Usucapion claim sustained against municipality; heirs retain ownership of 125 m² plot acquired by 30-year prescription with joining of possessions

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 13 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să se constate calitatea sa de proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncţiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi, asupra terenului în suprafaţă de 125 mp, situat în Bucureşti, str. x, precum şi să se constate că, în baza accesiunii imobiliare artificiale, că toate construcţiile edificate pe teren se află în proprietatea sa.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1837, art. 1846 şi următ., art. 1890 şi art. 492 din C. civ. de la 1864, pe cele ale art. 18, 19, 21 din Legea nr. 215/2001, respectiv pe prevederile art. 81, art. 119 şi art. 121 din Legea nr. 215/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 2936 din 19 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 26 iunie 2019, sub acelaşi număr.

Ca urmare a decesului reclamantului A. (la 10 februarie 2019), prin încheierile din 14 ianuarie 2020 şi din 15 septembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia, B., C., D. şi E..

Prin încheierea de şedinţă din 9 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât, cu fondul cauzei.

La 13 septembrie 2021, numitul F. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând să se constate calitatea sa de proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani şi prin joncţiunea posesiilor, asupra terenului în suprafaţă de 125 mp, situat în Bucureşti, str. x, precum şi să se constate, în baza accesiunii imobiliare, că toate construcţiile edificate pe acest teren de autorii defunctului reclamant se află în proprietatea sa.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 78 din 25 ianuarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, ca nefondată. A admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii C., D., E. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi cu intervenientul în nume propriu F. şi a constatat că reclamanţii au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză topografic efectuat în cauză. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind accesiunea. A respins, ca nefondată, cererea de intervenţie voluntară principală, iar cu privire la ajutorul public judiciar în sumă de 6.724,62 RON, acordat reclamanţilor, a stabilit că va rămâne în sarcina statului.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 1469A din 17 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, precum şi de intervenientul în nume propriu F. împotriva sentinţei nr. 78 din 25 ianuarie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi D., C., E. şi B..

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1469A din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii rezumative a aspectelor reţinute de instanţa de apel, recurentul a afirmat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. I lit. d) din Decretul nr. 111/1951, de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum şi de art. 646 şi art. 1191 din C. civ. de la 1864, în opinia sa, instanţa de apel apreciind eronat că imobilul în litigiu este un bun fără stăpân, care s-ar fi aflat în patrimoniul Municipiului Bucureşti la momentul formulării cererii de chemare în judecată, deşi în etapele procesuale anterioare s-a remarcat înscrierea bunului în evidenţele fiscale la nivelul anului 1952 (potrivit proceselor-verbale nr. x/09.08.1952 şi nr. y/01.03.1966), fără ca în perioada ulterioară să apară alte menţiuni în evidenţele fiscale (în mod deosebit începând cu anii 1990 - 1991 - prezent), fiind, aşadar, indiscutabil faptul că imobilul nu a avut vreun moment statutul menţionat.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. I lit. d) din Decretul nr. 111/1951, pe cele ale art. 4 şi art. 26 din Legea nr. 18/1991, precum şi pe cele ale art. 1191 şi art. 646 din C. civ. de la 1864, considerând că nu a fost identificat proprietarul bunului, deşi a reţinut înregistrarea în evidenţele fiscale a autorilor G. şi H. (cu care s-a încheiat actul sub semnătură privată în anul 1972).

În acest context, a arătat că instanţa nu a stabilit concret dacă aceştia mai sunt în viaţă sau dacă au decedat fără moştenitori şi dacă bunul este fără stăpân, aspectele reţinute, în sensul că Municipiul Bucureşti era ultimul proprietar al terenului în litigiu la data sesizării instanţei şi că în patrimoniul acestuia a intrat, în final (ulterior anului 1989), ca urmare a acestei însuşiri fiind apreciată ce nefiind legală şi fundamentată din punct de vedere juridic.

