Cassation nullity for failure to articulate specific illegality critiques in challenge to civil liability and personal data publication

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III -a civilă, la data de 23.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., să se constate caracterul ilicit şi iminent al faptelor pârâţilor prin care aceştia au publicat numele său şi entitatea juridică în care îşi desfăşoară activitatea, aspecte care au adus atingere onoarei, demnităţii sale şi au afectat grav probitatea sa profesională, respectiv să fie obligaţi pârâţii la încetarea săvârşirii acestor fapte, iar pe cheltuiala pârâţilor, aceştia să înlăture orice date personale ale reclamantului, din publicaţia respectivă; de asemenea, a solicitat să fie obligaţi pârâţii în solidar la plata către reclamant a unor daune morale în cuantum de 500.000 euro (2.500.000 RON), precum şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru şi onorariu avocat.

În drept, reclamantul a indicat art. 72, art. 75 şi urm., art. 252 şi urm., art. 1357, art. 1358, art. 1381 şi urm., art. 1443 şi urm. din C. civ.

Reclamantul A. a formulat cerere precizatoare, prin care a indicat că prin capătul al patrulea de cerere solicită obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro (2.500.000 RON), actualizate cu rata inflaţiei, calculată de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de prima instanţă şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.

Pârâta B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate abuzul de drept ca urmare a promovării acţiunii, să se dispună publicarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunţa într-un ziar de largă răspândire; a mai solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 10.000 de euro, în echivalentul în RON de la data plăţii efective, prin raportare la cursul BNR, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2021, tribunalul a anulat în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul D., pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind regularizarea cererii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.05.2021, tribunalul a anulat în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C., pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind regularizarea cererii.

Prin încheierea de şedinţă din 15.12.2022, tribunalul a reţinut precizarea reclamatului în sensul că fapta ilicită imputată pârâtei B. constă în faptul că aceasta a dat publicităţii, prin intermediul ziaristului, articolul incriminat, a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a respins cererea pârâtei-reclamante de constatare a nulităţii cererii de chemare în judecată şi a respins excepţia netimbrării acţiunii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 176/16.02.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâta-reclamantă prin întâmpinare; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei-reclamante în sensul amendării reclamantului-pârât; a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 762A/28.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul-pârât pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 176/16.02.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-pârât, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiiel art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea căii de atac, recurentul a opinat că instanţele de fond au soluţionat în mod greşit cauza fără a intra în judecata fondului, iar cei trei intimaţi-pârâţi indicaţi în cererea introductivă trebuiau să răspundă în mod solidar faţă de prejudiciul creat prin fapta ilicită, "creat prin publicarea unor date care conţin individualizarea revizuentului, dar şi aducerea la cunoştinţa publicului a unor date trunchiate şi eronate despre săvârşirea unor date reprobabile."

A mai arătat că instanţa de apel, dar şi prima instanţă (la primul termen de judecată, fără a avea procedura îndeplinită cu pârâţii, fără a permite încuviinţarea probatoriului solicitat prin cererea introductivă, cu excepţia înscrisurilor), au procedat la soluţionarea cauzei fără a intra în judecata fondului, deşi apelul este o cale devolutivă.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a precizat că prima instanţă şi instanţa de apel nu au motivat în niciun fel sau au motivat într-o formă lacunară, aspecte care erau clare şi fără echivoc la adresa sa.

Instanţa de fond a motivat soluţia pe alte criterii, preferând să expună un sofism juridic, fără o argumentaţie logică şi manifestând o lipsă de diligenţă în aflarea adevărului, pentru a depista sursa ziaristului care a publicat articolul defăimător la adresa sa, sursa fiind pârâta.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au avut în vedere că reclamantul este o persoană publică şi nu au dorit să judece cauza şi să administreze probe pentru a descoperi sursa ziaristului, deoarece articolul conţinea informaţii care erau cunoscute doar de către intimata B..

Instanţa de apel nu a precizat legătura dintre fapta ilicită de publicare a unui articol denigrator şi sursa informaţiilor deţinute de ziarist, iar în acelaşi mod a dedus că nu există vinovăţie sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum defineşte art. 16 alin. (2) şi (3) din C. civ., deşi este evidentă existenţa unei fapte ilicite, care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului.

În legătură cu proba prejudiciului moral, arată că instanţa supremă a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Prin urmare, recurentul a susţinut că sunt evidente încălcările de raţionament juridic, motiv pentru care recursul este admisibil, fiind vădită existenţa unor cauze de constatare a nulităţii hotărârii primei instanţe şi a celei din apel. Mai arată că a propus proba testimonială, dar acesta a fost îndepărtată atât în fond cât în apel.

Concluzionând acest motiv de casare, recurentul a susţinut că sentinţa primei instanţe şi decizia instanţei de apel sunt insuficient motivate sau abordează o temă tendenţioasă privitor la oportunitatea şi legalitatea măsurilor ce nu au fost avute în vedere de către instanţe la solicitarea recurentului.

Privitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

În data de 13 ianuarie 2025, intimata-pârâtă-reclamantă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În 5 februarie 2025, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, iar în data de 25 aprilie 2025 au fost înregistrate notele de şedinţă formulate de recurentul A., prin care solicită conexarea dosarelor nr. x/2023 şi y/2018

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în raport cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se reţine că, în prezenta fază procesuală, nu este supus verificării jurisdicţionale raţionamentul judiciar al primei instanţe, chiar şi în ipoteza în care acesta a fost menţinut, ca legal şi temeinic, de către instanţa de apel, în urma propriei sale examinări a cauzei (în limitele prescrise de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.), din moment ce aceasta ar echivala, în mod nepermis, cu o lipsire de eficienţă a judecăţii realizate în calea ordinară de atac.

Aşadar, obiectul recursului nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză, având în vedere că potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul şi scopul recursului este reprezentat de hotărârile data în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situaţia în care hotărârea atacată este nemotivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv atunci când instanţa a aplicat greşit normele de drept material, când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greşit, recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate încadrabile în aceste motive sau în celelalte motive de casare prevăzute de lege.

În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini, se bazează pe susţineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care dispoziţiile legale au fost încălcate de către instanţa de apel, recurentul urmărind, în esenţă, doar reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de către instanţele de fond.

Printr-o primă critică, recurentul a invocat incidenţa unei nemotivări a deciziei atacate, prin aceea că "instanţa de apel nu motivează sau motivează într-o formă lacunară aspecte care erau clare şi fără echivoc la adresa recurentului", respectiv hotărârea "este insuficient motivată sau abordează o temă tendenţioasă privitor la oportunitatea şi legalitatea măsurilor ce nu au fost avute în vedere de către acestea la solicitarea recurentului".

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanşa un control de legalitate al deciziei instanţei de apel.

Astfel, se observă că deşi recurentul a invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei motivări necorespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce argumente juridice legate de obiectul cauzei şi expuse prin cererea sa de apel au fost ignorate de către instanţa de prim control judiciar.

Or, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecăţii de către parte, simplele sale susţineri generice, în sensul că instanţa de apel a preferat "să expună un sofism juridic, fără o argumentaţie logică şi manifestând o lipsă de diligenţă în aflarea adevărului pentru a depista sursa ziaristului care a publicat articolul defăimător la adresa subsemnatului, sursa fiind pârâta-intimată", nefiind apte a declanşa verificarea jurisdicţională specifică prezentei căi extraordinare de atac.

În realitate, recurentul nu procedează la o argumentare logică şi juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, reproşând, totodată, maniera în care au fost încuviinţate, administrate şi interpretate probele, sens în care, în dezvoltarea prezentei critici, menţionează, în mod expres, că proba testimonială "a fost îndepărtată atât în fond cât şi în apel, prin care încercam să dovedim o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza."

Or, asemenea consideraţii nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate prin motivul de casare referitor la nemotivare, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a mijloacelor de probă administrate în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanţei de recurs, motiv pentru care devine incidentă sancţiunea nulităţii, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată neputând fi primită.

Nici susţinerile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material, de către instanţa de apel, nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, subsumabilă motivului de recurs invocat.

În acest sens, pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă doar formal o greşită interpretare a dispoziţiilor de drept material, fără a indica care sunt acestea, susţinând că "este evidentă existenţa unei fapte ilicite care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului."

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru două fapte, prima constând în publicarea în ziar a numelui său, a profesiei sale şi a denumirii entităţii juridice în care îşi desfăşoară activitatea, iar a doua constând în comunicarea către ziarist a datelor necesare pentru scrierea articolului, respectiv divulgarea unor date din dosare către presă.

Cu privire la prima faptă imputată pârâtei, instanţa de apel a apreciat că nu este o faptă care să poată fi săvârşită de către pârâtă (care nu are calitatea de ziarist) şi nici nu a fost făcută dovada că aceasta ar fi publicat articolul, chiar reclamantul indicând, în acţiunea sa, că articolul a fost semnat de un ziarist pe nume C.. Referitor la cea de-a doua faptă, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu s-a produs niciun mijloc de probă care să susţină fapta ilicită afirmată, nefiind identificat vreun text de lege care să incrimineze fapta de a furniza presei o hotărâre judecătorească în care pârâta a fost parte.

În acest context, chiar dacă în urma aprecierii probatoriului instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurent (cu privire la existenţa faptei ilicite), acest aspect nu este unul apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Or, reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei şi oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în faţa curţii de apel presupun un control în temeinicie al judecăţilor înfăptuite în prezenta pricină până în prezent, nepermis instanţei de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanţei de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, criticile astfel formulate vizează aprecierea instanţei devolutive asupra unor chestiuni de fapt, aceasta neconstituind un aspect de nelegalitate, ci, cel mult, de netemeinicie a deciziei recurate.

Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde motive care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 762 A din 28 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentului în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 2975 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura şi extrasul de cont emis de E. la 17.02.2025, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 762 A din 28 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 2975 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.