ca fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a unor atribuţii de serviciu impuse prin fişa postului sau proceduri bancare nu are semnificaţie penală.

Or, aşa cum a susţinut în faţa instanţelor fondului, existenţa faptelor ilicite săvârşite de intimaţi şi vinovăţia acestora în prejudicierea A. S.A. au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de către Înalta Curte, prin decizia nr. 437/04.10.2022, potrivit art. 28 alin. (2) C. proc. pen. nefiind necesar ca aceste fapte să constituie o infracţiune.

Pornind de la această premisă, în aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) C. proc. pen., instanţă civilă era obligată să analizeze îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana intimaţilor.

A. S.A. nu a învestit instanţa civilă cu o cerere de recuperare a prejudiciului produs printr-o faptă ilicită nouă, ci chiar cu pretenţiile pentru care banca s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2015, respectiv cu acte şi fapte materiale ce au constituit obiectul acţiunii penale, dar care nu au mai fost considerate elemente materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu, în urma controlului de constituţionalitate prin care s-a atribuit o alta interpretare textului de lege (Decizia nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale a României).

Reiterează că, în acord cu motivarea opiniei separate din decizia 2061/31.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este important a se face distincţie, atunci când se analizează prioritatea răspunderii patrimoniale, între situaţiile concrete în care se invocă concursul dintre formele de răspundere. Aceasta întrucât răspunderea contractuală în general şi cea patrimonială, în special, sunt guvernate de o serie de particularităţi ce izvorăsc din clauzele contractului individual de muncă şi reglementările specifice raportului juridic de muncă sau din regimul de drept comun al răspunderii contractuale (precum existenţa unor clauze de limitare a răspunderii sau caracterul conjunct şi nu solidar al acesteia) şi nu pot acoperi acele situaţii în care fapta ilicită este comisă în circumstanţe ce excedează simplei neexecutări culpabile a contractului individual de muncă.

Prin urmare, în lipsa unei interdicţii exprese şi raportat la circumstanţe factuale determinate, consideră că angajatorul are un drept de opţiune în privinţa căii de urmat pentru recuperarea prejudiciului, drept pe care, în cauză, l-a şi exercitat la momentul la care s-a constituit parte civilă în procesul penal pornit împotriva persoanelor învinuite de săvârşirea unei infracţiuni prin care i s-a produs un prejudiciu patrimonial, între care se află şi proprii salariaţi.

Faptul că procesul penal nu s-a finalizat cu o soluţie de condamnare nu poate desfiinţa retroactiv valabilitatea căii alese pentru recuperarea prejudiciului, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, pentru soluţia de achitare pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, acţiunea în răspundere civilă delictuală asociată acţiunii penale şi rămasă nesoluţionată la instanţa penală, continuă în faţa instanţei civile, fără ca elementele sale constitutive, respectiv părţi, obiect şi cauză, să modificate, legea procesual penală făcând vorbire despre aceeaşi acţiune.

Astfel, odată ce angajatorul a optat pentru o acţiune în răspundere civilă delictuală alăturată procesului penal, considerând că prejudiciul provine din săvârşirea unei infracţiuni, devine redundantă iniţierea unei proceduri paralele de recuperare a aceluiaşi prejudiciu.

Prin urmare, solicită a se constata că nu i se poate imputa reclamantei o culpă procesuală în alegerea greşită a normelor legale incidente şi faptul că nu a promovat o acţiune în răspundere patrimonială în locul celei delictuale, opţiunea sa fiind justificată de gravitatea faptelor imputate mai multor persoane, dintre care unele nu se află într-un raport contractual cu reclamanta, aflate într-o conivenţă frauduloasă, care au acţionat în vederea eludării cu bună ştiinţă a regulilor de creditare impuse de normativele bancare, a căror răspundere, solidară, excedează limitelor raportului juridic de muncă.