5. Apărările formulate

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

6. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluţionarea acestuia în şedinţa publică din 15 mai 2025, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată menţionată, constatând lipsa părţilor de la dezbateri, precum şi faptul că recurentul solicitase judecata în lipsă, aplicând dispoziţiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunţare asupra recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motive de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat modalitatea de interpretare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, ale art. 4 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum şi ale art. 646 şi art. 1191 C. civ., arătând că în mod greşit s-a reţinut că terenul în suprafaţă de 125 mp, situat în Bucureşti, str. x, este un bun fără stăpân, care s-ar fi aflat în patrimoniul său la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care se constatase înscrierea în evidenţele fiscale din anul 1952 a numiţilor G. şi H., fără a apărea alte menţiuni în perioada ulterioară (cu precădere pentru cea cuprinsă între anii 1990-1991 - prezent).

Recurentul a mai susţinut că aplicarea greşită a normelor legale menţionate rezultă dintr-o interpretare eronată a instanţei de apel cu privire la neidentificarea proprietarului bunului, deşi aceasta remarcase menţionarea în documentele fiscale a numiţilor G. şi H., în raport de care nu a stabilit dacă mai sunt în viaţă sau dacă au decedat fără a avea moştenitori, aspectul reţinut cu privire la calitatea de ultim proprietar al imobilului a Municipiului Bucureşti fiind nelegală.

Criticile nu sunt fondate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. (autorul reclamanţilor B., C., D. şi E.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, constatarea calităţii sale de proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani şi prin joncţiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi, asupra terenului în suprafaţă de 125 mp, situat în Bucureşti, str. x. Totodată, a solicitat, în baza accesiunii imobiliare artificiale, să se constate că toate construcţiile edificate pe terenul menţionat se află în proprietatea sa.

Prin întâmpinarea formulată la fond, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, reclamând lipsa de identitate între persoana sa, chemată în judecată în această calitate, şi cea obligată în raportul juridic examinat, semnalând lipsa oricăror dovezi cu privire la împrejurarea că imobilul s-ar fi aflat în proprietatea sa.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 78 din 25 ianuarie 2022, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi a admis în parte cererea formulată de reclamanţii C., D., E., B. (moştenitori ai reclamatului iniţial, A., decedat pe parcursul procesului), constatând că aceştia au dobândit, prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, str. x, potrivit identificării din raportul de expertiză judiciară topografică întocmit în cauză.

Prin sentinţă, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, reţinând că titularul legitim al dreptului de proprietate nu poate fi identificat.

Pârâtul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, criticând, pe de o parte, soluţia pronunţată de tribunal asupra excepţiei procesuale de fond, absolute şi peremptorii a lipsei calităţii procesuale pasive, iar, pe de altă parte, soluţia dată asupra cererii având ca obiect uzucapiune.

Reevaluând probaţiunea administrată, curtea a respins, ca nefondat, apelul pârâtului, prin decizia asupra căreia poartă recursul pendinte validând soluţia şi raţionamentul tribunalului cu privire la inexistenţa vreunei dovezi care să ateste că o persoană fizică sau juridică figurează ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului litigios şi apreciind că acesta este un bun fără stăpân, ceea ce conferă Municipiului Bucureşti legitimare procesuală pasivă în cauză.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi de apel (care nu poate fi reevaluată în recurs faţă de norma imperativă a art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), din informaţiile furnizate de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5 a rezultat că pentru terenul situat în Bucureşti, str. x, nu s-a emis titlu de proprietate şi nici nu s-au formulat cereri de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate, în evidenţele fiscale fiind identificaţi, în calitate de posesori, numiţii G. şi H., cu declaraţii datând din anul 1952, formulate în vederea stabilirii impozitului asupra clădirilor şi terenului menţionat.

Anexat cererii de chemare în judecată, reclamantul a depus înscrisuri emise de aceeaşi entitate, precum şi de către Direcţia Generală de Dezvoltare Urbană şi Primăria Sectorului 5 Bucureşti, care au relevat aceleaşi aspecte, precum şi faptul că în evidenţele cadastrale ale municipiului Bucureşti din anul 1986 era înscris imobilul în discuţie, ai cărui posesori erau G. şi H., care ar fi "dobândit" bunul la 1 ianuarie 1960, printr-o "chitanţă sub semnătură privată".

S-a reţinut, de asemenea, potrivit aceloraşi scripte, că imobilul a fost înstrăinat, la 20 septembrie 1969, numiţilor I. şi J. de către G. şi H., printr-un înscris sub semnătură privată, care l-au transmis, la rândul lor reclamantului A., la 6 iunie 1980, în aceeaşi modalitate.

În cauzele având ca obiect uzucapiune, calitatea procesuală pasivă aparţine titularului legitim al dreptului real, conform actelor de constituire sau de transmitere a dreptului real.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Din interpretarea acestui text legal, reiese că raportul de drept procesual nu poate exista decât între subiectele raportului de drept material dedus judecăţii. În ipoteza moştenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează la vocaţia statului de a dobândi moştenirile vacante, în absenţa moştenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moştenirile vacante, ci includ şi bunurile în privinţa cărora foştii proprietari s-au desistat voluntar sau nu sunt cunoscuţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 1847 şi următ. şi ale art. 1890 din C. civ. de la 1864, prescripţia achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii, de sancţiune civilă faţă de lipsa de diligenţă cu care a permis ieşirea bunului din patrimoniul său.

În măsura în care nu este posibilă identificarea acestuia sau a altor persoane indicate de reclamant ca fiind interesate în paralizarea acţiunii în uzucapiune ori dacă acesta a decedat şi nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă că aparţine unităţilor administrativ teritoriale, ca titulare ale patrimoniului imobiliar căruia îi aparţin şi bunurile fără stăpân.

Acest raţionament are fundament în dispoziţiile Legii nr. 18/1991, care disting între proprietatea statului şi cea a unităţilor administrativ-teritoriale, la art. 4 alin. (2) stipulând că "Domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea, în regim de drept public, aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor". Totodată, la art. 6, actul normativ menţionat prevede că "Domeniul privat al statului şi respectiv al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile şi modurile prevăzute de lege", fiind supus dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Aşadar, legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Bucureşti rezidă, pe de o parte, din faptul neidentificării adevăratului proprietar al bunului, iar, pe de altă parte, din dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, care atribuie terenurilor situate în intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori, potenţialul unui bun fără stăpân - "Terenurile situate în intravilanul

localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori, trec în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanţă succesorală eliberat de notarul public. (...)".

Municipiul Bucureşti justifică legitimarea procesuală pasivă reţinută de instanţele de fond şi de apel, în situaţia particulară în care probele administrate nu au atestat existenţa unui alt pârât, iar art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 atribuie terenurilor situate în intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale, de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori, caracterul unui bun fără stăpân.

Faţă de apartenenţa imobilului la proprietatea privată a unităţii teritorial administrative, acesta era susceptibil de posesia cerută de lege pentru invocarea prescripţiei achizitive, putând forma obiectul unei asemenea acţiuni, în care să se verifice calitatea şi durata posesiei invocate, fără efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 193 alin. (3) C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, reclamanţii nu erau obligaţi să parcurgă procedura prealabilă administrativă prin care să se stabilească vacanţa succesorală, deoarece Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor supuse confiscării, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor nu prevede efectuarea unei asemenea proceduri, ci doar întocmirea unui proces-verbal de evaluare a bunului, de către autoritatea administrativă în vederea inventarierii, identificării şi conservării lui, precum şi obligaţia deţinătorilor bunurilor "de felul celor prevăzute la art. 1" (printre care şi cele care provin din succesiunile fără moştenitori legali sau testamentari, conform art. 1 lit. c), de a le declara la "Secţiunea Financiară" de care aparţin (art. 2 din Decret).

Or, autorii reclamanţilor, G. şi H., în calitate de posesori ai imobilului, au solicitat înregistrarea lor în evidenţele fiscale ale Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 Bucureşti, la dosar fiind depuse declaraţiile lor, pentru stabilirea impozitului aferent anului 1952.

Având în vedere că, potrivit art. 1847 şi următ. şi art. 1890 C. civ., prescripţia achizitivă poate fi opusă doar fostului proprietar al imobilului, în lipsa identificării acestuia, în aplicarea normelor legale anterior enunţate, pârâtul Municipiul Bucureşti este titularul raportului juridic dedus judecăţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucuresti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1469A din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucuresti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1469A din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2025.