Tocmai imposibilitatea cumulului răspunderii contractuale cu cea delictuală, face ca, pentru faptele săvârşite de învinuiţi, subsumate unei rezoluţii delictuale unice, dreptul comun aplicabil să fie cel care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Conchizând, având în vedere că aceasta, în calitate de parte prejudiciată, a acţionat în vederea recuperării prejudiciului conform principiului electa una via şi a optat pentru formularea acţiunii în răspundere civilă delictuală la instanţa penală, continuată ulterior în faţa instanţei civile, consideră că aceasta din urmă avea obligaţia de a se pronunţa în limitele cererii pendinte asupra acţiunii civile de drept comun.

În raport cu aceste motive, solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

5. Apărările formulate în cauză

Recursul declarat în cauză a fost comunicat intimaţilor în data de 23, 24, 25, 29 şi 30.10.2024, astfel cum reiese din dovezile aflate la dosar.

În data de 05.11.2024, cu respectarea termenului legal, intimata D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, în data de 12.11.2024, cu respectarea termenului legal, intimatul I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În data de 22.11.2024, cu respectarea termenului legal, şi intimatele B. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, în data de 21.11.2024, cu respectarea termenului legal, intimaţii E. şi F. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 04 noiembrie 2022, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 mai 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii I., E. şi F. prin întâmpinare, şi a rămas în pronunţare pe fondul recursului, amânând pronunţarea succesiv pentru data de 28 mai 2025 şi 11 iunie 2025, când a pronunţat prezenta decizie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat.

Recurenta reclamantă a invocat în susţinerea demersului procedural, incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., afirmând că, în mod eronat, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, decurgând din calea procedural aleasă pentru recunoaşterea dreptului, respectiv aplicarea regulilor răspunderii delictuale atunci când diferendul derivă din contract. Totodată, recurenta a afirmat că, în speţă, nu operează efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

Cum criticile formulate nu susţin un viciu procedural al actului jurisdicţional recurat, de natură să afecteze calitatea acestuia şi să atragă imposibilitatea exercitării controlului jurisdicţional, după cum nu susţin o aplicare eronată a normelor de drept substanţial, Înalta Curte va proceda la analiza lor, din perspectiva încălcării normelor procedurale determinat de pronunţarea unui fine de neprimire cât şi a încălcării autorităţii de lucru judecat, aspecte subsumate prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 şi 7, aşa cum partea a înţeles să le susţină.

Relativ la caracterul inadmisibil al acţiunii, recurenta reclamantă a afirmat că instanţa de judecată nu putea proceda la o astfel de soluţie în privinţa tuturor intimaţilor, în condiţiile în care nu toţi deţin calitatea de salariat al instituţiei, iar caracterul solidar al răspunderii civile nu este stabilit de reclamant, ci de instanţa de judecată, potrivit art. 425 alin. (2) C. proc. civ.

Deşi demersul judiciar îi aparţine, recurenta reclamantă susţine, într-o manieră neprocedurală, că instanţa de judecată ar fi trebuit să realizeze o analiză a condiţiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 998 din C. civ. de la 1864, art. 1349 din C. civ. actual şi art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., pentru intimaţii care nu au calitatea de salariat al instituţiei.

Este indubitabil că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, obiectul şi limitele acestuia fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor (art. 9 alin. (2) C. proc. civ.), iar cererile trebuie să cuprindă, în mod necesar, sub sancţiunea nulităţii, obiectul (prestaţiile deduse judecăţii), precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază (art. 196 C. proc. civ., cu ref. la art. 194 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. civ.).

Pe de altă parte, opţiunea instituţiei juridice aplicabile situaţiei de fapt prezentate revine, în primul rând, reclamantului, încadrarea juridică şi indicarea temeiului de drept fiind atributul principal al acestuia. Această operaţiune este cu atât mai necesară cu cât determină şi regulile de drept ce sunt incidente speţei şi faţă de care pârâtul îşi formulează apărările, iar instanţa de judecată soluţionează cauza. Ca atare, nu se pot ignora limitele învestirii, după cum nu pot fi încălcate reglementările specifice temeiului de drept invocat, situaţie ce ar atrage incidenţa prevederilor art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În atare situaţie, susţinerea recurentei reclamante conform căreia, în speţă, ar fi trebuit să se procedeze la o încadrare a caracterului solidar/conjunct al răspunderii civile, din oficiu, de către instanţa de judecată, este una fără temei legal şi cu nesocotirea rigorilor procedurale menţionate.

În speţă, instanţele de fond s-au raportat, în mod corect, în analiza lor, la pretenţiile reclamate, la acţiunile ilicite ale intimaţilor derivate din dosarul penal, aşa cum au fost ele descrise prin cererea de chemare în judecată, constituind ca atare cauza acţiunii.

Or, în contextul în care s-a solicitat a fi antrenată răspunderea civilă delictuală şi repararea prejudiciului de către intimaţi, în solidar, potrivit art. 1382 din C. civ., în mod corect, instanţele de fond au reţinut caracterul inadmisibil al acţiunii.

Aceasta întrucât învestirea legală nu s-a putut realiza decât potrivit elementelor cererii de chemare în judecată, iar nu prin identificarea în concret a faptelor care se impută fiecărui intimat, şi prejudiciul produs de fiecare dintre aceste fapte, pentru a constitui obiectul unei judecăţi civile individuale. Determinat de aceste considerente, motivul de recurs subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Cât priveşte reţinerea eronată a puterii de lucru judecat, derivată din dosarul nr. x/2018, motiv de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., I. şi J., obligarea acestora la repararea, în solidar, a prejudiciilor produse prin acordarea unor credite, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, precum şi la plata accesoriilor aferente creditelor, care trebuiau să fie încasate de bancă potrivit contractelor, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 998 din C. civ. de la 1864, art. 1349 din C. civ. actual şi art. 27 alin. (2) din C. proc. pen.

Aşadar, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a invocat săvârşirea de către intimaţii-pârâţi a unor fapte ilicite în legătură cu atribuţiile de serviciu, în urma cărora i-a fost cauzat prejudiciul a cărui reparare solidară o solicită prin prezenta acţiune, pe calea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Tot în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dosarul penal nr. x/2015, devenit în urma rejudecării dosarul nr. x/2015, cât şi la decizia penală nr. 437/4.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursurilor în casaţie, act jurisdicţional prin care intimaţii din prezenta cauză au fost achitaţi, acţiunea civilă fiind lăsată nesoluţionată, în conformitate cu prevederile art. 397 din C. proc. pen., raportat la cele ale art. 25 alin. (5) din acelaşi cod.

În atare situaţie, prima instanţă a reţinut că pretinsa conduită ilicită şi cauzarea unui prejudiciu prin perfectarea unor contracte bancare, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a mai reprezentat obiect de analiză judiciară şi în cadrul dosarului nr. x/2018, finalizat prin decizia civilă nr. 2061/31.10.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, relevant pentru cauza prezentă fiind dezlegarea chestiunii de drept privind posibilitatea creditorului de a opta între cele două tipuri de răspundere civilă, atunci când diferendul derivă din contract, cât şi aplicarea principiului solidarităţii între debitori, în situaţia în care temeiurile răspunderii civile pentru aceştia sunt diferite.

Făcând aplicarea art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că statuările din litigiul anterior privind imposibilitatea antrenării răspunderii civile delictuale, în situaţia în care între părţi a existat un contract din a cărui executare au rezultat prejudicii, singura cale de urmat fiind răspunderea civilă contractuală, situaţie aplicabilă şi în ipoteza pronunţării unei soluţii de achitare, se impun cu putere de lucru judecat în cauza de faţă. Aceasta cu atât mai mult cu cât atât reclamanta A. S.A. cât şi intimatele B. şi C. au avut calitatea de parte şi în dosarul nr. x/2018, instanţa apreciind că sunt îndreptăţite să invoce, cu putere de lucru judecat, caracterul inadmisibil al acţiunii, determinat de dezlegările obligatorii din procesul purtat anterior între părţi.

Prin cererea de apel, recurenta reclamantă a criticat acest raţionament, afirmând că situaţiile de fapt identificate în cele două litigii nu sunt identice, în contextul în care în dosarul penal nr. x/2015, ce reprezintă fundamentul cererii de faţă, intimaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.

Instanţa de apel a validat raţionamentul instanţei de fond, constatând că susţinerile factuale ale părţii nu se verifică, decizia penală nr. 437/4.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând soluţii de achitare cu privire la fiecare dintre infracţiunile cu care a fost învestită prin rechizitoriile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, acţiunea civilă fiind lăsată nesoluţionată, în conformitate cu prevederile art. 397 din C. proc. pen., raportat la cele ale art. 25 alin. (5) din acelaşi cod.

Fără a contesta maniera în care instanţele de fond au procedat la aplicarea art. 430 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a afirmat o inoperativitate a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2061/31.10.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât nu a fost pronunţată în unanimitate, ci în majoritate, recurenta invocând în susţinerea poziţiei sale considerentele exprimate în cuprinsul opiniei separate prin care s-a afirmat caracterul admisibil al unei astfel de acţiuni.

Relativ la aceste critici, Înalta Curte reţine că puterea de lucru judecat reprezintă un principiu fundamental al dreptului procesual, care are ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor juridice şi evitarea repetării proceselor. Odată ce o hotărâre judecătorească a devenit definitivă, (fie pronunţată în unanimitate sau în majoritate - chestiune permisă de art. 398 din C. proc. civ.) ea produce efecte juridice asupra părţilor şi asupra situaţiei de fapt dedusă judecăţii, neputând fi modificată sau rejudecată.

Fiind expresia puterii judecătorului de a tranşa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forţa, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiaşi judecăţi şi reluării verificărilor jurisprudenţiale asupra aspectelor dezlegate, asigurând astfel stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Funcţiunea lucrului judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicaţia soluţiei din dispozitiv, cât şi de considerentele decizorii, care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, dezlegând aspecte ale litigiului care, datorită modalităţii în care sunt supuse dezbaterii, nu-şi pot găsi rezolvarea în conţinutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

Este adevărat că hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată, potrivit art. 398 alin. (1) din C. proc. civ.. Însă, există situaţii când unanimitatea nu poate fi realizată, astfel că hotărârea se ia cu majoritate, iar autoritatea de lucru judecat reglementată de prevederile art. 430 din C. proc. civ. este ataşată acestui act jurisdicţional, opinia separată având doar un rol informal asupra unei orientări diferite în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a cauzei, chestiune permisă de normele procedurale.

Existenţa acestei opinii separate nu înlătură efectul lucrului judecat, reglementat de prevederile art. 431 din C. proc. civ., după cum nu permite o altă soluţie decât cea pronunţată în litigiul anterior, în opinie majoritară.

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, funcţiunea pozitivă a lucrului anterior judecat, în accepţiunea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu este supusă condiţiei unanimităţii asupra soluţiei, întrucât ceea ce se opune judecăţii ulterioare, fără posibilitatea contestării, nu este condiţionat de criteriul formal al adoptării soluţiei, ci de aspectele de drept tranşate deja, şi anume imposibilitatea dreptului de opţiune între cele două tipuri de răspundere civilă atunci când diferendul derivă din contract, şi aplicarea principiului solidarităţii între debitori, în situaţia în care temeiurile răspunderii civile pentru aceştia sunt diferite.

Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei reclamante A. S.A. conform cărora trebuie validate considerentele opiniei separate exprimate în decizia civilă nr. 2061/31.10.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv că reţinerea puterii de lucru judecat în prezenta cauză a celor statuate prin decizia menţionată în majoritate nesocoteşte dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ.

În lumina considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut corecta aplicabilitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., fundamentându-şi soluţia pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în chestiunea litigioasă tranşată definitiv.

Faţă de cele deja arătate, nu se poate reţine o nesocotire a dispoziţiilor legale invocate de către recurentă, respectiv art. 27 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că soluţia vizează, cu precădere, un fine de neprimire a acţiunii în pretenţii formulate în cauză pentru recuperarea pagubei invocate, tocmai în considerarea aplicării art. 431 din C. proc. civ., rezultat din pronunţarea deciziei civile nr. 2061/31.10.2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chestiune care împieta la analiza condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina intimaţilor.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursului declarat de reclamanta A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 870/AP din 27 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.